Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
În ce limbă s-a propovăduit Evanghelia la geto-daci?
În dialog cu Ministrul Culturii
Magdalena ALBU - ROMÂNIA ERMETICĂ ÎNTRE CEA PROFUNDĂ ŞI CEA REALĂ
Liviu ANTONESEI - MONOPOL PE ANTICOMUNISM
Două însemnări de Prof. univ. dr.Gavril CORNUŢIU
Carmen CĂTUNESCU - INTELECTUALUL ROMÂN, ÎNCOTRO ?
Interviul unui străin despre Romania publicat de ziarul Cotidianul
BILANŢUL DEZVOLTĂRII UNUI ACT DE CULTURĂ
ANUNŢ Al X1-lea Congres Internaţional de Dacologie: “ Malus Dacus”- 2010
1.POEZII ŞI POEME DE: Dimitrie GRAMA
Nicolae DRAGOŞ
EUGEN DORCESCU
Adrian BOTEZ
Ionuţ CARAGEA
Melania CUC
2.O CONTRIBUŢIE LA DEZBATERILE NOASTRE: „ANTIMERITOCRATIA”
Toma Alimos - In limba franceză de Constantin FROSIN
Adrian George Săhlean vă prezintă « Luceafărul” eminescian în limba engleză
Adrian George Săhlean vă prezintă interesantele sale « Reflecţii de traducător »
Daniela Firănescu despre Cezar Ivănescu
Dan BRUDASCU; - Minunile Lumii
Corneliu Florea - despre Victor Găietan şi Ciprian Anastasiu; Ştefan Străjeri despre Theodor Codreanu; Ioan Lilă despre Eugen Dorcescu
Gheorghe Lateş despre Constantin FROSIN; Nicolae Băciuţ despre Melania Cuc; Horia BĂDESCU despre Traianus
Octavian CURPAŞ despre A.M.Jucan; Eugen DORCESCU despre Marcel Turcu; Carmen Cătunescu despre Liviu ANTONESEI;
Antologiile comunei ALUNIŞ; Cristina Dosuleanu şi Virgil Untilă despre NICĂPETRE; Cristina Leviţchi şi Clara Toma
Al.Florin ŢENE despre „Agora literară”
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare 2
Ioan-Paul II şi « teoologia comunicării
DAN GHELASE NE PREZINTĂ UN APEL ŞI DOUĂ SITURI ARHEOLOGICE BUCURESTENE
Dan GHELASE - Conacul GRANT - Noutati nelinistitoare
PASSO DOBLE- Rubrica lui Ioan LILA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
„E minunat in Romania”... culese de Laurenţiu Burlacu, Panaite Chifu, etc...
George ROCA şi Paul Maria MEFIETIC
Filme subtitrate
Cum am venit pe lume
ACTUALITATEA LITERARĂ ŞI EDITORIALĂ

 MUMIILE SONORE

„E încă un poet şi mai mare decît Blaga!...“
Gamal el-Ghitani

Există mari creatori a căror operă, dacă ar putea grăi în grai uman, nu s-ar plînge de faptul că ea va rămîne posterităţii pe cînd autorul ei o petrece şi se duce. Pe Cezar Ivănescu, însă, fiecare vers pe care l-a scris îl cuprinde ca o matrice, ar vrea să-l aibă de-a pururi înăuntrul său, într-atît îl iubeşte. Asta înţelege oricine îl cunoaşte pe Poet, dar... atenţie: îndeajuns de bine.
Aflîndu-mă în preajma dînsului (mai apropiată, mai îndepărtată, mai apropiată) încă de pe vremea studenţiei, cînd m-a primit în cenaclul „Numele Poetului“, ostenindu-se şi cu poemele mele, ca şi cu ale atîtor altora, mi s-a întîmplat şi mie, cum multora li se întîmplă, să nu-l pot desprinde din matricea versului, să mi se pară că trăieşte deja într-un fel de posteritate căreia ce-i mai poate aduce umilul prezent?
