Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL

                                                                                                                                                                              - continuare III

 

 

Cu trei milenii înainte de autorul inscripţiei de la Romula, un iniţiat orfic desenase o cruce pe una din tăbliţele de la Tărtăria. În vârful crucii se afla un cap, desigur al lui Orfeu. Tăbliţa poartă următorul text:

NUN KA SA UGULAS PA IDIM KARA I.

Traducerea: Omul (nobilul) care ştie tainele va merge în ceruri. O statuetă dacică îl reprezintă pe Orfeu, cu braţele în formă de coroană. Pe veşmântul sacerdotal al marelui erou civilizator se observă o cruce.

Misterul orfic al Celui Jertfit s-a păstrat în datina românească a Caloianului. O veche atestare a acestui obicei pare a fi o relatare a lui Diodor Sicul: “În Frigia, întâmplându-se odată să cadă o epidemie asupra oamenilor, iar de altă parte suferind şi pământul de secetă, oamenii consultară oracolul asupra mijloacelor prin care să depărteze de la ei aceste calamitaţi, iar oracolul le răspunse ca să înmormânteze trupul lui Attys şi să o venereze pe Kybele ca divinitate. Deoarece, însă, din pricina vechimii, din trupul lui Attys nu mai rămăsese nimic, frigienii au făcut imaginea tânărului, pe care apoi, plângând-o, o înmormântară, îndeplinind şi onorurile funebre potrivite cu soarta lui, şi acest obicei ei îl ţin constant până în zilele noastre”. Attys era doar varianta traco-frigiană a lui Orfeu, căruia geto-dacii îi mai spuneau şi GALLIEN “Superbul; Magul; Poetul”, ION “Măreţul” sau I-ANA “Al Anei”. Ultimele trei apelative se regăsesc în bocetele Caloianului:

Caloiene, Iene,

Du-te-n cer şi cere

Să deschiză porţile,

Să sloboadă ploile,

Să curgă şi gârlele,

Zilele şi nopţile,

Ca să crească grânele!

***

Iani, Iani, Caloiani,

Ia cerului torţele

şi deschide porţile

şi porneşte ploile!

Amintindu-ne că Mainades “Dansatoarele (sacre)” i-au tăiat capul lui Ion-Orfeu şi i l-au aruncat în râul Naparis, este limpede că tradiţia Caloianului are mai bine de cinci milenii şi că provine din misterele orfice. Râului pe care a plutit Kog-a-Ion “Capul Magnificului” i s-a mai spus şi AURU-METTI “Drumul Celui Curat (Strălucitor)”, de unde vine şi actualul nume al Ialomiţei. Obiceiul Caloianului este caracteristic mai ales Munteniei (Ialomiţa, Buzău, Brăila) şi are loc, de obicei, în marţea a treia după Paştele ortodox. Încă din zori, fetele de la 5-6 ani în sus se strâng la un loc şi se împart, după vârstă, în două sau mai multe cete. Fiecare ceată îşi alege o conducătoare. Fetele fac o păpuşă de lut, un om mic, pe care îl împodobesc cu panglici, cârpe colorate şi flori, iar pe cap îi pun drept căciulă o coajă de ou roşu. În unele sate îl îmbracă în straie ţărăneşti, cu opincuţe şi căciuliţă. Păpuşa se numeşte Calian, Caloian sau Scaloian. Fetele pun Caloianul într-un sicriu mic, bine încleiat ” ca să plutească pe apă ” sau pe o scândură, îl înconjoară cu coji de ouă roşii, păstrate de la Paşte, precum şi fel de fel de flori, printre care predomină busuiocul, apoi îl îngroapă pe câmp, printre bucate, prin bozii sau mărăcini, pe malul vreunei ape ori într-alt loc ascuns. Înainte de înmormântare, una dintre fete se face preot ” Mainadele erau preotesele Soarelui! ” alta, dascăl, a treia duce steagul, adică o trestie cu o batistă albă în vârf, înaintea popii, şi iarăşi una sau doua fete duc sicriul ori scândura cu Caloianul. În urma cortegiului vin celelalte fete, cu lumânări aprinse, bocind:

Caloiene, Ene!

