Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Articole de Viorel ROMAN, Mihai BERCA, Alin FUMURESCU, Magdalena Albu, Adrian BOTEZ, Gavril CORNUŢIU, Al. Florin ŢENE, Dona TUDOR, Dan ODAGIU- Partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Articole de Napoleon SĂVESCU, Gavril CORNUŢIU şi Sorin GOLEA - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Marin SORESCU tradus în franceză de Constantin FROSIN,
„Jocuri de cuvinte” de Dimitrie GRAMA - „Sonete erotice” de Ioan LILĂ
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU- Partea II
Oportunităţi de afirmare literară prezentate de Nicolae BĂCIUŢ;
Recenzii de Adrian BOTEZ, Octavian CURPAŞ, Melania CUC, Ionuţ CARAGEA, Manole MOSCU, Eugen CRISTEA, Luminiţa ALDEA, la cărţi de Eugen EVU, Ioana STUPARU, Ionuţ CARAGEA, Theodor DAMIAN, George ROCA, Grigore AVRAM, George TĂUTAN, Al. Florin ŢENE, Paul POLIDOR, Ovidiu CREANGĂ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
şi un „Dosar din câmpul literelor” alcătuit de Corneliu FLOREA, Florentin SMARANDACHE şi T. DUNGACIU despre: CONTROVERSĂRILE PRODUSE DE EXIBIŢIONISMUL CRITIC.- Partea I
Dosar din câmpul literelor - Partea II
Partea III
Napoleon SĂVESCU,- Radu MIHALCEA, Florentin SMARANDACHE , Zaharia BALA Prezentaţi de Gheorghe BUDEANU, Gheorghe ZIDARU, Octavian CURPAŞ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Partea II
Partea III
Lenin a fost homosexual - Partea I
Partea II
D’ALE LUI MARDALE
Rubrica lui Ioan LILĂ
Rubrica Elisabetei IOSIF
DOUĂ NOI COMPOZIŢII ÎN IMAGINE MUZICĂ ŞI TEXT
Identitatea lui Ion Popescu
 

                         Jurnalul unui obsedat sexual sau
                             Cum te poţi rata ca scriitor

 Teodor DUNGACIU

La început de an, revista "Cultura" (an V, nr.2/257, 21 ianuarie 2010) publică o anchetă cu titlul "Topuri Cultura 2009". Una dintre întrebări se referă la "cele mai proaste carti ale anului". O jună fără prejudecăţi şi inhibiţii, criticul Adriana Stan, răspunde hotărît: mediocra compunere şcolărească a lui Alex. Ştefănescu, "Cum te poţi rata ca scriitor", este "cea mai proastă carte a anului 2009". Într-adevăr, acesta este adevărul gol-goluţ. Ne aflăm în faţa unui volum "prost" ratat din toate punctele de vedere, care s-ar vrea groparul definitiv al celor "250 de cărţi proaste", în viziunea redactorului-şef al "României literare". Demersul lui critic diletant, în registru fals ironie, obtuz, uzînd de o zeflemea pauperă, s-a întors, însă, ca un bumerang împotriva justiţiarului autor.

Vrînd să pună o lespede de mormînt pe 250 de autori (pe care-i persiflează în cel mai josnic limbaj mahalagesc, suburban), s-a îngropat, el singur, în ridicol, aberaţii critice, machiaverlîcuri şi stupidităţi. Ce a ieşit din asta? A apărut pe piaţă "cea mai proastă carte a anului" trecut. Dar, la fel de "proastă", dacă nu cumva şi mai "proastă", este însăilarea memorialistică "Jurnal secret. Noi dezvăluiri", a aceluiaşi. Chiar dacă se laudă, greţos, la pag. 23, că este "cel mai bun critic literar din România". De unde pînă unde? Cine i-a acordat acest titlu? Cînd a fost omologat? Ar fi de înţeles o asemenea caraghioasă împăunare doar dacă, în România zilelor noastre, n-ar mai scrie şi altcineva comentarii critice. Dacă eşti singur, poţi fi, la o adică, şi "cel mai bun" fiindcă n-ai concurenţă. Dar aşa... Cititorul care are răbdarea să parcurgă acest rizibil Jurnal va observa, din capul locului, că are de-a face cu un obsedat sexual. Cartea este expresia unui psihopat, căruia ar trebui să i se interzică, din punct de vedere medical, apariţia pe la televiziuni.
