Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL
 TREI RECENZII DE AL.FLORIN ŢENE:

                                         “Semne dintr-un trunchi de cuvânt”


    Poetul Aurel Pop, înzestrat cu calităţile “scriitorului, editorului, criticului, omului de cultureă”, este din nou în librări cu volumul de poezi”Semen dintr-un trunchi de  cuvânt”,apărut la Editura “Citadela”,Satu Mare, 2009, în care auzim”Vocea Poetului “care”a căpătat o forţă expresivă absolut remarcabilă.”(“Prefaţă”de Adrian Botez).Încă din titlu , cuvântul este imaginat ca un trunchi de copac din care cresc crengile multitudinilor de sensuri, un fel de  semiotică a relaţiei semn-Poet şi semn-semnificat.
    Prin faconda metaforică , produsul unei stăpâniri a sensurilor cuvântului, poezia lui Aurel Pop are ceva din verva şi truculenţa soresciană. Însă o deosebire îi aşează în loje diferite: Marin Sorescu sugera ingenuitatea limbajului, iar Aurel Pop se foloseşte de oralitatea exprimării pentru a sugera consecinţa “fictivă“ şi himerică a cotidianului:”Ies din când în când/ La lumină/ Noaptea/ Îmi potrivesc gândurile/ Cu grijă / Peste zi / Vorbesc despre criza/ De timp.(Acum).Semnele vieţii sunt resorbite în plasma poeziei. Starea lirică e o subtilă trăire a eului poetic între trezie şi reverie. Realul şi imaginarul par epifani ale poemului:”Mă întorc/ În cuvântul nescris/ Un dinte îmi storc/ Şi-o lacrimă din vis/ Când am plecat/ Îmi amintesc uneori/ De sat/ Mă cuprind fiori/ Când văd/ Ce-a rămas”(“Cucerire”).Visceralul devine transparent, ca un cristal, lăsându-se străbătut de săgeata alegorică de argint a poeziei:”Cititorule eu sunt poetul tău/ Cel ce te scoate din mări de fum/ Pe care corăbii de carne/ Plutesc spre un ţărm alegoric/ O vânătoare universală epidemică noctambulă/ Acoperă totul ca o cangrenă(“Nebuniile omului sunt ca nişte mânuşi ale lumii”).Visul  şi halucinaţia, imaginaţia în marginea vedeniilor impregnează trăirile din mijlocul cotidianului de o mitologie apocrifă, trăgând peste realitate o perdea de iluzii. Poetul se visează, uneori, un David care l-a învins pe Goliat ce smulge “din orizontul lumii/ Nelinişti”, sau îşi construieşte un patrulater ale cărui vârfuri sunt, Dumnezeu, Cuvântul, Eul şi Poezia, în mijlocul căruia îşi adăposteşte Sinele ce uneşte cele patru vârfuri ,pentru a”naşte poemul”, îndemnându-ne:”Adu-ţi aminte/ Când mai scrii/ De poetul/ Care a pus titlul poemului/ Nu uita să-l  reciţi/ O dată pe zi/ Fă-i publicitate pe net/ Bate-l în cuie de lemnul crucii/ În piaţa mare a oraşului/ Chiar dacă dâra de sânge/ Va curge/ de sub coasta Poetului”(“Repetiţie”).Premeditarea  merge înspre amestecul voit de sacru şi progfan, de transcendenţă şi realitatea trăită.Lumea e reconstruită într-o imagine apocrifă ce translatează spre idealităţi.Poetul este o persoană ce iese din cuvânt şi care se reîntoarce”în cuvântul nescris” , are chipul lui Uranus, ( personificare a cerului şi a Universului) ,din picăturile de sânge în urma mutilării lui s-a născut o nouă generaţie de copii: eriniile, giganţii şi nimfele, în cazul lui Aurel Pop, poemele:”Acelea fără formă/ Goale/ Scrise /Pe întuneric”(Creaţia).
    Prezentul volum este scris cu o deplină participare la misterul aflat sub coaja cuvântului şi cu o intensă priză ritualică a limbajului poetic.
                
