Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
CE MAI ÎNSEAMNĂ, AZI, SĂ FII „PREŞEDINTE”, RESPECTIV „CETĂŢEAN” AL ROMÂNIEI...?! de Adrian Botez
FONDATORUL „STRATFOR” despre ROMÂNIA, interviu cu George Friedman
Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) şi „salvarea” Noii Ordini Mondiale
Două articole despre Roşia Montană de Dr. Gh Funar şi Ion Longin Popescu
Un parlamentar român despre şeful delegaţiei FMI pentru România
Articol Eugen Evu
În loc de concluzii: Opinii din noua generaţie
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu,Viorel Roman, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea I
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea II
Articole de Mircea Bunea, Gavril Cornuţiu, Demi Perparim, Cristian Neagu - partea III
Secretele din Bucegi” – un documentar al sitului „Colecţionarul”
Traducerile în franceză ale lui Constantin Frosin, din versuri de: - Vasile Voiculescu - Ion Pillat - Marin Sorescu - Ileana Malancioiu - Nicolae Labiş - Magda Isanos - Stefan Augustin Doinaş
DIMITRIE GRAMA - Poezia ca (un) ritual de depoetizare
Recenzii şi prezentări de Adrian Botez, Al.FlorinŢene, Dan Lupescu, Melania Cuc, Eugen Dorceascu - Despre Eugen Evu, Stefan Doru Dancuş, Melania Cuc, Mihai Marcu, Aurel Petrescu, Ion Barb, Slavomir Almăjan, Valentina Becart - partea I
Partea II
partea III
- partea IV
Cu prilejul apariţiei seriei complete in trei volume difuzate de librăria electronică www.corectbooks.com
partea II
partea III
partea IV
partea V
Păstorel Teodoreanu pe internet
partea II
Parodii literare sau parodia guvernării rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
partea II
partea III
Consideraţiuni în proză din folclorul internetului
partea IV
From The London Times: A Well - Planned Retirement UN PERFECT EXEMPLU DE DESCENTRALIZARE
                             ARITMETICA  HOŢILOR
                         DE  LA  ROŞIA  MONTANĂ



