Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Articole de Viorel ROMAN, Mihai BERCA, Alin FUMURESCU, Magdalena Albu, Adrian BOTEZ, Gavril CORNUŢIU, Al. Florin ŢENE, Dona TUDOR, Dan ODAGIU- Partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Articole de Napoleon SĂVESCU, Gavril CORNUŢIU şi Sorin GOLEA - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Marin SORESCU tradus în franceză de Constantin FROSIN,
„Jocuri de cuvinte” de Dimitrie GRAMA - „Sonete erotice” de Ioan LILĂ
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU- Partea II
Oportunităţi de afirmare literară prezentate de Nicolae BĂCIUŢ;
Recenzii de Adrian BOTEZ, Octavian CURPAŞ, Melania CUC, Ionuţ CARAGEA, Manole MOSCU, Eugen CRISTEA, Luminiţa ALDEA, la cărţi de Eugen EVU, Ioana STUPARU, Ionuţ CARAGEA, Theodor DAMIAN, George ROCA, Grigore AVRAM, George TĂUTAN, Al. Florin ŢENE, Paul POLIDOR, Ovidiu CREANGĂ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
şi un „Dosar din câmpul literelor” alcătuit de Corneliu FLOREA, Florentin SMARANDACHE şi T. DUNGACIU despre: CONTROVERSĂRILE PRODUSE DE EXIBIŢIONISMUL CRITIC.- Partea I
Dosar din câmpul literelor - Partea II
Partea III
Napoleon SĂVESCU,- Radu MIHALCEA, Florentin SMARANDACHE , Zaharia BALA Prezentaţi de Gheorghe BUDEANU, Gheorghe ZIDARU, Octavian CURPAŞ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Partea II
Partea III
Lenin a fost homosexual - Partea I
Partea II
D’ALE LUI MARDALE
Rubrica lui Ioan LILĂ
Rubrica Elisabetei IOSIF
DOUĂ NOI COMPOZIŢII ÎN IMAGINE MUZICĂ ŞI TEXT
Identitatea lui Ion Popescu
 Octavian CURPAŞ

  ÎNTRE CUNOAŞTERE ŞI NECUNOAŞTERE, ÎNTRE         
                         CREDINŢĂ ŞI RESEMNARE



Theodor Damian
Semnul Isar
Editura Paralela 45
Piteşti 2006, 108 pag.


Să scrii poezie nu este un lucru simplu, chiar dacă ai la dispoziţie cele mai de seamă resurse, cel mai bun timp şi cea mai potrivită dispoziţie sufletească. Nu este simplu să transmiţi în armonia versurilor gândurile pe care le ai, impresiile ce vin asupra ta şi simţămintele care te mistuie. Nu este simplu nici în zilele bune, nici în cele obişnuite, dar cu atât mai puţin în cele când viaţa îţi stă în cumpănă, când neantul se deschide înaintea ta, nesăţios să te înghită şi când chiar dorinţa de a trăi, cu greu îşi mai găseşte sensul.

Theodor Damian, scriitor creştin ortodox

Theodor Damian, scriitor român din SUA, este poet, teolog, eseist de factură creştin-ortodoxă, important promotor cultural, editor al revistei „Lumină Lină“.  

Printre cărţile sale reprezentative se numără „Liturghia Cuvântului“ – poeme, „Implicaţiile spirituale ale teologiei icoanei“, „Dimineaţa Învierii“ – poeme.

Un tărâm crepuscular

Spre deosebire de alte volume de poezie pe care le-a scris de-a lungul timpului, în volumul „Semnul Isar”, Theodor Damian ni se prezintă într-o ipostază complet diferită. Este acea stare elementară în care expresia „a fi sau a nu fi” capătă un contur dramatic şi nespus de dureros, atât fizic, cât şi sufletesc. Intrând în acest tărâm crepuscular, aflat sub semnul Isar, în cazul său, Theodor Damian încearcă să-şi descifreze simţămintele, să le comunice într-o manieră cât mai directă şi mai plastică, fără să ştie dacă vreodată va avea satisfacţia de a vedea un volum de versuri apărând din durerile facerii şi refacerii la care a fost supus.

„Jocul nostru de-a pătrunsul cel de nepătruns”

Volumul „Semnul Isar” este scris în mare parte pe un pat de spital, undeva în Munchen, oraşul aflat pe malurile râului Isar, o apă curgătoare ce vine din Alpi şi se revarsă în Dunăre. O apă de munte, cu un nume celtic, ce redă ideea torentului, a repeziciunii, un simbol al vieţii ce trece foarte repede, al vieţii ce se stinge într-o clipă şi care nu lasă timp de răgaz.