Poate, în presă, mai merge, că lumea nu prea citeşte. Dar, la televizor, se uită mulţi şi, în definitiv, se pot contamina de excentricităţile lui erotice. Adică el, ca autor, să fie examinat clinic, mai înainte de a i se face vînt în platouri, la tărtăcuţa-i cu fruntea de două degete. S-ar putea, în caz contrar, ca femeile să ezite a mai umbla singure pe stradă, de teamă că pot fi urmărite, acostate şi violate de acest monstru moral. Aşa cum reiese din consemnările lui memorialistice din opul pomenit.
Înainte, însă, de a-şi deversa în amintita cărţulie obsesiile sexuale, deviaţionismul erotic, ipochimenul îşi precizează poziţia politică. El, justiţiarul anticomunist de carton, anticeauşistul de ocazie, acuză, cu mînie proletară, "pe cei care au condus PCR şi au făcut o carieră din trădarea României şi slujirea ei". Buuun! Şi ce-ar trebui să facă aceştia? Un fleac: "Şă răspundă pentru faptele lor sau măcar să stea cu capul în pămînt de ruşine, şi nu să se erijeze în strategi ai redresării ţării în perioada postdecembristă". Sfînta indignare a condeierului îl vizează pe Ion Iliescu, "stafia cu dantură perfect albă, ca de material plastic, a comunismului". Numai atît? Oare, Iliescu a fost singur? N-au fost şi alţii? Nu cumva şi-un Alex. Ştefănescu a fost pe-aproape? Nu cumva şi el, lucrînd în presa comunistă, semna cu zel şi convins, cu pensulă flămîndă, hectare întregi de hîrtie, preamărind cuceririle socialismului victorios? Ce erau pogoanele lui de reportaje şi însemnări bombastice despre aplicarea justă a politicii partidului în societatea românească? Oare ce făcea 'mnealui, ca ziarist, la "România liberă", la "Magazin" (redactor-şef) şi la alte publicaţii ("Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului")? Nu se număra, şi el, printre zămislitorii de elogii peceriste? Crede, oare, că cititorii au memoria atît de scurtă? Are impresia că, dacă astăzi se erijează în anticomunist înverşunat şi nu vrea să-şi mai amintească de trecutul lui cu pete comuniste, ca de dalmaţian roşu, acestea s-au şi şters, automat, cu buretele? Doreşte acest autor al "celei mai proaste cărţi a anului 2009" să i se amintească producţia antedecembristă? O vom face, la urma urmelor, fiindcă prea ne provoacă fariseic, pe principiul că nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. Asta, ca să afle şi generaţile mai noi ce a mîncat (cîndva) şi cît acest cameleon politic, această caiafă vindicativă. Geaba clama el, din toţi bojogii, prin foile postdecembriste că vrea să se angajeze portar la Cotroceni, la Emil Constantinescu. De ce? Chipurile, să oprească el, cu burdihanu-i de aramă, comunismul (precum personajul lui Caragiale - epizootia), astfel încît acesta -vai, vai! - să nu dea buzna peste Milică-n palat şi să-1 contamineze, ca şi cum acesta n-ar fi fost suficient de drogat cu ştiutul morb.
Dacă, însă, în cartea "Cum te poţi rata ca scriitor", ca şi în "Istoria literaturii romîne contemporane (1941-2000)", Al. Şt. se dovedeşte a fi o stafie a imposturii negativiste care bîntuie în cultura naţională, în "Jurnal secret" el îşi exhibă toate ţicnelile sexuale. Dacă, în producţia lui "critică" este doar un biet tejghetar de "idei primite", un gonflat de orgolii, furajat de ideea infailibilităţii grilei lui de lectură, a cărui cherestea vocaţională nu o întrece pe aceea a broaştei rîioase, în însăilările lui memorialistice frizează dezechilibrul mintal.
