Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
În ce limbă s-a propovăduit Evanghelia la geto-daci?
În dialog cu Ministrul Culturii
Magdalena ALBU - ROMÂNIA ERMETICĂ ÎNTRE CEA PROFUNDĂ ŞI CEA REALĂ
Liviu ANTONESEI - MONOPOL PE ANTICOMUNISM
Două însemnări de Prof. univ. dr.Gavril CORNUŢIU
Carmen CĂTUNESCU - INTELECTUALUL ROMÂN, ÎNCOTRO ?
Interviul unui străin despre Romania publicat de ziarul Cotidianul
BILANŢUL DEZVOLTĂRII UNUI ACT DE CULTURĂ
ANUNŢ Al X1-lea Congres Internaţional de Dacologie: “ Malus Dacus”- 2010
1.POEZII ŞI POEME DE: Dimitrie GRAMA
Nicolae DRAGOŞ
EUGEN DORCESCU
Adrian BOTEZ
Ionuţ CARAGEA
Melania CUC
2.O CONTRIBUŢIE LA DEZBATERILE NOASTRE: „ANTIMERITOCRATIA”
Toma Alimos - In limba franceză de Constantin FROSIN
Adrian George Săhlean vă prezintă « Luceafărul” eminescian în limba engleză
Adrian George Săhlean vă prezintă interesantele sale « Reflecţii de traducător »
Daniela Firănescu despre Cezar Ivănescu
Dan BRUDASCU; - Minunile Lumii
Corneliu Florea - despre Victor Găietan şi Ciprian Anastasiu; Ştefan Străjeri despre Theodor Codreanu; Ioan Lilă despre Eugen Dorcescu
Gheorghe Lateş despre Constantin FROSIN; Nicolae Băciuţ despre Melania Cuc; Horia BĂDESCU despre Traianus
Octavian CURPAŞ despre A.M.Jucan; Eugen DORCESCU despre Marcel Turcu; Carmen Cătunescu despre Liviu ANTONESEI;
Antologiile comunei ALUNIŞ; Cristina Dosuleanu şi Virgil Untilă despre NICĂPETRE; Cristina Leviţchi şi Clara Toma
Al.Florin ŢENE despre „Agora literară”
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare 2
Ioan-Paul II şi « teoologia comunicării
DAN GHELASE NE PREZINTĂ UN APEL ŞI DOUĂ SITURI ARHEOLOGICE BUCURESTENE
Dan GHELASE - Conacul GRANT - Noutati nelinistitoare
PASSO DOBLE- Rubrica lui Ioan LILA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
„E minunat in Romania”... culese de Laurenţiu Burlacu, Panaite Chifu, etc...
George ROCA şi Paul Maria MEFIETIC
Filme subtitrate
Cum am venit pe lume
 DAN GHELASE NE PREZINTĂ UN APEL ŞI DOUĂ SITURI ARHEOLOGICE BUCURESTENE


Stimati colegi,
Dorintele noastre de protejare a valorilor, de infrumusetare si creare a unui ambient cat mai prietenos...se afla, cred, la o rascruce...
O noua stapanire la Min.Culturii, schimbari la DCCPCNMB si INMI (Inst.Nat. al Mon.Istorice), aglomerari de probleme restante si oprtunitati prezente cer un efort de reorganizare din partea noastra.
Constienti de slabiciunea societatii noastre civile si gradul scazut de implicare, ne-am rezumat la semnalarea problemelor si constientizarea aspectelor vietii orasului, in paralel putand si observa punctele noastre slabe si capacitatea de compromis...
Insa nu se mai poate, blocul dela Catedrala SFT.Iosif are reluate lucrarile, alte cateva edificii celebre - Casele Ienachita Vacarescu, Spiru Haret sau Nanu Muscel (din Pta.Romana) sunt la cumpana ireparabilului, eleganta Caii Victoriei se altereaza continuu...
Paradoxal, desi ne simtim neputinciosi, am realizat unele succese si am capatat notorietate, guvernantii si edilii cautand cu insistenta crearea unei societati civile paralele care sa ne substituie...Putem vedea chiar la TV invocarea insistenta de catre politicieni a...presei, ca societate civila !...
