Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
DOSAR PENTRU MIERCUREA NEAGRĂ A PARLAMENTULUI
MIHAI BERCA - CRIZA ECONOMICĂ ŞI BUNUL COMUN NAŢIONAL
Memoriu, Marşul forumului ortodox român, HAOS de Rodica Elena LUPU
O PRECIZARE A PROFESORULUI ANDREI MARGA – RECTORUL UNIVERSITATII “BABES-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA
ARTICOLE - Liviu ANTONESEI, Al. Florin ŢENE, Corneliu FLOREA
Doua articole recente din presa cotidiană- Ilie ŞERBĂNESCU, Otilia CALOIAN
Articole: Victor CIUTACU, Alexandra Lia GRINDEAN
Apel ACOR
Mesaje pe e-mail
Articol de prof.dr. Adrian Botez
DACIA GENERATIEI DE AUR - Doua studii de IonPachia Tatomirescu şi prezentarea unui profesor român de „ZALMOXIANISM” în universitaţile australiene
ENGLISH VERSION:
Primul european care descoperă America
Primul european care descoperă America - continuare
Primul european care descoperă America - continuare 2
Ce este neozamolxianismul? - de Octavian Sărbătoare
DOUĂ POEME DE RADU CÂRNECI ÎN LIMBA FRANCEZA DE CONSTANTIN FROSIN
UN PRESTIGIOS TRADUCĂTOR ÎN LIMBA ENGLEZA- Adrian Şoncodi
Poeziile lui RADU GYR în limba engleză de George Anca
Dr. DAN BRUDAŞCU NE PREZINTĂ CĂRŢI ALE UNOR AUTORI DIN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE
TREI SCRIITORI ROMANI DIN STRĂINĂTATE PREZENTAŢI DE OCTAVIAN CURPAŞ
CONSTANTIN FROSIN COMENTAT ŞI APRECIAT ÎN FRANŢA
“POEZIE RECOMANDATĂ DE EUGEN DORCESCU”
LAUDATIO DE GEORGE ANCA
George ROCA ÎŞI LANSEAZĂ A DOUA CARTE ÎN BUCUREŞTI:
RAPTUL SI ABANDONAREA CASEI SCRIITORILOR O DRAMĂ, O ESCROCHERIE, SAU O AFACERE DE REA CREDINŢĂ A CONDUCĂTORILOR ALEŞI ?!
AURA CHRISTI ŞI LIVIU IOAN STOICIU despre patimile legate de Casa Monteoru, sediu al USR
Corneliu LEU - DESPRE CASA SCRIITORILOR, NUMITĂ ŞI CASA MONTEORU
Clara ARUŞTEI - MOARTEA LUI CEZAR CRONICA ADEVĂRULUI (XII)
DESPRE PREŞEDINTELE UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
continuare mai veselă la „CINE ZICE CĂ ALŢII INCITĂ?!” din pagina întâi
Algoritm de calcul al pensiei
POEZIA INTERNETULUI RUBRICA LUI IONUŢ CARAGEA
PASO DOBLE RUBRICA LUI IOAN LILA
« Musca la arat » Din rubrica « Coltul condeierului » semnata de Mircea Radu IACOBAN
RUGACIUNEA UNUI BUGETAR
România lui Băsescu

  Filosoful / exploratorul pelasgo-dac,
Aethicus Donares  (Ister), primul european
care descoperă America, făcând ocolul Pământului
cu 1057 de ani înaintea lui Magellan

- continuare 2 - 

 

 

