Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
CE MAI ÎNSEAMNĂ, AZI, SĂ FII „PREŞEDINTE”, RESPECTIV „CETĂŢEAN” AL ROMÂNIEI...?! de Adrian Botez
FONDATORUL „STRATFOR” despre ROMÂNIA, interviu cu George Friedman
Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) şi „salvarea” Noii Ordini Mondiale
Două articole despre Roşia Montană de Dr. Gh Funar şi Ion Longin Popescu
Un parlamentar român despre şeful delegaţiei FMI pentru România
Articol Eugen Evu
În loc de concluzii: Opinii din noua generaţie
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu,Viorel Roman, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea I
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea II
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea III
Secretele din Bucegi” – un documentar al sitului „Colecţionarul”
Traducerile în franceză ale lui Constantin Frosin, din versuri de: - Vasile Voiculescu - Ion Pillat - Marin Sorescu - Ileana Malancioiu - Nicolae Labiş - Magda Isanos - Stefan Augustin Doinaş
DIMITRIE GRAMA - Poezia ca (un) ritual de depoetizare
Recenzii şi prezentări de Adrian Botez, Al.FlorinŢene, Dan Lupescu, Melania Cuc, Eugen Dorceascu - Despre Eugen Evu, Stefan Doru Dancuş, Melania Cuc, Mihai Marcu, Aurel Petrescu, Ion Barb, Slavomir Almăjan, Valentina Becart - partea I
Partea II
partea III
- partea IV
Cu prilejul apariţiei seriei complete in trei volume difuzate de librăria electronică www.corectbooks.com
partea II
partea III
partea IV
partea V
Păstorel Teodoreanu pe internet
partea II
Parodii literare sau parodia guvernării rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
partea II
partea III
Consideraţiuni în proză din folclorul internetului
partea IV
From The London Times: A Well - Planned Retirement UN PERFECT EXEMPLU DE DESCENTRALIZARE
 - continuare -



