Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Un motto din N. Steinhardt
Proteste, contestări şi pamflete ale scriitorilor Stefan Doru Dăncuş, Adrian Botez, Magdalena Albu, Corneliu Florea, Brăduţ Florescu, Angela Furtună, Virgil Diaconu, Ancelin Rosetti, Constantin Ciubotaru
- Partea II
- Partea III
Partea IV
„Statul la români” de Viorel Roman;
Un comentariu despre „Slujitorii care fac rău Credinţei”;
Mihai Ciubotaru despre „Ce este, de fapt, Republica Moldova”;
„F-16 cel de astăzi si Consiliul de Coroana din 1940”- un articol de V. Culiceanu;
O declaraţie a Alianţei Familiilor din România
CAZUL DACIA „ROMÂNIA MARE” - O AUTENTICĂ TEMĂ DE MEDITAŢIE sau :SĂ-I LĂSĂM PE PĂPUŞARI SĂ CREADĂ CĂ NE-AU „DUS DE NAS”!!! - Un amplu studiu de Prof. Dr. Adrian BOTEZ
CAZUL DACIA - Partea II
Partea II
Partea III
Nichita STĂNESCU în traducerea franceză a lui Constantin FROSIN;
VERSURI DE DAN LUPESCU
VERSURI DE ADRIAN BOTEZ
VERSURI DE MELANIA CUC
VERSURI DE PAUL POLIDOR
FLORENTIN SMARANDACHE A PRIMIT MEDALIA DE AUR PENTRU ŞTIINŢĂ
ION GHEORGHE ÎN COGAIONUL UITAŢILOR
VĂ INFORMĂM ÎN LEGĂTURĂ CUTREI ACTUALE OPORTUNITĂŢI DE AFIRMARE LITERARĂ: „Revista internaţională STARPRESS”, „Romeo şi Julieta la Mizil” şi „Antologiile revistei SINGUR”;
Eveniment editorial Silviu Dragomir, ;, De la regimul comunist la regimul Iliescu;, Îndreptăţite întâmpinări ale colegilor noştri de la revista „Contemporanul”;
Trei recenzii de Al. Florin ŢENE
Două recenzii de Octavian CURPAŞ
Două recenzii de Ionuţ CARAGEA
Cu George Roca de la spaţiul virtual la cel metaforic
O convorbire între Elisabeta IOSIF şi Al.Fl. ŢENE
IMPORTANŢII ROMÂNI AI STRĂINĂTĂŢII ŞI AI ŢĂRII LOR: CLAUDIU MĂTASĂ - un interviu luat de Nicolae Dima Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite consemnată într-un interviu luat de Nicolae Dima, o altă personalitate importantă printre românii din străinătate.- Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
INTERNETUL VĂZUT DIN MEDIA TIPĂRITĂ
Balaurul Bondoc – o nouă specie de velociraptor descoperită în România
Rubricile lui Dan GHELASE, Ioan LILĂ, Ionuţ CARAGEA, Elisabeta IOSIF
- Partea II
Alte surse de folclor internet
Va oferim spre decărcare alte producţii şi filme din folclorul internetului
SLIDE SHOW DESPRE CUM PUTEŢI UITA DE CRIZA BÂND UN PĂHĂREL
 

                                         DEŞERTUL DE GÂNDIRE A PARLAMENTARULUI ROMÂN ŞI
                                                                             MANA CEREASCĂ A PROSTITUŢIEI

                                                                                                „Femeia nu este un produs de consum.”
                      
                                                                                                       Stareţul Nectarie
                 
                                                                                           Mănăstirea Radu-Vodă (Bucureşti)


Ecuaţia existenţială a zilelor pe care încercăm să le trăim nu aşa cum ar fi fost normal, ci  supravieţuind cu îndârjire, dar şi cu credinţă în suflete, ne propune un nou element abominabil în sinea sa venit din partea unor inşi, care ar trebui să slujească, precum e firesc, cu demnitate şi devoţiune interesele propriei lor naţii chinuite de pe fotoliul de parlamentar român, pe care se află poziţionaţi momentan, iară nu să le ignore în mod complet. Că este aşa o s-o demonstrăm argumentat puţin mai jos. Chiar azi, de ziua Naşterii Sfintei Fecioare Maria, Maică a Mântuitorului întregii creştinătăţi de pretutindeni şi mai puţin, poate, sau deloc a celor despre care vom vorbi în rândurile următoare. De ce ? Simplu. Pentru că de la fecioria Sfintei Maria şi până la ceea ce ne propun nouă aleşii neamului românesc prin proiectul lor personal se cască brusc o prăpastie ideatică de o dimensiune matematică tot atât de mare precum deşertul de „gândire” al votaţilor în cauză, un spaţiu virtual, desigur, pe care nici Moise, profetul lui Israel, nu s-ar încumeta să îl parcurgă în vreun fel sau altul vreodată în prezentul aflat acum într-o continuă metamorfoză a fiinţei sale.

