Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
CORNELIU LEU ADRESEAZĂ O SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PREŞEDINTE AL U.D.M.R. MARKO BELA
Ce va fi în trei ani? de Andrei Marga
PROTEST de Dwight Luchian Patton
A.S.L. – FAŢĂ CU ADEVĂRUL MORŢII...! - de Adrian BOTEZ
DESPRE ROSTUL ROMÂNIEI de Bradut Florescu
Noua generatie de intelectuali din România de Dan Ungureanu
ÎN CONTRAST CU CELE DE MAI SUS, SISTEMUL DE INVATAMANT FINLANDEZ
Profeţiile lui Gupta Swami despre România
I.L. CARAGIALE „Moftul artificial”
BUCEGII ASCUND INTRĂRILE UNOR TRASEE SECRETE DACICE
CINE ŞI DE CE a inlăturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiană?
Podul lui Traian ? Mă îndoiesc !
Arheometria şi moştenirea culturală a României
DESPRE CODEX RAHONHZY SI CERCETARILE VIORICĂI MIHAI-ENĂCIUC
ADRESE INTERNET PRIVIND ISTORIA DACILOR
ROMÂNII ION ŞI VASILE CU VÂRSTELE ÎNTRE 30 ŞI 40.000 DE ANI AŞTEAPTĂ CA MINISTERUL CULTURII SĂ SE PRONUNŢE - prin internet din surse- Nida Turbatu ,Mircea Bunea
asdasdf
Psalmii lui Stefan Augustin Doinaş în traducerea franceză a lui Constantin Frosin
hus
Recenzii, articole şi interviuri de Adriana SAVU, Laurenţiu BĂDICIOIU, Elisabeta POP, Al.Florin TENE, Ionel NECULA, Ionuţ CARAGEA, Melania CUC, Ioan IVĂNESCU, Dan LUPESCU, Eugen EVU, Ion SEGARCEANU, Nicholas BUDA, Loredana IONAŞ, Victoria MILESCU, Remus FOLTOŞ, Adrian BOTEZ, Jean-Paul GAVARD-PERRET , despre: Corneliu LEU, Nadegè Ragaru & Antonela Capelle-Pogăcean, Eugen DORCESCU, Adrian BOTEZ, Carmen DOREAL, Dorina ŞIŞU, Theodor ARDELEAN, Valentin BALUŢOIU, Paşcu BALACI, Dumitru DRAICA, Paul POLIDOR, Ionuâ CARAGEA, Florin AGAFIŢEI, Stefan DORU DANCUS, Mirela CADAR, Constantin FROSIN.- PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
RELATIVITATEA SUCCESULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de Al. Florin ŢENE
Din publicaţii recente: Patru turnători de lux, Obiectivul "Tudorache", Criticul Iorgulescu a turnat
Un temeinic studiu despre avangarda în literatura română: Ion Pachia TATOMIRESCU „Întâiul dadaism...”
Din floclorul internetului -prima parte
Din folclorul internetului - partea a 2-a
Rubrici de Ionuţ Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea I
Rubrici de Ionu' Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea II
Dex Online

PRIVIND ASTĂZI UNELE ASPECTE ALE LITERATURII ŞI VIEŢII LITERARE

 
   RELATIVITATEA SUCCESULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ


De-alungul istoriei noţiunea de succes a avut diferite sinonime, apropiate ca sens sau chiar identice. Astfel cuvintele „faimă”, „renume”, „reputaţie”, „popularitate”, „glorie”, „prestigiu”, „autoritate” sau  „celebritate”, au definit consacrarea publică conferită de un anumit grup social unei personalităţi remarcate într-un domeniu. Observaţiile pe această temă datează chiar din antichitate, dar dezvoltate în secolul  XVIII. În acest domeniu au fost şi câteva contribuţii româneşti, cum ar fi Mihai Ralea, T. Herseni, Tudor Vianu, şi nu în ultimul rând Paul Cornea.

Prin deceniul trei din secolul trecut N. Davidescu vorbea despre „Norocul literar”, în care este subliniată nuanţa sceptică şi relativistă, chiar dacă se avea în vedere doar succesul literar. Acesta este imprevizibil, efemer şi în final relative prin definiţie. În istoria literară de la noi se cunos destule cazuri de „succese” efemere. În secolul XIX versurile lui Nicolae Dimache erau citite şi memorate în saloanele vremii. Mai înaintea lui, pe la 1790,  versurile din „Psaltirea” lui Ioan Prale, poreclit Musicos, originar din Basarabia, erau citite şi amintite pe vremea lui, Gh. din Moldova (pe numele lui adevărat Gh. Kernbach), care a trăit în perioada 1859-1909, şi care a scris un soi de „anacreontice dulcege şi romanţe muzicabile a fost salutat cu entuziasm de Haşdeu şi Vlahuţă, şi cultivat de „Viaţa Românească”, sau Dimitrie Teleor ale cărei „poezii în vărful peniţei” erau citite şi cultivate la începutul secolului XX.
    
