Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
DOSAR PENTRU MIERCUREA NEAGRĂ A PARLAMENTULUI
MIHAI BERCA - CRIZA ECONOMICĂ ŞI BUNUL COMUN NAŢIONAL
Memoriu, Marşul forumului ortodox român, HAOS de Rodica Elena LUPU
O PRECIZARE A PROFESORULUI ANDREI MARGA – RECTORUL UNIVERSITATII “BABES-BOLYAI” DIN CLUJ-NAPOCA
ARTICOLE - Liviu ANTONESEI, Al. Florin ŢENE, Corneliu FLOREA
Doua articole recente din presa cotidiană- Ilie ŞERBĂNESCU, Otilia CALOIAN
Articole: Victor CIUTACU, Alexandra Lia GRINDEAN
Apel ACOR
Mesaje pe e-mail
Articol de prof.dr. Adrian Botez
DACIA GENERATIEI DE AUR - Doua studii de IonPachia Tatomirescu şi prezentarea unui profesor român de „ZALMOXIANISM” în universitaţile australiene
ENGLISH VERSION:
Primul european care descoperă America
Primul european care descoperă America - continuare
Primul european care descoperă America - continuare 2
Ce este neozamolxianismul? - de Octavian Sărbătoare
DOUĂ POEME DE RADU CÂRNECI ÎN LIMBA FRANCEZA DE CONSTANTIN FROSIN
UN PRESTIGIOS TRADUCĂTOR ÎN LIMBA ENGLEZA- Adrian Şoncodi
Poeziile lui RADU GYR în limba engleză de George Anca
Dr. DAN BRUDAŞCU NE PREZINTĂ CĂRŢI ALE UNOR AUTORI DIN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE
TREI SCRIITORI ROMANI DIN STRĂINĂTATE PREZENTAŢI DE OCTAVIAN CURPAŞ
CONSTANTIN FROSIN COMENTAT ŞI APRECIAT ÎN FRANŢA
“POEZIE RECOMANDATĂ DE EUGEN DORCESCU”
LAUDATIO DE GEORGE ANCA
George ROCA ÎŞI LANSEAZĂ A DOUA CARTE ÎN BUCUREŞTI:
RAPTUL SI ABANDONAREA CASEI SCRIITORILOR O DRAMĂ, O ESCROCHERIE, SAU O AFACERE DE REA CREDINŢĂ A CONDUCĂTORILOR ALEŞI ?!
AURA CHRISTI ŞI LIVIU IOAN STOICIU despre patimile legate de Casa Monteoru, sediu al USR
Corneliu LEU - DESPRE CASA SCRIITORILOR, NUMITĂ ŞI CASA MONTEORU
Clara ARUŞTEI - MOARTEA LUI CEZAR CRONICA ADEVĂRULUI (XII)
DESPRE PREŞEDINTELE UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
continuare mai veselă la „CINE ZICE CĂ ALŢII INCITĂ?!” din pagina întâi
Algoritm de calcul al pensiei
POEZIA INTERNETULUI RUBRICA LUI IONUŢ CARAGEA
PASO DOBLE RUBRICA LUI IOAN LILA
« Musca la arat » Din rubrica « Coltul condeierului » semnata de Mircea Radu IACOBAN
RUGACIUNEA UNUI BUGETAR
România lui Băsescu
 Filosoful / exploratorul pelasgo-dac,
Aethicus Donares  (Ister), primul european
care descoperă America, făcând ocolul Pământului
cu 1057 de ani înaintea lui Magellan

 

 

- continuare 1 -

 

 

 

 

 

 

 

 

Ocolul Pământului – dintre orizonturile anilor 461 şi 465 – făcut de pelasgo-dacul (valahul) Aethicus Donares (Ister); pe hartă, între toponimele / hidronimele de azi, sunt intercalate câteva din zilele lui Aethicus Donares (Ister) – unde-a fost cazul, chiar cele date de acest descoperitor pelasgo-dac.


