Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
În ce limbă s-a propovăduit Evanghelia la geto-daci?
În dialog cu Ministrul Culturii
Magdalena ALBU - ROMÂNIA ERMETICĂ ÎNTRE CEA PROFUNDĂ ŞI CEA REALĂ
Liviu ANTONESEI - MONOPOL PE ANTICOMUNISM
Două însemnări de Prof. univ. dr.Gavril CORNUŢIU
Carmen CĂTUNESCU - INTELECTUALUL ROMÂN, ÎNCOTRO ?
Interviul unui străin despre Romania publicat de ziarul Cotidianul
BILANŢUL DEZVOLTĂRII UNUI ACT DE CULTURĂ
ANUNŢ Al X1-lea Congres Internaţional de Dacologie: “ Malus Dacus”- 2010
1.POEZII ŞI POEME DE: Dimitrie GRAMA
Nicolae DRAGOŞ
EUGEN DORCESCU
Adrian BOTEZ
Ionuţ CARAGEA
Melania CUC
2.O CONTRIBUŢIE LA DEZBATERILE NOASTRE: „ANTIMERITOCRATIA”
Toma Alimos - In limba franceză de Constantin FROSIN
Adrian George Săhlean vă prezintă « Luceafărul” eminescian în limba engleză
Adrian George Săhlean vă prezintă interesantele sale « Reflecţii de traducător »
Daniela Firănescu despre Cezar Ivănescu
Dan BRUDASCU; - Minunile Lumii
Corneliu Florea - despre Victor Găietan şi Ciprian Anastasiu; Ştefan Străjeri despre Theodor Codreanu; Ioan Lilă despre Eugen Dorcescu
Gheorghe Lateş despre Constantin FROSIN; Nicolae Băciuţ despre Melania Cuc; Horia BĂDESCU despre Traianus
Octavian CURPAŞ despre A.M.Jucan; Eugen DORCESCU despre Marcel Turcu; Carmen Cătunescu despre Liviu ANTONESEI;
Antologiile comunei ALUNIŞ; Cristina Dosuleanu şi Virgil Untilă despre NICĂPETRE; Cristina Leviţchi şi Clara Toma
Al.Florin ŢENE despre „Agora literară”
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare 2
Ioan-Paul II şi « teoologia comunicării
DAN GHELASE NE PREZINTĂ UN APEL ŞI DOUĂ SITURI ARHEOLOGICE BUCURESTENE
Dan GHELASE - Conacul GRANT - Noutati nelinistitoare
PASSO DOBLE- Rubrica lui Ioan LILA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
„E minunat in Romania”... culese de Laurenţiu Burlacu, Panaite Chifu, etc...
George ROCA şi Paul Maria MEFIETIC
Filme subtitrate
Cum am venit pe lume

