Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Articole de Viorel ROMAN, Mihai BERCA, Alin FUMURESCU, Magdalena Albu, Adrian BOTEZ, Gavril CORNUŢIU, Al. Florin ŢENE, Dona TUDOR, Dan ODAGIU- Partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Articole de Napoleon SĂVESCU, Gavril CORNUŢIU şi Sorin GOLEA - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Marin SORESCU tradus în franceză de Constantin FROSIN,
„Jocuri de cuvinte” de Dimitrie GRAMA - „Sonete erotice” de Ioan LILĂ
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU- Partea II
Oportunităţi de afirmare literară prezentate de Nicolae BĂCIUŢ;
Recenzii de Adrian BOTEZ, Octavian CURPAŞ, Melania CUC, Ionuţ CARAGEA, Manole MOSCU, Eugen CRISTEA, Luminiţa ALDEA, la cărţi de Eugen EVU, Ioana STUPARU, Ionuţ CARAGEA, Theodor DAMIAN, George ROCA, Grigore AVRAM, George TĂUTAN, Al. Florin ŢENE, Paul POLIDOR, Ovidiu CREANGĂ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
şi un „Dosar din câmpul literelor” alcătuit de Corneliu FLOREA, Florentin SMARANDACHE şi T. DUNGACIU despre: CONTROVERSĂRILE PRODUSE DE EXIBIŢIONISMUL CRITIC.- Partea I
Dosar din câmpul literelor - Partea II
Partea III
Napoleon SĂVESCU,- Radu MIHALCEA, Florentin SMARANDACHE , Zaharia BALA Prezentaţi de Gheorghe BUDEANU, Gheorghe ZIDARU, Octavian CURPAŞ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Partea II
Partea III
Lenin a fost homosexual - Partea I
Partea II
D’ALE LUI MARDALE
Rubrica lui Ioan LILĂ
Rubrica Elisabetei IOSIF
DOUĂ NOI COMPOZIŢII ÎN IMAGINE MUZICĂ ŞI TEXT
Identitatea lui Ion Popescu


THE «WIN-WIN» STRATEGY


Strategia de origină americană a ajuns în cercurile de afaceri din Europa pe la mijlocul anilor ’80 şi a produs o mare surpriză: „Cum, tocmai americanii, cunoscuţi pentru metodele lor de afaceri rabiate, propun aşa ceva? «Win-win», adică fiecare partener  să aibă partea lui de câştig şi de avantaje? Nemaipomenit!”

Dar de fapt, nu era chiar aşa de nemaipomenit: acest concept făcea de mult parte din arsenalul politicii economice americane şi fusese aplicat – cu rezultate foarte bune – ultimele dăţi în 1947 şi în 1951 în Germania şi în Japonia: pentru ambele tări înfrânte în cel de al doilea razboi mondial fusese iniţial prevăzută dezvoltarea unei economii exclu
siv agrară respectiv una bazată pe pescuitul oceanic. Dar puterile aliate au recunoscut foarte repede că nu pot hrăni numai din agricultură pe cei 70 de milioane de oameni din Germania aşa cum nu pot hrăni din pescuit pe cei 90 de milioane de japonezi. În afară de aceasta pericolul prezentat de forţele armate ale Uniunii Sovietice, între timp înarmate atomic, devenea din ce în ce mai ameninţător. Soluţia a fost găsită în aplicarea unei strategii prin care fiecare avea să câştige: Germania a primit milioane de dolari în cadrul planului Marshall, ceea ce i-a permis să-şi dezvolte economia – mai întâi - şi forţele armate – mai târziu - şi a devenit o cetate inexpugabilă în centrul Europei, eliberând SUA de obligaţia de a întreţine o populaţie nemulţumită şi de a bloca un atac sovietic în câmpia saxonă. La fel şi Japonia, care a primit atât ajutor  economic cât şi militar şi a devenit în numai trei decenii a doua putere economică a lumii.

Dar acum, în 1980… să foloseşti acest concept în economia privată?! Spre norocul europenilor stupefiaţi, americanii au livrat nu numai idea ci şi conceptul de aplicare – dezvoltat la Univesitatea Harward, de decenii deja şi încă şi în prezent cea mai bună universitate din lume - care ulterior a fost preluat şi în viaţa civilă în toate ţările vestice.