Descoperirea / cercetarea de către Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său de Cavaleri Zalmoxieni a Americii de Nord (Groenlanda, Canada, Alaska), a Oceanului Îngheţat / Arctic, a Oceanului Pacific şi realizarea primului ocol al Pământului dintre anii 461 şi 465. Cele 311 toponime, hidronime, oronime etc. din textul „abreviat“ al Cosmografiei lui Aethicus Donares (Ister), lucrare enciclopedică datându-se în orizontul anului 466 d. H., potrivit copiilor făcute de şcolile de scribi din abaţiile evmezice, atestă un „drum-spirală-planetară“ al Cavalerilor Zalmoxianismului, incontestabili „eroi civilizatori“ (călătorie desfăşurată pe un segment temporal zalmoxian de-aproape 5 ani): Abidos (Abydos), Abyssus Magnus (Marianarum / Groapa Marianelor-Pacific, 11.033 m), Achaia, Achas, Acheron, Acherasia Limfa (The Pacific Ring of FireAsia / Centura de foc a Pacificului Asiatic), Aegeus, Aegyptius (Aegyptus), Aeolus (Eulus), Aeonia (Eonia), Aerimantius (Erimantius), Aethiopia, Aethna (Ethna), Africa, Aherasia Limfa, Ahilon, Albania (de Caspica-Ural), Alfeu (fluviu / râu), Amfibronia, Anech, Anthia, Anthiopia, Anthiopolis, Antroha, Aquitania, Arabia, Aracusia, Araxes, Arbes, Arcadia (Archadia, denumită şi Sicyonia de către regele Sicione), Argivus, Armenia (Arminia, Armoenia), Armofista (Ermofista), Asia Minor, Asia, Assyria, Astrixis (Ararat, 5.165 m), Athenae, Athlans, Atlanticus (Mare5) Oceanus, Attica, Austronothiu (munte în Indonezia, Puncak Jaya, 5.030 m, în partea indoneziană a insulei Papua New Guinea), Babyllon, Babyllonia, Bactria, Baleares, Benangines, Beomaron, Betoritita, Birricheus, Birrones, Bithinia (Bithynia), Biza, Boeothia (Boecia), Bridinno, Britania (Insolas Brittanicas), Byrrenus, Byzantium, Caere, Calao, Calaopa (Calapan-Philippines), Camilla (Chamilla), Canophea, Cantabria, Cappadocia, Caria, Carpasius, Carpatus, Carphathos (Carpatos), Carthago (Cartago), Caspius (Caspia), Cassiopa, Caucasus (El’brus-Caucaz, 5.642 m), Caucer(a), Caumina, Cebron, Celthi(a), Cephallenia (Cefalania), Chaldaea, Cham, Chanaan, Chaonia, Charybdis (Karibdis), Chelion, Chimaera (Cimera / Cymera), Chios (Cion), Chlochochomia (Chochothonica), Choa, Choatra, Chocira (munte care are în vârf aur şi la poale oraşul Trinachia), Cholcomida, Chollice, Choolisma, Chormacinata (Kamchatka), Chos (Cos), Chugni, Chus, Cicrobs, Cilicia, Cion (Chios), Cisalpinus, Collone, Commagena (Conmagina), Constantinopolis, Conubio, Corsica, Creta, Cyclades, Cyprus, Cytheria, Dalmatia, Delos, Dimomorchae, Ebosus, Ebrus, Eden («terram Eden ad Orientem…», Arhipelagul Malaysian / Philippinez), Elledes (Hellada / Grecia), Engaddi (Viile), Eonia, Eous Oceanus (Pacific Ocean), Euboea, Eufrates (Euphrates), Eulae Insolae (Volcano Islands, din Oc. Pacific), Europa, Euxinus (Pontus), Fasidon (Phassides), Fenicia (Phoenicia), Ferezis («Perozes / Ferozes I Persarum rex…», 457 – 484), Fons Edi, Frigia, Frisargica, Frosbodina Silva (pădure dintre Munţii Caspici / Urali şi Marea Caspică), Gadarontae Insolae (Arhipelagul Nipon / Japan), Gades, Gaditanus (Lacus), Gageni, Galacia (Galathia), Galilaea (Galilea), Gallia, Ganges, Gargania, Genesar, Germania, Getulia, Gilo, Gogeta, Gomer, Guzan («…et montem Guzan»), Haalus / Halys, Hebena, Helides, Helis, Hellespontus (Helispont), Hiarca, Hiberia, Hibernia (Irlanda), Hicarnia Silva («ab Hicarna silva, que inter Scithiam et Asiam subiacet…»), Hierosolyma (Ierusalim), Hippodamia, Hircania (Hicarnia / Hircana), Hispania, Hister / Ister (Donares / Dunăre), Histria (Istria), Honargia, Humerosus (Hymerosus / Umerosus) Mons, Icharia (Icaria), Illyricus, Inachus („fluviu cu sâmburi de aur“), India (Prima India / India Magna), Indicus Oceanus, Indus, Ionia, Iordanis (fl.), Istifinsis, Italia, Iudaea, Karibdis (Charybdis), Lacedemonia, Lachonia, Lacus Humericus (Umericus), Leucius, Libanum, Liburnica (Insula), Lybia (Libia), Lydia, Macedonia (Machedonia / Macedonia Magna), Magnus Oceanus Borricus / Oceanus Magnus Hyperboreicus (Borricus / Oceanul Îngheţat de Nord, Scythicus Oceanus, Borricus Oceanus = Arcticus Ocean), Maiorica, Mantua, Marathonius, Mare Nostrum,  Mauretania, Media, Mela, Meoparia («ubi Meoparas…»), Meotidus Lacus („Baicalul misterioasei sonorităţi / muzici“), Meotida („regiune mlăştinoasă“), Mesia (Moesia), Mesopotamia, Metippa Prisca, Minervio, Minorica, Mons Olivarum, Morcholom, Morinos, Mosoc, Murgencen (Murgincen), Murginachius («Murginachius Lacus a parte Humaricas»), Nabathea, Narbonensis, Natabres, Naxon, Ninive, Noricum, Numidia, Ocrea, Olches, Olympus, Ophir, Orcades (Orkney Is.), Oricia, Oscorum, Palastina (Palestina), Palmarum Urbs, Pamphilia, Pannonia, Parnas, Parthia, Pentapolis, Persida (Magna Persida), Pharius, Phoenicia, Phrygia, Phyros, Piaeria, Piericia-Lachonia, Pirreus, Raetia, Rhenus (Rhine), Rhodus, Riakeon (Reykjavik / Iceland), Rifargicae (Rifaricae / Riffarica – Faroe Islands), Rifei, Roma, Rubrum Mare, Saba, Salaria, Samaria, Samarita (Sarmaita), Samius, Samos, Samula (Sammola), Sardinia, Saxo, Scylla (Scilla), Scythia (Scitia), Scythia Minor, Semois (Simois), Sicharia, Sicilia, Sicyonia (Arcadia), Sion, Sirtinice (Insulele Indoneziene), Sirtinicea de Nord (Sumatra-Indonezia), Sirtinicea de Sud (Java – Indonesia), Sodoma, Sorech, Stoaecades, Syria, Tamisia (Tomis), Tanais, Taprobana (Sri Lanka), Tapsum, Taraconta, Tatiana, Taurus, Tegle (Tegal-Indonesia), Tema, Temiscerius, Termodon, Teucusia, Thafri (Dafri), Thebae, Thenedus, Thesalia (Magna Th.), Thracia, Thyle (Swalbard-Norwey), Tiberias, Tingitanus, Tiras, Trabundia, Trimarcia, Trinachia, Tripicia, Tripolis, Trogodytae, Troia, Tuscia (Etruscia-Toscania), Tyrius, Vacetae, Vafri, Valeria, Varri, Vassus, Venetia, Viarce, Vulcania (Volcano Is. – Japan), Ypperboreus Mons, Yron, Zeusis,  Zhrisolida (Crisolida / Greenland) (311) etc.

Călătoria-cerc / spirală-planetară de cercetare şi iniţiere de tip zalmoxian, întreprinsă între orizonturile anilor 461 şi 465, de Echipajul Daco-Histrian de 101 Cavaleri ai Zalmoxianismului, circumscrie în chip admirabil spaţiile geografice desemnate prin majoritatea celor 311 toponime, hidronime, oronime, ori sintagme ale spaţialităţii (unele cunoscute din anterioare excursii de iniţiere / cercetare tradiţional-zalmoxiană) şi demonstrează – incontestabil – că pelasgo-dacul (valahul / dacoromânul arhaic) Aethicus Donares (Ister), plecat din Marea Neagră (pe la 21 martie 461) şi străbătând (observând / analizând cu atenţie) Marea Mediterană şi coastele european-atlantice de la Strâmtoarea Gibraltar până în Marea Nordului şi dincolo de Insulele Britanice, a traversat Oceanul Atlantic, descoperind America – Groenlanda / Greenland – în orizontul datei de 21 iunie 462 d. H., aşadar, cu 1030 de ani înaintea redescoperitorului Columb (12 octombrie 1492), înaintând pe direcţia: Insulele Orcade (Orkney Is.) – Insulele Rifarice – Riakeon (Iceland) – Zhrisolida (Greenland); iar după cunoaşterea realităţilor polare de pe Groenlanda şi de pe droaia de insule din jurul Polului Nord-Magnetic (prin iunie – iulie 462 d. H.), străbate iute mările arctice (Beaufort Sea, Chukchi Sea), părăsind ţărmurile Alaskăi, intrând în Oceanul Pacific prin Strâmtoarea Bering, de unde înaintează spre Peninsula Chormacinata, ţinându-se mereu de coastele Asiei, explorând mările (Sea of Japan, East China Sea, Philippine Sea etc.) şi arhipelagurile pacifice (Nipon / Gadaronte, Vulcania / Volcanico, Filipinez, Indonezian etc. – din mulţimea cărora cenzura ieronimiană n-a păstrat decât câteva „repere“, reverberând o inconfundabilă „apartenenţă“ la spaţiile chinez, filipinez, indonezin etc.; în „mălaiul“ insular-pacific al Malaysiei / Micronesiei, de pe Ecuator, câteva au nume pelasgice / valahice, de parcă le-ar fi botezat Aethicus Donares / Ister), spre a ajunge în Oceanul Indian, unde ia seama la coastele peninsulare Malaeziano-Thailandeze (Malay Peninsula) şi bengaleze (ale Indiei „Secunde“), apoi la mirifica deltă a Gangelui, de unde pluteşte pe lângă coasta estică a Indiei Prime, a Indiei Mari, nerezistând ispitei de a cunoaşte şi insula Taprobane (Sri Lanka), după care navighează prin Marea Arabiei, prin Marea Roşie, prin Golful Suez, de unde transbordează totul, peste Istmul Suez, în Marea Mediteraneană, luând-o „tot la dreapta“, pe lângă coastele Asiei Mici, printre Anatolia şi Cipru (Cyprus), prin Marea Egee, de-aici reîntorcându-se „acasă“ prin mările-i strămoşeşti, daco-thracice – Marea Thraciei şi Marea Neagră / Getică –, înconjurul lumii făcut de Aethicus Donares (Ister), încheindu-se în orizontul anului 465 d. H., ceea ce relevă lumii ştiinţifice că şi această realitate istorico-geografică s-a petrecut cu 1057 de ani înaintea călătoriei în jurul Pământului făcută de Magellan şi echipajul său, tot într-o „perioadă de tip zalmoxian-marin“, între anii 1519 şi 1522 (Magellan moare în Cebu-Philippine, la 27 aprilie 1521, câţiva membri ai echipa-jului său înconjurător de lume reuşind să se reîntoarcă în Euro-pa anului 1522).