Rubrica lui Ioan LILA
PASO DOBLE


ALT MOD DE A GINDI UNIUNEA SCRIITORILOR
Eu aş gîndi Uniunea Scriitorilor ca pe o uniune de interese comune. Ce este o comună ? Hai să începem cu Comuna din Paris, cea care ne-a nenorocit pe toţi. Nu acesta era drumul cel bun, dar, aflaţi la „Carrefour”, ne-am dat pe lîngă pereţi şi ne-am luat cîte o îngheţată şi de atunci ne doare gîtlejul de cîtă cuvîntare democratică am vrea noi să cuvîntam, da’ de ceasul cel ultim ne demoralizăm. Democraţia, altoită pe trupul cel obez al Capitalismului, (de)generează – acaparată, abuzată, pervertită, sodomizată - într-un fel de tort cu piroanele Mîntuitorului disimulate în mapa ataşatului cultural al Vaticanului. În Comuna din Paris m-a copleşit lozinca îndestulătoare şi demagogică din care, prin reducere la consistenţa realului imaginar, s-au desenat peste chipul şi asemănarea aceste gemete: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Şi, unde se regăsesc aceste fantasme ? Libertate, că e mai bună decît toate ? Liber să ce ? Să crăp democratic!  Egal cu cine? Cu mine însumi, pentru că, egalii între egali  nu pot fi egali cu egalii ! Frate, frate cu fabrica de automobile Renault ? Cu Dacia literară ? Şi iată, dragi confraţi-pintenaţi, la Uniunea Scriitorilor geniali ai Patriei afiliaţi, că, din ecuaţia noastră convulsivă lipseşte un termen cu o conotaţie emoţională! Iată cum ar suna fraza: „LIBERTATE EGALITATE FRATERNITATE - RECIPROCITATE ! Parcă nu am pus pe unde ar fi trebuit semnele de punctuaţie, dar, vă asigur că, (de)asupra lor nu am dreptul de copy-right! Nici stîngul ! Ce este Uniunea Scriitorilor ? O clădire cu doi lei paralei, în curînd eurolei, postaţi de-o parte şi de alta a intrării în eternitatea spiritului nostru deşăn]ţat. Cu secole în urmă, cum intrai în acel buncăr democratic, zăreai aliura diabolică a unui Corifeu creat de Partid, stavilă, adică zid ! Eu eram, pe vremea aia, jerpeleanu rău de tot! Şi, la masa lui izolată, mai zăcea şi o poeta fată. Tipul ăsta, cu aliură de mîrlan, era un mare gînditor pe al patriei noroi – în traducere exhaustivă: doua coaie ş-un butoi ! Mîrlănia lui milenară m-a dus cu gîndul la o scîndură depravată şi venală. De ce nu ar avea dreptul şi samovarul inculturii să decadă din raiul ăla apocaliptic ? Cum adică ? La Uniunea scriitorilor unii erau mai scriitori decît alţii ? Cine stabilea ierarhiile, Dumnezeu sau posteritatea ? ...şi mi-am adus aminte că a mai existat un poet ce a sodomizat o cavă ancestrală, sau o vacă comunală (sic!), aşa, pentru o nouă orînduire pestilenţială! Am întîlnit însă şi poeţi delicaţi. Umbre ale suavelor arome răspîndite de irişii visului, dar nu e ăsta timpul lor. Timpul lor este croit în eternitate! Azi ne căznim să ne nenorocim noi pe noi înşine, crezîndu-ne arondaţi efluviilor de legi democratice cernute în cetate.
Aşa că:
Subsemnatul, gramofon, de origine grafomaniacă, adicătelea patrie mumă, tată reverberatoriu, cîmpie cu mărar-mai-rar, maratonişti iluzorii şi colhoznici notorii... ia să ne (de)dăm noi la ceva filosofie, de-o fi să (ne) fie, să vă fie! Deconstructivismul filosofului francez Jacques Derrida (1930 - 2004), susţine că cititorul este cel care decide în ultimă instanţă întelesul lecturii şi nu textul în sine. Altfel spus, niciun text nu poate transmite la modul pur obiectiv şi absolut o informatie. Cum să nu ? Textul scriitorului îi însumează acestuia gîndirea artistică – sau, cum să-i spun, creativă ?! Ne aşezăm, copii, în faţa instrumentului de bătut cîmpiile patriei şi ne îmbătam cu apa din burlane, în loc să le creăm burlanelor „o clipă de orgasm”, cum zicea o poetă! Nu vreau să-i agăţ aici pe grafomani, pentru că şi aşa împînzesc cîmpia literaturii cu delirantele lor poezii, poeme, scurgeri, curgeri şi curgerii, sau pe prozatorii ce deschid uşi, închid ferestre, trîntesc portierele maşinilor, mîngîie damele, demoazelele şi dormezelele mai peste tot, ba prin urbea natală, ba pe la vreo trecere-petrecere de pietoni fruntea sus, vîntul v-a adus, motorabla v-a dus!

Ce semn lăsăm cînd părăsim pamîntul ?

Ce semn lăsăm cînd părăsim pamîntul,
Că viaţa noastră-i pe pămînt, aici.
O dîră delicată, precum o galerie,
Pe care-o sapă-n stîncă plăpindele furnici.
Sau poate că pe-o culme a visurilor noastre
Vom înalţa stindardul de pace şi război.
Pacea este lumina care ne scaldă fruntea,
Războiul e otrava ce ne-a distrus pe noi.
Dar aşa este viaţa aceasta pe pamînt
Croită din durere şi bucurii mărunte.
Vreau să te iau în braţe cu-o dulce voluptate,
Iubito, pune-mi mîna fierbinte peste frunte.
Că doar de-atît am parte, în rest sînt aiureli –
Ambiţii şi invidii, păcate refulate,
Care ne cern în suflet şi alte grozavii:
Minciuni, otravuri fine, bîrfe şi nedreptate...
M-ai răstignit în tine, fecioară amăruie,
Cu trupul de zăpada şi miezul de gutuie.

