Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Continuăm dosarul despre miercurea neagră a Parlamentului care a fost doar o prefaţă la zilele negre ale ţării.Partea I Semnează: Corneliu Leu, Aurel Contu, Grigore l. Culian, Dan Brudaşcu, Gh. Manea, Adrian Botez, Dimitrie Grama, Radu Soviani, Titus Andrei şi expeditori din folclorul internetului - Partea I
- Partea II
- Partea III
- Partea IV
- Partea V
Ultima oră
Viorel ROMAN - Fraude financiare, inocente ...
Dr. Dan BRUDAŞCU - Visurile imperiale ale Uniunii Europene
De la Iaşi, conservatorul american Paul Gottfried îi indeamnă pe români la rezistenţa naţională
Eugen Evu, Melania Cuc, Eugen Cojocaru, Sorin Cerin, George Anca, Al Florin-Tene şi mai multe recente publicaţii - În prezentari făcute de: Adrian Botez, Cezarina Adamescu, Cristian Contras, Ionut Caragea, Karine Drăgaş, Ben Todică, Sorin Bodea, Mihai Antonescu, Marius Rădescu - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
LITERATURA ROMÂNA ÎN LIMBILE LUMII - Partea I - Engleză - traduceri de Adrian Soncodi, - Franceză – traduceri de Constantin Frosin
Partea II
Poeţi români contemporani: Valeriu Matei, Dimitrie Grama
Poeţi români contemporani: Cezar Ivănescu, Adrian Botez
DIN NOU DESPRE UNIUNEA SCRIITORILOR, ISTORIA LITERATURII ŞI JUNGHIURILE PE CARE ELE LE PRODUC Articole de Ioan Lila, Pusi Dinulescu, Corneliu Florea, Adrian Botez şi o amplă convorbire „Vulturescu –Baciut”, preluată din revista ,,Vatra" - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Internetul:legislaţia, aventurile, umorul şi folclorul său
Legislaţia ia tot mai în serios internetul
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI (cu ajutorul lui Dan Lupescu)
Iată de ce l-au iubit atât de mulţi americani !
„Paso doble” – rubrica lui Ioan LILA
Poezie pe internet-rubrica lui Ionuţ Caragea
Două atenţionări mai grave venite pe internet
DIN PERLELE GANDIRII
Din umorul şi folclorul internetului
Vă prezentăm în continuare aspecte din concediul oferit românilor de Preşedintele Băsescu şi Guvernul său:
ODESSA IN FLACARI 1942- FILM DE ARHIVA- IN LIMBA ITALIANA, SUBTITRAT IN LIMBA ROMANA

 Eugen Cojocaru, prozator si om de teatru care se afirmă cu vigoare, a fost prezentat în vitrina editurii noastre on-line cu romanul „Iisus”, după ce publicase în anul 2006 romanul „Big Bangs Back”. Acum apare în librării  cu 33 de povestiri adunate în volumul „Faţa nevăzută a lunii” unde are ingenioassa idee de a-şi sublima cele două romane în câte un extras semnificativ. Ceea ce considerăm noi, înseamnă altceva decât un text critic prezentat de un recenzent, fapt pentru care publicăm cele două „piese” ca atare:


                                 C E R (C) U R I L E   I U B I R I I
 - Hai să vedem dacă-i deschis la Chios. E frig şi o văd tremurând puţin. Îi iau mâna şi o simt îngheţată… Vino lângă mine, îi spun instinctiv, înconjurând-o după talie. Ea mă cuprinde, atunci, la fel cu mâna stângă, pe care o iau strâns cu cealaltă. Eu sunt mai călit şi alaindelon-ul meu de blană e mai călduros decât hăinuţa ei de lână. Mâinile mele sunt fierbinţi şi văd că-i fac bine. Are palmele şi degetele fine, înguste, lungi şi nervoase ca de pianist. Prin pulovărul gros de lână îi simt talia de viespe şi trupul siluetă… Merge mlădioasă ca o felină, dar una sălbatică! E cu vreo zece cm. mai înaltă decât Diana, dar tot îmi ajunge doar până la bărbie.
 - Mă simt atât de bine, îmi mărturiseşte deodată, strângându-mi mâinile cu o forţă pe care nu i-aş fi bănuit-o. Se lipeşte mai tare de mine…
   Ajungem la lac şi ne întâmpină intima imagine feerică : lampioanele de Sărbătorile Crăciunului în jur, ghirlandele şi… parcă la comandă o lună plină, nu mult deasupra colţului din stânga al construcţiei mari şi armonioase, în stil neoclasic, de pe insulă. Totul se reflectă ca într-o oglindă în apa neagră, irizând o mulţime de efecte de lumină în toate culorile : roşu, galben, alb…
 - Ce frumos e ! exclamă ea, oprindu-se. Nu am fost niciodată noaptea aici.
 – Să vii vara, când e cald şi să petreci aici până dimineaţa !
 – Vom veni !, spune ea cu siguranţă în glas.
   Oare aşa va fi ?! Nu m-am gândit la viitor… Vara e atât de departe !
 - Da. Vom veni…, răspund şi eu întrucâtva convins, dorindu-mi să fie mai mult cu această fată atât de sensibilă şi fină, frumoasă şi mândră, cu mult temperament şi, în acelaşi timp paradoxal, destul de reţinută… Urcăm micul pod şi constatăm cu bucurie că restaurantul e deschis, iar prin ferestrele foarte mari de la parter, acoperite cu perdele groase alb-crem, vedem multă lume. E unşpe făr-un sfert.