Abia în urmă cu cîţiva ani, ruşinîndu-mă, cu un prilej oarecare, de inerţia mea, am încercat să îi traduc cîteva poeme în franceză. A fost prima oară cînd am meditat la traductibilitatea poeziei dînsului, împreună cu doamna Maria Ivănescu, care ea însăşi tradusese mai multe poeme. Mă tentase ce era mai greu: unele poeme în vers clasic pe care le iubeam. A trebuit să recunosc că nu întotdeauna iubirea poate face minuni, dar am dat vina şi pe limbă – nu pe limba franceză, ci pe franceza mea.
Şi m-a ispitit un gînd: dar araba?!
L-am amînat sine die, nesimţindu-mă în stare, pentru moment. Gîndul a revenit, dar nu a dat rod decît mai de curînd şi poate că nu întîmplător, abia sub soarele Egiptului.
Domnul Gamal el-Ghitani, redactorul-şef al revistei Akhbar el-Adab, „Ştirile literare“ (care apare la Cairo, cea mai importantă revistă literată egipteana şi cu cea mai largă audienţă în lumea arabă) şi un extraordinar prozator egiptean, m-a privit cu speranţă şi mi-a zis: „Am fi foarte dornici să traduci din literatura română. E aproape necunoscută la noi. Eu nu am citit decît ceva de Panait Istrati şi ceva de Sadoveanu. În afară de unii scriitori din diaspora voastră care sînt cunoscuţi, evident... Dar, de pildă, nu ştiu nici măcar numele unui poet“.
Mi s-a strîns inima: dureros adevăr. În timp, m-am convins că, din păcate, nici măcar oamenii de cultură egipteni nu cunosc mai nimic despre literatura română scrisă în ţară. Dacă nume ca Eliade, Cioran, Ionescu şi altele au pentru ei o anumită rezonanţă, în schimb numele lui Eminescu nu are nici una.
Cînd domnul Gamal a rostit apăsat că nu cunoaşte „nici măcar numele unui poet“, două nume mi-au venit imediat în minte: Eminescu – primul care i-ar fi venit oricărui român – şi Cezar Ivănescu - cel de-al doilea ţîşnind, parcă, din locul lui special în subconştientul meu, stîrnit, poate, şi de formularea interlocutorului.
Nu plecasem la Cairo (unde am stat un an universitar la o bursă de specializare în lingvistică arabă, primită în baza Acordului cultural bilateral) cu nici un plan clar de activitate literară, poate şi pentru că lingvistica trecuse temporar pe un plan prioritar faţă de preocupările mele literare.
Noroc că din ţară cărţile mi-au sosit la timp...
Am încercat să traduc Eminescu, mai ales „ Egipetul“, dar, nemulţumită de rezultat (nu reuşeam să redau imaginile fără a trăda efectele prozodice şi invers), l-am abandonat cu un sentiment de eşec şi de vină care continuă să mă stăpînească.
Tradusesem încă din ţară cîteva poeme de Lucian Blaga în vers alb, de ale căror variante în arabă eram destul de mulţumită, mai ales că avusesem ocazia să cer şi părerea unor colegi arabişti care le consideraseră reuşite şi, mai ales, îl „recunoscuseră“ în ele pe Blaga.
Într-o zi, i-am dus domnului Gamal douăzeci de poeme şi i le-am pus pe birou cu o mînă tremurîndă. Se mai aflau de faţă prozatorul Ezzat el-Qamhawi şi poetul Abd er-Rahman el-Abnudi. Curios peste măsură, domnul Gamal lasă orice altă treabă şi îl roagă pe poetul el-Abnudi să citească cu vocea lui gravă, de actor.
După primul poem („Izvorul nopţii“), s-a lăsat tăcerea. El-Abnudi l-a mai citit încă o dată, şi mai atent la frazare, apoi a exclamat admirativ: „Allaah!". A mai citit cîteva poeme, mult mai nuanţat – se vedea că „prinsese“ nu numai melodia interioară, ci şi că „ se prinsese“ în mrejele metaforei blagiene.
