Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Jumulirea contribuabilului român
Cunoscuta „scrisoare către ţara sa” a regizorului Alexandru Tocilescu
Adrian Alui Gheorghe, Bedros Horasanghian şi şi Monica Sumalan în trei însemnate reviste culturale
„Actualitatea românească” – articole de prof. dr. Adrian BOTEZ - Partea I
„Actualitatea românească” – articole de prof. dr. Adrian BOTEZ - Partea II
Criza educaţiei, criza mass-mediei, criza din Basarabia – văzute de Magdalena Albu şi Vasile Şoimaru
În loc de concluzii: Mircea Eliade - "Pilotii orbi", articol publicat in ziarul Vremea, 1937
Ziua românilor de pretutindeni şi daruri de binecuvântare
Despre problema identitară de Gavril Cornuţiu
Despre numele de etnie, extrase din articole de Ion Abrudan şi I.D. Sârbu Partea I
Despre numele de etnie, extrase din articole de Ion Abrudan şi I.D. Sârbu Partea II
Versuri de LUCIAN BLAGA în traducerea lui Constantin FROSIN
Articole de Adrian Sturdza, Georgeta Resteman, Al. Fl. Ţene, Adrian Botez, Gheorghe Istrate, George Anca, Loredana Ionas, Constantin Ciubotaru, Dan Lupescu Despre: Incriminarea comunismului, Cenaclul „Lucian Blaga”, Un premiu de excelenţă „B. Fundoianu”, Marea enciclopedie a spiritualităţii româneşti, Educaţia permanentă, Remember: Gabriel Stănescu şi Ştefan Ioanid. Colocviile de marţi, Oradea interbelică, Roşiri de Vede contemporan - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
MARE CREATOR DE LIMBĂ, MIHAIL SADOVEANU A CREAT ŞI MALEFICE CONFUZII – corespondenţă între Corneliu LEU şi Dimitrie GRAMA
Avem un laureat al Premiului Nobel român, care a fost traitor în România, documentare prezentate de George ROCA
Mirodan şi cafeneaua de la nr. 88, de Roni Căciularu
o bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi (partea I) -
Partea II
Rubrici de Elisabeta Iosif, Ionuţ Caragea, Ioan Lilă
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)- continuare
O bogată selecţie de anecdote mai noi sau mai vechi(partea a II-a)- continuare
În ciuda faptului că nici acum nu ştim despre el mare lucru, avem un laureat al Premiului Nobel român, care a fost traitor în România, desfăşurându-şi aici activitatea!

     George ROCA prezintă:

  IOAN MORARU LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL PENTRU PACE?
   SINGURUL ROMÂN CARE A CÂŞTIGAT PREMIUL NOBEL PENTRU ŢARA SA


Vă prezint mai jos câteva materiale obţinute din surse meţionate care încearcă să dezvăluie şi să lămurească o mare enigmă. În 1985 savantului român prof. dr. docent Ioan Moraru i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace. Aşa o fi? De ce l-or fi uitat români oare?
George Roca
Romanian VIP
***

I.
Gheorghe SCHWARTZ:
„IOAN MORARU, PREMIUL NOBEL ŞI ROMÂNIA”
O ancheta cu marja de eroare 100%.
 O straveche tristete ne bantuie patria: toate tarile au laureatul lor la Premiul Nobel, numai noi nu! Iar cei doi laureati originari din Romania au plecat de mult din tara. Toata lumea are falitii sai, dar si Premiul Nobel: si nemtii, si frantujii, ba chiar si ungurii! Doar noi nu! Lipsa unui Nobel pentru romanii din Romania reprezinta un afront care, este limpede, nu poate fi explicat decat printr-o straveche si neagra conjuratie mondiala.
Bine ca-i avem macar pe Palade si pe Wiesel! Asa ca am purces, pe cont propriu, la o ancheta de strada. N-am chestionat decat oameni cu studii superioare si am folosit doar doua intrebari:
 
