Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
CE MAI ÎNSEAMNĂ, AZI, SĂ FII „PREŞEDINTE”, RESPECTIV „CETĂŢEAN” AL ROMÂNIEI...?! de Adrian Botez
FONDATORUL „STRATFOR” despre ROMÂNIA, interviu cu George Friedman
Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) şi „salvarea” Noii Ordini Mondiale
Două articole despre Roşia Montană de Dr. Gh Funar şi Ion Longin Popescu
Un parlamentar român despre şeful delegaţiei FMI pentru România
Articol Eugen Evu
În loc de concluzii: Opinii din noua generaţie
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu,Viorel Roman, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea I
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea II
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea III
Secretele din Bucegi” – un documentar al sitului „Colecţionarul”
Traducerile în franceză ale lui Constantin Frosin, din versuri de: - Vasile Voiculescu - Ion Pillat - Marin Sorescu - Ileana Malancioiu - Nicolae Labiş - Magda Isanos - Stefan Augustin Doinaş
DIMITRIE GRAMA - Poezia ca (un) ritual de depoetizare
Recenzii şi prezentări de Adrian Botez, Al.FlorinŢene, Dan Lupescu, Melania Cuc, Eugen Dorceascu - Despre Eugen Evu, Stefan Doru Dancuş, Melania Cuc, Mihai Marcu, Aurel Petrescu, Ion Barb, Slavomir Almăjan, Valentina Becart - partea I
Partea II
partea III
- partea IV
Cu prilejul apariţiei seriei complete in trei volume difuzate de librăria electronică www.corectbooks.com
partea II
partea III
partea IV
partea V
Păstorel Teodoreanu pe internet
partea II
Parodii literare sau parodia guvernării rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
partea II
partea III
Consideraţiuni în proză din folclorul internetului
partea IV
From The London Times: A Well - Planned Retirement UN PERFECT EXEMPLU DE DESCENTRALIZARE
 - continuare -

                    Ioan Barb şi ,, Picătura de infinit,,


Cu un debut poetic încă din 1979, urmat de o odisee în care activitatea literară şi cea jurnalisitcă merg mână în mână, Ioan Barb  revine pe piaţa de carte cu  al doilea volum de versuri,  pe care şi-l intitulează  PICĂTURA DE INFINIT. Cartea apare la Editura ATU din Sibiu în Colecţia ,,Raftul de poezie,,.
Aşa cum este firesc pentru poezia pe care un autor o adună între copertele unei cărţi de-a lungul  unui timp în care travaliul poetic a trecut  el însuşi prin etape experimenatle şi convingeri stilistice, şi în volumul de faţă se simte cum scrisul a fost condus cu mână  fermă, adunând  şuvoiele de inspiraţie într-un adevărat fluviu de imagini şi exemple de filosofie ce se sincronizează, elaborat şi aproape elegant ,cu starea de spirit din care se naşte emoţia.
Creaţia lui Ioan Barb este mai mult decât sugestivă, adesea ilustrativă şi conjugată cu întrebări la care autorul le dă, atunci când crede de cuviinţă, răspunsul.
Avem cartea unui poet care ştie ce este Poemul, nu se lasă în voia  sunetelor pentru a-şi linişti foamea de certitudini.
Cuvinte  coborâte din alte lumi şi din alte vremuri sunt aşezate în front cu locul comun, cu acel cotidian în care  cosmosul se ,,stinge,, prin steaua căzută,- devine  creaţie. Creatorul este doar un vector subtil şi înnobilat cu  bucuria cunoaşterii de sine.
