Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
CE MAI ÎNSEAMNĂ, AZI, SĂ FII „PREŞEDINTE”, RESPECTIV „CETĂŢEAN” AL ROMÂNIEI...?! de Adrian Botez
FONDATORUL „STRATFOR” despre ROMÂNIA, interviu cu George Friedman
Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) şi „salvarea” Noii Ordini Mondiale
Două articole despre Roşia Montană de Dr. Gh Funar şi Ion Longin Popescu
Un parlamentar român despre şeful delegaţiei FMI pentru România
Articol Eugen Evu
În loc de concluzii: Opinii din noua generaţie
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu,Viorel Roman, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea I
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea II
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea III
Secretele din Bucegi” – un documentar al sitului „Colecţionarul”
Traducerile în franceză ale lui Constantin Frosin, din versuri de: - Vasile Voiculescu - Ion Pillat - Marin Sorescu - Ileana Malancioiu - Nicolae Labiş - Magda Isanos - Stefan Augustin Doinaş
DIMITRIE GRAMA - Poezia ca (un) ritual de depoetizare
Recenzii şi prezentări de Adrian Botez, Al.FlorinŢene, Dan Lupescu, Melania Cuc, Eugen Dorceascu - Despre Eugen Evu, Stefan Doru Dancuş, Melania Cuc, Mihai Marcu, Aurel Petrescu, Ion Barb, Slavomir Almăjan, Valentina Becart - partea I
Partea II
partea III
- partea IV
Cu prilejul apariţiei seriei complete in trei volume difuzate de librăria electronică www.corectbooks.com
partea II
partea III
partea IV
partea V
Păstorel Teodoreanu pe internet
partea II
Parodii literare sau parodia guvernării rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
partea II
partea III
Consideraţiuni în proză din folclorul internetului
partea IV
From The London Times: A Well - Planned Retirement UN PERFECT EXEMPLU DE DESCENTRALIZARE

CORNELIU LEU PREZINTĂ ÎN TRILOGIE GURA LEULUI

CU ÎNCĂ O PROASPĂTĂ PREFAŢĂ  A AUTORULUI
PREZENTĂM EXTRASE DIN CELE TREI VOLUME APĂRULE PE SITE-UL www.corectbooks.com  CHIAR ÎN ACESTE ZILE,
CA O ÎMPLINIRE A TRILOGIEI REZULTATE
DIN CEI 18 ANI AI APARIŢIEI SĂPTĂMÂNALE A CUNOSCUTEI RUBRICI

 

                                          “ÎN GURA LEULUI” în trei volume
                           şi al patrulea ca audiobook


Iarna aceasta, prin marea surpriză culturală pe care ne-a făcut-o… (nu vă amăgiţi, români şi nu speraţi că ar fi vorba de vreo oficialitate, de Guvern, de Ministerul Culturii, de Instituţiile culturale centrale, sau Comisiile culturale ale Consiliilor judeţene – şi nici măcar de a-tot-reprezentativele Comisii de Cultură ale Camerei sau Senatului; nu vă amăgiţi cu aşa ceva!)… aşadar, prin marea surpriză pe care ne-a făcut-o un act cult de iniţiativă particulară – şi anume demersul lui Sorin Roşca Stănescu de a atrage participări pentru întemeierea unui imperiu virtual (care se şi numeşte “Virtual”)  în media românească şi pentru aplecarea acestei medii dinspre tabloidul precar spre actul aprofundării culturale a ştiinţelor comunicării digitale, prin această rafinată şi costisitoare surpriză – repet, ca să-mi trag sufletul faţă de lungimea frazei, frază dificultoasă care mă tot obligă la virgule – mi-am găsit şi eu cadrul pentru a publica în întregime, spre citire şi auzire deocamdată, răcnetele cu inflexiuni de amuzament cu care-mi tot provoc citorii, spectatorii şi ascultătorii de vreo douăzeci de ani prin încercările de glumă din “Gura leului”.
    Şi, fiindcă am trecut de prima frază în care ai multe de spus şi simţi că nu se mai termină, o pot zice acum pe scurt: Pe cititori, spectatori şi ascultători i-am provocat; dar pe politicieni i-am deranjat de vreme ce de atâţia şi atâţia ani mi-au tot pus beţe-n roate!
    Aşa se face că, încă de la apariţia primelor două volume, în 2004, subtitlul acestei culegeri din rubricile mele prezentate la Radio, tipăririte-n ziare, interpretate în spectacole tv cu public, a fost:  