În domeniul afacerilor internaţionale, aplicarea conceptului «win-win» a fost cumva forţată de evoluţia politică a ţărilor în curs de dezvoltare: dacă mai înainte în acestea erau livrate instalaţii învechite, deja folosite timp de decenii în ţările dezvoltate, după 1980 au fost refuzate  astfel de investiţii şi s-a cerut - şi s-a impus – numai livrarea celor mai noi dezvoltări tehnice inclusiv a întregului know-how pe baza cărora instalaţiile au fost construite. Ţările în curs de dezvoltare şi-au reclamat partea lor din „win” – din câştig, din avantaje economice - iar ţările dezvoltate au fost nevoite s-o livreze. După mijlocul deceniului al 9.lea al secolului trecut, nu a mai fost posibil să faci afaceri în alt mod: de la început, întregul proiect trebuia să fie conceput astfel încât să asigure şi cel de al doilea “win”.

În viaţa privată, aplicarea conceptului «win-win» a dus la transformări radicale. Oamenii au început să vină unii în întâmpinarea celorlaţi nu numai cu mâna întinsă dar şi cu conceptul clar: „Eu îmi doresc ceva de la acest om, ce pot să-i ofer în schimb?” Celălalt partener – gândind la fel  - îşi aduce contribuţia lui la preocuparea comună, astfel că, la urmă, câştigul ambilor parteneri a fost mai mare decât cel preconizat iniţial. «Win-win» s-a dovedit a fi o strategie de foarte mare succes care a modificat radical caracterul relaţiilor interumane din ţările dezvoltate.

În România de după 1990 a apărut conceptul  diametral opus ilustrat de expresia „Cum să-i dau o ţeapă şi ăstuia?” Mulţi au dat ţepe, mulţi au luat ţepe… rezultatul se vede în prezent: în ultimii 20 de ani România nu a realizat nici-una dintre speranţele născute în decembrie 1989 şi se află acum pe unul dintre ultimele locuri din Europa din toate punctele de vedere. Din „dat ţepe”… n-a câştigat mai nimeni, iar ţara este aproape falimentară. Diferenţa – faţă de ţările din vestul Europei - constă în strategie. «Win-win» este strategia - este conceptul  - practicat de oamenii cu succes. Succesul unei naţiuni este suma succeselor cetăţenilor ei…

Tot pe la mijlocul anilor ’80 şi în legătură cu strategia «win-win» s-a impus un cuvânt nou: „empatie”. Nu simpatie, nu antipatie, ci empatie, definită ca o atitudine umană prin care - înainte de a interacţiona cu o altă persoană - încerci să pătrunzi în lumea gândurilor acesteia, încerci să-i intuieşti experienţa de viaţă, motivaţia, problemele şi dorinţele lui de viitor. Făcând aceasta, îi descoperi necesităţile şi ai posibilitatea ca - în cadrul strategiei «win-win» - să acţionezi într-unul din cele două feluri arătate mai jos:
să-i oferi exact ceea ce el îşi doreşte mai mult şi în acest fel ambii parteneri să aibă succes
sau să eviţi un contact permanent cu o persoană ale cărei aşteptări nu se potrivesc cu ceea ce poţi şi vrei să-i oferi!

A doua alternativă este extrem de importantă fiindcă elimină pierderile materiale, evită deziluziile, economiseşte timpul pentru atingerea ţelurilor propii şi permite o viaţă plină de succese. Insuccesele – care sunt în cea mai mare parte cauzate de acţiunile interumane – sunt reduse la un minimum inevitabil, mai ales datorită alegerii potrivite a partenerului  - de viaţă, de afaceri, de petrecere – pe baza empatiei reciproce. Relaţiile stabilite pe bază de empatie sunt de foarte lungă durată.

Este de remarcat ca americanii folosesc intensiv empatia în stabilirea relaţiilor interumane. Spre deosebire de toate celelalte popoare din lume, americanii sunt – aparent - foarte deschişi, foarte primitori, foarte prietenoşi, te îmbrăţişează de la prima întâlnire, te întreaba amănunţit despre familie, despre planurile de viitor, despre venit… dar… a pătrunde în intimitatea vieţii lor… este mult mai dificil. Prin atitudinea deschisă ei demonstrează clar aşteptarea lor de a intra în relaţii empatice cu o nouă cunoştinţă dar în acelaş timp provoacă pe noul venit la o atitudine similară. Aceasta nu trebuie confundată cu prietenia: este numai verificarea gradului de înţelegere a empatiei de către noul venit. Dacă acesta nu răspunde corespunzător aşteptărilor… va fi lăsat la acest nivel superficial al relaţiilor interumane tot restul vieţii sale.  