Avem de-a face cu o revizuire a gândurilor în faţa unei posibile treceri „dincolo”, în faţa necruţătorului sfârşit de existenţă terestră, expresia căpătând un ton elegiac, o cadenţă rară, dincolo de care se simte apropierea graniţei dintre viaţă şi moarte, înaintea confluenţei simbolice dintre Isar şi Dunăre.

„Aşa sună întrebările de pe Isar/ ştiu că nu ştiu nimic/ pare că-i adevăratul răspuns/ în jocul nostru de-a pătrunsul cel de nepătruns.”

„Astăzi plouă invers”

Tărâmul Isar, situat la graniţa dintre fiinţă şi nefiinţă, percepe zgomotele din ambele părţi, semnale care vin dinspre viaţă sau moarte: „Clopotele sună ca o chemare ce vine/ din veşnicii/ te duci sau nu te duci la Cine/ o să fii sau n-o să mai fii.” Şi de asemenea: „Cerul e încă deschis/ fiecare clopot face o gaură în cer/ cu sunetul lui/ pe-acolo se poate intra.”

Semnificaţia lucrurilor se schimbă atunci când te afli sub semnul Isar. Lucrurile simple capătă dimensiuni cosmice, lucrurile obişnuite se dilată, spaţiul este perceput diferit, timpul curge altfel, uneori, fenomenele se inversează: „Astăzi plouă invers/ dinspre pământ înspre cer/ nori groşi umblă mânaţi de dor/ pe trotuare.”

„Depinde din ce parte vii”

Pe tărâmul aflat sub semnul Isar, în acest crepuscul, se reîntâlnesc simboluri dragi poetului, cum ar fi cel al stânjenelului, care asemenea unui talisman sacru, apare personificat sub forma unui prieten căruia autorul îi vorbeşte: „Îi spun stânjenelului meu/ liebes/ e ceva în aerul tău care-mi place/ dar nu mă întreba/ că n-am să îţi pot spune/ de ce şchiopătez/ şi unde zace boala mea.”

În ce priveşte frontierele acestui tărâm crepuscular, Theodor Damian ne spune: „Iată că aici am atins/ o mare problemă/ ce este sensul/ depinde din ce parte vii.” Semnificaţia arhetipală a râului Isar devine pentru poet similară Stixului, ce separă cele două tărâmuri, al vieţii şi al morţii. Ca întotdeauna, nu ştii dacă eşti pregătit să treci pe celălalt mal şi ai dori să rămâi cât mai mult pe partea cunoscută a vieţii, fiind conştient că într-o zi, va trebui să te întorci şi să treci de voie sau de nevoie acel râu.

„Isihia, Isihia”

În faţa unei posibile mari treceri, chiar şi flacăra religiei şi a credinţei devine mai mică şi nu e de condamnat, fiindcă până şi Domnul, în astfel de împrejurări a strigat cu durere, că a fost părăsit. Nimeni nu poate fi condamnat când tremură în faţa posibilului final, fiindcă aici nu mai există eroi şi nici cununi. Dar există o diferenţă pentru cel care ştie că ambele tărâmuri, sub o formă sau alta, aparţin veşniciei.

Astfel, cuvântul ce se repetă ca o incantaţie, ba chiar ca o mantră în poeziile finale ale volumului sunt „Isihia, Isihia”. Un apel făcut acelei tăceri meditative, acelei experienţe de separare interioară şi exterioară faţă de lume, pentru a lăsa loc reculegerii şi umplerii cu Dumnezeu. Este un lucru extraordinar că autorul trecând printr-o experienţă a crepusculului, a penumbrei dintre viaţă şi moarte, totuşi ajunge la final să exprime acea credinţă care transcede în cuvinte simple, orice experienţă a vieţii sau a morţii.

„Isihia, Isihia/ din tine se naşte cu adevărat poezia/ trebuie să arzi mult pe rugul tăcerii/ să duci cărbune încins/ apoi să te aşezi credincios în cuvânt/ şi să ştii să aştepţi ... aşa se scrie poemul/ când fiecare cuvânt/ a devenit rugăciune.”

Înapoi, în experienţa vieţii

Experienţa care a născut acest volum a fost din punct de vedere poetic, productivă şi în acelaşi timp, a avut darul de a-l conduce pe autor într-o nouă dimensiune a vieţii. Practic, tărâmul aflat sub semnul Isar i-a permis alegerea unui drum care ducea pe un alt tărâm, numit Isihia, care în cele din urmă, l-a adus înapoi, în experienţa vieţii. Privind astfel lucrurile, avem de-a face cu un drum iniţiatic prin intermediul căruia autorul descoperă noi valenţe ale vieţii, ale realităţii, fapt ce recomandă din plin lectura acestui volum de versuri.