Nu vreau să fac referire în cele ce urmează la persoana iniţiatorului proiectului în cauză, care când se gudură, când se scutură în faţa porţilor portocalii pdl-iste, pentru că este total irelevant şi nu ne interesează aici în mod direct, ci doar la proiectul în sine aruncat în faţa propriului său popor, cu o siguranţă de sine absolut revoltătoare, o intenţie anticreştină foarte periculoasă şi insalubră, de altfel, din punct de vedere moral născută parcă între două vizionări succesive la poarta iarmarocului de „vite” (a se înţelege bordelul plin ochi cu animale fără carte de muncă, deocamdată, deci, neplătitoare de taxe la stat, denumite generic, după sex, femei) în puterea nopţii sau taman dis-de-dimineaţă ori la prânzul cel mare, în funcţie de momentul abject „H” al „precipitărilor” hormonale ale oricărui individ de tip speluncă humanoidă, plin doar de necesităţi animalice dintre cele mai diverse, necesităţi de care statul român, nu-i aşa, printr-o legislaţie complet adecvată şi bine pusă la punct, ar trebui, evident, să ţină cont, fiindcă, altfel, nu se mai poate.

Masa hormonală face ravagii, cerându-şi cu insistenţă drepturile sale fireşti, drepturi care, dacă nu i se vor da într-un timp cât mai scurt, vor ajunge să determine, în mod implicit, explozia ireversibilă a masei în cauză sub lumina reflectoarelor terestre de tot soiul ori, mai rău, blenoragizarea de colo până colo a spoielii de trup masculin acerebral, care nu are deloc treabă cu Legea lui Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt, fiindcă tocmai El, Tatăl Suprem, a fost, desigur, Cel care, prin intermediul actului creaţionist înfăptuit, a împrăştiat un aşa de cumplit chin organic în perimetrul segmentului speciei umane anterior amintit aici. Un motiv, iată, foarte „serios” şi întemeiat pentru parlamentarul nostru obişnuit pentru ca să declare răspicat că singurul remediu universal valabil al acestei situaţii endocrine devenite problematice pentru bugetul ţării, dar şi pentru întreaga populaţie a masculilor nestăviliţi, dornici continuu de mirosuri carnale feminine şi care lovesc al naibii de puternic din copită în toate părţile din această pricină anatomo-patologică greu de controlat, nu ar fi decât aceea singulară a legalizării prostituţiei - pe care am putea-o redenumi mai simplu şi cu precizie matematică  taxa pe hormoni şi pe lipsa de creier -, aşa cum există ea şi pe la curtea altor deştepţi de prin lumea asta mare şi tâmpă, care-şi uită mult prea des  Dumnezeul, dând tot timpul năvală şi lingând miere la bordelul cu opaiţul luciferic al dezmăţului veşnic aprins.

