Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
BOCK&TARA - CRONICA POLITICĂ ÎN IMAGINI - de George ROCA
E o problema de cultură - Corneliu LEU
Albu Magdalena : Guvernul Boc
DOUĂ ARTICOLE DE Viorel Roman
Articole de Iulian URBAN
Articole de Generalul Iordache Olaru, Petrache Costinel şi Dan Brudaşcu
Articole Mihai Ciubotaru şi Ionuţ Ţene
Texte de pe internet
Texte de Dona Tudor, Mihaela Albu,Botez Adrian
Afirmaţii provenite din FOLCLORUL INTERNETULUI
Semnează: George Roca, Melania Cuc, Ioan Lilă - Partea I
Partea II
Partea III
Se profilează un volum de dialoguri
SE PROFILEAZA UN VOLUM DE DIALOGURI - continuare
EMINESCU – „LUCEAFĂRUL” , În versiune engleza de Adrian SONCODI
Poezii de IOAN ALEXANDRU , în versiune franceză de Constantin FROSIN
Carol al II-lea, o figură sinistră care produce mare neîncredere în genealogia moştenitorului tronului său: ESTE MIHAI I FIUL LUI CAROL AL II-LEA ?- de Dr. Dan Brudaşcu
Corneliu FLOREA despre Pusi Dinulescu
Gheorghe Postelnicu, I. Oprisan, Al. Florin Ţene, Dan Brudascu, melania Cuc, Nicolae Băciuţ, Dorel Schor, Octavian Curpaş, Carmen Cătunescu, Adrian Botez, Paul Polidor, Alina Jar şi Jalel El Gharbi Publică articole despre: Ion Gheorghe, Teohar Mihadaş, Vasile Celmare, Sabin Bălaşa, Lazăr Morcan, Lucreţia Berzinţu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, Theodor Damian, George Roca, Liviu Antonesei, Theodor Codreanu, Mircea Stefan, Menuţ Maximilian , Sorin Issvoran, Constantin Frosin - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
Articole de: Părintele Stăniloaie , Andrei Vartic, Adrian Botez, Dumitru Bălaşa, Mihai Bocioacă, Sorin Golea, George Liviu Teleoacă, Ioana Stuparu - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
PARTEA VI
Din folclorul internetului - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV - Rubrica lui Ionut Caragea
PARTEA V - Passo Doble de Ioan Lilă
PARTEA VI
PARTEA VII - „AM FOST DOBITOC, DAR MAI SUNT OARE?!”
ACTUALITATEA CULTURALĂ, EDITORIALĂ, ARTISTICĂ



                                       CRITICA  UNEI  ISTORII  CRITICE  

                                               GAŞCA  ŞI  DIAVOLUL .
                        ISTORIA   BOLNAVA   A   DOMNULUI   MANOLESCU
                                                                   de  PUŞI   DINULESCU

      
 Până la urechile cititorilor romani obişnuiţi s-a auzit evenimentul literar că Nicolae Manolescu a scos un volum de 1500 de pagini intitulat ISTORIA  CRITICĂ  A  LITERATURII ROMANE  !  Foarte bine, orice carte nouă e o vitrină cu oameni şi fapte, numai ca pe noi, cititorii de rând, ne interesează mai mult să alegem cărţile autorilor, decât o istorie critică a literaturii.  