 - Perfect, exclam. Să intrăm…
   Surâde parcă fericită… Găsim şi o masă liberă numai pentru noi – singura ! – şi ne aşezăm. Vreau să o ajut să dezbrace haina şi-mi mulţumeşte surprinsă : Ce cavaler plăcut eşti ! Dar vreau s-o mai păstrez până mă-ncălzesc puţin. Ziua, când nu-i aşa frig, e foarte bună, nu mi-e rece de loc. Dar seara, noaptea… Din octombrie nu am mai ieşit aşa târziu. Mi l-a făcut mama din mohair gros, de calitate…
 - Cum, mama ta ? Aşa frumos şi modern !
 – Da’ ce credeai ! Ţi-am spus că-s amândoi profesori şi ea e foarte tânără. M-a avut repede. S-au iubit şi, când s-au căsătorit, ea n-avea nici 20 de ani… La nouă luni am venit eu – acum în august a împlinit 40 şi arată ca o soră
mai mare de-a mea. Tata e prof de mate, ea învăţătoare.
 – Ca şi maică-mea.
 – Semănăm bine.
 – Noi nu. Nici la fire.
   Vine chelnerul, deja, să ia comanda : Bună seara ! Ce doriţi, vă rog ?
 – Aveţi Martini ?, mă interesez eu.
 – Roşu sau alb?
 – Dana, vrei un Martini?
 – Da. Îmi place. Unul roşu.
 – Şi eu tot roşu. De 100 ml.
   Pleacă să le aducă.
 – Ăsta nu mai poţi spune că mă cunoaşte, laud promptitudinea lui. Dar, am trăit aici şi mizerii, obrăznicii…
   Îi surprind o îngândurare amară ! Iarăşi amintirile revoluţiei… Poate îi trece. O las discret cu gândurile ei şi-i studiez, ca de obicei, pe cei din jur : toate vârstele, mulţi obişnuiţi ai localului dar şi ocazionali – lumea vrea să se distreze, să guste noua viaţă şi libertatea.
 - Eu am fost atât de ocupat cu evenimentele revoluţiei, pot spune că am stat ca şi închis în Comitetul Judeţean de câteva zile… Acum îmi dau seama. Aşa te poţi rupe total de viaţa adevărată de afară… Localul interior are o cu totul altă clientelă decât grădina de vară din spate, locul preferat al tinerilor – elevi şi studenţi. Totul chiar pe malul lacului, preţuri moderate. Are şi o arenă mare de dans, dar nu aveau muzică aşa bună ca la Pavilion, mai mult formaţii autohtone “clasice.”… Clujul aparţine, în realitate, lor ! Avem toate facultăţile posibile, foarte apreciate şi pe plan internaţional : peste 40.000 de studenţi ! Atmosfera oraşului e de aşa natură, de aceea e atât de iubit de multă lume, autohtoni şi străini. S-a terminat şi cu ei în aceeaşi perioadă de “glaciaţie”…
   Efortul meu de a-i distrage atenţia rămâne fără efect : mă ascultă, însă expresia feţei nu s-a schimbat.
 - Ce este ? Iar amintiri neplăcute ?
 - Da.
 - Nu ne cunoaştem de mult, dar în mine poţi avea încredere. Te pot ajuta mult, am destulă experienţă.
 - Ştiu. Simt că în tine aş întâlni un vechi prieten… Parcă ne cunoaştem de multă vreme.
   Şi eu trăiesc intens şi în acelaşi timp natural, lejer atât de plăcut fiecare moment cu ea : Este reciproc, Dana !, o încredinţez. Ce-i ?
 - Nu ştiu cum să încep…
 - Cel mai simplu : cu începutul, ca întotdeauna.
   Rămâne îngândurată poate… 30-40 de secunde.
 - Să nu crezi că are legătură cu tine inhibiţia, reţinerea mea ! Nu. E în cu cele trăite şi suferite de mine până în primăvară… ( Deci, nu e cu moartea prietenului. A amintit ea o dată de nişte mari suferinţe… Nu am prea crezut-o – ce poate fi ! ) A durat aproape doi ani ! Nu am vorbit cu nimeni, nici cu vreo prietenă, nici cu părinţii…
 - Dar cu prietenul din ultimul timp ?
 - Doar câteva aluzii… Cred că lui nu i-aş fi putut spune aceste lucruri groaznice. Cu mama da, nu aveam secrete niciodată înainte, dar după cele întâmplate nu mai era posibil… Acum doi ani, când am terminat liceul, am întâlnit un băiat mai în vârstă ca mine, avea 25 de ani şi m-am îndrăgostit de el. Nu am mai dat la facultate, ai mei s-au supărat rău de tot, aşa că am plecat să locuiesc cu el în ciuda alor mei, care s-au opus vehement. Au zis cel puţin să fac întâi o facultate, să am o bază… Ce ştiam eu pe atunci ! Aveau dreptate. Şi acum suntem certaţi… Dar, cel puţin mă ajută financiar de când sunt la Ştiinţe Economice.
   Îşi frământă mâinile frumoase, obrajii i s-au rumenit de căldură. Până acum a fixat şerveţelul de pe masă, din faţa ei, dar, deodată, mă priveşte în ochi şi o simt mai sigură, mai încrezătoare.
 - Tu mă înţelegi ! El lucra… mai e şi acum, nu vrea să plece de acolo, îi merge bine, are de toate. E barman la o staţiune montană cunoscută din Bihor. Vin mulţi de la Partid, Miliţie, Securitate, ştii cum e…
   Îţi dai seama că sunt aprovizionaţi cu de toate : cărnuri, salamuri, unt, iarna legume şi fructe, toate băuturile alcoolice, Coca Cola din belşug, ţigări străine… Nu-şi închipuie populaţia ce se găseşte la ei ! Are relaţii tari până la Primul Secretar de Partid pe Judeţ…
 - Acum s-a terminat cu el !