Pelasgo-dacul / valahul Aethicus Donares (Ister) – în afara paginilor încifrate / codificate în pelasgo-dacă / valahă, graţie alfabetului misteric / iniţiatic, însuşit la Înalta Şcoală de Cavaleri ai Zalmoxianismului din Histria – a lăsat – în traducerea latinească făcută Cosmografiei sale – şi texte „cu cod“ (accesibile numai Cavalerilor Zalmoxianismului, stăpâni ai rafinamentelor limbii Imperiilor Romane din epoca-i), rafinamente la care nu puteau să ajungă „cenzorii“ din categoria benedictinului bavarez: «Unde parabolam enigmatibus suis adsumptam ait: Terrorem terribilem, tot terrarum trivialis torghinavi Trimarcem, turma tergiversantium titillat, turgentium titubata tela tandem trutinata, tritura toracem tacto mucronis. Trimarcia, Thafros, Alces tumultuantes tantilla tenus turma tyronis temporum. Tura tantopere Tulchus triararum tonantium tenit, Malancinorum titanstria tellora Murginum. Dilubra amaram gentium stulta et invia saltus.» (VAeth, 58 / AethK-93, 162 sq.) / «După cum grăieşte o parabolă specifică misterelor sale: Cu o teamă teribilă, tot ţinându-şi corabia la răscrucea pământurilor, mulţimea celor care vor să scape măguleşte, cu triada armelor împleticite şi balansate ale celor umflaţi, cu ascuţişurile frecate de pântece. Trimarcia, Thafros, Alces agitaţi doar în ceea ce priveşte puţina mulţime-a Tyronilor7 timpurilor. Tura cu atât efort ţine tămâia celor trei tunete şi Murginus suspendă pământuri şi aştri titanici. Dilubra amară suportă prostia neamurilor şi locurile de năpătruns ale trecătorilor». Astfel de poeme hermetice se alcătuiau şi decodificau, indiscutabil, după un cod al Cogaionului / Sarmizegetusei. Textul subliniat – în latina Daciei din orizontul anului 466 d. H. – se citea de iniţiatul / epoptul în Zalmoxianism, mai mult ca sigur, în „codul“ Thothymos-18, al misiunii „jertfei zidirii“ (Murgine / Genuniene) şi al rostului Cavalerilor Zalmoxianismului, necesitând o abordare specială, din unghiul franjelor semantic-sincretice de la «Tura tantopere Tulchus (,) triarum / triararum tonantium tenit, Malancinorum titanistria, tollora / tellora Murginum» etc.
Cenzorul Ieronim de Freising-Bavaria nu a tradus Cosmografia lui Aethicus Donares (Ister) în limba latină; cenzorul doar a „haşurat“ / „tăiat“ textul latinesc al Cosmografiei traduse de autor, de însuşi Aethicus Donares (Ister); a obscurizat / încâlţoşat textul limpid-latinesc, rafinat, al lui Aethicus Donares (Ister); cenzorul Ieronim de Freising-Bavaria şi-a tradus – în câlţoasa-i latină „dadaistă“ – numai rezumatele pe care le-a făcut capitolelor ciopârţite din Cosmografia, de Aethicus Donares (Ister). Furia ieronimiană – pentru că nu a putut să decodifice acele pagini ale Cosmografiei şi ale Catalogului lămuritor, de Aethicus Donares (Ister), scrise în alfabetul Cavalerilor Zalmoxianismului din Dacia, pagini despre comorile (aur, argint, nestemate, perle etc.) „aflate“ / „cartografiate“ la ocolul Pământului – se vede din faptul că nu a lăsat vreo pagină scrisă în sacrul alfabet al Zalmoxianismului (cu excepţia celor 23 de litere din alfabetul fonetic al limbii lui materne, limba pelasgo-dacă / valahă, înrudită / „soră“ cu latina – fig. 33), se vede din faptul că n-a rămas „vreo urmă / filă“ din Catalogul lămuritor, se vede din intenţionata, căutata „câlţoşenie“ a „rezumatelor deturnatoare de receptor“, se vede din ura ieronimiană de „cenzor înfrânt“ de după scoaterea zâmbitoarei măşti laudative la adresa marelui explorator / „sofist“.    