S-a întâmplat ca după  lansarea cu mare pompă  a istoriei critice a lui Manolescu  să se ridice un nor gros de critici şi proteste din partea scriitorimii româneşti, de parca lansarea s-ar fi facut din vârful Turnului  Eiffel  direct în colbul gros al unui drum de ţară dâmboviţean. Şi acest lucru a ajuns la urechile cititorilor romani obişnuiţi, fără să-i incite la citirea sau cel puţin răsfoirii istoriei. Reacţie normală din mai multe motive, printre care şi faptul că autorul istorieii critice este nesuferit majorităţii cititorilor români. Are el aşa o faţă, personalitate şi atitudine de hoher literar. Şi parcă tot colbul reacţiilor, majoritatea critic vehementă,  s-ar fi aşezat pe istoria lui dacă, din preajmă, nu ar fi aparut, aşa tam-nisam şi dintr-odată, filologul, regizorul, scriitorul PUŞI  DINULESCU  cu al său voluml de 350 de pagini GAŞCA ŞI DIAVOLUL – Istoria bolnavă a Domnului Manolescu la editura MInerva in 2009 , ridicând  din nou colbul de pe prafuita istorie manolească şi mai mult, chiar din interiorul ei,  mai violent şi argumentat. Motiv pentru care l-am citit cu interes, aflând cu stupefacţie ce se întâmplă în lumea literaturii române, o adevarată mafie în care Nicolae Manolescu - NM -  este un adevarat capo di tutti capi ! Vă recomand să-l citiţi pe Puşi Dinulescu, sau Dumitru Dinulescu, pentru harul lui scriitoricesc şi umorul aspru de om inteligent cu personalitate şi cultură literară solidă.  Puşi Dinulescu are palmares literar temeinic, etalat în peste patru decenii, ce conţine poezie, proză scurtă, povestiri, romane şi piese de teatru.
Puşi Dinulescu din facultatea de filologie, terminată în 1966, şi până acum a trăit  şi s-a îmbibat  în saramura  istorică  a clevetelilor şi criticilor literare bucureştene, deci ştie mult mai mult decât  noi, provincialii sau înstrăinaţii cititori, ce se afla şi se întâmplă  în ograda personală - a lui NM - în care poftele şi patimile fac diferenţa, fac legea !!  Deci , aşa bine echipat şi cu curaj,  Puşi Dinulescu  s-a pus cu tocătorul pe criticul literar NM, care i-a fost  profesor de istoria literaturii. Începutul tocatului este anecdotic, la un curs  pe care NM îl deschide cu: Azi o să ne-mpărtăşim din opera lui Geo Bogza, la care Puşi Dinulescu, din fundul amfiteatrului se scoală şi spune tare: Dom’ profesor, eu am mâncat de  dimineaţă, nu sunt demn de-mpărtăşanie. Pot să plec ? L-a lăsat să plece dar nu l-a uitat . Şi acum, Dumitru Dinulescu sau Puşi Dinulescu se miră de ce  NM nu l-a trecut în istoria literaturii, cum merita, şi cătrănit îi numeşte istoria căramidă !.
Eu, cititorul, nu am nici un motiv să deschid căramida lui NM, îi cunosc bine personalitatea, şi citindu-l pe Puşi Dinulescu, mi-am dat seama că nu am greşit când i-am făcut,  doar pentru mine, profilul psihic, după ce a luat apărarea lui Marius Ianuş şi Mihail Gălaţeanu  în editorialul lui ’’Poezia şi codul penal’’ (vezi în România Literară din Septembrie 2000 ) . Care poezie ? Cea pe care Marius Ianuş a citit-o la cenaclul condus de Mircea Cărtărescu şi începe cu: Sunt atent cu tine, România, // Îţi introduc penisul meu lung şi negru // În gură, România… mai departe citiţi şi judecaţi  DVS. Sau, judecându-l după  marea cârdăşie care îl leagă pe   NM de Roman Patapievici, despre care Puşi Dinulescu scrie:  Domnul Patapievici a aparut absurd şi neavenit …acest Patapievici e o lampă nemţească …. Aş spune mai mult un vierme, un limax, o omidă, un snob pârţâind modernitate ca o flaşnetă în faţa căreia cad seceraţi cei mai puţini umblaţi prin biblioteci (pag. 99 , 100 )  … punerea lui în fruntea Institutului Cultural Român e o prostie şi o măgarie, fiindcă Patapievici e un om periculos şi din zona lui cred că se recrutează criminalii  ( pag. 104 ) … îmi vine să-i spun domnului Patapievici Snobăsescu  ( pag 120 , probabil de la snob şi băsescu ) Dar, după NM, Voltaire nu este altceva decât  un Patapievici al vremurilor trecute ceea ce, pentru majoritatea cititoriilor romani şi Puşi Dinulescu, este comparaţie stupidă , Roman Patapievici  fiind doar un papiţoi ( pag 129 )  