 – Acolo am stat imediat după terminarea bacului… Până în februarie anul ăsta. ( tace câteva momente ) La început a fost bine, mă iubea şi el… Mai tărziu mi-am dat seama că, de fapt, se prefăcuse…
   Vine chelnerul cu două martini-uri la cuburi de gheaţă, feliuţă de lămâie, glazură pe margini : La mulţi ani !, ne spune amabil şi se retrage discret. Ca în vremurile bune… Deci, se poate şi civilizat.
   Dana continuă : Deci, s-a prefăcut. Mă plăcea, cred, mult şi-atât. E inteligent, citit, vorbeam despre toate lucrurile… Şi el a fost la Facultate, la Poli, dar s-a lăsat pentru serviciul ăsta comod, unde lucrase într-o vacanţă. Relaţii, bani mulţi, mâncare, băutură, ţigări scumpe pe gratis… A mers bine vreun an, până mi-am dat seama că el nu ţine la mine aşa cum am crezut. Când mai plecam la părinţi sau prieteni, am aflat cu timpul că are şi alte tipe… La început a negat, l-am crezut, dar, o dată, am venit înapoi mai repede cu trei zile – mi-era dor de el ! A fost o greşeală…
 - Din contră. Ai avut noroc : aşa te-ai eliberat !
 – Ai dreptate. Asta a fost prin septembrie, anul trecut. Stătea o tipă la noi… El a zis că n-avea unde să doarmă, n-a fost nimic între ei. Atunci am devenit mai atentă… El mi-a spus c-a greşit, nu se mai întâmplă. Dar, curând, mi-am dat seama că nu mă iubeşte, nu mă iubise niciodată ! Ce proastă am fost… Am înţeles că s-a folosit doar de mine, de naivitatea şi dragostea mea !
   El era cel care răspundea de toată cabana şi trebuia să rămână permanent
acolo. Avea un apartament, dar era mai mult singur, cu excepţia sfârşiturilor de săptămână verile şi iernile, în sezon. M-a găsit pe mine, fraieră, să stau cu el să nu se plictisească !
   Se opreşte din nou şi ne dăm seama că nu ne-am atins de băutură.
   Iau paharul şi ciocnim : Pentru tine şi pentru mai bine, Dana !
 - Mult noroc şi ţie ! Îţi mulţumesc, e mult mai bine acum. Vreau să spun şi faţă de cum eram până nu de mult…
   Am fugit, de fapt, că n-a vrut să mă lase de loc ! Toate hainele mi-au rămas la el, cu valize cu tot, acte… Puţin îmi pasă : am scăpat, asta e principalul ! Toamna şi iarna  până am reuşit să fug  au fost un calvar !
 – Cum se poate una ca asta în societatea noastră strictă în ce priveşte „abaterile de la morală“ ! Ştiu mulţi care au plătit cu funcţia, numai pentru că au îndrăznit să divorţeze !
   Am aflat eu câte porcării fac ei fără să se ştie ! Totul e de ochii lumii…
 - Deci, a devenit agresiv când a văzut că încep să înţeleg lucrurile. M-a lovit de câteva ori… Nu tare, dar totuşi. N-am mai vrut să mă culc cu el, i-am spus că plec, dar nu m-a lăsat : mi-a încuiat pur şi simplu lucrurile cu buletinul, diploma de bac, tot ! Eram disperată, nu ştiam ce să mă fac…
   Singură acolo, fără prieteni, fără cineva cu care să mă sfătuiesc, care să ştie de situaţia mea ! El a început să bea din ce în ce mai mult, oricum şi înainte era bun la asta.
   În februarie i-a venit un prieten bun, fost coleg de la facultate ce termina în anul ăla, pentru o săptămână şi când au fost o dată făcuţi bine amândoi, mi-a zis… ( îi e foarte jenă ) mi-a zis… să mă culc cu el… cu amândoi ! Îţi dai seama. Şi ăla a vrut ! Clar că n-am fost de acord, le-am spus că sunt beţi, nu ştiu ce spun şi nu mai discut cu ei. Am plecat imediat, zicând că ma duc la WC, dar m-am încuiat în dormitor. Credeam că mă vor lăsa în pace… Da’ de unde : au încercat să intre, au forţat şi…
 - Mai doriţi un Martini sau altceva ? Nu l-am observat venind şi nici că am băut repede tot, fără să ne dăm seama. În mod normal îmi trebuie şi o oră…
 - Desigur, încă un rând. Pleacă.
   Dana aşteaptă câteva momente să reînceapă, ruptă brusc din acea lume trecută…
 - Am avut mare noroc că erau nişte uşi masive de lemn, că altfel… Ce frică mi-a fost atunci, Doamne ! Singură acolo, în vârful munţilor, cu doi bărbaţi nebuni şi beţi… Atunci am hotărât să plec, orice s-ar întâmpla, şi fără acte, fără valize, fără haine… Numai să scap ! Însă, închisă în cameră nu aveam nici o scăpare, cândva trebuia să ies… Nu vedeam nici o şansă ! Nu eram în sezon, era o zi de miercuri, deci dacă ar fi venit cineva la sfârşit de sătămână, mai erau trei zile până atunci şi... nici nu era sigur !
 - Cum de-ai putut cădea în mrejele unui asemenea tip ?! Eşti inteligentă, fină, cu gust…
 - A fost primul meu prieten. Nu am mai avut altul înainte. Adică, am mai
avut, însă nu a fost nimic corporal. Eram tânără de tot, 18 ani ! Credeam că
totul e roz şi frumos... M-a orbit cu inteligenţa lui, era mai mare, uns cu toate alifiile, citise cărţi multe, era cult, avea maşină, bani mulţi… Lucruri care impresionează pe mai toate fetele !
