Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Articole de Viorel ROMAN, Mihai BERCA, Alin FUMURESCU, Magdalena Albu, Adrian BOTEZ, Gavril CORNUŢIU, Al. Florin ŢENE, Dona TUDOR, Dan ODAGIU- Partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Articole de Napoleon SĂVESCU, Gavril CORNUŢIU şi Sorin GOLEA - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Marin SORESCU tradus în franceză de Constantin FROSIN,
„Jocuri de cuvinte” de Dimitrie GRAMA - „Sonete erotice” de Ioan LILĂ
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU- Partea II
Oportunităţi de afirmare literară prezentate de Nicolae BĂCIUŢ;
Recenzii de Adrian BOTEZ, Octavian CURPAŞ, Melania CUC, Ionuţ CARAGEA, Manole MOSCU, Eugen CRISTEA, Luminiţa ALDEA, la cărţi de Eugen EVU, Ioana STUPARU, Ionuţ CARAGEA, Theodor DAMIAN, George ROCA, Grigore AVRAM, George TĂUTAN, Al. Florin ŢENE, Paul POLIDOR, Ovidiu CREANGĂ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
şi un „Dosar din câmpul literelor” alcătuit de Corneliu FLOREA, Florentin SMARANDACHE şi T. DUNGACIU despre: CONTROVERSĂRILE PRODUSE DE EXIBIŢIONISMUL CRITIC.- Partea I
Dosar din câmpul literelor - Partea II
Partea III
Napoleon SĂVESCU,- Radu MIHALCEA, Florentin SMARANDACHE , Zaharia BALA Prezentaţi de Gheorghe BUDEANU, Gheorghe ZIDARU, Octavian CURPAŞ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Partea II
Partea III
Lenin a fost homosexual - Partea I
Partea II
D’ALE LUI MARDALE
Rubrica lui Ioan LILĂ
Rubrica Elisabetei IOSIF
DOUĂ NOI COMPOZIŢII ÎN IMAGINE MUZICĂ ŞI TEXT
Identitatea lui Ion Popescu

 Dona TUDOR
http://www.mesageruldevalcea.ro


                                                    TRIPTIC POLITIC ROMÂNESC




1. TRANSPLANTUL DE TANDREŢE

Nu ne mai trimite cerul niciun curcubeu. Bruma noastră de noroc s-a răsucit ca firul de iarbă uscată. Au visat unii toată vara remaniere. Remanieri. Au croit giulgiuri. Miniştrii, ca nişte arbori livizi şi-au pus zâmbete de boboci florali. Preşedintele a venit la întâlnire cu nişte chestiuni minore pe scăfârlie. Pesediştii şi-au pansat infidelităţile cu dragoste christică. Peneliştii sunt miniaturali. Reglajul fin al guvernării e într-o mână, cel mult două. Contopite într-o savoare carnală. Suntem ca într-un joc de lumini şi umbre.

Intrăm în toamna aceasta cu izvoare de lacrimi şi de ploi. În orice toamnă mor atâtea despărţiri. E drept că şi în moarte există o democraţie a morţii. Şi în anotimpul acesta este şi trecutul şi prezentul şi viitorul guvernării. Săgeata ultimei priviri din opoziţie se opreşte în anticipate. Părerile de rău dau de acum ocol. Opoziţia s-ar lăsa sedusă de amăgiri. Să-i priească un rol de spectator al unei mari iubiri? Cui? Celor ce se înfruntau cu îndestulare?! Sau poate că unii sunt prea îndestulaţi?! Remanierea nu înseamnă trezirea la realitate. Pofta de domnie vine ca şi pofta de mâncare. Mâncând. Suferinţa zidurilor nu are niciodată legătura cu cea a stomacului. Ne furişăm ca nişte fugari prin viaţă.  Ce deşertăciune a deşertăciunilor. În loc să ne preocupe fundaţia şi cărămida visului nostru, ne uităm speriaţi la drobul de sare. Meşterul Manole zideşte încă. Am putea să primim autografe de iubire. Ce-am putea să le oferim celor peste o sută de mii de oameni care vor fi  disponibilizaţi în această toamnă?! Putem să punem speranţe în ruine?  Cât de sfinţită e roua nădejdii? Dar starea de jale?  Of, fir-ar ea de sărăcie!  Ca o muiere trupeşă şi dăunoasă ne dă târcoale.