În orizontul anului 466 d. H., an al redactării Cosmografiei (pe baza „jurnalelor de bord“ ale înconjorului lumii, pe baza însemnărilor din călătoriile / „excursiile“ pregătitoare, de antrenament, „cu grupul şi cu Maestrul-Epopt“, pe baza «Catalogului lămuritor» despre care aminteşte prezbiterul Ieronim, catalog „făcut pierdut“ ca şi originalul Cosmografiei etc.), la un deceniu şi jumătate de la zdrobirea şi scoaterea hoardelor teroriste ale hunilor lui Attila din Valea Dunării şi din istorie, se poate spune că pe frontul religios de peste trei sute de ani, dintre Creştinism – tot mai Ortodox şi Cosmic totodată – şi Zalmoxianism, se aşternuse deja „eterna pace“. În Dacia, Iisus Hristos – perceput în popor ca „răstignitul pe Cruce“ – biruie, substituie imaginea puternică a Solului (Mesagerului Celest) al Sarmizegetusei, trimis periodic la Dumnezeu, prin scenariul – tot mai puţin credibil acum – al „aruncării în trei suliţe“. Confreriile războinic religioase ale Cavalerilor Zalmoxianismului „pierd“ această cale de a obţine nemurirea în calitate de Sol / Făt-Frumos „reîntors“ din Cer („tot în al cincilea an“) şi instalat ca rege la Sarmizegetusa, „ca uns al lui Dumnezeu“, păstrându-şi în continuare „secunda cale“, aceea de erou / războinic sfârşindu-şi viaţa pe câmpul de luptă, în încleştarea cu duşmanul pângăritor al pământului Patriei / Daciei, până la ultima picătură de sânge („calea Fiului Masaget şi a lui Decebal“), obţinând, în schimb, Raiul Zalmoxianismului, sau Ţara (Împărăţia)-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte. Totodată, din acest orizont al anului 466 d. H., există şi „dezlegarea de jurământ cu privire la transmiterea doar iniţiaţilor-zalmoxieni a secretului din „cataloage lămuritoare“, din  scrieri / cărţi etc.“, dovadă fiind Cosmografia.
Alfabet iniţiatic / misteric al Cavalerilor Zalmoxianismului – bază a alfabetelor din scrierile Ortodoxiei de peste câteva secole: chirilic, bulgar, sârb, croat, rus etc. În secolul al IX-lea, «vestitul benedictin de la Fulda, Hrabanus Maurus», «după ce citează din Cosmografia» lui Aethicus Donares (VAeth, 12), menţionează cinci alfabete sacre ale acelui timp: ebraic, grec, latin, dacic (mai exact spus, pelasgo-dac / valah) şi vechi-germanic (al lui Lupilă / Ulfila, utilizat în traducerea Bibliei pentru goţi).
Alfabetul „misteric“ / „iniţiatic“, utilizat în scrierea pelasgo-dacă / valahă din vremea lui Aethicus Donares (Ister), în şcolile de Cavaleri ai Zalmoxianismului din toată aria Daciei lui Burebista / Regalian, folosindu-se clarul, exactul principiu fonetic, avea 23 de litere: alamon, becah, cathu, delfoy, efothu, fomethu, garfou, hethmu, iosithu, kaithu, lethfu, malathy, nabaleth, ozechi, chorizech, phythyrin, salathy, întalech, thothymos, ăzăthot, reque, urchoni (yrchoni), zothychin. Între cele 23 de litere ale alfabetului iniţiatic / misteric al Cavalerilor Zalmoxianismului, se află, fireşte, şi cele şapte litere ce reprezintă sistemul vocalic al limbii pelasgo-dace / valahe, adică al dacoromânei arhaice şi de azi: alamon – A, efothu – E, iosithu – I, ozechi – O, înthalech – Â / Î, ăzăthot – Ă, urchoni / yrchoni – U. Pentru Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, pentru Dumnezeirea Zalmoxiană,  /Thothymos era simbolul literal / mandalic conectat la „Sacrul Întreg Cosmic“ (Dumnezeu ca „natură infinită“) în care Dacul este partea. Un număr de zece litere   / Thothymos – sculptate în piatră – erau puse în cele zece alveole din capul celor zece raze ale Soarelui-de-Andezit, marcând o perioadă de zece zile, corespondentul săptămânii din calendarele de azi, căci Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, Samos („Soare-Moş“ / „Zamosh“) avea între atribute – ca Sacru Întreg Cosmic –, bineînţeles, şi temporalitatea, dimensiune esenţială a cosmosului nostru cotidian.



