Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL
 DOUĂ RECENZII DE IONUŢ CARAGEA

                  În lupta nedreaptă cu timpul pariem pe poet


    Volumul „Contrasecunde” al Iuliei Pană, apărut la editura Brumar în anul 2008, cuprinde patruzeci şi două de poeme scrise cu dezinvoltură şi sinceritate debordantă. Faptul că autoarea nu pune accent pe metaforă şi poetizează direct, lăsând cuvântul să se manifeste liber în spaţiul dintre bătăile inimii, „ca un cântec al sângelui” (pag. 27), îi aduce un considerabil câştig. De fapt... „poemele bat din picioare poruncesc să fie scrise” (pag. 20), amintindu-ne de „poemul care se scrie singur” (Vişniec) sau de „contemplaţiile” lui Hugo vizavi de cuvânt, logosul lui Dumnezeu.  
    Naşterea, frica sunt coordonatele poeziilor din introducerea volumului: „E prea noapte” (pag. 5), „Buhuhu” (pag. 6), „Din mâinile tale curg mici râuri de purpură” (pag. 7). Astfel, „Ce poţi face într-o dimineaţă începută prost?” („Infrared”, pag. 8). Aceasta este întrebarea la care poeta încearcă să găsească răspunsul, chiar dacă „noaptea leneşă... te-a abandonat / lentoarea ei, e acum în tine, în venele tale...” („E o noapte leneşă ce se întinde pe canapea”, pag. 9). Un eros feminin, mai puţin pronunţat dar la fel de sugestiv, îl întâlneam şi în poezia Ioanei Florea, în care „noaptea cea mai frumoasă e în trupul femeii / şi nicăieri altundeva”.
    Schimbarea şi transformarea gesturilor (sau hormonilor) în cuvinte încep o dată cu „dimineţile calde, plăcute” („Împotriva tuturor – împotriva poeziei mele”, pag. 11; „Frunze dulci de mescalină”, pag. 13), când, „într-o zi însorită plină de întrebări” (pag. 15), „timpul îşi face de cap cu vieţile noastre”.  Contrasecunde, contratimp, poezia, „ca o poveste din budoar” (pag.17), este produsul dorinţelor, fantasmelor şi nicidecum al disimulării erotice.
    Lumina se doreşte să aibă efect purificator („Astăzi s-a luminat”, pag. 21), dar este şi martor atent al iubirii („Lumina”, pag. 51). Mai apoi, chiar dacă poeta îşi manifestă atitudinea uşor misandrină şi deloc mizericordioasă faţă de timp („Bărbatul meu timp”, pag. 26), iubirea ei pleacă „Direct din inimă” (pag. 32), o oferă aceluiaşi timp, „deşi el a mâncat din ea o bucată / ca dintr-o prăjitură” („Ştii unde am pus iubirea?”, pag. 41), luptându-se din nou să o primească înapoi întreagă. Şi „ce mărunte sunt toate lucrurile faţă de dragostea mea” (pag. 46), mărturiseşte poeta, înnobilând sacrificiul, renunţarea la sine, sentimente răsplătite deseori „cu un simplu pa pa”. Singura afacere profitabilă ar fi să vândă „Lacrimi la kilogram” (pag. 58) dar ea alege să scrie despre „cum simţi viaţa trecând prin tine cum timpul se / joacă cu tine / şi cu bucăţica ta de rol / să scrii scrisul tău.” („Să scrii”, pag. 59).
    Două poeme ne-au reţinut atenţia în mod deosebit. Din „Omul – luni” (pag.53) extragem o superbă reflexie cu privire la importanţa lucrurilor şi a fiinţelor care ne înconjoară şi cărora ar trebui să le acordăm mai multă atenţie: „toate zilele astea stupid botezate, luni, marţi, miercuri... / De ce nu le numerotăm sau de ce nu le dăm nume de / păsări de flori sau / de oameni”. În poemul „Alte albii alte culcuşuri” (pag. 40), poeta experimentează trecerea prin culoarul numit existenţă, cu, „escapade adânci în tuneluri săpate misterios şi / periculos, în alte albii / în alte culcuşuri...”    
    Ceea ce o deosebeşte pe Iulia Pană de multe dintre poetele contemporane este detaşarea de condiţiile sociale, refuzul metaforei preţioase, lipsa elementelor decorative sau a cadrului naturii. Este un lirism ce pune accent pe senzaţia inimii, a firicelului de sânge, a cărnii şi a pielii cu toţi porii deschişi. O poezie pe care orice om o poate adapta necesităţii de cunoaştere, de explorare, plecând de la instinctul primar. Aici este rolul pozitiv pe care creaţia îl poate avea în impactul cu cititorul, de a-l determina să-şi depăşească pasiva condiţie a celui ce se teme de sine şi de artă.
    Concluzionând, în lupta nedreaptă cu timpul, cuvântul este singura armă prin care poetul poate riposta. Volumul „Contrasecunde” este al unei autoare ce demonstrează curaj şi vitalitate, ceea ce ne determină să pariem „cu ochii închişi” pe viitorul său literar.  
      