   M-a atras puţin şi acea viaţă fără griji, cât mai departe de lumea aia murdară, pervertită şi mincinoasă a comuniştilor… Ce speranţe aveam noi cu nebunul ăla de Ceauşescu ? Nici una !
   Încet-încet mi-am dat seama că, în realitate, era departe de omul pe care-l crezusem : interesat, cinic, lacom de bani şi relaţii, egoist… A doua zi a fost şi mai rău. Credeam că s-au calmat, că şi-au revenit din beţie ori chiar au uitat… Nu ! Erau nervoşi că le-am încuiat uşa, că i-am păcălit ! Cum îndrăznesc eu, asta e casa lui ! Nici o remuşcare pentru ce-au făcut - e doar un caz grav de închisoare !
   Dimpotrivă : au sărit să mă violeze pe loc… Şi erau treji ! A fost groaznic… ( Mi se strânge inima ! Ce tragedii sunt, uneori, chiar lângă noi şi nu vedem nimic, nu ştim nimic… ) Am fugit, m-au prins. Am lovit cu toată puterea mea şi am destulă când e cazul ! Ce să fac eu împotriva lor… ( Groaznic, îmi spun. Mai îngrozitor să trăieşti aşa ceva şi să nu poţi vorbi cu nimeni, să ţii totul în tine, să te macini psihic ) Am făcut întotdeauna mult sport, par eu fragilă, dar m-am apărat ca o sălbatică, încât, nu ştiu cum i-am făcut să renunţe, deocamdată… Erau, poate, prea obosiţi şi mahmuri după noaptea nedormită şi de-atâta băutură. Au plecat înjurându-mă, zicând că revin, numai să manânce ceva şi să se odihnească… Precis, să-şi îngrijească şi rănile. Tot nu scapi !, mi-au strigat cu ură. Ştiam că atunci când vor reveni, nu voi mai fi în stare să le opun rezistenţă. Unde să plec ? Eram la 10 km. de primul sat ! Munţi, păduri, pustiu în jur, totul înzăpezit până la genunchi, inclusiv drumul îngust şi minus 15 grade ! Era pe 20 februarie, la ora 11.20. Ştiu exact cu ce bucurie am sărit în sus când am auzit un claxonat afară ! Veniseră două maşini de la partid şi miliţie… M-am gândit în primul moment să le spun, dar m-ar fi aranjat, cu siguranţă, tot pe mine, doar se cunoşteau prea bine ca să-i fi făcut ceva ! Şi taică-su e ceva secretar de partid la Oradea. Mă ştiau ca prietena lui, de aceea, când au vrut să plece după vreo patru ore – au mâncat de prânz, au băut bine – m-am îmbrăcat şi i-am rugat să mă ia şi pe mine până la Oradea. Acum am aflat la telefon că tatăl meu e grav bolnav în spital şi trebuie să mă duc urgent să-l văd. I-am surprins cu această hotărâre pe cei doi, cărora am observat că le era, oricum, frică să nu-i denunţ şi n-au îndrăznit să mă oprească sau să zică ceva. La valize şi acte nu aveam acces din noiembrie, dar nici n-am avut curajul să le cer, aşa că le-am lăsat acolo…
   Se opreşte, răsuflând uşurată, şi ciocnim din nou, fără să mai spunem un cuvânt, privindu-ne doar lung în ochi… Se află în dreapta mea şi stângă ei, aşezată pe masă, mototoleşte nervos un şerveţel făcut aproape ferfeniţă. Îi cuprind mâna strângând-o ferm pentru a o linişti. Îmi surâde şi mâ priveşte parcă de undeva din colţurile cele mai intime ale inimii ! Începe să mă mângâie…
   Nu ştiu cât a durat, poate un minut-două sau foarte puţin ? Rareori trăieşti asemenea momente astrale, uşoare ca fulgul, ce absorb totul în jur : timp, spaţiu, persoane, zgomote, sentimente, amintiri… devenind, paradoxal, şi grele stele neutronice de fericire şi stare androgină ! Iubirea însăşi e un paradox : în acelaşi timp conţine timp, spaţiu şi nu, încorporează tot : amintiri, experienţe, dar nu are nici o memorie, mai ales în cunoscutele implozii de beatitudine…
   Cum de mă gândesc la toate astea ? Nu e nimic între noi ! Alaltăieri o iubeam din nou pe Diana ! Dana-Diana… Îmi mângâie mâna şi eu mă trezesc cum stănga mea pătrunde sub pulovăr, savurând încheietura fină, mă aplec să-i caut braţul zvelt, dar musculos… Are dreptate. Îi cuprind umărul drept, plimbându-mi degetele magnetizate de corpul ei elastic, ca al unei feline de rasă. Îmi dau seama că feţele noastre aproape se ating… Ne uităm direct în miezul ochilor şi mi s-a părut că văd un colţ al sufletului ei în oglinda adâncă a ochilor negri migdalaţi ! Buzele îi tremură infim şi s-au deschis puţin aşteptănd… Sărutul – o rană făcută singurătăţii… Mă aplec să străbat ultimii milimetri…
 - Mă scuzaţi că deranjez. Am tot aşteptat un moment potrivit să vă pot spune… ( Mă simt foarte jenat, ea e roşie ! ) Îmi pare rău, dar barmanul închide şi nu mai pot lua comenzi. Vă pot aduce repede ceva dacă mai doriţi.
   Ceasul îmi arată 0.30. S-a dus întreg farmecul…
 - Până la cât e deschis acum ?