Ezzat a luat foile din mîna colegului său, continuînd lectura cu glas mai puţin grav, dar mai cald. Apoi mi-a cerut să recităm în paralel cîte o strofă (un fragment) în arabă şi română. Domnul Gamal asculta extrem de atent, în tăcere. La sfîrşit, a exclamat: „Asta da poezie! Ce metafore! Ce forţă! De ce îl ţineţi ascuns pe acest... Blaga? E colosal.” După ce grupajul a apărut pe două pagini, în „inima“ revistei, însoţit de prezentarea lui Blaga ca poet şi filozof, am auzit multe cuvinte de minunare şi admiraţie faţă de poezia lui din partea unor oameni de litere (Akhbar el-Adab este o revistă foarte citită şi foarte bine distribuită în lumea arabă). Dar cel mai mult mă bucuram cînd, de atîtea ori, în următoarele luni, domnul Gamal mă prezenta adăugînd sistematic: „Prin ea am cunoscut un poet extraordinar, Lucian Blaga“ şi rostea numele poetului, devenit familiar, cu un fel de încîntare. Mă mai bucuram cînd, în toiul unei discuţii literare, cineva mă întreba: „Nu ai tradus tu nişte versuri extraordinare ale unui român... cum se numeşte?...“ – Lucian Blaga, răspundeam eu, abia aşteptînd să-l aud pe interlocutorul meu repetîndu-i numele, pentru el exotic, dar un nume care constatam că avea o rezonanţă specială în conştiinţe.
În vidul acela de cunoaştere, aproape hidos, care existase în mintea intelectualilor egipteni cu care stăteam de vorbă, se instalase o stea luminătoare cu numele lui Blaga. Bucuria de a auzi numele lui Blaga rostit de egipteni m-a împins (deşi nu doar ea) să traduc şi un fragment din „Fiinţa istorică“ în care poetul filozof vorbeşte despre istoriografia egipteană şi metafora pe care o reprezintă pentru această ştiinţă listele cu numele regilor la vechii egipteni. Blaga corectează opinia potrivit căreia istoriografia egipteană ar fi primitivă, rudimentară, embrionară, explicînd că ea este de fapt, potrivit vechii mentalităţi egiptene, istoriografia totală, căci numele regilor sînt de fapt „mumii sonore“ care, conservîndu-se, conservă statul, esenţa lui. Metafora a plăcut mult unor literaţi egipteni.
Fericită că „mumiile sonore“ au avut un ecou puternic, meditam la faptul că orice cuvînt scris îl poate costa ori răsplăti, în timp, pe un scriitor. Aşa cum Blaga înţelesese cîndva spiritul egiptean, tot astfel egiptenii de azi, care au – cred – o „obsesie a numelui“, păreau că vor să ajungă la esenţă prin nume, întrebîndu-mă cu obstinaţie: „Cum se numeşte?... Aaah: Blaga! Ce mai ţineţi voi, acolo, ascuns în poezia voastră?“ m-a întrebat domnul Gamal într-o buna zi. Pregătisem în jur de cincisprezece poeme ale poetului Cezar Ivănescu. După Blaga şi efectul pe care îl produsese, am simţit că nu există urmare mai potrivită. Cel cu care am revăzut traducerile şipe care am „probat“ efectul a fost Ezzat care a intrat imediat în rezonanţă cu textul, cuprins de o gravă încîntare: „Îmi place mult fiindcă e greu, e adînc nu e pentru oricine.“ Erau poeme în vers alb din „Cele mai frumoase poezii“.
Domnul Gamal era ocupat peste măsură în biroul său şi mi-am zis că nu este momentul... În sala mare a redacţiei, am avut imboldul de a postfaţa o discuţie despre poezie pe care o purtam cu Goda Khalifa (nu numai un grafician de elită, dar şi pretenţios degustător de literatură) citind din poemele lui Cezar Ivănescu. Goda asculta electrizat. Mi-a cerut să citesc rar, cu voce coborîtă. Mi-a spus după primul poem: „Sette Zeinab (aşa îmi spunea el, « doamnă Zeinab», nevrînd să accepte că n-aş fi egipteancă!), coboară glasul! aşa ceva se citeşte între noi, care avem oarecare treabă cu moartea... - şi citeşte rar: asta e poezie care intră în sînge, e periculoasă!”
