Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
BOCK&TARA - CRONICA POLITICĂ ÎN IMAGINI - de George ROCA
E o problema de cultură - Corneliu LEU
Albu Magdalena : Guvernul Boc
DOUĂ ARTICOLE DE Viorel Roman
Articole de Iulian URBAN
Articole de Generalul Iordache Olaru, Petrache Costinel şi Dan Brudaşcu
Articole Mihai Ciubotaru şi Ionuţ Ţene
Texte de pe internet
Texte de Dona Tudor, Mihaela Albu,Botez Adrian
Afirmaţii provenite din FOLCLORUL INTERNETULUI
Semnează: George Roca, Melania Cuc, Ioan Lilă - Partea I
Partea II
Partea III
Se profilează un volum de dialoguri
SE PROFILEAZA UN VOLUM DE DIALOGURI - continuare
EMINESCU – „LUCEAFĂRUL” , În versiune engleza de Adrian SONCODI
Poezii de IOAN ALEXANDRU , în versiune franceză de Constantin FROSIN
Carol al II-lea, o figură sinistră care produce mare neîncredere în genealogia moştenitorului tronului său: ESTE MIHAI I FIUL LUI CAROL AL II-LEA ?- de Dr. Dan Brudaşcu
Corneliu FLOREA despre Pusi Dinulescu
Gheorghe Postelnicu, I. Oprisan, Al. Florin Ţene, Dan Brudascu, melania Cuc, Nicolae Băciuţ, Dorel Schor, Octavian Curpaş, Carmen Cătunescu, Adrian Botez, Paul Polidor, Alina Jar şi Jalel El Gharbi Publică articole despre: Ion Gheorghe, Teohar Mihadaş, Vasile Celmare, Sabin Bălaşa, Lazăr Morcan, Lucreţia Berzinţu, Al. Florin Ţene, Melania Cuc, Theodor Damian, George Roca, Liviu Antonesei, Theodor Codreanu, Mircea Stefan, Menuţ Maximilian , Sorin Issvoran, Constantin Frosin - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
Articole de: Părintele Stăniloaie , Andrei Vartic, Adrian Botez, Dumitru Bălaşa, Mihai Bocioacă, Sorin Golea, George Liviu Teleoacă, Ioana Stuparu - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV
PARTEA V
PARTEA VI
Din folclorul internetului - PARTEA I
PARTEA II
PARTEA III
PARTEA IV - Rubrica lui Ionut Caragea
PARTEA V - Passo Doble de Ioan Lilă
PARTEA VI
PARTEA VII - „AM FOST DOBITOC, DAR MAI SUNT OARE?!”
 
„Pentru că, superbul act de gândire care este ironia, nu se adresează decât celor care o merită! „

însemnări de Ioan LILA
le recentul roman al lui
CORNELIU LEU
„ROMA – TERMINI”
editie on-line www.cartesiarte.ro
2010



Un prim citat  din recentul roman leonian l-am folosit drept titlu. Continui cu al doilea:

„E schiloditul suflet tânăr care deja a simţit încercările rele ale traiului în care trebuie să se descurce cu instinctele ascuţite în a-şi duce singur grija. Care a deprins toate modalităţile, dar şi întreaga psihologie a celui ce se strecoară prin lumea asta ca să apuce câte ceva, să fure, să înşele, să nu ezite niciodată când poate pune mâna pe orice, să fie egoist, să ia de la alţii, să bage în buzunare, să n-aibă scrupule şi nici prea multă teamă, dar să ştie să se ferească, să dispară din calea celor care l-ar prinde cu furtişaguri, să se arate şi umil şi serviabil şi ghiduş, dar şi atent la tot pe ce poate pune mâna, ca şi la orice i s-ar putea lua, să aibă replică rapidă prin care să şi glumească, să şi şmecherească, să şi mârâie primul; să nu dea şi să nu ierte nimic decât făcând schimburi şi trocuri cu cei de-o teapă cu el, pe lucrurile găsite, aruncate sau furate şi smulgând de la alţii, înşelând, trişând, profitând de mila lor şi de iuţeala sa şi pretându-se la toate jongleriile de copil murdar şi obraznic şerpuind prin spectacolul străzii şi asigurându-şi singur, din instinctele pe care le-a căpătat, supravieţuirea…”
Sau:

„-Ai văzut ciupercile care cresc în gunoi? Le răstoarnă şi-un câine cu botul. Nu se ţin în nimic. Au numai nişte fire cu care sug gunoiul, cresc şi se distrug imediat de la sine. Lumea vegetală e obişnuită cu rădăcini adânci care o susţin puternic. Dar, dacă nouă ni se oferă numai gunoiul!… Ne hrănim ca ciupercile cu minciuni şi lucruri murdare, aşa cum suge firicelul acela al ciupercii din gunoi. Creştem ca ciupercile şi murim ca ciupercile!… Ciuperca nu are veşnicie, ea e mereu sacrificată, pentru ca a doua zi să apară altele. Iar noi, la fel: Nu e nimic de capul nostru şi, mai ales, nimeni nu are nevoie de noi… Te-ai culcat? Vezi să nu visezi urât!”

