Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
BOCK&TARA - CRONICA POLITICĂ ÎN IMAGINI - de George ROCA
E o problema de cultură - Corneliu LEU
Albu Magdalena : Guvernul Boc
DOUĂ ARTICOLE DE Viorel Roman
Articole de Iulian URBAN
Articole de Generalul Iordache Olaru, Petrache Costinel şi Dan Brudaşcu
Articole Mihai Ciubotaru şi Ionuţ Ţene
Texte de pe internet
Texte de Dona Tudor, Mihaela Albu,Botez Adrian
Afirmaţii provenite din FOLCLORUL INTERNETULUI
Semnează: George Roca, Melania Cuc, Ioan Lilă - Partea I
Partea II
Partea III
Se profilează un volum de dialoguri
SE PROFILEAZA UN VOLUM DE DIALOGURI - continuare
EMINESCU – „LUCEAFĂRUL” , În versiune engleza de Adrian SONCODI
Poezii de IOAN ALEXANDRU , în versiune franceză de Constantin FROSIN
Carol al II-lea, o figură sinistră care produce mare neîncredere în genealogia moştenitorului tronului său: ESTE MIHAI I FIUL LUI CAROL AL II-LEA ?- de Dr. Dan Brudaşcu
Corneliu FLOREA despre Pusi Dinulescu
Gheorghe Postelnicu, I. Oprisan, Al. Florin Ţene, Dan Brudascu, melania Cuc, Nicolae Băciuţ, Dorel Schor, Octavian Curpaş, Carmen Cătunescu, Adrian Botez, Paul Polidor, Alina Jar şi Jalel El Gharbi Publică articole despre: Ion Gheorghe, Teohar Mihadaş, Vasile Celmare, Sabin Bălaşa, Lazăr Morcan, Lucreţia Berzinţu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, Theodor Damian, George Roca, Liviu Antonesei, Theodor Codreanu, Mircea Stefan, Menuţ Maximilian , Sorin Issvoran, Constantin Frosin - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
Articole de: Părintele Stăniloaie , Andrei Vartic, Adrian Botez, Dumitru Bălaşa, Mihai Bocioacă, Sorin Golea, George Liviu Teleoacă, Ioana Stuparu - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
PARTEA VI
Din folclorul internetului - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV - Rubrica lui Ionut Caragea
PARTEA V - Passo Doble de Ioan Lilă
PARTEA VI
PARTEA VII - „AM FOST DOBITOC, DAR MAI SUNT OARE?!”

NUNTA  COSMICĂ în Bucuresti

                                   şi

                          dezastru la Piteşti


NUNTA COSMICA A LUI SABIN BALASA REVINE PE CALEA VICTORIEI, ÎN VREME CE  ARTA MONUMETALĂ A LUI VASILE CELMARE ESTE AZVÂRLITĂ DE EDILII PITEŞTENI


Desprinzând din legenda Mioriţei alegoria nunţii cosmice, cuprinzând-o în ramurile arborelui vieţii şi imaginându-şi-o în specificile sale nuanţe de albastru, Sabin Bălaşa a lucrat în 1982 un perete de la parterul hotelului „Bucureşti” de pe Calea Victoriei împodobindu-l cu fresca sa pe care, gestionarii de dupa 199
0 au acoperit-o cu pereţii improvizaţi ai unor shopuri.
 
Noul proprietar, care reface în aceasta perioada hotelul, a ştiut să aprecieze valoarea, hotărând să restaureze opera, conştient că ea reprezintă un contrast admisibil cu cele mai „recente criterii estetice", caracteristice astăzi acestui ambient. Pentru restaurare a fost angajat cel mai bun discipol al maestrului, fiul său, Tudor Bălaşa şi, începând din aceasta saptămână, fresca poate fi admirată din nou în toată splendoarea ei.
    
Aceasta, în vreme ce autorităţile edilitare de la Piteşti au demolat opera de artă monumentală cu care un alt maestru contemporan din generaţia lui Bălaşa, celebrul pictor şi muralist Vasile Celmare, împodobise cunoscuta „Casă Saligni” din localitate, creindu-i şi cadru artistic şi funcţionalităţi moderne. Sub pretextul unor reparaţii, aceste valori de artă decorativă au fost astăzi înlăturate.

E un exemplu de diferenţă dintre „nepăsarea de stat” demonstrată de autorităţile române şi „grija particulară” pentru patrimoniul nostru dovedită de proprietarii străini.