Mostra aceasta de iniţiativă parlamentară actuală reprezintă, poate, una dintre cele mai elocvente probe de cheltuială inutilă a banilor publici pe salariile unor aleşi ai naţiei române, care aşteaptă cu totul şi cu totul altceva decât legi despre sex divers cu condică de predare-primire şa stat din partea lor. În timp ce învăţământul, cultura şi sănătatea în această ţară binecuvantată de-a lungul timpului cu oameni de o valoare incontestabilă au fost puse la pământ cu duritate printr-o lovitură mortală aplicată cu aceeaşi nonşalanţă comportamentală exact în moalele capului, parlamentarul nostru român nu s-a înghesuit absolut deloc să militeze acerb faţă de aceste fapte de o relevanţă care nu mai necesită şi alte cuvinte în plus, ci, dimpotrivă, le-a dat la o parte în mod vădit, dezvăluindu-şi în ochii propriilor săi alegători un chip eretic de sorginte ariană căruia sunt convinsă că Episcopului Mirelor şi Lichiei, Nicolae, nu i-ar plesni peste el numai o singură  pereche de palme, aşa precum a făcut-o în cadrul Sinodului de la Niceea al anului 322 d.Chr., ci l-ar călca de-a binelea în picioare în faţa întregii lumi pentru proiectul său profund anticreştin. Şi aş aminti aici de pilda sa neluată în seamă de mulţi dintre votaţii acestei ţări din ignoranţa-le caracteristică, care glăsuieşte despre darul în galbeni de aur făcut de către Sfântul Nicolae fiicelor unui om bogat, ce isi pierduse complet averea, pentru a le reda acestora dreptul la virtute personală, scăpându-le, astfel, definitiv din ghearele urgiei păcatului desfrânării, unde mai ieri bogatul lor tată dorea să le arunce fără milă.

O veche lege a firii ne spune ca să nu îi ceri unei fiinţe umane mai mult decât îţi poate ea da. Este complet adevărat şi s-a demonstrat acest lucru în timp cu asupra de măsură. Numai că această lege nescrisă a omenirii începe să devină un pericol pentru întreaga colectivitate, atunci când cei care au pâinea şi cuţitul în mână pentru o legislatură sau două taie şi spânzură orice după bunul plac, nedându-şi seama din neputinţă proprie că nu fac altceva decât să comită nişte erori cumplit de grave asupra fibrei sănătoase a naţiei proprii, pe care nu o reprezintă, de altfel, decât efemer. Şi, ceea ce nu reuşesc să mai vadă aceşti indivizi damnabili, bineînţeles, sub aspect etic până la Dumnezeu şi înapoi o bucată, o reprezintă efectele pe termen lung asupra comportamentului uman individual şi colectiv totdeodată prin luarea unor asemenea decizii completamente amorale. Sau, poate, tocmai aşa ceva s-o fi şi urmărind. Ţinând cont de direcţiile noii ordini mondiale propovăduite pe toate cărările, fiinţa umană, se pare, că se vrea a fi redusă cu orice preţ la o neînsemnată masă de carne lipsită în totalitate de raţiune şi de spirit – o simplă sclavă declarată a instinctelor primare necondiţionate, fără discernământ propriu şi fără un fundament intelectual solid.

Stau şi mă tot întreb cu uluire, în atari condiţii de evoluţie mental-ştiinţifică a umanităţii actuale, cum de i se mai poate acorda atenţie unei asemenea iniţiative suburbane a desfâului iraţional-demonic ?! Pentru că antidotul sărăciei lucii „gândit” de către domnul parlamentar al României nu îl reprezintă nimic altceva decât destrăbălarea continuă a individului, moartea omului mistic şi social, deopotrivă, şi lupta pentru a-i cultiva acestuia spiritul închegat antifamilist completamente nesănătos. De ce trebuie condusă fiinţa umană, mă întreb, către o animalizare forţată şi convinsă prin toate mijloacele, fie ele şi legale, că aceasta şi nu alta reprezintă singura şi adevărata cale de parcurs a omului, singura lui formă de a trăi - coitul stradal sau bordeluit legalizat ?!... De fapt, nu de a trăi, căci nu se poate parcurge sensul verbului „a trăi” în acest fel, nu, ci de a-şi borfoli într-un păcat fără întrerupere scheletul uman propriu într-o mlaştină a aşa-ziselor plăceri sexuale de moment cu TVA-ul inclus la răcnete orgiastice, care nu fac altceva decât să seteze creierul uman înspre o evoluţie integral patologică a sa. Fiindcă, după cum se ştie, acest ordinator al fiinţei umane acţionează numai în funcţie de comanda pe care i-o dai. Îi dai informaţii pozitive, el răspunde cu actiuni de acelaşi calibru şi invers. A se lua aici drept exemplu învăţătura şi modul de viaţă al marilor asceţi ai acestui pământ, al Sfinţilor Părinţi Mărturisitori, care au propovăduit de-atâtea ori faptul că păcatul sub toate formele sale maladive, inclusiv acesta al curvăsăriei „ocrotite” de lege sau nu, va fi cel care va conduce la prăbuşirea prin implozie a omenirii în genere. Pentru că prostituţia în sine am putea-o interpreta tot ca pe o formă primitivă a materialismului contondent şi putred, trupul femeii nedevenind altceva decât un simplu bazin de refulare a fermentaţiei hormonale de tip masculin, ambele fiinţe fiind aduse prin manipularea grosolană a gândirii colective la stadiul inferior de masă amorfă fără o valoare personală anume, dezumanizată total şi cultivată până la refuz cu ideea că nu înseamnă nimic în faţa propriilor ei ochi. Cu alte cuvinte, o prostire vădită a umanităţii a cărei fantasmă o flutură convingător sus-puşii săi de moment ca pe un adevăr de necontestat vreodată.