                            



                     MEŞTERII “CIOPLITORI” AI PRAGULUI DE SUS

Cartea Pragul de sus, “ediţie de ultimă mână”, (Ed. Sitech, Craiova, 2010), a lui Dumitru Velea, ridică, oarecum inedit, problema raportului scriitorului cu viaţa şi divinitatea.
Cuprinzând treizeci şi trei de eseuri, număr nu întâmplător, volumul se deschide şi se închide ca un cerc. Autorul ştie să îmbine într-o sinteză, rareori întâlnită, cercetarea fenomenului cultural, din unghiul manifestării lui originare, cu speculaţia filosofică a fondului spiritual pe care aceasta îl presupune. Ambiţia eseistului ţinteşte către o viziune coerentă şi globală asupra dinamicii spirituale prefigurate în cadrul relaţiei artei cu divinitatea şi viaţa. Dumitru Velea analizează opere din cele mai diverse locuri şi epoci, în conexiuni ce iluminează un fenomen cultural, o mentalitate a omului ce îşi priveşte rostul în lume, prin analogii rapide şi scenarii de idei, iubind coerenţa şi armonia teoretică. Cartea, deschizându-se ca un cerc, în primul eseu autorul face o interpretare interesantă a loialităţii faţă de Fiul Domnului a ucenicilor Săi, ce-l părăsesc când este arestat, doar un tânăr cu o “învelitoare de in“ aruncată pe trupu-i gol îl urmează. Alergat de oamenii legii, pentru a-l aresta, scapă aruncându-şi pânza de in de pe el. Rămas gol şi trecând prin mulţime ca un ”nou născut“, aşa cum Iisus a trecut prin moarte, dând un nou sens vieţii, şi acest tânăr, prin gestul său, simbolic, riscându-şi viaţa, câştigă în plus “adevărul şi viaţa“. Alergând prin mulţime gol, el este îmbrăcat în lumină, iar sufletul, ca un vas, este umplut de iubire din ”inima Fiului Domnului“.
Nu întâmplător cartea se deschde cu această interpretare relatată în Evanghelia după Marcu. Fiindcă toate eseurile lui Dumitru Velea analizează, de pe diferite paliere, conexiunea cu divinitatea: de la întâmplările din Odiseea lui Homer, prin povestirile pre-antice ale Egiptului, prin desfăşurări greceşti ale gândului spre libertate, până la opere unor mari scriitori din literatura universală sau de data recentă (Gogol, Cehov, Tolstoi şi Dostoievski; Wilhelm Hauff, Charles Perrault şi H. C. Andersen, Shakespeare, Francis Bacon şi Eugene O’Neil; Molière, Goethe şi Lukács, Goethe; Marc Chagall, Rilke, Saint-John Perse şi Mariana Zavati Gardner). Aceşti reprezentanţi ai spiritului universal care au atins “Pragul de Sus“ prin operele lor l-au văzut şi pe cel de jos; asemeni tânărului “îmbrăcat în lumina lui Iisus“, şi au dovedit că, prin opera lor, au învins moartea şi, prin ea, trăiesc o nouă viaţă.
Interpretările filosofice au originalitate prin ideile propuse. Odiseea, ce a imprimat în tradiţia literară genul peregrinatio, este analizată din perspectiva conotaţiei dată rolului de “rătăcitor” şi de “recuperare“ ale lui Ulise, de întoarcere a sufletului acasă, la Sine, în conexiuni simbolice de “etape” cu “ceasurile” nocturne de renaştere a Zeului Soare şi a sufletului din epopeea egipteană Amduat. Cercul analizelor continuă cu povestea omului şi povestirea recuperării acestuia, fie că este vorba de povestioara egiptenă Adevăr şi Minciună, legată de sensul paradoxal al minciunii, din viziunea greacă, ori de partea luminoasă a “omului lui Dumnezeu”, din Codicele de la Cahalm, ori de aventurile existenţiale ale lui Gogol şi Cehov, primul topit în tâlcuirea