                 2009

TICĂLOŞIŢII ÎŞI ÎNGROAŞĂ RÂNDURILE
Bine înţeles: cu sprijinul inventatorului lor care, călare pe situaţia prezidenţială ca pe o Rosinantă din şeaua căreia vede-n ceaţa scrântelii Don Quichoteşti numai linii de duşmani, începe a-şi trăda nu doar nervii slăbiţi într-o manie a persecuţiei altoite pe suspiciunea şi minciuna înduşmănirii cu cei ce nu-i acceptă demagogia, ci şi modul pernicios în care ar vrea să molipsească întreaga populaţie de agresivitatea lui, reamplasându-ne în perioada luptei de clasă.
Care l-ar lăsa unic pe el, tătuc deasupra celor pe care i-a întărâtat, i-a asmuţit pe unul contra altuia şi, aşa cum Lenin îi mai rărea prin Dzerjinski, Stalin prin Beria, iar Ceauşescu prin cei de la care a luat lecţii Băsescu, acesta îi răreşte cu mijloace mai democratice cum ar fi DNA-ul, şomajul, subnutriţia, lipsa de medicamente, facturile îngrozitoare şi alte mijloace din arsenalul lui „să trăiţi bine”.
Nu vorbim numai de exemplele clasice de labilitate psihică de care dau dovadă Cotrocenii într-o stearpă dorinţă de „prezenţă jucătoare” ţopăind pe firmamentul politic, sărind aberant de la patrimoniul naţional la tariful curvelor, de la droguri pentru tineri la parlamentul unicameral, de la pensionaţii medical la traficul de arme, de la avocaţi, notari şi executori judecătoreşti la redirecţionarea împrumutului FMI în interes electoral şi culminând cu încercarea de opacizare a alegerilor prezidenţiale printr-un referendum care să deturneze voturile.
Totul după chef , negândit şi la plesneală, lipsit de strategie, doctrină sau viziune spre vreo altă vreo destinaţie decât cramponarea pe poziţie. Oricât de binevoitor ai fi să pui un diagnostic, nu-ţi poţi da seama dacă din inconsecvenţă s-a pierdut direcţia scopului social, sau dacă e o cronică inconştienţă în ce priveşte priorităţile naţionale.
Dar totul lăsându-ne în ceaţa cât mai groasă din jucăuşa demenţă a eroului lui Cervantes, aratând incriminatoriu umbrele duşmanilor care pândesc.
De fapt, sunt doar fumigene trase aiurea, în înceţoşarea ticăloşită a cărora se aude un glas de comandă de pe vasul fantomă proclamând numele duşmanilor ce trebuie distruşi.
Iată-i numai pe cei împotriva cărora am fost asmuţiţi săptămâna trecută: 1) Medicii care sunt corupţi cu o traistă de porumb; 2) Profesorii care-i demască minciuna promulgării legii salariilor lor; 3) Încă o categorie de gazetari (dacă mai există vreuna neduşmănită), cei plătiţi de moguli sau direct din străinătate ca să se ocupe de afacerile cu armament ale fratelui; 4) Tineretul care, în majoritatea sa, propagă dispreţul pentru valorile româneşti; 5) Politicienii caracterizaţi global drept clasa care nu face altceva decât să beneficieze de privilegii şi să facă trafic de influenţă.
Trageţi în ei, fraţi români!… Aruncaţi-i peste bord!… Vă dau un Referendum cu care să loviţi în ei, ca să rămână cât mai puţini!… Numai aşa, dacă ei vor fi mai puţini, va fi şi corupţia mai mică!… Până când voi rămâne eu, singurul!...
Aici, glasul din ceaţă tace în porta-voce întrebându-se încurcat: „va rămâne el singurul ce?!”
Atunci, dintre fumigene şi ceaţa oceanului unde şi-a pierdut busola, aude glasul sirenei Roberta căreia i-ar conveni să rămână ea singurul preşedinte în Parlament, fără ingerinţa altor partide, ca să se apropie de cel unic în spiritul căruia a crescut ca pionieră. A crescut mai înaltă decât delfinaşul Boc deprins recent să pronunţe „La revedere!”
Dar glasul sirenei Roberta ştie să mintă mai frumos, aşa că acoperă rămasbunul celuilalt, asigurându-şi şeful de dorinţa fierbinte a alegătorilor din circumscripţia Ploieşti-vest care: „Ei luptă toţi pentru măreţul ideal / De-a face Parlamentul unicameral”…
Ai naibii alegătorii aceştia din Ploieşti-vest! Pesemne c-au învăţat să susţină cu versuri politica PD de pe vremea când Băsescu încă nu-l lucrase pe Roman şi la APACA se recitau cele cu „ Nu vrem Kent, nu vrem valută…”!
Iar aleasa lor a trecut la rime mai… patetice, de genul „părinte cu fierbinte”, dând asigurări că-n blocurile muncitoreşti ale Ploieştilor nimeni nu a votat-o nici pentru salarii mai mari, nici pentru mâncare mai ieftină, nici pentru medicamente şi apă caldă, nici măcar pentru cele 4 kile de zahăr şi 5 de făină de la UE pe care colega ei de la Vrancea le-a pus sub sigla partidului lor, ci toţi: găzari pensionari, businessmani de tranziţie, văduve de şomeri, funcţionari sărăciţi şi tineri fără slujbe care locuiesc acolo, au ales-o într-un singur gând şi-ntr-un singur glas, numai şi numai ca să le facă Parlament unicameral!
Cu fanatism utecist, ea declară cum că: „are această sarcină de la electoratul Ploieşti-vest”.
Demagogia la un bărbat mai sună cum mai sună. Dar iată că, tocmai când ne învăţasem cu minciunile lui Băsescu, vine un glas de femeie molipsită, desigur, din contactele cu el. Şi nici măcar nu varsă vreo lacrimă!
***************
Semn bun; chiar foarte bun: Băsescu a înţeles înţelepciunea literaturii şi a început să recite versuri proprii. Păcat că n-a avut grijă să-l ia în partid pe Păunescu spre a face o “cântare României” cu tot tacâmul: Versuri ale tovarăşului şi versuri dedicate tovarăşului. Şi-a găsit tocmai cu “Divertis” care, făcându-se că te iau în serios, te iau peste picior. Deştepţi băieţii : L-au făcut pe Preşedinte de sentimental şi l-au pus să recite versuri dedicate mamei marinarului mort, sau mamei moarte a marinarului; cam aşa ceva… Oricum, când şi-a făcut imnul ultimului an de domnie, Ceauşescu a scris cu mâna lui versul « Te înalţă al meu popor », dar lumea a înţeles « Te ridică al meu popor ». Şi s-a ridicat cântându-i imnul cel de veci.
Băsescu, însă, ca de obicei, a ajuns să creeze o situaţie confuză şi în materie de poezie : Fiindcă nu s-a înţeles bine metafora cu cine pe cine plânge – mama pe marinar sau marinarul pe mamă, iar totul fiind sub conotaţia campaniei electorale, unii au înţeles că mama îl plânge pe candidat, alţii că plânge candidatul fiindcă nu-l mai votează mama, iar cei mai mulţi au luat-o ca un îndemn pentru stilul de adresare la mamă din cadrul campaniei.
Oricum, semn bun dacă preşedintele e nostalgic visând întoarcerea la marinărie. Am fi nişte nerecunoscători dacă nu i-am îndeplini acest vis! 
Pentru că, spre deosebire de Cotrocenii pe care i-a dus în derivă, acolo, pe vapor, are toate atestatele ca să se considere profesionist. A afirmat chiar personal că, dacă ar fi fost dânsul la cârma Titanicului, transatlanticul nu s-ar fi scufundat. În vreme ce, aflându-se la cârma României, aceasta se scufundă văzând cu ochii.
Se scufundă cu Boc cu tot, care a ajuns a fi cel mai înalt catarg deasupra apelor tulburi ale moţiunii de cenzură şi abia acum ne explicăm de ce a făcut Elena Udrea la Mamaia exerciţii cu salvamarii : Dacă Băsescu declară că se visează a fi Leonardo di Caprio, cert lucru că ea va fi partenera, chiar dacă Ridzi a intrat mai demult la apă.