De ce fiecare om în parte, se întreba Cristian Tudor Popescu nu de mult, nu e capabil să trăiască şi să se comporte ca şi cum ar fi Paşte în fiecare zi lăsată lumii de la Dumnezeu?! Ei bine, eu formulez această interogaţie altfel: cum de va mai putea fi Paşte în sufletele oamenilor, chiar la data oficial stabilită de Biserică în fiecare an, dacă la ora prânzului din ziua pascală, spre exemplu, bărbatul „casei” - dacă aceea se va mai putea numi „casă” - va avea oră la bordelul perversiunilor diverse pe un tarif, care mai mult ca sigur că îl va egala sau chiar îl va exceda pe cel al mesei creştine de sărbătoare?!... De ce insul component al Parlamentului unei ţări democratice nu poate să vadă în cuprinsul acestei vieţi şi altceva, mă întreb iarăşi, decât sex la kil pe bani de pîine şi destrăbălare continuă controlată vaginal de către organele abilitate în a o face?!... De ce s-a ajuns ca FEMEII în sine să i se construiască dintr-un condei legislativ plătit de şi acela din banii contribuabililor abjecta imagine de PRODUS DE CONSUM facil şi nu aceea de OM normal în toată puterea semanticii sale denotative?!... Cum de mai este posibil ca să existe în secolul al XXI-lea de după Christos un asemenea tip de gândire evident subumană în creierul cuiva?!... Dar e foarte bine însă că li se permite unor asemenea pesoane ca să iasă în faţă dezgustător de nonşalant pentru a arunca enormităţi gândiristice de duzină pe diverse canale mediatice. E foarte bine. Dezbaterea publică e întotdeauna binevenită, iar votanţii îşi pot forma lesne o opinie corectă asupra „activităţii fructuoase” a aleşilor lor în parlamentul ţării de baştină.

Dacă acelaşi jurnalist Cristian Tudor Popescu spunea că fostului ministru Sebastian Vlădescu i s-ar fi cuvenit o ditamai flegmă pe reverul hainei sale lucioase în loc de medalie, atunci parlamentarului nostru de rând, oare, ce i s-ar cuveni ne întrebăm noi, alegătorii, noi care compunem naţia din care şi dumnealui face parte în mod firesc ?! O simplă flegmă tebecistă ori ba pe obrazul său evident antichristic ? Nu. Ar fi prea puţin. Iar naţiei române nu îi place nici măcar la nivel metaforic să facă aşa ceva. O pereche de palme ca ale Sfântului Ierarh Nicolae în Sinodul niceean date ereticului Arie ? Nicidecum. Nici asta. Singura amendă populară sustenabilă moral pentru parlamentarii „asanării morale” a naţiei proprii ar rămâne doar aceea a ignorării  lor complete ca politicieni din perimetrul mental comunitar şi a aruncării acestora în braţele nu ale vreunei dame de companie impozitate sau nu, ci ale înecării lor depline în uitare. Poate numai aşa votaţii de moment ai României contemporane ar simţi brusc acul balanţei divine înfigându-se cu dreptate nu în coasta lui Christos de data aceasta, ci în sufletul hulitorului de creaţie divină - OMUL - şi a valorilor sale moral-fundamentale creştine. Şi aici salut poziţia fermă a Bisericii Ortodoxe Române.