Cum ne curg lacrimile

Să curgă şi ploile,

Zilele şi nopţile,

Să umple şanţurile,

Să crească legumile

şi toate ierburile!

Alte fete îi plâng pe fraţi, surori, părinţi, dacă au! După înmormântare, Caloianului i se face pomană, timp în care e bocit din nou:

Iene, Scaloiene!

Tinerel te-am îngropat,

De pomană că ţi-am dat,

Apă multă şi vin mult

Să dea Domnul ca un sfânt,

Apă multă să ne ude,

Să ne facă poame multe!

A treia zi, după ce l-au înmormântat, adică în a treia joi după Paştele ortodox sau în ziua de Paparude, fetele se adună iarăşi, se duc la locul unde a fost înhumat, îl dezgroapă şi-l bocesc:

Caloiene, Ene,

Mă-ta te cată

Prin pădurea deasă,

Cu inima friptă, arsă,

Prin pădurea rară,

Cu inima friptă, amară!

Fetele îl aduc în sat şi îl aruncă într-o fântână sau se duc şi-i dau drumul sicriului pe un râu sau pe un lac, urând ca anul să fie ploios şi plin de belşug. În multe locuri, Caloianul e mai întâi frânt în bucăţi şi abia după aceea diferitele sfărâmături sunt aruncate în fântâni, în bălţi ori pe râuri. Apoi se adună toate fetele la o casă şi acolo coc o plăcintă mare, numită ghizmana (cf. trac. AKES-SAMENOS “Grădina (Sămânţa) Magică”), ori mai multe plăcinte şi alte bucate. Flăcăii aduc vin şi lăutari, se aşează toţi la masă, mănâncă şi beau din pomana Caloianului. Alteori, fetele îmbracă un sul cu straie femeieşti şi umblă cu el pe la casele oamenilor; şi la casa unde se duc, gazda trebuie să ude acel sul cu apă, apoi le dă faina, ouă, unt ş.a. Cu ceea ce adună fac şi ele plăcinte, bucate, aducând şi vin, şi aceasta se numeşte Pomana Caloianului. Iar acelui sul îmbrăcat, i se spune, ca şi omului de lut, tot Caloian sau Scaloian.

Pe vremuri, în unele sate se făceau două păpuşi, care se numeau Tatăl Ploii şi Măicuţa Soarelui (cf. rom. măicuţă “călugăriţă”). Nu se ştie cum şi când aceste denumiri s-au prefăcut în Tatăl Soarelui şi Măicuţa Ploii.

Iniţiat în misterele orfice ale strămoşilor, Ioniţă, marele ţar al românilor şi bulgarilor, şi-a adăugat supranumele de CALOIAN.

Ca Domn al Nopţii, Orfeu era considerat şi cel ce aduce visele (cf. gr. M-ORPHEOS, zeul viselor), semizeul Somnului. Acest Ion-Iana, sub numele de Moş Ene aduce şi acum somnul copiilor români. Tot de la ION “Magnificul” provine şi titlul voievozilor români, ajuns într-o epocă mai târzie IO” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997.

***

XIX- POPORUL MISTIC, AL SOARELUI

 NEGRU/SPIRITUAL: LAH/VALAH

…Să nu uităm că Neamul nostru Românesc se mai numeşte şi „Valah”, de la arhaicul (şi mioriticul)„Lah/Lai”: „Mioriţă laie...”

Istoricul Neagu Djuvara, punând în discuţie originea voievozilor întemeietori ai Ţării Româneşti, Negru Vodă şi Basarab I, scrie o carte care, prin afirmaţiile ei, intrigă, cel puţin… o carte despre originile statale româneşti, bazată ( ni se spune…) pe argumente de ordin arheologic şi istoric. Ce afirmă domnul Neagu Djuvara şi, alături de el, o „anumită parte a presei”…de-o vreme încoace…? Afirmă că poporul român s-ar fi format cu ajutorul cumanilor, iar statul medieval românesc, în primul rând Ţara Românească, ar fi fost „vopsită bine”cu aceşti cumani… Unde vor fi dispărut, însă, românii… românii de până atunci…??? VALAHII, deh!… Aaa, păi, atât Negru Vodă, cât şi Basarab I „sunt cumani”!!!…înseşi numele lor o arată, limpede ca apa tulbure… Pentru Negru Vodă, explicaţia ţine de culoarea pielii – cumanii „aveau un ten închis la culoare”, zice istoricul Djuvara! – iar Basarab ar fi însemnând „tată conducător”…