În Cosmografia de Aethicus Donares (Ister), din orizontul anului 466 d. H., nu numai că se oglindeşte veridic înconjurul planetei, dar se şi afirmă răspicat că el, autorul lucrării, creierul / conducătorul expediţiei, şi grupul său de „discipoli“ (pelasgo-daci, Cavaleri ai Zalmoxianismului) au făcut – pe mare – ocolul Lumii / Pământului, că au văzut „Întreaga Lume“: «După ocolul mării şi după ce am văzut (cercetat) întreaga lume, am lăsat la o parte pe cele care au fost mai întâi, pe care alţii nu le-au cunoscut, şi, prin mine însumi, cu o uriaşă şi preaistovitoare cercetare, purtat-am de grijă şi celor trecute cu vederea, şi orânduit-am şi pe cele descoperite» (AethK-93, 233).

Acelaşi adevăr este certificat şi de către cenzorul benedictin, Ieronim de Freising-Bavaria, prin sintagme specifice latinei, din vremuri antice ca şi în orizontul anului 763 d. H., „abreviind“ Cosmografia şi consultând totodată şi Catalogul lămuritor al ocolului lumii (o enciclopedie a lui Aethicus Donares ce însuma învăţături „ştiute de la maeştrii săi“, ori „din cărţile înaintaşilor“: «Această [parte a lumii], în întregime, între naţiuni şi neamuri, şi pământuri, s-a ridicat prin propria-i sudoare, încât [cunoaşterea / cercetarea ei] a fost cauza ocolului oceanic al lumii, mai spune acelaşi sofist, nu ordinea navală cu care eram familiarizaţi, ce-a fost şi cu greutăţi, dar şi cu facilităţi de-a naviga. […] Şi aceste lucruri pe care le-a deprins – ştiute sau scrise în alte scripturi – le-a extras – pentru sine – într-un Catalog lămuritor» (AethK-93, 241 sq.).


Aethicus Donares (Ister) între Orcade şi „Bătătorite“. Pe la începutul toamnei anului 461 d. H., Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său se află în Arhipelagul Orcadelor. Tabăra exploratorului pelasgo-dac / valah se instalează în Orcada cea mai mare din arhipelag, focalizându-şi cercetările atât (1) pe obţinerea de informaţii de la autohtoni, cu privire la traversarea Atlanticului, cât şi (2) pe bogăţiile subsolului – îndeosebi, metale neferoase şi pietre nestemate. Lucrarea donaresiană, Cosmografia, evidenţiază faptul că Aethicus Donares (Ister) şi membrii echipajului său (alcătuit din Cavaleri ai Zalmoxianismului) sunt primii descoperitori de mari zăcăminte metalurgice din Orcade; ei extrag cupru şi zinc pentru obţinerea alamei: «Acolo, în Orcade, [Aethicus Donares (Ister)] primul a găsit mari [zăcăminte] de metale şi mai multe, pe care înaintea-i nimeni nu le descoperise…» (AethK-93, 114).  

Cel mai apropiat de Orcade, secundul arhipelag al „binomului“ dintre Oceanul Atlantic şi Marea Nordului, încă nu avea vreun nume în orizontul anului 461 d. H., când este cercetat de echipajul autorului Cosmografiei, confundându-se frecvent cu cele 70 de insule nord-scoţiene, fapt ce-l obligă pe exploratorul pelasgo-dac / valah, Aethicus Donares (Ister), a-l boteza Insulele Baetotiritae („Bătătorite“), toponim ce a fost metatezat de copiştii neatenţi (ori de „cenzorii“ interesaţi în a ţine departe de ochii lumii descoperirile de noi teritorii / bogăţii), fie în Betoritita, fie în Berotita.

Toponimul lui Aethicus Donares (Ister), Baetotiritae („Bătătorite“), din orizontul anului 461, este format în limba-i natală, pelasgo-daca / valaha, din Dacia Dunăreano-Pontică, nu în latină, deoarece, în limba Romei, de la battuo, nu exista vreun termen mai apropiat semantic decât derivatul batt(u)atorium („bătător“ – cf. GDlr, 136 / DEX-98, 92), în vreme ce autorul Cosmografiei, posesor al unui incandescent verb genial, derivă pe Baetotiritae („Bătătorite“) de la verbul a bătători, provenit din substantivul autohton-dunărean, bătătură; aşadar, Baetotiritae desemnează insulele nord-orcadice, „bătătorite“ având un relief bătătorit, arid (Shetland Is., de azi), ori, după dicţionarul academic, privitor la un teren: «care a devenit tare şi neted; bătut, bătucit, tasat» (DEX-98, 92; fig. 37).

Ne îndepărtăm de Insulele Orcade şi de Insulele Bătătorite, atrăgând atenţia că în Cosmografia lui Aethicus Donares (Ister), scrisă în orizontul anului 466 d. H., cumplit cenzurată „din ordinul Romei“, prin 763 d. H., de Ieronim de Freising-Bavaria, mai există o interesantă frază despre arhipelagurile „din binom“: «În Insulele Orcade şi Baetotirite a găsit mai multă alamă, foarte bună şi foarte frumoasă» (AethK-93, 114).

Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său în Rifaricae Ins. / Faroe (Føroyar) Islands. Din „arhipelagurile-binom“, Orcade – Baetotiritae, încă din orizontul toamnei lui 461, exploratorul pelasgo-dac / valah, Aethicus Donares (Ister), având câteva informaţii vagi („de la gazdele“ din Orcada Mare) despre nişte insule misterioase, cu inabordabile maluri stâncoase, foarte înalte, fără nume, porneşte cu un grup de „cercetaşi“ în vest, în Atlanticul „necunoscut şi nesigur“, unde, într-adevăr, descoperă nişte insule cu ţărmuri „aproape inaccesibil de râpoase“, veritabile ziduri de fortăreaţă naturală, dar unde are bucuria de a cunoaşte „un neam nou“, admirabil în hărnicia lui.


În jurnalul său de bord (Catalogul lămuritor), nou-descoperitele pământuri stâncoase din Atlantic, „absolut necunoscute“ până atunci lumii imperial-romanice, sunt botezate de Aethicus Donares (Ister) cu numele de Insulele Rifarice / Rifaricae (rifaricae / ripharicae însemnând, „rîparice“ / „râpoase“, în pelasgo-dacă / valahă, unde-i format – din rad. Rîp- / Riph- + suf. prim -ar- + suf. secund -ică / -icae –, nu în latina secolului al IV-lea, unde-i transferat). Cosmografia (cf. AethK-93, 105, 130, 160), prin inerentele greşeli făcute de copişti, mai înregistrează formele: Riffarrica şi – cu -c- schimbat în -g- şi metatezat – Rifargica.  