Acest alfabet – transmis din orizontul anului 466 d. H., graţie Cosmografiei lui Aethicus Donares – era folosit „sub jurământ“, după cum s-a mai subliniat, numai în şcolile Zalmoxianismului şi numai de către Cavalerii Zalmoxianismului, în scrieri cu profund caracter secret, misteric / iniţiatic. În popor – „spre a nu se lenevi memoria colectivă“, „spre a nu muri cel ce înscriptează / scrie“ – era permisă / „recomandată“ doar scrierea ideografică – relevată de arheologie la Carpaţi / Dunăre, în ceramica neoliticului, a antichităţii, a Pelasgilor > Belachilor > Blahilor > Vlahilor, permanent, din orizontul anului 8175 î. H. încoace.



Fig. 32. Litera Dumnezeului Dacic, Thotymoş („Totu-i-Moş“)

După secole de metamorfozare a Zalmoxianismului în „Creştinism Cosmic“ (M. Eliade – EDZG, 246 sq.), alfabetul a trecut în sfera sacră a scrierilor Creştinismului Ortodox, constituindu-se în bază a alfabetelor: chirilic / slavon, bulgar, sârb, croat, rus etc.  

Note:

1 Subliniem şi de această dată că etnonimul Pelasgi, desemnând „oamenii pământului / locului“ („arhaicii europeni“) în faţa migratorilor euro-asiatici, de la Kurganieni încoace, Pelasgi divizaţi, după Reforma Zalmoxianismului (desfăşurată în orizontul anului 1600 î. H.), în Dax (Daci, „monoteiştii-zalmoxieni“, „războinici-sfinţi“, „cei mai drepţi / cinstiţi“) şi Thrax (Thraci, politeişti, „dhrax“ / „draci“, în accepţiunea de „închinători la zeităţile / idolii vechi“ din Cogaion-Sarmizegetusa), a evoluat (de la Herodot încoace) în Belagi / Belahi, Blachi, Valahi / Vlahi (etnonim „deformat“ după baza de articulare a celorlalte popoare ce şi-au aflat ogor de întemeiere în Dacia, sau pe lângă Dacia: Bolohi, Bolohoveni, Volohi, Olahi, Vladzi, Vlasi  etc. – cf. BrPel, 8 / TIR, I, 122). Aşadar, divizarea în Dax şi Thrax este religioasă, ţine de monoteismul Zalmoxianismului, desigur, în întregul lor spaţiu de etnogeneză, cu bazinul Dunării şi Peninsula Balcanică în centru, mai exact, de la Marea Adriatică, Marea Mediterană / Egee / Tracică, Marea Getică / Neagră şi Marea Caspică (delimitatoare, la est, a Ţării Masageţilor / Masagaetia), până la Volga Mijlocie, până la izvoarele fluviului Borysthene / Nipru, Pripet, Marea Baltică şi Alpi, un imens spaţiu în care – după cum confirmă şi Herodot –, deşi aveau aceeaşi limbă (pelasgo-daca), aceleaşi obiceiuri, purtau nume diferite după provinciile / regiunile („ţările de râuri / munţi“) locuite, aşa cum îi aflăm şi astăzi, în România (centrul, inima Daciei Antice), sub nume diferite: olteni (din Ţara Oltului > Alutus = Alutuania > Oltenia), munteni (din Muntenia), crişeni (din Ţara Crişurilor / Crissia), ardeleni (din Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal, sau Ţara Ardealului / Terra Arudeliensis), maramureşeni (din Ţara Maramureşului), moldoveni (din Ţara Moldadava > Moldova), basarabeni (< Bessarabia + suf. –eni; iar toponimul pelasgo-dac, Bess-Arabia, are ca elemente formante: bess-, „besi“ + -arabia, „Arabia“, desemnând „Pustiul“ / „Arabia“ Bessilor, bessii, eroii ce-au rezistat în faţa migratorilor-huni ai lui Attila, invadatori pe care i-au alungat din spaţiul lor, bessii care încearcă şi azi să ne vorbească din onomasticul Băsescu, bessii-pelasgi / valahi, locuitori ai Văii Dunării, de pe la Calafat, până la Marea Neagră, în stepele nord-pontice, de dincolo de Bug, numiţi astfel din vremea deşertizării ariei respective, prin secolul al V-lea de după Iisus Hristos, fenomen al deşertizării reapărut – până şi-n spiritualitate – după Revoluţia Anticomunistă Valahă din Decembrie 1989, evident, nu numai datorită istoricilor „cumanizanţi“ din România, în majoritatea lor, scursori ale imperiilor din această parte de lume, ci şi distrugerii imensului sistem de irigaţii realizat în Dacia / România anilor 1965 – 1970, ori anihilării „metodice“ a sistemului de învăţământ şi a altor sisteme sociale vitale) etc.