Mulţumim frumos de „orientare”, domnule Djuvara! Dacă tot e să vorbim la modul „ipotetic”, atunci noi preferăm ipotezele care ne favorizează Neamul…(iar nu ni-l duc în nişte tenebre aiurite/aiuritoare…) – şi, şi mai bine, pe cele care sunt mai mult decât ipoteze deochiate: sunt explicaţii ŞTIINŢIFICE! Şi, deci, aduc Adevărul, pentru Neamul nostru! Şi, în acest caz, îi preferăm pe B.P. Haşdeu şi pe Vasile Lovinescu… – domnului Neagu Djuvara!

La esoteristul român Vasile Lovinescu, există două feluri de a-ţi lămuri el sensul unui cuvânt:

1-direct, traducând cuvântul… – destul de rar!

2-sugerând căi de conexiune semantică, pentru a rezulta un sens sintetico-mitic.

Să luăm pe rând lucrurile:

a-cazul lui “Negru Vodă”: onomastica legendarului ctitor de ţară se poate tălmăci, întâi, prin simbolistici conexe: se porneşte de la Novac=Înnoitorul; se sugerează că, dacă Kronos=Neòteros=Înnoitorul, înseamnă că şi Saturn=NEGRUL (CARE) ESTE IZVORUL ALBULUI-LUMINII!!! (Dacia Hiperboreană, Rosmarin, Buc., 1994, p. 33). La fel, Marea Neagră – are “două chei”: I- Cheia Soarelui-Leuke-Insula Serpilor (…acolo, în Insula Şerpilor, este Templul lui Apollon…de aceea ne-au “găbjit-o” ucrainienii… – au, şi politicienii lor, habar de esoterism… – şi ţin mult mai mult la interesul ţării lor, “cu tot nedreptul”, chiar – decât Emil Constantinescu şi Adrian Severin, “cu dreptul cel mai drept” al Neamului nostru…) + II – Cheia Lunii-Selina-Sulina-Selene…Deci, Marea Neagră ar trebui să însemne “IZVORUL LUMINII FORMEI CELEI BUNE” (ev=bun+ropa=forma…) – cf. p. 30.

…Dar tatăl lui Novac este IANCU(S)=IANUS(cf. p. 35), adică “zeul cu două feţe”, una spre trecut, cealaltă spre prezent, una spre întuneric, alta spre lumină…Deci, prin Tatăl-Iancu, Novac-ul devine Izvorul Dublu, concomitent al Luminii şi Întunericului…

…Dar şi Omul (…vârful muntos) este figura lui Saturn, Papaios=BĂTRÂNUL…(cf. p. 35). “Chiar pe vârful Omul (…) este un omphalos uriaş, de 10 metri înălţime şi 20 de metri lăţime. Este Geticus Polus, numit de popor OSIA LUMII şi BURICUL PĂMÂNTULUI”- op. cit., cf. 35. (Da, numai domnul Djuvara nu vrea să ne recunoască – hai, să zicem, n-om fi nici “Buricul Pământului”, dar măcar…nu cumani…).

Deci, noi, ca oameni, avem ambele izvoare, de “alb” şi de “negru”, în noi…Zalmoxis este Brahma Nirguna – “zeul suprem dacic este fără nume/calificare”(cf. Strabon), ci doar funcţional… – izvor al contrariilor…(À propos: acea “istorie”, cu Deceneus care coboară din vârf de munte, pentru a stârpi viţa-de-vie – este interpretată, la p. 37, de Vasile Lovinescu, drept SALVAREA TRACIEI DE NORD-URANICE[DACIA], DE INFLUENŢELE DIONYSIACE DIN TRACIA DE SUD, intrată sub nefastele perturbări spirituale, greco-oriental-persan-siriace…).

Deci, concluzia implicită: NEGRU VODĂ ESTE IZVORUL COSMIC ABSOLUT!