Iată câteva exemple care, în parte, confirmă efemeritatea succesului. Acesta ţine şi de gustul oamenilor vremii. Filozofuil grec Constanti Tsatos spunea că e bine să scrii în spiritual timpului tău, dar vai de acei scriitori care au scris numai în spiritul vremii lor. După Helvetius „întâmplarea este aproape unicul zeu al succesului”. (De l`Esprit, IV, ch.XIII). În acest sens butada englezului Robert Southey trebuie amintită „Publicul (succesul de public, n.n.) şi euharistia (transubstantiation) sunt cele mai mari mistere… ale naturii”. De fapt, este greu să explicit apariţia „succesului” într-un caz sau altul. Exemplu ni-l poate oferi Augustin Buzura ale cărui romane înainte de 1989 erau căutate de cititori pentru a descoperii „şopârliţele” ce ocoleau cenzura, azi, aceleaşi romane nu mai sunt citite de nimeni. Chiar dacă au fost traduse în nenumărate limbi pe bani publici pe când era director la Centrul Cultural Român. Nicolae Bălcescu, într-o scrisoare din 1851, observa: „Nu ştii ce lesne se face şi se desface o popularitate în vreme de revoluţie dar nu numai atunci”. În această „capcană” a succesului efemer a căzut Zaharia Stancu cu romanele lui „Desculţ” (despre care se spunea că a făcut înconjurul lumii în „sandale de aur”), „Rădăcinile sunt amare”, publicate tot pe bani publici în foarte multe limbi datorită faptului că era preşedintele Uniunii Scriitorilor şi agreat de conducerea P.C.R.

Întorcându-ne la ce spunea Bălcescu, să ne amintim de „revoluţia” noastră de la 1989, cu exhibiţionismul televizat al acelei perioade, cu nelipsita prezenţă de pe ecranele TV a lui Ion Iliescu, Dinescu, Blandiana, etc. Urmat în prezent de un… altfel de reuşită. Talk-show-uri, unele, de o mare incultură şi vulgaritate.

Duşmanul cel mai redutabil al „succesului”, care de multe ori se confundă cu „pseudo-succesul”, este spiritual critic, luciditatea şi demistificarea. Adversarii „succesului” sunt, în general, spiritele sceptice, satirice, polemice, ironice. Din această cauză ele n-au fost şi nu pot fi decât antipatice. Succesul presupune totdeauna şi o „doză” de imprevizibil, hazard, aleatoriu şi variabil. Acest fapt mă duce la o singură concluzie, directă, simplă şi esenţială. Succesul nu trebuie luat, în esenţă, foarte „în serios”, este, de fapt, doar o „iluzie”, o „himeră”, cum se spune în popor, „un foc de paie”, reacţia spontană a unui „public capricios”, sau a unui critic ce-şi laudă simpatiile (vezi: Alex Ştefănescu), pe care nu se poate pune nici o bază, chiar dacă ne intoxică cu emisiunile sale pe mai toate canalele de radio şi televiziune. Într-un pasaj dintr-o scrisoare a lui Voltaire, din 15 iulie 1768, se defineşte cu claritate şi luciditate întreg mecanismul succeselor false, efemere şi inconsistente: „…La Paris (domină) succesele prodigioase, susţinute de coterie, de spiritual de partid, de modă, de protecţia trecătoare a unor persoane de prestigiu. Este o beţie de moment, dar după puţini ani iluzia se risipeşte”. Aşa este, dar ce ne facem că aceşti beneficiari ai „succesului” efemer beneficiază, până una alta, de burse, premii, publicări de cărţi, toate pe bani publici, şi chiar de medalii oferite de preşedinţii statului român. Mai întotdeauna aceiaşi scriitori care se află în conducerea Uniunii Scriitorilor sau ale filialelor, prin autopropunere. Perspectiva istorică, sistematizarea şi verificarea pe texte au şi ele, mai ales în literatura română, rostul lor. Unele cărţi premiate de Uniunea Scriitorilor şi Ministerul Culturii sunt de un diletantism înduioşător. Iar unii din aceşti autori, din punct de vedere moral, sunt sub orice critică. Pe deasupra şi foşti colaboratori ai odioasei Securităţi. La noi nu există o „critică de idei”. Poate datorită faptului că o parte din critici au simpatii politice şi ideologice.