2 Provincia Daciei dintre Donares > Dunăre şi Marea Neagră, Dunogaetia > Dynogaetia (-u- > -y-) a devenit placa turnantă a revoluţiilor spirituale din Europa Creştină a mileniului I d. H. (v. fig. 1, „Harta Dacia Dunăreano-Pontică – dave / oraşe antice din provincia Dunogaetia…“). În toponimul pelasgo-dac, Dunogaetia / Dynogaetia, se disting două elemente formante: primul element formant, Dun- > Dyno-, trimite la numele sacrului fluviu al Daciei, Dunărea, elementul („prefixoidul“) păstrând semnificaţia arhaică de „bună casă / împărăţie a izvoarelor / apelor celeste“, „tărâm / spaţiu vital“ (supra); secundul element formant este -gaetia, provenind din Gaetia (> Geţia), provincie („ţară de râuri / munţi) a Daciei Antice, cuprinzând aria dintre Marea Neagră şi Dunărea de Jos, cu toate râurile-i şi pâraiele afluente, cu bălţile şi lacurile sacrului fluviu, cu delta etc.
Mai exact spus, Dunogaetia > Dynogaetia desemnează provincia Gaetia Dunării / Dunărea Gaetiei (> Geţiei) din Dacia Antică.
Elementul formant secund Gaetia (> Geţia), din Dunogaetia > Dynogaetia, ca şi toponimul Gaetia relevă derivări sufixale multimilenare în limba pelasgă (pelasgo-thraco-dacă), adică valahă, încă din zorile istoriei, când, în bazinul sacrului fluviu dacic, Dunărea, exista un puternic cult al zeităţii-pasăre-psihopompă, Gaia (cf. TGae-I, 3 – 11; TGae-II, 3 – 7; TGae-III, 3 – 10), cu cele mai vechi atestări rupestre dintre orizonturile ani-lor 10.000 şi 8000 î. H., în Peştera Chindiei (sau „Gaura Chindiei“), mai în amonte cu câţiva kilometri de Dierna / Orşova-România: Gae- „gaie“ (Aquila heliaca), + suf. -et ( găiet: 1.„mulţime de găi“; 2. „credincios / adept al cultului Zeiţei / Zânei-Gaie“) + suf. -ie ( -etie / -eţie ).
Gaetia (gaetie / „găieţie“) înseamnă spaţiu al credincioşilor în străvechiul cult al puterii teluric-celeste a Zeiţei-Gaie ca pasăre psihopompă şi a suratelor acesteia, adică tărâm / spaţiu, ţară sacră a Gaetilor > Geţilor (cf. TDGae-I, -II, -III, 7 – 11 sqq.).
Pe când strămoşii grecilor, Dorienii, traversau Dacia – ţinându-se de ţărmul Mării Getice / Negre, deci şi prin provincia Dunogaetia –, mai exact spus, în orizontul troian al anului 1194 î. H., aceştia au împrumutat de la pelasgo-daco-thraci şi numele Zeiţei-Gaie (din panteonul Cogaionului), dar numai cu sensul de „tărâm / pământ“, de Terra, aflată în puterea acestei zeităţi pelasgice.
Provincia Daciei cucerite de Imperiul Roman, Dunogaetia > Dynogaetia, este rebotezată la reforma administrativă imperial-romană a lui Diocleţian, din anul 292, cu numele de Scythia Minor. După dispariţia Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin), s-a revenit la dacica denumire a provinciei: Dunogaetia.
Târziu, în Evul Mediu, cu câteva secole mai la vale de Schisma cea Mare, numele pelasgo-dac / valah al provinciei, cel de Dunogaetia > Dynogaetia a cunoscut slavizarea de cancelarie, o dată cu introducerea slavonei ca limbă oficială în Biserica Ortodoxă şi în statele valahe medievale ivite (prin voinţa imperiilor) în aria Daciei lui Burebista / Regalian.
Tâlmăcirea în slavonă s-a făcut ţinându-se seama de semnificaţiile elementelor formante din pelasgo-dacă:
primul element formant Dun- > Dyno-, cu semnificaţia de „bună casă / „tărâm / spaţiu vital“, a devenit Dobro-, din slavul dobrâi, „bun“;
secundul element formant, Gaetia / Gaia, cu semnificaţia de planeta Terra („Pământ“), se relevă în -Gea.

3 Este arhicunoscut faptul că Ovidiu (Publius Ovidius Naso, Roma, 43 î. H. – 17 d. H., Tomis-Dacia), marele poet antichităţii latine, a fost exilat în provincia Dunogaetia / Scuthia Minor, sau „Dacia Dunăreano-Pontică“ (v. harta / fig. 1, supra), în marele oraş-port de la Marea Neagră, Tomis (Constanţa, din România de azi), unde şi-a trăit ultimii ani ai vieţii, „printre războinicii geţi“, adică pelasgo-daci, a căror limbă, înrudită, dar mai dură decât latina, l-a influenţat, deraindu-i „accentul de Roma“. Reamintim că provincia Dunogaetia a devenit Scythia Minor, din anul 292, de la reforma administrativ-teritorială a Imperiului făcută de Diocleţian. Prin slavizarea evmezică de cancelarie, care a tradus în slavonă toponimul pelasgo-dac, Dunogaetia, în Dobrogea, numele provinciei rămânănd astfel până azi (supra, nota 2).
Ovidiu, în orizontul anului 15 d. H., în faţa presupuşilor receptori ai poemelor sale trimise la Roma, îşi justifica înrâuririle / influenţele lingvistico-lexicale asupra latinei din scrierile sale prin faptul că, în Tomis (Constanţa), trăia o subţire populaţie „imperial-romană“, într-o copleşitoare majoritate pelasgo-dacă, sau pelasgo-getică, populaţie care, în ciuda permanentelor războiniciri cu migratorii nord-pontici, îşi făcea vreme şi pentru a-i asculta cu sfinţenie poemele-i „getice“ (fiindcă pelasgo-daca / geta era „soră“ cu latina, înţelegând-o fără prea mari eforturi). 

