Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL
                                                                                                                                                                                 - continuare I
X - A  NU VEDEA PĂDUREA DIN CAUZA COPACILOR…SAU: TRACIA NU ESTE A TRACILOR?!

…Din păcate, în lupta spirituală de recuperare a Adevărului Unic (care ne este ascuns cu perseverenţă şi diabolică premeditare!), unii “războinici” nu văd pădurea din cauza…copacilor!

Excelentul cărturar şi înfocat patriot CONSTANTIN OLARIU ARIMIN (şi-a luat psudonimul de “Arimin” de la numele Imperiului Get/Arimin!), în lucrarea sa Imperiul get (preluat de pe www.ariminia.ro: “O informaţie indirectă a puterii geţilor din acea vreme este propunerea de căsătorie a fiicei împăratului Octavianus Augustus cu fiul acestui conducător al geţilor şi care avea ca scop politic să controleze un adversar puternic ce făcea Romei îngrijorări serioase. Suetoniu spune că tîrgul mariajului îl viza chiar pe Cotiso. Dar acest imperiu arimin format din geţi şi traci a fost ciopîrţit metodic de către romani timp de peste 100 de ani.), deşi  greşeşte spunând că romanii au cucerit “o treime din Dacia” (de fapt, au avut sub control doar 14%!!! din teritoriul Daciei!!!) – ştie, însă,  perfect:

1-că Traco-Geţii conduceau Regatul Amalilor, în estul Carpaţilor – “În al treilea popas la Marea Pontică devenind mai umani şi mai înţelepţi, cum am spus mai sus, şi popoarele fiindu-le împărţite pe familii, vizigoţii erau supuşi balţilor, iar ostrogoţii, de asemenea, erau în serviciul străluciţilor amali" (s.n.) - astfel, confirmând alegaţia lui Adrian Bucurescu, din păcate rămasă doar într-o pagină din ziarul Strict secret, al anilor 1991-1993, precum că “ducii daci erau recunoscuţi drept slăviţi conducători, de către goţi/dacii de Nord!” -

2-şi ştie la fel de bine despre identitatea nu doar etnonimică, ci şi de acţiune,  dintre geţi şi goţi, ştie despre împăraţiii DACI ai Romei, DE DUPĂ AŞA-ZISA “CUCERIRE TRAIANĂ A DACIEI” (ca şi Napoleon Săvescu, în celebra sa lucrare Noi nu suntem urmaşii Romei! , Editura Intact, Bucureşti/România, 2002 - domnia sa îi restrânge la vreo 7-8 – Regalian, Maximius Daia/Daza, Aureolus, Galeriu, Daia, Licinius, Constantin Chlorus, tatăl…tracului  CONSTANTIN CEL MARE…!!! -  când, numărându-i în cartea lui Ammianus Marcellinus, Res Gestae, ei se ridică la 32, şi dacă nu-l uităm pe Tracul TRAIAN, se fac…taman 33!!! – numărul de ani NECESARI ai întrupării dumnezeiesc-hristice, pentru “săvârşirea/împlinirea” Misiunii Golgotice!),

3-ba chiar ajunge la apoteoza ideatică, identificând geţii, tracii şi ilirii cu NEAMUL /Imperiul ARIMIN şi 

4-fiind în consens cu un foarte acribios şi harnic istoric italian, care-i identifică  pe Eroii Geţi, cu ASENII, din epopeile sanscrite (“Geţii care s-au distins în această luptă au fost numiţi AUSENI sau ASENI – EROI – pe care Zamolxe îi iubeşte cel mai mult şi autorul lor învăţat crede că "au plecat cu Odin în Scandinavia" – cf. istoricul italian Carlo Troya,  Fasti Getici o Gotici, appendice al Storia d’Italia del Medio Evo, în cinci volume în anii 1839-1841, o parte din acest text fiind preluat şi completat de către J. F. Neigebaur, care a publicat la Breslau, în anul 1859, o carte despre descrierea Moldovei şi a Valahiei),
 
…ei bine, jubilează absurd la năvalele geţilor/goţilor în Tracia! -…de parcă Tracia nu era TOT şi MEREU  - Patria lor!!!: “În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd” – sau: “În anul 258 geţii şi goţii năvălesc în Tracia şi Grecia pe care le devastează fără cruţare, apoi trec în Asia Mică, iernează acolo după care se întorc în anul următor plini ochi de pradă. La acea dată provincia Dacia nu mai este controlată de romani, fostul imperiu get de pe timpul lui boero Bisto fiind refăcut parţial dar cu o componentă etnică şi mai ales militară de neam germanic venită din Scandia care se adaugă la cea getică”.

Ce importanţă are că, temporar, romanii erau “stăpâni” ai teritoriilor trace?! Aceasta nu înstrăina, spiritual, un Pământ Sacru de …Cei Sacri/Sfinţi!!! Tracii tot traci rămâneau, fie că se numeau geţi sau daci sau goţi…iar Patria lor nu putea să fie “invadată”, ci…ELIBERATĂ!!!

Pentru că, altfel, păţim ceea ce se temea cărturarul CRISTEA SANDU TIMOC: bulgarii “şi-o vor lua în cap”, “capturând”, în mod nemernic, numele de “trac” -  pentru…EI! Or, ştim cu toţii cât de “traci” vor fi fiind sălbaticii bulgari (cam la fel de civilizaţi precum “nobilul neam al lui Attila”…!) – cu care fraţii români din dinastia Asăneştilor au făcut alinanţă ofensivă/militară de nevoie, iar nu de prea mare drag…!!! Şi zău că ne ajung obrăzniciile criminale maghiaro-secuieşti şi ucrainiene, ca să mai alimentăm şi aroganţa unui neam (foarte intens supravegheat de SUA şi UE…), despre a cărui inteligenţă Eminescu zicea că stă…în ceafă: “(…) bulgăroi cu ceafa groasă (…)” (cf. Mihai Eminescu, Scrisoarea III).
***

XI – FALSIFICAREA ISTORIEI…ÎN OGLINZI
a - CONSTANTIN ŞI ELENA.
ENIGMA DACILOR DE PE ARCUL LUI CONSTANTIN
Cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune “Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta “profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.