,, Mesajul meu se pierdea în curcurbeu,,-(spărgătorul de stele) este un exemplu de adaptare a stării de a fi, a atotcuprinzătorului spaţiu galactic, culori dispersate în picături de ploaie,  în devenirea de lacrimă materială, palpabilă.
Nu doar nemărginirea este cercetată cu inima, cu ochiul şi cu  verbul de către poet, el reuşeşte performanţa de-a descoperi miracolul şi în natura cu care ne-am obişnuit întaratât, încât nu o mai privim cu spaima şi altruismul unui îndrăgostit.
,,Sufletul său, ud de de singurătate, de ploaie,,(când cântă în tine păsări străine)- este un exemplu de  poem în care, pentru autor, modernismul sec, decopertat de petalele florilor de câmp, nu s-a inventat încă. Natura în consonaţă cu  omul-de-asflat face miracolul  şi poetul ştie cum să îşi aleagă matricea în care aruncă silabele  din care va răsări, mai apoi, poezia .
Avem în faţa noastră un poet cu har , un poet care nu se azvârle în mijlocul cuvintelor ca într-o coridă. Ne le subjugă, nu le plezneşte şi nu oboseşte reluând, repetând o idee, de aceea poate, poezia de faţă este mustoasă şi echilibrată, fără sinuozităţi care să deranjeze.
Deşi , versurile  sunt  aparent domestice, ele privesc dincolo de dimensiunea imediată şi în,,picătura deinfinit,, pe care poetul o disecă cu profesionalism şi  responsabilitate, cele mai mici detalii au o semnificaţie uriaşă.
,,Mă străbate  diseprarea , ca un tren ce aduce făină,, ( Stins  ca un imperiu decăzut)
Lupta sa personală  are accente de singurătate uneori, numai că, ea, singurătatea poetului nu se desăvârşete în turnul de fildeş. Ioan Barb priveste şi îşi slujeşte Ţara  defel imaginar, soldat cu arma la umăr şi arma sa este …literatura. Bună.
O poezie nostalgică, năbădăioasă, frumoasă sau cu răni pe faţă… aşa percep eu fiecare pagină din carte. NU doar poemul pe de-a-ntregul prinde consistenţă cu fiecare  rând  scris, Ioan Barb  are amprenta sa proprie de exprimare.
Tehnologia de ultimă generaţie intervine şi în angoasa poetică, pune unghia în gâtul din care ies cuvinte şi aici,  silabele poetice dor. Si… poemul, aici, este de o altă nuanţă, - pe-bucăţi şi cu raşpelul nervoyităţii ideii în sine se simte cum se rupe versul. Vezi ,, Programat să ucid cu mintea mea,,(pag.23). Evident, autorul se descurcă printre metafore chiar dacă acest gen de abordare poetică se simte că nu  i se potriveşte.
Interesantă este şi experienţa alinierii de spaţii care natural nu deţin convergenţă,  alăturării de sentimente şi arhetipuri ca şi rupe dintr-un lanţ trofic, - peste care neliniştea ce va fi să fie se asedinemtează.
Poemele lui Ioan Brab sunt secvenţiale ca structură, cu o bură de inocenţ ( care dă bine) şi  cu acel restort indefinit ce are  puterea , prin Artă, să declanşeaze criza de conştiinţă a
omului modern şi cu atât mai pregnant, să trezească conştiiţa poetului. Un poet care se ia în serios şi care, în demersul său creato,r ştie unde să aşeze stropul de infinit, - un semn care poate fi luat punctual, doar un punct din care porneşte linia orizontului. Cerc.
O carte ca o introspecţie în faţa oglinzii unui ocean,- un loc în care peştii, oamenii şi stelele de pe cer trăiesc mirajul vieţii defel virtual.
                                                                                      Melania CUC