1. De ce credeti ca nu avem si noi un Premiu Nobel?
2. Ce romani laureati ai Premiului Nobel cunoasteti?

Trecand peste inconsecventa de sens dintre cele doua intrebari:
 
- la primul punct, raspunsurile s-au asezat in cele doua extreme: 1a) "Cine sa ne ia si pe noi in seama, dupa halul in care ne prezentam?" si b) "Noi nu suntem cu nimic mai prosti decat altii, dar am fost intotdeauna ignorati de cei mai mari si mai tari decat noi. A fost mereu nevoie ca oamenii de valoare sa plece din Romania pentru a fi apreciati cum meritam." ("Cum meritam" - la acest aspect o sa revenim.)
 
- la cea de a doua intrebare, au fost nominalizati cei doi amintiti mai sus de catre 30% dintre repondenti (dintre care unii nu le-au stiut exact numele, dar raspunsul a fost acceptat), alti 15% au stiut doar un singur nume, iar 55% n-au stiut nici unul. De remarcat ca aceasta ultima categorie s-a recrutat mai ales din randul celor ce - sincer indignati - pun absenta romanilor de pe lista laureatilor Nobel pe seama conspiratiei universale rauvoitoare la adresa tarii noastre.
 
Eroare de sondaj de 100%: avem un laureat al Premiului Nobel roman, traitor in Romania!
Premiul Nobel pentru Pace pe 1985 a fost atribuit Organizatiei "Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear". La Oslo, premiul a fost primit de cei trei conducatori ai organizatiei, Mihail Kuzin (URSS), Ioan Moraru (Romania) si Bernard Lown (SUA). "In loc sa-i fie decernat lui Ceausescu!" Drept urmare, in Romania, evenimentul a fost abia pomenit, iar numele celor trei laureati a fost ignorat cu desavarsire. (Daca Lown a fost sarbatorit in tara sa, si la Moscova, reprezentantul sovietic s-a bucurat de toate onorurile.) Cei trei se cunoscusera la Geneva, la OMS, unde Lown fusese presedinte, iar Kuzin si Moraru vicepresedinti. Asta se petrecea prin anii '60. Dupa o colaborare excelenta si dupa ce li s-a terminat mandatul, cei trei au ramas prieteni. Preocupati de consecintele unei mereu posibile noi conflagratii nucleare, si-au propus sa imagineze scenarii pentru ce ar fi putut fi dupa o catastrofa ipotetica. O catastrofa pe care ucenicii vrajitori nascuti in secolul XX ar fi putut-o - si o mai pot - oricand declansa. Datele pe care le-au infatisat constituiau concluziile unor oameni de stiinta si nu simpla literatura SF, astfel incat avertismentul lor a avut ecou. Un ecou pe masura.
Cei trei si-au impartit rolurile si au construit imaginea unei planete Pamant distrusa in mare parte, a unei planete afectate doar partial si a unei catastrofe atomice limitate. Pentru rigurozitatea demersului, era nevoie de un cadru institutionalizat. Astfel s-a nascut Organizatia "Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear". Din pacate, in Romania, Ioan Moraru n-a izbutit sa realizeze o filiala a organizatiei, hartiile demersurilor sale, aflate la Institutul "Victor Babes" si la Ministerul de Externe, ramanand o marturie demna de cercetat a unui esec cauzat nu doar din motive birocratice. Poate, in urma publicarii acestor randuri, se va gasi cineva dispus sa studieze si piesele acestei arhive unice.
 
Fizic, Ceausescu nu mai este de peste 15 ani, dar documentele amintite, precum si celelalte urme lasate de singurul (co)laureat al Premiului Nobel plecat din Romania spre a ridica distinctia se afla la fel de adanc ingropate in ignoranta.
 