Toponimul donaresian, Insulele Rifarice / Rifaricae, în anii ce s-au scurs din 462 şi până în prezent, se înfăţişează (în lucrarea legilor limbii urmaşilor direcţi ai autohtonilor Rifari – Riphari / Rifaroi – din anotimpul descoperirii lor – de către Aethicus Donares –, dar şi sub diversele influenţe ale „limbilor vecine“), prin aferezarea lui Ri-, în spiritul „legii economiei de semnificant“ (cf. TDelrc, 239), radicalul păstrând, din Riph- / Rif-, doar F-, lângă care se conservă perfect până azi -ar-, din prima sufixare pelasgo-dacă / valahă, o dată cu apocoparea lui  -ica, desigur, doar esenţialul Far- (cu sensul de rîpos / „stâncos“), dintr-o impresionantă serie istoric-lingvistică: Føroyar (după cunoscătorii de limbă feroeză, pe radicalul Før-, cu sens de „râpe“ / „stânci“, s-a altoit un element formant secund, -oyar, cu înţelesul de „oi“; aşadar, toponimul feroez de azi, Føroyar, nu este „pleonastic, după cum zic unele „guri rele“, de vreme ce desemnează, etimologic-ştiinţific vorbind, Stâncile / Râpele Oilor), Færøerne (în daneză), Faroe Island („Arhipelagul Stâncile / Râpele Oilor“) etc.

.În insulele Ripharicae („Rîpoase“ / „Stâncoase“), Faroe Islands, Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său descoperă – pe lângă metale nobile (aur, argint etc.), pietre nestemate –, şi trăsături ale neamului autohton de Rifari / Riphari („râpari“ / „stâncoşi“), adică „Rifaroy“ / „Rifaroyezi“, asemănătoare cu ale poporului său de Pelasgo-Daci cu ştiinţa de a se face nemuritori: «…un neam îndrăzneţ, şi ager, şi neştiutor, de un puternic caracter în răsturnarea oraşelor şi a cetăţilor deschise, foarte întreprinzător şi cu o fire caldă / plăcută cu ştiinţa / arta meşteşugurilor» (AethK-93, 130).  


Ordinea arhaică din Arhipelagul Ripharilor / Rifaroyezilor – după cum aflăm din Cosmografia, de Aethicus Donares (Ister) –, în orizontul anului prim, 462 d. H. (al şederii Cavalerilor Zalmoxianismului printre autohtoni), este tulburată de către purtătorii măştilor de tauri, migratorii vikingi (fig. 18), fapt ce determină echipajul de Cavaleri Zalmoxieni să revină periodic la tabăra din Orcada Mare, ca să-şi pună la adăpost comorile. Insulele Ripharicae („Rîpoase“ / „Stâncoase“), Faroe Islands, din 1948 şi în prezent, se constituie într-o regiune autonomă (de 1.399 km2) a regatului Danenarca, având 48.317 locuitori, cu capitala la Torshavn.


Aethicus Donares (Ister) şi Riakeon (Iceland). Între informaţiile agreate de isteţii şi harnicii ripharoyezi (culese de la nişte rari corăbieri, „de demult, trecători tot din cinci în cinci ani“, ce angajau şi semeni pricepuţi de-ai lor, din insule, pe vase), se păstraseră şi câteva despre rude de-ale lor, călătorite – de voie, de nevoie, despre care nu se mai ştia nimic –, mai în adâncul Atlanticului, spre apus, unde se spune că nu ar duce-o prea rău, într-o insulă mai mare decât toate ale lor la un loc.

După împrimăvărarea din orizontul anului 462, Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său de veritabili Cavaleri ai Zalmoxianismului (dar netrecuţi încă „de proba de foc“ în care s-avântau chiar atunci), cu forţele refăcute, reîmprospătate în trecuta iarnă, pleacă din „halta“ Ripharicelor / Feroyelor, cu toate corăbiile lor, spre vest, în Oceanul Atlantic.

Într-adevăr, după ce străbat – înspre vest – 420 de kilometri de „mişcătoare cărări atlantice“, ajung la ţărmurile puternic înfiordate ale „unei insule de gheaţă“, cu o suprafaţă de 103.001 km2, ce are şi nenumărate golfuri cu ape „bine temperate“, cu maluri de unde ţâşnesc înalt, extraordinare izvoare calde, fierbinţi, o minunăţie de gheizere oferitoare de privelişti plăcute şi de aer fortifiant.

.

Este locul potrivit în care îşi aşează echipajul, tabăra de cercetare, între puţinii oameni ai locului, alcătuind un blând popor de pescari, hrănindu-se cu soiurile bune de peşte de Atlantic şi, mai ales, cu un soi de raci foarte mari, găsindu-se din abundenţă lângă fiord.

Pentru că puţinii autohtoni încă nu dăduseră un nume aparte locului, spunându-i, totuşi, pur şi simplu, „insula noastră“, Aethicus Donares (Ister) – inspirat şi de mulţimea de crustacee, de droaia de răconi, din golf, dar mai ales de forma fiordurilor mărginitoare, asemănătoare cu nişte uriaşi cleşti de rac etc. –, o botează, fireşte, cu un cuvânt pelasgo-dac, Riakeon (ceea ce înseamnă insula / tărâmul „Marele Rac“, ori, mai exact, „bucata de pământ asemănătoare cu un mare rac“ / „răcon“). Toponimul pelasgo-dac Riakeon6 este alcătuit din radicalul riake- ( > reykja-), „rac“ („crawfish“) + augmentativul sufix, -on. Peste secole, „rebotezătorii“ au înregistrat-o nu cu numele distinctiv dat de Aethicus Donares (Ister), ci cu numele „sec“, englezesc, de Iceland („insula de gheaţă“). Totuşi, memoria ancestrală a preluat şi păstrat nealterat radicalul pelasg (valah), riake- / reykja-, „rac“ / „crawfish“, de la botezătorul explorator, Aethicus Donares (Ister), prin autohtonii din orizontul anului 462 d. H. (ce l-au ajutat în cercetarea insulei Riakeon şi la pregătirea echipajului pentru traversarea Atlanticului în America de Nord), radical ce se relevă încă foarte viguros, viu, într-o serie de nume de locuri (începând cu al capitalei): Reykjavik, Reykjanesta etc.


Aethicus Donares (Ister) descoperă Zhrisolida, adică Greenland, primul pământ al Americii de Nord. După ce se angajează în traversarea Atlanticului, prin dreptul Insulei Riakeon (Icelad), şi după ce parcurge 287 de kilometri mai în vest, Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său de Cavaleri ai Zalmoxianismului, descoperă – în ajunul solstiţiului de vară din orizontul anului 462 – America de Nord, debarcând pe o imensă insulă (cu o suprafaţă de 2.166.086 de km2), cu superbe fiorduri, unde muşchiul verzuriu, lichenii, iarba, chiar acum, la solstiţiul de vară, luptă dramatic pentru existenţă, agăţându-şi firavele vase aproape transparente, de clorofilă, de orice bolovan de gheaţă şi de stâncă, dând impresia că ai călca pe o duşumea de chrisolit, mai precis, de peridot / olivină, fiorduri prin care trebuie să străbaţi zeci de kilometri pentru a da de urmă de autohton-Inuit, fiorduri dincolo de care se zăreşte o infinitate de munţi de gheaţă.