4 «Pe mine unul – mărturiseşte Herodot – mă apucă râsul când văd cum mulţi descriu marginile pământului fără nici o noimă; aceştia desenează oceanul curgând jur-împrejurul pământului, care la rându-i este rotund de parcă ar fi strunjit, iar Asia o fac cât Europa de mare» (HIst, I, 324). Râsul herodotic n-a ţinut decât până în Evul Mediu, când Magellan şi echipajul său supravieţuitor maritimului drum-spirală-planetară au demonstrat încă o dată că Pământul este rotund, aidoma Solului şi Cavalerilor Zalmoxianismului, aidoma lui Aethicus Donares (Ister).
În mitologia valahă (dacoromână) contemporană, sacrul drum-spirală zalmoxiană întru Absoluta Cunoaştere are proiecţie eroică, misterică / iniţiatică, în basmele cu protagonistul Făt-Frumos, basm vectorizat în Ţara-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte (Raiul conferit Cavalerilor Zalmoxianismului); tot o proiecţie a drumului-spirală-zalmoxiană este şi calea – pe care merge „tot înainte şi la dreapta” – Dalbul-de-Pribeag, între Ţa   ra-cu-Dor şi Ţara-fără-Dor.
În istoria spiritualităţii universale, Zalmoxianismul este prima religie monoteistă din „oceanul“ politeismului, care s-a întemeiat pe „cultul cel mai puternic“, al Soarelui-Moş / Tatălui-Cer (Samasua > Samos), reformându-se în orizontul anului 1600 î. H., prin valorificarea celor mai strălucite cunoştinţe multimilenare ale Pelasgilor > Valahilor, de la astrononmie şi matematică / geometrie, până la medicină şi arte.

5 Precizăm că sintagma Mare Oceanus, la Tacitus (aprox. 60 – 118 d. H.), nu era pleonastică – aşa cum se înfăţişează nouă astăzi –, ci desemna Oceanul, mai exact spus, Oceanul Atlantic, «care, după credinţa celor vechi, înconjură Pământul ce pluteşte pe apele lui» (GDlr, 824; s. n.).

6 Termenul pelasgo-thraco-dac / valah, lax (lacs) > rac (cu sonanta lichidă laterală foarte bine vibrantizată), augmentativat: răcon / riacheon / „ryakeon“, este atestat cu vreo 56 de ani înaintea războaielor decebalo-traianice (când nu se poate vorbi de vreo influenţă latină, ori de alt soi, în spaţiul lingvistic al Daciei). Pentru lucrarea legilor lingvistice şi pentru sfera semantică pelasgă (> valahă) a termenului, a se vedea Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. I, de Ion Pachia Tatomirescu, Timişoara, Editura Aethicus, pp. 160 – 163: (1) lax / rac – Astacus fluviatilis, (2) lax / rac – Polygonum bistorta, (3) *laxone / răcoane – Filipendula ulmaria etc. În toponimia valahică din spaţiul Daciei (României), radicalul rac- apare în numele câtorva sute de localităţi de azi: Raci (GJ), Raciu (DB), Racoş (BV), Racoşul de Sus (CV), Racova (MH), Racoviţa (AG), Răcăciuni (BC), Răcarii de Jos / Sus (DJ) etc. De asemenea, în hidronimie, onomastică etc.: Răcaru, Răcăreanu, Arăcăriţei, Răcăroiu, Răcărelul (pârâu), Răcărişte (gârlă) etc.