In aceasta conjunctura este necesara organizarea unei intruniri a noastra, a celor care lupta pt patrimoniul cultural sau natural al Bucurestilor si a specialistilor dedicati, pt stabilirea unei platforme comune de probleme / evaluare a resurselor de care dispunem / program de actiuni viitoare / conferinta de presa.
Va rog sa estimam cu totii situatia si propunerea avansata si sa va exprimati parerea si propuneri...


1. Conacul Dudesti

Conacul este un sit istoric din Lista Patrimoniului Istoric, putin cunoscut. Dateaza cel putin din 1760, fiind dintre cele mai vechi edificii din Bucuresti si se afla pe str.Ilioara nr.15.Probabil donat statului, sub comunism a fost alocat Fabricii de Tutun  Regie - ca atelier anexa pt service masini fabricatie tigari - sub  denumirea de "ferma".
Odata cu privatizarea fabricii, catre firma Galaxy, si conacul a fost  preluat de noul proprietar, depozitand arhiva Fabricii de Tutun (!?) si  fiind in stare semi-parasita.
Curtea imensa a conacului este marginita de un zid de fortificatie si  contine si alte vechi anexe, ca turnul de apa. In axa se afla si  biserica Sft.Nicolae Dudesti, ctitorita tot de boierii Dudescu si
apartinand in vechime conacului. Conacul are o remarcabila pivnita cu bolti brancovenesti - asemanatoare  Palatului Cotroceni - din care pornea un tunel de refugiu.
Datorita valorii istorico-arhitectonice deosebite au existat proiecte de  restaurare, astazi fiind insa doar o alta..."casa care plange"!

2. Despre istoria veche a Bucurestilor,
 
Interesant articol trimis de un roman din strainatate...
Adaug ca in Curtea Veche se gasea si inchisoare, comuna cu depozitul de tunuri...si dela care a ramas denumirea de..."puscarie"...!
Remarc ca sunt enumerate resturi de locuinte mult mai vechi, iar din discutii recente cu istorici am auzit chiar de enumerarea multor case de boieri si biserici, ceeace indica o aglomerare urbana...cu mult anterioara celor 550 de ani atestati...
Iar Panait I.Panait este un venerabil istoric fascinat si cu multe memorii de refacere...privind ruinele Man.Sft.Sava si Academiei Domnesti...ingropate sub actuala Piata a Universitatii, exact unde se vrea parcajul subteran...
Curtea Veche din Bucuresti
Sa ne imaginam, distinse cititorule, o ulita lata de 4,5 metri, coborand intr-o usoara panta, flancata de case cu etaj de care se agata balcoane din fier, cu peretii scorojiti de vreme, front stradal care se completa cu grele usi din metal ce ferecau doua tainice hrube.
Purta aceasta modesta artera bucuresteana numele de Strada Soarelui, denumire atribuita de serviciul de nomenclatura stradala al Primariei, fara a se banui ce zace sub caldaramul ei de piatra. in obscurul celor doua inguste trotuare pare o gluma sa evoci astrul datator de lumina prin denumirea unui asemenea culoar vesnic in umbra.
Orasenii care grabeau, in faptul diminetii, spre Hala Unirii aflata in imediata apropiere, cu patru decenii in urma, sau in directia opusa, spre Ulita cea mare a Lipscanilor, nu erau constienti ca strabatand Strada Soarelui isi purtau pasii pe o veche alee a Curtii Domnesti, consemnata pe hartile anului 1790.
Se presupune ca terenul de circa 25.000 de metri patrati ce adapostea Curtea, cu tot ce insemna palatul, constructiile care gazduiau nu numai familia voievodala, ci si institutiile centrale ale tarii, incepand cu Sfatul, Logofetia, Visteria, Spataria, Vornicia si toate celelalte, era de fapt o imensa ograda numita Curtea Domneasca.