Impresionat de transparenţa de peridot (olivină) a peisajului solstiţial-văratic nord-polar, Aethicus Donares (Ister) botează această imensă insulă nord-americană Zhrisolida – după cum spuneau bijutierii din Dacia, din natala-i davă-port de la Marea Neagră a lumii răsăritene, Histria, la piatra nestemată verde-aurie, nu chrisolit, ci zhrisolit- (adică „olivină“), substantiv pe care a altoit sufixul, destul de activ în acel anotimp,  -ida. După sute de ani de la eveniment, pe la 763 d. H., cumplitul cenzor al Cosmografiei lui Aethicus Donares (Ister), benedictinul Ieronim de Freising-Bavaria, „certifică“: «Hanc insolam […] Zhrisolidam nominat…» (AethK-93, 105) / «Numeşte această insulă […] Zhrisolida».

Aşadar, noul nume de botez, al primei şi imensei insule americane, dat de exploratorul pelasgo-dac / valah, Aethicus Donares (Ister), Zhrisolida, se tălmăceşte în „insula / pământul ca piatra nestemată verde-aurie, chrisolit / peridot“, ori „de forma / culoarea măslinei verzi, înmierată / îndulcită cu auroră boreală“, adăugăm noi dinspre poet.

Fără consultarea autohton-Inuiţilor, „redescoperitorii“ englezi au tradus numele Zhrisolida – dat de Aethicus Donares (Ister), în orizontul solstiţial-văratic al anului 462, în Greenland („pământ / insulă / tărâm verde“).


Cercetând fiordurile şi luându-şi informaţiile utile de la Inuiţi (poate chiar de la cei din fiordul capitalei, Nuuk / God-thab, în 462 d. H.), Aethicus Donares (Ister) ajunge la concluzia că dacă, în vară, pentru foarte scurtă vreme, peisajul Zhrisolidei / Greenlandei este edenic, în schimb, în majoritatea zilelor dintr-un an, gerurile, viscolele, stihiile iernii polare, temperaturile extrem de scăzute etc. sunt cumplite, greu de suportat, dacă nu eşti autohton, Inuit, ceea ce îl determină să noteze, în Catalogul lămuritor (din 462 d. H.), de unde a transferat în Cosmografia (din 466 d. H.), o frază nu tocmai încurajatoare, dar veridică, frază ce azi se constituie în primul document scris despre lumea din acest spaţiu: «În această insulă necunoscută […], Zhirosolida [Greenland …], forţa de bici a vânturilor este atât de mare încât niciodată pe aceasta n-a putut creşte nimic verde, nici înflori, de vreme ce [aici] nu rezistă ceva în faţa stihiei îngheţului / încremenirii» (AethK-93, 105).

Astăzi, Zhrisolida / Greenland este o provincie autonomă din America de Nord, ce aparţine Regatului Danemarka (Kingdom of Denmark), având – în anul 2008 – 57.564 de locuitori  – majoritatea Inuiţi –, cu capitala în localitatea Nuuk (prin care a trecut şi exploratorul pelasgo-dac / valah, imediat după solstiţiulde vară din orizontul anului 462).


Din Zhrisolida / Greenland până-n Chormacinata / Kamchatka. Aethicus Donares (Ister) şi echipajul său părăsesc Zhrisolida, traversând Golful Baffin, în Arhipelagul Canadian Extrem-Nordic, pe coastele Eulecăi (> Eureka) / Ellesmere, din imediata apropiere a magneticului pol „borric“ al panetei noastre, de unde-şi continuă cercetările şi prin fiordurile celorlalte insule: Devon, Baffin, Victoria, Melville, Banks etc., ieşind în Marea Beaufort, înaintând în Oceanus Magnus Hyperboreicus (Borricus), sau Îngheţat de Nord, ţinându-se de ţărmul canadian şi de cel alaskan, până în Marea Chukchi, de unde, prin Strâmtoarea Bering, ajunge în Oceanul Pacific (în Scythicus / Borricus Oc., ori Berring Sea), la ţărmurile Asiei, ţinând cont de izotermele zonei şi, astfel, croindu-şi cale tot pe lângă maluri „borrice“. Fie alaskane, fie nord-asiatice, ţărmurile – cele mai multe – erau foarte asemănătoare celor „de-acasă“, mai ales că, dincolo de ele, ţi se păreau a se legăna chiar „culmile“ Măcinului, culmile din Dacia Dunăreano-Pontică. Odată ajuns la ţărm borrico-asiatic-peninsular, tangent la Cercul de Foc al Pacificului Asiatic, face o haltă „mai mare“ într-un sat de pescari (amplasat frumos, pe un bot de deal stâncos, de vreme ros) din singurul golf – din nenumăratele, ale lungii peninsule – golf în care se varsă un frumuşel râu. Satul pescăresc şi râul – lângă a cărui gură de vărsare în ocean îşi ducea veacurile – purtau acelaşi nume, un nume greu de pronunţat în limba băştinaşilor, ceea ce-l convinge pe Aethicus Donares (Ister) să le noteze – şi localitatea, şi importanta apă curgătoare – în Catalogul lămuritor (ca şi pentru Cosmografia ce se plămădea în mintea-i) – tot cu un singur nume (dar amintind şi de Munţii Măcinului din Dacia / România), Chormacinata – căci, după cum se vede, toponimul are două elemente formante şi un sufix: (1) Chor- (< chorus), „cerc“ / „horă“ + (2) -macin- (< Măcin), „munte măcin-at“, „tocit de intemperii“ (v. a măcina < lat. machinari) + sufixul spaţial, -ata.

Se vede că Aethicus Donares (Ister) a colaborat foarte bine cu autohtonii din satul Chormacinata (> Kamchatka), isteţii pescari, Chormacinataţii, ori, mai pe scurt, Chorii / Choriacii, de vreme ce au ajutat echipajul să obţină prompt in-formaţiile şi proviziile necesare continuării drumului planetar şi, totodată, să intre în Cercul de Foc al Pacificului Asiatic, în primăvăraticul orizont al anului 463 d. H.


Poporul «poeziei senine», al micropoemului tanka, din Insulele Gadaronte / Arhipelagul Nipon. Din „halta borrică“ numită Chormacinata / Kamchatka, Aethicus Donares (Ister) ajunge cu echipajul său într-un arhipelag din marginea de nord-est a lumii, situat în Cercul de Foc al Pacificului Asiatic, arhipelag cuprinzând patru insule mari – Hokkaido, Honshu, Shikoku, Kyushu şi încă vreo câteva mii de insuliţe pe lângă acestea, cu un relief muntos – cei mai mulţi munţi vulcanici depăşind altitudinea de 3000 de metri –, cu puţine câmpii etc., locuit de numeroase neamuri gadarontice, sau „de margine de lume“ nord-estică, din care, cele cu mai numeroşi poporeni îşi spuneau deopotrivă şi Ainu, şi Nipponi – ori, mai exact, Nihoni, adică oamenii Zeiţei-Soare, Amaterasu-omi-kami –, constituindu-se într-un popor distinct, inteligent, talentat şi harnic, cu credinţe religioase (în „panoul central“ cu  Shintoismul) destul de asemănătoare celor din Dacia (Zalmoxianismul şi Creştinismul), având chiar şi o viersuire a cărei atmosferă sfântă era ca a baladei Pe-o Gură de Rai, din Cogaion-Carpaţi.