Dacă există o soluţie reală pentru propensiunea umană pe scara sa normal evolutivă, dar şi pentru creşterea mormanelor de încasări la bugetul de stat, atunci aceea sigur nu este echivalentă cu veriga denumită elegant prostituţie legalizată propusă de parlamentarul nostru de serviciu. În niciun fel. Pentru că fiinţa umană vizează urcuşul său interior, dezbărarea sa de tarele păcătoase ale trecutului, progresul său sub toate aspectele lui pozitive, iară nu confecţionarea unei cărţi de identitate obscure, pe care să aibă bine conturată harta ADN-ului său individual cu traseul incalificabil al desfrâului mult încurajat azi de aceşti reprezentanţi oarecare ai regnului uscat de valoare al efemerului, inşi care nu oferă, iată, prin mesajul lor aruncat cu ostentaţie pe piaţa actualităţii istorice turbulente a epocii de acum acea „nouă dimensiune a timpului” lor (aşa cum inteligent scriau reputaţii Maurice Mouillaud şi Jean-Françoise Tétu) în direcţia sa pozitivă, bineînţeles, ci vând nestingheriţi şi, pardoxal, cu conştiinţa binelui făcut iluzia unei realităţi dirijat denaturate, lipsită complet de cheag divin şi de un raţionament uman sănătos.  

Iată ceea ce spunea în acest sens părintele Arsenie Papacioc, monahul de la Techirgiol: „Cei care nu se luptă cu patimile nu cunosc bucuria biruinţei duhovniceşti. Nu o cunosc. Acum nu-i un alt Iisus Hristos, deosebit de Cel din vechime. Nu putem să schimbăm învăţătura lui Dumnezeu după cum ne convine. Acelaşi Hristos, cu întregimea învăţăturii Lui, rămâne peste toate veacurile.” Ca să nu mai spunem despre pilda marelui teolog român Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care scria aşa: „Pentru ca familia să fie solidă, ar trebui ca cei care fac şi aplică legea să nu afirme că viaţa individului este separată de viaţa lui socială şi că nu are nici o importanţă cu cine îşi împarte cineva patul, fie acela soţ, fie străin sau de acelaşi sex.

Nu există ruptură între individul social şi cei intim. Fiecare vorbeşte cum îi este portul şi se poartă cum îi este vorba, oricât l-ar învăţa şcoala şi conducătorii politici să se dedubleze şi să-şi construiască viaţa publică pe minciună sau pe proclamarea imoralităţii ca maximum de demnitate umană.” Şi tot părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa continua: „Din ce în ce mai mult se conturează în mintea noastră ideea că nimic nu este întâmplător, că distrugerea familiei, a bisericii, democraţia tot mai aberantă din corpul mistic al lui Hristos, proclamarea deviaţilor sexuali drept minoritate cu drepturi absolute, fără de care o ţară mică nu poate fi admisă în marile organisme internaţionale, dispreţul pentru majoritatea uriaşă oamenilor care trăiesc normal şi care nu reprezintă nimic pentru legislatorii universului, tocmai pentru că sunt normali, este consecinţa unui grup care conduce lumea în secret, care are un centru de gândire internaţional şi al cărei scop este distrugerea unei culturi creştine, cu toate valorile ei morale şi religioase, prin introducerea confuziei şi anarhismului intelectual şi moral în inima tineretului naţiunilor.”

Să sperăm că o ţară profund spirituală ca România, cu martiri care şi-au lasat urmele propriei lor vieţi muceniceşti pe zidurile groase ale închisorilor de tot felul ori prin lagărele morţii şi gropile comune adânci ale tuturor războaielor mondiale declanşate din raţiuni complet diabolice şi profund antiumane, nu va ajunge să aibă înscrisă în istoria sa cu sângele fiinţelor nevinovate ucise fără de milă în luna decembrie a anului 1989 o pagină machiavelică total iraţională, care să proclame prostituţia drept poarta de intrare a sufletelor omeneşti pe poarta din faţă a infernului sexual lumesc. România are nevoie de şcoală şi de cultură acum mai mult ca oricând, nu de o imagine deloc abstractă a două târfe umane, una masculină şi alta feminină, obligate să semneze în condici speciale şi înainte şi după actul copulator îndrăcit şi aducător de profit imediat statului care, culmea, o încurajează, astfel, din plin în loc să o elimine, dar şi unor buzunare murdare aidoma chipului celor ce îşi vâră mâna cu nesaţ în ele pentru a frământa cu o perversitate diabolică teancuri şi teancuri de bancnote făcute să fâşâie frumos în urechile patronilor spilcuiţi ai morţii. Ai celei spirituale, desigur. Pentru că pattern-ul propus de deputatul Prigoană este unul al morţii sufletului uman şi nicidecum al unei vieţi trăite pe coordonatele unei estetici existenţiale de ordin divin.

