Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL
 ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR

- JURNALUL ÎN VERSURI AL UNUI SCRIITOR NEOBIŞNUIT -


    Era o vreme, în secolul trecut, când evocările lumii culturale declanşau reacţii specifice, replici şi polemici care făceau deliciul cititorilor revistelor literare. Paramemorialiştii, precum acordorii instrumentelor muzicale, voiau, în primul rând, să-şi corecteze propria imagine deformată de un aparat fotografic mânuit neprofesional. Din păcate, astăzi, atâtea instrumente sună fals, încât nimeni nu se mai oboseşte să le îndrepte sunetul. Blazarea şi indiferenţa s-au aşternut ca o pulbere grea peste viaţa literară. La drept vorbind, fiecare se preocupă de propriile cărţi. Pe cine să intereseze şuvoiul de amintiri şi reconstituiri despre o perioadă istorică foarte apropiată ale lui Ion Gheorghe, prezentate drept „Concluziile senectuţii” (2010). Jurnalul Bazileului este cartea ideală pentru a stârni dezbateri, căci erorile nu o ocolesc, pe când ceea ce e adevărat merită a fi întărit prin mărturia contemporanilor.
    Personajele acestui original jurnal în versuri au reprezentat mult sau foarte mult din punct de vedere politic, ceea ce justifică mulţumirea sau dezamăgirea straniului autor care a împlinit de curând 75 de ani, excluzând la această vârstă orice îndemn la autocenzură. Pentru a da textului de 240 de pagini cursivitate şi coerenţă, memorialistul bate o temă principală, astupând spaţiile libere cu politic, mult politic, adică efemer, dacă raportăm această construcţie la opera sa megalitică, definitiv clasicizată şi consemnată de istoria literară a ultimei jumătăţi de veac. Tema de care vorbeam este trădarea, cu variantele ei: naţională, socială, de camarad, de frate, ca şi trădarea culturii şi a tradiţiei. Personajele abstracte sunt Istoria şi Securitatea. Personajele concrete sunt oameni cu ale căror demnităţi politice s-a intersectat, fructuos sau nu, existenţa poetului. Cele mai bune versuri sunt schiţe de portret, cu îngroşarea patetic-evocatoare sau sarcastic-pamfletară a liniilor care au luminat sau i-au întunecat speranţele. Autorul polemizează continuu cu arheologii şi academicienii care au refuzat sistematic să ia în serios celebra sa colecţie de statuete din paste litice, cu filologii care nu recunosc reconstituirea din decriptele tabletelor Rosetti şi a monedelor geto-dacice a limbii protolatine, cu militarii care ar fi recompus formula magică a betoanelor arhaice şi ar fi folosit-o în secret la construirea metroului bucureştean şi cu biserica creştină care a preluat, fără să recunoască, simbolurile religiei străvechi, mai cu seamă Cavalerul Danubian, şi a dizolvat pe daci „în terciul demografic de creştini şi hoţi”. Nu sunt uitaţi tracologi celebri, istorici importanţi, diplomaţi, ofiţeri de contrainformaţii, conducători de stat. Fiecare vinovat poartă o vină istorică. Diaristul nu face jocuri psihologice pentru a justifica refuzuri şi trădări. Protestează, contestă, incomodează. Luptă şi nu se dă bătut.
    În materialul narativ şi demonstrativ al testelor versificate se constată prezenţa destul de firavă a poetului, pentru că avem de-a face cu 56 de pamflete (nu 55, cum, greşit afişează Cuprinsul) în care în prim-plan stă polemistul necruţător şi dogmatic, bântuit de nostalgii şi dezamăgiri. Nici nu e de mirare, pentru că viaţa sa, cu tot ce implică această noţiune dinamică, a însemnat angajare, credinţă şi luptă pentru o idee. Poetul a respins de-a lungul timpului orice retuş aplicat personalităţii sale, considerând asta ca o anulare a eului, deşi abolirea trufiei poate fi prima fază a afirmării unicităţii, dar când e vorba de Ion Gheorghe totul se petrece altfel: „Eu trag de-o lume de dincolo de mine,/ Cineva ţine proptă şi smuceşte timpul spre sine” (pag. 116). Totuşi mai putem vorbi de lirism în „Concluziile senectuţii”? Doar la modul crepuscular, exprimând propria mecanică a senzorialităţii centrifuge a omului în etate, amăgit de civismul cronofag. Poetul nu mai imaginează tărâmuri şi ere ideale în Ţara Marei Mama. El însuşi nu se mai consideră Muzaios, ci un petiţionar răpus de birocraţia instituţiilor româneşti. Chiar şi marea temă a destinului ţărănimii alunecă în plan personal, la Florica sau la Pietroasele, care numai a Comune Pastorale nu arată… („N-a mai rămas pe Dealul Istriţa, spre Ciuhoiu,/ Decât un zid de pietre în beton grosolan:/ De zece paşi spre Apus şi alţi şapte spre Răsărit./ Cum vor mai putea urmaşii mei să dovedească faptele ce au fost;/ Cum acolo, vreo cincizeci de ani, s-au petrecut turmele comunei;/ Şi în ce fel furând fruntaşii din ceea ce se cuvenea tuturor/ Au distrus zi de zi, an de an cel mai drept model social din câte avu/ Această nenorocită de ţară, de când s-a numit Cimeria Hyperboreeană/ Până la Republica demotică a Celui de la Scorniceşti -/ Cristosul mamei lor de vremuri!” – pag. 7) Amărăciunea e atât de mare, încât, rareori, autorul are chef să poetizeze.

                                                                                                                       Gheorghe POSTELNICU

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971