Şturlubaticul personaj din familia lui Sade, Al. Şt, inhibat de obsesii sexuale, cînd merge pe stradă, observă că "fetele au aproape toate bluze scurte, care le lasă buricele descoperite". El se scandalizează, e "dezamăgit". De ce? Fiindcă "a văzut asta şi în anii trecuţi". Acum vrea senzaţii şi mai tari, strong: "speram ca moda să le oblige anul asta să-şi arate alta zonă a corpului". Nu e greu de bănuit care. Tot astfel, "într-o sfîntă zi de Paşte, ciocneşte ouă roşii cu o tînără", aflată printre invitaţi la masă. Ce i se năzare ahtiatului după femei? A simţit "un fel de avînt bărbătesc, avînd sentimentul că şi ea aşteaptă, înfricoşat-doritoare, într-un mod foarte feminin agresiunea mea". Or mai fi locuri la Spitalul 9? La o lansare a Jurnalului... său, la Tîrgul de carte "Bookfesf" (pe care el îl botează de trei ori, pe aceeaşi pagină, "Bookaresf"), speră ca prezentatorul Ion Caramitru să vină "cu toate actriţele de la Teatrul Naţional". Ghiciţi de ce!
      (...,,,) De altfel, pe unde umblă cu opul lui în braţe, pentru lansare, îi are drept locotenenţi şi adulatori, care-1 socotesc genial, pe nelipsiţii Ion Caramitru şi Mircea Dinescu. În privinţa cărţuliei sale, se declară încîntat că ilustratorul - "pentru a evoca graţioasele făpturi care îmi atrag mie atenţia pe străzile Bucureştilor - a desenat o fată cu burta dezgolită, pe care serie: only for Alex". "Exact ca-n visurile mele", exclamă el entuziasmat.
Sminteala vine, iată, o dată cu noaptea! Tot la o lansare, Al. Şt. jubilează: "În faţa mea, aşteaptă la rînd aproape o sută de persoane, între care predomină femeile tinere şi frumoase, care roşesc cînd mi se adresează (?!). Practic, aş putea zice că am atît de multe admiratoare, încît trebuie să stea la coadă ca să ajungă la mine".
        Din cînd în cînd, tătăiţa Alex. (Lis) se indignează. Plimbîndu-se, bunăoară, singur prin Suceava, e copleşit de amintiri din liceu, cînd "toate fetele se uitau la mine cu interes". Acum, localnicele îl ignoră cu subînţeles, "remarcîndu-i, în schimb, pe tot felul de cioflingari raşi în cap şi incapatili să vorbească articulat" iar nu pe unul ca el, care rupe cîntarul. Are dreptate: de ce fetişcanele sucevence nu s-ar uita la cineva care "vorbeşte articulat", aşa cum o face el? Apoi, că se află la Bucureşti sau la Oradea, în China sau în Franţa, gîndul îi stă obsedatului tot la sex. La Paris, "calcă pe picior o franţuzoaică". El îi cere scuze; femeia le primeşte cu entuziasm. În această clipă, în Al. Şt. se trezeşte fiara: "Am simţit impulsul s-o ajung din urmă şi s-o calc din nou pe picior ". Mare e grădina Celui de Sus! Tot aşa, ni se mai comunică, pe tonul cel mai firesc, că, la Ipoteşti, "sînt împreună cu douăsprezece actriţe tinere". Şi cărora "cel mai bun critic literar din România" ce le face? Păi, ce ştie mai bine şi ce-i place mai mult: "le povesteşte întîmplări licenţioase". Şi pe care, la plecare, "le sărută o dată sincer, şi încă o dată,cu un gest energie, viril" (?!).
........

De altfel, pe unde umblă cu opul lui în braţe, pentru lansare, îi are drept locotenenţi şi adulatori, care-1 socotesc genial, pe nelipsiţii Ion Caramitru şi Mircea Dinescu. În privinţa cărţuliei sale, se declară încîntat că ilustratorul - "pentru a evoca graţioasele făpturi care îmi atrag mie atenţia pe străzile Bucureştilor - a desenat o fată cu burta dezgolită, pe care serie: only for Alex". "Exact ca-n visurile mele", exclamă el entuziasmat.
Sminteala vine, iată, o dată cu noaptea! Tot la o lansare, Al. Şt. jubilează: "În faţa mea, aşteaptă la rînd aproape o sută de persoane, între care predomină femeile tinere şi frumoase, care roşesc cînd mi se adresează (?!). Practic, aş putea zice că am atît de multe admiratoare, încît trebuie să stea la coadă ca să ajungă la mine".