În postul Crăciunului, înainte de Sfântul Nicolae, Guvernul Boc V susţinut de către P.D.L., U.D.M.R., U.N.P.R. şi deputaţii minorităţilor naţionale,  i-a anunţat zilnic pe cei mai mici copii, pe fraţii şi surorile lor, pe părinţi, pe bunici şi pe naşi, că a decis să le ofere un altfel de cadou de sărbători, adică să taie  din durata concediului maternal şi să reducă din indemnizaţia pentru mame. Sugestia pentru acest tip de cadou de Moş Nicolae au făcut-o cei din delegaţia F.M.I.  şi câţiva dintre miniştrii P.D.L. fără dragoste de copii, de Neam şi de Ţară. Guvernanţii se laudă că au pregătit în stil pompieristic, de pe o zi pe alta, şapte variante de tăiere din drepturile cuvenite copilaşilor şi mamelor. Ei au uitat de promisiunile făcute în campaniile electorale şi de Programul de guvernare, aprobat de Parlament, unde nu s-au angajat la niciun fel de tăieri din drepturile băneşti şi din cele de asigurări sociale. În istoria sa multimilenară, Poporul Român a avut conducători care au fost preocupaţi şi care au acţionat pentru realizarea unui spor demografic, pentru susţinerea familiei şi pentru înregistrarea unui spor natural. Până la Regimul Băsescu-Boc, niciodată în istoria sa, Poporul Român nu a avut conducători, nici din rândurile sale şi nici străini, care să acţioneze împotriva sa, pe toate planurile, care să provoace şi să susţină un Holocaust. Poporul Român, urmaşul Poporului Primordial lăsat de Bunul Dumnezeu în Dacia Edenică, este supus unui Holocaust care vizează lichidarea sa, prin orice mijloace. Din Holocaustul împotriva românilor face parte şi ofensiva Guvernului Boc V împotriva copiilor până la doi ani, a mămicilor şi pentru scăderea natalităţii. Spre deosebire de Guvernul Boc V, în timpul celui de al II-lea Război Mondial, Guvernul Antonescu a majorat substanţial alocaţiile pentru copii şi ajutoarele sociale pentru mame. Atunci, în timp de război guvernanţii au găsit şi au alocat fondurile necesare, cu gândul la viitorul Poporului Român. Acum, în timp de pace, când în numai doi ani (2009-2010), Guvernul Boc a împrumutat de la băncile străine peste 60 miliarde euro şi când are posibilitatea să atragă cca. 30 miliarde euro de la Uniunea Europeană, ticăloşii şi criminalii care conduc România spre dezastru susţin că singura soluţie pentru ieşirea din criză este tăierea din ajutoarele sociale pentru prichindei şi mămici. Premierul Boc repetă că aceasta  este singura alternativă şi că numai atâta poate România, în această perioadă. Realitatea este alta ! Bunul Dumnezeu i-a dăruit Poporului Român în Dacia Mare, în Ţara Havila, în Ţara Aurului, numeroase bogăţii naturale şi în cantităţi uriaşe. După multe milenii de exploatare a bogăţiilor naturale, încă din vremea geto-dacilor, în România există încă numeroase şi extrem de valoroase resurse naturale. Numai că, în ultimii 21 de ani, preşedinţii Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu şi guvernele care le-au patronat au  dat gratis la anumiţi străini, contra unor comisioane grase, aproape toate bogăţiile  naturale ale Poporului Român, fără ştiinţa acestuia şi fără aprobarea Parlamentului, cu excepţia Petrom, adică a zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale (cele cunoscute şi cele care se vor descoperi) care au fost date pe nimic la poporul austriac, de către regimul Iliescu-Năstase şi prin voturile parlamentarilor P.D.S.R., P.N.L.,P.D. şi U.D.M.R. Singurii care s-au opus la acest jaf au fost parlamentarii Partidului România Mare.  Niciodată, în ultimii 21 de ani, niciun guvern nu a informat  Parlamentul şi Poporul Român în legătură cu resursele naturale care au fost date unor state sau firme străine şi nici cu privire la eventualele venituri încasate la Bugetul de Stat. Fără niciun temei legal, guvernanţii prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) au încheiat cu diverşi parteneri străini numeroase contracte cu clauze secrete vizând resursele naturale ale Poporului Român, contracte extrem de păguboase pentru visteria Statului. Regimul Băsescu-Boc, dirijat de către komisarii de la F.M.I., s-a specializat în tăieri din veniturile cuvenite cetăţenilor români, cu justificarea că trebuie reduse cheltuielile bugetare. Nu este deloc întâmplător faptul că, delegaţia de komisari ai F.M.I. nu obligă Regimul Băsescu-Boc să majoreze substanţial veniturile la Bugetul de Stat prin valorificarea în Interes Naţional a uriaşelor bogaţii naturale. După anul 1989, generaţia marii jefuiri şi dezbinări naţionale nu a fost preocupată de valorificarea bogăţiilor naturale ale Poporului Român pentru cetăţenii români, ci numai de a strânge cât mai mulţi bani pentru partid, pentru fraudarea alegerilor de toate tipurile, precum şi de a încasa comisioane cât mai mari. Niciodată Guvernul Boc V nu a abordat, nici în şedinţele ordinare, nici în cele extraordinare de sâmbătă sau duminică, problema resurselor naturale ale României şi nici analiza şi renegocierea contractelor de concesionare a acestora. Prin valorificarea în Interes Naţional a bogăţiilor naturale, Guvernul României poate şi trebuie să asigure dezvoltarea ţării, creşterea continuă a nivelului de trai al populaţiei şi repatrierea celor peste 5 milioane de cetăţeni români alungaţi din Ţara-Mamă de către Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Un exemplu edificator îl constituie bogatul zăcământ de la Roşia Montană, una dintre cele mai vechi localităţi din lume. Specialiştii susţin că acest zăcământ conţine: 800-4.000 tone aur, peste 2.300 tone argint, peste 300 tone uraniu şi peste 10 metale rare. La Roşia Montană se află cel mai mare zăcământ din lume de wolfram, care are şi cea mai mare puritate. Acest metal rar este mult mai scump decât aurul şi este folosit în industria militară şi spaţială. Recent, specialişti de la Oxford, anagajaţi de firma Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.), au evaluat zăcământul de la Roşia Montană la peste 100 miliarde euro. În realitate, valoarea acestui zăcământ este mult mai mare. Această bogăţie uriaşă a Poporului Român a fost concesionată, cu sprijinul foştilor miniştri Radu Berceanu, Călin Constantin Anton-Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu, unei firme străine prin încălcarea Constituţiei şi a legilor Statului Român. Conform contractului secret dintre