Ioan Moraru s-a nascut in Transilvania, la Darlos, langa Medias, la 5 septembrie 1927, anul in care a murit Victor Babes. Este, probabil, una dintre coincidentele istoriei civilizatiei: Moraru, care peste ani va prelua conducerea Institutului "Victor Babes", s-a simtit toata viata discipolul marelui savant. Seful catedrei de anatomie patologica de la IMF Bucuresti, Moraru va fi, in aceeasi masura, implicat in genetica moleculara si in medicina legala. Remarcat de Emil Palade, se vor intalni si vor colabora. Noi, cei care ne tanguim ca nu avem un Premiu Nobel, dispunem de un sir de aur in domeniu: Babes, Palade, Moraru. (Astazi sirul se continua cu fiul ultimului - cum altfel? - profesor universitar in Statele Unite...) Nu stiu de ce, imi aduc aminte de o scena din Jakob Wassermann, unde discipolul Joseph Kerkhoven doarme fara intrerupere mai multe zile si mai multe nopti, vreme in care preia sufletul maestrului sau, Jochann Ihrl, cel ce tocmai se stinge. Asemenea lucruri se povestesc si in literatura nonfiction... Oricum, doar pana ce nu se pierde prin trecerea in nefiinta a unuia, spiritualitatea are sanse de a supravietui. Indiferent cum ne imaginam perpetuarea.
 
Pe de alta parte, romanul unei asemenea vieti nu se putea desavarsi decat tot printr-o coincidenta. Ioan Moraru, indezirabil pentru ca a indraznit sa primeasca la Oslo "premiul ce i se cuvenea lui Ceausescu", s-a stins din viata, la 62 ani, la 19 decembrie 1989, cu doar trei zile inaintea prabusirii dictatorului. Cum evenimentele se precipitau, inteleptul, grav bolnav, insa la curent cu cele ce se petreceau la Timisoara, a apucat sa-si incurajeze urmasii ca vor veni vremuri mai bune. ("Nu voi trai eliberarea, dar traiesc acum inceputul ei.")
Exceptiile care fac diferenta
Singurul articol aparut in presa romaneasca despre laureatul Premiului Nobel a fost tiparit in ziarul Romania libera din 11 ianuarie 1990 si este semnat "Un grup de cercetatori de la Institutul Victor Babes, Bucuresti". 1. Erau zile fierbinti, cand intreaga lume se mai uita la cele ce se transmiteau in urma revolutiei televizate din Romania. Articolul a trecut neobservat, nelasand nici o urma - vezi si "ancheta" mea. 2. Ciudat este ca, la moartea savantului, vechile autoritati, preocupate de tavalugul evenimentelor, au mai gasit totusi ragazul sa interzica expunerea trupului neinsufletit intr-una dintre salile Institutului "Victor Babes".
 