La p. 37, a aceleiaşi cărţi, apare o primă tălmăcire a cuvântului Sarab=rex et pontifex (”Sarabii cumulau ambele funcţii”). “Sarabii erau deasupra castelor, erau hamsa – ereditară, vizibilă şi accesibilă.” Şi, la p. 59: ”Basarabia era numele unei caste şi nu al unei singure familii”.

Mai jos, se spune despre Sarabos Tereos (cf. Jordanès) = Sarab purtând Tiara. BanSarabos=Casta Suprem-Solară/Celestă… La fel şi (S)Arabii…

Iată veriga de unire între Europa şi Asia: ARABII…(Nu prea ne convine, probabil, ACUM… – dar arabii au fost cei mai mari alchimisti ai Evului Mediu…).

“Pe stema Valahiei se văd trei capete de Negri (n.n.: în sensul de “etiopieni”-lahi/popor esoteric/”plin de DUH”); iar pe acelea (n.n.: stemele) ale Moldovei – două chei încrucişate – având fiecare, la extremitatea superioară, 2 capete de Negri“…(cf. p. 61).

Dar dacă Zalmoxis=Saturn=Izvorul Dublu=Regele Lumii, înseamnă că şi Sarabii sunt Regii Lumii…pentru ca ei conduc funcţiunile Cerului si Pământului…Deci, şi Negru Voda este Sarab…

Să nu uităm că noi suntem “(v)lahi”=Negri-Saturnieni…SORI NEGRI-OCULŢI! (Precum Luceafărul eminescian…). Adică, Stăpânii-Regii Lumii…”SFINŢII” Lui Dumnezeu-Zalmoxis…

Dar Arimoi/Arimii/Aresmoi/Oresmoi sunt nume care trimit si la Rama şi la Titani…(Typheus era Arimoi…), cei care l-au “înfruntat” pe Zeus, adică au “tentat” indistincţia sintetizantă, între uranic şi chtonian…între Negru si Alb…(Iată EURASIA, de care tot am vrea să se zică, într-o bună zi, că este continental unitar al civilizaţiei terestre…).

b - iată, însă, şi pasajele “directe”: “Descălecătorii (n.n.:Ţărilor române) sunt toţi din Transilvania (n.n: Adrian Bucurescu precizează, în Dacia secretă: HAR-DEAL…), ei sosesc dintr-un ţinut NEGRU sau sunt ei înşişi NEGRI. (…)Negru Vodă, ca iniţiator superior şi ca misionat (n.n.: sic! – cu Misiune Divină!) a realizat aici un suport spiritual, o manifestare pantaculară a misterelor din nou instituite de el, care au fost, în definitiv, o readaptare a tradiţiei dacice (n.n: readaptarea la tradiţia primordială se face, deci, fie de o personalitate divină sau cu funcţie divină, fie de Collegia fabrorum=comunităţi-congregaţii secrete=personalitaţi/spirite “colective”…UNU-ÎN-MAI-MULŢI, revenind la UNU… – iată şi comentariul lui V.Lovinescu: “de altfel, Ianus nu prezida, oare, Collegia fabrorum?”- cf. op. cit., p. 55) .

Şi Moldova este întemeiată de “Cel din Maramureş (Dragoş-Dragonul-Ouroboros-ul…)=Ţara Mureşului Negru”…Şi se merge pe alchimia “nunţii” dintre Căţeaua-Molda=Mercurul Lunar+Bourul-Urus (de aici, şi confuzia benefică dintre Bour şi Urs…în simbolizarea Pontifex-ului, a Castei Preoţilor/Brahmanilor…)=Sulful Solar…

***

Iată şi “întăriri” semantice, la p. 320, în Vasile Lovinescu, Creangă şi creanga de aur: “Sarab era descompus de Haşdeu în Sar si Ab(Ba): Sar=Soare, Principe, Domn, Sef – în sanscrită, Surya=Soare. Deci, Stăpânul, prin excelenţă al Lumii…SUR, în româneşte, denumeşte indistincţia dintre Eter şi Tărie…Cal Sur=Cal Soare…Fiinţa transcendentă şi arsă de ETER…(…)”.

Ba sau Ab – înseamnă şi Şef, dar sugerează şi Copil – în sensul de Izvor al Purităţii Eterice…Domn-Stăpân, sau Copil/Stăpân…(n.n: Fiii Soarelui-puritate esenţială/eternizată.. – maternitatea Anei Manolice semnifică tocmai această eternizare solară a Mânăstirii-Lume!).

