Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7-8 | 9-10 | -->
Anul 2010
Anul 2009
CORNELIU LEU ADRESEAZĂ O SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PREŞEDINTE AL U.D.M.R. MARKO BELA
Ce va fi în trei ani? de Andrei Marga
PROTEST de Dwight Luchian Patton
A.S.L. – FAŢĂ CU ADEVĂRUL MORŢII...! - de Adrian BOTEZ
DESPRE ROSTUL ROMÂNIEI de Bradut Florescu
Noua generatie de intelectuali din România de Dan Ungureanu
ÎN CONTRAST CU CELE DE MAI SUS, SISTEMUL DE INVATAMANT FINLANDEZ
Profeţiile lui Gupta Swami despre România
I.L. CARAGIALE „Moftul artificial”
BUCEGII ASCUND INTRĂRILE UNOR TRASEE SECRETE DACICE
CINE ŞI DE CE a inlăturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiană?
Podul lui Traian ? Mă îndoiesc !
Arheometria şi moştenirea culturală a României
DESPRE CODEX RAHONHZY SI CERCETARILE VIORICĂI MIHAI-ENĂCIUC
ADRESE INTERNET PRIVIND ISTORIA DACILOR
ROMÂNII ION ŞI VASILE CU VÂRSTELE ÎNTRE 30 ŞI 40.000 DE ANI AŞTEAPTĂ CA MINISTERUL CULTURII SĂ SE PRONUNŢE - prin internet din surse- Nida Turbatu ,Mircea Bunea
asdasdf
Psalmii lui Stefan Augustin Doinaş în traducerea franceză a lui Constantin Frosin
hus
Recenzii, articole şi interviuri de Adriana SAVU, Laurenţiu BĂDICIOIU, Elisabeta POP, Al.Florin TENE, Ionel NECULA, Ionuţ CARAGEA, Melania CUC, Ioan IVĂNESCU, Dan LUPESCU, Eugen EVU, Ion SEGARCEANU, Nicholas BUDA, Loredana IONAŞ, Victoria MILESCU, Remus FOLTOŞ, Adrian BOTEZ, Jean-Paul GAVARD-PERRET , despre: Corneliu LEU, Nadegè Ragaru & Antonela Capelle-Pogăcean, Eugen DORCESCU, Adrian BOTEZ, Carmen DOREAL, Dorina ŞIŞU, Theodor ARDELEAN, Valentin BALUŢOIU, Paşcu BALACI, Dumitru DRAICA, Paul POLIDOR, Ionuâ CARAGEA, Florin AGAFIŢEI, Stefan DORU DANCUS, Mirela CADAR, Constantin FROSIN.- PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
RELATIVITATEA SUCCESULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de Al. Florin ŢENE
Din publicaţii recente: Patru turnători de lux, Obiectivul "Tudorache", Criticul Iorgulescu a turnat
Un temeinic studiu despre avangarda în literatura română: Ion Pachia TATOMIRESCU „Întâiul dadaism...”
Din floclorul internetului -prima parte
Din folclorul internetului - partea a 2-a
Rubrici de Ionuţ Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea I
Rubrici de Ionu' Caragea, Ioan Lila, Elisabeta Iosif- partea II
Dex Online
                                                           M.N. Rusu :
                  De la „Utopica”, la ... critica literaturii pure.


Noua apariţie editorială, „Cu ... şi despre M.N.Rusu”, de Veronica Bârlădeanu, pune în lumină, într-o viziune originală, caleidoscopică – expresivă şi elocventă - , personalitatea de real prestigiu a criticului şi istoricului literar M.N.Rusu. Dedicat trup şi suflet pasiunii sale definitorii, ajuns acum la onoranta treaptă a deplinei măiestrii profesionale şi a (re)evaluărilor, colegul şi prietenul meu de la „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru”, stabilit din 1992 la New York, poate privi cu satisfacţie şi legitimă mândrie la drumul parcurs prin lungul şi densul labirint al cărţilor purtând semnătura unor autori de toate vârstele şi tendinţele literare. Autori pe care i-a comentat şi relevat cu vocaţie şi aplicabilitate, punând la temelia propriilor analize şi concluzii piatra filozofală a pregătirii sale universitare, vădind apetenţa şi înrâurirea unor mari creatori şi cugetători ai culturii române şi universale...