         Florentina Loredana Dănilă şi condiţiile sine qua non ale fericirii


Florentina Loredana Dănilă debuta în anul 2008, la editura Clubul Saeculum, cu volumul „Şi copiii se îndrăgostesc”. După primele pagini, titlul cărţii nu se justifica întru totul, iar textele înfăţişau o scriitoare cu înclinaţie evidentă spre poezia în proză, mai ales datorită atitudinii lirice de a pune accent pe mesajul artistic, evitându-se oralitatea. „Controlorul de trafic”, „Păsările”, „Să râzi”, „Ningea” erau câteva flash-uri în care autoarea versifica liber, cu eleganţă şi naturaleţe.
Însă, acele texte erau strict introductive şi evidenţiau trecerea de la starea de sentimentalism feminin la viaţa cotidiană, de familie, cu toate frumuseţile şi dificultăţile ei. Treptat, oralitatea lua locul poetizării şi copiii „începeau să intre în joc”. Florentina Loredana Dănilă miza pe plăcerea şi răbdarea cititorului de a asimila texte scurte, captivante, fără prea mult efort intelectual. Cu singura precizare că s-ar fi cuvenit o mai mare atenţie la alternarea dialogurilor cu propriile comentarii. Diferenţierea timpurilor verbale ar fi fost o soluţie mult mai elegantă.  
Volumul „Aceeaşi lună peste sat”, apărut în anul 2010, la editura Remus, este însoţit de prezentarea criticului Adrian Dinu Rachieru. Acesta remarcă avantajele şi facilitatea unei lecturi ce mizează pe oralitate, într-o epocă în care hiperintelectualismul sufocă. Totuşi, în momentul în care intri pe teritoriul generos al prozei, se cuvine şi se merită să dezvolţi, să pui accent pe naraţiune, pe descrierea personajelor, lucruri care nu pot fi „fentate” prin dialoguri şi comentarii scurte. Dar, pe de altă parte, este interesantă şi abordarea Florentinei Loredana Dănilă, cu target spre cititorii care trec prin acelaşi gen de experienţe familiale. Imaginaţi-vă cât timp liber îi rămâne unui părinte cu unul sau mai mulţi copii. Cu atâtea griji pe cap, cu atâtea probleme de la o zi la alta, „fereastra” unor texte scurte şi savuroase poate avea un efect benefic, salvator. Doza necesară de lectură, păstrarea optimismului şi a bunei dispoziţii, sunt condiţiile sine qua non ale unei vieţi echilibrate şi, implicit, ale fericirii.
Vrând parcă să ne contrazică şi să se contrazică pe sine, autoarea ne prezintă şi o latură pesimistă a personajului din „Halucinaţii” (pag.15). „Frumuseţea, inteligenţa, talentul şi toate calităţile omului sunt bune la nimic, câtă vreme nu te ajută să dobândeşti puţinul pe care-l ceri de la viaţă.” O atitudine destul de pasivă am spune, să ceri, să aştepţi, în loc să lupţi pentru tot ceea ce îţi poate aparţine. Da, aceste calităţi nu valorează nimic fără ambiţie şi încredere. Chiar dacă se încearcă justificarea: „Când ţi se prăbuşeşte o lume la picioare, cum să nu fii tristă?”, motivaţia ar fi că întotdeauna este loc de mai bine, întotdeauna există speranţa.
  Desigur, gândirea contradictorie este gândirea unui om care caută şi se caută prin subteranele minţii. „Cogito ergo sum” nu are ochelari de cal. Unii însă abordează viaţa mai simplu, bucurându-se de toate lucrurile mărunte din jur, fără să piardă vremea cu reflecţii despre mascarada vieţii sau a nunţii (Domnişoară de onoare, pag. 21). Cu cât eşti mai complex în gândire, cu atâta se înalţă zidul dintre tine şi restul lumii, o caracteristică întâlnită la majoritatea marilor scriitori.
În faţa pesimismului şi fatalităţii, evadarea în copilărie sau într-o lume imaginară, „Dincolo de timp” (pag. 70) poate fi un compromis de moment: „Făcut covrig, pe un peron între două linii de cale ferată, copilul visează.” (Gară prea mică, pag. 69). Chiar dacă, într-un final, „Ceasornicarul” (pag. 85) va fixa vieţile trecute sau închipuite la „o realitate exactă”.
Volumul „Aceeaşi lună peste sat”, mult mai clar şi ordonat ca volumul de debut,  se încheie inspirat, cu parabola poştaşului: „Poştaşul azvârlea scrisorile în cutie, indiferent, ca toţi postaşii din lume, la dramele, nădejdile ori bucuriile pe care le-ar putea conţine acele plicuri, mereu altele, dar semănând între ele, indiferent de mărime, culoare, locul expedierii sau al destinaţiei. (...) Atâtea plicuri îi trecuseră prin mâini însă, ca o ironie a soartei, pe numele său nu sosise niciunul...”  
Cu neajunsurile şi avantajele sale, proza Florentinei Loredana Dănilă reuşeşte să trezească interesul. Într-o societate demolată de modernism şi vulgaritate excesivă, o astfel de lectură ne mai poate smulge un zâmbet.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971