De fapt, fiecare expresie, fiecare cuvânt strigă, este plin de viaţă, suferă, vorbeşte, plânge, se roagă, crede şi în cele din urmă, se predă pe sine în actul final, al deplinei dependenţe de Cel care stăpâneşte peste viaţă şi moarte, inclusiv peste tărâmul aflat sub semnul Isar.   



 



                                        GEORGE ROCA
                         „DE VORBĂ CU STELELE”


Ziarist cu har şi talent, personalitate marcantă a mass-mediei româneşti, a presei şi nu numai, de formaţie filolog şi om de teatru, cu pasiune pentru arta fotografică, poet şi prozator, George Roca mi-a oferit bucuria participării la lansarea volumului „De vorba cu stelele” în data de 26 mai 2010. Acest eveniment a avut loc la scurtă vreme după lansarea volumului de poezii „Evadare din spaţiul virtual” în 26 septembrie, 2009. Ambele volume au apărut la Editura Anamarol sub îngrijirea poetei şi prozatoarei Rodica Elena Lupu. Lansarea a avut loc la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, fiind organizate de Revista „Romanian VIP”, Editura Anamarol şi Liga Scriitorilor din România (reprezentată de către doamna Elisabeta Iosif – preşedintă a Filialei Bucureşti) şi de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, prin doamna Mihaela Sfârlea. Frumoasa sală în care s-au făcut prezentările a fost neîncăpătoare.
 
„De vorba cu stelele” este un interesant volum de interviuri cu personalităţi româneşti din ţară şi din Europa, precum scriitorii Cristian Negureanu, Darie Ducan, Melania Cuc, Mariana Pop-Mion, fotbalistul Victor Paraschiv şi artistul plastic Cornel Durgheu, ori din America, Mircea Bădulescu, Ovidiu Creangă sau din Australia, cântăreaţa Xonia (Loredana Sachelaru), Gheorghe Drăgan, ca să enumăr doar câţiva din cei 24 de intervievaţi.

Volumul „De vorba cu stelele” e o continuare a activităţii sale de publicist, acum  redactor şef la revista „Romanian VIP” din Dallas – Texas, aceea de a descoperi români pierduţi în negura străinătăţii, de a se apleaca asupra procesului de emigrare şi transformările psiho-sociale prin care trec aceştia, dar şi pentru a le înlesni cunoaşterea, pentru a le oferi şansa de a se afirma, sau pentru a stabili o punte de legătură între ei şi cei de acasă. Din această strădanie se desprinde bine ideea că autorul cunoaşte gustul străinătăţii şi dorul de ţară, căci vremurile l-au împins să îşi ducă traiul în îndepărtata Australie.
 
Articolele sale sunt răspândite în nenumărate reviste de limbă romană on-line sau tipărite pe hârtie, aflate prin toate colţurile lumii. E o muncă uriaşă pe care o face fără răgaz, mânat doar de dragostea necondiţionată pentru români, din arzătoarea dorinţă de a salva şi a face cunoscută cultura şi limba noastră, ca o adevărată contrapondere faţă de cei care vor să sfârşească neamul nostru. El ne spune cu convingerea unui mare român: „Oriunde ne-am afla pe planeta Pământ, suntem într-o oarecare măsură răspunzători de promovarea, conservarea şi salvarea limbii române.”