                                                                                                ION SEGĂRCEANU
                                     





                 „CU... ŞI DESPRE M.N.RUSU” – o carte a unei veritabile experienţe


Sub îngrijirea şi atenta coordonare a scriitoarei şi traducătoarei Veronica Bârlădeanu din Bucureşti, editura Ramura de Măslin a publicat de curând (decembrie, 2010) volumul-surpriză „Cu... şi despre M.N.Rusu". Volumul, pregătit de-a lungul mai multor ani de muncă editorială intensă, într-o totală discreţie, a ajuns în mânile iubitorilor de carte şi literatură, de la cenaclul „Mihai Eminescu" din New York, la mijlocul lunii decembrie, 2010. Între acoladele unui moment de rară emoţie pentru criticul şi istoricul M.N.Rusu, cartea a fost prezentată şi discutată la ultima întâlnire, pe anul 2010, a cenaclului, în absenţa autoarei, care din motive de sănătate nu a putut fi prezentă la New York, la acest moment festiv.
Conceput într-o formă recuperatorie care aduce istoria trecută în clipa palpabilă a prezentului, „Cu... şi despre M.N.Rusu" este – aşa cum mărturisea autoarea cărţii – „un semnal, sau poate o semnalare, socotind că restituirea cuvenită în toată dimensiunea ei trebuie să o facă istoricii literari şi istoria literaturii". Rodul unei activităţi de ziarist şi reporter - pe care M.N.Rusu a avut-o timp de peste treizeci de ani, în România şi mai apoi în Statele Unite ale Americii - volumul adunat şi alcătuit de Veronica Bârlădeanu, defineşte pasiunea unui jurnalist care s-a implicat în istoria literaturii române într-unul din momentele cele mai delicate ale acesteia: perioada regimului comunist. Inductabilitatea acestuia faţă de dogmatismul politic aplicat, în general, culturii române, precum şi refuzul de a se conforma „indicaţiilor preţioase", l-au scos din  sfera servilismul de partid, într-un ricoşeu cu efect de bumerang. A preferat să exploreze, ca un exilat extra muros, conurile de umbră ale istoriei literare, dând la iveală nume şi fapte de o importanţă extremă pentru cultura românească. Amintesc, spre exemplu: Unirea Principatelor aflată în  manuscrisele lui Dimitrie Ciocârlia-Matila, Diversitatea cărţii, Istoria lui Del Chearo, Lucian Blaga, inedit - Jurnal vienez, Urmuz şi istoria arhitecturii româneşti, Eminescu şi spaţiul mioritic, ş.a.
Cu ocazia lansării acestei cărţi la New York, poetul Theodor Damian preciza că „Volumul, în afară că publică toate referinţele la M.N.Rusu din dicţionarele şi istoriile literaturii române de până acum – ceea ce este o iniţiativă extrem de binevenită – menţionează şi prezenţa acestuia în revista Lumină Lină, de la New York... Toate aceste referinţe scot în evidenţă bogăţia aportului său cultural, pe cât de intens în ţară pe atât de intens în Diasporă, la crearea culturii române şi nu numai, ci şi la menţinerea spiritului nostru românesc în America. Există şi un capitol cu autografe, pe care Veronica Bârlădeanu le-a colectat de pe cărţile primite de-a lungul timpului de către M.N.Rusu. Capiolele cărţii sunt aerisite, pe ici pe colo, cu poezii dedicate lui M.N.Rusu şi îmi face plăcere să menţionez că una dintre marile dedicaţii de poezie făcute, este poezia Doină, scrisă de marele meu mentor spiritual şi poetic, Mihail Crama. Mi-a plăcut intuiţia extraordinară pe care Veronica Bârlădeanu a avut-o, când a scris cartea despre M.N.Rusu... Primul titlu din volum este intitulat Un nume drept de respect. Pare oarecum banal, dar în cazul nostru