b- FALSIFICAREA ISTORIEI
(…)…Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman? A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect. Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin. Despre informatiile pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut sa demonstreze ca, dupa abandonarea provinciei, in Dacia nu a mai ramas nici un dac si ca nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului “intunecat”, pana la venirea maghiarilor in Transilvania. Aparitia unor personaje istorice importante, de obarsie dacica, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra ca nu este vorba de daci autentici. Istoricii români, in schimb, au cautat sa demonstreze ca, dupa abandonarea Daciei, toata populatia ramasa in provincie era deja complet romanizata. Prin urmare, si imparatii de origine dacica trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, “nu trebuiau” sa mai existe decat romani, eventual proveniti din stramosi daci romanizati. Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insista asupra originii dacice a acestor imparati ne arata cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv romanizati, ci originea lor etnica era foarte importanta” – cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997.
***

 
XII– DISPARIŢII MISTERIOASE ŞI EXTREM DE…”DISCIPLINATE”!!!

…Se ştie, azi, că mai toate documentele fundamentale ale acelei vremi, care marchează confruntarea, aparent doar militară, în realitate, O LUCRARE ALCHIMICĂ! – au fost distruse cu încrâncenare sau au dispărut misterios…şi extrem de suspect (prin “generalizarea” fenomenului de “aneantizare” a dovezilor despre sfinţenia dacilor/tracilor şi despre esenţa lucrării alchimice traianice…) – ceea ce-l conduce pe cunoscutul tracolog Adrian Bucurescu la concluzia că, de fapt, Originea şi Misiunea Neamului Nostru de LAHI/(V)LAHI=NEGRI-MISTICI – este Taina Supremă a Existenţei şi Evoluţiei Spirituale a Terrei: “Dion din Prusa a scris o carte intitulată Getica ori Istoria geţilor, astăzi pierdută. Din această operă s-a inspirat enciclopedistul Casiodor (490-575), de la curtea regelui Teodoric, din Italia, care a scris o mare istorie a goţilor, pierdută şi ea, iar mai târziu Iordanes. Nepotul lui Dion Chrysostomos, Dio Cassius Coceianus, născut la Niceea, în Bithynia, pe la anul 155, a scris şi el o Getica, azi de asemenea pierdută. Despre daci a scris şi împăratul Traianus o importantă lucrare ce se va fi numit Dacica sau probabil De bello dacico. Din această operă s-au păstrat doar cinci cuvinte într-un manual de gramatică întocmit în secolul al Vl-lea de Priscianus.
La războaiele purtate de Traianus în Dacia a participat direct şi medicul împăratului, T. Statilius Crito, grec din Heracleea Cariei. El a scris o carte cu titlul Getica, din care s-au păstrat doar câteva fragmente, într-un lexicon întocmit în a doua jumătate a secolului al X-Iea, cunoscut sub numele de Suidas ori Suda. Războaiele între daci şi romani au mai fost amplu prezentate de către Appianus (cea 100-170), grec din Alexandria, unul dintre cei mai importanţi istorici din secolul II, care a scris Istoria Romei, în 24 de cărţi, elaborată, probabil, în a doua jumătate a vieţii lui, înainte de anul 165. El înfăţişează cucerirea diferitelor popoare de către romani. Cartea a XIII-a, pierdută în întregime, se referea la luptele cu dacii . Din Istoria lui Ammianus Marcelinus s-a pierdut numai partea referitoare la Traianus.
Multe alte fragmente din lucrările istoricilor antici, privitoare exclusiv la geto-daci, s-au pierdut definitiv. Este limpede că în operele dispărute se ascundea Taina Tainelor (…). Conştienţi ei înşişi de intenţiile de a li se distruge secretele spiritualităţii, geto-dacii le-au ascuns în inscripţii ce par… latineşti sau greceşti. Astfel, acestea s-au şi conservat până astăzi, continuând să fie crezute netracice. Cum se poate ca un text să fie înţeles în două limbi deodată?, exclamă cu indignare unii inşi cu pretenţii ştiinţifice şi culturale. Ei, uite că se poate! Un exemplu, dezbătut şi astăzi de lingvişti şi istorici, este celebrul strigăt TORNA, TORNA, FRATRE! In anul 587 avarii năvăliseră în Peninsula Balcanică şi ajunseseră în Tracia; în vreme ce o parte a armatei bizantine se răspândise în jur pentru jafuri, conducătorul rămăsese cu o mică trupă; generalul Comentiolus, care comanda armata împărătească, s-a decis să dea atacul şi, după lăsarea serii, a înaintat. Cronicarul bizantin Theophylactos Simokattes (urmat apoi de de Theophanes) spune că, în timp ce oastea înainta, un incident banal a semănat panică în rândul ostaşilor împărăteşti, care au început să fugă în dezordine. Căzând încărcătura de pe un catâr, fără ca soldatul care avea grijă de animal să-şi dea seama, căci se afla ceva mai în faţă, un alt soldat ce se afla mai aproape, 1-a strigat să se întoarcă spre a-şi ridica bagajul: RETORNA (sau, după Theophanes, TORNA, TORNA) FRATRE, şi aceasta „în limba locala” (tracă!). Aceste cuvinte au fost interpretate ca un ordin de retragere de către oştenii latinofoni, care erau în primele rânduri; toţi au început să strige cât puteau de tare (RE)TORNA, astfel încât, în scurtă vreme, s-a dezlănţuit o fugă generală. De fapt, soldatul nu făcuse decât să-i atragă atenţia compatriotului căruia îi căzuse bagajul şi îi strigase în graiul matern: TORN-AF, TORN-AF RA TE!, adică “Ţi-a căzut, ţi-a căzut!” (literal: A căzut, a căzut la tine!)” (cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Editura Arhetip R.S., Bucureşti, 1997, cap. I, Taina Tainelor, pp. 12-13).

Evident, sublinierile din textul de mai sus ne aparţin.
***

XIII-…TOTUŞI, DESPRE ALCHIMIA TRAIANICĂ…!!!