Toată vara s-au lamentat unii pe tema sărăciei şi a democraţiei. Lamentaţii pe mai multe teme date. Răsfoite, filele de istorie ale existenţei  noastre sunt toate prinse între vremuri tulburi. Toată istoria noastră a fost o succesiune de vremuri tulburi. Dacă s-ar putea să pribegim peste vremurile tulburi! Săraci să fim, dar să fim în rând cu lumea. Lupii tineri, la noi, sunt gălăgioşi şi fără colţi. Opoziţia ar vrea să urce apele la deal. Evident că vor avea mai mulţi prieteni şi la fel de mulţi duşmani. Liderii de sindicat îşi planifică variantele de lucru. Mitingul cu pinguini. Numărul lor de prieteni şi duşmani rămâne staţionar. Avem belşug de guverne. Reţete cu remaniaţi. E greu de tranşat între tabere. Între filiere. Unii cad din zbor ameţitor. Alţii se pregătesc de avânt. De nu ar fi aşa flămânzi, mulţi dintre români, s-ar apuca să înveţe democraţia morţii. Populaţia plătitoare de taxe rămâne ca dantela de Bruxelles. Tivită şi spartă. Ce păcat că nu s-a inventat transplantul de tandreţe.


2. ISTORIA E SCRISĂ DE ÎNVINGĂTORI

Suntem furioşi pe ceea ce se întâmplă în sistemul medical. Ameţiţi de chiotul durerii, ne răsucim în analize, constatări, comisii şi anchete. Înfloresc imperii private pe spinarea sistemului public de sănătate. Un dezmăţ financiar  se revarsă peste fel şi fel de clinici particulare, spitale particulare ori alte SRL-uri ce prestează diferite servicii. Nu mai avem puterea să ne revoltăm. Ni se despletesc vorbele în bucăţi de beznă. Încotro? Liniştea aceasta nu o să ne putrezească?  Ne vom descurca? Sigur ca ne vom descurca. Ne vom adapta.Vom supravieţui. Le vom da cu tifla. Cât suntem în viaţă. Atunci când la icoana sufletelor vom aprinde candela poemelor albastre, ne va seca la inimă, durerea pierderii.

Uimitori, guvernanţii, rumeniţi de soare şi de sănătoasa frunză verde, ajustează bugetul ţării ca boabele de porumb la descântec. Nebunia îmboboceşte  în coifuri sub care dospesc mormane de bani. E cutremurător cu câtă uşurinţă evaluăm în bani, viaţa. E cutremurător cu câtă uşurinţă evaluăm în bani, omul. Un mercurial din cruzimea crizei. Cine îşi caută alinarea în viscolul pripegiei, îşi va adapa dimineţile cu tristeţe. Stăm ca sub un clopot şi ne pocnesc peste tâmple tăierile. Salutul lefegiilor e “ţie cât ţi-a tăiat?!”. Tăiatul fiind perceput ca formă de exercitare a puterii. Care putere la unii, ia minţile.
Cu magice puteri de bine, un arab palestinian a refuzat deznădejdea şi nu a rămas cu braţele în vânt. Creaţia doctorului Raed Arafat se numeşte SMURD. Iar creaţia SMURD-ului pentru noi se numeşte solidaritate. Cu suflet şi cu minte, doctorul Arafat plămădeşte trasee de viaţă. Îl ştiu din perioada anilor  `90 când se zbătea la Târgu Mureş să convingă birocraţii că SMURD-ul nu va înlocui salvarea. Iar faptul că visul doctorului Arafat a devenit în 20 de ani, substativ comun în România, e triumful luptătorului. Şi, de ce nu, al învingătorului. În rest, la moara pesedistă nu mai e grâu de măcinat. Roata morii se învârteşte şi pesediştii se macină între ei. În politică, toţi se macină între ei. Darwinismul social îşi întinde partitura, temeinic. Fiecare îşi are povestea şi gloria. Va scrâşni din dinţi fostul candidat la preşedinţie timp de şase luni? Şi dacă îi crapă smalţul?

De la guvernare bate vânt tăios de stepă. Vine toamnă ciufulită cu burniţă şi ciori. Economia arde luminos în reclame. Numai pe cer, luna creşte ca o pâine.