A.N.R.M. şi R.M.G.C., firma străină are dreptul să exploateze toate bogăţiile din zăcământul de la Roşia Montană, prin exploatare de suprafaţă, folosindu-se 150 milioane kg dinamită şi 200 milioane kg de cianură. În baza aceluiaşi contract, R.M.G.C. este proprietara tuturor bogăţiilor din zăcământul de la Roşia Montană, iar Statul Român are dreptul să cumpere câteva tone de aur, din cel extras, la preţul pieţei, fără nici un fel de reduceri. Hoţii internaţionali şi cozile lor de topor româneşti îi „bombardează” zilnic pe cetăţenii români, prin televiziune, radio şi presa scrisă, cu informaţii false referitoare la afacerea Roşia Montană. Printr-o propagandă agresivă, ei încearcă să-i convingă pe români că este în avantajul României şi al Poporului Român începerea jafului şi dezastrului ecologic de la Roşia Montană. Cei de la R.M.G.C. şi avocaţii lor susţin că „Proiectul Roşia Montană este un proiect pentru România”. Tot ei susţin că, proiectul R.M.G.C. reprezintă o investiţie străină de 2,1 miliarde dolari şi care ar crea circa 300 locuri de muncă în faza de exploatare, pe maximum 17 ani. Aceiaşi reprezentanţi ai R.M.G.C. nu fac nicio precizare în legătură cu valoarea de peste 100 miliarde euro a zăcământului  de la Roşia Montană. Până şi un elev din clasa a II-a, corect informat, ştie că din afacerea Roşia Montană, după proiectul celor de la R.M.G.C., Statul Român pierde cu mult peste 100 miliarde euro, la care se vor adăuga alte zeci de miliarde euro pentru ecologizarea mediului după folosirea cianurilor. Este de neânţeles poziţia Guvernului Boc V care nu vrea să investească 2-3 miliarde euro la Roşia Montană şi să câştige cu mult peste 100 miliarde euro. Acelaşi guvern se lamentează zilnic că nu are bani şi trebuie să taie, sub comanda F.M.I., din salarii, pensii, alocaţii, indemnizaţii, burse etc.Contractul de concesionare dintre Statul Român şi R.M.G.C. prevede că, în cazul în care nu reuşeşte jefuirea zăcământului de la Roşia Montană atunci Guvernul României va despăgubi această firmă prin suportarea tuturor cheltuielilor făcute, începând cu anul 1997. În loc să acţioneze rapid pentru a constata că licenţa de exploatare cu nr. 47/1999, dată pentru vechea exploatare Roşia Montană care s –a închis în anul 2006 ( la cererea R.M.G.C. ) a rămas fără obiect şi că, în termenele legale, nu au fost obţinute certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire şi acordul de mediu, Guvernul Boc V este preocupat pentru a susţine interesele firmei R.M.G.C. împotriva Poporului Român.Pentru prima dată în ultimii 21 de ani, proiectul unei firme private, al R.M.G.C., a fost inclus în programul de guvernare pe anul 2010, iar recent a fost modificată legislaţia în domeniul exproprierilor,cu scopul de a grăbi începerea exploatării şi jefuirii de către hoţii internaţionali a celui mai mare şi mai bogat zăcământ din lume, cel de la Roşia Montană. Având în vedere argumentele prezentate, care sunt cunoscute de regimul Băsescu-Boc, este necesar ca proiectul R.M.G.C. să fie oprit, cât mai grabnic. Orice zi care trece este suportată financiar de către Poporul Român, prin noi curbe de sacrificii. Împotriva proiectului R.M.G.C. s-au pronunţat, pe lângă Academia Română, Academia de Studii Economice Bucureşti, Biserica Ortodoxă Română şi toate celelalte biserici, Asociaţia Alburnus Maior, zeci de O.N.G.-uri şi circa 1.000 de specialişti din întreaga lume, participanţii la Congresul Spiritualităţii Româneşti desfăşurat recent la Alba Iulia care au adoptat un Apel privind Roşia Montană, în data de 30 noiembrie 2010.Participanţii la acest Congres au subliniat, pe lângă valoarea zăcămintelor de la Roşia Montană, necesitatea conservării siturilor din zonă care constituie „dovezi de valoare istorică şi culturală inestimabile privind vechimea pământului dacic şi al Daciei Romane, formarea şi evoluţia etniei noastre. Roşia Montană-Alburnus Maior este una dintre cele dintâi aşezări atestate, care păstrează relicve ale începuturilor noastre.” Participanţii la Congresul Spiritualităţii Româneşti au făcut un Apel „ pentru stoparea acţiunilor care aduc atingere interesului naţional, calităţii vieţii şi mediului din această străveche zonă daco-romano-românească pentru apărarea căreia niciun efort nu e prea mare. Ca stat membru al Uniunii Europene, România are datoria să prezerve mediul şi patrimoniul cultural inestimabil aflat pe teritoriul Roşiei Montane.” Congresul Spritualităţii Româneşti consideră zăcământul de la Roşia Montană „ drept cel mai de preţ tezaur pe care l-am primit ca moştenire de la Dumnezeu şi strămoşii noştri.”
Acum, când România a fost adusă în pragul intrării în incapacitate de plată, iar Poporul Român este supus unui Holocaust, ar trebui ca Guvernul Boc V să prezinte cetăţenilor români şi în Parlament măcar zece variante de valorificare în Interes Naţional a bogăţiilor de la Roşia Montană şi din celelalte localităţi şi zone ale ţării unde se află zăcăminte de aur, argint şi metale rare. Este de neînţeles pentru contribuabilii români faptul că, pentru a tăia din durata concediului maternal şi din indemnizaţiile mămicilor Guvernul Boc V s-a întrunit de nenumărate ori, inclusiv duminica, pentru a analiza şapte variante, în prezenţa preşedintelui Băsescu, iar pentru valorificarea uriaşelor bogăţii de aur, argint şi metale rare, acelaşi guvern nu s-a întrunit niciodată şi se încăpăţânează să nu analizeze nicio variantă, deşi poate obţine o creştere anuală a veniturilor la Bugetul de Stat de cel puţin 20 miliarde euro. Este evident că, trădarea Interesului Naţional şi actele de mare corupţie stau la masă cu Regimul Băsescu-Boc. La Roşia Montană este necesar şi se poate continua extragerea de către Statul Român a uriaşelor zăcăminte de aur, argint, uraniu şi metale rare, nu prin exploatare de suprafaţă ci prin galerii, aşa cum s-au exploatat de peste 3.000 de ani şi fără folosirea cianurilor. Se ştie că, în S.U.A. şi în România există tehnologii de exploatare a unor asemenea zăcăminte fără folosirea cianurii, iar costul lor este mai redus decât al tehnologiei din proiectul R.M.G.C. Cele prezentate conduc la concluzia că, jefuirea de către hoţii şi mafioţii internaţionali a uriaşului zăcământ de la Roşia Montană este cea mai mare ţeapă dată Poporului Român de Regimul Băsescu-Boc.