…Chiar dacă s-a pierdut scrisul, a rămas Duhul…Şi Vasile Lovinescu, în lucrarea sa O icoană creştină pe Columna Traiană (glose asupra melancoliei), Gnosis, Cartea Românească, Buc., 1996, pp. 119-121 – asta face: re-face (prin melancolice meditaţii şi revelaţii, dar şi prin vraja etimologiilor şi a tainelor ascunse în lume şi-n oameni!) gândul şi spiritual vaticinar şi de alchimist ale lui Traian! Şi ajunge la concluzia (care la noi a fost doar un gând trecător, o ipoteză fără demonstraţie!) că “războiul” daco-roman (dincolo de “zăngănitul armelor” şi de victimele fizice!) a fost OPERAŢIUNE ALCHIMICĂ, de recuperare spirituală ASCENSIONALĂ a romanilor, prin celebrul şi paradoxalul ritual “regressus ad uterum” – “regresia” ritualico-mitică spre/în Paradisul de unde au plecat, alungaţi de păcatul lor de necredinţă…DACIA! Şi, în definitiv, dacă ne gândim la “rezistenţa” Imperiului Roman de Răsărit (1453), dar, mai ales, la “rezistenţa” prin vremi a ideii de “romanitate” şi de apropierea ei, acum, prin cercetări tot mai extinse, a “Paradisului Dacic”, de unde au pornit şi sore care voia să-i întoarcă acest “Rex et Pontifex”… – se pare că Traian Tracul n-a muncit degeaba!

“Unul dintre simbolurile cele mai obişnuite ale vicisitudinilor Devenirii, ale alternanţei VIEŢII şi a MORŢII, ale lui Solve şi Coagula, este războiul cu concomitenţa lui de Victorie şi înfrângere; chiar şi războiul profan are existenţial şi necesar, acest sens. (…) Războiul dacic e războiul întregului cosmos, al desfăşurării spirale a devenirii, în jurul Axului imuabil al lumii. (…) Războiul dacic se desfăşoară de-a lungul stărilor indefinite ale Firii, încolăcindu-se ascendant în jurul axului lor comun, ca şarpele în jurul Arborelui din Paradisul Terestru (…). Toate ciclurile de existenţă sub atracţia imuabilă a Cerului au o mişcare ascensională în jurul Axei Lumii, printr-o impulsie helicoidală, cu pas infinitesimal, formând, astfel, un cilindru. Spiralele războaielor dacice indică pasul elicei. Pe vârful Coloanei avem pe Wang, Imperatorul, intermediary între cer şi pământ, administrând schimburile dintre ele, Traian, Şen Jen, Imperator Mundi. În acest sens, Columna lui Traian este o reprezentare, o exteriorizare în Roma, a lui Geticus Polus; pentru aceasta a fost necesară anexarea Daciei la Imperiu, făcând posibilă acea minune istorică, secolul Antoninilor (n.n.: toţi, de origine tracă!). (…) Având în vedere şi descendenţa romanilor din troieni (n.n.: traci), e posibil ca Ripheus Troianus să fi fost denumirea Şefului Suprem al ierarhiei iniţiatice romane care, într-un moment de graţie, sub Traian, a coincis cu Şeful Vizibil al Imperiului, chiar ca nume (n.n.: să nu uităm că “falusul” Creator de la Roma comunică, precum un releu, cu acela ridicat/erect, la modul magico-alchimic, la Adamclisi…!). (…) Acela care a cules în potir sângele Domnului şi a dus Graalul în Apus a fost Iosif din Arimathea, al cărui nume reaminteşte pe ARIMII HYPERBOREENI (n.n.: alt nume al Imperiului Tracilor/Dacilor). Alt nume al Arimatheiei era Rama; intenţia de altoire pe Tradiţia Primordială prin al şaselea şi al şaptelea avatara, Paraşu Rama şi Rama Ciandra, devine convingătoare; devine evident rolul noii religii (n.n.: cea a Lui Hristos Înviatul!) de a se răspândi în lumea ariană. (…)  (n.n.: în continuare, V.L. vorbeşte despre Collegia Fabrorum, societăţi secrete care trebuiau să împace “păgânismul” cu “creştinismul”, întru Centrul intersectat cu Polul Getic). (…) Războiul troian a distrus ceea ce recuperase expediţia Argonauţilor – un HAGEALÂK LA OBÂRŞII! (s.n.) (…) Italia, aşezată excentric, nu a fost atinsă de această catastrofă spirituală. De aceea, Enea, cu penaţii Troiei, a putut să se refugieze acolo, ca să întemeieze un nou Ilion. Troia a trebuit să moară, pentru ca Troia să stăpânească lumea. Parabola bobului de grâu. (…). Ripheus e Distribuitorul şi Stăpânul superlative şi prin excelenţă al Justiţiei, Regele ei, Melchisedech, ar spune evreii; acest justissimus  nu se poate afla decât în locul justissimus al acestei lumi, în punctual central, unde toate antonimiile şi complementarităţile se resorb în Unitate (n.n.: cât de exact a intuit Eminescu, Muntele din Centrul Paradisului Dacic!), principiul lor comun, unde verticala polară intersectează planul nostrum de existenţă; un reprezentant, o specificare a lui, se putea afla în limba balanţei (n.n.: Thule a Hiperboreei Dacice!) geografice pe care o reprezenta Troia în mileniul al II-lea d. H. (…) Justiţia lui Traian capătă un sens messianic, justiţia celei de-a şaptea zile. (…) Căderea Troiei este aşezată în anul 1184 î.H.; dacă adăugăm 1296 ani, adică a zecea parte din Anul Mare (Manvantara), găsim anul 112 d. H., adică apogeul domniei lui Traian. (…) Dispărut în ruina Troiei în 1184, Troianus Ripheus a reapărut 1296 ani mai târziu, ca Traianus Ripheus, cu o alternanţă de doliu şi glorie, cum spune Apostolul Pavel de cei doi Adami. (…) Dar în această operaţie trebuiau angajate şi centrele hyperboreene ale Daciei! Trebuia o endosmoză între Dacia şi Imperiu – şi acesta a putut fi rostul occult al anexării. (…) Fondul ideii mesianice se compune dintr-un dublu element, amintirea unei mari ruini şi speranţa unei mari reparaţii. (…) Omogenitatea organică a lui Traian cu Ripheo Troiano îi fac solidari în această misiune mesianică, mai ales că Ripheus însuma în el Munţii Riphei, Munţii Daciei (s.n.). (…) Ochiul Sferic al Acvilei de pe Columnă îl conţine pe Diametrul-Traian. (…)  La cele două capete ale diametrului sunt Traian şi Ripheo Troiano. Primul este istoric, al doilea e Monarhul Perpetuu. (…).”