Un aspect specific  sare în ochii primului venit în America şi poate fi interpretat altfel decât îl înţeleg românii: acel „sorry!” sau „escuse me!” auzit foarte adesea într-o aglomeraţie umană. Nu este vorba numai de o expresie de politeţe ci de dorinţa americanului de a evita legături temporare care l-ar întârzia de la realizarea planului lui de „win”. El nu doreşte să intre în nici-un fel de conflicte – reale, închipuite sau provocate – care l-ar întârzia din realizarea 2win”-ului său. De aceea, încă înainte de a se întâmpla ceva, pune un paravan de protecţie prin acel „sorry!” aruncat automat.  La fel se explică - în parte - şi coada care se formează în aşteptarea autobuzului: fiecare îşi aşteaptă liniştit rândul, păstrând o distanţă de câteva zeci de centimetri de persoana din faţă şi de cea din spate.  Acesta este recunoscut în psihologie drept „spaţiul de siguranţă” al fiecărui îndivid şi americanii îl respectă cu sfinţenie: a te apropia de o persoană necunoscută la mai puţin de 20 de cm este perceput  – în subconştient – drept o agresiune. Protecţie proprie începe încă înainte de a se întâmpla ceva şi de aceea ei rămân la distanţă: aceasta este o contribuţie la asigurarea condiţiilor pentru realizarea „win”-ului dorit.
 
Ce deosebire imensă faţă de comportamenul concetăţenilor noştri din ţară care, dacă nu simt pe pielea propie transpiraţia corpului persoanelor din jur, consider că nu îşi apără drepturile în timp ce stau la coadă!

Cei care urmăresc cât de cât reportajele criminalistice care abundă în presa americană au observat desigur că o persoană a fost condamnată pentru că „a făcut o crimă”, nu pentru că „este un criminal”. Deosebirea este esenţială fiindcă prima expresie se referă la o acţiune din trecut şi pentru care persoana respectivă este pedepsită. După ispăşirea pedepsei, persoana îşi poate continua viaţa fără a fi nevoită să poarte o pată permanentă. Prima expresie include posibilitatea de a stabili într-un viitor îndepărtat relaţii «win-win» cu cel condamnat acum. Din contră, a doua expresie stigmatizează pe cineva pe întreaga viaţă luându-i dreptul şi posibilitatea de a reveni la o viaţă normală.

Aceasta este practica juristică internaţională nu numai cea americană: a condamna fapta, nu persoana. Chiar şi în jurisprudenţa română se procedează la fel: este pedepsită fapta, nu persoana. În viaţa de zi cu zi din România această fină deosebire nu a pătruns încă nici acum, la 20 de ani de la revoluţie, mulţi oamenii preferând să-şi arunce în cap unul altuia invective de tot felul care atacă personalitatea propie: „criminal!”, „bandit!”, „hoţ!” se aude mult prea des şi nelegat de o faptă reală în relaţiile dintre români. Stabilirea unei relaţii «win-win» este imposibilă. De aici şi rămânerea în urmă a societăţii şi a economiei româneşti.

Deosebit de grave sunt  expresiile care vizează starea de sănătate mintală a unei persoane: de exemplu cuvântul (des folosit) „idiot” se referă la lipsa unor capacităţi intelectuale. Nici justiţia însăşi nu-şi permite să stabilească starea de „idiot” a vre-unei persoane ci o trimite – dacă este necesar - în tratament medical de specialitate unde medicii decid dacă şi ce trebuie să facă. Mulţi români folosesc însă cu nepăsare şi nepricepere invective de acest gen atribuindu-şi în acest fel şi o capacitate deosebită în a rezolva problemele cotidiene. Ei se înşeală însă amarnic: nu reuşesc decât să elimine orice posibilitate de a intra într-o relaţie de «win-win» atât cu persoana despre care vorbesc cât şi cu cei care aud asemenea luări de poziţie. De aici rezultă fragmentarea societăţii româneşti până la nivel de individ, rezultă luptele fratricide inutile care caracterizează România şi în parte şi societatea românească de astăzi, rezultă ceea ce este caracterizat în România drept „lipsă de civilizaţie”: aceasta este exact contrariu lui «win-win».