                                                                                                                         Dr.Gheorghe Funar
                                                 
                                                                                                                                  Cluj-Napoca
                                                                                                                                6 decembrie 2010






                        RISCURILE PROIECTULUI ROŞIA MONTANĂ

Academia Română şi ASE avertizează încă o dată autorităţile cu privire la riscurile proiectului Roşia Montană





„Favorizarea unei firme străine în
detrimentul statului român poate
fi catalogată ca trădare de ţară”

Data de 8 iulie marchează un nou stadiu în încercările febrile ale companiei Gold Corporation de a obţine aprobările pentru proiectul de la Roşia Montană. Mercenari români şi străini s-au reunit la hotelul Marriott din Bucureşti, pentru a induce opiniei publice şi guvernanţilor ideea unui mare gheşeft pentru stat, a unei afaceri de multe miliarde, căreia noi, săracii de români, nu-i vom putea rezista. Fără teamă de ridicol, luîndu-ne drept aborigeni din fostul imperiu britanic, un englez, Alan Roe, a lansat o cifră aiuritoare: 19 miliarde de dolari! Adică ăsta va fi câştigul „potenţial” al României, de pe urma unui zăcământ de aur şi argint evaluat la circa 8 miliarde de dolari... Cifra de până acum, de 4 miliarde de dolari „avantaj” România, e deja istorie. RMGC ne va blagoslovi cu de cinci ori pe atâta, căci va face să înflorească banii în copaci şi va da ordin să joace comorile pe dealuri, ca în noaptea de Sfântul Gheorghe. Propagandiştii năimiţi de companie parcă se bălăcesc într-un butoi cu samahoancă, ridică mâna a victorie şi plusează: „1000 de IMM-uri se vor îmbogăţi de pe urma proiectului RMGC!” „Turismul şi agricultura vor înflori odată cu mineritul!” „Locurile de muncă se vor înmulţi exponenţial!” „Marinarii vor împânzi mările! Chirigii vor aglomera şoselele! Drumarii vor edifica transfăgăraşanuri pe traseul de la mare la munte! Aurarii vor merge în paradis!” şi câte şi mai câte astfel de glumiţe propagate fără jenă de oameni altminteri la locul lor, ce păreau până mai ieri cu capul pe umeri, precum: Bogdan Baltazar, Ovidiu Nicolescu, Sorin Berchiniş sau Moise Achim. Faţă de această euforie propagandistică de nivel preşcolar, două instituţii fundamentale ale statului, Academia Română şi Academia de Studii Economice (ASE), sunt nevoite să intervină şi să pună surdină focului de artificii de la Marriott, aducând autorităţile cu picioarele pe pământ.
 
                                                                                                                           Ion Longin POPESCU

***

(1) Acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române

„Canadienii plătesc un preţ derizoriu pentru a concesiona circa 2500 de hectare de teren, în subsolul căruia se găsesc mii de tone de metale preţioase, şi mai beneficiază şi de scutire de impozite şi taxe vamale. Incredibil!”

Am citit cu surprindere afirmaţia că „Proiectul Roşia Montană contribuie la o creştere potenţială a PIB-ului României cu 19 miliarde USD, incluzând impactul efectului de multiplicare pe toată durata sa”. Sunt surprins fiindcă, până nu de mult, se vorbea de patru miliarde, şi dintr-odată suma creşte vertiginos. Ambele afirmaţii (4 şi 19 miliarde) mi se par hazardate, fiindcă în aceste sume se cuprind veniturile indirecte sau aşa-zisul efect de multiplicare. Dacă veniturile directe (evident mici) ale Statului Român, care ar rezulta din proiect, se pot calcula cu o oarecare aproximaţie, cele indirecte reprezintă în cel mai bun caz un vis optimist sau o promisiune neconvingătoare. La fel ca şi afirmaţia că “peste 1000 IMM-uri vor avea beneficii directe şi indirecte…” Care pot fi aceste 1000 de IMM-uri? Afirmaţia mi se pare complet nefundamentată. Şi, din nou, se vorbeşte de efecte indirecte! Ar trebui să se calculeze cât se poate de precis valoarea efectelor directe, lăsând viitorul (adică piaţa) să-şi spună cuvântul, în cazul în care proiectul s-ar realiza.

Remarcăm şi faptul că diferiţi susţinători ai proiectului vorbesc despre sume total diferite. Pe cine să credem? Am impresia că se încearcă folosirea situaţiei actuale de criză, pentru a ne convinge că proiectul este util şi necesar, trecându-se cu vederea efectele colaterale negative, care au fost discutate atât de mult până în prezent şi care fac proiectul inacceptabil în actuala formă. De asemenea, se trece sub tăcere faptul că efectele economice (beneficiile?) nu apar imediat. Trebuie să treacă ceva timp (şi poate chiar criza), până când investiţia (dacă s-ar realiza) ar începe să aducă profit! Să mai observăm că locurile de muncă vor scădea de la 2300 (promise), în perioada de construcţie, la 880 (promise), în perioada operării. Ce se va întâmpla cu cei 1440 lucrători rămaşi fără slujbe după doi ani ? Nu se spune!
 
„Distrugerea vechilor galerii romane este total inacceptabilă într-o ţară care îşi respectă trecutul istoric şi originile”

Academia Română cere din nou autorităţilor Statului Român să analizeze cu multă atenţie proiectul Roşia Montană, pentru a preveni un dezastru ecologic şi cultural, cu multiple consecinţe inacceptabile. Ultima declaraţie a Academiei preciza în ce condiţii exploatarea aurului din Munţii Apuseni ar putea fi luată în considerare: exploatare în galerie şi nu în carieră deschisă; împărţirea producţiei (de aur, argint şi eventual alte metale valoroase) cu Statul Român; folosirea unei tehnologii fără cianuri. O analiză obiectivă demonstrează că proiectul nu reprezintă o lucrare de interes public şi, prin urmare, nu justifică efectele colaterale negative şi riscurile implicate. Reamintim că exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilă şi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor.