această sintagmă are o semnificaţie cu totul aparte. Mircea este un om extrem de modest... mă refer la un anumit tip de modestie, care azi nu mai există, un fel de curent contra-cultural. Mai toţi ziariştii îşi adună articolele publicate la ziare, pentru a le pune într-un volum, care va ajunge pe rafturile unei biblioteci... Mircea putea să facă aceasta de foarte mult timp, dar nu a făcut-o! El a avut puterea aceasta de a merge contra curentului cultural... şi vă menţionez câteva reviste care au fost principalele arene de luptă ale lui Mircea, în România: Luceafărul, Viaţa Studenţească, Amfiteatru, Săptămâna, România Literară, Viaţa Capitalei şi alte publicaţii cum ar fi  Almanahul Coresi, Braşovul Cultural şi Artistic, Manuscriptum, Dialog, Astra, Caiete de Literatură, Cronica şi altele. M-am uitat la titlurile articolelor... oare exagerez spunând că sunt două mii?! Sunt de fapt trei mii şi ceva... Aceasta este un fenomen! De ce nu a mai publicat o altă carte, după debutul cu Utopica? Pe deoparte este un mister, iar pe de altă parte este o înţelegere anume a lui, contra-culturală, despre rolul unui critic literar într-o cultură naţională... Ceea ce a scris el a rămas, se vede şi va fi acolo pentru totdeauna".
S-a comentat apoi condiţia jurnalistului de profesie, pe care a demonstrat-o şi M.N.Rusu de-a lungul carierei sale, ocazie cu care Grigore Culian, directorul şi fondatorul ziarului „New York Magazin" a precizat: „Este important că s-a amintit că d-na Bârlădeanu, autoarea acestei cărţi, şi-a început cariera profesională ca şi reporter. De fapt şi eu când am lucrat la Micro Magazin, unde pentru o perioadă a lucrat şi M.N.Rusu, am făcut de toate: distribuţie, reportaj, editare... Meseria de reporter în jurnalistică este cea mai grea, cea mai ingrată. Te poţi duce în medii ostile, unde te poţi alege cu orice ce... este o primă fază care te formează ca ziarist. Cred că am autoritatea să vorbesc despre ziaristului M.N.Rusu, pentru că am colaborat cu el încă de la începuturile mele când am fondat ziarul New York Magazin, ziar la care el s-a oferit să mă sprijine... nu erau bani, dar pe el îl măcina ideea de a ajuta o publicaţie!"
Au mai vorbit prof. Viorica Ciaprazi, jurnalista Mariana Terra („Romanian Journal") şi Alexandru Gotea. Ultima întâlnire literară a cenaclului „Mihai Eminescu" pe anul 2010, a fost încheiată printr-o scurtă alocuţiune a criticul şi istoricul literar M.N.Rusu, la finalul căreia acesta le-a mulţumit invitaţilor, exprimându-şi speranţa că „d-na Veronica Bârlădeanu va supravieţui acestei seri, care îi va produce o imensă bucurie..."
                                                                                                         Nicholas Buda
                                                                               În revista „Gandacul de Colorado”








           PAŞCU BALACI DESPRE „MISTERUL LUI IISUS”  

 

Cei mai importanţi poeţi şi scriitori ai Oradiei s-au reunit la Librăria Gutenberg din municipiu, pentru a participa la lansarea volumului "Das Mysterium Jesu" ("Misterul lui Iisus"), semnat de scriitorul şi dramaturgul Paşcu Balaci. Cartea a fost prezentată de poetul Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia", iar invitatul de onoare al evenimentului a fost PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Un grup de elevi de la Liceul Teoretic German "Friedrich Schiller" din Oradea a citit din volum în limba germană, de asemenea, şi dr. Lucian Munteanu.