                                                                                                                                        


 

    IMAGINEA ARTISTULUI ÎN OGLINDA SPAŢIULUI DIN CARE PROVINE
                                                                                                                                        
Ceea ce spunea Eugen Lovinescu că artistul, fie el scriitor sau artist plastic, este expresia spaţiului unde germenii formării lui au început să încolţească, se confirmă la cunoscutul pictor şi scriitor Lazăr Morcan. La această constatare aforistică mai adaug faptul că întotdeauna datorită primei înghiţituri de aer inspirată din locul  naşterii ne face să purtăm cu noi acel dor inefabil de locurile natale. Atât în pictură cât şi în scrierile sale poetice Lazăr Morcan păstrează amprenta peisajului, a tradiţiilor etno-folclorice, în care descoperim, nu de puţine ori, filonul etnogenezei şi etnologiei oamenilor din Ţinutul Moţilor. Acel spaţiu mioritic care şi-a pus amprenta definitorie pe întreaga operă plastică şi poetic-rabsodiană a lui Lazăr Morcan.
 
Artistul vine din România Tainică, acel areal în care majoritatea personalităţilor s-au format, creeînd şi construind în tăcere “edificiul” spiritului românesc, fără să agreseze opinia publică cu apariţiile intempestive pe primele pagini ale ziarelor şi ecranele televiziunilor.

Dacă la pictorul Lazăr Morcan imaginea este retorica culorii, la poetul-rapsod Lazăr Morcan versul este retorica oamenilor din spaţiului în care a inspirit prima înghiţitură de aer la naştere, „Pe meleagurile Moţeşti”, construcţie lingvistică ce dă titlul acestui volum de catrene şi strigături.

Prezentul volum  este structurat în „buchete” de catrene dedicate dragostei, acel sentiment specific speciei umane şi strigături ce se zic „la joc”, „la claca de cosit”, „la nunţi”    şi „şezători” în zona munţilor lui Avram Iancu.
    
Citind prezenta carte mi-am adus aminte de ediţia critică (1962) a lui Ion Muşlea a culegerii de folclor întreprinsă de  Nicolae Pauleti la 1838. Culegere ce cuprinde folclor din zona Blajului. Spre deosebire de aceasta, „Pe meleaguri Moţeşti”, volum semnat de Lazăr Morcan, nu cuprinde o culegere de folclor ci o creaţie proprie ce tangenţiază cu folclorul, având rădăcina în tradiţiile oamenilor din zona Munţilor Apuseni.
    
Poetul-rapsod (din fr.rhapsodie) Lazăr Morcan  este un artist al verbului condensat. Nu e uşor să abordezi laconismul expresiei lui.Lucru ce-l făceau Pindar şi Tacit. Catrenele parcă sunt cizelate în roca dură a Munţilor Apuseni, în comparaţie cu catrenele rapsozilor din Câmpia Română care parcă sunt fluide. Fraza densă exprimă exactitatea trăirilor oamenilor din zona satului lui Horea.Poetul Lazăr Morcan ia realitatea ca punct de plecare şi o continuă prin dorinţă.

„Strigăturile” lui Lazăr Morcan sunt la fel de gustate precum aforismele culte, apoftemele, reflecţiile şi zicerile populare. Ele sunt mai elaborate decât „ţipuriturile” din Ţara Oaşului. Aceasta ţinând de temperamental locuitorilor. Cei din Ţara Moţilor (al cărui fiu este autorul), sunt mai contemplative faţă de oşenii care sunt mai temperamentali. Catrenele de dragoste  înglobează sentimental inefabil faţă de jumătatea mitologică a bărbatului, femeia. Iar strigăturile ce se zic în diferite împrejurări sunt expresia unei morale temperate ce înglobează în versuri ritmate şi rimate obiceiuri şi mentalităţi, având ca scop evidenţierea defectelor pentru îndreptare, sau lăudând  calităţile, devenind astfel exemplu pentru comunitate.Astfel se confirmă faptul că această specie a liricii populare mai este, încă, folosită în impunerea tacită a unor reguli de purtare între oameni, alcătuite, de obicei, dintr-un catren, cu aluzii satirice sau glumeţe, ori cu un conţinut sentimental, ce se strig în timpul jocurilor populare, la şezători, la nunţi sau în alte ocazii în care se lucrează la camp având şi martori pe aproape cu aceeaşi îndeletnicire, sau în alte ocazii în care se petrece şi se joacă.
    
Eseul cu care se încheie „Pe meleagurile moţeşti” confirmă faptul că autorul este preocupat de tradiţiile locuitorilor din Ţara Moţilor, a creaţiilor acestora, în care descoperim perenitatea înţelepciunii străbunilor.