Exploatarea avută în vedere periclitează grav zona arheologică Alburnus Maior, unică în lume şi de mare valoare istorică şi culturală. Distrugerea vechilor galerii romane este total inacceptabilă într-o ţară care îşi respectă trecutul istoric şi originile. Beneficiile economice ale Statului Român, rezultate din redevenţele de 4 % asupra exploatării şi diverse impozite, sunt nesemnificative în raport cu consecinţele proiectului şi cu beneficiile investitorilor. În calitate de acţionar majoritar, firma RMGC va obţine 80% din profit. Proiectul fiind realizat într-o zonă declarată defavorizată, firma beneficiază de scutiri de impozite pe o perioadă de 10 ani şi reduceri la taxele vamale, astfel că va exporta aurul şi argintul la preţul de cost. Nu am putut să nu observ ironia! Canadienii plătesc un preţ derizoriu pentru a concesiona circa 2500 de hectare de teren, în subsolul căruia se găsesc mii de tone de metale preţioase, obţin 80% din acţiuni şi mai beneficiază şi de scutire de impozite şi taxe vamale. Incredibil!

***

(2) Prof.dr. Ion Gh. Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice

„României îi va veni rândul să încaseze primul profit abia după 12 ani”

În data de 14 iunie recent, o comisie de 16 profesori de la ASE, sub conducerea rectorului Ion Gh. Roşca, au finalizat un nou Raport de evaluare a proiectului din Apuseni. Iată principalele observaţii cuprinse în voluminosul dosar adresat autorităţilor:
„RMGC nu este capabilă să facă un proiect bun”.
 
Studiind evoluţia costului de construcţie a minei, constatăm o evoluţie curioasă:  253 milioane USD  în 2001; 437 milioane USD  în 2002; 638 milioane USD în 2006; 876 milioane USD în 2009! Explicaţia noastră pentru aceste creşteri este că acest cost a fost greşit evaluat, din cauza incapacităţii  RMGC de a face un proiect bun. Nu cunoaştem ca RMGC să fi dat o explicaţie acestor creşteri. Iată şi alte evoluţii surprinzătoare: în anul 2005, RMGC promitea să infuzeze în economia României 2 miliarde de dolari. În 2006, promitea 2,5 miliarde de dolari. În 2010, promite 4 miliarde! Dar nici această promisiune nu rămâne definitivă, pentru că tocmai a fost lansată o altă cifră, de-a dreptul utopică: 19 miliarde de dolari! Ca să glumim, ar fi bine să mai aşteptăm câţiva ani cu acest proiect, dacă, cu fiecare an care trece, creşte şi suma infuzată în România cu 0,5 miliarde dolari! Şi evoluţia locurilor de muncă şochează: 1200 în faza de construcţie, în 2005; 2300 în aceeaşi fază, în 2010. Plus 600 de slujbe directe pe durata minei (în 2005), faţă de 880 în 2010. Cum  este posibil să existe aceste fluctuaţii în datele proiectului, dacă nu din cauza neseriozităţii sale?
 
„Estimăm că proiectul va genera un profit direct pentru investitor (Gabriel) de maximum 3,2 miliarde USD. Este un nonsens să credem că România va beneficia de 4 miliarde!”

Un astfel de proiect generează beneficii directe din redevenţa minieră, din taxe şi plata salariilor, şi beneficii indirecte din generarea unor afaceri şi investiţii secundare. În contextul cel mai favorabil pentru RMGC, de 1.000 USD/uncia de aur pe toată viaţa minei, şi fără costuri pentru reabilitarea mediului, estimăm că proiectul va genera un profit direct (dupa scăderea taxelor) pentru investitor (Gabriel) de maximum 3,2 miliarde USD. Este un nonsens să credem că România va beneficia de 4 miliarde USD, ca să nu mai vorbim de 19 miliarde, adică mult mai puţin decât Gabriel! În scenariul cel mai optimist (1.000 USD/uncie), estimăm aceste beneficii pentru partea română la aproximativ 863 milioane USD pe durata de viaţă a minei. Apreciem că României îi va veni rândul să încaseze primul profit abia după 12 ani (!), dacă preţul aurului va fi în jur de 1000 USD/uncie. În plus, “taxele pe dividende” de la Gabriel nu vor ajunge la Bugetul României, deoarece acţionarii importanţi sunt în majoritate companii offshore, care nu plătesc taxe.

Tot la capitolul dezinformare, RMGC pretinde că, în totalitate, costurile sale de producţie (operare) constituie „beneficii indirecte pentru România”, deoarece cheltuielile se fac în România. Total fals! Mineritul propriu-zis, procesarea şi stocarea deşeurilor, puse în practică cu utilaje din import (deci nu cumpără nimic din România!) reprezintă peste 88% din cheltuielile companiei, pe când activităţile general administrative reprezintă doar 11,6%. Se pun următoarele întrebări:

•    Dacă mineritul implică excavarea/distrugerea a 4 munţi şi modificarea peisajului în mod ireversibil, este „beneficiu indirect” sau o pierdere imensă pentru România?
•    Dacă procesarea are loc într-o uzină închisă şi implică în principal consumul resurselor de energie electrică şi apă plus chimicale (cianura) şi alte materiale de import, este „beneficiu indirect” sau o pierdere pentru economia naţională?
•    Poate fi stocarea unor cantităţi uriaşe de deşeuri toxice, care duc la contaminarea solului şi chiar la contaminarea pânzei freatice, unul dintre „beneficiile indirecte”?