7 Tyronis / «tyronis temporum» – aluzie la vremea lui M. Tullius Tiron, libertul, secretarul şi stenograful lui Cicero.

  Bibliografia de sub sigle:

    AethC-VIII, 42 = Cosmografia-Aethicus, ediţia Wuttke, Leipzig, 1853 / 1854, pagina 42, după un manuscris din secolul al VIII-lea (apud VAeth, 58, Anexe).
    AethK-93 = Die Kosmographie des Aethicus, ediţia Otto Prinz, München, Monumenta Germaniae Historica, 1993.
    AIC-W-1853 = Aethicus Ister, Cosmographia – Ed. H. Wuttke – Cosmographiam Aethici Istrici, Leipzig, 1853.
    AIC-1966 = Aethici Istrici Cosmographia Vergilio Salisburgensi rectius adscripta. Codex Leidensis Scaligeranus 69 (Umbrae codicum occidentalium, X.), «Introduction» by T. A. M. Bishop, Amsterdam, North-Holland publishing Company, 1966, pp. 532 – 535.
    AMar = Actele martirice (studiu introductiv, traducere şi note de preot prof. dr. Ioan Rămureanu), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997.
    AtlOx = Concise Atlas of the World, Oxford – Melbourne – Toronto, Oxford University Press, 1995.
    AvezM = A. d’ Avezac, Mémoire sur Ethicus et sur les ouvrages cosmographiques intitulés de ce nom, Paris 1852, pp. 262-263.
    BarS-III = Ion Barnea, Ştefan Ştefănescu, Din istoria Dobrogei, vol. III, Bizantini, români şi bulgari la Dunărea de Jos, col. Bibliotheca Historica Romaniae, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971.
    BrPel = Dacian Breianu, Pelasg (Pelasgia) – Vlah (Blachia / Valahia), în Caietele Dacoromâniei (Timişoara), anul II, nr. 5 / 22 septembrie – 22 decembrie 1997, p. 8.
    CaiC = Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor – o istorie a Bisericii Creştine, Dallas-Illinois / Chişinău, Ed. Societatea Misionară Română, 1992.
    Cas = Sfântul Ioan Casian, Scrieri alese – Aşezămintele mânăstireşti, Convorbiri duhovniceşti, Despre întruparea Domnului  (prefaţă, studiu introductiv şi note de profesor Nicolae Chiţescu; Despre întruparea Domnului are o introducere semnată de pr. prof. dr. Ioan G. Coman; traducere de prof. Vasile Cojocaru şi prof. David Popescu), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (colecţia «Părinţi şi scriitori bisericeşti», 57), 1990.
    CDCD = Sfântul Ioan Cassian, A douăzeci şi patra convorbire duhovni-cească (traducere / adaptare din limba latină de prof. univ. dr. Decebal Bucurescu; postfaţă: Zalmoxianism şi Creştinism în Dacoromânia, Patria sfântului Ioan Cassian de Ion Pachia Tatomirescu), Timişoara, Editura Aethicus, 1999.
    CPatr = Ioan G. Coman, Patrologie, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1956.
    CPLR = Codul poştal al localităţilor din R.S.R., Bucureşti, Ed. Direcţia Generală a Poştelor şi Telecomunicaţiilor, 1974.
    CS = Ion Horaţiu Crişan, Spiritualitatea Geto-Dacilor, Bucureşti, Editura Albatros, 1986.
    CSb = Ioan G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979.
    DEX-98 = Academia Română, Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998.
    DMID = Josif Constantin Drăgan, Mileniul imperial al Daciei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986.
    ECDrel = Mircea Eliade, Ioan P. Culianu, Dicţionar al religiilor (trad. de Cezar Baltag), Bucureşti, Editura Humanitas, 1993.
    EDZG = Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han – studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale (traducere: Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980.
    DZal = Constantin Daniel, Când a trăit Zalmoxis?, în Almanul Coresi '85 (coord. Dan Tărchilă, V. Copilu-Cheatră, M. N. Rusu, N. Stoie), Braşov, Ed. Asociaţia Scriitorilor, 1985 (pp. 3 - 7).
    Fontes, II = Fontes Historiae Dacoromanae, II (ab anno CCC usque ad annum M) / Izvoarele istoriei României, II (de la anul 300 până la anul 1000 — publicate de: Haralambie Mihăescu, Gheorghe Ştefan, Radu Hâncu, Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu), Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970.
    GHT = Gândirea hittită în texte (studiu introductiv de Constantin Daniel, traducere, notiţe introductive şi note: Athanase Negoiţă), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986.
    ITNM = G. D. Iscru, Traco-Geto-Dacii – naţiunea matcă din spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Bucureşti, Editura Nicolae Bălcescu, 1998.