În cadrul integrării noastre în Europa şi a fenomenului de globalizare există o tendinţă de estompare a elementulor etnografic şi etnofolcloric autohton izvorâte din România Profundă. În aceste condiţii cartea lui Lazăr Morcan rămâne ca zestre pentru viitorime, este „memoria” neamului nostru ce ne reprezintă.

Această nouă carte a lui Lazăr Morcan, alături de „Lumina de sub geana muntelui”, lărgeşte evantaiul preocupării sale de aşi exprima sentimentele prin versuri având în ele seva poeziei populare, semn că iubirea de ţară, aşa cum spune Mihai Eminescu”… e pururea şi pretutindenea iubirea trecutului; patria vine de la cuvântul pater şi numai oamenii care ţin la instituţiile părinţilor lor, la petecul de pământ sfinţit de sângele părinţilor pot fi patrioţi.”

                                                                                                                                                                                    Al.Florin ŢENE

 
Dan BRUDAŞCU
                                                                                      Note de lectură:

                           „Cetăţeni ai spiritului universal” de Lucreţia Berzintu

   

A apărut, zilele astea, o carte de autentic interes, „Cetăţeni ai spiritului universal”, datorată unei ziariste române cu un destin aparte. Plecată din Iaşii Moldovei, ea a decis să trăiască în Israel, unde, în pofida a numeroase neînţelegeri şi chiar greutăţi, continuă, cu o obstinaţie nobilă, să slujească, asemenea unei consacrate vestale a scrisului, limba română şi idealurile de conlucrare şi solidaritate universală. După cum subliniază o serie de confraţi, această carte “poartă o semnătură de seriozitate şi probitate profesională:Lucreţia Berzintu”. Autoarea cărţii, destul de puţin cunoscută în ţară, deşi este prezentă adesea în publicaţii, mai ales on line de pe mapamond, îşi dovedeşte şi prin această recentă apariţie editorială, un talent indiscutabil, dar mai ales – lucru destul de rar în rândurile condeierilor de limbă română - principii morale curate – dar şi “un bun fler profesional!” Spre deosebire de cvasimajoritatea ziariştilor din România, Lucreţia Berzinţu nu este un cititor de prompter sau suport de microfon, ci un interlocutor extrem de plăcut, cu un larg orizont cultural, capabilă să confere discuţiei un nivel elevat, interesant, bogat în referinţe cu certă valoare documentară. În plus, Lucreţia Berzinţu dovedeşte, faţă de fiecare din interlocutorii ei  o vădită prietenie şi consideraţie. Ea nu doreşte să se pună pe sine în lumină, ci, prin întrebări insistente, fără a fi agasante, scoate la iveală date revelatorii pentru personalitatea intervievată. Ea nu are parti pris-uri doctrinare, ideologice sau de altă natură şi, indiferent de opţiunile interlocutorului ei, scoate în lumină contribuţiile celui intervievat la patrimoniul cultural-spiritual sau la viaţa publică românească, la sporirea şi îmbogăţirea valorilor spiritualităţii universale. Pentru că, şi prin cartea de faţă, Lucreţia Berzinţu demonstrează, discret şi deloc triumfalist, că românii de pretutindeni nu sunt doar mâncători de lebede sau cerşetori prin metrouri şi în punctele aglomerate din marile centre urbane ale Europei, ci şi contributori de seamă la promovarea marilor valori spirituale ale umanităţii. Cartea se numeşte, sugestiv şi motivat, credem noi, „Cetăţeni ai spiritului universal”. Prin interviurile cuprinse în acest recent volum, Lucreţia Berzinţu nu a urmărit senzaţionalul ieftin, facil, dar modul abil în care conduce fiecare dialog avut i-a permis să pună în lumină şi multe aspecte senzaţionale, fără a cădea în trivial, în mediocritate. Lucreţia Berzinţu face dovada descoperirii ingredientelor şi trăsăturilor elevate ale ziaristului cu har şi talent :„responsabilitatea, independenţa, sinceritatea, exactitatea, imparţialitatea , fair play-ul şi decenţa”.
    Chiar dacă în ţară, adică aici, în România, cartea a trecut aproape neobservată, obligând-o pe autoare să se întrebe cum se face oare că ea este mai preţuită în străinătate decât în ţara ei natală, apariţia ei  a atras atenţia cunoscutului scriitor Dorel Schor, membru al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română şi al Uniunii Scriitorilor din România, care arată pe coperta acestei cărţi: „Lucreţia Berzintu (Flory) este un „caz” special,  adică deosebit. O ziaristă româncă, trăitoare în Israel, interesată de fenomenul cultural românesc, pe care îl urmăreşte pe toate continentele. Interviurile ei sunt un fel pasionant, dar amabil, de a sta de vorbă:cu o pictoriţă din România şi alta din Israel... sau cu un poet din Canada, cu un poet din România, sau cu primarul din Chişinău, cu un mare scriitor israelian (l-am numit pe Mirodan), cu un activist cultural, cu un coleg jurnalist din Canada sau altul din Australia. Sau Statele Unite...
    Lucreţia „acoperă” o mare arie (şi geografică şi de interes) pentrucă – amănunt adevărat – ea are reportofonul în poşetă chiar şi atunci când se duce la cumpărături sau se bronzează pe plaja mediteraneană”.
