Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
Continuăm dosarul despre miercurea neagră a Parlamentului care a fost doar o prefaţă la zilele negre ale ţării.Partea I Semnează: Corneliu Leu, Aurel Contu, Grigore l. Culian, Dan Brudaşcu, Gh. Manea, Adrian Botez, Dimitrie Grama, Radu Soviani, Titus Andrei şi expeditori din folclorul internetului - Partea I
- Partea II
- Partea III
- Partea IV
- Partea V
Ultima oră
Viorel ROMAN - Fraude financiare, inocente ...
Dr. Dan BRUDAŞCU - Visurile imperiale ale Uniunii Europene
De la Iaşi, conservatorul american Paul Gottfried îi indeamnă pe români la rezistenţa naţională
Eugen Evu, Melania Cuc, Eugen Cojocaru, Sorin Cerin, George Anca, Al Florin-Tene şi mai multe recente publicaţii - În prezentari făcute de: Adrian Botez, Cezarina Adamescu, Cristian Contras, Ionut Caragea, Karine Drăgaş, Ben Todică, Sorin Bodea, Mihai Antonescu, Marius Rădescu - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Partea VI
LITERATURA ROMÂNA ÎN LIMBILE LUMII - Partea I - Engleză - traduceri de Adrian Soncodi, - Franceză – traduceri de Constantin Frosin
Partea II
Poeţi români contemporani: Valeriu Matei, Dimitrie Grama
Poeţi români contemporani: Cezar Ivănescu, Adrian Botez
DIN NOU DESPRE UNIUNEA SCRIITORILOR, ISTORIA LITERATURII ŞI JUNGHIURILE PE CARE ELE LE PRODUC Articole de Ioan Lila, Pusi Dinulescu, Corneliu Florea, Adrian Botez şi o amplă convorbire „Vulturescu –Baciut”, preluată din revista ,,Vatra" - Partea I
Partea II
Partea III
Partea IV
Partea V
Internetul:legislaţia, aventurile, umorul şi folclorul său
Legislaţia ia tot mai în serios internetul
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI (cu ajutorul lui Dan Lupescu)
Iată de ce l-au iubit atât de mulţi americani !
„Paso doble” – rubrica lui Ioan LILA
Poezie pe internet-rubrica lui Ionuţ Caragea
Două atenţionări mai grave venite pe internet
DIN PERLELE GANDIRII
Din umorul şi folclorul internetului
Vă prezentăm în continuare aspecte din concediul oferit românilor de Preşedintele Băsescu şi Guvernul său:
ODESSA IN FLACARI 1942- FILM DE ARHIVA- IN LIMBA ITALIANA, SUBTITRAT IN LIMBA ROMANA