    În peisajul beletristic actual, stilul lui Corneliu Leu este mai mult decît graţios, este puternic, pentru că, distinsul scriitor reuşeşte să surprindă în naraţiune fluxul gîndirii, care exprimă trăirile complexe ale personajelor. Citeam o frază şi o reluam, împins să plec cu imaginaţia pe şi mai complexele straturi de lectură, care îi dau o culoare metaforică inconfundabilă scrierilor lui Corneliu Leu. Aveam senzaţia, citind, că sînt asaltat din toate parţile de tablouri real-imagistice colosale, mă opream să respir şi o luam de la capăt.      Şi, copleşit, am mai făcut un exerciţiu, după ce am citit romanul: am început să-l răsfoiesc şi să citesc pe sărite, un fragment de pe o pagină, o frază din alt capitol... şi, trebuie să vă spun că este fascinant, pentru că şi marile rîuri se adună din micile pîrîiaşe pline de vitalitate ce se scurg de pe pantele munţilor. Citind astfel, am descoperit o lume care se crează continuu din ea însăşi, îşi domoleşte asperităţile, îşi răvăşeşte singură sentimentele, defineşte continuu ale stări emoţionale. Uite frază:
     „Atât de frumoasă şi atât de mângâietor scăldată în nostalgiile vinului auriu cu nume de amant cum numai megalomania sonoră a limbii italiene poate da: Un Soave candido care te face să uiţi toate problemele economice şi macroeconomice pe care le-ai lăsat în gară la Davos sau chiar în limuzina impresionantă a hotelului celebrului summit.
Limuzină care te-a extras de acolo, dintre gulerele albe ale marilor politicieni, marilor patroni şi marilor finanţişti ai lumii, descărcându-ţi ţinuta sobră, de personaj important ce priveşte lumea prin lentilele mici din subţirea ramă de aur, pe peronul îngust, printre hanorace şi treninguri colorate, schiuri, clăpari, ochelari de vânt şi fesuri de lână, părăsind staţiunea unde toţi purtătorii lor vin să se distreze, să se destindă, să soarbă soare scânteietor din duhul zăpezilor”

    Citiţi aceste trei fraze în ce ordine doriţi, şi vă veţi convinge de strălucirea profundă a  naraţiunii, pentru că, marile valuri vin din adîncul memoriei, care le filtrează, nu sînt o peliculă de ulei într-un pahar cu apă.

    Aici, ca un critic serios, ar trebui să povestesc pe scurt acţiunea romanului şi să punctez cîteva aspecte, ca să vadă lumea ce critic deştept sînt eu, dar, slavă domnului, nu sînt critic, ca să fiu deştept, aşa că vă las plăcerea lecturii.

În schimb, mai am cîteva gînduri de exprimat despre romanul „Roma-termini”! Ia citiţi fraza asta, copii ai planetei incendiate de gloanţe, grenade, parade şi discursuri patriotarde,  pentru că, nu poţi să afirimi că ai trecut oceanul pentru a începe un război cine ştie pe unde, ca să-ţi aperi Patria !

„Era, poate, ultimul gest romantic, de înalt cavalerism, din istoria navală a unor vremi apuse; tot aşa cum, cu numai trei-patru ani înainte, un camarad al său aviator, după ce duelase în aer cu un avion de vânătoare inamic folosindu-şi fiecare, la maximum, pe viaţă şi pe moarte, priceperea la tir şi manşă, când a remarcat că celălalt rămăsese fără gloanţe, iar el era liber să tragă focul de graţie prin care să-l spulbere, s-a apropiat de inamic până ce i-a văzut privirile prin parbriz, i-a adresat un solemn salut militar şi a făcut marea volută a onorului aviatic plecând spre locul său de aterizare cu demnitatea de a nu fi tras în cel pe care şi aşa îl învinsese.”

    Stilul maestrului Corneliu Leu, densitatea textului, frumuseţea gîndirii creatoare, toate acestea definesc un scriitor de mare forţă creativă, cum îţi e dat în viaţă să întîlneşti doar de puţine ori!
    Există şi o ierarhizare logică, care devine esenţă pură şi relevă unitatea compoziţiei armonice. Aici trebuie ca scriitorul să fie mare meşter, pentru a păstra unitatea de care vorbeam, diversificînd nuanţele interioare ale naraţiunii, pentru că trebuie atacată, în interiorul acestei metode, legea esenţială a spontaneităţii.
Dar acum trebuie sa detaliez ce am vrut sa spun prin « legea esenţială a spontaneităţii », cea care însufleţeşte statuile şi le redă păsărilor umbra. Apă fără valuri, cer fără stele, apa în sine este o formă simbolică, asemenea fructului, dar apa trebuie însufleţită de valuri, forma în sine este o piedică, trebuie să reţinem vuietul valurilor şi să estompăm umbrele fabuloase. Spontaneitatea scriiturii nu se bazează pe simbolism, ci este o privire adîncă în interiorul naraţiunii. Culoarea unei zile pe un peron este, aici, suplă, animată, se adună din parfumul viguros al imaginaţiei realului: „gările mici, ca nişte bucolice construcţii de turtă dulce imitând cărămida şi peroanele înguste cu pavajul de ceramică strălucitoare, spălată zilnic de mai bine de trei jumătăţi de veac!” Am făcut această precizare pentru profesioniştii genului, amatorii tot nu vor înţelege, aşa că pe ei îi iert de toate păcatele.

   

    




Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971