“Profetul Muhamed spunea: “<> – <>- deci, rămâne RAB=DOMN=NUME EXCLUSIV DIVIN”.

Cam asta ar fi, la Vasile Lovinescu… – problema sensurilor/funcţiilor sacrale ale lui Negru Vodă/Basarabilor…Parcă sună mai nobil miturile vechi şi sfinte, cuvintele traduse din limbi reale, dar cu POVESTEA-MIT în ele, încă…decât aiuritoarele poveşti “cumăneşti”/”cumanizante”(după cele “romanizante”, ale altor falsificatori de istorie, care mai naivi, care mai puţin naivi… – deci, mai…”catolici”…), fără duh şi fără vreun rost, fără de vreun folos… – decât, poate, pentru detractorii şi aneantizatorii istoriei sacre a Neamului Românesc…al celor care scot pietrele sacre ale Sarmizegetusei, din locurile lor îndumnezeite/cosmicizate – pentru a le îngloba în temeliile motelurilor din zonă…şi asta, fără ca Ministerul Culturii, prin veneticii săi miniştri, măcar să se sinchisească…

Nici măcar nu ne trece prin minte că ilustrul domn Neagu Djuvara ar face parte dintre ei/aceştia (de care făcurăm vorbire mai sus…) – dar, hotărât lucru, “le dă (acestora) apă la moară”…”din gros”…

(-Cf. V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Rosmarin, Buc., 1994, p. 65: ”Iosif din Arimateea, plecând pe o corabie cu Sfântul Graal, spre Marea Britanie, s-a oprit îndelung în cetatea SARAS, al cărui Rege era EVALAC(…). La sfârşitul Questei Graalului, <>, Galaad, Perceval şi Bohor s-au îmbarcat cu Sfântul Potir în aceeaşi corabie, care îi duce până la Cetatea SARAS, al cărei Rege devine Galaad; acesta a închis Graalul în Templul Spiritual al acestei Cetăţi. Din Saras, au ieşit Sarazinii, spune povestea…Saras, Sarabii; Evalac, Valahii; Sarab transformat în Arab, denumire populară a Negrului, la fel ca Sarrasin (şi Maur) în Evul mediu Occidental. Resorbţia GRAALULUI în Templul Spiritual din SARAS, tot atâtea lucruri formidabile, greu de precizat, nu atât din pricina lipsei de fapte, ci pentru că sunt inefabile…”

Bine că domnul Djuvara transformă fapte deloc inefabile, în…falsuri „cu gură mare”…Foarte mare, incredibil de mare…şi goală…

***

XX - NEGRU-VODĂ, LOGOSTELELE ŞI  EROII

Mai ales astăzi, când mulţi istoricii români, în loc să scormonească trecutul nostru autentic, se ocupă cu falsificarea lui – şi în loc să re-descopere eroismul românesc, „iau foc cu gura” ca să demonstreze „că n-am fost vreun lucru mare”, ba chiar că nici n-am existat, cu identitate clară (un fel de popor migrator al Europei!!! – tocmai noi, CEI MAI VECHI LOCUITORI AI EUROPEI!!! – dacă nu şi ai lumii…), ori că suntem, din născare, mai ticăloşi decât alte neamuri… - azi, când dl Neagu Djuvara, din nişte impulsuri cu totul obscure, doreşte, cu orice preţ, să ne „cumanizeze”… - ei bine, tocmai în aceste împrejurări năucitoare, noi venim cu dovezi nu doar mitologice, ci chiar ştiinţifice, etnografico-etnologice, despre Neamul Tracilor şi despre Eroii şi eroismul traco-românesc…Noi, poporul ai cărui războinici se amestecau cu Oastea Îngerilor, ca SEMIZEI-ANSES-ASENI – înrolându-se în Oastea lui Zalmoxis şi apărând cerul de năvala dragonilor, luptând direct sub conducerea Arhanghelilor MYCALE/MICHAEL şi CAEPROEZUS/GABRIEL (cf. Adrian Bucurescu, Mitologie românească, în rev. Strict secret, An VI, nr. 292, 28 nov.- 4 dec. 1995, p. 14). Dovezi care ne situează, ca popor, în zona celor cu „stea în frunte”, sub LOGOSTELE - STELELE LOGOS-ului SACRU, din vecie…, Logos care produce transcenderea Omului întru Divinitate, scoasă înafara Ursitei/Urse: „Pentru român, stelele logostele deţin o importanţă magico-mitică mărturisită de credinţe şi tradiţii(…); ele păzesc destinul stabilit de urse/ursite fiecărui om.” Stelele Logostele acţionează, însă, şi pe deasupra urselor/ursitelor, întru re-cuperarea stării primordial-paradisiace a Omului-Eroului, întru hierogamie: „În descântece de nouă stele logostele se solicita să se fure (.n.n.: a se citi: A TRANSCENDE CONTINGENTUL!) dragostea împărătească, frumuseţea zânei şi să o ducă solicitantei, pentru a se mărita cât mai degrabă(…). În interpretarea magico-mitică a stelelor logostele, mai mult decât în descântecele celorlalte categorii de stele, se întrevede dorinţa omului de a interveni în cursul destinului său” (cf. Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei RSR, Buc., 1987).