Ma intreb care sunt exceptiile: in timp de masive tulburari sociale, sa ai vreme de interdictii sau, in aceleasi circumstante, sa-ti pastrezi demnitatea de a te achita normal de o datorie de onoare? Poate ca supravietuirea spirituala se datoreaza si raspunsului la aceasta intrebare.
Lumea in care traim este impartita in mod evident intre mass-media preocupate de senzational si o realitate infinit mai putin spectaculoasa, dar mai reala. In Romania, unde libertatea de expresie - cel putin fata de ce a fost - este o izbanda indiscutabila a lui decembrie 1989, demersul mediatic imparte falii si mai evidente intre noi si noi, intre noi, care consumam informatiile (si suntem, pe nesimtite, formati de ele), si noi, cei ce ne traim viata privata. Una dintre temele predilecte este crearea de eroi: odata intrat in bataia reflectoarelor, un personaj devine creatia acestora. Intr-un asemenea context, viata unui savant este profund plictisitoare. Anii de truda intr-un laborator nu pot interesa un public educat exclusiv pentru audienta prin show-business. Spre a fi atractiva, viata unui savant are nevoie de un scandal de alcov, de un delict sau... de un Premiu Nobel. De aici, iluzia inoculata este acel premiu, despre efectele caruia se vorbesc foarte multe lucruri: el ar reprezenta permisul de intrare in Eden. Asa ca numerosi oameni viseaza la el: mai putini sa-l primeasca personal, multi spre a fi partasi prin nationalitate. La fel ca si suporterii echipei de fotbal.
Se ajunge, astfel, la prejudecata premiului, in spiritul "unui Nobel pentru fiecare". Mai ales in mediile titrate, subiectul acesta tinde sa ajunga obsesie. Dupa modelul, "sa ne ocupam locul in lume pe care-l meritam", domeniile acelei pozitii sunt infinite. In mod firesc, dupa o vreme, sloganul devine: aici nu se poate face nimic.
Ignoranta si cluburile autohtone
Faptul ca vorbim despre o distinctie ce nu e data in Romania mareste nu numai misterul, dar alimenteaza si teoriile conspirationiste. In fond, Romania este o tara a cluburilor exclusive. A cluburilor tot mai exclusive. Numai ca o calitate a unui asemenea club este determinanta doar in tara. Fizic, Ceausescu nu mai e, dar "locul pe care il meritam de veacuri" a ramas neatins. Si virgin.
In numele cutumelor autonome, cluburile isi pompeaza sefii spre recunoastere internationala, sefii atat de vehiculati prin juriile interne. Supunandu-se cu totul altor criterii, selectia de afara nu ia in considerare ierarhiile cluburilor romanesti. Daca, totusi, un roman are cea mai mica sansa de penetrare, cluburile rivale il vor discredita. La fel ca in arondarea mafiota, chiar si pentru sefii cluburilor - si mai ales pentru ei - iesirea din propriul teritoriu poate fi fatala. Acesta este "locul pe care il meritam de veacuri". De aceea, un Ioan Moraru nu putea trece decat in anonimat, iar sansa lui a fost si este tot de afara. Dintr-un altfel de club, cladit pe alte principii.
In legatura cu criteriile, merita sa amintesc propunerile unui ciudat "referendum" continand sugestiile din 1920 pentru Premiul Nobel, sugestii venite din diferitele tari la o "Federatie" ce fiinta, in acest scop, la Paris, Strada Fontaine, 38 bis. Din partea romana rezultatele au fost: A. Dominic (poet), Gala Galaction (scriitor) si E. Relgis (pacifist)3... Mai tarziu, cluburile au intervenit mai putin public, folosind principiul dupa care functiile administrative sa fie si trambulina pentru tot mai reputata distinctie. Rezultatele se cunosc - mai bine zis, lipsa de rezultate.