Din cînd în cînd, tătăiţa Alex. (Lis) se indignează. Plimbîndu-se, bunăoară, singur prin Suceava, e copleşit de amintiri din liceu, cînd "toate fetele se uitau la mine cu interes". Acum, localnicele îl ignoră cu subînţeles, "remarcîndu-i, în schimb, pe tot felul de cioflingari raşi în cap şi incapatili să vorbească articulat" iar nu pe unul ca el, care rupe cîntarul. Are dreptate: de ce fetişcanele sucevence nu s-ar uita la cineva care "vorbeşte articulat", aşa cum o face el? Apoi, că se află la Bucureşti sau la Oradea, în China sau în Franţa, gîndul îi stă obsedatului tot la sex. La Paris, "calcă pe picior o franţuzoaică". El îi cere scuze; femeia le primeşte cu entuziasm. În această clipă, în Al. Şt. se trezeşte fiara: "Am simţit impulsul s-o ajung din urmă şi s-o calc din nou pe picior ". Mare e grădina Celui de Sus! Tot aşa, ni se mai comunică, pe tonul cel mai firesc, că, la Ipoteşti, "sînt împreună cu douăsprezece actriţe tinere". Şi cărora "cel mai bun critic literar din România" ce le face? Păi, ce ştie mai bine şi ce-i place mai mult: "le povesteşte întîmplări licenţioase". Şi pe care, la plecare, "le sărută o dată sincer, şi încă o dată,cu un gest energie, viril" (?!).
După ce-şi mai trage răsuflarea din atîtea patimi şi obsesii carnale, autorul îşi aduce brusc aminte că e "un bun scriitor!", "Dacă n-aş fi un bun scriitor, m-aş putea face secretară". De ce? - s-ar întreba, înfriguraţi, eventualii lectori ai acestui op-marmeladă. Nu vă vine să credeţi: nu pentru a-şi cîştiga cinstit o chiflă, ci fiindcă "mi-ar plăcea să le văd atunci pe tinerele scriitoare venind la mine curtenitoare!". Sado-masochismul e la el acasă. Tot astfel, stînd de-a-mboulea "la masa de scris" şi nevenindu-i un strop de inspiraţie, îşi închipuie "sutele de femei frumoase de pe plaja de la Neptun, plictisindu-se de moarte în absenţa unui bărbat adevărat". Ecce homo!
Dar, dacă se află acolo, la Neptun, cu ce se mai ocupă Al. Şt. în afară de zgîitul pe gaura cheii? Cu trasul cu urechea. Şi iată ce aude şi înregistrează cu satisfacţie porcină acest afemeiat. Scrie el cu neruşinare: "Foarte aproape se află două cupluri de oameni tineri şi copiii lor, de 3-4 ani. La un moment dat, se distinge vocea unui băieţel: - Mami, de ce are tati puţa atît de mare, iar eu o am atît de mică?". Fireşte că mama îl ceartă imediat, dar nu ezită să-i spună prietenei: "Adevărul e că Gicu o are mare", iară Gicu ce-mi făcea? Îl muştruluieşte pe "ţîcă": " -Băi, trebuie să creşti. Poate atunci o să ajungi şi tu un bărbat de performanţă ca mine". Brav tată! Numai că obsedatul sexual Al. Şt. nu se opreşte aici cu informările....
........
Aici nu mai e vorba doar de prost gust şi vulgaritate. Ne aflăm în faţa personificării tembele a unei imaginaţii bolnave. Tot astfel, la o nuntă, privind mireasa, pe acest macho grotesc îl apucă "o gelozie cumplită, pentru că o altă femeie de pe acest pămînt devine a altuia". Cum pune ochii pe o femeie, se şi vede în pat, în bratele ei. Cînd ia în maşină "o doamnă" dintr-o localitate, iar aceasta scoate din poşetă o sticlă de apă, el îşi face iluzia că "doar ideea de a călători cu mine o însetase". Cum am mai observat, autorul ţine morţiş? să ducă în propriul automobil tot felul de autostopiste. Cu una - "tînără of course! - nu izbuteşte să lege o conversaţie. E izbăvit, totuşi, întrucît "simpla prezenţă în maşină a unei femei îmi face bine". Halucinaţii înghiţite cu polonicul. Aşa cum, alteori, "i-ar plăcea să fie o dală pe una dintre alei". Asta pentru că "îşi imaginează alergînd pe ele o fată desculţă. Ce atingere emoţionantă între tălpile ei delicate şi piatra tare!". Cîtă perversiate!
