Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL

                  IMAGINI ŞI  REFLECŢII DIN ROMANIA  2010


Vom călări frumoşi prin elizeu,

În cavalcadă, pân-la Dumnezeu

Descălecând la tronu-i, la picioare:

Pe unde ne-ai trimis a fost şi bine

Şi rău a fost pe drumul străbătut…

Teodor  Pâcă  


        

Stau cu paşaportul în mâna să intru în România, al cărei cetăţean sunt.  Îmi vine rândul, întâi e privită poza din paşaport. Cât staţi în România ? Trei luni !  Atât cu mine, dar cu toată râvnă, apărătorul  ţării se apucă să  ţăcănească tastatura . Şi o ţăcăneşte zdravăn şi concentrat, parcă scrie o notă informativă fără de sfârşit, cercetând paşaportul meu filă de filă. Durează. Rabd fără mimică, tăcut. Cei dinaintea mea  au intrat ca-n brânză, bagsamă io-s oaie neagră cu streche! Când termină cu informaţia îi aplică  paşaportului o ştampila ca un upercut şi mie o privire asemănătoare. Trec linia, sunt acasă, în casa noastră romanească. Bucurie şi îmbrăţişări.

 

Multe maşini, parcări pline, străzi şi şosele aglomerate. Fiecare circulă după propria sa  lege, personalizată  în funcţie de cine e el, de marca maşinii şi de câţi cai putere are  motorul. Se zice cu cât e mai mare cilindreea motorului cu atât e mai mic IQ-ul şi respectul faţa de ceilalţi semeni cu mai puţini cai putere ! Claxoane, semne, înjurături.  Şi io înjur înapoi, doar sunt conaţionalul lor. Ioranna  îmi spune, în repetate rânduri: Stăpâneşte-te doctore, nu mai înjura!

 

Nu-mi place să mi se spună doctor în România. Nu sunt ca majoritatea lor. Punct. Niciodată nu am pretins nimic de la pacienţi mei. Jur, pot să jur şi pe moaştele Sfintei Paraschiva  fiindcă este la mare căutare şi preţ în România lui Iliescu şi Băsescu. Ştiu că doctorii din România sunt plătiţi mizerabil, ştiu de când am fost medic de Maramureş, atunci de mult, şeful de post - miliţianul - avea salariu mult mai mare decât mine. Dar chiar aşa, în această nedreptate socială a dictaturii  de atunci, am făcut de la început totul pentru pacient, cât m-am priceput, fără să solicit sau să pretind ceva.  Dacă, la sfârşit, pacientul a dorit să mă procopsească cu nişte ouă sau o găină bătrână, acceptam să mi le gătească Maria, femeia de serviciu, îmi făcea o zamă bună. Şi mă mulţumeam cu atâta. Pe vremea aceia nu erau euroi  iar tovarăşii colectivişti de pe Valea Vişeului nu prea aveau nici lei româneşti. Acum e altceva; am auzit ca pacientul nu ajunge în sala de operaţie până ce medicul nu şi-a primit plicul solicitat. Ce penibil, cu toate explicaţiile şi argumentele lor. Ce ruşine! Ce ruşine, acesta-i sistemul de sus până jos? Este.

   

Sistemul  românesc  post decembrist, e mult mai rău decât  cel  dinainte, cel  început la  23 august. Cât se vinde şi se fură în România lui Iliescu şi Băsescu, numai cu Sovromurile se  mai poate compara, dar atunci eram sub stăpânire militară şi comunistă rusească. Într-un moment istoric, într-o şedinţă de Comitet Central, Gheorghe Gheorghiu Dej a scos din buzunar un leu românesc şi i-a întrebat ce este acesta?! Tovarăşii au făcut pe ei de frica, nu ştiau ce urmează. Dej le-a spus: Nici un leu nu mai are România datorie de război, nici măcar acest leu! Ştiu romanii noştri, dragi şi deştepţi în toate, cât  au fost aceste datorii? Nu-i interesează, orice telenovelă  e mai interesantă decât trecutul lor istoric. Şi Nicolae Ceauşescu a făcut, pe dracu-n patru, pe spatele poporului român, să plătească toate datoriile ţării. De două ori sub comunişti, lua-i-ar  dracu odată, România şi-a plătit datoriile externe. Fiindcă  nu poţi fi liber dacă eşti dator! Repet; nu poţi fi liber dacă eşti dator! Şi când i-au ciuruit pe odiosul şi sinistra în decembrie  erau bani mulţi în visteria ţării, pe care frumosul în pulover roşu, primul nostru prim-ministru evreu, cum l-a numit Petre Ţuţea pe Petru Roman, i-a păpat imediat şi a început afacerile cu industria română. Apoi s-a dedat la comisioane pentru el şi datorii externe, ca  poporul român să nu-şi piardă deprinderea de a plăti dobânzi grele. Petru Roman si Ion Ilici Marcel Iliescu au început distrugerea poporului român, care astăzi e mai dator ca niciodată în ultima suta de ani şi a ajuns de importă şi cartofi.