    La rândul ei Ligia Diaconescu, director general al revistei internaţionale „Starpress” este de părere că: „Ziarista „corespondent la „Agero” Stuttgard – Germania, la „Romanian Vip –SUA, la „Phoenix”, Arizona –SUA şi multe alte publicaţii, devotată jurnalismului, cu o documentare atentă şi la obiect a reuşit să fie cunoscută în mass-media din diaspora şi din ţară ca un jurnalist profund, nu de puţine ori scriind materiale „incendiare”, anexând întotdeauna documente doveditoare.
Un om cu un deosebit bun simţ, nu doar o dată a sărit în sprijinul semenilor pentru a-i ajuta, nerămânând indiferentă la problemele lor”.
    Lucreţia Berzinţu, după cum spuneam, locuieşte în Israel,  de 13 ani şi dovedeşte, prin tot ce face şi scrie, în presa lumii, că iubeşte şi respectă ţara ei de adopţiune, militând pentru apărarea Israelului împotriva duşmanilor şi detractorilor lui.
    Ea dovedeşte, însă, multă probitate morală şi onestitate, slujind cu credinţă şi consecvenţă unul din principiile ei definitorii: ADEVĂRUL. De altfel, într-un interviu acordat lui Octavian Curpaş, din Arizona, SUA ea îşi afirma crezul: „Pot spune cu toată convingerea că Israelul m-a surprins frumos, ţara este minunată şi faptul că am călcat pe locurile menţionate în Biblie m-a emoţionat în mod deosebit”. Publicista sublinază frumuseţile şi valorile de pe meleagurile noastre, fiind totodată cutremurată de ororile Holocaustului despre care ştie acum mai mult, direct de la cei care l-au simţit pe pielea lor, din presă, din muzee, precizând că acesta este un „capitol care trebuie ştiut şi însuşit de fiecare român”. „Trăind în mijlocul unei culturi, te adaptezi din mers – spune în interviul citat Lucreţia Berzintu. Iar referitor la adaptarea ei aici, ziarista afirmă: „Pentru mine a fost relativ uşor, fiind bine primită de Comunitatea evreilor din România, comunitate care număra la un moment dat peste 400.000 de cetăţeni.”(...) „Trăind printre evrei, le respect tradiţia, dar nu mă opreşte nimeni să nu-mi respect şi tradiţia mea creştină”.
    Lucreţia Berzintu, s-a născut pe meleaguri băcăuane, apoi a trăit o vreme la Iaşi . După lovitura de stat din decembrie 1989, Lucreţia Berzinţu a avut în România o bogată activitate economico-socială, fiind şi om de afaceri. „Totul a mers bine”, mărturiseşte ea, “până când una din fabricile de stat din Bucureşti nu a plătit toată marfa ce i-am importat-o. În urma unui şir de procese pentru plată, corupţia a învins. Astfel, am hotărât să părăsesc România, să plec oriunde în lume”.  Iar acest oriunde a însemnat Israelul, ţară de care se simţea atrasă prin bogata şi fascinanta tradiţie culturală şi spirituală a Ţării Sfinte, dar şi de experienţa ei de viaţă alături de cetăţeni de origine evreiască.
    Scriitorul, publicistul şi editorul Ion Prelipcean, în prefaţa cărţii, îşi avertizează cititorii: „Cititorului îi rămâne surpriza de a descoperi cetăţeni ai spiritului universal, fără cetăţenie pământeană, îndeosebi civilizaţia omenirii reprezentată de evrei de excepţie şi români care ne fac cinste. Oameni cu care ne mândrim şi lângă care am vrea să rămânem alături cu drag,”
    Lucreţia Berzintu a scris „Cetăţeni ai spiritului universal”, o carte de referinţă pentru arta interviului, o carte care, cu certitudine, va fi avută – obligatoriu, credem, noi, în vedere, ca lucrare model, în toate cursurile şi manualele şcolilor de jurnalistică din România.    
    În acelaşi timp, însă „Cetăţeni ai spiritului universal” rămâne o veritabilă carte de spirit.  Autoarea ei nu şi-a propus să dialogheze doar cu personalittăţi dintr-un anumit domeniu, limitat, de activitate. De aceea, în paginile ei citim interviuri interesante, extrem de bogate în informaţii ce nu privesc exclusiv viaţa şi cariera celui intervievat, ci oferă şi date relevante despre lumea românească, despre aspiraţiile (dar şi eşecurile) unor generaţii mai noi sau mai vechi. În paginile cărţii Lucreţiei Berzinţu ne întâlnim cu primul  (şi din păcate singurul) astronaut român Dumitru - Dorin Prunariu, cu scriitorii Cezar Ivănescu, Al Mirodan , Dorel Schor, cu ziaristul Ovidiu Eduard Ohanesian, care a făcut parte din grupul celor patru ziarişti români răpiţi în Irak, cu scriitorul Ion Murgeanu, prof. dr. Dan Brudaşcu, senatorul român Iulian Urban, pictoriţa Luiza Cala, ca şi cu poetul Alexandru Cetăţeanu, directorul celebrei şi prestigioasei reviste canadiene de limbă română, franceză şi engleză „Destine literare”; cu Ileana Andrei Cudalb, important om de cultură şi consul la Ambasada României din Canberra - Australia, cu pictoriţele israeliene Liana Saxone – Horodi sau Leopold Marta Indig, cu prestigiosul poet Andrei Fischof, originar din Turda,  ori cu distinsul publicist Mirel Horodi şi mulţi alţii; dar , mai ales, avem rara bucurie să o reîntâlim pe Lucreţia Berzintu ( Flory) – aflată la prima ei carte de interviuri.
    Lectura acestei splendide cărţi este, cu certitudine, un regal, cititorului oferindu-i-se motive suficiente de satisfacţie spirituală şi de reală îmbogăţire a orizontului său de cunoaştere.
    Iată, cred eu, suficiente motive care justifică reluarea inspiratei sintagme: “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”