3. CUMETRIA CU DIAVOLUL

Motoare.Viteză. Răniţi. Mutilaţi. Morţi. Lumânări. Coşciuge. Radiaţii. Arsuri. Peşti ucigaşi. Miniştrii. Bani. Cozi. Paşapoarte. Impozite. Manelişti. Tensiune. Boc. Băsescu. Udrea.  Şomeri. Guvernarea în şedinţe. Cioară vopsită. Opoziţia în vacanţă.  Cuvinte cu fard. Veşti proaste. Frunză verde desenată. Frunză verde uscată.  Scumpiri. Inflaţie. Disponibilizări. Orbire politică. Gândiri cu glas tare. O ţară de mână a doua. Guvernanţi de mâna a doua. Un popor de mâna a doua.  Lovituri de imagine. Creşterea credibilităţii. Duşmani. Când treci prin viaţă, să ai un pom sădit. O casă ridicată. Un copil crescut. Râd dracii. Şi dau cu toporul. Vorbele  ca un bici. Cu desaga în spinare. Pribegie. Scandal cu bâte şi săbii. Copii spulberaţi pe trecere de pietoni. Furturi cu omor. Violuri cu violenţe cumplite. Poliţie neajutorată.

Al treilea an de recesiune. Un popor cocoşat.  Prea mulţi pensionari. Eliminaţi pensiile! Buimăcială.  Buluc. Îmbulzeală la sfintele moaşte. Avere la vedere. Unii se clătesc în noroi. Avere ascunsă. Taxă de  solidaritate.  Arşiţă. Ploi  torenţiale. Văpăi. Inundaţii. Fum. Foc. Alunecări de teren. Trăim o vară atât de fierbinte încât dimineaţa ne pârjoleşte şi bobul de rouă. Roiesc pierdute în jurul nostru, grădinile. Pământul ţipă încrezător şi singur.  Un timp neîndurător. Un timp  blând. Un timp crud. Un timp care nu trebuie stins. În existenţa noastră iluzorie, timpul acesta e cea mai zdrobitoare din dovezi. Mai trebuie să şi trăim.

Şuieră ca o năpârcă gândul rău. Pe limba cetăţeanului român, în timpul care vine, îl aşteaptă moartea. Îl aşteaptă frigul iernii. Îl aşteaptă  hoţia perversă, cu solzii de şarpe,  a preţurilor. Îl aşteaptă catastrofa. Numai viaţa, nu.  Pentru ce nu ne ocrotim timpul? Pentru ce ne fierbem în lacrimi, înainte ca ele să curgă?  Descriu unii asfinţitul, înainte  de venirea  dimineţii. Ca nişte pui rătăciţi,  ne pendulăm  între ecrane. Preşedintele  ar cheama  opoziţia la guvernare. Dar alianţa de la guvernare e soluţia optimă pentru acest timp. Tăcere între şoapte. Falimente. Muncă la negru. Înfricoşător extaz. Ascuns  sorbea metafora setoasă. Cu nodul în gât. Adevăr nestatornic. Timp nestatornic.
Ar trebui să pornim la o căutare în suflet. Suntem mereu flămânzi de frumos.








 
       Un text care circulă pe internet



Prefaţăm aici rubrica paginii a  şasea : « Din folclorul internetului », cerându-ne scuze pentru faptul de a nu fi urmărit consecvent întreaga medie spre a ajunge la apariţia princeps a acestei scrisori deschise al cărei ton ireverenţios ne face să ne întrebăm daca poate aparţine distinsului Cristian Tudor Popescu. O considerăm, totuşi , importantă şi o publicăm sub menţionarea tuturor surselor pe care le consemnează poşta electronică prin care ea ne-a parvenit.

On Fri, 10/1/10, Matasariu LIliana - matasariu@yahoo.com  wrote:

From: Matasariu Liliana: matasariu@yahoo.com
Subject: Fw: Fwd: Fw: scrisoare deschisa C.T.Popescu catre Traian Basescu
To: "Sorina Fasui" -sorinafasui@yahoo.com
Date: Friday, October 1, 2010, 9:59 AM
---------- Forwarded message ----------
From: Eugeniu Gurguta: egurguta@yahoo.co.uk
Date: 2010/9/29
Subject: Fw: scrisoare deschisa C.T.Popescu catre Traian Basescu
To: azia schiopu -aspazia21@gmail.com, bogdan dumitrascu iuliu_bogdan_dumitrascu@yahoo.com
--- On Tue, 28/9/10, Marineata Stefania - smarineata@yahoo.com wrote:
From: Marineata Stefania - smarineata@yahoo.com
Subject: Fw: scrisoare deschisa C.T.Popescu catre Traian Basescu
To:
Date: Tuesday, 28 September, 2010, 21:16





          Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu

                                                                                                                                        C.T.Popescu
 
Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă.  Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.  

Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.  
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.  
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.  

Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.  
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.  

Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.  
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.  

Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci TU. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.  

Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.  
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.  

În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.  
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!  
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!  

Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971