De fapt, singurul beneficiu pentru România este reprezentat de componenta  „activităţi general administrative”. De aceasta profită, într-adevăr, direct unii oficiali din administraţia locală şi centrală, dar ea poate contribui şi la procesul de corupţie, care nu este un beneficiu pentru România. Pe scurt, apreciem că, din 10 dolari cheltuiţi în producţie, 6 dolari vor  merge în excavaţii (distrugere), 3 dolari în rafinare prin cianurare (poluare), iar 1 dolar va  merge în costuri administrative.

În concluzie, Proiectul Roşia Montană este un caz tipic de activitate principală care nu se bazează pe resurse procesate local şi nu generează nici o activitate economică corelată. Din punct de vedere economic, pretenţia RMGC că Proiectul va avea un impact pozitiv asupra economiei locale şi naţionale este nerealistă.

„Guvernul trebuie să respingă acest proiect, să naţionalizeze şi să returneze proprietarilor casele cumpărate de RMGC”

RMGC face o propagandă agresivă privind beneficiile pentru România, dar ignoră total pierderile aduse de proiect, pierderi care pot fi clasificate astfel: sociale, culturale, de mediu, pierderea aurului şi argintului. În domeniul social, prin relocările practicate cu ajutorul dezinformării şi ameninţărilor, a avut loc o adevărată deportare la început de secol XXI. Comunitatea a avut deja mult de suferit din cauza acestui Proiect. 117 persoane din cele 800-900 relocate-strămutate au murit deja. Acest Proiect contribuie la depopularea munţilor Apuseni, şi aşa o zonă depopulată. De aceea, guvernul trebuie să respingă acest proiect, să naţionalizeze şi să returneze proprietarilor casele cumpărate de RMGC (ideea inginerului geolog Andrei Justin). În rezumat, prin afacerea Roşia Montană, noi, românii, dăm: resurse minerale strategice, un patrimoniu vechi de 2000 de ani şi şansa de dezvoltare durabilă. Primim: substanţe  periculoase (cianură) şi un dezastru durabil. Nu vrem să aşteptăm ca acest dezastru să se producă, şi abia atunci să reacţionăm, pentru că pierderile suferite vor fi greu sau imposibil de recuperat. Amintim că bogăţiile subsolului – şi implicit  aurul - au fost  naţionalizate ca să beneficiem cu toţii de ele, nu ca să beneficieze  de ele o firmă străină -  şi noi să ne alegem cu gunoiul;  şi amintim că favorizarea unei firme (ţări) străine în detrimentul statului român poate fi catalogată  ca  trădare de ţară.
   
                                             *   *   *

(3) Interviu cu dl Rareş Ungureanu, om de afaceri, manager de sisteme informatice, Yellowknife, Canada


„Proiectul Roşia Montană nu are cum să scoată România din criză”
Rareş Ungureanu

Potrivit ziarului „Toronto Star”, 60% din numărul total al companiilor miniere din întreaga lume sunt înregistrate în Canada (1373 de unităţi). Cu toate manipulările „spălătorilor de imagine”, care sunt lobby-ştii acestor companii (193 de societăţi de lobby!), 30 dintre ţările lumii, alături de Organizaţia Naţiunilor Unite, au acuzat deja companiile canadiene de încălcarea drepturilor omului, crime, genocid şi implicarea în războaie civile. Din păcate, statul canadian nu are încă nici o lege care să reglementeze activitatea acestor „ambasadori negri” ai respectabilei şi uriaşei ţări de peste Ocean. Totuşi, o speranţă vine de la Parlamentul Federal al Canadei, care a introdus în dezbatere, în ciuda opoziţiei feroce a megacompaniilor, Legea C-300, tocmai instrumentul care va permite autorităţilor să controleze activitatea mineritului canadian de peste mări. Despre aspectele scandaloase ale companiilor cu cea mai primitivă mentalitate din lumea afacerilor ne vorbeşte fostul nostru compatriot, plecat din ţară în 1996, Rareş Ungureanu din Yellowknife, Teritoriile de Nord-Vest, informatician, consultant şi designer de Tehnologia Informaţiei pentru autorităţile provinciale şi federale canadiene.

S-a dus vestea despre agresivitatea companiilor miniere canadiene. În acest context, se vorbeşte de „Giant Mine” din Yellowknife, mină cu mari probleme de poluare. Care este adevărul?