Absorbită de lectură şi de încordarea cu care urmăream efectul, abia am băgat de seamă cînd domnul Gamal, care ieşise din birou şi traversa sala, se oprise de cîteva secunde dinaintea noastră, ascultînd. Cînd am terminat poemul pe care tocmai îl recitam, mi-a luat foaia din mînă şi a citit-o din nou, pentru sine. Mi-a mai luat din mînă un poem, l-a sorbit cu sete, apoi mi-a zis:
– Cine e?
– Cezar Ivănescu.
- Trăieşte?
– Da, mulţumim lui Dumnezeu!
– E un poet încă şi mai mare decît Blaga!
Două poeme citise Gamal el-Ghitani („Prima fecioară a omului“ şi „Turn“) „!Cînd m-am născut, mama,/ pe-o masă, întinsă,/...) apoi dădea această sentinţă. De emoţie, am bîiguit:
– De ce spuneţi asta?
– E mai adînc. N-am citit poeme despre moarte mai cutremurătoare ca acestea.
Apoi şi-a continuat traversarea sălii, iar la întoarcere mi-a cerut să-i dau toate poemele pe care le aveam, ca să le citească peste noapte. I le-am dat, însoţite de o prezentare bio-bibliografică a poetului.
Cînd l-am revăzut, mi-a spus: „Nu m-am înşelat. E mai mare decît Blaga. E cea mai bună poezie tradusă pe care am citit-o.” Şi mi-a mulţumit (!) pentru că i-am „dăruit"  asemenea lecturi.
Şi din nou mi-a fost dat să mă bucur auzind numele poetului pe buzele unor literaţi egipteni. Cineva m-a mustrat:
– Mai lăsaţi-ne, domnule, şi nouă un pic de loc! Voi, românii, nu aveţi decît poeţi din aceştia... ucigători?! Ăştia nu scriu, ci...
– Fac mumii sonore, l-a întrerupt Ezzat.
Recitesc aceste relatări cît se poate de exacte despre impactul pe care l-au avut poemele lui Blaga şi Cezar Ivănescu asupra unei elite a scriitorilor egipteni. Îmi dau seama că ele au şanse mari să pară ciudate cititorului cu mentalitate europeană. Ar trebui ca cineva să cunoască atmosfera de la redacţia revistei Akhbar el Adab, deschiderea, setea de nou de acolo, de literatură modernă bună, lipsa de prejudecăţi culturale, ca să înţeleagă că în acel loc reacţiile puternice şi directe faţă de sensul de calitate sînt cît se poate de fireşti. Şi poate ar trebui să ştie că egiptenii sînt un popor de oameni plini de spontaneitate, calzi, comunicativi şi foarte curioşi.
Ar trebui ca cineva să îl cunoască pe Gamal el-Ghitani, nu numai scriitorul de excepţie, ci şi omul atît de profund care despre esenţe discută într-un limbaj esenţial, emiţînd un fel de discurs continuu pentru care sincopele timpului nu contează. Căci la o bună bucată de vreme, în toiul unei discuţii despre sufism, mi-a zis: „Şi la Blaga am întîlnit idei sufite. Dar, mai mult decît el, Cezar e un poet sufit. Nu ştiu dacă ştie asta despre sine.“ Iar deunăzi, la telefon, m-a rugat: „Mai trimite-ne! Este atît de frumos ce ai tradus!" Şi i-a transmis salutări... domnului Cezar Ivănescu.
Şi ar mai trebui ca cineva să încerce, prin experienţă proprie, efectul pe care îl poate produce literatura română de esenţă asupra unui ales eşantion de public străin pentru a-mi împărtăşi bucuria, uimirea, regretul şi speranţa.
Regretul că în conştiinţele multor lectori literatura noastră nu are încă un loc al ei, nu are un nume şi speranţa că este, totuşi, posibil să şi-l capete.
                                                                                                                                      Daniela FIRĂNESCU
                                                                                          Contrapunct număr dedicat poetului Cezar Ivănescu decembrie 1996
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971