La un nivel umanitar şi de conştiinţă deosebit de înalt se situează conceptul unei societăţi profesionale americane (Rotary Club) cu filiale şi în România – care recomandă membrilor săi să-şi analizeze fiecare intenţie de acţiune de patru ori înainte de a întreprinde ceva, folosind următoarele criterii:
Este adevărat, sunt eu sincer?
Este fair pentru toţi participanţii?
Va servi dezvoltării prieteniei şi relaţiilor între oameni?
Va servi bunăstării tuturor participanţilor?

Numai folosirea primei dintre întrebările de mai sus ar duce la eliminarea a jumătate din „ştirile” din presa românească, folosirea celei de a doua ar duce la paralizarea a unei mari părţi din ceea ce este perceput astăzi drept activitatea economică „capitalistă” în România, iar folosirea ultimei întrebări ar duce la redefinirea întregii activităţi politice… Pentru realitatea românească toate acestea rămân deziderate de neînchipuit, pentru societatea americană ele reprezintă realităţi rezultate dintr-un proces de dezvoltare continuă de peste 200 de ani. Este inutil să accentuez că în Rotary Club este primită numai elita profesională americană, după ani de zile de activitate plină de succes în cursul căreia a dovedit că sunt în stare să urmărească şi să realizeze în viaţa de toate zile principiile de mai sus. Cam într-acolo ar trebui să tindă şi România.

Succesul românilor veniţi în America este condiţionat de adoptarea normelor de viaţă ale acestei societăţi, inclusiv a strategiei «win-win». Cei care au reuşit să lucreze – cu succes - într-o întreprindere americană timp de câţiva ani de zile au fost şlefuiţi atât de mult încât au adoptat strategia «win-win» chiar şi atunci când nu sunt pe deplin conştienţi despre aceasta. În relaţiile lor cu românii veniţi de curând ei se manifestă ca şi americanii: la început deschişi, pentru a stabili dacă este posibilă o relaţie «win-win» pe urmă… corespunzător a ceea ce noul venit este în stare să ofere. Ofertele sunt sau o atitudine de gen american – care include respectul absolut al tuturor celor din jur – sau de gen românesc „contemporan” care include „tăvălirea prin cacao” pe oricine şi orice. Reacţia românului-american la o atitudine „românească contemporană” corespunde cu comportamentul americanului: într-un mod politicos şi rece, noului venit i se închid toate porţile prin care, intrând, ar putea deterioara idealurile pentru care cei veniţi mai de mult au luptat timp de decenii iar americanii le-au realizat de secole.

Fricţiuni între „cei vechi” – care practică chiar şi inconştient strategia «win-win» - şi „cei noi” - care n-au auzit de aceasta - s-au făcut remarcate de  curând şi în presa românească din SUA.  „Cei noi” au definit o nouă categorie socială – „lichele comuniste” sau „comunist naţionalist” – pe care o combat cu vehemenţă, trecând însă peste două  aspecte esenţiale:

Primul, comunismul s-a terminat în România – cel puţin în mod official – în urmă cu 20 de ani iar cei care au fost susţinătorii cei mai aprigi ai comunismului şi încă mai sunt în viaţă… trăiesc încă în România. Serviciul de Imigraţie American şi-a făcut - şi-şi face încă – întotdeauna datoria pe deplin.

Al doilea: conştiinţa omului şi atitudinea lui în viaţă evoluează cu timpul. Germanii – care au cea mai bogată experienţă cu schimbări de acest gen - obişnuiesc să spună: „Cine n-a fost comunist la tinereţe şi n-a ajuns capitalist la maturitate a făcut ceva greşit în viaţă!”