Si, daca tot vorbim de cluburi, putem lua si un exemplu din sport: exemplul clasic al spiritului gregar este dat de un specialist german in psihologia abisala, Friedrich Hacker, care arata ca apartenenta de grup este extrem de elastica, fiind una dintre cauzele dinamicii deosebite ale vietii sociale. Daca echipa Bayern München intalneste pe Borusia Dortmundt, spune Hacker, fanii celor doua cluburi se vor incaiera inca de pe strazile orasului gazda. In schimb, daca nationala germana va juca impotriva celei engleze, suporterii echipelor nemtesti se vor alia si se vor bate cu huliganii britanici.
Asadar, spiritul gregar nu este intotdeauna benefic, insa mereu indispensabil vietii in comun. In caz ca nu se ajunge la excese si la cautarea unui tap ispasitor, el poate avea si valente pozitive, oferind numeroase pilde de solidaritate, de patriotism, de respect reciproc. Numai ca exemplul lui Hacker nu mai functioneaza in Romania, la ultimele meciuri ale reprezentativei, numerosi suporteri infocati punand mandria de club inaintea solidaritatii nationale. La noi, interesele de grup mic sunt inaintea interesului national. In jocul de fotbal, ca si in marele joc al vietii de toate zilele.
Au trecut 20 de ani de cand Ioan Moraru a primit Premiul Nobel. 4 ani sub Ceausescu si 16 ani de libertate. Dar, tot vaitandu-ne si creand scenarii, Ioan Moraru tot n-a intrat in constiinta publica.
Ne meritam un Premiu Nobel? Dar, iata, chiar avem si un Premiu Nobel al unui savant care a plecat din Romania sa si-l ridice si s-a intors cu el in Romania. Daca Ioan Moraru desigur ca l-a meritat, ma indoiesc tot mai mult ca noi, dupa 15 ani de libertate de expresie, il meritam. Meritele pentru o asemenea distinctie se cinstesc...
 Dumneavoastra ati auzit de (co)laureatul Premiului Nobel Ioan Moraru?
***
II.
IOAN MORARU, LAUREAT NOBEL PENTRU PACE
Singurul român care a câştigat un Nobel pentru ţara sa
În 1985 Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat organizaţiei International "Physicians for the Prevention of Nuclear War" ("Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear"). Trei persoane erau liderii acestei organizaţii mondiale: un rus, un american şi un român. Nu un român emigrant, care fugise din România, ci un român care trăia în România. Numele său este Ioan Moraru şi este un ilustru necunoscut printre compatrioţi. După ce a primit celebra distincţie, a intrat rapid într-un con de umbră, regimul de atunci neputând trece cu vederea că "i-a furat premiul lui Ceauşescu."
Ioan Moraru, un laureat Nobel în anonimat
A murit în 1989, cu 3 zile înainte de 22 decembrie, dar a apucat să rămână în conştiinţa studenţilor săi şi a colegilor cu care şi-a împărţit pasiunea pentru medicină. A continuat munca de cercetare începută de Victor Babeş în domeniul anatomiei patologice, remarcându-se prin numeroase descoperiri de profil. A condus Institutul de Anatomie Patologică din Bucureşti, în acest loc unul din anfiteatre purtându-i acum numele. Premiul Nobel pentru Pace primit de Ioan Moraru la Oslo, în 1985, l-a împărţit cu doi colegi: un rus şi un american. Este vorba de Mihail Kuzin, din fosta URSS şi Bernard Lown, din SUA. Dintre cei trei, Moraru a fost singurul despre care nu s-a ştiut nimic în ţara sa în acel an, ceilalţi doi fiind, evident, ovaţionaţi de compatrioţi. Cei trei se cunoşteau din anii '60 şi au decis să înfiinţeze o organizaţie mondială pentru prevenirea războiului nuclear. Cu atât mai mare e meritul lui  Moraru, ajuns la conducerea acestei organizaţii, în condiţiile în care el nu a reuşit în România de atunci să înfiinţeze o filială a acesteia şi la Bucureşti. Ioan Moraru s-a născut în 1927, La Dârlos, lângă Mediaş, cei de aici fiind printre puţinii români care ştiu că un sătean de-al lor a luat un premiu Nobel.
 