…O operaţiune alchimică se meditează/revelează, nu se comentează…
***


XIV – TRACO-DACII – SFINŢIŢI/ALEŞI
 ÎNTRU A FI PRIMUL POPOR ORTODOX DE PE TERRA!!!

…Revenim la “cestiunea”…”pădurii nevăzute, din pricini de…copaci”! – adică la necesitatea unei viziuni de perspectivă şi, oarecum, obiectivate, a “problemei/cazului Daciei”.

De observat că Adrian Bucurescu nu se “împiedică”, în textul său, de denominativele neamului nostru de origine. Şi asta, pentru că Adrian Bucurescu cunoaşte, chiar miraculous de bine, etimologiile cuvintelor. Iată cum traduce el cuvântul fundamental (cel puţin, în viziunea nostră): TRAC. “Numele etnic de Trax, Threkes (lat. Thrax, Thraeci, Thraces, Tracia etc.) pomenit încă de Homer şi menţinut şi mai târziu de autorii antici, s-a păstrat în etnonimul dac Dragae „atrăgători; plăcuţi; iubiţi; frumoşi; buni; puri” (cf. rom. drag, a drege şi v. slav dragu). Tracii purtau şi nume ca Aulu-tracus „Prea Plăcutul”, iar armele gladiatorilor din acest neam se numeau Thraeci-dica „Bine-cuvântate” (cf. rom. Drăgaica)”  -  cf. idem, p. 9.

Deci, etnonimul TRAC înseamnă, în limbajul nostru de azi: SFINŢII/SFINŢIŢII.

Şi, atunci, se explică extrem de clar de ce Adrian Bucurescu nu se fereşte să asimileze cuvântului-etnonim TRAC şi pe cel de DAC, dar şi pe cel de GET/GOT (vom vedea mai jos documente ale urmaşilor goţilor, germanicii scandinavi, care îl confirmă, întrutotul, pe “tracul” nostru, Adrian Bucurescu!): pentru că

1-DAC vine de la DAOI=POPORUL CĂII DREPTE (a se vedea cum asiaticii buddhişti au moştenit această semnificaţie, cu tot cu denumirea: DAO… - utilizând-o mai ales în confucianism!), dar şi POPORUL LUPULUI FENRIR! De ţinut seamă nu doar că urmaşii lui Eneas Troianul – Romulus şi Remus – sunt “fiii Lupoaicei”, ci, concomitant, că steagul-YANTRĂ al dacilor era Lupul cu Pântece de Dragon! Prin Gura Lupului este înghiţită lumea desacralizată/pângărită/epuizată ontologico-spiritual, iar în pântecul de balaur se produce “metanoia”, purificarea prin foc de athanor, a lumii! Deci, DAC devine sinonim cu “Sfânt”, dar şi cu…”ÎNVIAT”!!!;

2-problema lui GET / GOT se “rezolvă” mult mai repede: cele două cuvinte sunt, de fapt, cele două variante de pronunţie ale aceluiaşi etnonim (pronunţie “din SUD”, respectiv, pronunţie “din NORD”, în Eurasia!) – şi, ambele, sunt utilizate şi înţelese şi azi: în germană, GOT, în engleză, GOD, înseamnă “Dumnezeu”. Care va să zică: Poporul Lui Dumnezeu! Deci, tot: …“SFINŢII”/ALEŞII CERULUI/BUNII/PURII/BINECUVÂNTAŢII…!!! “Tracii”…!!!

Iată de ce misiunea creştinatoare a Sfântului Andrei, în Dobrogea traco-scitică a fost cea mai uşoară dintre toate: Tracii nu numai că erau credincioşi-spiritualizaţi, DAR ŞTIAU (PRIN CULTUL “PREGĂTITOR” AL LUI ZALMOXIS ŞI ORFEU) TOTUL DESPRE ÎNVIERE/MÂNTUIRE! Doar Zalmoxis “ se răstignise” pe Stejar, apoi “se îngropase”şi, în fine, “ÎNVIASE”!!!
…Şi, totul, întregul cult zalmoxian, întrega viaţă comunitară a traco-dacilor (care duceau, ca şi tracii-esenieni de la Marea Moartă, o viaţă de o puritate şi de un echilibru spiritual exemplare!), desfăşurându-se într-o perfectă armonie interioară şi armonie cu cosmosul-Creaţie! -  întru cea mai curată şi luminoasă deschidere către DIVINITATE ŞI CALEA EI DREAPTĂ!
De aceea, după opinia nostră, traco-dacii trebuie consideraţi nu doar primul popor creştin de pe Terra, dar şi poporul ORTODOXIEI, al Căii Celei Drepte/Luminoase şi Unice, către Mântuire!!!
***

XV– GOŢII DESPRE GEŢI…ADICĂ, DESPRE EI ÎNŞIŞI!!!

…Iată dovada, adusă de cărturari străini, care, potrivit unor teorii moderne, ar trebui să ne fie rivali (celţi / ”celtism” cotra traci/”tracism”…!), că GOŢII recunosc identitatea lor cu GEŢII:

“GETII SAU GOŢII DIN  SCANDINAVIA
Paul Siding isi incepe a sa Istorie a Scandinaviei spunand: "Actualii locuitori ai Danemarcei, Norvegiei si Suediei, sunt urmasii enormului trib gotic care isi are originile in jurul Marii Negre" (pagina 19, Rasele Scandinave).
Luati aminte ca atat Svearii, cat si Gotii au venit din zona Marii Negre. La gurile Dunarii, pe tarmul vestic este zona Getilor si Dacia in timpurile Romanilor. Dupa Procopius, care si-a scris istoriile in secolul al cincilea, Romanii "spun ca Gotii sunt parte a rasei Getice" (Cartea V. XXIV, 30).
Getii sunt mentionati in opera lui Herodot (secolul cinci, i.e.n.). In traducerea lui George Rawlinson, fratele sau Sir Henry scrie aceasta nota de subsol: "Faptul ca Getii sunt identici cu Gotii de mai tarziu este mai mult decat o conjuctura plauzibila. Poate fi privit ca o certitudine istorica" (Vol. III, pagina 84, editia din 1862).
Jordanes, cel mai cunoscut istoric al Gotilor, vorbeste intotdeuna de Geti si Goti ca de un popor. El ii mai numeste si "Sciti".
Mai gasim dovezi si in alte relatari istorice. De exemplu, "Cronica Picta” declara ca “Scitii si Gotii au o origine comuna" (pagina 216, Rasele Irlandei si Scotiei de W.C. Mackenzie).
Dovezile mai indica si faptul ca Getii erau acelasi popor cu Dacii. Ei vorbeau aceeasi limba, spune Strabon (7.3.13). Plinius spune ca “Getii erau numiti Daci de Romani” (cartea IV, xxi, 80).
Duchesne, care a cules cronicile normande in secolul al XVII-lea, nu are niciun dubiu ca Normanzii erau Dacii, asadar ii numeste astfel in prefata sa.
Dudo, care a scris cea mai veche istorie a Normanzilor in secolul zece, considera ca ei veneau din Scitia de peste Dunare. El mai spune ca ei erau Daci” - de Robert C. Boraker. (Acest articol a fost publicat in The Plain Truth, editie norvegiană, iulie/august 1984, p. 10).

Se spune că, într-o noapte, trecând printr-o pădure de lângă Marea Baltică, două triburi, unul zis “get” (sau, cum s-ar zice azi: “germanic/gotic”…) şi unul zis “got”, s-au întâlnit în beznă şi…erau gata să se încaiere, dacă n-ar fi brăzdat Dumnezeu cerul cu un fulger cumplit, dar atotluminător. La lumina aceasta cerească, cei zişi “goţi” au strigat, într-un glas: “Germanos!” (adică: “fraţi buni”, sau chiar: “fraţi gemeni”!) – şi, pe dată, cele două triburi s-au îmbrăţişat, cu mare şi adevărată bucurie a regăsirii…
Ion Antonescu n-a făcut o alianţă contra firii, atunci când a mers, în al doilea rpzboi mondial, lângă germani/”germanos”/”gemenii fraţi”. Dimpotrivă! Abia în primul război mondial, Masoneria, prin Brătieni, dar, mai ales, prin familia regală a României, au produs alianţă contra firii, cu Franţa Galilor şi cu “perfidul Albion”…
Nu putem avea niciun cuvânt asemănător cu cele de pioasă laudă adusă martirului Ion Antonescu, atunci când vorbim despre “nemţii regali” – aleşi de Loja Marelui Orient de la Paris, pentru a “conduce” România (de fapt, a o jefui şi a o da spre jaf – “alogenilor”, de care face  vorbire Eminescu, cu atâta mânie şi obidă: “Din Boian la Vatra Dornii /Au umplut omida cornii /Şi străinul te tot paşte, /De nu te mai poţi cunoaşte…”), cei din familia Hohenzolern-Siegmaringen… -  pentru că nu putem uita rândurile scrisorii evreului din Israel,  Cezar Lazarovici , către “ideologul Legiunii”, Faust Brădescu: “Noi (n.n.: evreii şi masonii) v-am adus în ţară un mare rege, dintr-o venerabilă familie de evrei (n.n.: “domnitorul” Carol, devenit, apoi, regele Carol I…), dar voi nu aţi meritat această cinste. Porcilor!”

***

XVI-LIMBA DANUBIANĂ, SCRISUL
 DACIC ŞI…TEXTELE VEDICE. SUNTEM ÎNAINTE
 DE “TURNUL BABEL”, ÎNTRU LIMBAJUL ÎNGERILOR!!!

E cazul, deci, să nu-l mai suspicionăm atâta pe tracologul Napoleon Săvescu, câtă vreme există dovezi străine, ABSOLUT INDEPENDENTE DE AFIRMAŢIILE DOMNULUI SĂVESCU!!!
Chiar în România, Paul Lazăr-Tonciulescu aduce argumente despre RA-MANIA= PATRIA LUI RAMA – precum că aşa-zisul “Zeu Indian” al Soarelui-RAMA – dar şi trimitere la numele  lui Ammon-RÀ, zeul egiptean al Soarelui!!! - s-ar fi născut în HAR-DEAL-ul României…: cf. Paul Lazăr Tonciulescu -  De la ţara Luanei la Ieud, De la Tărtăria la Ţara Luanei, Ramania – Paradisul pierdut (apărute în 1998, 1996 şi 1997, prima la editura Miracol-Bucureşti – respectiv, celelalte două, la Editura Obiectiv-Craiova). Cărţi scrise cu totul în paralel, folosind metode ştiinţifice diferite de cele ale muncii, din străinătate/SUA, a dlui Napoleon Săvescu!  Dar concluziile coincid – şi nu neapărat, cum pretinde dl editor de la Obiectiv-Craiova, dl Eugen Delcea, pentru că dl Napoleon Săvescu “s-ar fi folosit, din plin, de citate culese din lucrările domnilor Paul Lazăr Tonciulescu şi Adrian Bucurescu” şi…”era mai eficientă conspectarea Editurii noastre” (n.n.: Editura Obiectiv), ci pentru că…Duhul Sfânt al Adevărului suflă pe unde vrea El!
Iată, mai întâi (să dăm cezarului ce este al cezarului, şi istoricului/SENIORULUI  - curajos şi acribios, chiar pedant, în aparenţă! - ceea ce merită, pentru jertfirea a 40 din anii vieţii sale, pentru Ideea Tracică!), Concluziile cărţii de căpătâi a dlui Paul Lazăr Tonciulescu, Ramania – Paradisul regăsit: “Considerăm că, în cele expuse anterior, s-a desprins o realitate de necontestat: vechimea neamului românesc de pe teritoriul numit azi România ca şi de pe ţinuturile învecinate, rupte din fosta Dacie (numele anterior al României de azi), vechimea neîntreruptă a civilizaţiei noastre pe parcursul ultimilor 2.000.000 de ani, ca şi vechimea şi răspândirea, pe plan European, a limbii române, ca şi a dialectelor vorbite de românii din afara graniţelor României de azi.
Toate cele prezentate se bazează pe documente de necontestat, ca şi pe unele inedited, necunoscute, până în present, de istoriografia actuală.
Considerăm că este cazul ca cele expuse în prezenta lucrare să fie cunoscute de toţi cetăţenii acestei ţări, pentru că numai astfel vom putea afla adevărul cu privire la neamul românesc sau – mai bine zis – daco-românesc, adevăr care a fost deformat cu bună ştiinţă de diferiţii străini infiltraţi în istoriografia nostră. În felul acesta, vom avea o cu totul altă viziune din partea popoarelor europene, marea lor majoritate fiind descendente din străvechiul neam al dacilor, fapt care astăzi nu le mai este cunoscut”.