Companiile miniere canadiene sunt foarte agresive pe o piaţă mondială tot mai dură şi mai competitivă. Prea puţin le pasă de impactul negativ pe care mineritul îl are asupra mediului înconjurător şi a locuitorilor zonei respective. Mina Giant Mine din Yellowknife s-a deschis în 1948 şi s-a închis în 1972. Pentru anii ’50, tehnologia ei de exploatare şi prelucrare era modernă. Dar o tehnologie ultramodernă şi eficientă nu înseamnă neapărat o tehnologie nepoluantă şi ecologică. Cazul BP (British Petroleum) din Golful Mexic este elocvent. Şi la Roşia Montană este promisă o tehnologie avansată, dar, dacă un accident (activitate seismică, de exemplu) va fractura izolaţia iazului de decantare proiectat la Corna, deversările de cianură şi arsenic se vor scurge direct în apa râurilor din zonă. Practic, nu se va putea decontamina suprafaţa respectivă. Noi, în Canada, încercăm în zadar, de 15 ani, să decontaminăm fostele exploatări miniere din Teritoriile de Nord-Vest, şi singurul lucru pe care reuşim să-l facem cu succes este să cheltuim sume enorme din bugetele federale.

Vă rog să ne vorbiţi despre „Bill C-300”, proiectul de lege care sperie corporaţiile miniere…


Parlamentul Canadei a introdus în dezbatere, în 2009, o lege (Bill C-300) pentru a rezolva acuzaţiile internaţionale împotriva companiilor canadiene. Acuzaţii foarte grave şi stânjenitoare pentru autorităţile canadiene. Dacă legea este aprobată, guvernul Canadei va avea dreptul să investigheze orice corporatie canadiană care operează în afara Canadei. Lucrurile se pare că încep să se precipite, şi sunt şanse ca Legea C-300 să fie aprobată anul acesta, în ciuda sutelor de milioane de dolari pe care lobby-ul industriei extractive îi pompează în acţiuni de contracarare.
 
Cum au ajuns companiile miniere canadiene spaima lumii?

Nu este vorba doar de companiile canadiene. Acelaşi lucru se poate spune despre companiile americane, britanice, australiene, ruseşti, chineze etc. Este vorba de modelul corporatist (Gold Corporation/ Corporaţia Aurului – n.red.), folosit în lumea "civilizată", care nu are absolut nimic de-a face cu civilizaţia, şi tocmai asta Parlamentul Canadei încearcă să rezolve prin Legea C-300.  Un drum similar a adoptat şi Administraţia de la Casa Albă.

„Întreţinerea solului îngheţat cu pompe criogenice costă enorm, peste 1,2 miliarde dolari anual, bani federali, colectaţi din taxe şi impozite. Contribuţia minelor? Zero dolari!”

Ce s-a întâmplat cu mina Giant Mine de la marginea oraşului Yellowknife?

Accidentul de la Giant Mine, din 1992, în care şi-au pierdut viaţa 9 persoane, a fost generat de oameni, în urma unei greve care a durat 18 luni, cu blocarea accesului la porţile minei. Conducerea a angajat mineri care nu erau sindicalizaţi, din oraş. Dupa 18 luni de greva, minerii sindicalişti au aruncat mina în aer: 9 mineri nesindicalişti din subteran nu au mai putut fi salvaţi. Apoi, în oraş a început violenţa, un război civil local. Şi toate acestea s-au întâmplat din cauza atitudinii absolut iresponsabile a managementului minei. În urmă au rămas iazurile de decantare cu care, de voie, de nevoie, oamenii s-au obişnuit cumva. Făceau parte din peisaj. Însă lucrurile aveau să ia o întorsătură dramatică abia începând din anul 2000, când hidroizolaţiile au început treptat să cedeze, iar nivelul toxicităţii solului şi apelor atinsese cote alarmante. Rezultă că durata de viaţă a unui iaz de decantare este mai scurtă de 50 de ani, în condiţiile în care nu intervin cauze naturale distructive (mişcări seismice sau alunecări de teren). Imediat după moartea minerilor, şefii Giant Mine au transferat discret ce bani au mai putut scoate şi au declarat falimentul minei. Banii au fost imediat disipaţi în alte proiecte miniere internaţionale, ca să li se piardă urma. Este foarte posibil ca unii dintre acţionarii Gabriel Resources – Roşia Montană să fi fost acţionari şi la Giant Mine Yellowknife, nu m-ar surprinde deloc acest lucru. Giant Mine nu a plătit niciodată, nici măcar un dolar, pentru remedierea mediului înconjurător!

În condiţiile în care hidroizolaţiile iazurilor au început treptat să cedeze, ce măsuri a luat statul canadian?

Sub presiunea mişcărilor ecologiste, au fost forate sute de puţuri perimetrale, la diverse adâncimi, izolând depozitele de arsenic. S-au instalat pompe criogenice, pentru a se menţine solul îngheţat în permanenţă. Apa este colectată în lacuri speciale, filtrată, tratată electrolitic, refiltrată, din nou analizată şi abia apoi deversată în râurile din jur. Cât va dura? Câtă vreme vom avea bani să plătim. Toate astea costă enorm, peste 1,2 miliarde dolari anual, bani federali, colectaţi din taxe şi impozite. Contribuţia minelor? Zero dolari ! Nu mă surprinde faptul că industria minieră ar cheltui oricât, numai să vadă Legea C-300 la coşul de gunoi.


Comentaţi, vă rog, situaţia de la Roşia Montană. Ne aşteaptă şi pe noi un Yellowknife (Cuţit Galben)… înfipt în spate?