„Mă bucur foarte mult că suntem împreună în această zi, că s-a născut acest volum pentru care şi eu sunt «vinovat». În toamnă, când trebuia să merg la Roma, Paşcu Balaci mi-a adus aceste sonete traduse în germană să le duc Papei. I-am spus atunci că ar fi bine să le publicăm pentru că una e să dai sonetele pe nişte foi A4 şi alta să mergi cu un volum. Şi aşa s-a născut această carte", le-a mărturisit PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, celor prezenţi ieri la lansare. Ierarhul a mai menţionat că acest volum cuprinde sonete deosebite, referitoare la credinţă, la ceea ce are omul mai profund şi că, lecturând această carte, cititorul va găsi, dincolo de omul Paşcu Balaci, o parte din sufletul său care ni se oferă.

Pentru a intra în atmosfera sonetistă a poeziei germane, câţiva elevi din clasa a IX-a A de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller" din Oradea au citit din volum în limba germană. Este vorba de: Anca Romocea, Ioana Florea, Vasile Timiş, Larisa Gug şi Marcel Bărbuţ. De asemenea, şi dr. Lucian Munteanu, a fost invitat de autor pentru a citi din volum în limba lui Goethe.

„Volumul lui Paşcu Balaci trebuie considerat ca o tentativă a poetului de a-şi transmite mesajele şi într-o altă limbă, de data aceasta în germană, prin intermediul poetului şi traducătorului Josef Johan Soltesz. Traducerea a fost realizată înainte ca realizatorul ei, trăitor la Satu Mare, să fi trecut la cele veşnice", ne-a spus poetul Ioan Moldovan, directorul revistei Familia, menţionând că Paşcu Balaci este un sonetist cu o bogată înfăptuire lirică în acest gen pretenţios şi oarecum căzut într-un con de umbră astăzi.

„Se poate spune că personalitatea scriitorului se defineşte prin cultivarea a două genuri: teatrul şi poezia (aceasta mai ales în forma fixă a sonetului). În amândouă direcţiile, Paşcu Balaci s-a ilustrat prin numeroase apariţii editoriale. Nu mai puţin de 10 volume de sonete a publicat până acum.

Cartea lansată este o ediţie bilingvă, cumulând volumele anterioare Sonetele către Iisus” şi Viaţa lui Iisus în treizeci şi trei de tablouri, din 2002, respectiv 2004", a mai adăugat Ioan Moldovan. De altfel, critica a semnalat la timp faptul că pentru Paşcu Balaci a scrie sonet este o provocare a dorinţei de împlinire prozodică prin abordarea faptului biografic, dar mai ales pe teme fundamentale ale culturii omenirii.

                                                                                             Loredana IONAŞ






                             DUMITRU DRAICA, UN UNIVERSITAR ORĂDEAN
               PUNE SEMNELE DE PUNCTUAŢIE LA LOCUL LOR





În urmă cu câteva zile, la Casa Corpului Didactic Bihor, a avut loc o întâlnire cu profesorii de limba română despre problemele de ortografie, manifestare organizată de ASTRA Oradea, în colaborare cu ISJ Bihor, în cadrul căreia au fost lansate cărţile "Contribuţii la istoria ortografiei româneşti" şi "Despre scrierea limbii române", semnate de conf. univ. dr. Dumitru Draica. Manifestarea a fost deschisă de Rodica Popa, profesoară metodistă a CCD Bihor, după care a luat cuvântul conf. univ. dr. Corneliu Crăciun, preşedintele Despărţământului ASTRA Oradea.