                                                                      


                                                  CRONICA UNUI TIMP TRĂIT


    
    Al. Florin Ţene este, în peisajul cultural al Clujului ultimelor decenii, unul din personajele extrem de active şi implicate permanent într-o multitudine de activităţi, de cele mai varii genuri, cu o asiduitate şi o dăruire care surprind şi stârnesc invidii.
Cu o hărnicie invidiată de mulţi, Al. Florin Ţene publică cel puţin două cărţi pe an. În acelaşi timp, el are şi răgazul de a reveni adesea asupra cărţilor de care se simte mai legat sufleteşte spre a scoate noi ediţii, revăzute şi adăugite. Aşa cum este şi cazul lucrării intitulată Cărticica de dat în leagăn gândul, ajunsă recent la cea de-a III-a ediţie.
Cartea a apărut de curând la Petroşani, loc foarte drag autorului, deoarece, împreună cu mulţi dintre condeierii locului, el a iniţiat şi imaginat de-a lungul timpului numeroase fapte de cultură înscrise temeinic în memoria acelor meleaguri. Autorul îşi subintitulează lucrarea Povestiri onirice şi oferă cititorului interesat o multitudine de faţete ale scriitorului şi creatorului mereu atras de întâmplări, evenimente sau enigme ale lumii prin care trece. Ne-ar fi foarte greu să identificăm o unitate tematică sau ideatică a acestei lucrări, pentru că fiecare dintre povestiri sunt crâmpeie sau momente trăite de autor sau legate de acesta prin fire nevăzute.
Subtitlul lucrării, Povestiri onirice, ar putea fi oarecum derutant, întrucât, în opinia noastră, autorul şi-a transformat în aşa-zise povestiri şi multe din amintirile proprii, care-l leagă de diverse personalităţi ale spaţiului românesc sau de care este atras dintr-o perspectivă livrescă. Cartea se citeşte cu interes, chiar dacă, cel puţin această a III-a ediţie nu este lipsită de numeroase neajunsuri tehnice datorate probabil editorilor.
    Şi prin noua sa lucrare, care beneficiază de un fel de cuvânt înainte, semnat de un anume Sabin Bodea şi de o aparentă postfaţă, datorată lui Mihai Antonescu, Al. Florin Ţene îşi confirmă, într-un fel, vocaţia de scriitor şi de truditor pe tărâmul vieţii culturale a spaţiului transilvan.
                                                                                                                                                                               Dr. Dan Brudascu

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971