Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Articole de Viorel ROMAN, Mihai BERCA, Alin FUMURESCU, Magdalena Albu, Adrian BOTEZ, Gavril CORNUŢIU, Al. Florin ŢENE, Dona TUDOR, Dan ODAGIU- Partea I
- Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
Partea VII
Articole de Napoleon SĂVESCU, Gavril CORNUŢIU şi Sorin GOLEA - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Marin SORESCU tradus în franceză de Constantin FROSIN,
„Jocuri de cuvinte” de Dimitrie GRAMA - „Sonete erotice” de Ioan LILĂ
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU
Valoroasa operă poetică a lui Valeriu MATEI prezentată şi comentată de Daniel CORBU şi Theodor CODREANU- Partea II
Oportunităţi de afirmare literară prezentate de Nicolae BĂCIUŢ;
Recenzii de Adrian BOTEZ, Octavian CURPAŞ, Melania CUC, Ionuţ CARAGEA, Manole MOSCU, Eugen CRISTEA, Luminiţa ALDEA, la cărţi de Eugen EVU, Ioana STUPARU, Ionuţ CARAGEA, Theodor DAMIAN, George ROCA, Grigore AVRAM, George TĂUTAN, Al. Florin ŢENE, Paul POLIDOR, Ovidiu CREANGĂ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
şi un „Dosar din câmpul literelor” alcătuit de Corneliu FLOREA, Florentin SMARANDACHE şi T. DUNGACIU despre: CONTROVERSĂRILE PRODUSE DE EXIBIŢIONISMUL CRITIC.- Partea I
Dosar din câmpul literelor - Partea II
Partea III
Napoleon SĂVESCU,- Radu MIHALCEA, Florentin SMARANDACHE , Zaharia BALA Prezentaţi de Gheorghe BUDEANU, Gheorghe ZIDARU, Octavian CURPAŞ- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
Partea II
Partea III
Lenin a fost homosexual - Partea I
Partea II
D’ALE LUI MARDALE
Rubrica lui Ioan LILĂ
Rubrica Elisabetei IOSIF
DOUĂ NOI COMPOZIŢII ÎN IMAGINE MUZICĂ ŞI TEXT
Identitatea lui Ion Popescu

                                                   Dor de Romania

Alin Fumurescu - preda filosofie politica la Indiana University-Bloomington (deocamdata)Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multe publicatii - NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul, Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema Veche, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la pescuit, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice (unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al
Amazonului, sunt ABD la Indiana University-Bloomington, iar cand ma satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin desert. Habar nu am ce voi face in continuare...


                      Dor de Romania?!? - un text care doare

Autor: Alin Fumurescu


NOTA: Am primit acest text printre multele mesaje care circula pe internet. Nu l-as fi citit, daca nu as fi cunoscut expeditorul.
L-am citit si m-a durut. Ca unul care se afla printre cei plecati, nu pot sa ma pronunt fara a intra intr-un "conflict de interese". Daca am refuzat acuzatiile celor  care sustin ca nu pot vorbi despre realitatile din Romania daca nu (prea mai) locuiesc acolo, refuz si sa ma transform in acuzator. Textul, insa, merita citit. Doare pana la prasele, credeti-ma.


Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!. Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.

Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.
Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.

De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.

Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.
Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.

Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic indesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo" la preţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple
hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai repede.

Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că "nu e drept".
Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora - la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.
Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.

Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim?
Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.
Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.

Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.
A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.

... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...



                                                                                                                                                Alin Fumurescu






 ACTUALITATEA POLITICĂ INTERNAŢIONALĂ
NE AVERTIZEAZĂ, CA O PREMONIŢIE LA ACESTE CONCLUZII:



             9AM » International » Lovitura de stat in Ecuador:
                  Politiştii au preluat controlul Congresului

                            1 Octombrie 2010 09:58:57


Cu toate că redacţia nu recunoaşte nici o insinuare sau sugestie de asemănare cu situaţia din România, reproducem articolul oferit de ediţia de prânz din « 9 AM News » despre un eveniment care nu ne prea interesează deoarece se petrece  la foarte multe meridiane depărtare de meridianul nenorocirii noastre ca ţară carpatin-băsesciană, ca  şi la  paralele mult deosebite  de cea cu numărul 45, care trece prin judeţul  de unde Preşedintele României şi-a recoltat cea mai vajnică apărătoare a minciunilor sale. Minciuni pentru susţinerea cărora i-am ura să-l ajute Sfântul să aibă nişte aliaţi precum, veţi vedea mai jos,  preşedinţii statelor sud-americane care-l ajută pe omologul lor din Ecuador să scape de mânia poliţiştilor.  Dar, din păcate, aici la noi, vorba prietenilor lui Sarkozi: CANCI!