Criza se dovedeşte mai gravă decât se arăta în previziuni; vom avea o cădere economică mai mare decât cea estimată! – Acesta e strigătul speriat al Preşedintelui care până acum ne liniştea că românul poate suporta şapte crize în pieptu-i de aramă. S-a speriat sărmanul de propriile-i minciuni şi, după ce cu vreo lună în urmă, cu o pricepere în toate cum numai Ceauşescu putea să pretindă, a explicat ce frumos vom consuma banii de la FMI, acum strigă dinainte, ca prostituata neplătită, că nu ne vom putea achita obligaţiile faţă de acest Fond.
 Semnul clar că autoritatea guvernamentală nu e a premierului, e faptul că, în ciuda ordinului categoric al lui Boc de a nu exista concediu pentru miniştri în vara aceasta, cel puţin patru şi l-au luat. Măcar ca marinar, Preşedintele ar trebui să fie priceput la momente precum cel în care şobolanii părăsesc corabia.
El, însă, e cu gândul la „INTELECTUALII ÎN UNIFORMĂ de care are nevoie ţara”. Adică, „ţara” e un fel de a spune. Are nevoie el, în aspiraţiile lui. Fiindcă orice dictator a avut nevoie de intelectuali cât mai în uniformă!… Să fie vorba doar de un viciu de exprimare, sau de evidentul viciu de fond dictatorial al lui Băsescu?! Pentru că, această perlă, a doua după cea cu filosofii şi tinichigiii, s-a rostit prin dicţia sa labială la ceremonia de absolvire a unei noi promoţii de ofiţeri. În loc să le spună că uniformele armatei noastre ar trebui să îmbrace nişte adevăraţi intelectuali, gura păcătosului a rostit adevărul din subconştienţa sa. Ori, poate din inconştienţa că, totuşi, chiar dacă vrea el să o schimbe, avem o Constituţie democratică.
Şi tot acum se explică de ce omologul lui cu uniformă de miliţian sovietic, în perioada lor de iubire de prin 2005 –2006, i-a făcut cadou 11.000 de sticle de vin. Băsescu a recunoscut că l-a ajutat pe Voronin la alegerile pentru cel de al doilea mandat. A recunoscut chiar zilele acestea, de bună voie!… Iar dacă ne amintim bine, Voronin a câştigat cu ajutorul celor 11 voturi pe care i le-a dat PPCD condus de Iurie Roşca, astăzi dispărut prin discreditare politică… Să fie oare vreo legătură între vin şi cei 11 deputaţi ai PPCD?… Adică una mie sticle pe cap de deputat cumpărat… Şi, cumpărat de cine? – De Voronin sau de Băsescu?!
Doamne, e nevoie de un matematician nebun ca Dan Barbilian, alias cu adevărat genialul Ion Barbu, ca să calculeze doar prin aceste două cifre modul în care Băsescu l-a ajutat pe Voronin la obţinerea celui de al doilea mandat. Studiul ar fi mai mult decât util atât pentru al doilea mandat la care speră Băsescu, cât şi pentru a se putea face o evaluare asupra modului în care îl va ajuta Voronin la rându-i.
Iar, despre asta nu trebuie să vă temeţi că nu se va întâmpla. Nu vă minţiţi cu gândul că cei doi preşedinţi ai teritoriilor care au fost cândva un singur stat s-au ciondănit în ultima vreme. Asta ar putea fi doar aparenţa unui joc politic, de vreme ce de-abia acum apare informaţia că Voronin, comunist pe faţă, a fost ajutat de la Cotrocenii deasupra cărora flutură steagul democraţiei. Cei doi au multe în comun, de vreme ce, conform recentei vorbe scoase la iveală ca un deziderat politic, în vremurile dinainte AU FOST AMÂNDOI „INTELECTUALI ÎN UNIFORMĂ”.