 

Merg la „Kaufland” un supramarket indigen din Bistriţa să cumpăr cartofi. Sunt din Turcia. Bravo, iubiţi conducători de  ţara, ne-aţi europenizat total! Cartofii au ajuns pe Bârgaie pe vremea  regimentului grăniceresc, în Turcia  numai de pe vremea lui  Mustafa Ataturk. E o diferenţă! De ce nu mai avem noi, românii,  cartofi indigeni?   Pentru că  după  1990, cultivatorii de cartofi au preferat sa devină căpşunari de Spania  în loc să rămână în România pusă la mezat de Petru Roman şi Ilici Marcel Iliescu, marii cartofori cu averea României. Înţeleg că sunt fructe ce nu se produc pe Bârgaie, dar să aduci legume şi zarzavaturi din orient, mi se pare absurd. Dar, nu e absurd într-o Românie  guvernata  absurd de două decenii. Şi cu ce plătim cartofii şi roşiile, conopida şi fasolea adusă din îndepărtatul orient, precum pe vremuri de acolo soseau  caravanele ce aduceau  mirodenii!?  Ei cu ce, cu ce? Cu aur verde! Cartofii se cultivă anual, pădurii îi trebuie zeci de ani să crească, să se împlinească. Aurul nostru verde se duce, şi pe cartofi şi pătlăgele timpurii, fiindcă este mai uşor să tai copaci decât să cultivi zarzavaturi prin sere. Se duc pădurile românilor pe apa economiei de piaţă liberă  la preţuri de cartofi noi şi păstăi de fasole.


Am fost, ca de fiecare dată, prin marile trecatori nordice Şetraf şi Gutâi, Prislop şi Tihuţa şi am văzut Ţibleşul, Munţii Maramureşului şi a Rodnei, Călimanii şi Obcinile Bucovinei intens deforestaţi, iar reîmpădurirea neglijată. Politic şi economiceşte se urmăreşte distrugerea ţării, urâţirea  acestui colţ de rai, ca apoi să fie vândut pe nimic străinilor, la fel ca şi industria cincinalelor. Drumurile judeţene, mai puţin în  Bucovina, sunt sub orice critică, cu margini străjuite de toate murdăriile posibile, predominând ambalajele de plastic şi aluminiu. România mea este murdară, în toate felurile e murdărită. Este rezultatul conducerii României  de marionete în mâna capitaliştilor străini, de false elite politice, de parveniţi şi escroci, ce au înlăturat pe cei cu  spirit şi dragoste faţă de ţară, pe cei cinstiţi şi cu simţ gospodăresc.

 

Într-o benzinărie toată activitatea era oprită fiindcă se afla prefectul judeţului bistriţo-năsăudean cu televiziunea şi alai mare după el: şofer personal, bodigarzi sau bodyguards, consilieri. Lipsea machiorul. Avea carismă de vedetă politică şi costum scump, iar două camere tv îl fixau insistent, din faţă şi dos, fiindcă dădea nişte indicaţii preţioase. Era şi o ziaristă, o libelulă cu reportofon şi zâmbet atrăgător şi promiţător.  Personalul benzinăriei era cu gura căscată în jurul lui, iar noi, ce intraserăm să alimentam, stăteam ca proşti în aşteptare să ne dea benzină, dar totul înţepenise. Mai era o maşină de poliţie în apropiere şi se aştepta, probabil, cea a pompierilor, să fie la datorie dacă, tulai Doamne, tocmai atunci ar izbucni vreun incendiu. Şi mai vorbim de megalomania  şi cultul personalităţi a lui Nicolae Ceauşescu.