Prima carte a apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă şi cuprinde, aşa cum îi spune şi titlul, o incursiune în istoria ortografiei româneşti între 1699 şi 2005. 1699 este anul în care apărea "Bucoavna românească", considerată prima lucrare românească de ortografie apărută la Bălgrad, din iniţiativa mitropolitului Atanasie al Ardealului, iar 2005, ultimul an de referinţă, este cel în care apare DOOM2, la Bucureşti, la Academia Română Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti". Între secolele XVII-XXI, autorul a încercat o retrospectivă asupra celor mai importante lucrări din domeniul ortografiei. Bunăoară, pentru secolul XVIII, trebuie remarcat momentul Şcoala Ardeleană, pentru că de activitatea reprezentanţilor ei se leagă primele demersuri pentru unificarea limbii şi instituirea ortografiei româneşti. În continuare, profesorul Draica a surprins începutul de secol XIX în lingvistica bănăţeană, după care prezintă Şcoala critică moldovenească, reprezentanţii curentului tradiţionalist popular. Accentul principal al cărţii cade pe lingvistica românească de la începutul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, pe aceeaşi linie a stabilirii ortografiei limbii române.

Autorul nu a omis în lucrare nici gazetele româneşti care au abordat problemele ortografiei şi a vorbit despre ASTRA şi Revista Transilvania, apoi Iosif Vulcan şi Revista Familia, dar şi revistele Gazeta Transilvaniei de la Braşov şi Tribuna de la Sibiu. "Un moment important în secolul XIX îl reprezintă Titu Maiorescu şi Junimea", explică profesorul Draica, menţionând că este de semnalat rolul Junimii la impunerea principiului fonetic în ortografia românească. Secolul XX, lingvistica modernă, a fost urmărită de autor prin prisma activităţii unor mari lingvişti: Alexandru Philippide, Sextil Puşcariu, Emil Petrovici, Ovid Densuseanu. "Odată cu înfiinţarea Academiei Române, misiunea ei e nobilă: aceea a determinării ortografiei limbii române", a mai spus autorul cărţii. Domnia sa a făcut referire la cele trei mari reforme ale Academiei din 1904, 1932, respectiv 1953. Sfârşitul de secol XX este marcat de apariţia în 1996 a Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a.

A doua carte lansată, "Despre scrierea limbii române", a apărut în 2010 la Editura Univesităţii Oradea, şi este o lucrare practică. Aceasta se adresează în primul rând studenţilor filologi, actualilor şi viitorilor profesori de română, dar şi mass-media. Lucrarea este structurată pe patru secţiuni: forme corecte ale cuvintelor în limba română, forme corecte de plural, cuvinte accentuate corect şi despărţirea corectă în silabe.
                                                                                                     Loredana IONAŞ


 




                            REALISMUL TRAGI-COMIC ŞI
                    «COBAI ÎN ŢARA DEZAMĂGIRILOR»
                                DE PAUL POLIDOR

Paul Polidor a evoluat constant şi semnificativ. Ar fi putut rămâne profesor de limba română sau de limba rusă, dar şi-a urmat chemarea inimii cu încredere, dăruire şi speranţă. A ales cariera artistică, ce include nu de puţine ori privaţiuni materiale şi chiar contestări. Au fost şi acestea în viaţa sa, o viaţă de muzică şi poezie. Neputând să renunţe la una în favoarea celeilalte, le-a ales pe amândouă. El scrie poezie, cântă, compune, având destinul tipic al artistului român. E mai cunoscut în străinătate decât în ţară. Cântă în vreo 12 limbi străine, a lansat conceptul interferenţelor muzicale, organizează turnee, festivaluri, îşi editează opera sa, dar şi a altor creatori; a înregistrat o serie de audio-book-uri în lectura unor autori contemporani - adevărate documente de istorie literară. El contrazice ideea greşită că poetul ar fi cu capul în nori, dimpotrivă, poetul reacţionează lucid la evenimentele timpului său cu arma cuvântului. A vibrat la drama Basarabiei, dacă ar fi să menţionăm doar caseta „Basarabia, dragostea mea”, dar şi la multe alte drame, mai mari sau mai mici ale României postdecembriste.
 