Cronicarii acelor vremuri si oaspetii straini care s-au obosit sa-si astearna impresiile pe hartie dau informatii interesante, unele laudative, altele suficient de critice. Este si firesc sa fie asa, de vreme ce orasul acesta era supus, in fiece deceniu, la cel putin o invazie straina. Obiectivul principal, de fiecare data, era casa lui Voda pe care o jefuiau, iar la plecare ii dadeau foc. Toata zona centrala a orasului de azi zace peste un strat de 1-2 metri de moloz si spuza.
De cand a devenit resedinta, mai intai secundara, vremelnica (in secolul al XV-lea), apoi principala (in secolul al XVII-lea), orasul Bucuresti a avut parte de calamitati nu numai naturale - cutremure, incendii, revarsari ale pardalnicului rau pe malul caruia se afla si care-i asigura apa necesara existentei -, ci si de cele provocate de straini. Domni cu mai indelunga sedere in tron si daruiti de Dumnezeu cu har gospodaresc se straduiau sa indeparteze stricaciunile sau sa ridice cladiri, in primul rand Palatul.
Asa se face ca ansamblul arhitectonic domnesc nu si-a pastrat eventuala ordine inceputa de Vlad Tepes, ci s-a completat mereu, facand imposibila o incadrare intr-un anumit stil arhitectonic. Doar zidirea lui Constantin Voda Brancoveanu, cu loggia si foisoarele din fata, cu dotarile interioare, cu cladirile din zid pentru garnizoana, cu incinta trasa prin perete de caramida exprima aderenta la stilul numit brancovenesc.
Toata aceasta incarcatura de constructii, incepand cu Palatul si terminand cu grajdurile dinspre Baratie si soproanele pentru carete, cereau sume mari pentru intretinere, chiar daca Voda beneficia de cei mai buni mesteri, numiti, de altfel, "mesteri domnesti".
Aducerea domnitorilor fanarioti cu scurte sederi pe tron si cu fierbinti dorinte de imbogatire, a avut repercursiuni si asupra laturii gospodaresti. Curtea a inceput, in ciuda eforturilor celor doi domni Mavrocordat, Nicolae tatal si Constantin fiul, sa se deterioreze. Catre sfarsitul cenusiului veac XVIII lucrurile s-au agravat. Alexandru Ipsilanti, unul dintre domnitorii fanarioti merituosi, a hotarat, dupa ce un calcul ii dovedise cat de mari erau cheltuielile de reparatii, ca era mai nimerit sa-si faca Curte noua.
In anul 1775, dobandind terenul ocupat de vii de deasupra manastirii Mihai Voda, din dreptul actualului pod Izvor, domnitorul a asezat temelia acestei Curti. Astazi, in apropierea acelor locuri , rase cu prilejul construirii Palatului Parlamentului, este un asa-zis parc, acolo unde alta data era un deal sfredelit de tunele ce adaposteau alimentele, proviziile si toate cele necesare Curtii.
Interesant este faptul ca acest teren, oferind cea mai buna protectie impotriva seismelor, nu a primit pivnite sub incaperile palatului. Cert este faptul ca aceasta Curte Noua, zisa si Curtea Arsa, spunem noi si Curtea blestemata, de altfel de scurta durata, a dat lovitura de gratie Curtii Vechi din buricul orasului.
Parasita de domnitor, care harazise aici doar "Tribunalul Criminalicesc", Curtea Veche avea sa ajunga adapostul dezmostenitilor soartei, de care Bucurestiul nu a dus niciodata lipsa. Un domn batran si hapsan de bani, pe numele lui Voda Constantin Hangerli, a hotarat parcelarea Curtii Vechi si scoaterea terenului, pe care se gaseau cladiri si ulite, la mezat.
Tranzactiile s-au facut intre 1798-1799, dupa care au adapostit peste 50 de noi proprietari. Cumparatorii - boieri, negutatori de seama, mestesugari, mari avuti, intrau in posesia unor loturi cu diferite intinderi, unii dintre ei dobandind chiar incaperi acoperite de bolti semicilindrice, pereti inalti de 10-12 m, unele zidarii apartinand chiar salii tronului.