 

S-a hotărât deshumarea soţilor Ceauşescu. Mare eveniment postrevoluţionar, căruia mass media i-a dat o anvergură dâmboviţeana pe măsură. Am aflat de ce  s-au tăinuit  până acum mormintele lor: Poporul ar fi dat navala să le profaneze mormintele! Afurisit acest popor roman, auzi dom’le ce îi trecea prin cap. Norocul Ceauşeştilor a fost cu Iliescu, Brucan şi Roman, cinstiţi, democraţi şi sentimentali.  S-a povestit şi cum s-au pierdut cadavrele odiosului şi sinistrei în ceaţă, povestitor Gelu Voican Voiculescu, bun povestitor de adormit proştii postrevoluţionari. Identificarea rămăşiţelor anatomice se va face cu ajutorul  celor mai avansate metode de cercetare: pentru preşedinte  se va folosi metoda ADN iar pentru savantă  metoda CODOI  (CO2 – scuzaţi-mi cinismul spontan şi ieftin)  Odată precizată sau nu identitatea lor, va urma un lung proces de acuzări şi condamnări, în care vinovaţii nu vor avea nimic de suferit. Are justiţia bucureşteană grijă de ei! Cu această  ocazie s-a aflat şi de blestemul Saftei Brâncoveanu  care cere Divinităţii: „ca acela care se va atinge de ctitorie să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare” Ctitoria Saftei Brâncoveanu a fost Spitalul Brâncovenesc de lângă Biserica Brâncovenească pe care odiosul preşedinte a dat ordin să fie dărâmat, după care a intrat în vigoare blestemul ctitoarei, cu un mic amendament: cei ce au hotărât omorul nu au fost din neamul lui! De comentat ar mai fi cine şi cum vor fi blestemaţi cei ce au comis un omor în cea mai mare sărbătoare creştina a poporului român. Asta pentru că justiţia română a fost împuşcată odată cu cei doi…

 

Justiţia română a fost împuşcată, dar nu a murit. E invalidă rău! Am apelat şi eu la ea în cazul celui mai mare defăimător a istoriei, culturii şi limbii poporului roman: Roman Patapievici (vezi volumul lui „Politice”) Şi justiţia dâmboviţeana a rămas surdă, este surdă, este sluga slugilor, a puterii şi a banilor, ca şi Băsescu. Vai şi amar de România de când cu asemenea  preşedinţi post revoluţionari! Am auzit în ţară o anecdotă legată de iniţiala urare băsănească: să traiţi bine. Se spune că, la puţin timp după ce a apucat şi al doilea mandat de preşedinte, a întrebat  poporul român: Încă mai trăiţi? Atunci să vă băşiţi  bine!

 

Din nefericire situaţia economica din România este tragică şi o pătrime din populaţie nu are nici după ce să se băşească! Explicaţia cu criza este falsă, reală este proasta gospodărire şi frauda masivă din ultimii douăzeci de ani a uneia dintre cele mai bogate şi frumoase ţari europene. Guvernanţii comunizaţi au reuşit să scoată România din marea criză generată de războiul mondial în mai puţin de 20 de ani, în acelaşi timp guvernanţii europenizaţi de după 1990 au băgat poporul român, întâi în tunel fără luminiţă la capăt din care motiv au căzut în hăul unei crize totale şi de lungă durată. Dacă romanii ar fi citit  cartea „Prădarea Romaniei’’ cu sub titlul „Cum pradă Traian Băsescu România” de Victor Gaetan şi Ciprian Nastasiu s-arr fi luat cu mâinile de cap! Azi, guvernanţii preşedintelui jucător la comanda străinătăţii au ajuns să împrumute bani ca să plătească datoria dobânzilor banilor împrumutaţi, pensiile acelea nenorocite ale oamenilor de rând, să taie salariile şi să reducă personalul angajat. Bravo Băsescu, ai după ce te flatula  pe cei doi poli – oral şi anal - ai tubului digestiv! Efectele acestor hotărâri de salvare naţională sunt multe şi grave, unul dintre ele este că o întreagă generaţie tânără va lua calea străinătăţii, lăsând  ţara de izbelişte…

 