 - La unu închidem.
   Privesc în jur şi mai văd o pereche la 45 de ani şi doi tipi cam de 35… Când or fi plecat toţi ?
 - Mai doreşti ceva, Dana ?
 - Nu, mulţmesc. E, deja, târziu, şi mâine lucrez. Sunt în vacanţă
şi trebuie să fac rost de bani…
 - Atunci plata, vă rog.
 - Imediat.
   Ai fost, desigur, trezit dintr-un vis frumos de ceasul nemilos în câte o dimineaţă ! Aşa ne simţim noi… E plăcut în continuare, dar vraja ce adiase o vreme asupra noastră s-a risipit. Plătesc şi trebuie să insist din nou ca ea să nu-şi achite partea – ce corectă şi mândră este !
   După o asemnea seară nu mai putem vorbi mult şi plecăm tăcuţi. O conduc acasă…
*
   Este, deja, miezul nopţii… Am urmărit puţin la tv pentru a-i vedea pe oameni cum se bucură de primul Revelion liber după mai mult de 50 de ani, pentru că nici sub naziştii germani nu s-a putut vorbi de democraţie. Însă l-am închis după două ore : entuziasm prea exagerat şi iar au început cu osanalele – parcă li s-a automatizat şi caută doar câte un Conducător de lins în fund şi ridicat în slăvi ! „ Mulţumim celor care ne-au salvat, FSN-ului. Lui Iliescu...  » Bine că restul nu-i aşa rău ca înainte...
   Eu am luat ceva de la restaurantul nostru şi ea a pregătit acasă delicatesuri preferate : salată boeuf, de vinete, fripturi, sarmale, salată de fructe, ness-cafe… Sub conducerea lui Gorzan s-au făcut vreo 50-60.000 de pachete pentru populaţie.
   Ciocnim cupele de şampanie : este exact miezul nopţii.
 - Pentru tine, din tot sufletul ! Să ai succes atât la revistă, cât şi în politică !
 - Şi ţie Dana, din toată inima un An Nou fericit ! Să intri la Facultatea de Ziaristică şi să devii o jurnalistă de valoare ! E o meserie extraordinar de frumoasă. Grea, stressantă, dar cu multe satisfacţii…
   Spontan, ne sărutăm îndelung… Simt cum trupul ei de pisică sălbatică se mulează pe al meu, de parcă acolo i-ar fi fost locul… Sigur nu au fost doar 30 de minute ? Timpul a trecut ca în vis până acum, deşi a venit de peste patru ore. Când întâlneşti un suflet geamăn… Nu mai flirtezi conştient în aceste cazuri pentru că totul e atât de natural, atracţia atât de instinctivă pe aceleaşi lungimi de undă, încât pare mai mult o joacă magică. Bem încet tot conţinutul şi punem paharele pe măsuţa rotundă.
   Stăm pe cele două fotolii lângă uşa de la balcon, unde ne-am retras după orgia gurmandă. Doar lumina discretă de la biroul meu de lucru cu maşina de scris şi magul Tesla 120, ce ne leagănă uşor pe notele unui Blues… Taj Mahall. Fusesem disk-jockey în liceu şi după, până am terminat facultatea… Ştiu pe de rost toate cele 15 benzi cu muzică modernă : peste 1.500 de titluri ! Bineînţeles, America şi Anglia sunt la loc de cinste.
   Însă tot ce există acum pe lume e această fată cu suflet minunat şi trupul ei fierbinte ! Acum pot să-mi las mâinile rătăcind în dulci introspecţii tactile de mângâieri-descoperiri : are carnea tare ca... piatra, n-aş zice. Ştiu ! De delfin… O dată pipăisem unul pe plajă la Neptun. O singură tipă am mai întâlnit cu aşa piele de parcă ar fi fost întinsă pe arcuri : superba Puşa de la Bucureşti. Ce departe par a fi şapte ani… Câte nu s-au întâmplat şi s-au dez-întâmplat de-atunci !
   Dar aici e Dana, pe care o simt cum îşi plimbă, ceva mai timid, degetele nervoase de pianistă pe clapele sensibile ale trupului meu… Suntem în picioare lângă măsuţă. Îi desfac bluza elegantă în bleu-ciel, nasture cu nasture, încet, mângâind-o cu cealaltă mână, sărutând-o pe gură, pe gât, pe ceafă, unde văd că se excită atât de mult… Mă las şi eu vrăjit şi sărutat, îmi descheie cămaşa şi o aruncăm amândoi ca în transă prin cameră. Gesturile noastre devin din ce în ce mai siguri, deşi mai febrile, mai precise şi, totuşi, atât de necalculate. Ne îndreptăm în transă spre un tunel miraculos al timpului şi spaţiului !
   Îi desfac în gesturi rituale, şamanice, sutienul în aceeaşi culoare, dantelă fină, nu înainte de a-i vedea prin el sânii cum palpită cu respiraţie cu tot. Sunt mai mari şi mai elastici decât ai Dianei… Ce dracu’, tocmai acum mă gândesc la ea ! Îi arunc sutienul, ea maieul meu, pielea ei e ciocolatiu-deschisă şi străluceşte în lumina difuză.
