Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Articole de Viorel ROMAN, Mihai BERCA, Alin FUMURESCU, Magdalena Albu, Adrian BOTEZ, Gavril CORNUŢIU, Al. Florin ŢENE, Dona TUDOR, Dan ODAGIU- Partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Articole de Napoleon SĂVESCU, Gavril CORNUŢIU şi Sorin GOLEA - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Marin SORESCU tradus în franceză de Constantin FROSIN,
„Jocuri de cuvinte” de Dimitrie GRAMA - „Sonete erotice” de Ioan LILĂ
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU- Partea II
Oportunităţi de afirmare literară prezentate de Nicolae BĂCIUŢ;
Recenzii de Adrian BOTEZ, Octavian CURPAŞ, Melania CUC, Ionuţ CARAGEA, Manole MOSCU, Eugen CRISTEA, Luminiţa ALDEA, la cărţi de Eugen EVU, Ioana STUPARU, Ionuţ CARAGEA, Theodor DAMIAN, George ROCA, Grigore AVRAM, George TĂUTAN, Al. Florin ŢENE, Paul POLIDOR, Ovidiu CREANGĂ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
şi un „Dosar din câmpul literelor” alcătuit de Corneliu FLOREA, Florentin SMARANDACHE şi T. DUNGACIU despre: CONTROVERSĂRILE PRODUSE DE EXIBIŢIONISMUL CRITIC.- Partea I
Dosar din câmpul literelor - Partea II
Partea III
Napoleon SĂVESCU,- Radu MIHALCEA, Florentin SMARANDACHE , Zaharia BALA Prezentaţi de Gheorghe BUDEANU, Gheorghe ZIDARU, Octavian CURPAŞ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Partea II
Partea III
Lenin a fost homosexual - Partea I
Partea II
D’ALE LUI MARDALE
Rubrica lui Ioan LILĂ
Rubrica Elisabetei IOSIF
DOUĂ NOI COMPOZIŢII ÎN IMAGINE MUZICĂ ŞI TEXT
Identitatea lui Ion Popescu
 PASO DOBLE,
                Rubrica lui Ioan LILĂ


        CONCEPTUL DE ARMONIE

Leibniz – conceptul lui de armonie (harmonia) – infinitiplicare (cuvînt inventat de el). Adevărul frumos, frumosul fiind forma care poate fi contemplată, a adevărului. Parisul lui Ludovic al XIV – Boileau traducea „Despre sublim”, Leibniz scria „Confessio philosophi” -gîndire estetică - „desordres apparents”.
Europa a devenit barocă, răul este o diversitate a formei, „tot răul spre bine”.
Monştri lui metafizici eu îi transform în monştri divini, pe considerentul că sporesc şi ei proiectul divin numit „graţia”.
Senzualitatea atroce, cred eu, justifică barocul, cel care a ordonat lumea pe o linie curbă.

Senzaţii, arta – educarea privirii, arta este instinctivă, norii lui Baudelaire, Renoir, Emil Zola.

Raiul are o poartă, are un sfînt care îşi zdrăngăne cheile. Iadul nu are ! Cine ar suporta ideea că va fi închis „undeva” ? Prin urmare, direcţia Iadul de unde, dacă nu eşti închis pentru veşnicie, mai poţi să te cari în fiecare seară într-un lăcaş de noapte al pierzaniei, cu băutură, femei şi trabuce de un dolar bucata.

Devenind mistic, am pierdut din vedere – nu caracterul lacrimogen al remuşcării, de care m-oi fi săturat ca fecioara de aguridă, ci eternitatea clipei, ca şi cum pasărea ar putea renunţa la reprezentarea propriului ei zbor. Reproşîndu-mi-se că petala de cireş nu zboară, ci pluteşte, am decăzut din starea de graţie a gîndirii mele, ca îngerii !

FILOSOFIE ABISALA

Despre
Reverberaţia mistică a haosului.

Vibraţiile imperceptibile ale Universului armonios tind să se împletească în subtil cu graţia lui Leibniz, dar sînt insufieciente, estetic vorbind, conceptele de diversitate în unicitate, devenind astfel plăcere, iar privitorul devine, aruncat în lăuntrurile Operei abisale, actor şi spectator.
Putem să dăm de-o parte unităţile aristotelice ? Nu, pentru a nu prelua, în acelaşi timp, groaza victimei şi atrocitatea gîdelui.
Deschizînd o nişă în necesitatea absolută a adevărului, spre a intra în profunzimea condiţionată a metaforei. vieţii dinlăuntrul haosului, trecem prin furcile graţiei şi armoniei, ca monede de chimb aiuristic.
Graţia, în deplinătatea ei, trebuie să se definească şi să corijeze tablourile din imaginaţie, să zboare în libertate, să-şi redea sieşi zborul aliniat în motivaţia voinţei de a fi seducătoare. |n schimb, armonia este un raport între suprafeţele convexe şi concave ale compoziţiei Universului.
Scena este oglinda imaterială în care se reflectă pubicul. La suprafaţă însă, pentru că judecata cognitivă se vrea a fi somtuasă, ori decorul este iluzoriu, Johan Sebastian Bach este baroc, arhitectura sunetului atinge puritatea fantastă a gîndirii, el nu ne amăgeşte cu oglinga imaterială a scenei.
Aşa să fi creat Dumnezeu lumea, din iluzii, precum ochiul publicului poate fi amăgit cu decoruri iluzorii ?  Dar dacă publicul nu se pliază pe atmosferă şi îşi vede de ocheade sau îi zboară gîndul la incertitudinile vieţii de dincolo de decorul iluzoriu ?