Un stat care trăieşte din prostituţie e un stat condamnat la moarte sigură. Căci nu de prostituţie mai mult sau mai puţin legalizată are nevoie azi România şi nu va avea niciodată în viitorul său apropiat ori îndepărtat. Poate şi pentru motivul că pe frontispiciul acestei ţări mult încercate de-a lungul istoriei sale nu poate sta proţăpită pur şi simplu ca un pumnal ruginit înfipt într-o inimă de înger simbolistica chinuită a desfrâului walpurgic de zi şi de noapte. Cu niciun preţ. Imaginea unor inşi pervertiţi până la ultima lor fibră organică şi, eventual, şi cipaţi pe deasupra cu sârg, prostituându-se, parcă, la o indicaţie preţioasă trasată pe linie de partid sub generoasele auspicii ale unei legi scoase din gândirea deloc benefică a unui parlamentar român - gândire unde Dumnezeu nu are cum să mai încapă în astfel de condiţii vreodată -, nu reprezintă absolut deloc imaginea reală a unui stat modern, democratic şi stăpân pe propria sa fiinţă, aşa cum este statul român. Şi România nu este o simplă prostituată cu condică de parlamentar!

Nici de sex feminin şi nici de sex masculin. România este o ţară a spiritului uman demn pentru libertatea căreia au suferit în lagăre siberiene şi în bătaia glonţului nemilos, nu cu mult timp în urmă, o mare parte dintre mădularele familiilor noastre, părinţi şi bunici. Iar peste sacrificiul acestor eroi exemplari nu se poate trece oricum, cu degajare vizibilă şi pseudosuperioritate iluzivă de către nişte fiinţe care nu cunosc absolut deloc semantica exactă a acestui cuvânt nobil, sacrificiu, şi nici demnitatea de a-l rosti cu umilenie în fiece secundă a existenţei lor pasagere prin timpul lor pământesc limitat.    

Doctorul Stanislav Grof, genialul profesor al Institutului de Studii Integrale din California, unde şi conduce, de altfel, catedra de Filosofie, cosmologie şi conştiinţă, spunea de curând că singura soluţie pentru supravieţuirea omenirii acum o reprezintă „întoarcerea către interior”. “Acum, întreaga umanitate se află într-o stare de urgenţă spirituală care pune sub semnul întrebării o întreagă perspectivă asupra vieţii şi descoperă că modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Asa se explica întoarcerea către meditaţie, către spiritualitate, către credinţă...”, mai adăuga el. În niciun caz către prostituţie, treapta cea mai de jos pe care poate fi poziţionată omenirea - şi pe care a şi fost aşezată forţat din momentul în care Sigmund Freud a produs schimbarea patologică de paradigmă, anume aceea din omul-fiinţă în omul-animal, o ruptură epistemologică marcantă în sens negativ, bineînţeles, din care adevăraţii prostituanţi, să-i numim aşa, ai planetei Pământ au ştiut din plin să profite prin intermediul pornografiei lor de laborator intens mediatizate.

Filozoful şi scriitorul Ervin Laszlo afirma, la rândul său, următoarele: „…ne îndreptăm către cea mai mare transformare din istoria omenirii. Şi dacă vrem să nu dispărem, să continuăm să existăm pe această planetă şi să ne dezvoltăm, trebuie să reanalizăm noţiunile de univers, fiinţă umană, progres şi dezvoltare.” Să fim, aşadar, coincidenţi cu aceste mari spirite luminate ale lumii şi să nu ne coborâm la stadiul de mamifer preistoric fără de conştiinţă şi fără de intelect, capabil doar în a face sluj la semnul precis al dresorului său unic ori să se căţelească oricum şi în orice moment la comanda stăpânilor săi mai mult sau mai puţin culţi şi, în general, instabili politic!... Oricum, ştiu că prin acest proiect dl Prigoană şi-a însemnat definitiv „activitatea” sa prolifică de parlamentar român. Semnul distinctiv al trecerii sale prin lume şi pe la Casa ceauşistă a Poporului probabil că nu va fi altul decât epura actului semnificativ al copulaţiei veşnice sau chiar prescurtarea lui digitală din circuitul rutier zilnic.