Neamul Metafizic al Românilor s-a zidit/ctitorit/zămislit sub stele logostele, s-a născut şi există întru MIT. Iată adevărul românesc (nu cel „cumănesc”… - ci, pentru că suntem creştini ortodocşi, AL TRADIŢIEI SACRE!), despre „figura legendarului” (?!) NEGRU VODĂ, ctitor al Patriei Misterului Divin (NEGRU-KARA-LAH!)-Kara Iflak-ului/Vlahiei (Ţara Românească), de fapt, el însuşi fiind Fiinţă şi Herb, Domn şi Zeu, Existenţă şi Punte spre Supraexistenţa Atemporală, Om/Erou/Zeu şi Ţară, totodată : „Titlul de VOIEVOD vine în româneşte din supranumele PONENAVATA-„Domnul Nopţii” (NEGRU): STĂPÂNUL NEVĂZUT, cum i se mai spunea lui Orpheus. Acest DOMN NEVĂZUT avea un statut asemănător cu al vechilor împăraţi japonezi: se ruga Cerului pentru popor şi nu se arăta decât conducătorilor militari şi religioşi. Ultimul mare Preot a fost NICOARĂ DIGU-MIRU, aşa-numitul <>, tatăl lui Basarab I. Forţat de expansiunea maghiară, ce se apropiase de Făgăraş, Marele Preot Dac a trecut munţii, împreună cu suita lui, şi a întemeiat Ţara Românească. La Curtea de Argeş, Digu-Miru a înălţat un templu, aşa-zisa biserică <>.  Turnul straniu al templului, ce se mai înalţă încă din ruine, arată că nu a fost vorba de o biserică creştină obişnuită. Numai autoritatea lui sacerdotală a făcut ca întemeierea Ţării Româneşti să fie ferită de războaie civile şi să cuprindă şi Oltenia, ai cărei boieri s-au închinat şi ei marelui Domn, după cum atestă cronicile munteneşti. Multă vreme, din noul stat au făcut parte şi ţinuturile Amlaşului şi Făgăraşului, de unde descălecaseră întemeietorii.