Dacă operaţiunile miniere vor porni la Roşia Montană, se va ajunge la stocarea cianurii, trioxidului de arseniu (pulbere) şi reziduurilor de metale grele. Mai devreme sau mai târziu, acestea se vor infiltra în pânza de apă freatică a zonei sau se vor deversa brusc în râuri, în cazul unui accident tehnologic precum cel de la Baia Mare. Cianura va ajunge în Tisa şi, de acolo, în Dunăre. Vor urma procesele internaţionale împotriva statului român, deschise de ţări ca Ungaria şi Bulgaria, care vor cere mari despăgubiri. Mai mult ca sigur că UE va sprijini aceste acuzaţii, pentru că în prezent România nu ţine cont de directivele referitoare la protecţia mediului înconjurător. De unde se vor plăti miliardele de euro pentru despăgubiri? Evident, de la bugetul statului român. BP ese obligată să plătească (pentru început) 20 de miliarde de dolari pentru operaţiunile de decontaminare ecologică din Golful Mexic. Credeţi că cele 120 de milioane de dolari pe care Gabriel Resources le va depune ca garanţie pentru exploatarea minieră sunt suficienţi? Nu sunt decât praf aruncat în ochii opiniei publice. Tot românul de rând va plăti până la urmă oalele sparte, ca de obicei.

Ce va câştiga România de pe urma acestei exploatări?

Câteva sute de locuri de muncă? Da, asta este adevărat. Cu ce preţ? Distrugerea necondiţionată a mediului înconjurător, pierderea irevocabilă a vestigiilor arheologice daco-romane şi condamnarea regiunii la stagnare şi izolare. Ce altceva câştigă statul român de pe urma exploatării miniere? Bani mărunţi la bugetul ţării… Şi atunci de ce insistă pentru deschiderea operaţiunilor? Este greu de crezut că guvernanţii nu dispun de cel puţin aceleaşi informaţii de care dispun eu sau oricare om căruia îi pasă de ce se întâmplă la Roşia Montană. O explicaţie plauzibilă este că unii membrii ai guvernului, personaje cheie în aprobarea proiectului, au fost recompensaţi neoficial şi în totală contradicţie cu poziţia oficială pe care o deţin în guvern.

Credeţi că proiectul Roşia Montană ar putea scoate ţara din criză, aşa cum afirma ministrul  Adriean Videanu?

Proiectul Roşia Montană nu are cum să scoată România din criză, aşa cum afirmă acest individ. Sumele de bani colectate din taxarea companiei nu sunt de ordinul miliardelor de euro anual pentru a produce un impact pozitiv asupra bugetului naţional. Probabil afirmaţiile ministrului economiei urmăresc o altă ţintă: exagerarea grosolană a taxelor colectate, pentru a ridica proiectul la rangul de importanţă naţională. În acest caz, crede d-l Videanu, s-ar putea aplica exproprierea localnicilor, ca şi în cazul construcţiei autostrăzilor sau a altor proiecte de importanţă naţională. De ce ministrul Videanu sprijină decizii care defavorizează economia naţională? Ei, bine, jurnaliştii români ar trebui să ştie răspunsul.


România este deja datoare companiei RMGC cu 115 milioane de lei, în urma măririi de capital, cu care statul n-a putut ţine pasul. Compania îşi va recupera aceşti bani reţinând din dividendele cuvenite statului, dacă proiectul va porni. Cum vi se pare acest aranjament?

Deciziile autorităţilor române sunt demne de o oligarhie administrativă autocrată, care nu dă socoteală nimănui pentru faptele sale. Orice alt guvern, într-o ţară occidentală, ar fi fost demult după gratii, în urma unor asemenea decizii politice şi economice. Acum câteva luni, participam la o şedinţă cu Auditorul General al Canadei, care investiga folosirea incorectă a fondurilor federale în derularea unui proiect local de investiţii. Fuseseră cheltuite câteva sute de milioane de dolari, iar o parte din bani nu se puteau justifica. Omul a început şedinţa spunând: "Toţi cei care deţin funcţii de conducere în sală şi au fost implicaţi în proiect să-mi pună pe masă un cec personal, semnat în alb. O să vă spun la sfârşitul anchetei cât are de plătit fiecare din buzunar". Unul din participanţi a facut atac de cord, şi parcă încă vreo trei au fost scoşi pe targă din sală şi duşi la spital. Dar au semnat cecurile! În opinia mea, cele de mai sus arată modul în care un guvern responsabil trebuie să administreze finanţele ţării.


Care este sfatul dv. pentru localnicii din Roşia şi Corna, care refuză să-si vândă proprietăţile? Dacă ei nu pleacă, proiectul, în forma actuală, mai poate fi realizat?

 Cred că numai locuitorii din Roşia şi Corna mai pot face ceva pentru a opri deschiderea exploatării miniere. Atâta vreme cât ei nu doresc să plece, autorităţile vor rămâne neputincioase, în ciuda presiunilor enorme la care sunt supuşi. În cazul în care Legea C-300 este aprobată de parlamentul canadian, locuitorii de la Roşia Montană pot trimite o scrisoare la Ottawa, cerând anchetarea corporaţiei canadiene, chiar dacă autorităţile române susţin acel proiect. Implicarea comisiilor Auditorului General al Canadei, în anchetarea Gabriel Resources, se va solda cu siguranţă cu prăbuşirea acţiunilor şi falimentul companiei. Asta o ştie foarte bine şi Gabriel Resources. Un lucru similar se întâmplă în prezent cu BP.
------------------------------------
        lui Rareş Ungureanu îi puteţi scrie la email: raresu@hotmail.com
                                                                                                                  Ion Longin POPESCU












Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971