liturgică, al doilea aduicând zguduitoare mărturii din infernul sahalinian. Comentariul călătoriei lui Cehov prin Siberia, Însemnări din Siberia, apoi cercetarea vieţii deportaţilor din insula ocnaşilor, Insula Sahalin, intră în categoria adevăratelor “comori şi revelaţii venite din a patra dimensiune“. Lumea pare pentru Dumitru Velea o Insulă Sahalin în care suntem deportaţi, prin comutarea pedepsei cu moartea la 20 de ani de katorga, de muncă silnică, de ocnaş, şi colonizare prin supravieţuire. În acelaşi sens se înscrie şi eseul Teatrul din casa morţi, al experienţei siberiene şi a depăşirii ei de către Dostoievski, pentru a demonstra “preschimbarea” omului; la fel şi marea convertire a lui Saul, de pe Drumul Damascului, din eseul Metafore ale ochiului, desfăşurat în trei etape, dialectice, cu care ne-a obişnuit autorul, ale vederii oarbe, orbirii/vederii şi celei de-a doua vederi, esenţiale. Velea caută continuu să evidenţieze ”valorile divinităţii şi ale divinităţii din om“. Nu se putea să lipsească poema Marele Închizitor, din capodopera Fraţii Karamazov, şi nici “Fiul Viţei” din “utopia” lui Francis Bacon.
Însă cercul se deschide mai amplu când este vorba desapre teatru, statornica iubire a lui Dumitru Velea. Fie vorbind de Teatrul de “lăsata secolului” din lumea lui N. V. Gogol, de Livada lui Cehov, de fundalul expresionist al teatrului lui Eugen O’Neill, de qui-pro-quo-urile dintre teatru şi viaţa socială ale lui Molière descifrate de Eminescu, de funcţia visului şi preschimbare a omului prin artă la Shakespeare (Îmblânzirea scorpiei), de autoreferenţialitate în teatrul lui Ostrovski (Pădurea), autorul urmăreşte prin analogii, analize, comparaţii, similitudini, rolul “mâini destinului“ în viaţa autorilor abordaţi, dar, în special, a operelor în tangenţă cu “pragul de sus“. Acest fapt este explicat de Dumitru Velea prin “momentul“ înscenării execuţiei celor 21 de tineri, printre care se afla şi Dostoievski, ce-şi zicea în gând: ”Şi dacă eu nu voi muri? Dacă viaţa îmi va fi redată? Ce infinit… Atunci eu voi schimba fiecare minut într-un secol…“, şi privea cupola bisericii şi crucea de pe ea scăldată de lumina soarelui. Aceasta a fost “clipa astrală“, de care făcea vorbire Ştefan Zweig, atât pentru Dostoievski şi mai ales pentru literatura universală. Înainte de a trece ”pragul de jos“, Dostoievski are în ochi roua Amintirii din Casa morţilor, şi ca el mulţi cretori de geniu, însă, atenţi la “pragul de sus“ ce poate fi “ghilotină“, dar şi treaptă spre înălţare în nemurire, aşa cum putem înţelege din strania povestire Lesia a lui Jean-Cloude Rogliano din Corsica.
Cercul se închide cu “poeta călătoriei“ Mariana Zavati Gardner, cartea fiind, de fapt, o călătorie pe un meridian al cunoaşterii spre a ajunge la Sine (multe eseuri au descifrări psihanalitice)  şi ca omul să se simtă “acasă în această lume”. Dumitru Velea este un călător prin opere ale lumii şi ni le redescoperă cu alţi ochi şi tâmple albite. Întreaga carte este o “poveste“ despre marile poveşti ale omenirii, ea însăşi făcând parte, de-acum, din marile poveşti ce ne deschide ochii spre “pragul de sus“ ca valoare divină, pentru a vedea “pragul de jos“, ca înţelegere a vieţii pământene, cu “ochii ce văd în viziune viziunea celuilalt deschisă de Domnul ca loc de comunicare şi cunoaştere. A lumii ca viziune şi a Domnului ca lume“ (p. 315).