Nu s-au asternut bine la treaba si s-a starnit un mare incendiu, in 1804, care s-a abatut si asupra fostei Curti, provocand distrugeri insemnate. Precum dupa alte atari calamitati, nu putine la numar, incendiul a lasat straturi groase de moloz, barne carbonizate, cenusa si alte efecte, indata a urmat, in 1806, un razboi ruso-turc care a adus ocupatia straina ce s-a mentinut pana in 1812, an in care, la Hanul lui Manuc, in salonul fostului "Tribunal Criminalicesc" s-a incheiat pacea prin care s-a produs raptul teritorial al Basarabiei, luata de rusi.
Dupa razboi s-au iutit lucrarile noilor proprietari, constienti de pozitia exceptionala a noilor lor stapaniri. in mai multe cazuri, in pivnite sau in straturi de pamant depus peste boltile pravaliilor zidite atunci s-au descoperit monede austriece din 1816. Toata aceasta efervescenta a completat efectele distructive ale calamitatilor naturale.
Nu s-au mai putut pastra constructii domnesti, au fost trasate noi artere, asa cum sunt strazile Covaci, Sepcari sau cioturi din fundatiile de ziduri care au fost acoperite cu moloz si spuza in cele mai multe cazuri. Se cunosc si situatii in care zidarii au constatat ca fundatiile si chiar peretii care corespundeau planului casei pe care ei o inaltau, fiind foarte puternice, le incastrau in structura cladirii respective. Asa s-au salvat si cele doua hrube din Strada Soarelui nr. 10, de unde va incepe noua aventura a dezvelirii vestigiilor domnesti.
Catre anii 1830, lucrurile capatasera structura cea noua, dar pentru scurt timp, caci, in 1847, tot centrul orasului a fost mistuit de un distrugator foc starnit, in Sfanta zi de Pasti, de un copil. A fost cel mai mare incendiu consemnat in istoria Bucurestilor. Din nou moloz, barne arse, caramizi si pereti innegriti.
Prin devotamentul bucurestenilor, harsiti acum de atatea dezastre, a fost depasit si acest moment. Viata isi urmeaza fagasul precum apele Dambovitei in albia ior. Oamenii noi au nevoie si de alte lucruri decat sa lupte cu stihiile naturii. Unii dintre ei cer autorizatii sa scociorasca casele distruse de foc pentru a recupera bunuri. Altii se intorc la preocuparea de a descoperi lucruri vechi pe care ei le numesc "antice". Printre acestia s-a numarat si Andrei Papazoglu care se prezenta "comersant de clasa intai si boier de pe podul Mogosoaiei" (azi Calea Victoriei) si fiu! sau Dimitrie Papazoglu, devenit colonel, istoric, arheolog autodidact si colectionar. Ambii cunosteau si rascoleau hrubele domnesti din Strada Soarelui.
Papazoglu fiul scrie ca in muzeul personal se afla "o mare teava de tun cu o mica ghiulea de calibrul lui" si un iatagan, gasite "de raposatul meu parinte intr-o pivnita veche a fostului palat domnesc", alaturi de alte obiecte de podoaba. Cercetarile acestor doi curiosi marcheaza de altfel prima etapa de investigare a Curtii Vechi.
Au trecut bune decenii, timp in care locatarii casei din Strada Soarelui nr. 10 folosisera pentru cerinte gospodaresti cele doua hrube ferecate cu usi de fier. in 1953 a luat fiinta santierul arheologic al Academiei Romane care isi propunea o cercetare, de data aceasta stiintifica, a terenului fostei Curti domnesti.
Responsabil stiintific pentru acest obiectiv era Dinu V. Rosetti, nepotul marelui patriot CA. Rosetti, ajutat de un distins arhitect, profesorul Horia Teodoru. Sapaturile lor au vizat cele doua hrube, cateva ganguri si curti interioare, terenul din jurul bisericii "Buna Vestire" si altele. Lor le revine meritul de a identifica ziduri ramase din vremea lui Vlad Tepes. Au facut un releveu, considerand ca aceste hrube au doua travee (sali lungi), ca exista resturi din peretii caselor domnesti in structura cladirilor existente etc.