Cronica politica a anilor 1992 - 2004,
                            sau
o duzină de ani trăgând căruţa cu paiaţe
căreia unii tot încearcă să-i înţepe pneurile,
 să-i rupă roţile, să-i deturneze oiştea,
doar-doar s-o răsturna menajeria,
doar-doar s-o închide Gura Leului

    Care cronică politică acum s-a amplificat, devenind  „a anilor 1992 - 2010” şi reprezentând nu o duzină, ci „optsprezece ani trăgând căruţa cu paiaţe…”. Aşadar şi mai multe „înţepături, lovituri, deturnări, răsturnări… doar doar s-o închide Gura Leului” până la, slavă Domnului, această apariţie integrală  la „CORECTBOOKS” care o ţine deschisă.
    Cu toate că ea, în mod declarat personal, s-a închis; veţi vedea domniile voastre din ce motive citind cele de mai jos.
    … O pornisem atât de frumos, atât de entuziast! Exulta marea sală de concerte a Radiodifuziunii, ori sălile de teatru unde realizam emisiuni cu public real, plătitor de bilete, nu grupuri de figuranţi aduşi în decorul de studio să aplaude. Autor, compozitor, regizori, actori, producători ne simţeam în echipă, amplificam textul, procedam la improvizaţii, la actualizări ad-hoc şi adresări directe către unele personaje care se conturau între timp pe firmamentul politic. Simţeam încă bucuria descătuşării de cenzură care ne stimula creativitatea şi spontaneitatea fără a fi atenţi nici măcar la gratuitatea unor glume cu care ne copilăream în bucuria de a fi veseli de atâta libertate. Libertate şi pe scândura scenei şi în eterul undelor şi în faţa spectatorilor, ascultătorilor şi telespectatorilor la fel de veseli ca şi noi de atâta libertate, chiar dacă înjurătura la adresa conducătorilor ţinea şi de foame!
    Un asemenea context îl evocam când prefaţam prima ediţie a acestor cărţi prin descrierea proiectului lor de început entuziast:
„…Cartea va începe cu toată vesela nebunie libertină a "Cabaretului politic", de la care am pornit şi îşi va structura apoi capitolele pe anii în cadrul cărora rubrica şi-a dus lupta de supravieţuire… Mai pot preciza că, poate, ăsta a fost modul meu de a ţine un jurnal, sau nărăvirea de la cronicari de-a consemna pe scurtătură… Voi face trimitere la volumul meu "Amintiri din Casa Scriitorilor" unde povestesc cum am lansat butada cu "Nicule, mai e state ?" şi voi relata în continuare cum am compus versurile de marş triumfal: "Condu-ne bunule părinte,/ Condu-ne bun conducător/ Condu-ne buna lui soţie/ Condu-ne bune Nicuşor!" şi altele, pe care le lansam la poker sau pe plaja de la Neptun unde, amestecându-ne mai mulţi, eram mai greu identificabili. Dar şi cum, deodată ne-am simţit liberi, fără teama de a fi identificabili sau nu. Iar acea lume a comedienilor, care n-au mamă - n-au tată în materie de umor, şi-a dat drumul vocaţiei cu  toate pânzele sus … »

Aşa s-a creat, s-a desfăşurat şi s-a coagulat în jurul pastilelor ironice pe care le lansasem în încercări de a face reviste tipărite şi emisiuni radio încă din 1990, spectacolul cu mult public în sală şi larg difuzat în eter. Acesta a fost:


CABARETUL POLITIC
                  SAU
PERIOADA ROMANTICĂ
adică
putem dramatiza
pe refren de romanţă:
„Naiv-romantic eram eu,
 Dar mă veghea din umbră guvernarea!...”

    O să vedeţi mai încolo cum  veghea guvernarea şi pe unde mi se puneau „strâmbele”; că nici eu  n-am văzut chiar imediat.  Şi asta pentru că am avut o perioadă de timp – acum îi mulţumesc lui Dumnezeu constatând că n-a fost prea scrurtă –  am avut vânt bun la pupa. Aşa că, atunci când încheiam primul volum al acestei aventuri, mai fluturam încă sigur de mine motto-ul pe care îl pusesem încă din finalul primului spectacol :

Motto finale:
Îmi spune un amic din opoziţie:
                Ai umor; îmi place! Îmi place cum tragi în guvern!...
Iar eu îi răspund:
Vino mata la guvernare şi-o să vezi ce umor mai am!