De altfel, Ioan Moraru este singurul român laureat al Premiului Nobel care s-a născut şi a trăit în România. Ceilalţi laureaţi: George Emil Palade, medic şi om de ştiinţă american, născut în România, specialist în biologia celulară, a primit premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve. Elie Wiesel, un scriitor evreu american originar din Sighetu Marmaţiei, a primit Nobelul pentru Pace în 1986. Herta Müller, născută în Banat, a câştigat în 2009 Premiul Nobel pentru Literatură pentru Germania.
***
III.
 EXCLUSIV ANTENA3.RO
Într-o vreme în care în România par să lipsească criteriile morale şi profesionale, informaţia potrivit căreia un compatriot a reuşit să câştige un premiu Nobel pentru ţara sa, trăind aici, în România cea de toate zilele, vine ca un crâmpei de normalitate într-un mediu profund anormal. Articolul apărut săptămâna trecută, în exclusivitate, pe site-ul Antena3.ro, conform căruia Ioan Moraru este singurul român care ar fi câştigat în 1985 Premiul Nobel pentru Pace a iscat emoţii puternice în mediul online. Dilema principală a celor care au comentat: numele savantului nu apare pe site-ul nobelprize.org.
 
Antena3.ro a continuat investigaţiile şi, din surse cumulate, continuăm să vă spunem povestea savantului român. Singura dovadă materială care există până în prezent este un articol care a apărut pe prima pagină a ziarului România Liberă, în ianuarie 1990, însoţit de o fotografie în care apare savantul român Ioan Moraru, împreună cu ceilalţi doi colegi de echipă, un rus şi un american. Cum sunt momente când Google nu îi mai ajută pe ziarişti în obţinerea informaţiilor :), echipa Antena3.ro a fost la o bibliotecă publică şi a obţinut această fotografie.

Articolul din România liberă, din ianuarie 1990, are trimitere pe prima pagină, unde apare şi celebra fotografie. Explicaţia foto: "Profesorul Ioan Moraru la festivitatea de primire a premiului Nobel pentru pace, în anul 1985, la stânga imaginii: dr. Mihail Kuzin (URSS), iar în dreapta dr. Bernanrd Lown (SUA)". La o simplă căutare pe site-ul Nobel, se poate vedea că, în 1985 dr. Mihail Kuzin şi dr. Bernanrd Lown au susţinut discursurile de mulţumire, după decernarea premiului Nobel. Nici o informaţie despre român. Se pare că, în ciuda acestei legende foto, fotografia nu a fost făcută la decernarea premiilor Nobel, ci într-unul din sediile organizaţiei International Physicians for the Prevention of Nuclear War (în traducere Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear).