Da, azi se face TOTUL, pentru UITAREA ISTORIEI-ADEVĂRULUI, pentru mancurtizarea popoarelor-neamuri! ADICĂ, PENTRU CA, UITÂNDU-NE IDENTITATEA, SĂ UITĂM CE DREPTURI AVEM, ÎN LUMEA ASTA, ŞI CE MISIUNE, FIECE NEAM DUMNEZEIESC ÎN PARTE!
ŞI, PRIN MANCURTIZARE,  SĂ PUTEM FI UMILIŢI ŞI MANIPULAŢI, ÎN BUNA LOR VOIE, DE TOŢI DEMONII STRECURAŢI ÎN ACEASTĂ LUME CĂZUTĂ ÎN BEZNA ADUSĂ DE STADIUL (ANTI) SPIRITUAL  - KALI YUGA!!!

…Iar acum, să dăm cuvântul “ucenicului”/JUNIORULUI, dl Napoleon Săvescu (cam nărăvaş şi controversat, ca istoric…spun unii… - cam nerăbdător cu concluziile, cam neîngrijit cu sursele, spun alţii – bănuindu-l de apartenenţă la Masonerie… - dar uitând că Masoneria nu încurajează amintirea istorică autentică, ci mancurtizarea neamurilor, trăitoare în greu-încercatele veacuri XX-XXI:  dacă e să-i facem dreptate, dincolo de lucrurile/lucrările sale de sinteză -  apoi, să nu uităm, tocmai noi, că domnia sa are şi iniţiative absolut admirabile, cu real, ba chiar imens şi nesperat folos, pentru Neamul Românesc!), cuvânt dintr-un interviu oferit, de domnia sa, revistei Noi, nu!:
“(…)3. Ce este limba româna şi în ce masură pastrează conotaţii dacice în vocabular?
 Din nou, întrebarea dvs. aduce involuntar ecoul erorilor tradiţionale: limba noastră nu "păstrează conotaţii dacice", ea este – (precum noi suntem urmaşii în linie dreaptă, prin veriga vlahă, ai strămoşilor geto-daci!) – strănepoata vechii limbi, limba gentilică de pe cursul mediu şi inferior al Dunării, vorbită între Carpaţi, Balcani, Dinarici şi Alpi. Se ajunge treptat la concluzia că era o limbă comună a acestei arii, în neolitic, denumită în vremurile moderne ba "ariană", ba "indo-germanică", ori mai recent : "indo-europeană", pe care mai corect ar trebui s-o numim "DANUBIANÔ  ( aşa cum propune profesorul Timotei Ursu, consilierul ştiinţific al societăţii "Dacia Reviva", al carui punct de vedere îl preţuiesc şi îl împărtăşesc). Este limba pe care astăzi lingviştii – unanim pe plan internaţional – o consideră idiomul ancestral al "vetrei indoeuropene".
După numeroase studii comparative a devenit tot mai evident că aceste aşa numite (impropriu!) limbi indo-europene nu au o origine asiatică sau nord-pontică, ci sunt derivate centrifugal dintr-o "zonă centrală" situată chiar în mijlocul Europei: o zonă de înfloritoare dezvoltare autohtonă a agriculturii şi creşterii vitelor, un centru de difuzie cu o mare densitate de locuire, care se dovedeşte arheologic a fi cel al cursului mediu şi inferior al Văii Dunării. Pe parcursul a trei-patru milenii, odată cu roirea periodică a excesului de populaţie în toate direcţiile cardinale, s-au "desprins" – în etaje diferite de timp! - familii ligvistice. Acestea s-au dezvoltat apoi, prin slăbirea contactului cu vatră, prin autoproces al evoluţiei lingvistice dar şi asimilând elemente lexicale ale populaţiilor peste care s-au aşezat, devenind în timp cunoscutele grupe ale limbilor "indo-europene": indo-iranice (în Est), greco-anatolice (în Sud), romanice (în Sud-Vest), celtice ( în Vest), aglo-germanice (în Nord-Vest), balto-slave (în Nord-Est). Nu trebuie sa ne mire că un idiom fundamental, situat în centrul danubian al acestui evantai lingvistic, cum este limba româna, (şi ea: urmaşă a Danubienei iniţiale!) deţine mai toate cuvintele lexicului de bază, ba şi structuri gramaticale, cu corespondenţe în absolut toate grupele amintite mai sus! Situaţia era atât de frapantă încât în perioada… tinereţii lingvisticii, când domina ideia unei limbi "indo-europene" importată din Asia, lingviştii români au cedat cosmopolit sugestiei lingviştilor străini (care, de fapt, nu cunoşteau limba romană!) încetăţenindu-se ideea profund eronată că româna este formată dintr-un amalgam de "împrumurturi" din… latină, din limbile slave din Sud, din cele slave de Est, ba şi din… germană, maghiară, turcă şi greaca modernă.
Lipsa de informaţie, ca şi "modelul" acceptării mecanice a descendenţei actualilor români din … legiunile romane, a făcut să se ignore sistematic probabilitatea păstrării comune, din Limba Danubiană Centrală, a unui impresionant volum de cuvinte şi structuri lingvistice, atât în limbile astăzi învecinate nouă cât şi în actuala limbă română! Evident, ne referim la limbile din familia indo-europeană. În structura acestora, de la caz la caz, apar şi "conotaţii" ale unor idiomuri şi mai străvechi, ale unor triburi autohtone, pre-neolitice, anterioare dezvoltării explozive a limbii Danubiene. Probabil că aceasta este explicaţia existenţei în română şi albaneză (ca şi în idiomul danubian geto-dac!) a circa două sute de cuvinte "ilire", care nu se regasesc în celalte limbi "indo-europene". În cazul vorbitorilor unei alte grupe de limbă, cum sunt maghiarii ori turcii, precum şi bulgarii originari (din familia limbilor fino-ugro-turcice), dincolo de câteva împrumuturi reciproce, fireşti unei "convieţuiri", este o chestiune de logica elementară că, la imigrarea dovedită a acelor stramoşi ai lor - fie în Pannonia, fie în profund tracica Anatolie - au preluat nu numai păşuni, ogoare, păduri, sate, oraşe şi supuşi, ci şi cuvinte găsite acolo, în special cele cu caracter "tehnic" denumind realităţi care nu le aparţineau.