Paul Polidor munceşte mult şi pe multe fronturi. Îşi iubeşte ţara şi de aceea vituperează împotriva celor ce au făcut ca azi să se trăiască prost într-o ţară frumoasă şi bogată. E felul său de patriotism, pe care nu-l găseşte nici anacronic, nici amendabil. Acesta este şi sentimentul pe care ţi-l lasă lectura recentei sale cărţi Cobai în ţara dezamăgirilor. Este o carte a revoltei, scrisă aproape furibund, cu dinţii încleştaţi încercând să oprească hohotul de plâns printr-un hohot de râs. Căci este vorba de România, „ţara lu’  râsu’-plânsu’”, ţară balcanică, unde totul se ia uşor, se schimbă repede, fără avertisment şi fără consecinţe.

Poeziile constituie reflexul la provocarea unei realităţi contemporane, ofertantă într-un fel de pitoresc promiscuu lezând morala, etica şi estetica. Poetul, vorba lui Caragiale, simte enorm şi vede monstruos, căci în jur sunt, cu adevărat, lucruri monstruoase. Ele sunt exprimate pe limba lor, în cuvinte tari, chiar licenţioase, textele fiind uneori la limita dintre poezie şi nonpoezie. Se apelează uneori la stilul folcloric, sau baladesc, ori chiar jurnalistic pentru a dezavua aspecte hilare ale unei societăţi malformate de vicii mai vechi sau mai noi, autohtone sau importate. „Am devenit ţară americană” spune autorul, criticând valul de vulgaritate ce inundă canalele mass-mediei, spiritul de imitare gregară. „Am devenit ţară de fiţe” mai spune, cu copii de bani gata, cu bodyguarzi, politicieni limbuţi, târfe de lux, droguri etc. „Sicriul patriei” e plin cu sărăcie, boli, crime, violuri. Cu o voită detaşare cinică indică demagogia celor ce-şi sacrifică propriul popor: „s-au făcut donaţii pentru Haiti, iar casele românilor o iau la vale”. Nu sunt uitaţi nici pensionarii umiliţi de pensiile mici, muncitorii cu „salarii de câine”, care sunt slugi la alogeni în propria ţară, ori slugi dincolo de ţară. Ţara Mioriţei a devenit „Ţara disimulării”, iar „maneaua a devenit brand naţional”. Globalizarea, criza mondială amalgamează etniile, obiceiurile, metehnele. Românii, printre chinezi, vietnamezi, ţigani cu emblematicul Romică, subzistă, obosiţi, dezamăgiţi, cobai ai unei democraţii pe care nimeni nu o înţelege. Cine este de vină pentru haosul din ţară şi din sufletele oamenilor? Răspunsul ni-l dă tot poetul. Noi toţi şi fiecare în parte. Românii, „popor răbdător” au uitat „aroma revoltei”, care apare doar spontan, frizând comicul, autorul ironizând apelul răzbunător cu trimitere la versurile unui clasic. „Să nu dea Dumnezeu cel drept/ Să vrem noi sânge, nu curent/ N-o să-apucaţi elicopterul/ Că vă-ngropăm şi noi, şi cerul.”

Şarja, umorul sec, expresiile necenzurate luate din vorbirea curentă dau un plus de autenticitate şi savoare unei realităţi tragi-comice, pe care Paul Polidor o surprinde supravieţuind prin iluziile şi deziluziile fiecăruia dintre noi.