Noutaţi literare şi editoriale

CEL CE NE-NCETAT ALEARGĂ PRIN SINE: „BEŢIA DE TIMP”,
de Eugen EVU

A mai apărut un volum de versuri, semnat EUGEN EVU . Ne este greu să zicem, „pe nerăsuflate”, al câtelea...Ceea ce este important: Eugen EVU scrie, scrie într-una - şi nu oricum, ci oferind lecţii de orfism.
Volumul (în cele 89 de pagini ale sale) conţine 59 de poeme care, de data aceasta, alcătuiesc o masă de lavă curgând continuu, iar nu poticnită în cicluri...Totul este curgere spre „necuvântul”-Mit (mioritico-tracic, cum altfel?! – întru nuntirea cu uranicul deschis trancensei-supraindividualei existenţe umane, întru Kogaionul Sacru - Sinea noiciană, ca Munte nuntit cu Steaua Bethlehemică!) – Mit al Existenţei întru Neam Metafizic Românesc, spre muzica-viersuire, adică, împlinire a Logos-ului Românesc ( a se observa alunecarea de la conştiinţa multiplului „comuniune” VOI, la conştiinţa EULUI REFLEXIV-TRANSCENS!): „Şi leroi-ler şi aina daina da/Eu v-am cântat şi povestit aşa/ Audă luna, soarele şi-o stea,/Audă luna, soarele şi-o stea! (...) Au leroi-ler şi aina daina da/Eu m-am cântat   şi povestit aşa” etc.(cf. Balada la Kogaion, p. 83).
...Poezia evuiană este o continuă „alergare prin Sine”, prin ipostazele Sinelui, întru Căutarea de Sine... - unele dintre aceste ipostaze fiind exhibate în Istorie-a-Fiinţei, altele rămânând mistice...doar intuibile (şi Poetul le caută/ascunde, întru jocul/agonia versului,  în elementarităţi, în „mumele” Pietrelor şi Apelor, dar şi în Treimea/Întreita Cale Dumnezeiască, revelată întru Mântuire!): „Pe dealuri nu departe-n sus pe Strei/Bătrân cu Gândul, tot copil cu Starea/Caut cuibul de genunchi păscut de miei/În piatra ce desparte-n trei Cărarea” (cf. Am fost, p. 7).
...Aşadar, „beţia de timp” este, de fapt, Revelaţia de Sine, prin evadarea din istorie şi penetrarea în trans-istoria-mit/”Poveste”: „Şi beat de timp aştept îngenuncheat/Cu fruntea-n sanctuarul de Poveste” (cf. idem).
...Dar orice Revelaţie presupune anterioritatea Ştiinţei de Sine, procesualitate a dizolvării egotismului în Sfera Androginică, lupta lui Iacob cu Îngerul Timpului, pentru a-i inversa/IN-VERS-A (precum Emil Botta, în poemul Fachir – ...ca şi mult mai celebrul Ion Barbu, în poemul-artă poetică Joc secund - şi Eugen Evu are conştiinţa identităţii luptei existenţiale, pentru Intrarea în Mit  - cu Demersul Viersuirii/Poeziei-ca-Orfism!) sensul zborului, spre eternitate: „Vezi sferic! Ochiul gemelar/Orizontul nadir, clepsidră! – cântă/ Inversul timp duratelor de har/În naosul de tâmple te cuvântă” (cf. Arta poetică, p. 9). Tâmplă şi Templu, Eu şi Non-Eul /Supra-Eul Divin – „se-ngână şi-şi răspund”, din nişte etimologii mistice, cu totul străine lingviştilor de meserie.
...Deci, prin Evadarea din Sinele uman, către Căutarea Supra-Eului Divin...prin Vers, spre Viers (orfismul re-armonizator al Cosmosului, întru Paradis!) – de la cărţile scrise, la : Cartea Meditată/Imaterial-Transcensă: Byblos! Către Iubirea ca tânjire şi ocultare a androginizării, către Cântarea Cântărilor (ca descântec contra rupturilor/alungări din Identitatea Absolută! – starea de Nedrept/ Nedreptate fiind tocmai Zorii Dreptăţii/Îndreptăţirii/Îndreptării spre El-cel-Absolut-Neutral, adică Zori-Început ai/al „părţii nedespărţite”, Adam Protogonos-ul, aseic precum Sfânta Treime !): „Imploră-te: în mine stai!/A câta alungare pe nedrept împărţim, dimpreună?” (cf. Cântarea cântărilor, p. 47).
...Mărgăritarul devine, astfel, ca în basmele bătrâne ale Eurasiei, simbolul Revelaţiei întru Iubire şi, simultan, Orbire-Viziune Sacră, pentru descoperirea identităţii/coincidenţei Opuşilor Cosmici ai Facerii (Apă-Foc): „Şi-mi podideşte-n ochi mărgăritarul/Acelei bucurii de ne-nţeles/Pe luciul apei scutură-se jarul/Amanţilor bolnavi – dumnezeiesc” (cf. Imortele, p. 44). Amantul Bolnav este Omul care intuieşte Starea de Înviere/Imortalitate întru Duh Paradisiaco-Androginic, intuieşte Hristosul din el...
...Eugen Evu a început descântecul pentru întoarcerea oamenilor în Om. A Lui Dumnezeu în Conştiinţa Dumnezeiască, de dincolo de orice Limite şi Creaţii - a Gottheit-ului eckhart-ian „luptător-lucrător”, în eliberatul absolut, Gott. Lupta cu Îngerul Timpului-Fiinţare, pentru Des-Fiinţarea Extatică. Deci, să ne retragem, pe tăcute...
...Faceţi linişte! Magul Kogaionului şi-a început lucrarea...Să căutăm efectele acestei lucrări, pe măsură ce ea se desfăşoară în Carte... – să le aflăm în Sinele/Duhul nostru, gata de Zborul spre Sinea Paradisiac-Neutrală!
                                                                                                                                                                                      Adrian Botez


DOUĂ CĂRŢI DE MELANIA CUC
ŞI PERSONALITATEA EI ATÂT DE DISTINCTĂ:
„DANTELA DE BABILON”  (Ed. Nico, Târgu-Mureş, 2009)