Chiar dacă este prima oară când vine în contact cu principiile etice ale mişcării rotariene, folosirea celor patru principii nu este interzisă nimănui. În cazul de mai sus întrebările ar fi: este adevărat că există lichele comuniste? Este – această caracterizare - fair pentru toţi participanţii, inclusiv pentru cei care au fost  încadraţi în categoria „lichele” fără cel puţin să li se fi comunicat de ce şi pe baza cărei hotărâri judecătoreşti? Contribuie acordarea acestei titulaturi la dezvoltarea  prieteniei dintre românii din diaspora? Vor aduce aceste preocupări – de a introduce racilele româneşti în SUA – la dezvoltarea bunăstării celor vizaţi? Folosirea acestor principii ale elitei americane nu poate decât să ridice nivelul de înţelegere a diasporei române: doar nu doreşte nimeni să se ajungă la rezultatul opus? Adică să se coboare nivelului  etic american la nivelul celui din România?

Revenind la românii sosiţi în SUA  înainte de 1989, se poate spune că marea majoritate a acestora sunt foarte, foarte  departe de caracterizările citate mai sus. Diferenţele au apărut numai fiindcă cei veniţi de curând au aplicat în SUA o strategie românească care aici… este depăşită de mult: „I win, you lose!” Nu, nimeni nu are nevoie şi nici nu aceptă - în SUA - aşa ceva: aceasta corespunde unei etape istorice americane încheiată inainte de 1980!

Pe când, deci,  trecerea la aplicarea generalizată în diaspora română a strategiei «win-win»? Pe când folosirea generalizată a empatiei în locul condamnării orbeşti şi în locul folosirii invectivelor de tot felul? Mai este cineva care nu doreşte să extragă din prezenţa sa în SUA maximum de avantaje? Mai există cineva care doreşte să-şi dedice viaţa limitării accesului conaţionalilor săi la aceste avantaje, care doreşte să-ţi atribuie poziţia unui Judecător Suprem însărcinat cu condamnarea morală a conaţionalilor săi pentru vini  nejustiţiabile?

Prof.Univ.Dr.Dr. Radu MIHALCEA
Chicago, Illinois, SUA
august 2010

-----------------------------------------------------------

MIHALCEA Radu, (n. 1940) Din 2006 deţine funcţia de profesor universitar (adj) la Catedra de Management a Colegiului de Business Administration şi profesor universitar (adj) la Catedra de Inginerie a Colegiului de Inginerie, de la Universitatea Illinois din Chicago. Primul doctorat l-a obţinut in management la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, iar cel de al doilea, în inginerie mecanică, la Rheinisch Westfalische Technische Hochschule - Universitatea din Aachen, Germania.  A muncit treizeci şi trei de ani ca inginer şi director la mai multe companii industriale din diferite părţi ale lumii, unsprezece ani ca profesor de management la Universitate de Studii Aplicate din Bochum, Germania şi ca visiting professor la universităţi din Germania, Elveţia, Suedia şi România. A scris nouă manuale (cursuri) de management şi inginerie industrială, peste cincizeci  de articole de specialitate şi a brevetat patru invenţii. A obţinut, de asemenea, un doctorat onorific (Doctor Honoris Causa) de la Academia de Studii Economice din Chişinău, Republica  Moldova şi trei medalii de merit oferite de foruri guvernamentale din România (Ordinul Naţional “Pentru Merit” în clasa Comandor) şi Yugoslavia. Este membru al Academiei Româno-Americane.



 


                DOUĂSPREZECE PRINCIPII DE VIAŢĂ


În urmă cu şapte decenii, în luna iunie, un puştan roşcovan se ducea „la baie” la plaja „Trei Papuci” din Constanţa. În zilele acestea, în luna iunie, un profesor universitar se ducea  „la baie” la Health Club  din Burr Ridge, SUA. Ce l-a mânat pe puştanul roşcovan atât de departe până a ajuns chelosul  de astăzi? Care au fost principiile pe care le-a urmat?  Le aveţi mai jos! Poate că cineva le-ar putea folosi ca puncte de orientare, de referinţă.

1. Viitorul  este mai important decât prezentul. Fă astăzi toate eforturile ca să-ţi meargă mâine mai bine iar poimâine şi mai şi! Gândeşte strategic!
 
Intuieşte viitorul, analizează ce se poate întâmpla şi ia-ţi măsuri  de prevedere ca să nu fii lovit de schimbări ci să profiţi de ele.  Adaptează-te de astăzi la situaţia care mâine va fi reală!