NEGRU-VODĂ a fost înmormântat în lăcaşul ce se va numi mai târziu Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Mormântul lui a fost deschis la 31 iulie 1920, cu prilejul unor lucrări de restaurare. La Biserica Domnească se păstra datina ca, în fiecare an, de Sf. Nicolae, să se pomenească la acest mormânt ctitorul bisericii. Monumentul funerar, care se afla între cei doi stâlpi ai pronaosului, a scăpat neatins timp de peste şase veacuri. În momentul când piatra a fost ridicată de pe sarcofag, a apărut, ca într-o scurtă vedenie, IMAGINEA NEALTERATĂ A MARELUI VOIEVOD ŞI PREOT (n.n.: funcţiile sacral-dacice de Rex et Pontifex!), din veacul al XIII-lea. Pe cap purta o diademă de mărgăritare, încheiată cu un lanţ de aur peste pletele lungi, lăsate pe spate. La gât, peste tunica din mătase purpurie, se răsfrângea un guler de dantelă lucrată în mătase şi aur. Un şir de aprox. 30 de nasturi  de aur încheiau tunica, împodobită la gât, la piept şi la manşetă cu şiruri de mărgăritare. Colţurile pulpanelor erau împodobite în faţă cu două rozete, tot cu mărgăritare. Nasturi de aur erau şi la mâneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste şolduri avea petrecută o centură brodată cu fir de aur şi mărgăritare, care se încheia cu o superbă pafta de aur, ce reprezenta Palatul Cerului. În parte centrală, pe un fond de smalţ albastru, este lucrată în relief o lebădă cu cap de femeie – MARIA! – iar lateral, în balcoane, se află cei doi Zalmoxis, Fiul şi Fiica Împărătesei Cerurilor. Giulgiul era acoperit cu zvastici, simbolul sacru al iniţialei numelui lui Zalmoxis al Gemenilor Divini (n.n.: Apollon şi Artemis) – litera dublă Z. O coloană sculptată împarte în două coloana funerară. Din extremitatea sa ies două ramuri: deasupra este un cap hexagonal; peste el, o stea cu 12 colţuri – cele 4 triunghiuri simbolizând lunile şi anotimpurile – într-un cerc, închizând cele 24 de raze ale unei roţi dinamice, adică 24 de secole ce trecuseră de la moartea împăratului-profet Orpheus, până la naşterea Gemenilor Cereşti” (cf. Adrian Bucurescu, Mitologie românească, în rev. Strict secret, Anul IV, nr. 197, p. 12). Deci, este absolut exclus, domnule Neagu Djuvara, ca Negru Vodă să fi fost cuman, din moment ce purta, la modul sacral, însemnele dacilor magi, Rex et Pontifex – magii dacilor au fost ultimii care au cumulat aceste două funcţii… - între care semnul zvasticii, ca herb al lui Zalmoxe/Gemenilor Cereşti se disting, cu maximă autoritate. Ca, de altfel, şi simbolurile numerologice.

Şi pentru cei care nu ştiu că pe trădătorii de PĂMÂNT/MOCŞĂ/MOŞIE/TĂRÂM SFÂNT (cu „textură” din sângele mântuitor al Eroilor!) şi de NEAM AL ACESTUI PĂMÂNT nu-i aşteaptă nimic bun – îi informăm că, pentru dacii/daoi, Poporul Lupilor (Lupului Fenrir, primă întruchipare funcţională terestră a Lui Hristos-Mântuitorul-Purificatorul-Învietorul!) şi ai Căii Drepte – poporul confreriilor cavalereşti ale lykantropilor şi ursinilor (Romulus Vulcănescu, op. cit., p. 267), poporul Eroilor-(Semi)Zei („semizeul este un alter ego al eroului(…) eroologia consideră pe erou ca pe o făptură umană supradotată, ridicată la rangul divin prin efectul activităţii lui salvatoare sau civilizatoare pentru semenii lui, oamenii” – cf. Romulus Vulcănescu, op. cit., p. 323 – şi ce altceva decât „acţiune salvator-civilizatoare” au întreprins strămoşii noştri, prin auto-jertfa lor hristică, pentru MOCŞĂ ŞI NEAM?!) – Pământul este atât loc al Odihnei/Somn/Înviere, cât şi loc de unde blestemele pentru cei răi (şi ce este mai rău decât un trădător?!) îşi iau energia stihinică, de împlinire: ”Pământul, Mumă a tuturor(…) – românii plecaţi, de nevoie, din patrie, dormeau pe pământ adus din patrie(…) de aceea, mătăniile/metaniile se fac până la pământ (n.n.: între Pământ şi Cer este legătura fraternă, dintre Cei Doi Zalmoxis, Gemenii Divini!), iar „când blestemă cineva, se închină, se apleacă apoi şi sărută pământul” (cf. Romulus Vulcănescu, op. cit., p. 446), adică invocă strămoşii, în opera de lustraţie/exorcizare…Vedeţi, ne-stimaţi trădători de Pământ/Mocşă şi de Neam Românesc, să nu vi se deschidă, sub picioare, „cu perspectivă” spre Tartaros, acest Pământ, cu textură de Strămoşi/ANSES ZALMOXIENI/ Eroi Cosmogonici, dar şi punitiv-soteriologici!!!