 - Tu, dragule ! Tu, dragule !, repetă mereu cu ochii închişi, zâmbind ca un
cireş în floare soarelui de mai. De când te-am căutat… În sfârşit ! În sfârşit ! Hei, Dana, fată dragă ! Ştii cât eşti de minunată ?! Nu. Nu ştiu. Spune-mi… Spune-mi, însă, mereu ! Te doresc atât de mult… Să fim un trup, un singur trup ca o coloană fiebinte de lumină şi nervi biciuiţi de dorinţă ! Vino, vino !... Vino… Vino !... Vino… şoptesc şi eu luându-o de mână şi ducând-o în braţe în dormitor… Ea se încolăceşte de gâtul meu, la piept, răsfăţându-mă în sărutări şi mângâieri. O arunc aproape pe patul comod şi lat într-un climax de pierdere şi acuitizare, în acelaşi timp, a simţurilor : ne aruncăm la întâmplare restul de haine prin încăpere şi rămânem goi unul lângă celălalt – nemişcaţi câteva momente… Ne privim în ochi de la câţiva centimetri şi mi s-a părut, ba nu, sunt sigur că ajung acum în cele mai tainice colţuri ale sufletului ei !
   Corpul meu peste al ei de câteva timp… O întreb dacă nu sunt prea greu. Nu, dragule, dimpotrivă. E aşa bine… de… erotic să te simt apăsându-mă cu toată greutatea ta, să-ţi simt trupul muşchiulos şi agil. Până acum şi-a ţinut picioarele strâns apropiate. Mă sărută îndelung, cu pasiune şi simt cum gura i se „deschide” şi înmoaie din ce în ce mai mult. Mă muşcă uşor de buze, de lobul urechilor, de piept – ce excitant !
   Virilitatea mea o apasă puternic pe toată lungimea stomacului. Acum îşi desface uşor şi picioarele, mă ridic şi-l fixez ca magnetizat chiar în faţa locului magic şi tainic, ascuns de un păr pubian negru strălucitor ca smoala ! Degustăm această poziţie concentraţi, cu ochii închişi aproape un minut, poate… Bănuiesc că după experienţa pe care a avut-o nu a mai fost cu nimeni şi să tot fie… aproape un an. Nu e bine să mă grăbesc, să forţez. În general, nu e bine ! Cât de tandru eşti ! Ce fin şi, totuşi, câtă forţă ai ! Îţi mulţumesc pentru răbdarea ta… ( Îmi „aude” gândurile ?! ) Vino, acum, dragul meu… Cred că te iubesc… mult de tot te iubesc ! Acum îmi dau seama… Şi eu cred că te iubesc ! O umbră pe faţa ei. O liniştesc : Eu sunt mai atent cu cuvintele… deformaţie profesională. În curând, poate chiar în noaptea asta voi fi sigur ! Vino acum, vino, dragul meu… Ai grijă, te rog, şi intră încet. Te doresc cum nu am dorit pe nimeni până acum ! Nu am mai avut pe cineva de aproape un an… Am toată răbdarea din lume, Dana. Cobor încet mâna să văd cât e de „pregătită” : părul aspru şi elastic ca mici arcuri de sârmă oţelită. Ea închide ochii când ajung la deschiderea fierbinte… Cam închisă. O mângâi cât mai fin în jur, partea interioară a coapselor calde ce se depărtează mai mult, din nou în jur, mai aproape, iar coapsele… O văd că se destinde, o sărut uşor şi-şi ridică pleoapele privindu-mă îmbietor. O sărut mai pasional acum, ea îmi răspunde la fel simţind cum se ridică o mare forţă-dorinţă din ea ! Îi mângâi din nou buzele de jos ale dragostei, acum fierbinţi şi umezindu-se la maximum. Iau penisul şi mă joc la gurile paradisului… O excită intens şi intru, atunci, lent, atent… Coboară pleoapele din nou. E, încă, strâmtă bine, dar destul de udă şi-şi va da drumul… Mai e puţin încordată. O simt cum începe să savureze profund… Pătrund jumătate, se lărgeşte încet, simt că o doare puţin. Încă vreo câţiva centimetri şi iar… Ultima ei experienţă i-a lăsat urme adânci şi reacţii subconştiente de repulsie ! Nu ştiu cât de mare-i acolo, dar dacă e medie: atenţie, mai ales primele dăţi. În sfârşit, am intrat ! Observ un rictus... Bine, mai ies puţin.
   Se destinde, deschide ochii şi-mi surâde cu atâta dragoste… Exact ca ea ! Incredibil ! Surâsul Giocondei, exact surâsul Dianei, expresia feţei, tot ! Deci, acesta e secretul lui DaVinci… Eu ştiu, deja: te iubesc ! Ce frumos este să îţi spun… Aşteaptă, mă voi destinde cât de repede… Îţi mulţumesc din suflet. Ce tandru şi fin poţi să fii ! Te iubesc ! ( Cât de adâncă, de imensă poate fi dragostea unei femei ! ) Te iubesc atât de mult, îmi şopteşte începând să se mişte ritmic, languros, să mă mângâie peste tot… Îmi ies prin toţi porii ! Intră. Intră acum de tot…
   Vocea ei uşor nazală ca a Edithei Piaf şi unde supranaturale ne leagănă într-o balansare magică dincolo de bine şi timp, în spaţii în care nici unul dintre noi nu mai are piele, margini… Nu mai suntem corpuri, ci nori de energie erotică polarizată la extrem, o simt atât de intens de parcă aş fi intrat în corpul ei şi aş face, în acelaşi timp, dragoste cu mine însumi, cu
jumătatea mea iubită, de parcă aş fi deodată bărbat şi femeie : androgin renăscut !
*
   Suntem în rapidul de noapte – cel de 21.40. Plec din nou în capitală să rezolv probleme cu hârtia pentru revistă, aprobări etc. Şicane din ce în ce mai multe din partea Ministerului Culturii, a autorităţilor din Bucureşti pline de politruci şi propagandişti ai vechiului regim, ce lucrează acum din plin pentru FSN.