În darea acestui nume de loc – apelând la efectul unei „uşoare antiteze“ – inspiraţia provine din faptul că geografii din Europa vremii sale n-aveau cum să poată concepe că Pământul este rotund – ca Zalmoxienii –, restul europenilor (în afară de Daci) considerându-l o masă „dreptunghiulară“ / „paralelipipedică“, plutitoare pe Atlantic, având în colţul sudvestic: Gades (sau Coloanele lui Hercule). Ducând diagonala NE – SV a „dreptunghiului“ / „paralelipipedului“, din Gades (ca „margine a lumii“), Aethicus Donares (Ister) nu putea ajunge decât în Gadarontae Insolae / Insulele Gadaronte (Japan / Insulele Zeiţei-Soare, Amaterasu), toponimul donaresian evidenţiind radicalul Gadar- „Gadeira“ / „Gades“ („Coloanele lui Hercule“) + augmentativul sufix -onta(e), gândit şi format nu în latină, ci, prin analogie, în pelasgo-dacă / valahă:  -oanţă / (f. pl.) -oanţe – cf.  -a->-o-; -o->-oa-; -t- >-ţ-; -a>-ă – : Catarontă / Gadarontă – C- > G- – > Cotoroanţă / Gadaroanţă.

Prin transsimbolizare, mai exact spus, sintagma Insulele Gadaronte (lat. Insolae Gadarontae / ac. Insolas Gadarontas) înseamnă superlativul absolut al răului cauzat de vulcani  / cutremure în insulele Japoniei.

Perioada în care ajunge în Gadaronta / Japonia (Japan) marele explorator pelasgo-dac / valah, Aethicus Donares (Ister), se numeşte Kofun (300 – 538 d. H.), împărat al majorităţii insulelor fiind Yüryaku (456 – 479), ce se relevă a fi (până în prezent) cel mai luminat dintre toţi conducătorii de popoare de pe Pământ, pentru că este primul ce oficializează cultivarea orizontului cunoaşterii metaforice, baza tuturor revoluţiilor din orizontul cunoaşterii ştiinţifice. Şi asta se atestă prin informaţia din Catalogul lămuritor (din orizontul anului 463 d. H.), Catalog… „transferat“ – în cea mai mare parte – în Cosmografia (alcătuită, pe baza Catalogului…, pe la anul 466 d. H.). În ciuda faptului că benedictinul cenzor, Ieronim de Freising-Bavaria, „din ordinul Romei“ şi al altora, a amputat cu o uriaşă iresponsabilitate majoritatea paginilor privind Gadaronta / Japan, taxându-le / haşurându-le (spre a nu fi în atenţia scribilor), neantizându-le, ca pe atâtea alte zeci / sute de pagini ale lucrării donaresiene, motivând „neutilitatea lor“ precum cartofii bavarezi, totuşi, se subînţelege că Aethicus Donares (Ister) şi suita lui de Cavaleri ai Zalmoxianismului, din componenţa echipajului ce făcea ocolul Pământului, au avut o primire călduroasă la Palatul Imperial al lui Yüryaku (în orizontul de vară al anului 463 d. H.), aşa cum fost-au primiţi peste un an şi ceva, când au ajuns în Golful Persic, şi la Curtea Regală a regelui persan, Perozes I (cf. AethK-93, 235). Şi la Palatul împărătesc al lui Yüryaku, europenii din Dacia asistă la un spectacol de înaltă ţinută, realizat / regizat de maeştri ai artelor / muzicii, în care se remarcă atât cântăreţii din fluiere „de aramă / alamă împodobite“, ritualic-shintoist, „cu frunze“ (fluierul fiind instrument-emblemă şi la Pelasgo-Daci / Valahi), cât şi poeţii / barzii, întrecându-se în poeme „promovate în masă / popor, împărăteşte“, încât determină pe Aethicus Donares (Ister) să noteze (în Catalogul lămuritor / Cosmografia): [În Gadaronta / Japonia se cultivă], «…în măiestria muzicii de fluiere de aramă, sau de alamă, scoase la paradă, împodobite cu frunze verzi, şi poezii necunoscute dincolo, de alte neamuri, în aşa fel, încât să promoveze în imensitate a lor mulţime de poeme senine» (AethK-93, 125).

După cum cum certifică istoriile literaturii nipone, prima specie de poezie senină, tanka, se cultivă prin grijă împărătească, din secolul al IV-lea încoace (avem în vedere aserţiunile istoricului / teoreticianului nipon, Sono Uchida – cf. VBPoe, 61); forma fixă a acestui micropoem „de masă“ înseamnă turnare a materiei estetic-sensibile în tiparul a cinci versuri, nedepăşind, la însumare, 31 de silabe, respectând cu sfinţenie schema: 5 – 7 – 5 – 7 – 7; din tanka, peste câteva secole, s-au desprins primele trei stihuri (5 – 7 – 5; suma obligatorie a silabelor din tristih: 17), considerându-se un nou tip de poezie senină, micropoemul haiku.

Poeziile / poemele senine, tanka, despre care Aethicus Donares (Ister) relatează că au puterea de a propulsa eternitatea clipei din suflete noastre în imensităţile cosmosului cotidian, se prezintă ca un fenomen al secolului al V-lea d. H., surprins a trece de la tradiţie la instituţionalizare, poate chiar prin decret al împăratului Gadarontei / Japoniei, Yüryaku (456 – 479), de vreme ce, sub Egida Împărătească, până la împăratul Achihito, din zilele noastre, anual, sunt organizate în popor concursuri de creaţie de tanka / haiku, premiate mai totdeauna la Anul Nou („nippon“). Mai mult, se spune că Gadaronta / Japonia ar fi singurul stat din lume care are şi un Minister al Poeziei.


Aethicus Donares (Ister) în Eulae Insolae, sau Vulcania / Volcano Islands. Cunoaşterea Gadarontelor Nipone nu se putea încheia fără vizitarea insuliţelor Vulcaniei (Volcano Islands) – Kita Iwo Jima / Insula Sulfuroasă de Nord, Iwo Jima / Insula Sulfuroasă, Minami Iwo Jima / Insula Sulfuroasă de Sud etc. –, aflate în calea-i din Cercul de Foc al Pacificului Asiatic, ţinându-se pe lângă Aheronul de Limfă / Lavă, tot către ecuator.  