Fenomen social şi istoric prin definiţie, succesul reflectă ceea ce s-a numit „spiritual veacului”, „gustul timpului” sau „epoca actuală”. Istoricii literari şi criticii declară că nu se mai poate scrie în secolul XXI precum în timpul lui Homer, Eminescu sau Goethe. Criticii sunt teoreticieni ai „adapt[rii la obiceiurile curente”, cum scria Marino. Ei recomandă ceea ce spunea B. Gracian să fii „om al secolului tău”, în caz contrar rişti să fii ignorat. Totul depinde de timp, loc, ţară, formă de guvernămând, stare de spirit, nivel cultural. Operele scriitorilor de la noi scrise în spiritual realismului socialist nu mai sunt gustate de cititori. Au rămas „trifoi uscat” în paginile unei istorii triste.
    
Pentru a confirma că succesul este de multe ori efemer şi nedrept, dau exemplu din muzică. Primele două acte din opera Carmen n-au avut nici un succes, Bizet, disperat, vroia să se arunce în Sena. Premiera a fost salvată la limită de aria toreadorului    din actul III. Azi, această operă este cea mai cântată de pe mapamond.

Succesul se creează într-un mediu social. Acesta trebuie privit cu oarecare scepticism. El este o cauză, în sensul contaminării, dar şi un efect al succesului. Scriitorul, compozitorul, pictorul, toţi creatorii de artă trebuie să se adapteze publicului pe care - în acelaşi timp - îl şi formează. Chiar dacă în mod superficial şi tranzitoriu. Dar vai de acel creator care creează numai în spiritual publicului, deoarece gustul acestuia este schimbător. Butadele „nimic nu reuşeşte mai bine decât succesul” sau „scriitorul propune şi cititorul dispune” elimină ipoteza valorii absolute, înlocuită doar prin valoarea de circulaţie. O valoare perenă există totuşi. O spune un sceptic profund ca Voltaire într-o scrisoare din 15 avril, 1745: „Numai timpul poate să fixeze preţul fiecărui lucru; publicul începe totdeauna prin a fi uimit”. În concluzie, publicul este derutat, mistificat, sedus, şi cum se mai spune pe la noi: „dus de nas”.

Pentru cei obsedaţi de succes - literar în speţă şi cu orice preţ -, cei din jurul autorilor celor două Istorii ale Literaturii Române, un mic duş rece analitic şi metodic le poate fi cum nu se poate mai util. ceea ce nu înseamnă că succesul nu are şi unele aspecte pozitive, obiective şi legitime. Succesul poate fi privit simultan din două direcţii diametral opuse. Fapt ce-l relativizează fără drept de apel.

Psihologia literară ne confirmă faptul că autorii au nevoie vitală de succes, precum hrana, aerul şi apa. Pentru muritorii de rând. Succesul satisface orgoliul scriitorilor, amorul propriu, ambiţia şi nu în ultimul rând gloria. Scriitorul este mereu în goană după superlative. Succesul este deosebit şi fecund în următoarele împrejurări: modernitatea, noutatea şi surpriza. Acestea sunt instrumente infailibie ale succesului. Fără acest tip de succes literatura, arta în general, nu s-ar fi regenerat. Dante începe scrierea Divinei Comedii în latineşte şi o continuă în volgare pentru a fi citită şi pentru a avea succes. În Vita di Dante, Boccacio a observat acest fapt.

Succesul are şi o dimensiune europeană, inclusiv internaţională eficientă. Fără difuzare şi consacrare, curentele moderne, inclusiv proglobmodernul, sesizat de Al. Florin Ţene, de la simbolism la avangardă, n-ar fi avut o circulaţie mondială. Titu Maiorescu a observat acest fenomen, încă din anul 1882, în articolul „Literatura română şi străinătatea”. Să amintim şi de eficacitatea publicitară a premiilor Nobel pentru literatură, care atrag atenţia şi asupra unor literaturi mai mici, încă, necunoscute: nigeriană, australiană, israeliană, etc. Goethe visa la o „Literatură universală”, iată că în zilele noastre este posibilă.

În acest context nu putem omite calamitatea succeselor „oficiale”, specifice regimurile totalitare. În aceste regimuri, inclusiv în regimul comunist-criminal de la noi succesele erau programate, dirijate, impuse.Erau agreaţi scriitorii care scriau în spiritual realismului-socialist şi care făceau jocul Partidului Comunist, cum ar fi: D.R. Popescu, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Dan Deşliu, Nina Cassian, Maria Banuş, Veronica Porumbacu, Ştefan Bănuţă, şi mulţi alţii. În încheiere trebuie spus un etern adevăr exprimat de Rivarol: „O carte pe care o susţii este o carte care cade”. Se prăbuşeşte de la sine prin propria sa impostură şi inconsistenţă. Cărţile de succes teleghidat sunt ratate de la început şi prin definiţie.

                                                                                                         Al Florin ŢENE


 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971