                                                                                                   Victoria MILESCU









                                     Cum trebuie să fie poetul*




Ce poţi spune despre un om care spune despre el însuşi că este fratele geamăn al lui Hristos şi care pomeneşte de numele lui Iisus de nenumărate ori în titlurile dar şi în versurile sale?! Să credem, oare, că talentul izbitor, acablant, senzaţional al lui Ionuţ Caragea s-a grefat pe creştinismul sensului suferinţei? Oare numai atât? Nu. Vom spune mai mult şi mult mai mult. Inovator la modul abrupt, Ionuţ Caragea nu scrie de data asta cu sentimentul ci cu partea intelectivă a sufletului. Nu este un poet de „atmosferă” iar dacă ar fi unul de atmosferă, aceasta ar fi pur intelectivă, aş spune transcendentală. Asta i se potriveşte mai bine – nuanţa transcendentală a facerii textului…
Dar acest poet nu este numai intelectiv. Este ceva greu de definit la el. Poezia lui acţionează din toate direcţiile deodată şi dă efectul unei implozii în adâncimile sufletului. Dar „curentul literar” este de negăsit la el. Nu scrie în nici o manieră, nerespectând decât spiritul poeziei care de fapt îl şi domină căci poezia pluteşte, pentru el, deasupra suprafeţelor lucrurilor, gândurilor şi principiului metafizic din care ea însăşi îşi trage seva…
În primul rând, poezia lui Ionuţ Caragea mi se pare o lecţie de viaţă. Poezia s-a coborât din turnul de fildeş şi umblă prin lume determinând lectorul să îşi ascută urechea la ceea ce este mai bun în om, nu neapărat la fantazări fără rost imediat. Există o tentaţie a eticului în poezia autorului nostru. Există o angajare ex abrupto pentru o trăire creştină şi o percepţie profundă a lucrurilor. Lui Ionuţ Caragea nu-i plac căldiceii chiar dacă acest lucru nu se poate deduce direct din scrisul său…
Ionuţ Caragea este – spun asta fără a-l cunoaşte personal – un om minunat şi, mai mult, un poet de mare calibru. Căci a reuşi să treci cu vederea circumvoluţiunile dureroase pe care lucrurile le lasă în mintea ta – aşa cum ele numai perfecte nu sunt – înseamnă nu a cădea într-un păcat ci înseamnă a te înscrie pe calea unei trăiri şi gândiri ce depăşeşte imediatul, căutându-l astfel pe Dumnezeu în tocmai aceste semne pe care El le-a lăsat în lume. Înţelegerea suferinţei ca rezultat al imperfecţiunii ACESTEI lumi şi speranţa pe care numai Cerurile ţi-o pot reda, este mărturisirea credinţei de neclintit a lui Ionuţ…
Aş mai avea de adăugat că poezia lui Ionuţ va avea un cuvânt greu de spus nu peste multă vreme, atunci când criticii se vor fi lămurit asupra scrisului său. Mie mi-a fost de ajuns să-i citesc volumul „33-bis” şi o mulţime de alte poeme de pe net pentru a-mi da seama că este un poet desăvârşit – adică unul ce se lasă „prădat” de propria sa poezie şi face exact ceea ce-i dictează ea în momentul precumpănitor al inspiraţiei – căci Ionuţ nu scrie decât inspirat. De altfel nu vom întâlni la el nici o urmă de decalc, nici o urmă de supralicitare… Nu am nimic sau nu găsesc nimic să-i reproşez acestui poet, vreun viciu al textului său care este şi rămâne impecabil dar în acelaşi timp percutant şi grăitor – în efectul său vocal. De multe ori metafora este uitată pentru a da frâu liber unei exprimări cât se poate de directe, fără înconjur, mai exact, o transmisie care ea însăşi devine metaforă, luată ca ansamblu, ca tot unitar. În sfârşit, Ionuţ Caragea e un poet aşa cum şi-ar dori orice tânăr să fie, aşa cum, personal, visez că trebuie să fie poetul…
Felicitări sincere, Ionuţ!

                                                                                                                Remus Foltoş

 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971