Inventariază resursele tale de inteligenţă, financiare şi de sănătate. Determină cine eşti tu astăzi şi stabileşte cine vrei să fii mâine, peste un an, peste 5, peste 10, peste 20 de ani şi când vei ieşi la pensie considerând familia, calificarea profesională, averea şi nivelului tău de cunoştinţe: acestea sunt ţelurile pentru care va trebui să lupţi zi şi noapte. Nu te indentifica şi nu te limita singur ca fiind socialist, republican, democrat, anarhist, comunist, capitalist, creştin, musulman, rapidist, stelist, liberal, idealist, intelectual, microbist, etc. etc., ci ia tot ce este mai bun de la fiecare şi fii întotdeauna tu însuţi: original, puternic şi dedicat ţelurilor tale.

2. Succesul profesional este extrem de important! Este mai important decât problemele de familie. Succes înseamnă atingerea ţelurilor tale. Du-te să lucrezi acolo unde ai condiţii favorabile pentru dezvoltarea ta: după  muncă vine succesul, după succes poţi să te bucuri de viaţă din plin, după asta vine… pensia. Schimbă tot ce trebuie schimbat – programul de viaţă, atitudinea faţă de muncă, calificarea, postul, prietenii, întreprinderea, profesia, ţara, dacă nu se poate şi nu se poate altfel chiar şi familia - ca să ai succes profesional: fă-o, dar în ordinea de mai sus!
 
Priveşte locul tău de muncă drept o universitate în care ai ocazia gratuită să înveţi tehnologii noi, să faci schimb de experienţă, în care intri în contact cu lumea şi ai ocazia să te perfecţionezi  continuu. Dedică-i toate forţele tale şi obţine maximum de cunoştinţe din poziţia ta! Pe urmă schimbă poziţia: mai ai ceva de învăţat şi în altă parte şi vrei şi să câştigi mai bine!

3. Creează ceva nou de câte ori ai ocazia. Dacă pe căile bătute este prea mare înghesuială, taie drumul, ia-o prin bălării, sări pârleazul, treci prin zid sau dărâmă zidurile, treci peste munţi, născoceşte ceva nemaipomenit şi nu te sinchisi de zeflemeau celor care au rămas locului şi acum te invidiază pentru succesul tău.

4. Societatea este în continuă schimbare politic, social, economic şi tehnic: informează-te despre tot  ce este nou, însuşeşte-ţi  noile calificări de care ai nevoie în meseria ta. Învaţă mereu, învaţă la orice vârstă, altfel rămâi în urmă, rămâi de căruţă! Alege grâul de neghină şi nu urmări moda trecătoare ci numai valorile permanente. Preia cunoştinţe din vechime pornind de la filozofia lui Confucius, strategia lui Sun Tzu şi transferul de energie descris în medicina chineză: te pot ajuta foarte mult în viaţă. Dar ţine-te după schimbări şi mai puţin după perceptele din moşi-strămoşi. Contribuie tu însuţi la aceste schimbări în loc să fii nevoit să te laşi schimbat de ele!

Consultă cel puţin trei persoane înainte de a-ţi formula o părere. Nu crede pe cine-ţi spune că Mafia, Masonii, Ruşii, Evreii, Guvernul Mondial sau celălălt partid sunt de vină pentru situaţia actuală a ta – sau a ţării – care este atât de nefavorabilă. Întreabă de cel putin de cinci ori „De ce?” De fiecare dată faci un pas înaninte spre problema care le-a generat pe toate celelalte: plecând de la acesta poţi să clădeşti ceva nou. Părerea ta va fi diferită de cea a semenilor tăi: nu te sinchisi de asta căci fundamentul tău este solid, al celorlalţi este numai superficial.

5. Timpul este cea mai preţiosă comoară pe care o ai. Aparent ai foarte mult din el: 70, 80, 90 de ani, dar… trece atât de repede şi este unica  din care nu poţi să cumperi şi să pui ceva deoparte. Foloseşte fiecare secundă ca şi cum ar fi ultima, cu intensitatea maximă în tot ce faci!

6. Du-te pe drumul tău pe vreme frumoasă, pe furtună, pe ploaie, pe îngheţ, pe orice vreme… asta este menirea ta! Să mergi pe drumul tău!
 