 


                               Zbor  căzut între aripi

Se pare că, Apocalipsa ca fenomen social al prezentului incită masse tot mai largi de oameni, dar, mai ales, creează acel fluid propice gânditorilor, duce la un spaţiu şi timp prin care personalităţile cele mai diverse ale Planetei se întorc cu mintea şi  cu sufletul spre Divinitate. Omul religios al zilelor noastre nu mai este doar eşantion de percepte însuşite în numele unei religii anume, nu  se zbate , la polul opus, să cucerească ceea ce a mai rămas întreg din natură. Omul de azi îşi caută latura sa pierdută, spirituală, şi interacţionează cu semenii săi,- nu mai rămâne singur în faţa întrebărilor esenţiale.
Dincolo de dogme religioase şi graniţe istorice aparent ca fără de trecut, tot mai mulţi scriitori caută esenţa translatării umanităţii prin segmentul temporar, revin la ideea  de Zbor.
,,Zbor căzut între aripi,, se numeşte şi noua  carte semnată de Slavomir Almăjan, un român stabilit prin voia Domnului, în umbra frunzei de arţar canadian, dar care este încă bântuit de dorul cel mare al Meşterului Manole, dor ancestral.
,,Vom încerca să pătrundem împreună prin labirintul gândului uman în încercarea de a dovedi prin Duhul, că ignoranţa sau lenea intelectuală sunt
cauzele primare ale stării perpetue de conflict în care există specia umană. Vom face asta ca să înţelegem că Dumnezeu ne-a scris cu condeiul iubirii într-un context mare, pe care suntem datori să-l citim.”
Iată un cititat din cartea despre care vorbim şi care ne avertizează, cititori fiind, că aveam de-a face, aici, cu un discurs ce are drept ţintă tagma intelectulilor, spiţa celor care indiferent de  idéea care îi animă,- vin în agora cetăţii universale pentru a-şi mărturisi  starea de conflict, în care se află laolaltă cu toată specia  noastră umană.
Slavomir Almăjan este un  intelectual creştin indiscutabil şi nu face rabat la sintagmele biblice pentru a-şi arăta poziţia pe care o are aici, pe Pământ.
ZBORUL este doar un motiv penrtu reflecţia în faţa unei oglinzi unde, cerul şi pământul devin, prin filosofie, Act cultural şi… drept la Credinţă.
 Zborul, privit, de autor , ca simbol al libertăţii,, nu există în spaţiul actual decât, prin corelarea lui cu aripile,,.
Interesantă, deşi defel nouă, ideea  prin care scriitorul creştin se opreşte într-o viziune dincolo de care lumea nu mai este antheică, nu mai ţine de gravitaţia lutului din care, ca oameni, am fost plămădiţi. Ba, mai mult, Salvomir merge mai departe, ne asiguă că…,,Dacă ar fi să desenăm diagrama arborelui genealogic al aripei, originea ei s-ar găsi în vremea de zămislire a primei respiraţii.,,
Frumos spus şi pentru că autorul acestui volum de reflecţii este un poet înnăscut.
Poezia cuvintelor de care se foloseşte autorul în cartea de faţă, este o poezie a Vieţii şi a Morţii care nu pune punct creaţiei divine.
,, Prima privire în sus a Creatorului a creat  aripile(....),, iată un gând de care omul Slavomir Almăjan îndrăzneşte, aş zice, prometeic, să se apropie  ca de soarele dumnezeirii.
Acestă lucrare, cartea, este ca un poem în proză, are puterea de-a despica frumos apele neliniştii noastre generale, să ne facă părtaşi la aventura prin care Ştiinţa şi Lucrarea Divinităţii sunt Alfa şi Omega,-Dumnezeul Întreg spre care privim punând întrebări, căutând răspunsuri. Dar, autorul intervine mereu, punctează fără să-şi aroge paternitate ideii :
 ,,Procesul cunoaşterii este mai degrabă un proces al punerii întrebarilor decât un proces al găsirii răspunsurilor.,,Punctum!
,,Zbor căzut între aripi,, este o carte care potriveşte în acelaşi puzlle al paginilor idei creştine şi idei profane. O Carte în care limitele umane sunt ridicate, prin cunoaşterea de sine, la apoteoza Înălţării, a drumului în Lumină.
 ,,Da, omul este un zbor căzut între aripi dar numai în tendinţa lui de a fi independent faţă de Dumnezeu. El este o revoltă a firii pământşti împotriva divinităţii, dar mai ales el este un revoltat împotriva lui însuşi. Indiferent de atitudine, omul nu poate fi desprins din contextul eternităţii.,,
În viziunea  autorului, omul , frumosul-răzvrătit, ţine mereu să aibă ultimul cuvânt chiar şi în relaţia lui cu Dumnezeu, dar, tot el, omul, conştientizează că… face parte, fără doar şi poate,  din procesul creaţiei, al continuităţii.
    Mi se pare a fi de bun augur modul analitic în care autorul face disecţia mentală a omului modern, reuşeşte să vadă din unghiuri aparent diferite, aceeaşi imagine,- Divinul, - un întreg din care monada umanităţii se desprinde firesc, natural, - închizând cerul  Zborului, al prefecţiunii şi  aventurii umane, în contextual spiritual.
Slavomir Almăjan este un intelectual care nu leneveşte în turnul său de fildeş, el îşi foloseşte capacitatea, tot mai  rară, de-a sintetiza stări şi percepte , pentru a-şi stabili propria-i dimensiune umană, creativă.
Cu incursiuni în incunabile apstolice  şi în altele din lirica profană, autorul se situează într-un univers special, particular, din care  priveşte sfera ridicării prin propria sa putere, apoi, prin omenire, el priveşte spre Cer. Cerul său, - spaţiu al zburătorilor cu aripi adevărate şi nu de hârtie.
După peste două sute de pagini de zbatere pe litera cu greutate palpabilă, tipărită, Salvomir conchide, descoperind că…ZBORUL este doar … un cântec fără început şi fără sfârşit. Superb.
Înrezător în steaua sa, aici, scriitorul îşi desăvârşeşte misiunea pentru care  este conştient, că a fost trimis pe Pământ.
;;Zbor căzut între aripi,, este cartea unui om religios care face parte din contigentul Mileniului Trei. Este manifestul unui spirit liber-cugetător care se convinge că … Zborul  are un nume şi Numele Lui este Dumnezeu.
Avem o  carte care se citeşte în strană dar şi pe iarba verde, o carte care arde prin ideea ce se desprinde din fiecare pagină, şi prin spaţiul dintre cuvinte . Este un motiv bun să ne oprim , să citim, să medităm la acel ,,semn de carte,, pe carte fiecare dintre noi se cuvine să-l aşeyăm între paginile cărţii vieţii personale.
Zborul omenirii nu a căzut între aripi !  Titlul cărţii este un avertisment, o metaforă din care, odată înţelegând-o, suntem mai înţelepţi, mai demni de aventura cunoaşterii şi credem cu tărie că , da, avem deja arpi.
Felicitări, Slavomir Almăjan!

                                                                                                                               Melania CUC


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971