Este de pilda ridicol să derivăm românescul "oraş" din… maghiarul "varos" ( citiţi: waroş), de vreme ce vorbitorii de maghiară veche, proveniţi din zona stepelor nomadismului, nu aveau acolo oraşe; dar aveau, pasămi-te… cuvântul care să le denumească ?! Spre deosebire de vlahi, care aveau oraşe dar, nu-i aşa, aşteptau alogenii ca să-i… înveţe cum să le spună acelor "îngramădiri de case"?!… Ei, acest exemplu e doar o picătură din marea de probleme care îşi reclamă reexaminarea şi recalificarea temeinică.
 4.Care a fost influenţa dacilor în Roma şi imperiul roman, pe ce durată s-a extins aceasta, cum s-a manifestat acest lucru în arta romana şi unde se mai pot vedea opere din acea epocă? 
 N-ar trebui să spuneţi "influenţă", ci prezenţa geto-dacilor la Roma. Istoricii italieni sunt, în cvasi-totalitatea lor, de acord că latinii vechi au fost un trib, se pare bine înarmat militar dar şi cu tradiţii agricole certe, care a coborât din zona Dunării, mai exact din sudul Pannoniei, parcurgând cursul Dravei şi Savei şi "năvălind" peste o lume etruscă, etruscii fiind autohtoni - sau, oricum, anteriori - în mănoasa vale a râului Po. Emigrarea a avut loc prin zona actualului oraş Trieste. Nici macar n-au avut de parcurs un drum prea lung: priviţi harta şi veţi vedea că, de pe cursurile celor doua râuri amintite până în zona Trieste-Goriţia, au avut de mers mai puţin decât le-a trebuit ostenilor lui… Dragos Vodă pentru a "descăleca" pe apa Moldovei!.. Mai lung - de câteva secole! - a fost drumul Dorienilor, pe Morava şi Vardar (din actualul Banat până în Macedonia şi Tessalia), ca să nu mai vorbim de exodul, mult mai vechi, al Indo-Iranicilor sau cel al Cimerienilor şi Hittiţilor; ba chiar extensia spre Nord-Vest, mai recentă (către sfârşitul neoliticului) a proto-celţilor, peste izvoarele Dunării.
Prin urmare, strămoşii latinilor şi ai geto-dacilor s-au aflat iniţial în aceeaşi vatră Danubiană (amintiţi-vă şi simbolul "natal" al Romei, celebra Lupoaică Capitolină, totem danubian bine cunoscut!). Aşa se şi explică acuzata apropiere (şi nu "derivare!) a lexicului şi structurii gramaticale între latină şi română sau între română şi celelalte limbi romanice, ba chiar cele "celtice", "anglo-germanice" şi "balto-slave". În timp, (şi anume atunci când latinii Romei au început să devină o forţa invadatoare şi dincolo de pensinsula italica, cu vădite tendinţe imperiale), geto-dacii au intrat într-un conflict devenit treptat cvasi-permanent cu "pericolul roman". Dar cei doi verişori, neamuri mai apropiate decat s-ar crede, nu s-au ignorat: au existat o serie de contacte atestate ca atare. Statuile (pe care le-am socotit, din inerţie, ale unor "sclavi geţi", în fapt: ale unor luptători sau sacerdoţi danubieni) sunt mărturii ale acestui contact social, la Roma şi în alte colţuri ale Peninsulei; şi n-au apărut acolo numai după conflictul lui Decebal cu Traian! Acest conflict a devenit acut mai ales după ocuparea Greciei, a Macedoniei şi a "geticelor" Moesii de la sudul Dunării. Dar contactul cultural şi economic, dincolo de conflictele uzuale în antichitate, a fost o certitudine, pe care o dovedeste inclusiv bogatul inventar monetar roman găsit în Dacia, ca şi contrafacerea monetelor romane pe plan local!
Probabil că mulţi vor trebui să mediteze serios la imaginea - insuflată lor artificial - a "primitivei Dacii", dacă le vom reaminti că cel mai puternic împărat roman, Augustus a fost la un pas de a se încuscri cu regele dac Cotiso! Trebuie foarte serios examinata ipoteza că aşa-numita "Sarmisegetusa Romana" a fost adevărata capitală a geto-dacilor iar construcţiile "romane" de acolo au fost ridicate - inclusiv cu meşteri romani şi după planuri "mediteraniene", cum sugerează Dio Cassius! - mult anterior apariţiei legiunilor lui Traian in Ţara Haţegului (probabil că numai într-o astfel de capitală urbană şi confortabilă se pregătea împăratul Augustus să-şi dea de soţie fiica, regetului dac!).
Trebuie apoi temeinic examinată ipoteza - bazată pe referinţele lui Iordanes, Isidor din Sevilla şi ale unui impresionant număr de învăţaţi medievali - aceea că "gotzii"erau, de fapt, de neam getic; ea ar putea sa ne conducă la constatarea că dacii, încrengătură a aceluiasi neam get, situată cel mai aproape de Imperiul Roman, au avut un important cuvânt de spus nu numai prin implicarea militară a lui Burebista în conflictul politic intern al imperiului, sub Caesar, apoi în formarea unor "cohorte" în… armata romană, în furnizarea de împăraţi şi generali romani de origine danubiană între secolele II- V, dar până şi în prăbuşirea Romei, datorată… goţilor! Subiectul însă e prea vast ca să-l putem comprima într-un astfel de răspuns rezumativ.
5) A existat un scris 'dacic' ? Se poate încă vedea acesta în ziua de azi?
 6) Există vreo continuitate între tăbliţele de la Tărtăria (7,000-7,500 I.C.) şi scrisul dacic pre-romanic?
 7) Sunt placuţele 'dabogete' contrafacute sau autentice? De ce?