    Şi, ce credeţi? Ştrengarii mei, cei care se dădeau în vânt după bilete de favoare  iar, când începea să fie anunţat un nou spectacol telefonau de mama focului cerând ca de data asta să le dăm mai multe, fiindcă au mulţi partizani care vor să vină şi să aplaude când înjurăm guvernul Văcăroiu… Ştrengarii mei care se amuzau teribil când eu urcam pe scenă şi mă uitam în jos, căutând ceva în fosă  şi printre picioarele din primele rânduri de scaune, punându-l pe Bibanu să se ţină după mine suspicios şi să mă întrebe insinuant ce caut, ca să-i răspund: „am citit o inscripţie cu Jos Iliescu şi-l caut acolo jos pe preşedinte”… Ştrengarii ăştia ai mei care mă încurajau aşa cum spuneam mai înainte, au ajuns la guvernare!… Adică, au dat curs invitaţiei mele cu „Vino mata la guvernare…”.
    Ce au făcut de prima dată în ceea ce mă priveşte, e limpede: După ce au auzit refrenul cu „În zadar am votat cheia / Dacă starea-i tot aceea!”, au blocat, au stopat, au sufocat, au desfiinţat Cabaretul politic. Fără ruşine, ca-n deplină dictatură. Ceva mai umană, e drept, fiindcă vreme de vreo şase luni mi-au dat un fel de jumătate de normă ca să scriu texte care se duceau la aprobat şi dispăreau, de vreme ce tot „nu mai erau bani” pentru spectacol. Până când m-au eliminat de tot, un preşedinte – director general clientelar politic făcându-mi şi onoarea de a scoate, împreună cu fotografiile lui Horia Furtună, Tudor Muşatescu, Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Alexandru Balaci, Octav Pancu-Iaşi, Virgil Stoenescu, Dinu Săraru, Mircea Sântimbreanu, Dionisie Şincan, etc. şi poza mea din expoziţia permanentă a scriitorilor care au navigat pe unde herziene.
    Cam din acel moment, aşa cum am consemnat în proiectul-prefaţă la prima ediţie, am început să caut „azil politic” la diverse publicaţii. Dar n-am avut stabilitate decât la cele editate de mine; în rest, devenind incomod după câteva săptămâni, începând a fi cenzurat după câteva luni iar, în materie de ani m-a găzduit un singur ziar, câtă vreme patronul lui a fost în opoziţie. După nişte noi alegeri a ajuns consilier la Cotroceni şi, primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă anunţe că nu mai are loc pentru „Gura leului”. Atunci mi-am dat seama de toată naivitatea mea de a mă considera cu mândrie un independent (candidasem şi pe liste electorale ca independent, chiar dacă o dată am pierdut, chiar la Giurgiu, în faţa candidatului UDMR,  care m-a uimit de câte voturi i-au venit pe Dunăre, în vreme ce eu mă bazam numai pe ţăranii din Oinacu, Zădăriciu, Gogoşari, Cucuruzu, Fălăştoaca, Popa Nae…) şi am ajuns la luciditatea de a răspunde la întrebarea „Ce orientare politică am?” că, trăind în România şi cu politicienii de aici, sunt şi voi rămâne „de orientare antiguvernamental”.
    Abia cu o asemenea luciditate câştigată, ajungeam să-mi propun o prefaţa la ediţia mai scurtă, cea din 2004:

    „...La începutul cărţii va fi o prefaţă în care spun că este vorba, de fapt, de un roman avându-mă ca personaj principal pe mine în ipostaza de om cu gură mare şi slobodă. Capitolele lui descriu, de fapt, avatarurile mele pentru a-mi păstra umorul, în ciuda faptului că, de multe ori, publicaţiile care găzduiau "Gura Leului", s-au văzut în situaţia de a-mi suspenda rubrica. Romanul chiar s-ar putea chema "Avatarurile unui personaj cu gură mare", relatând sau sugerând impactul cu glumeţii care încercau să i-o închidă… Astfel, prefaţa se poate chema "dedesubturile acestei cărţi"- spre a-i aminti cititorului ce lanţ subteran urmăreşte; în final, chiar voi publica articolele serioase, lipsite de umor, prin care, ca să le fac unora plăcere, am mimat închiderea Gurii Leului. Iar, la urmă, înainte de a scrie "sfârşit", bag din nou ceva vesel, ca un răget final de umor”...
Dar, ei uite că nu mai este nevoie de acel „răget final de umor”!… Nu-şi mai are rostul de vreme ce totul se termină ca la pompe funebre, când eşti înmormântat după propria-ţi voinţă: Nu mi-a mai pus nimeni beţe-n roate ci, eu singur, îngrozit de starea tristă în care ticăloşii au adus ţara, am considerat că orice act de a mai glumi este o jignire la adresa populaţiei care suferă şi am ajuns la concluzia că trebuie să mă opresc. Aşa că, iarna trecută, când trecusem bine de 77 de ani, întrebarea mea a fost următoarea:
„OARE, DOUĂ CANCERE NU SUNT PREA MULT PENTRU O SINGURĂ VIAŢĂ PE CARE O ARE OMUL?!!... OARE, DACĂ NE-A AJUTAT DUMNEZEU SĂ SCĂPĂM DE CANCERUL CARE SE NUMEA "CEAUŞESCU", VOM MAI AVEA FORŢA SUFICIENTĂ CA SĂ AŞTEPTĂM VINDECAREA DE CANCERUL CARE SE CHEAMĂ "BĂSESCU"?!! SAU SUNTEM CONDAMNAŢI SĂ PIERIM DUPĂ POFTA ACESTUI INCONŞTIENT DEMAGOG, A CĂRUI REA CREDINŢĂ PROVINE DIN ACEEAŞI CONDIŢIE SUBINTELECTUALĂ DE "OM FĂRĂ DUMNEZEU" PE CARE A AVUT-O ŞI TIRANUL COMUNIST?!”

 Iar în vară, când împlineam 78, nu am făcut decât să confirm concluziile la care am ajuns prin această întrebare:  
„…M-am trezit în faţa situaţiei de a nu-mi mai permite să glumesc. Şi, pe măsură ce ţara a început să numere guvernele Boc, iar noţiunea de Preşedinte al ei să se confunde cu persoana care-i minte şi îi înjură cetăţenii, am renunţat şi eu la glumeaţa mea rubrică „În gura leului”, trăgându-mă de mânecă şi spunându-mi că lucrurile sunt grave, deoarece cu prostia şi reaua intenţie nu e de glumit… Am glumit destul… Ironia se adresează doar celor care o merită!”


    Aşa că, proiectata mea carte autobiografică („Viaţa mea e un roman” – aşa consideră orice coafeză sentimentală şi orice speculant incult care şi-a cumpărat un scaun de parlamentar), se modifică. În 2004 o vedeam după cum urmează:
"Avatarurile unui personaj cu gură mare - roman în capitole pe ani şi pastile săptămânale, se va încheia, desigur, trist, blazat, aşa cum îi stă bine unui dezamăgit într-ale politicalelor. Sau, poate, nici nu se va mai încheia decât cu acel ultim articol pe care voi apuca a-l scrie înainte ca, nu pământenii, ci Bunul Dumnezeu să facă gluma de a-mi suspenda rubrica”...

    Nu; nu mi-a suspendat nimeni rubrica: Mie mi s-a sleit pofta de a mai glumi pe seama ticăloşiilor impertinente ale guvernării! Lor, doar le-a reuşit jocul!
    Asta mă face să-mi schimb părerea despre ei. Să nu-i mai dispreţuiesc, ci să-i consider foarte deştepţi, foarte inteligenţi!… Poate chiar mai inteligenţi decât toate serviciile inteligente care ies în zilele astea la suprafaţă prin dezvăluirile Wiki Leaks!… Daţi-vă şi dumneavoastră seama, iubiţi cititori: Să fie ei în stare să distrugă o ţară întreagă, să aducă la sapă de lemn o populaţie întreagă, să pună sub semnul întrebării însuşi viitorul şi statalitatea noastră, numai ca să mă facă pe mine să renunţ la rubrica „În gura leului”?!… Păi, ăştia sunt scule mari, domnule!
    Dar nici cu mine nu mi-e ruşine: Să merite să se distrugă România ca să mă facă pe mine să tac?!… E ceva!
    Poate chiar că e ceva care ar trebui să mă onoreze, …’le onoarea lor de papagali decrepiţi! Astfel îmi rostesc eu năduful acum, când lansez pe piaţă această – amuzantă pentru unii, dar dezamăgită pentru mine – ediţie integrală a luptei gurii mele cu morile de vânt ale nesimţirii lor.

                                                                                                                    Corneliu LEU
                                                                                                                        8 decembrie 2010




 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971