Dar, pentru ca să nu mai existe atâta vorbărie pro şi contra acesteti legi şubrede dintru începutul ei, aş propune ca, pe lângă iniţiativa domnului parlamentar Prigoană, să mai adăugăm încă o alta, care, în mod evident, ar redimensiona considerabil bugetul de stat al României, cu mult mai mult decât l-ar creşte la un loc impozitarea contribuţiei bisericeşti şi a celei puse pe coitul stradal nebordeluit oficial încă, şi anume, aceea ca indemnizaţia aleşilor neamului să fie una de ordin simbolic, cu un cuantum lunar echivalent cu salariul minim pe economie şi cu deconturi pentru cazare şi pentru masă, desigur, calculate la preţul unui hotel de maximum trei stele. Mai adăugăm ca şi tot ceea ce înseamnă venit alocat cabinetelor parlamentare teritoriale utile doar o dată pe săptămână - şi nici atunci -, în ora, chipurile, de întâlniri specifice cu alegătorii, să fie taxat cu o valoare orară minimală în funcţie de numărul de ore desfăşurate în zona reprezentată de parlamentarul român cu pricina. Că doar, bineînţeles, acesta îşi exercită mandatul propriu dintr-un nemărgint aplomb patriotic şi din dorinţa de a face bine comunităţii sale votante, iară nu din motivul foarte cunoscut al îmbuibării personale neruşinate şi fără de margini.

Evident că în acest context fac referire şi la întreg aparatul ministerial, care de urgenţă este necesar a fi supus unor drastice ajustări salariale, care să fie în conformitate cu realitatea economică a ţării aflate în recesiune şi nu cu vizibilele favoritisme clientelare de partid. Mă gândesc la faptul că, în acest mod, am asista la o adevărată asanare, de astă dată, a prostituţiei morale a clasei politice româneşti alese în structurile statale de către o colectivitate umană cu aşteptări mult superioare în raport cu oferta slabă din prezentul discontinuu întreţinut cu sârg din banii publici ai poporului român.    

Punctul unde trebuie să se ajungă astăzi şi pe care parlamentarul român oarecare se pare că nu îl înţelege deloc este acela de a începe ca fiinţa umană să fie în sfârşit scrisă cu majusculă, aşa precum magistral scria într-una din cărţile sale renumitul profesor al Universităţii bucureştene - Mihai Dinu, să fie simţită şi respectată întocmai ca pe un întreg spiritual născător de operă ştiinţifică sau de artă în toată puterea cuvântului său şi nu ca pe o caricatură anonimă de tip darwinist capabilă numai şi numai de circ walpurgic lugubru pentru distrat nişte entităţi nătânge şi lipsite complet de fluid divin în mădulare.

Iluzia ieftină a moralizării şi a curăţirii de păcat a omului prin îndemnul făţiş la decădere spiritual umană se spulberă la cel mai simplu raţionament uman, fiindcă prostituţia, legalizată sau nu, o să continue să existe şi în viitor. A recurge însă la colectarea de taxe dintr-o greşit denumită „meserie” străveche a lumii acesteia înseamnă că nu mai eşti capabil tu, ca politician ales de electori, să vezi alternative sănătoase şi concrete pentru ieşirea propriei tale ţări din starea economică precară în care se află, ascunzând, de fapt, prin aceste „iniţiative” politice ineficace adevăratul chip al prăpădului financiar curent. În atari condiţii, îndrăznesc să mă mai întreb încă: de ce nu se propune, oare, deschiderea unui mare număr de şantanuri legiferate şi pentru mulţii clienţi homosexuali existenţi pe teritoriul patriei române ?! Pentru că, astfel, bărbaţii nu s-ar mai prostitua unii cu alţii la ceas de taina nocturnă sau diurnă sub fereastra patronului lor luciferic, ci ar face-o cu bucurie şi cu asupra de măsură chiar în văzul tuturor. Nu, nu pe gratis, ci pe bani foarte mulţi pentru stat, bineînţeles. Poate aşa, stigmatul care încearcă a fi lipit cu nechibzuinţă pe obrazul brăzdat de greutăţi al poporului român şi-ar consolida mai bine „poziţia”.  

                                                                                                                        Magdalena ALBU
                                                                                      8 septembrie 2010 - Naşterea Maicii Domnului



Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971