În orizontul anului 466 d. H., când redactează Cosmografia, pe baza însemnărilor din Catalogul lămuritor, Aethicus Donares (Ister) compară „clocotul“ / „sfârâitul“ vulcanilor europeni (Ethna, Cimera etc.) cu cel al vulcanilor asiatici, din Insulele Eule / Vulcania (Volcano Islands), mărturisind că ultimii sunt cu mult mai violenţi, că, dacă vulcanii Europei produc „groază“ / „frică“, vulcanii Aherasiei / Aherosiei exercită asupra individului uman, asupra „spectatorului“ la astfel de erupţii, cât de cât „în siguranţă“, precum era el, o presiune psihică extrem de mare, infernală; lui stârnitu-i-au dureri de pântece atât de mari de parcă ar fi fost o femeie apucată de „durerile facerii“ („a fi apucat de durerile facerii“ este o expresie pelas go-dacă / valahă, exprimând şi azi un superlativ absolut al durerii umane): «…Fluviul Acheron – de dincolo de Munţii Umeroşi / Hymeroşi – fumegos, înceţoşat, ajunge la atât de mari dimensiuni încât dimineaţa, şi pe parcursul zilei, până seara, de aceşti munţi nu îndrăzneşte să se apropie picior de om, decât, poate, numai pe la amiază, când rar se zăresc razele soarelui. Atunci, întra-devăr, se disting întru cercetare atentă furioasele valuri care clocotesc aproape ca într-o oală, ori ca într-un cazan. Cel ce inhalează din fumul acela, orbecăind după razele de soare, simte ceva pe nări şi în gură, de care nu-l mai poate vindeca după aceea nici un medic, pentru că mereu se umflă de-o boală (moarte) crudă.» (AethK-93, 155 / 226).

     .

Aethicus Donares (Ister) şi Abyssus Magnus Marianarum / Groapa Marianelor (Northern Marianas). Înaintând la sud de Vulcania Gadarontelor (Japan), Aethicus Donares şi echipajul său ajung – prin decembrie 463 / ianuarie 464 – în Insulele Mariane (Northern Marianas – U. S.), un lanţ de 15 insule mai importante (Agrihan, Aguijan, Alamagan, Anatahan, Asuncion, Farallon de Medinilla, Farallon de Pajaros, Guam, Guguan, Maug Islands, Pagan, Rota, Saipan, Sarigan, Tinian), dintr-o regiune extrem de activă vulcanic / tectonic a Pacificului Asiatic, dispersate pe vreo 800 de kilometri pătraţi ai Marelui Ocean / Eous Oceanus (Pacific Ocean), la aproximativ 2500 km, la est de Filipine / Philippines şi cam tot la aceeaşi distanţă de Noua Guinee / Papua (Paua New Guinea – cf. AtlOx, 120 / D3).


După cum se vede şi din foto-harta realizată graţie thenicilor „de satelit“ (fig. 82), lângă Insulele Mariane se află cel mai mare abis planetar, Groapa Marianelor / Abyssus Magnus Marianarum, cu o adâncime de 11.033 de metri, despre care Aethicus Donares (Ister) ne relatează în Cosmografia din orizontul anului 466 d. H. (cu îngăduinţa cumplitului său cenzor din 763, Ieronim de Freising-Bavaria, „abisul cosmografiilor europene“, instituit de Roma): «Înaintez mai în sus [către Ecuator], desigur, în adânc de chalaon [„mega-crater“] ce-adună curenţi sulfuroşi cu bice la boate (codării) de sulf. Descopăr, neîndoielnic aflu ce-am căutat în acest Abis al Mării, că totuşi înaintez prin prăpastia de sulf, concavă, imensul scut de arşiţă al Marelui Abis [Abyssus Magnus Marianarum / „Groapa Marianelor“], cu sorburi puturoase, vezicându-te prin droaia de stropi ce-ţi năvălesc în cală, tăindu-ţi răsuflarea, până se potolesc, ori inundându-te de-a binelea, când îi treci pe deasupra centrului cu vânturi trimiţătoare de suflări toxice în toate direcţiile, ca şi de flăcări ale rugurilor în înalturi, readuse la moliciune, precum ceara răscoaptă, sau renăscute pietre zdrobitoare, pe dată sfărâmate în sulf şi-n vipia foarte puternică, retrimiţând un alt mare suflu, cu atacul aburului mereu fumegând şi trosnind» (AethK-93, 226 sq.).


Aethicus Donares (Ister) în Insulele Filipine (Philippines), între marii vulcani, la Calapan. De lângă Marele Abis al Pacificului, desigur, cu cea mai mare viteză posibilă atunci, echipajul comandat de Aethicus Donares (Ister) se îndreaptă spre Insulele Filipine, stabilindu-se pentru o bună vreme, la sud de Manila, mai exact, peste Verde Passage, în insula Mindoro, la Calaopa / Calapan.

Din Calapan, tabăra sa de cercetători face numeroase excursii de documentare în mările pacifice înconjurătoare.

Despre „momentul Philippines“ din ocolul Pământului făcut de Aethicus Donares (Ister) n-a rămas decât pomenirea printr-un toponim – şi acela „deformat“ uşor – Calaopa (

Calaopa se oglindeşte „planetar“ numai în toponimul filipinez Calapan (cf. AethK-93, 111 / AtlOx, 112 / C2), fără a datora ceva „abreviatorului“ Ieronim de Freising-Bavaria, ori – ca de obicei – copiştilor neatenţi. O lucrare „europeană“ a legilor lingvistice în semnificant este exclusă („diftongarea lui -a-, în -oa-, „apocoparea“ lui -n), toponimul neavând circuit nici în pelasgo-dacă / valahă, nici în latină, nici în altă limbă europeană. În filipineză, asfel de lucrare nu-i exclusă, toponimul înregistrat de Aethicus Donares (Ister) fiind „exact“ la transliterare – Ca-la-o-pa –, poate, cu posibila „scăpare“ a finalei nazale, deoarece, potrivit legii economiei de semnificant, se observă o reducere firească a tetrasilabicului cuvânt, la trisilabicul Calapan (printr-o anihilare a hiatului prin diftongare şi, apoi, printr-o neexclusă monoftongare, în mediul lingvistic filipinez, a lui -ao- în -a-, fapt de certificat numai de lingviştii din Philippines Islands). N-are legătură cu toponimul spaniol Calpe. Deoarece Calpe nu desemnează un „cap de lume“ nici în extremitatea euro-africană a lumii din orizontul anilor 763 – 765, nici altundeva, pe când Calapan, ca şi alţi termeni din aceeaşi categorie şi situaţie, da.