   Deşi nu se dă cuşetă decât la perechi căsătorite, ce trebuie să se legitimeze, am reuşit să primesc una pentru mine şi Dana. Doamna de la Voiaj mă cunoaşte bine din drumurile mele dese. Mai plec şi cu avionul, dar am mai multă încredere în tren. Ţinem mult unul la altul şi de câtva timp ne-am dat seama că ne iubim cu adevărat. Sensibilă, liniştită, fără istericale, discutăm mult despre literatură, politică, ea recită ore întregi pe de rost din marii poeţi români şi străini…
   Mereu descopăr ceva minunat la ea ! La pat ne înţelegem perfect – a trecut destul de repede şi cu bine de perioada de început, când mai era traumatizată de prima ei relaţie intimă, de sechelele psihice şi fizice ce au urmărit-o. E deschisă la orice fantezie…
 - Hai, spune-mi, iubitule, de unde ştii tu atât de mult ? Câte tipe ai avut ?, tot încearcă să mă descoase, ca majoritatea femeilor.
   Sunt mulţi care încep să se laude cu bărbaţia şi macho-ismul lor, câte „zeci de dame” au avut ei, ce-au făcut cu ele, tot felul de amănunte, ce-i coboară de fapt, în ochii partenerelor, tocmai prin aceasta alimentând neîncrederea lor.
 - Ţi-am mai spus că eu nu discut treburile astea. Te iubesc acum pe tine, simt că am găsit în tine femeia pentru mult timp, poate pentru toată viaţa şi acestea-s lucrurile importante, ce trebuie să ne intereseze !
 - Mă faci atât de fericită, dragul meu !
 – Aceasta e dorinţa mea cea mai firebinte…, îi şoptesc drăgăstos la ureche.
   Ne sărutăm într-un impuls spontan reciproc şi începem să ne mângâiem, să ne dezbrăcăm unul pe celălalt cu o bucurie şi plăcere erotică ce s-a aprofundat permanent, fără să-şi piardă cu nimic din  prospeţime în ultimele patru luni ! În cuşetă nu e mult loc, trenul aleargă cu peste 100 km/oră în tangoul familiar al roţilor…
 - Dacă vine o gară şi opreşte, trebuie să fim atenţi să nu atragem atenţia, îmi şopteşte râzând languros.
   De când mi-am dorit să fac dragoste în tren… Cu fosta nu erau posibile asemenea fantezii : ba e prea strâmt, ba e prea cald, prea frig, prea multă lumină, ba nu-i apă caldă, nu-i o baie cu tot ce trebuie, prosoape etc. Totul trebuia acasă sau la un hotel minimum categoria trei.
   Ne iubim dumnezeişte de peste o oră… Mai fusesem o dată la mine împreună, chiar înainte de a pleca. A avut, deja, un orgasm teribil acum vreo juma’ de oră. A trecut o gară - Teiuşul cred – unde am gustat în liniştea unui ritm lent, dar oarecum mai altfel intens, magia iubirii noastre dăruită de libertate şi revoluţie ! Nu ne-am fi găsit fără ele…
   Amorul e o artă, o mare ars amandi, avea dreptate stră-expertul Ovidiu ! A face amor, a iubi e ca şi cum ai scrie o carte foarte bună : multă fantezie, ritmuri diferite, profunzime, însă şi supeficialităţi, licenţiozităţi, când siderală, când ternă, luciferică sau fină şi deosebit de tandră, când în forţă, aproape agresivă ! Dar, această „forţă agresivă” să nu depăşească o anumită măsură, altfel se ajunge la brutalitate, ce ucide orice plăcere şi sentiment. Să fie învăluită întotdeauna în tandreţe - un aparent paradox, dar aşa e !
   Adevăratul amour fou este când faci ore întregi dragoste cu iubita şi nu te gândeşti decât la ce simţi împreună cu ea, mai ales dacă eşti atent la ce simte şi trăieşte partenera ta. Majoritatea e, însă, ca acel personaj din Condiţia Umană al lui Malraux, ce căuta în femeie doar confirmarea că el e stăpânul, „iubindu-se” egoist doar pe sine însuşi…
   Cu totul altfel e pe culmile nebănuite ale eroticii şi iubirii… În adevărata Dragoste sunt Şapte Trepte, Şapte Ceruri până la ultimul - o pierdere totală de identitate. În fapt primeşti o nouă identitate : nu mai eşti tu, exişti şi nu exişti în acelaşi timp, eşti cel de lângă tine şi eşti tu prin el şi în el, suntem un tot indiseminabil !
   Primul Cer e instinctul animalic, ce se împlineşte des şi fără condiţia sine-qua-non a simpatiei : descărcări fiziologie, în genere, ale masculului. Femeia alege, totuşi - când are voie ! - cu sentimentele. Ea e de multe ori înşelată de jocul pre-amoros al masculilor, în care, de multe ori, cred chiar ei înşişi ! Aşa intervine cunoscutul post coitum tristum : bărbatul realizează că el n-a vrut decât să scape de presiunea din testicule. Atunci îşi „dă seama” că pentru „obiectul ce i-a înlesnit” aceasta nu are, în realitate, nici un interes şi afecţiune – fund în fund şi noapte bună!, cum sintetizează fenomenul înţelepciunea populară. Sau „îşi aduce subit aminte de ceva” şi... pleacă. Femei, aveţi mare grijă de bărbaţii care dispar imediat după actul sexual sau îşi pierd brusc interesul pentru voi – nici o mângâiere, nici o tandreţe, cuvânt frumos - aşa se demască. Feriţi-vă de ei !