Nu-ţi zic adio niciodată
E miezul nopţii şi mă-mbată
Mirosul tău suav de fată
|n trupul tău de ciocolată
Se-ascunde pasărea măiastră
Care îmi cîntă la fereastră
Şi-i gureşă şi este dulce
N-o las, timidă, să se culce
Mai bine o învăţ să cînte
Cu triluri vesele mă-ncînte
|ntreaga zi şi înc-o noapte
Cu trupul tău muiat în lapte
Cu sînii ei aromitori
Să-i asculţi trilul şi să mori
Mai fericit ca niciodată
|n trupul tău de ciocolată



METAMORFOZA
ROMAN –
(fragment)


    Vaporul a şuierat scurt, speriat parcă, săltînd pe valuri ca o bărcuţă de hîrtie, şi totuşi era grandios, zdrobea valurile, se prăbuşea în hăul de sub pîntecele lui, apoi îşi ridica botul spre cer cu graţie, parcă fără efort, ca o jucărie mecanică, îi întorci arcul şi ea începe să salte. Un fluture alb, imens, cît o palmă de truditor cu sapa şi lopata, i se aşezase pe umăr şi bărbătul a încremenit ca Gînditorul de la Hamangia, apoi a şoptit ceva, dar vocea i-a fost acoperită de şuieratul vaporului, care continua să se scufunde în apă şi apoi să zvîcnească cu prora spre cer. L’objet insolite : Dispositif de redimensionnée le temps. Redimensionner l’intérieur du temps, dans ses propres coordonnées infini, el s’enveloppe autour de sa propre axe - zéro. Redimensionind timpul în propriile lui coordonate infinite, el se înfăşoară în jurul propriei lui axe, generindu-l pe zero.
-Vezi tu, Ulisse, i-a zis Platon, fluturele alb este o minune a naturii, o fiinţă fragilă, dar aminteşte-ţi de metamorfoza prin care trece fiinţa asta delicată, cîtă rapacitate zace în instinctul ei de supravieţuire cînd este omidă, macină între fălcile ei parcuri şi livezi, toacă marunt pînă şi aleile, apoi devine crisalidă şi explodează graţios în lumea asta a noastră condusă de legi imorale, contorsionate, anguasante.
-Tu eşti supărat pe umanitate, a rîs Ulisse, apoi a început să-şi strîngă sculele de pescuit. Valurile mării creşteau şi îi ameninţau stînca abruptă pe care se cocoţase.

DESPRE DACIA

Am primit un articol interesant de la o domnişoara poetă din Bucureşti, articol semnat de Dr. Napoleon Săvescu. Citez, fără să comentez, că nu mă pricep, un fragment fascinant:

„...cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , "The History of Civilization" , "The Aryans". El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology)... „

Ce se mai poate comenta aici ? Uite ce:

Bătrînul filosof Petre Ţuţea, pe care eu îl admiram, pînă dincolo de margini, împreună cu genialul poet Gheorghe Pituţ - şi, cînd zic asta despre poet, se umple de smerenie şi cerul cu noianul lui de îngeri şi sfinţi prerafeliţi, avea o vorbă: „Patria şi neamul meu!” Îngenuncheat de o soartă prăbuşită în miezul fanatic-dogmatic al unui regim băş(t)inos cărat-tîrît cu tancurile de nenorociţii ăia de părinţi ai umanităţii, Lenin şi ai lui, cascadorii fără pui şi de către patrihoţii neamului, nu s-a prăbuşit într-o deznădejde haotică şi delirantă, ci şi-a păstrat suavitatea gîndirii filozofice. În anatema gîndirii cu rădăcini aristocăcratice în fecunda gîndire a animalităţii protodinozaurice... Ce voiam să spun ? De ce trebuie să ne băgăm singuri în seamă ? Ce bine ne aduce nouă, ca naţie, ca popor (ne)gînditor, recunoaşterea protocronismului nostru ? Nici una, atîta timp cît oamenii de afaceri patrihoţi sînt în mînărie cu oamenii politici demagogi şi idioţi. Poporul roman nu are o experienţă democratică! Cînd fac grevă, oamenii din Occident sînt absenţi de la muncă şi li se taie o zi (sau cîte zile ţine greva!). În schimb, în Occident, oamenii cîntă, dansează, petrec, se simt bine împreună... dar, reprezentanţilor lor nu li se taie nici măcar ! De aici alba-neagra a naţiilor, care a devenit sport popular !
    O fi bine că am comentat aşa ? Nu cred. Trăim în plină deringoladă a flatulenţei gîndirii fără de gîndire. Occidentul, sufocat de primitivismul Evului Mediu, s-a întors către valorile perene ale antichităţii. Poporul roman era departe de acest leagăn al culturii. El era obligat să înveţe alfabetul chirilic. În timp ce Molier îşi citea „Mizantropul” la hanul „L’Auberge du Monton” (ca să nu mai pomenim de Racine, Boileau, La Fontaine), la noi, Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldavie”... În comuna Passay ( actuala stradă Raynourard din Paris) există muzeul „Balzac”. Mobilier sărăcăcios; pe birou au rămas ochelarii şi penele de gîscă. Ludovico Arioston scria „Orlando furioso”. Şi, apoi, Bethoven...   



Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971