                                


                           
                                 Însemnări pe marginea monografiei “Gib.I. Mihăescu “

                                                                 de Emil Istocescu


    Despre scriitorul interbelic Gib.I.Mihăescu s-a scris, relativ, destul de mult, dar nu în de-ajuns şi cuprinzător  pe cât ar fi meritat acest autor despre care au scris cu profesionalism: Perpessicius, Ovidiu Papadima, Octav Şuluţiu, Şerban Cioculescu, Papahagi, şi mulţi alţii.
    Prima monografie despre autorul romanului” Rusoaica”( “ romanul n- a fost reeditat  niciodată în timpul comunismului. Motivul este în primul rând titlu”-N.Manolescu) a apărut în 1973 sub semnătura lui Mihail Diaconescu. Monografie care pentru epoca aceea în care cenzura comunistă avea un cuvânt hotărâtor, nu a putut să aducă originale şi inedite date şi interpretări despre opera acestui scriitor ce apare, în perspectiva timpului, ca un Parâng retezat de fulgere.(Vl.Dogaru).
    Iată că, anul acesta( 2010 ), a apărut o monografie completă ”Gib I.Mihăescu “( Editura SILVIANA, Râmnicu-Vâlcea, 2010. ) semnată de Emil Istocescu, un exeget al autorului romanului”Donna Alba “, profesor care de-alungul anilor a adus noi contribuţii la interpretarea , dar mai ales la descoperirea unor  manuscrise ale lui Gib I..Mihăescu, scriitorul şi publicistul care” în primăvara anului 1920, când, neconvenindu-le,( lui şi lui Cezar Petrescu) linia gazetei(“Ţara nouă “, n.n. ), părăsesc Bucureştii şi pleacă la Cluj(… )” unde au pus bazele revistei” Gândirea”.
    Autor al “Monografiei Municipiului Drăgăşani “,( în colaborare cu C.Şerban şi T.Barbu) “La Lilieci.Exegeză.Dechidere hermeneutică “,( în colaborare cu Teodora Albu), “Marin Sorescu-în scrisori “,( în colaborare cu fratele poetului, George Sorescu) şi “Folcloristul Gh.N.Dumitrescu –Bistriţa, în relaţie cu Vâlcea “, Emil Istocescu îşi structurează cartea în două esenţiale capitole:I.Viaţa, II.Opera şi Anexe.
    Ca noutate adusă , de  autorul acestei monografii, după o cercetare cu acribie în documentele vremii păstrate la Arhivele Olteniei, presa interbelică, familie şi cunoscuţi, sunt amănuntele despre” Tărâmul obârşei”, arborele genealogic al lui Gib.I.Mihăescu, bine închegat în subcapitolul “Înaintaşii “, dar mai ales amănunte despre opera acestuia şi comentariile unor critici care subliniau :”Pătrunderea psihologică  a lui Gib I.Mihăescu este una din cele mai de seamă din generaţia sa. Folosind convenţia literară a romanului-confesiune, scormonirea psihologică ia la el formele autoanalizei.“( Tudor Vianu-Arta prozatorilor români, 1941, reed.1966, în Ed.Eminescu,p…367 şi urm. ).
    Specializâdu-se în istoria literaturii române, Emil Istocescu ştie să îmbie într-o sinteză, mai puţin întâlnită la astfel de lucrări dedicate lui Gib.I.Mihăescu, cercetarea fenomenului socio-cultural, din unghiul cercetării arhivistice şi cea orală, cu analiza critică a fondului spiritual al operei scriitorului drăgăşenean. Această monografie aduce noutăţi privind viaţa şi opera autorului nuvelei “La Grandiflora “, dar şi evidenţierea ,prin citate a unor importanţi critici şi istorici lirterari, care au scris despre opera scriitorului de care facem vorbire. Astfel sunt citaţi : Camil Petrescu, Al.Piru, Ion Victor Popa, Izabela Sadoveanu, G.Călinescu, Mihail Sebastian, Cezar Petrescu, Laurenţiu Ulici,  S.Ov.Crohmălniceanu, Al.Dima, N.Manolescu, Ion Negreanu, Stelian Ciucă şi mulţi alţii, din cei peste 46 de autori amintiţi în”Referinţe critice, date biografice şi comentarii “. Emil Istocescu are afinităţi puternice  faţă de  Gib I. Mihăescu, şi prin faptul că a cunoscut familia scriitorului, şi o mare disponibilitate de a surprinde sensul amănuntului în generalul operei. Un rol important în cunoaşterea a acestui scriitor îl au fotografiile originale şi inedite cuprinse în carte care ne dezvăluie diversele preocupări ale scriitorului Gib I.Mihăescu.
    Autorul ştie să se ridice deasupra obiectului investigat şi să-l analizeze în şiruri de conexiuni care iluminează opera mihăesciană, mentalitatea surprinsă a personajelor acestui autor, fenomenele sociale contemporane cu acesta, are înzestrare pentru analogia rapidă şi pentru scenario de idei, iubeşte coerenţa şi armonia teoretică. Dicţiunea ideilor emanate din textul acestei cărţi e un mod de expresivitate a intelectului. Această care este o sinteză a tot ce s-a scris despre Gib I.Mihăescu, după care nu cred că se mai poate spune ceva.Este un document necesar cercetătorilor ce se vor apleca asupra operei şi vieţii lui Gib I.Mihăiescu, un fascicol de lumină ce  evidenţiază lucrurile din penumbra vieţii şi operei acestuia,  este o iluminare culturală atât de utilă istoricilor literari.

                    

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971