                                                                                                                            

***

XXI – …AM AJUNS LA FINALUL AVENTURII

PRIN AMINTIRILE PROPRIEI NOASTRE

FIINŢE/FIINŢĂRI TERESTRE…

…Am insistat pe valoarea de “Sfinţi” a strămoşescului nostru Neam Daco-Traco-Românesc, nu doar pentru a ne preciza IDENTITATEA, dar şi pentru a sugera (ba chiar: clama!) MISIUNEA NOASTRĂ SACRĂ, COSMICO-TERESTRĂ – pe care n-avem dreptul s-o uităm, deci s-o trădăm – ci, precum Hristos Mântuitorul, s-o “săvârşim”/împlinim, dacă vrem să continuăm a exista sub soare, să continuăm a fi COPII AI SOARELUI – şi locuind, nu cu chirie, ci cu spirit de gospodărie!!! - în Grădina Maicii Domnului/AKES SAMENOS=GRĂDINA SFÂNTĂ, cum o numeau strămoşii noştri Traco-Daci.

…Adică, cei care ne-au lăsat, sub blestem şi binecuvântare, totdeodată, această moştenire de Duh şi Acţiune a Duhului, cu implicaţii extrem de importante în evoluţia spirituală a planetei Terra - pe care, acum, noi doar o distrugem, în loc s-o slăvim şi s-o gospodărim, cu maximă înţelepciune -  precum Dumnezeu, Grădina Raiului!!!

…Ar trebui să avem şi Misiunea de a ne apăra fraţii dinafara graniţelor ACTUALE (MESCHINE!, ca şi sufletul nostru actual…!)  - dar aceasta ar însemna, conform celor scrise de onorabilii istorici şi arheologi, citaţi de noi mai sus, SĂ NE CONSTITUIM ÎN APĂRĂTORII ÎNTREGII PLANETE, pentru că, peste tot pe Terra, Tracii AU ÎNTEMEIAT! De la Sudul Saharian, către Polul Nord-HIPERBOREEA!!!-Locul Divinităţii-Capul Lui Hristos – şi de la Apus până… în Extremul Orient!!! Da, probabil că, după Misiunea de Candelă Nestinsă  a Duhului – avem Misiunea de a Unifica şi Echilibra Spiritual (ca Balanţă Cosmică-THULE!!!), la Porunca Lui Hristos-Dumnezeu, cugetele întregii omeniri…

Dar acest lucru, această Misiune Sacră – nu este posibil/ă fără a ne căuta/cerceta, afla şi păstra …PROPRIA NOASTRĂ IDENTITATE!!!

“Drept care”…am scris şi citat cele de mai sus…etc. etc. etc.

…Dar nu putem încheia lucrarea, fără a da glas mustrării făcute de dl Napoleon Săvescu, aşa-zişilor “istorici”, care-şi trădează neamul, prin tăcere – ba chiar, mai grav, PRIN FALSIFICAREA ISTORIEI: “Nu am dreptate să mă revolt împotriva profesorilor care se mulţumesc să se rezume la ceea ce au învăţat sau n-au învăţat în tinereţea lor, împotriva celor care, din interese geo-politice, încearcă să bage în capul generaţiilor acestui secol că avem o altă limbă şi o altă origine decât cea evidentă şi reală? De ce să acceptăm transmiterea neştiinţei, prin ştiinţă?”

…Ba da, aveţi perfectă dreptate să vă revoltaţi împotriva actualilor dezertori de la Porţile Cetăţii Neamului Românesc – împotriva fariseilor şi impostorilor laşi, a falsificatorilor ştiinţei, prin “neştiinţa ştiinţifică”! – …adică, scuiparea în obraz a Adevărului-Hristos – …să vă revoltaţi împotriva, deci, a celor care uită vorba Sfintelor Evanghelii, în care răsună, ca o trâmbiţă apocaliptică, vocea Lui Hristos-Mântuitorul, către şi pentru noi: “Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, dând mărturie, în locul vostru!”

                                                                                                                                                                  prof. dr. Adrian BOTEZ

 


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971