Lasă locul din frunte celor care vor să facă politică, să pozeze, să se frece de oameni din jurul lor, celor care vor să facă compromisuri în public. Pe locul al doilea ai mult mai multe libertăţi, inclusiv aceea de a-l influenţa pe cel de pe locul I în sensul dorit de tine!

7. Simplifică-ţi viata, mergând direct spre ţel! Ţelul este acela pe care ţi-l defineşti tu: nu lăsa pe nimeni să-ţi definească ţelurile tale! Înlătură, ocoleşte, separă-te de tot  ce te împiedică să -ţi atingi ţelul cât mai repede!

Evită tot ce te poate înfrâna: speculaţiile, politicile, gargara, polemica, bancurile, bârfele, iluziile, naţionalismul, religiile, tradiţiile, partidele politice, oamenii care nu te simpatizeaza, cei care cred că au o „altă părere” dar nu au nici-una, etc. Nu jigni pe nimeni dar nu te lăsa înfrânat de nimeni si nimic: foarte multe – nu chiar toate - sunt posibile, trebuie numai să-ţi găseşti drumul potrivit.

Dacă prietenii nu te sprijină, mergi singur mai departe. Vei  găsi alţi prieteni care vor împărtăşi vederile tale cele noi!   

8. Succesul vine ca urmare a calităţii excelente a tot ce faci. Renunţă să dormi opt ore în fiecare noapte, renunţă să bei o bere cu prietenii, renunţă la meciul de fotbal, la pocker, la remy, la un cognac şi la mai ştiu eu ce-ţi face plăcere… dar calitatea a tot ceea ce faci trebuie să fie excelentă!

Străduinţa spre perfecţiune te transformă total, devii un alt om: mai sensibil, mai dinamic, mai activ, mai deschis societăţii şi transformărilor ei, plin de înţelegere pentru semenii tăi, cu capacitatea de a sesiza relaţii pe care ceilalţi nu le observă. Şlefuind ceea ce faci duce la şlefuirea personalităţii tale într-o măsură care devine evidentă treptat: evoluezi continuu spre noi ţărmuri de înţelegere, ţi se deschid noi orizonturi.

Investeşte în tine însuţi, este cea mai rentabilă investiţie!

9. Nu avea  „milă de tine”! În toate ocaziile performă excelent fără să te compătimeşti nici-o dată  pentru eforturile tale. Capacitatea ta de a performa este cu mult mai mare decât crezi tu că este: foloseşte-o, până dincolo de toate limitele cunoscute ţie! Împinge propia ta graniţă a imposibilului spre infinit.

10. Alege cu grija femeia cu care vei  împărţi totul, dedică-te ei şi asigură-i o viaţa minunată: a ta va deveni extraordinară. Sprijin-o în tot ce face, spală vasele fără murmur  – viaţa ei este mult mai dificilă decât a ta –  ia-o cu tine în aventura vieţii şi ajut-o să-şi dezvolte personalitatea alături de tine. Dar… fereste - te de dominaţia femeii în viaţa comună!

Succesul copiilor tăi este cea mai mare satisfacţie care îţi va mai rămâne la sfârşitul vieţii profesionale: îngrijeşte-te din vreme de asta, îndrumează-i, sprijină-i, împărtăşeşte-le conceptul tău de viaţă dar lasă-i să-şi  determine singuri viaţa lor!

11. Dăruieşte în primul rând femeii de lângă tine, pe urmă copiilor, pe urmă familiei, pe urmă prietenilor, pe urmă oamenilor sprijinul, recunoaşterea, recunoştinţa, simpatia, empatia, dragostea ta, spiritul tău critic, rezultatele eforturilor tale si lasă-i să se folosească de experienţa ta… dar asta numai dacă … vor ei!

12. Viaţa este extraordinar de frumoasă! Încearcă mereu s-o înţelegi şi mai bine – n-o să ajungi la acest ţel nici-o dată, dar merită să-ţi baţi capul mereu! -  s-o preţuieşti  şi să te bucuri de tot ce este minunat: delicateţea femeii – străduieşte-te s-o pui în valoare! -  familia, sportul, arta, călătoriile, muzica, pictura, arhitectura, politica, literatura, istoria şi… restul, tot ce nu am trecut aici! Dar fă asta numai după ce ai rezolvat punctele 1 – 11 de mai sus!

Mult succes pe drumul tău în viaţă!
Prof. dr. Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
2010


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971