Românul Ioan Moraru, cel din mijloc. În stânga, dr. Mihail Kuzin (URSS), în dreapta dr. Bernanrd Lown (SUA)
Aşadar, se pare că informaţia potrivit căruia Ioan Moraru a participat la festivitatea de decernare a Premiilor Nobel de la Oslo este inexactă. Astfel, Moraru ar fi fost împiedicat de regimul Ceauşescu să se deplaseze la Oslo, pe motiv că în România de atunci un singur român merita acest premiu: preşedintele Nicolae Ceauşescu. Mai mult, familia sa susţine că, în acea perioadă, autorităţile i-ar fi confiscat paşaportul. Totuşi, legătura sa cu organizaţia care a câştigat premiul Nobel pentru pace în 1985 se confirmă din mai multe surse.
"Dictatorul ucigaş rîvnea la Premiul Nobel pentru Pace. Dar un român adevărat, laureat al Premiului, a EXISTAT! Este vorba de prof. Dr. IOAN MORARU, care a murit în timpul Revoluţiei". Aceste cuvinte deschid acel articol din 1990, care este în fapt un memoriu semnat de "Un grup de cercetători de la Institutul Victor Babeş, Bucureşti", care a apărut în rubrica de "Actualitate Internaţională" a ziarului România Liberă. Ziarul de atunci mai titra "Un premiu Nobel despre care s-a ştiut prea puţin. Înainte de a muri, IOAN MORARU a spus: "Nu voi trăi eliberarea, dar trăiesc acum începutul ei".
Textul este o laudă la adresa lui Ioan Moraru, care este numit în articol "Luptător pentru pace" şi o critică acidă la regimul Ceauşescu, mai ales că "dictatorul ucigaş", după cum este numit în articol fostul conducător de dinainte de 1989, dorea pentru el Premiul Nobel pentru Pace şi nu să îl vadă în mâinile unui român de rând.
Fratele savantului român: Ioan Moraru a fost şeful echipei Nobel
Gheorghe Moraru, unul dintre fraţii savantului român, continuă povestea Nobelului neştiut de nimeni în România. Aflat acum la venerabila vârstă de 80 de ani, Gheorghe Moraru susţine că fratele său ar fi fost chiar şeful echipei ce a câştigat în 1985 Premiul Nobel pentru Pace.
"Acum 24 de ani a fost bucurie mare pentru noi, când ne-a arătat Ioan cartea aceea cu premiul", spune emoţionat Gheorghe Moraru, fratele savantului român, pentru Antena3.ro. "Erau trei inşi în echipă, Ioan, care era român, apoi un rus şi un american. Ioan a fost şeful echipei de inventatori, care a câştigat Premiul Nobel", continuă pentru Antena3.ro fratele câştigătorului Premiului Nobel din 1985.
Gheorghe Moraru adaugă pentru Antena3.ro că fratele său a făcut facultatea de medicină, mai exact a urmat doi ani la Târgu-Mureş şi patru ani la Cluj-Napoca, după care "a lucrat până a murit la invenţiile pentru medicamente, în Bucureşti, la institutele Mina Minovici şi Victor Babeş".
Ioan Moraru provine dintr-o familie cu şapte copii, iar el a fost al treilea. Dintre cei şapte, doar trei fraţi mai sunt în viaţă, printre care şi Gheorghe Moraru. El are acum 80 de ani şi este singurul copil din familie care nu a avut nimic de-a face cu medicina.
"Eu sunt singurul din cei şapte care m-am ocupat cu agricultura. Restul fraţilor, chiar şi nepoţii pe care îi am, lucrează în domeniul medicinii. Iar băiatul lui Ioan, singurul copil pe care l-a avut, a plecat după 1990 în SUA şi se ocupă, la fel ca şi tatăl său, cu invenţiile de medicamente", mai explică Gheorghe Moraru pentru Antena3.ro.
Fratele laureatului Nobel pentru Pace din 1985 spune de asemenea că Ioan Moraru s-a confruntat cu probleme în perioada ceauşistă, când a câştigat Premiul, pentru că de fapt dictatorul ar fi vrut să aibă parte de grandiosul titlu.
"Nimeni nu a făcut public atunci faptul că Ioan Moraru a fost singurul român care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, nimeni nu l-a promovat şi nimeni nu a ştiut că există un român care a avut parte de o asemenea distincţie pentru ţara lui", concluzionează Gheorghe Moraru pentru Antena3.ro.
Dacă aveţi informaţii suplimentare despre acest subiect, nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresa site@antena3.ro
Antena3.ro
***
IV.
ION MORARU – CURRICULUM VITAE
Ioan Moraru (1927 - 1989). A fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj, doctor în ştiinţe medicale (din 1957) şi doctor docent (din 1968). A activat succesiv la catedrele de fiziopatologie, medicină legală şi morfopatologie, parcurgând toate etapele ierarhice, de la preparator până la profesor şef de catedră.
A fost directorul Institutului Medico-Legal Mina Minovici şi director al Institutului V. Babeş, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei de Stiinţe Medicale. A reprezentat ţara noastră la O.M.S. ca membru al Comitetului Executiv şi vicepreşedinte al acestui comitet. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1985) (pentru activitatea depusă ca membru al "International Physicians for the prevention of Nuclear War"), Secretar General (1964-1966) şi Ministru Adjunct la Ministerul Sănătăţii (1966-1969); a descris pentru prima oară receptorul Fc pentru IgA pe timocitele umane din myastenia gravis.
Activitatea sa ştiinţifică se concretizează în tratate şi monografii şi peste 300 de lucrări publicate în reviste din ţară şi străinătate. Este autorul unei "Introduceri în genetica moleculară" (în colaborare cu St. Antohi, 1964), iar sub redacţia sa apar tratatele de "Medicină legală" (1967), "Anatomia patologică" (1980), "Dicţionar de imunologie" (împreună cu E. Păunescu, 1981), "Imunopatologie" (1984) şi colaborează la volumul "Methods in Enzymology" (New York, 1983).
Lucrând peste 3 decenii în domeniul anatomiei patologice în laboratoarele catedrei de anatomie patologică a Institutului de Medicină din Moscova, la secţia de anatomie patologică a IML Bucureşti şi apoi la Institutul "Victor Babeş" din Bucureşti, a studiat o variată cazuistică legată de boala membranelor hialine, docimazia histologică pulmonară la nou născut, pneumopatia intrauterină, meningita hipertoxică, leziunile vasculare cerebrale în intoxicaţia cu alcool metilic, tanatogeneza prin fibroblastoză şi miocardită primitivă la copii, metastazele cancerului pulmonar, metastazele în glandele endocrine, carcinomul mamar, mecanismul de producere al leziunilor hepatice, hepatitele toxice şi cirozele experimentale nutriţionale şi altele.


 
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971