Dupa publicarea acestor constatari si a altora, interesul pentru Curtea domneasca s-a ostoit. Patria avea probleme mult mai ardente, considerate astazi, pe buna dreptate, lamentabile himere. in timp ce numele lui Dracula bantuia lumea, opera lui constructiva din vatra Bucurestilor era data uitarii. Singurii care foloseau acele hrube, ce acopereau circa 120 de metri patrati frau vanzatorii din Piata Unirii, care isi depozitau aici ambalajele marfurilor lor, pana la evacuarea acestora. Cum butoaiele de branza, lazile de legume, bidoanele de muraturi degajau mirosuri neplacute, s-au facut plangeri la Municipalitate care, drept raspuns, a hotarat amenajarea, in Strada Soarelui 10, a unei berarii, desi la doar cativa pasi isi oferea clondirele Restaurantul Argesul.
Pentru punerea in practica a poruncii, proiectantii aveau nevoie de unele date, mai ales ca, dand la o parte ramele din tabla groasa de fier a usilor vedeau, in obscurul pivnitei, doua bolti imense sustinute de pereti din bolovani de rau si caramida. Singura sursa de lumina, in cazul inchiderii usii, era un gol de fereastra care arata grosimea de peste un metru a peretilor.
In aceste conditii, s-a cerut interventia arheologilor Muzeului Bucuresti, care au demarat a treia etapa de cercetare a disparutei Curti. Era sfarsitul lunii august 1967 cand s-a declansat cea mai ampla campanie de investigare a centrului istoric al capitalei, depasindu-se tot ce se facuse in acest sens pana atunci.
Obiectivul central era Palatul Voievodal amenajat peste zidurile cetatii lui Vlad Tepes, asa cum indicau cele doua hrube. Cum acesta nu era insa singurul obiectiv, concomitent, au fost pornite investigatiile privind Hanul lui Manuc. Mai erau avute in vedere Hanul Gabroveni, Hanul cu Tei si chiar unele cladiri aflate pe strazile Lipscani, Selari si Covaci. Strada Soarelui avea atunci un front stradal compact, cu case de 1-2 etaje aliniate de o parte si de alta, unele dintre ele suspect de spatioase.
Nimeni dintre locatari nu banuia ce se ascunde sub pavimentul caselor lor ori in peretii acestora, de cele mai multe ori tencuiti. Toate casele erau locuite de o populatie numeroasa, de toate varstele. Erau si oameni care lucrau in unitatile comerciale din acest centru, la Halele Unirii, in banci, scoli etc. Primele sectiuni arheologice au pornit tot din hrubele amintite, acum acoperite de un strat gros cam de 1,5 metri de tot felul de necuratenii.
Santurile au fost concepute pentru a raspunde spatiului dat, fiind orientate pe panta si in directiile est-vest. Datele obtinute erau indeajuns de convingatoare in a demonstra ca ne aflam intr-o mica suprafata dintr-un subsol mult mai extins. S-au identificat variate tehnici de lucru, diferite nivele de calcare. Pentru a se delimita intinderea constructiei domnesti s-a trecut la deschiderea altor santuri afara, in ganguri si curti interioare si apoi a inceput investigarea tuturor pivnitelor, problema deosebit de spinoasa, mai ales ca in sezonul premergator iernii aceste incaperi erau umplute cu combustibil, preparate culinare, sau indeplineau rolul de magazii de marfuri. Rezultatele erau insa impresionante, aratand ca pamantul pastreaza inca dovezi nebanuite pana atunci.
La Curtea Domneasca din Bucuresti s-a experimentat o metodologie aparte, executandu-se o macroarheologie care afecta strazi, case, terenuri libere, dublata de o microarheologie privind fiecare obiectiv descoperit, o arheologie a zidurilor care pornea de la realitatea ca un perete avea fundatie din bolovani de rau specifica secolului XV, un adaos intervenit in secolul XVI si coama din secolul XVII sau XIX. in fata acestor realitati a trebuit cercetat fiecare perete, pornindu-se cu straifuri de decapare a tencuielii de la cornisa pana la talpa fundatiei. Asa s-au identificat, de exemplu, peretii domnesti refolositi prin incastrare in structura caselor din secolul al XlX-lea.