    MCA-8 = Materiale şi cercetări arheologice, vol. VIII, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1962.
    MDGR, III = George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, Marele dicţionar geografic al României, volumul III, Bucureşti, Stab. Grafic J. V. Socecu, 1900.
    OTr = Manfred Oppermann, Tracii între arcul carpatic şi Marea Egee, Bucureşti, Editura Militară, 1988.
    PeiAe-I, PeiAe-II = Bojidar Peicev, Aethicus Philosophus Cosmographus, în revista «Filosofska misăl», partea I, în nr. 2 / 1979, pp. 72 – 85, şi partea a II-a, în nr. 4 / 1979, pp. 54 – 65.
    PerLac = Vittorio Peri, La «Cosmographia» dell’Anonimo di Histria e il suo compendio del l’VIII secolo, in Vestigia. Studi in onore di Giuseppe Billanovich, a cura di A. Avesani, M. Ferrari, T. Foffano, G. Frasso, A. Sottili (= Storia e Letteratura, 153 – 154), Roma, 1984, 503 – 558.
    PerLan = Vittorio Peri, L’«Anonimo Danubiano»: Un esploratore e mercante Del IV/V Secolo Oltre Il Mar Caspio, in Venezia e l’Oriente, Leo S. Olschki editore, 1987, pp. 277 – 305.
    PIB = Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1 (ediţia a II-a), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991.
    PSIR = D. M. Pippidi, Studii de istorie a religiilor antice – texte şi interpretări, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969.
    RDGIR = I. I. Russu, Daco-geţii în Imperiul Roman, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1980.
    REl = I. I. Russu, Elemente traco-getice în Imperiul Roman şi în Byzantium, Bucureşti, Editura Academiei R. S. România, 1976.
    StrPR = Cristian Popişteanu, Gh. David,  Strămoşii poporului Român, culegere de articole / studii apărute între anii 1967 şi 1980, în revista Magazin istoric, Bucureşti, Editura Politică, 1980.
    TDelrc = Ion Pachia Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003.
    TDR = Ion Pachia Tatomirescu, Dacia (Dacoromânia) lui Regalian / Regalianus’ Dacia (Dacoromania) – The Independent State of Dacia / Dacoromania (258 – 270), Founded by Regalianus, the Great Grandson of the Hero-King Decebalus (în română şi engleză; traducerea în limba engleză de Gabriela Pachia), Timişoara, Editura Aethicus, 1998.
    TDsr = Ion Pachia Tatomirescu, Dumnezeu între sălbatice roze, Timişoara, Editura Hestia, 1993.
    TIrel-LVIII, 936 = Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor (LVIII): Zalmoxianismul – scenariul trimiterii Solului…, în Renaşterea bănăţeană, nr. 936, sâmbătă, 27 martie 1993.
    TIrel-LXXXIV, 1096 = Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor – Zalmoxianismul şi arhitectura: clădirile dacogetice rectangulare absidate şi cele circulare – baza a bazilicilor Creştinismului, în Renaşterea bănăţeană, nr. 1096, 2 octombrie 1993, p. 9.
    TGae-I / -II / -III = Ion Pachia Taomirescu, De la Gaie şi Ghion, până dincolo de Cogaion – o perpendiculară din mitologiadacoromână de azi, pe orizontul cultural-rupestru al Peşterii Chindiei (România, 10.000 – 8175 î. H.), în revista Caietele Dacoromâniei (Timişoara), anul V, nr. 16 / 22 iunie – 21 septembrie, 2000, pp. 3 – 11; nr. 17 / 22 septembrie – 22 decembrie, 2000, pp. 3 – 7; nr. 18 / 23 decembrie 2000 – 21 martie, 2001, pp. 3 – 10.
    TIR, I = Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor, vol. I (Din paleolitic / neolitic, prin Zalmoxianism, până în Creştinismul Cosmic al Valahilor / Dacoromânilor), Timişoara, Editura Aethicus, 2001.
    VAeth = Dr. Nestor  Vornicescu, Un filosof străromân de la Histria dobrogeană – Aethicus Histricus – autorul unei «Cosmografii» şi al unui alfabet (sec. IV – V), Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1986.
    VBPoe = Florin Vasiliu, Camelia Başta, Poezia lirică japoneză – valori estetice, Bucureşti, Editura Haiku, 2000.
    VMR = Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1985.
    VSP = Nestor Vornicescu, Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII (izvoare, traduceri, circulaţie), Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1983.
    YM = Yuan Ke, Miturile Chinei antice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.

                                                                                                                                                Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 

 

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971