Cu toată această izbelişte, după treizeci de ani de străinătate, tot mai mult doresc să mă întorc în patria mea. E firesc, e genetic încrustat, motivat de amintiri, iubiri, dorinţe. Temporara despărţire de Maramureş şi Bucovina, de terasa pensiunii din Herculane sau a celei din Cheile Grâdiştei, de pensiunea „Nu mă uita” din Săliştea Făgăraşului sau, şi mai ales, de Fântâna cu laiţă din Strâmba  Bârgăului este grea, dureroasă şi nu se vindecă decât cu întoarcerea. Mă voi întoarce. Acum, însă plec din nou, sunt un peregrin solitar. Mă aflu pe aeroport, în faţa poliţistului de frontieră care îmi cercetează încruntat paşaportul canadian. Mă perforează cu privirea de vajnic apărător al ţării şi-mi spune: De două zile vă aflaţi ilegal în România! M-a şocat aiurindu-mă pe moment. Nu înţeleg cum sunt ilegal în ţara neamului meu, una dintre cele mai mari democraţii ale Uniunii Europene de la Băsescu încoace. Mi se explică: Aţi primit viză de şedere pentru 90 de zile şi aţi stat trei luni, din 24 Aprilie până în 24 Iulie sunt 92 de zile, înţelegeţi !? Bine, înţeleg că am înţeles şi nu numai atât, dar mi-a trecut şi aiureala de moment, mi-am revenit la starea mea  normală, şi nu prea. Întreb: Şi acum mă veţi opri să  plec? E crunt şi mai ştii că şi poate… ce mare bucurie  i-ar mai face soacră-mi…


                                                                                                                          Corneliu FLOREA

                                                                                                                                     august 2010

                                                                                                                                  Winnipeg, Canada


PS: La Munchen m-au aşteptat  Silvia şi Titu Popescu, am stat cu ei câteva zile. Se pregăteau, după mai bine de douăzeci de ani, să se întoarcă definitiv în România, în Clujul lor. Am fost surprins, emoţionat datorită puternicei prietenii care ne-a legat toţi aceşti ani. Ei erau senini, se eliberau de străinătate. Da, mulţi vor să se elibereze de străinătate...     




                                                                        ROSTUL

Când te despărţi din vină ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seamă că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te despărţi din vină celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp că să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit că lucrurile să apuce pe alt drum.

 

La fel se întâmplă şi atunci când te despărţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios,  îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mamă nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.


României i-a dispărut rostul. E o ţara fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţara cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.


Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

 

Bătrânii.

România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, că vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri.  Câini ţinuţi afară iarnă, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, că să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

 

Pământul.

Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează „Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găina, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările „prietene”. La noi chestia asta se numeşte „agricultura de subzistenţă” şi lui tanti    Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţă, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califica drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!


Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi da, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţă şi plecau la câmp cu ciorbă în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

 

Credinţa.

O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în ladă de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp.  Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţa, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizeaza cu cruci făcute în grabă şi cu un „Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent.

 

Fugim de ceva că să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada. Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting... pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

 

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţa într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi. Să trăieşti!  


                                                                                                                 Braduţ FLORESCU

                                                                                       http://bradut-florescu.blogspot.com


-Absolvent al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (FJSC), Universitatea din Bucuresti (93-97), Bradut Florescu a inceput sa lucreze in media si comunicare in radio, apoi ca reporter la Cotidianul. Intra in publicitate in 1996, unde a fost mai intai copywriter si mai apoi Creative Director la  Notorious DDB, devenita ulterior Notorious Advertising, agentie unde a lucrat pentru clienti cum sunt McDonald's, Henkel, SONY, Volkswagen, Excelent, Monsanto.

 Dupa 1 an in care a fost Senior Copywriter la Connex (acum Vodafone), urmatorul pas in cariera sa profesionala a fost Tempo Advertising, companie de publicitate pentru care a lucrat pe pozitia de Group Creative Director (99-2001), activand pe conturile Orange, Pro Tv si EDI. Ajunge ulterior in departamentul de creatie DDB, agentie de care se desparte mai bine de un un an, iar in perioada  octombrie 2005 - octombrie 2006, a devenit Creative Director Pro TV.

Revine la DDB Bucuresti ca Head of Strategy si Director Executiv, companie de publicitate unde, din vara acestui an, a condus departamentul de creatie, din pozitia de Creative Director. Aici a fost direct implicat in activitatile de strategie si creatie pentru conturile McDonald's, Henkel, Pepsi Lipton International, Alpha Bank, Peugeot, Sodexho, CEZ, Ringier, Dogan Media International, Vivartia Group (Chipita 7 Days, Finetti, Uncle Statis, Bake Rolls).




 


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971