Răsfoind această carte, te laşi sedus de modul lejer cu care se mişcă prin viaţa şi personalitatea complexă a persoanelor intervievate, te cucereşte prin fineţea observaţiilor, inteligenţa şi subtilitatea întrebărilor. Ca şi în întreaga sa activitate de jurnalist cultural, te trimite cu gândul la arta cu care ştie să se retragă din faţa persoanelor dificile, a celor depăşiţi de situaţie, înguşti la minte, încărcaţi de răutăţi, invidii şi stăpâniţi de dorinţa răzbunării neînduplecate împortiva rivalilor. El ştie să pună în lumină spiritualitatea românească, întâmplările vieţii, efortul la adaptare, dorul de ţară, problemele vieţii de emigrant. „N-aş vrea să mor până înainte de a vedea Basarabia alipită la patria Mamă – România” spune la pagina 46, ca un adânc oftat, scriitorul aproape nonagenar, Ovidiu Creangă, român născut în Basarabia şi trăitor în Toronto-Canada.  Şi în această carte George Roca ne reuneşte visele şi principiile noastre fundamentale, iar străinii au înlesnirea de a cunoaşte mai multe despre poporul şi ţara noastră. Cu căldură şi pricepere scoate în evidenţă multe din valorile perene ale poporului nostru pe care le face cunoscute şi peste hotare. A trezit în mine ecouri deosebite descrierea oraşului Oradea din anii `50 ai secolului trecut, (pag. 186), oraş care mi-a marcat anii tinereţii, descriere făcută de promotorul, mentorul şi managerul Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, Dr. Cornel Durgheu. Cu câteva trăsături de condei a pus în lumină valori şi frumuseţi acum apuse şi despre care tinerii de astăzi abia dacă au aflat câte ceva:  „…ne-am intersectat paşii, pe vremea adolescenţei, pe străzile acoperite cu sticlă ale oraşului Oradea – pasajul Vulturul Negru sau şoaşu cum îi ziceau localnicii – sau pe renumitul şi aristocratul Corso, strada principală a urbei, pe acolo pe unde, de cum se lăsau umbrele serii, lumea buna, şi nu numai, ieşea la promenada… Lume relaxată şi nobilă, pregătindu-se pe la orele 20:00 să descindă elegant într-unul din somptuoasele restaurante orădene Transilvania, Szedosz, sau la minunatele grădini de vară Crişul Repede, Pescăruş, sau chiar sus pe deal la Ciuperca, locuri unde nu prea aveai acces dacă nu erai tras la patru ace, cravată, papion, sau lavalieră. Era vremea când jocurile de tot felul: billiard, rummy, poker, etc, tradiţionale perioadei interbelice, făceau nopţile oraşului Oradea să amintească  de ambientalul parizian, barcelonian sau napolitan.”

Cu discreţie şi modestie ieşite din comun, George Roca inspiră încredere, confort sufletesc creatorilor români de pretutindeni, care trăiesc şi simt româneşte, indiferent de vârstă, studii, numărul de cărţi publicate. E remarcabilă căldura cu care s-a aplecat asupra multor suferinţe ale românilor, a sprijinit scriitori începători sau pe cei care nu aveau cum să-şi facă cunoscute scrierile lor. Munca sa se aseamănă cu cea a culegătorilor de folclor pentru că a tezaurizat scrierile multor autori români din ţară şi de pretutindeni care ar fi putut rămâne total necunoscuţi. Sfera preocupărilor lui este mai largă, îi are în obiectiv nu numai pe scriitori, ci şi pe creatorii picturii, sculpturii, dansului, chiar şi ai jurnalismului.
 
Simpaticul om de cultură, jovial, cald şi prietenos, inteligent, George Roca, cu figura sa luminoasă, senină, cu firea pasională, fără orgolii, cu înclinaţii ludice, a reuşit să stabilească o comunicare amicală cu toţi cei care l-au cunoscut, aşa cum s-a întâmplat şi cu mine.

În rândul „Stelelor” prezentate în volum, un loc deosebit îl are „Steaua” sa proprie, ca o adevarata „Stea între Stele”. Valoarea sa este frumos si viu conturată în rândurile cu care se deschide volumul cu titlul „Profil de personalitate creatoare” semnat de scriitoarea Carmen Cătunescu, membră a Uniunii Scriitorilor. George Roca este prezentat ca „un individ vulcanic, intempestiv, jovial, simpatic, superprietenos”… „un artist profund (cu studii aferente), cu calităţi actoriceşti, dar şi de regizor, şi de scenarist, proteic, plin de posibilităţi, poznaş, gata oricând să interpreteze un rol, să-şi valorifice pasiunile, înclinaţia spre ludic…” Despre prodigioasa sa muncă ne spune: „Numai dacă vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumarate!) ori a participat efectiv la realizarea lor făcând parte din colegiul de redacţie: „Arcada” (Bucureşti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Română” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Românul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit românesc” şi „Viaţa Parohială” (Sydney); “Romanian VIP” (Dallas); “Mioriţa” (Sacramento), etc, ne vom întreba când a avut, are, va avea timp să le cuprindă pe toate… (pag. 5-6).

Aşa l-am cunoscut şi eu, la început prin intermediul internetului, publicându-mi scrierile fără să mă cunoască, iar apoi a venit o neaşteptată bucurie pentru mine, ocazia de a-l cunoaşte personal la lansarea acestui volum. Îl consider un fericit prilej în care mi s-au întărit convingerile despre trasaturile lui de caracter şi am descoperit alte valori nobile  care-mi amintesc de oamenii din mijlocul cărora s-a înălţat, bihorenii tinereţelor mele fragede. Ne-am despărţit luând cu mine lumina albastră a ochilor care răspândesc în jur calda înţelegere umană. Mă simt onorată şi norocoasă că am avut prilejul să-l cunosc şi mai ales pentru că mă consideră şi pe mine o apropiată ca pe toţi cei cărora le-a dedicat pasionata sa muncă.
                                                                                                
                                                                                                                                         Elena BUICĂ



Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971