CNN :
Presedintele ecuadorian Rafael Correa a denuntat ieri o "tentativa de lovitura de stat", in timp ce militarii au ocupat aeroportul din Quito, iar politistii au preluat controlul Congresului. Aceasta este cea mai grava criza cu care se confrunta seful statului socialist.
•  Presedintii sud-americani fac apel la judecarea rebelilor ecuadorieni
Sefii de stat sud-americani au facut un apel astazi, la Buenos Aires, la judecarea si condamnarea "celor responsabili pentru tentativa de lovitura de stat" contra presedintelui ecuadorian Rafael Correa, intr-o declaratie comuna, la finalul unui summit, scrie MEDIAFAX.
Presedintii "exprima necesitatea de a-i vedea pe cei responsabili pentru tentativa de lovitura de stat judecati si condamnati, reafirmandu-si sustinerea fata de Guvernul constitutional" al Ecuadorului, potrivit textului declaratiei, citit de ministrul argentinian al Afacerilor Externe, Hector Timerman.

Acestia "condamna energic" rebeliunea politistilor si militarilor si sechestrarea lui Rafael Correa, afirmand ca sunt hotarati "sa nu tolereze nicio noua atingere a autoritatii institutionale", potrivit textului. Sefii de stat, care au hotarat sa se intalneasca de urgenta pentru a-i veni in ajutor lui Rafael Correa, au hotarat sa-i trimita in aceeasi zi, la Quito, pe ministii lor de Externe.

"Aceasta este o tentativa de lovitura de stat organizata de opozitie si de unele sectoare ale fortelor armate si politiei", a declarat Correa intr-un interviu acordat unei televiziuni locale, relateaza MEDIAFAX. Politistii au recurs la proteste dupa ce o lege aprobata de Parlament suprima unele prime pentru vechime acordate fortelor de ordine.
•    Seful statului, tinta unei bombe

Presedintele Ecuadorului, Rafael Correa, a dat asigurari ca politistii aflati in conflict cu Guvernul sau au incercat sa il asasineze in spitalul in care a fost sechestrat joi, timp de 12 ore, fiind salvat de eficacitatea fortelor legitimiste.

Acesta a anuntat prin telefon ca s-a refugiat intr-o camera de spital din Quito, temandu-se pentru viata sa."In cazul in care mi se va intampla ceva, vreau sa imi exprim dragostea fata de familia si patria mea", a declarat seful statului. Deplasandu-se in apropiere de principala cazarma din capitala pentru a calma agentii, acesta a fost tinta unei bombe lacrimogene, care a cazut la picioarele sale. Correa a fost nevoit sa paraseasca zona, purtand o masca pe fata, dupa un discurs inflamat in care anunta ca nu va ceda, potrivit CNN.

Acesta a multumit Grupului de Operatiuni Speciale (GOE) al politiei: "Fara ei, aceasta hoarda de salbatici care voiau sa ucida, care voiau sange, ar fi intrat in spital pentru a incerca sa ucida presedintele si probabil ca nu as mai fi aici sa va povestesc, pentru ca as fi plecat intr-o alta lume", a declarat seful statului de la palatul prezidential.
•    Doi morti si 37 de raniti, in operatiunea de salvare a presedintelui ecuadorian

Operatiunea militara menita sa-l scoata pe presedintele ecuadorian Rafael Correa dintr-un spital incercuit de politisti rebeli s-a soldat cu doi morti si 37 de raniti, a declarat un purtator de cuvant al Crucii Rosii, Fernando Gandarillas. Anterior, Crucea Rosie anuntase cel putin 50 de raniti in confruntarile dintre politisti si partizani ai lui Correa.

"Nimeni nu a sustinut Politia mai mult ca acest Guvern si nu le-a marit salariile, iar dupa toate acestea Politia, care se presupune ca este nationala, face acest lucru. Sa va fie rusine, nu vom negocia in conditiile acestor presiuni", le-a transmis protestatarilor presedintele ecuadorian.

"Aproximativ 150 de membri ai fortelor aeriene ecuadoriene au ocupat pista aeroportului Mariscal Sucre", anuntasera anterior autoritatile.
In jurul orei locale 12.30 (20.30 ora Romaniei), politistii au ocupat sediul Congresului, a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al acestei institutii.

În varsta de 47 de ani, Rafael Correa se afla la putere din ianuarie 2007. Acesta a fost reales in aprilie 2009 pentru un mandat de cinci ani. Potrivit unui sondaj publicat la jumatatea lunii septembrie, 53 la suta dintre ecuadorieni aproba modul in care aceste administreaza tara. Seful statului se confrunta insa de mai multe saptamani cu revolte in diverse sectoare.

Opozitia incearca, pe de alta parte, sa promoveze un referendum pentru revocarea sa.
Cu o populatie de 14 milioane de locuitori, Ecuadorul este o tara instabila, in care trei dintre predecesorii lui Rafael Correa au fost inlaturati de la putere sau destituiti de Parlament.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971