Romanele Melaniei Cuc vizează experienţe limită ale trăirilor umane. Dacă în MIERCUREA DIN CENUŞĂ eroina, în urma unui accident, pe patul de spital, dialoghează cu moartea personificată, în romanul DANTELA DE BABILON dialogul cu extincţia este colectivă - un grup de cetăţeni, între care şi reporteriţa care relatează faptele, sunt luaţi ostatici de o grupare teroristă, în Irak, la Bagdad. Locul detenţiei este un fost aeroport internaţional, acum distrus de lupte. Sunt oameni de diverse naţionalităţi, ocupaţii, culturi, religii. Este o experienţă psihologică răvăşitoare, sub ameninţarea morţii.
Cartea se poate citi prin două chei.
1. Se poate urmări analiza psihologiei individuale şi colective, ceea ce s-a şi făcut deja de mai mulţi critici literari în eseurile lor. Nicolae Băciuţ, în prefaţa cărţii, afirmă că, datorită fricii tot mai pronunţate, captivii  îşi pierd curajul, ajung să credă că sunt cu adevăra vinovaţi şi într-un fel aşa şi este, trebuie să suferim pentru răutăţile noastre. Iată cum trăieşte această stare povestitoarea naraţiunii: „Eu sunt numai un om din carne şi gânduri, simt cum frica mea ia formă de ac, îmi intră pe sub unghiile nelăcuite, se prelinge în fibră şi urcă în creier ca alcoolul cel bun.” Personajele se comportă tot mai anormal, instinctele primare se accentueză exponenţial, oamnii devin o turmă şi ajung aproape de a se linşa unii pe alţii. Pe acest fundal bestial se petrece un frumos act de umanitate între două mame, cea albă alăptând copilul negresei care nu avea sân. Interesant este că după atâta captivitate, ostaticilor li s-a distrus lipsa de iniţiativă, încât şi după ce au plecat paznicii, ei nu mai voiau să aleagă libertatea: „S-a creat între noi, gardieni şi ostatici, acea relaţie de când lumea, când, în disperare de cauză, victima face pact cu călăul. Aşa e viaţa!”
Nu-mi propun să dezvolt mai mult această cale bătută deja.
2. Îmi propun să urmez succint a doua cale, analiza simbolurilor şi arhetipurilor imaginarului, subiacente textului.
Simbolul principal al cărţii îl reprezintă operaţiunea de împletire a DANTELEI DE BABILON pe care o face Laila, cântăreaţă plecată din România şi devenită cadână în Irak. Parcele din mitologia greacă torceau firul vieţii noastre supuse destinului implacabil. Şi Penelopa croşeta ziua şi desfăcea noaptea, ca să scape de pretendenţi, aşteptându-l pe Ulise. Iată cum lucrează fosta cadână: „Laila mişcă degetele mecanic. Croşetează fără să privească dantela, pe care mai apoi o deşiră cu meticulozitate de maşină implacabilă. Iarăşi croşetează”. Vedem aici că ea împleteşte inconştient, ca şi cum prin degetele ei acţionează altcineva (destinul). În schimb, despletirea o face prin propria-i voinţă. Despletirea îmi pare o încercare de a te sustrage trecerii timpului şi acţiunii destinului. Dar totul nu e decât amăgire, suntem lăsaţi să credem că putem avea liber arbitru. La un moment dat, Laila este pusă să povestească, dar şi basmul e tot înfăşurarea sau desfăşurarea unui fir.
Antropologia imaginarului denumeşte acest fenomen legare şi este simbolizat şi de plasa păianjenului, de firul de păr etc. Paznicii grupului de ostatici sunt şi ei personaje legătoare întrucât ţin prizonierii laolaltă.
Prin faptul că oastaticii aparţin unor naţii cu religii, culturi, meserii diferite etc aşa cum remarcă Nicolae Băciuţ, gruparea lor reprezintă o imaginară arcă a lui Noe, ceea ne duce cu gândul că lumea întreagă este supusă fenomenului legării. Suntem prizonierii acestei lumii supuse morţii. De aceea, Melania Cuc încheie carte cu următoarele cuvinte: „ Suntem liberi! Liberii. De ce nu plecăm?! De ce am pleca?...”
Un alt compex al imaginarului, cel al lui Iona, este menţionat chiar de autoare: „Creştini, iudaici, musulmani, buddişti, brahmani, atei... suntem ca peştii prinşi în acelaşi pântec de balenă. Suntem într-o haltă de triere şi unde – ca şi Iona, fiul lui Amitaj, aşteptăm ca Duhul să pogoare, să ne demonstreze ca el, Duhul, mai deţine, în numele nostru, Controlul.”
Romanul Melaniei Cuc dovedeşte că autoarea este o bună cunoscătoare a psihologiei umane (individuale şi colective) şi stăpâneşte autoritar arta naraţiunii. Ea descoperă întotdeauna subiecte care scot la iveală aspecte tulburătoare ale psihologie abisale. Stilul este original, expresia frustă, imaginea şocantă. Romanul se citeşte cu sufletul la gură. Din păcate fenomene absurde, în care viaţa noastre este ameninţată, sunt astăzi tot mai frecvente. Doamne, spre ce ne îndreptăm oare? Să fie numai destinul de vină?
                                                                                                                                                                                            Lucian GRUIA

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971