 "Scrisul dacic" este unul din aspectele cele mai sensibile ale cercetării contemporane. Pe de o parte deţinem dovada "Tabliţelor de la Tărtăria", care s-au dovedit anterioare cu două milenii apariţiei scrisului în Summer; pe de alta parte au ieşit la iveală, recent, - graţie harniciei "neprofesionistului"dar îndrăgostitului de istorie inginer Dan Romalo - uimitoarele copii (în plumb) ale "tăbliţelor de la Sinaia". Acestea au fost nu numai tăinuite, dar şi jecmănite barbar vreme de un secol, în beciurile institutului bucureştean de… arheologie (!). Să nu uităm inscripţia de trei cuvinte de pe colanul de aur de la Pietroasa - interpretată eronat drept gotică, sau acea aşa zis illirică din „ Necropoli di Komani": ANA OHOHICER, interpretată în mod comic drept un rebus de limbă greacă   ( vezi Dacii vorbesc- Iordache Moldoveanu p. 15)
Să mai amintim inscripţia pelasgă, de 14 propoziţii de la Camina din Lemnos, care aşteaptă în Muzeul din Atena, de mulţi ani de zile să fie interpretată corect; literele ei nu pot fi greceşti, fiindcă neamul ce va rămâne cu acest nume, grex, gregis nici nu apăruse înca în Europa, când a fost scrisă această inscriptie în alfabetul geto-pelasgo-trac. Ce putem spune despre inscripţia geto-dacă de la Kiolmen, găsită pe o piatră în anul 1965 şi care stă pripăşită la Preslav, din cauza citirii ei eronate de către bulgarii Beşevlev şi Georgiev!
Inelul de la Ezer, de pe valea Hebruliu, având trei propoziţii deosebit de interesante în conţinut, scrise în limba daco-getă, nu înţelege de ce filologii români nu îl iau în consideraţie. Pe când pe inelul de aur de la Celei , Sucidava- Oltenia se scriau rugăciuni în proto-latina priscă( latina arhaică) - „Populi romani" practica o agricultură rudimentală în Latium.
Toate cele menţionate mai sus, sunt gata să spună foarte multe despre limba pelago-geto-Dacă, limbă căreia i se refuză dreptul de a fi avut un alfabet, deşi primele alfabete au fost create şi promovate de către pelasgo-geto-daci (vezi Iordache Moldovan). Oare chiar trebuie să-l aştepăm pe italianul Marco Merlini să ne spună că scrisul a apărut prima oară în lume la noi ? Îmi amintesc când am prezentat la al 39-lea Congres Internaţional de la Kalamazoo, Western Michigan University, SUA, 6-9 mai 2004: "When no one read, who started to write" lume în sală a aplaudat. Când însă le-am vorbit la români, la Bucureşti, despre acelaş subiect :"Când nimeni în lume nu citea la Tărtăria se scria", ştiinţificii de acolo s-au grabit să mă taxeze drept protoconist! 
Să aşezăm între aceste extreme tradiţia documentară a existenţei unui celebru Kogaion hiperboreic (care s-a dovedit astăzi a fi marele centru al sanctuarelor de la Gradistea, din Munţii Oraştiei, un veritabil unicat mondial recunoscut ca atare de UNESCO!) şi apelarea expresă, de catre Iordanes, a existenţei unor misterioase "înscrisuri de legi ale Geţilor" intitulate Legile Belagine . Chiar dacă tradiţia culturală a Europei antice centrale şi de Nord, "transmontană" (spre deosebire de tradiţia Peri-mediteraneeană!), cultiva "secretul comunicarii sacerdotale" şi metodele de învăţare memotehnică prin memorizarea unor imnuri – ca în practica culturală druidică - tot mai multe dovezi se acumulează astăzi pentru identificarea unor forme de scris stravechi, paralele sau anterioare celor tradiţional recunoscute: etrusc, sumero-accadian, egiptean, fenician, linear A si B, etc...
Forme de scris similare, ca metode de comunicare sau "înregistrare", au apărut spontan şi relativ concomitent, or sunt într-o relaţie care aşteaptă încă să fie relevată. Aşa de pildă există o vizibilă asemănare între "alfabetul Ogham" din Irlanda secolelor VI-VII e.n., "inciziile pe bâtele ciobăneşti" în Carpaţi, o parte a semnelor de pe tabliţele de la Tărtăria şi extrem de interesantul - şi puţin studiatul! – alfabet clasificat astăzi drept al… "runelor maghiare", în fapt transilvan, utilizat până târziu în Evul Mediu în ţinuturile secuieşti, zonă care a fost în antichitate vatra agatarşilor!
Întrebarea dvs. asupra "plăcuţelor daco-gete" îşi găseşte un prim răspuns chiar pe situl www.dacia.org , articole/Rom : „Se fură ca în codru la Institutul de Arheologie ?". Vă pot spune că în anul 1875 cu ocazia construirii castelului Peleş din Poiana Văcăria, Sinaia, s-a descoperit un tezaur de aur compus din mai multe tablete de aur scrise în relief şi alte obiecte de aur. Din ignoranţă sau din.... tezaurul a fost cedat de guvernul procarlist Lascăr Catargiu, lui Carol I. Acesta, în mare taină , decide să le topească şi cu banii obţinuţi pe aur să-şi continuie ridicarea castelului. S-au efectuat însă nişte copii în plumb la o fabrică de cuie din Sinaia. Am înţeles că unele copii au ajuns la prof. Nicolaescu-Plopşor. În 1978 a fost trimis la Muzeul Mânăstirii din Sinaia cercetătorul stiinţific M.Dogaru de la Institutul de Studii istorice şi Politice care se pare că a luat de acolo două tăbliţe conţinând această scriere dacică. Ce a făcut el cu ele nu am aflat.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971