2010

CORNELIU LEU LA 78 DE ANI


„Am glumit destul… Ironia se adresează doar celor care o merită…” – declară Ramonei Vintilă de la „Jurnalul naţional” scriitorul Corneliu Leu, miercuri 21 iulie, la împlinirea vârstei de 78 de ani – „…M-am trezit în faţa situaţiei de a nu-mi mai permite să glumesc. Şi, pe măsură ce ţara a început să numere guvernele Boc, iar noţiunea de Preşedinte al ei să se confunde cu persoana care-i minte şi îi înjură cetăţenii, am renunţat şi eu la glumeaţa mea rubrică „În gura leului”, trăgându-mă de mânecă şi spunându-mi că lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia şi reaul intenţie nu e de glumit”…
    Publicăm declaraţia scriitorului în întregul ei:


IAR EU, LA ACEST FINAL DRAMATIC, PUBLICÂND DECLARAŢIA ÎN ÎNTREGUL EI, I-AM PUS DREPT MOTO ACESTE VERSURI CULESE DIN FOLCLORUL INTERNETULUI:

BALADA SFERTULUI TĂIAT

Fie pâinea cât de rea,
Tot vă fură-un sfert din ea;
Iar dacă crâcniţi: "dreptate",
Vă vor lua chiar jumătate!

Voi aţi vrut; voi aţi ales cu
Mari speranţe în Băsescu,
Care v-a făcut figura
Totdeauna dând cu gura
Dar, concret, n-a fost în stare
Nici o strada să repare
Cât a fost la Primărie;
Nici pe câini, măcar, să-i ţie!
Iar cât a fost la "Transporturi"
A vândut flota din porturi
Şi-a lăsat ca vai de ele
Găurile din şosele.

Vina voastră-i; şi prostia
De-a-i vota demagogia!
Iar el, ca şi împuşcatu
Vă reduce îmbucatul!
Chiar şi traiul ăst nedrept
Vi-l scurtează cu un sfert;
Şi mai mult de-un sfert vă ia
Din viaţa voastră grea!
Până vă veţi deştepta
Din răbdarea asta nouă;
Ca atunci, în optzeci' nouă!...

Fraţilor, să nu uitaţi:
P-ăsta să nu-l împuşcaţi!
Să fiţi generoşi: Să-i daţi
Pensie cât ia ţăranul.
Şi, mereu, când vine anul,
Să-i tăiaţi cinşpe la sută,
F...bată-l dracii toţi să-l... bată!


AM GLUMIT DESTUL!


Fiind un optimist, mă consolez cu gândul că am glumit destul şi de abia la vârsta asta am ajuns să renunţ la umor. Dar, pretinzându-mă şi destul de lucid, îmi dau seama că nici semn de glorie acesta nu este.
Din păcate, nu e vorba numai de mica glorie pe care mi-am făcut-o  prin perseverenta mea rubrică „In gura leului” unde îmi permiteam să glumesc pe seama tuturor stângăciilor, mânăriilor şi chiar escrocheriilor politice.
Ei bine, m-am trezit în faţa situaţiei de a nu-mi mai permite să glumesc. Şi, pe măsură ce ţara a început să numere guvernele Boc, iar noţiunea de Preşedinte al ei să se confunde cu persoana care-i minte şi îi înjură cetăţenii, am renunţat şi eu la glumeaţa mea rubrică trăgându-mă de mânecă şi spunându-mi că lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia şi reaua intenţie nu e de glumit. Ba chiar m-am admonestat şi mi-am atras atenţia că nu-i permis s-o duci aşa, într-o veselie, când te confrunţi cu nişte nechemaţi fatidici pentru societatea căreia şi tu te adresezi.
E sacrificiul meu conştient, a cărui ofrandă sper să ajungă Acolo unde trebuie  şi să-i mântuiască Dumnezeu pe Români de o asemenea incapabila golănie care-i guvernează.
Renunţ la glume şi nu-mi mai permit nici un fel de zâmbet, nici chiar cel cinic, în faţa grijilor şi tristeţii funciare aduse de ăştia!  Am devenit mai egoist şi mi-am dăruit un nou roman pe care să-l pot oferi de ziua mea cititorilor. E un roman de meditaţie la bătrâneţe asupra stricăciunii vârstelor de mai înainte, se cheamă „Roma-Termini” şi, pentru a întâmpina graba cititorului de astăzi, nu este prea mare, făcând parte din acea categorie de cărţi la care lucrezi îndelungă vreme, tocmai ca să aibă pagini puţine.
Da, îl ofer cititorilor spunându-le că săptămâna aceasta îl pot prelua gratuit din „Vitrina editurii on-line” aflată la adresa de internet: <   www.cartesiarte.ro   >  şi urându-le ca, până ce vor termina scurta lui lectură, să le vină vestea bună că au scăpat de duşmănoasa guvernare. Atunci, poate, vom fi capabili să ne reluăm zâmbetul.
Pentru că, superbul act de gândire care este ironia, nu se adresează decât celor care o merită! 
                                                                                                   Corneliu LEU
                                                                                                        21 iulie 2010







Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971