Pentru NM cei din gaşca lui, din cărămida lui,  sunt zugrăviţi ca foarte mari, cei mai mari în frunte cu Cărtarescu, Pleşu, Liiceanu , Vişniec şi chiar Mircea Mihaieş,  dar să scuză ca există destule impurităţi  şi în căramida lui, ceea ce, cu argumente, dă apă la moara lui Puşi Dinulescu şi îl desfiinţează, mai ales când NM se gonflează ca a lucrat la cărămidă 25 de ani ! La care , ticălos (in sensul moale de pişicher, coţcar) cum trebuie sa fii când ai de-a face cu ticăloşii (sensul de afurisiţi, mizerabili) Puşi Dinulescu face o aritmetică simplă între zilele anilor şi paginile scrise şi ajunge la  rezultatul că: a scris  o pagina la 6 – 7 zile, ceea ce nu mi se pare un efort deosebit , mai ales că nu se poate spune că avem de-a face cu un stil strălucitor, ba din contră, lumina e puţină ca într-un veceu militar, în care un bec de 40 trebuie să acopere cu razele sale necesităţile unei divizii ( pag. 134 ) şi continuă cu să scrii o pagină la 6 – 7 zile şi să o ţii aşa 25 de ani nu e o treabă pentru un geniu, mai degrabă pentru un funcţionar al culturii (pag 137 )  sau în altă parte că, ar fi scris-o cu aer grav de atlet al răzbunării, un Terminator (pag.128 ) şi ajunge la o concluzie dreaptă: Nicolae Manolescu e însă un rău care nu e necesar, e un rău provenit dintr-o ambiţie răutăcioasă, o farsă sinistră (pag 197 ) şi: Manolescu nu prea are suflet, cred, l-a vândut diavolului , la un anumit moment pe care eu am mai spus că-l ştiu (pag. 238 )  Putea să-l mai spună şi acum, a preferat însă, după aceasta serie, să-i dea un upercut de l-a întins la podea comparându-i căramida  de 1500 de pagini cu cele două volume superioare şi deosebit de valoroase ale lui Marian Popa, apărute în 2001 şi intitulate  Istoria literaturii romane de azi pe mâine, care însumează peste 2500 de pagini, tipărite cu un corp de literă mult mai mic decât  căramida  lui NM şi fără ilustrate. (pag. 227)
 NM  e knok-out !! Învingătorul Puşi Dinulescu, superior şi zâmbăreţ, nu-l slăbeşte însă. E persistent şi metodic, numără paginile dedicate diferiţilor autori şi astfel demonstrează cât de superficial, subiectiv este NM cu unii şi cât de darnic este cu cei din gaşca sa. Să urmărim un moment situaţia paginilor care descrie şi sintetizează  diverşi autori. Cele mai multe pagini le acordă lui G. Călinescu, 38, după care urmează Mihai Eminescu cu 33 ! Camil Petrescu – 16, Nicolae Breban – 12, Cărtărescu – 11 , Octavian Blaga – 10, Ion Creangă – 9, Noica – 7, George Coşbuc – 6, Nichita Stănescu – 6, Minulescu – 6 , D.R. Popescu – 6, Octavian Goga – 4,  Patapievici – 4, George Topârceanu – 3, Tudor Vianu – 3, Fănuş Neagu – 3, Agârbiceanu  - 2,  Hogaş – 2 ,  Mircea Horia  Simionescu – 2,  Ion  Băieşu – 0,  Mircea Micu – 0 , Să-l trecem şi pe valorosul scriitorul şi criticul Marian Popa fără nici-un capitol !! Puşi Dinulescu interpretează competent aceste cifre, citiţi vă rog, merită.
Mă opresc la Octavian Goga căruia NM îi acordă aceleaşi număr de pagini ca lui Patapievici, deşi, primul străbate lumea sufletului nostru şi-a sufletului naţional (pag.250 )  iar patibularul Patapievici  este cel mai ordinar  defăimător al sufletului romanesc. Citez  din volumul lui Patapievici, POLITICE , ediţia 1996, pag 49 :  Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc …, spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient , până ce mintea va fi în sfârşit  scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.  Patapievici face parte din gaşca lui NM, fracţiunea anti-românească, dar care stă pe grămada de bani a contribuabilor români pe care o împarte celor care îl idolatrizează ( vezi şi cazurile Cistelecan şi Alex Ştefănescu)  
A fost o lectură  deosebită  pentru că Puşi Dinulescu scrie fluid, inteligent şi picant. Are vervă şi umor rafinat. Am comentat-o cu Virgil Raţiu, în Berchtesgaden unde ne aflam, întrerupându-l mereu din lecturile sale.  Niciodată  nu s-a  supărat că îl deranjez  frecvent, că nu mai pot de dragul lui Puşi fiindcă i-a tocat pe NM şi Patapievici cum trebuie. Iar eu mă bucur că am în el un prieten, care nu este întotdeauna de acord cu mine.
Ar fi multe încă de comentat , mă opresc la două întrebări pe care Puşi Dinulescu  şi le pune lui însuşi. Prima este în căutarea titlului şi îşi propune Demascarea lui Manolescu. Îi părea  corect, dar a renunţat la el. Mă rog, treaba lui, conţinutul contează fiindcă este bun şi necesar.  A doua întrebare: şi oare ce-o să păţesc eu după ce o s-apară cartea asta ?  Cititorii, critica liberă  şi corectă  o vor aprecia. Cât de la  NM  te poţi aştepta la două virtualităţi : să te spânzure sau să te pupe în anus. Cum spânzuratul este interzis în Marea Uniunea Europeană, că de aia-i mare şi unită,  nu-i rămâne decât  cealaltă posibilitate, pe care sunt convins că o refuzi categoric .
Să rămâi ceea ce simţi să fii şi nu uita ce ţi-a spus tipa aia: Mă, Puşi, mă, să ştii de la mine că creier are toţi, dar suflet n-are toţi ! (pag. 238 )  

                                                                            CORNELIU  FLOREA                                                       
                                                                            AUGUST  2010               
                                                                                 WINNIPEG  -  CANADA   

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971