Aethicus Donares (Ister) în Sirtinice-Indonezia. După Filipine / Philippines, echipajul condus de Aethicus Donares (Ister) cercetează partea estică a Malaeziei (Malaysia), trecând în imensul şi superbul spaţiu indonezian al insulelor Borneo şi Celebes, de unde se avântă pe Ecuator şi, mai ales, la sud de Ecuator, tot printre insule cu «pământuri edenice» ale Pacificului Ecuatorial («insule născătoare chiar şi de aur, şi de pietre preţioase, şi de perle, şi de elefanţi, şi de hymeneone, de cylicşi, şi de animale mici şi prea veninoase, de lei, de pantere, de epifari…» – AethK-93, 107), până dincolo de Papua-Noua Guinee. Din cauza insuportabilelor temperaturi ecuatoriale (ardorem validam solis – AethK-93, 111), din cauza furtunilor violente, a cicloanelor / tornadelor («pilas maris gyrantis et obvallantes mirabiliter» – ibid.), renunţă să mai cerceteze celelalte insule de lângă filipinezo-malaeziano-indonezianul «pământ-Eden» / «Terra-Eden» (ibid.) reîntorcându-se din Marea Orientală (Pacificul Ecuatorial-Asiatic – «in Mare Orientalem accedere non possum» – ibid.), printre Insulele Solomon, traversând Marea de Corali (Coral Sea), printre Australia–Capul York şi Capul Daru–Papua Noua Guinee (unde-i impresionat de struţi, de comportamentul acestor păsări uriaşe – cf. AethK-93, 118 / 234), în Marea Arafura (Arafura Sea) şi în Marea / Sea Band (din al cărei golf, din dreptul Insulei Aru, pe ţărmul indonezian al insulei Papua Noua Guinee, admiră cel mai mare munte insular-austral, Puncak Jaya, de 5.030 m, munte ce pare a fi Austronothius – cf. AethK-93, 109 –, din Cosmografia, despre care Aethicus Donares scrie că-i asemănător munţilor Ararat / Astrixis, de 5.165 m, şi El’brus-Caucaz, de 5.642 m; «atât de mare este înălţimea lui încât, dacă îl priveşti de jos până mai sus, crezi că nourii sunt aşezaţi pe scăunaş» – AethK-93, 109), apoi, printre insulele Mării Flores (Flores Sea), în Marea Javei, între Marile Insule Sonde (Greater Sunda Islands – cf. AtlOx, 110 sq.), spre a face „o haltă“ mai mare pentru tabăra de cercetare, în insula Sirtinice de Sud / Java, chiar în portul Tegal: «Insula Sirtinice de Miazăzi / Sud (Java), de o înălţime mică, [se află] la ombilicul soarelui [Ecuator], în Marele Ocean [Pacific Ocean], cu păduri accesibile omului doar rar, dacă ambarcaţiunile fostu-le-au aruncate de furtuni ce li s-au împotrivit cu vânturi turbate» (AethK-93, 108). Aethicus Donares (Ister) şi cei din echipaj reuşesc să colaboreze şi să-i cunoască destul de bine pe Tegalemi (sau Teglemi / Tegleniţi), care – ca şi Murenii / Muroranii din Gadaronta / Japonia – sunt obişnuiţi cu stihiile Aherasiei – erupţiile vulcanice, taifunurile / cicloanele, tornadele, cutremurele etc. din segmentul Muroran-Hokkaido – Tegal-Java al Cercului de Foc al Pacificului Asiatic, încât răspunsul „cosmografic“ la interogaţia donareso-aethician-retorică se deduce a fi un „sinonim sintagmatic“ la „putere de adaptare“ / „rezistenţa umană“: «Ce fac Mureni (Muroreni) şi Teglemi (Tegaleni / Tegleni), când Acheronul se-nvolburează din nord…?» (AethK-93, 157).


Cealaltă mare insulă cercetată de Aethicus Donares (Ister), în orizontul anului 464 d. H., este Sirtinice (de Nord), cunoscută eurolumii din ultimele două secole sub numele de Samotra / Sumatra, dar şi de Swarnadwīpa („Insula de Aur“).

Pământul-Eden al Sumatrei, traversat de ecuator, cu o suprafaţă de 473.000 km2, cu un relief variat, cu vulcani activi, dar şi cu munţi ce oferă privelişti de basm, cu seisme şi tsunami, dar şi cu păduri ecuatoriale, are şi o extraordinară bogăţie de specii floral-faunistice (peste 5000 de specii).

Dacă destoinicii Cavaleri Zalmoxieni din echipajul lui Aethicus Donares (Ister) mai văzuseră elefanţi, giboni, iguane, macaci, tapiri, tigri, tucani, urangutani şi altele, la cercetarea Sirtinicei / Sumatrei, două fenomene au fost în stare să-i uluiască: o nemaipomenită, cumplită furtună, un tsunami, ce i-a surprins pe când făceau ocolul insulei, din care scăpat-au cu viaţă „printr-o minune dumnezeiască“ (deşi Aethicus «prevăzuse / presimţise marele pericol» / «divinisse periculum magnum», «mult-imensele valuri din furtuna mării» / «multas fluctuationes atque tempestates maris incurrisse» – AethK-93, 108), apoi, «o mulţime de şerpi-velă», şerpi zburători printre arborii minunaţi ai pădurii ecuatoriale, arbori «înzestraţi cu atât de mare amărăciune» («mirices multae arboris tanta amaritudine praeditae» – AethK-93, 109).

Structurarea / redactarea «Cosmografiei» în orizontul anului 466 d. H. Indiscutabil, incontestabil rod de Suflet / Spirit pentru generaţiile din posteritatea lui Aethicus Donares (Ister), asimilând mai toate notele excursiilor („de grup, cu Maestrul“, de „supravieţuire solitară, iniţiatică / misterică“, de „urmărire fidelă a traseului eroului-model, Alexandru Macedon“ etc.), evident, anterioare perioadei 461 – 465 d. H., ori pe cele din Catalogul lămuritor şi din indispensabilele „pagini de jurnal de bord“, de la ocolul Pământului pe mările / oceanele Lumii, este Cosmografia, redactată în orizontul anului 466 d. H., mai întâi, în limba-i maternă, pelasgo-daca / valaha, apoi, în cel puţin, două traduceri făcute de autor în limbile pe care le stăpânea foarte bine, greaca şi latina, lucrare structurată în mai multe „cărţi“ – după cum ne-a lăsat posibilitatea de a constata chiar „cumplitul cenzor“ al lucrării donaresiene, cenzor după trecerea a trei secole fără trei ani, benedictinul Ieronim de Freising-Bavaria.

Sub un Incipit liber Ethico… / Incipit al cărţii lui Aethicus, structurarea „în decadă de aur zalmoxiană“ (în zece părţi) a lucrării donaresiene, datorită intervenţiei cenzorial-ieronimiene, devine „septadă creştină“: I) De ipsa statua ac massa (De ipsa massa ac statua) / Din aşternerea însăşi a materiei, II (din cartea a II-a, cumplitul cenzor, Ieronim de Freising-Bavaria, nu ne-a lăsat vreo pagină, considerând – ca apărător al moralei creştine – că „strică“, „nu-i utilă tineretului creştin“ etc.), III) De gentibus, quae Vetus Testamentum non habent / Despre neamurile ce nu au Vechiul Testament, IV (după numerotarea „haşuratorului“ / cenzorului: IIII) De artium plurimarum instrumenta / Despre mijloacele celor mai multe arte, V) De navibus indagationem philosophus / Filosoful face o cercetare despre nave, VI) De insolis gentium plurimarumque artium / Despre insulele popoarelor şi mulţimea meşteşugurilor / artelor, VII) De Terra et flatu ventorum venisque aquarum parvam mentionem fecit / Aserţiuni despre Pământ, dinamica vânturilor şi vrerile apelor (după alte ediţii: De Terra et aquarum decursu / Vel venis earum. De flatu vento / Rum et aqarum motione (Parvam mentionem fecit).

Există şi o structurare a Cosmografiei în zalmoxiană decadă de aur, de după un Incipiunt capitula libri Ethici…: I) Liber Ethico…, II) De informe materia, III) De orbe condita, IV) / IIII. De gentibus, quae Vetus Testamentum non habent, V) De artium plurimarum instrumenta, VI) De navibus ignotis et earum argumenta, VII) De insulis gentium plurimarumque arcium, VIII) De questionibus, quas alia scriptura non narrat, IX) / VIIII. De Terra et aquarum decursu vel venis aquarum, X) De flatu ventorum et aquarum motione.     

Cenzorul Ieronim de Freising-Bavaria nu avea rafinamentul limbii latine cunoscute de Aethicus Donares (Ister), autorul Cosmografiei.


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971