   Cine face amor dintr-o simpatie accentuată, ajunge doar în a doua treaptă, unde-i mai bine decât pentru marea masă a „sportivilor atavici”. Avem aici cel puţin o mişcare, o atingere „de epiderme şi mucoase”, realizate dintr-o propensiune reciprocă, ce nu–şi caută neapărat premizele în potriviri de caracter ori interese.
  Abia cu al Treilea Cer al Iubirii începi, într-adevăr, să te îndrepţi către nişte sfere pe care mulţi le-ar crede posibile doar în vis. Condiţiile pentru trecerea mai departe, în următoarele Ceruri, sunt din ce în ce mai draconice şi mai restrictive, cu obligaţia ca multe „detalii” să fie îndeplinite : profunzimea sentimentelor, caracter, zodiac, sensibilitate, vârstă ( nu totdeauna ), preocupări, experienţă, interese sexuale…
   Acestea se învaţă cu timpul, însă, dacă nu le ai „în sânge”, nu sunt înnăscute, nu vei reuşi. Majoritatea lumii nu ajunge să le cunoască : e incredibil cât de puţini din cei ce au marea şansă „să trăiască pe Pământ”, reuşesc să întâlnească iubirea, iar din cei ce au norocul, cât de mulţi o pierd repede sau cine ştie ce alte condiţii vitrege îi împiedică să o guste… Vă mai amintiţi de filmul Love Story ? Apropo cinema : mă distrează când citesc că iar s-a lăudat vreun actor câte femei a „avut” el ! Ba 2, 3 ori chiar 5.000 !? În primul rând mint, în al doilea, atât cât rămâne, a fost în proporţie de aproape 100% doar simplele „acuplări atavice” ce trec mai rar de nivelul instinctual la Cercul Doi. Ei nu ştiu şi nici nu vor afla vreodată ce înseamnă, într-adevăr, uniunea cu o femeie care ţi se dăruie cu toată fiinţa şi dorinţa ei!  Pentru aşa ceva sunt necesare timp, condiţii… La fel cum nu-i înţeleg pe cei care le violează ori „le obligă” : ce plăcere mai poate fi acolo ? Doar cea a dulăului ce fugăreşte prima câţea întâlnită pe uliţele din cartier în focurile sale inconştiente…
   Cerul al Patrulea al Iubirii… O, nu ! Asta mai târziu. De aici e numai pentru iniţiaţi !
   Dragul meu ! Iubitul meu ! Tu, lumină exotică şi tainică a sufletului meu…, începe Dana să-mi şoptească, să se destindă şi încordeze în acelaşi timp, să respire precipitat, apoi profund : o simt că-şi iese din epidermă, din simţuri, că devine mai femeie ca niciodată. Sunt pe podea, iar ea e culcată pe bancheta-pat, ţinându-mi picioarele pe umeri. Pot să pătrund acum foarte adânc şi îmi pare că-i ajung până-n stomac… O, nu. Mă doare aşa ! Vreau să te simt, să te strâng în braţe ! Să te văd şi să te privesc în ochi… Arunc atunci câteva pături pe jos şi-i spun : Vino şi tu… Mă aşez pe podea, ea se apropie fixându-mă languros, aşezându-se plină de dragoste şi dorinţe. Încă nu, cochetează ea ridicându-se. Se apleacă sărutându-mi tandru coloana infinită a iubirii… Eşti atât de minunat, bărbatul meu drag ! Şi pe el îl iubesc atât de mult… Dar, numai pentru că eşti tu aşa ! Pentru că mi-eşti tu atât de drag, atât de infinit de drag ! Îi simt buzele elastice şi dinţii ce mă sorb, mă gâdilă, mă scurtcircuitează… peste tot şi mă întind pe podea, oferindu-mă într-o beţie de fulgere şi impulsuri erotice ce-mi străpung bazinul şi simt treptat o forţă uriaşă în tot corpul încât mi-e teamă să nu distrug ceva !
   Vino, iubito ! Vino… şoptesc luptând cu o pornire de uragan să o pătrund, să fiu în ea, să fim împreună… Mă ridic din nou, se lasă şi ea pe vine, îmi ia penisul cu mâna în transă şi-l introduce într-o explozie reciprocă de bucurie. Mă încolăceşte cu braţele, cu pulpele şi picioarele ei musculoase, presându-se la maximum cu bazinul… Muşchii ei încordaţi, elastici ai vaginului îmi masează drăgăstos masculinitatea, ca şi cum ar fi acolo o fiinţă independentă şi începe să se zbată ritmic, din ce în ce mai puternic, că aproape mă doare. O, durere atât de plăcut divină ! Simt acea „răceală” cunoscută, cu furnicături fierbinţi la mijloc, unindu-se cu alta ce explodează în coloana vertebrală… O simt atât de intens încât senzaţiile şi trăirile pe care le are ea mi se transmit şi mie ! Formăm un singur trup perfect, ondulările fizice se transformă în câmpuri magnetice aşa de intense, încât spaţiul şi timpul dispar : sunt în ea, în mine, în amândoi şi în acelaşi timp undeva deasupra noastră la 20-30 de centimetri, admirând androginul acesta reînviat şi care a mai fost undeva foarte, foarte departe… foarte, foarte de mult.
   Vin… Vin ! Vin, iubitule ! Se strânge din nou, încolăcindu-mă cu tot trupul şi toată fiinţa, tremurând fin şi destinzându-se într-un sublim orgasm ce-l întâlneşte şi savurează pe al meu. Un şuvoi de lavă fierbinte tâşneşte din mine, răspândindu-se şi însămânţându-se cu toate celulele ei… Rămânem aşa : suntem în Cerul al Şaselea !

                                            Fragmente prelucrate din romanul Big Bangs Back - Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2006.
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971