Au fost necesari sapte ani de cercetari, desfasurate zi de zi pe parcursul primilor ani, indiferent de anotimp. Au fost mutati toti locatarii, acestia primind in schimb spatii la blocurile noi. Toate cele saptesprezece imobile presupuse a se afla peste vestigii au fost cercetate, indicandu-se partile valoroase, care aveau sa ramana, precum si cele adaugate dupa anul 1800, pastrate in conditiile in care nu afectau desfasurarea zidurilor de interes istoric. in curtile interioare, cum au fost cele din Strada Soarelui nr. 6-8, s-au descoperit bordeie din secolele III-IV, VI-VII, IX-XI, marturii ce indica o continuitate de locuire a acestui tapsan.
Cea mai intinsa si mai populata a fost asezarea din secolele IX-XI, care de fapt depaseste dimensiunile unui sat din acea vreme. Concomitent cu investigatia arheologica s-au desfasurat proiectarea si lucrarile de consolidare, completare si conservare. Municipalitatea, care a fost autoritatea cea mai interesata, a investit peste sase milioane de lei, la valoarea anilor 1968-1974, a asigurat spatiul locativ evacuatilor si a sustinut organizarea Muzeului Curtii Vechi, inaugurat in aprilie 1972.
Prin toate acestea, istoria metropolei domnesti si-a dobandit noi certificate privind lunga ei devenire. Astazi, la Curtea Veche se pot vedea fundatiile primei "Cetatui", facute din caramida si mortar in secolul XIV. Era un turn cu suprafata de circa 160 de metri patrati, cu acoperisul din olane, sustinute de barne groase de stejar. Un post de observatie domnesc asupra drumului ce facea legatura cu vadul Giurgiului si de aici cu Balcanii.
Peste aceasta constructie, mistuita de un incendiu, ale carei resturi zac la 5 metri adancime fata de caldaramul Strazii Soarelui, s-a zidit "Cetatea Bucurestilor", opera lui Vlad Tepes din anii 1458-1459. in acest castru de circa 700 de metri patrati a fost emis hrisovul din 20 septembrie 1459 care contine prima insemnare a numelui "Bucuresti". Impresionantele ziduri din bolovani si blocuri de piatra incasetate cu caramizi puse pe cant apartin lui Mircea Ciobanul, traitor la mijlocul secolului al XVI-lea.
Domnitorii veacului VIII - Grigore I Ghica, Gheorghe Duca, Serban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu - au zidit "case", cum le numesc cronicarii, lipite una de alta in functie de inaltarea lor. Tot timpul, nucleul de baza a fost cetatea lui Dracula. in faza lui de maxima extindere, Palatul Voievodal din Bucuresti ocupa o suprafata de peste 3.300 de metri patrati, avand subsoluri, parter inalt, etaj, de la fiecare dintre acestea pastrandu-se marturii, cele mai spectaculoase fiind acele patru travei al hrubelor.
Dimensiunile si maretia acestor constructii sugereaza calitatile de exceptie ale casei domnesti. Curtea, cu toate constructiile ei - alei, instalatii tehnice, pavimente -, completa aspectul fatadei, unde calatorii straini admirau scarile de marmura, foisoarele largi si loggia strajiuta de douasprezece coloane inalte.
Au ramas in formele lor originare Palatul Doamnei Pauna, zidit intre 1714-1715, cladirea "Tribunalului Criminalicesc" din Hanul lui Manuc si, tot aici, hrubele-grajduri ale garnizoanei domnesti. Cercetarile de ultima ora au urmarit identificarea Portii de Jos a Curtii si incinta acestui vast ansamblu arhitectonic si sediu al autoritatii voievodale.
Atat eu, ca fost sef al cercetarilor arheologice, secondat de eminentul coleg dr. Aristide Stefescu, acum trecut in eternitate, am fost convinsi ca tot ce s-a putut scoate la lumina constituie numai o parte din vestigiile acesta! monumente de interes istoric romanesc.
                                                                                                                                                            Panait Ion Panait
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971