Dezechilibrat psihic şi confuz, autorul oscilează tot timpul între visuri şi realitate. Tulburatului narcisist i-a rămas în memorie momentul în care, transportîndu-1 cu ricşa prin China, "o chinezoiacă i-a făcut cadou călătoria pentru că îi place cum rîd' (!?). Dar i s-au întîmplat şi alte fapte măreţe. Pe o stradă dosnică din Bucureşti, "o femeie tînără şi frumoasă (evident) şi-a desfăcut brusc haina de blană, cînd am ajuns în dreptul ei şi mi-a arătat totul. Sub haină era complet goală". Nărăvit, pe Al.Şt. "nudul femeiesc îl tulbură" şi acum, la bătrîneţe: "Năzăriri ale corpului femeiesc mă întîmpină peste tot, de dimineaţă pînă seara". Din cauza asta, se manifestă deviat "Nu beau din pahar, ci din sticlă, fîindcă-mi dă senzaţia că sug dintr-un sfîrc generos". Chiar şi cînd introduce o dischetă "în fanta primitoare a computerului", "se înfioară cu sugestii inavuabile". De prisos orice comentariu. Pentru el, "moda bluzelor scurte, care lasă buricul domnişoarelor dezgolit, mă face fericit. Este exact ca-n visurile mele" - scrie porno - personajul. ."Secreta lui utopie, de a le cere femeilor să-i arate acea fîşie de pîntec", a devenit astfel realitate. Omul e acum satisfăcut sentimental. De aceea, tot în China, s-a şi lăsat mîngîiat pe burtă de "o chinezoaică frumoasă" care 1-a oprit la Beijing, el simţindu-se atunci "în al noulea cer", convins că e vorba de "obişnuitul meu succes la femei".
Toate aceste istorisiri pernicioase, vulgare, cu iz de delict moral, învederează în Al. Şt. un personaj paralizat de depravare şi dejecţie sexuală. Acesta este prestidigitatorul fanfaron, guraliv, care şi-a găsit un refugiu şi un remediu într-un hamac la şefia "România literară" devenind negaţionistul de serviciu al literaturii române actuale. Istoria... lui este o colecţie abjectă de măsluiri catastrofale, respingeri, invidii, ironii iresponsabile, scîrboşenii, zeflemele, consideraţii ieftine, terfeliri de valori, omisiuni, susţineri ireverenţioase, duplicităţi, demolări, confuzii, manipulări, afirmaţii cu năduf, idei fixe. Admirîndu-şi bizar acest op de trei kile, este de părere că "e singura dintre cărţile mele cu care pot omori pe cineva dacă îi dau în cap cu ea". N-ar fi rău ca, înainte de acest exerciţiu bezmetic, să facă o probă pe propria-i scăfîrlie. Să vadă dacă procedeul este eficient. Dacă da, poate scăpa obştea scriitoricească de un cîrcotaş pizmăreţ, înainte de a o distruge el cu impozanta-i cărămidă. Chiar dacă se consideră "un om inteligent şi talentat.
Asta, desigur, s-a văzut. Ştim, neîndoios, că aşa este: Jurnalul... demonstrează cu vîrf şi îndesat că autorul lui este "un om inteligent şi talentat". Într-atît încît, după ce a dat la iveală "cea mai proastă carte a anului 2009" (Cum te poti rata ca scriitor), se înfăţişează acum pe tejghelele librăriilor cu una la fel de "proastă" stearpă, de o găunoşenie agresivă, care aglutinează mentalităţi şi obsesii smintite, scrisă cu un plaivaz imoral. Este jurnalul nevrotic al unui obsedat sexual, care arată - cu spusele lui - "cum te poţi rata ca scriitor".
Sau cu vorbele lui Arghezi - dintr-un pamflet din "Seara", 1913, despre revista "Flacăra" a lui C. Banu - schimbînd ceea ce e de schimbat: "Şi care-i rolul, la urma urmei, al domnului Banu (Ştefănescu) în literatură? Un rol de căcănar".Să luăm aminte...


                        

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971