CIORBA HOMERICA

Pe ţărmul de răstrişte adus la baionetă
Stă îngerul pedestru  cu vestă şi bonetă
El este umbra veche a marilor sihaştri
Ce şi-au croit umbrele heraldice din aştri
Noi vrem orînduirea nedreaptă în solfegii
S-o preamărească proştii şi s-o iubească regii
Religia şi dînsa e un complot murdar
Care vrea să devină lumină-n lupanar
Şi ca să lumineze vin azi şi toţi rataţii
Ei sînt doar amintirea unui apus vremelnic
Să-i laude întruna şi hoţii şi confraţii
Răspunsul nostru este, cel mai ades, nemernic.
Sculaţi-vă din tronul cel de aur
Voi, osîndiţi la ciorbe de potroace
În pragul vieţii voastre un balaur
Rînjeşte excitant să vă provoace
Voi, osîndiţi la ghiftuieli regale
Să nu v-aduceţi singuri osanale
Că, drumul vieţii azi vă stă în cale
Treziţi-vă, dă-n clocot ciorba-n oale !
Stau fetele pe culme atîrnate
Ele aşteapta poate şi  un alt cavaler
Sînt blînde, sînt frumoase, afînate
Dar în restriştea noastră “Leru-i ler”!
Şi numai pizda aia proletară
Simţea orînduiala cea crudă şi nedreaptă
În timp ce tractoriştii de secole o ară
Ea ne şoptea ferice că încă este aptă !

Rapsodie in blue

Parcă s-a luminat dinspre apus
Dar cerul e prea jos, căzut pe munte
Cu pletele în vînt un pic cărunte
Cernînd un sunet fin căzut de sus
De mult prea sus îndeajuns
Din cerul cel de nepătruns
De jos în sus, de sus în sus
Precum un plîns
Se-aştern apoi fructele coapte
E noapte-n plină zi de şoapte
În licărirea unei stele
Mi-e dor acum de doruri
Şi dorurile-s grele
Şi cade draperia peste noapte
Mi-e dor de pere dulci zemoase coapte
Şi cade draperia de mătasă
Şi cade draperia
Şi cade draperia mai spumoasă
Dă-mi vinul tău să-l beau dulce mireasă
Aşa-mi fu dat, să pot să mă răsfir
În borangicul tău suav zefir
Să mă înec în dulcea ta făptură
Să-mi risipesc şi sufletul prin gură
Dar să iubesc, ce dulce e ispita
Ispita-i dulce
Ca şi cum ar vrea
Şi luna unduioasă să se culce
Lîngă dulceaţa ta de catifea
Apoi de cade bruma peste dealuri
Noi construim atîtea idealuri
Cît nu putem a le mai număra
Dă-mi mie, mie dă-mi făptura ta
Că tu zici nu,
Şi nu stiu cu’
Se potrivesc vocalele-ntr-o nuntă
Cînd munţii cei bătrini deja se-ncruntă
Cînd văd cum minunata din poveste
Se ferecă de zici că nici nu este
Dar ce păcat ţi-a întinat făptura
Ce vis amar ţi-a tulburat făptura
Ridică-te, încet...  pe înserate
Se umple masa vieţii de bucate
Se umple, da, se umple masa vieţii
Plăcerile ades sînt vinovate
Dar nu noi, nu,
Nu spune nu,
Plăcerile nu sînt nenumărate
Şi se numesc adesea voluptate
Hai, spune “da”
N-o lua aşa
Şi într-un gînd de toamnă doar o stea
Îmi da dulceaţa ta de catifea
S-o simt pe buze, s-o respir crezînd
Că este clipa ruptă dintr-un gînd
În care creşte cerul peste munte
Dar cerul are crestele cărunte
Şi se înfige molcom într-un vis
Joacă mireasă vie-n paradis
Vin stelele
Vin stelele, golaşe paparude
Vii, nestemate, fragede şi ude
Dansînd bezmetic
Dansînd suave dintr-un dulce petic
Dintr-un triunghi adesea exemplar
Fără lumină roş’ de lupanar
Cînd rasfiram prin cartea vieţii
Nebuni ca zeii dimineţii
Tu răsturnată peste mine
Dulceaţă suptă de albine
Şi numai mugurii cîntînd
În ritmul fecudundat de gînd
De e vreo veste
Ce poveste
Povestea dorurilor este
Legendă vie şi uitare
Uitarea este ca un vis
În care nu iţi e permis
Să-ţi plîngi de milă sau de viaţă
Uitarea e spre dimineaţă
Şi seara înfloreşte doar
Visul cu sufletul amar
Minune, tu,
Cînd tu spui “nu” !
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971