Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
În ce limbă s-a propovăduit Evanghelia la geto-daci?
În dialog cu Ministrul Culturii
Magdalena ALBU - ROMÂNIA ERMETICĂ ÎNTRE CEA PROFUNDĂ ŞI CEA REALĂ
Liviu ANTONESEI - MONOPOL PE ANTICOMUNISM
Două însemnări de Prof. univ. dr.Gavril CORNUŢIU
Carmen CĂTUNESCU - INTELECTUALUL ROMÂN, ÎNCOTRO ?
Interviul unui străin despre Romania publicat de ziarul Cotidianul
BILANŢUL DEZVOLTĂRII UNUI ACT DE CULTURĂ
ANUNŢ Al X1-lea Congres Internaţional de Dacologie: “ Malus Dacus”- 2010
1.POEZII ŞI POEME DE: Dimitrie GRAMA
Nicolae DRAGOŞ
EUGEN DORCESCU
Adrian BOTEZ
Ionuţ CARAGEA
Melania CUC
2.O CONTRIBUŢIE LA DEZBATERILE NOASTRE: „ANTIMERITOCRATIA”
Toma Alimos - In limba franceză de Constantin FROSIN
Adrian George Săhlean vă prezintă « Luceafărul” eminescian în limba engleză
Adrian George Săhlean vă prezintă interesantele sale « Reflecţii de traducător »
Daniela Firănescu despre Cezar Ivănescu
Dan BRUDASCU; - Minunile Lumii
Corneliu Florea - despre Victor Găietan şi Ciprian Anastasiu; Ştefan Străjeri despre Theodor Codreanu; Ioan Lilă despre Eugen Dorcescu
Gheorghe Lateş despre Constantin FROSIN; Nicolae Băciuţ despre Melania Cuc; Horia BĂDESCU despre Traianus
Octavian CURPAŞ despre A.M.Jucan; Eugen DORCESCU despre Marcel Turcu; Carmen Cătunescu despre Liviu ANTONESEI;
Antologiile comunei ALUNIŞ; Cristina Dosuleanu şi Virgil Untilă despre NICĂPETRE; Cristina Leviţchi şi Clara Toma
Al.Florin ŢENE despre „Agora literară”
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare
FAMILIA ROMÂNÃ - REVISTÃ TRIMESTRIALÃ DE CULTURÃ ŞI CREDINŢÃ ROMÂNEASCÃ - continuare 2
Ioan-Paul II şi « teoologia comunicării
DAN GHELASE NE PREZINTĂ UN APEL ŞI DOUĂ SITURI ARHEOLOGICE BUCURESTENE
Dan GHELASE - Conacul GRANT - Noutati nelinistitoare
PASSO DOBLE- Rubrica lui Ioan LILA
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
„E minunat in Romania”... culese de Laurenţiu Burlacu, Panaite Chifu, etc...
George ROCA şi Paul Maria MEFIETIC
Filme subtitrate
Cum am venit pe lume
 
Nicolae DRAGOŞ


LEGENDA

Mai întâi au vânat arborele.
L-au smuls de sub stelele
La care se ruga, prin anotimpuri.
I-au tăiat drumul spre sevele
                              rădăcinilor
Şi l-au făcut cruce –
O simplificare a omului
Împietrit de îndurerata nemişcare
După ce, întinzând braţele,
A aflat, vai!, că nu pot deveni aripe …
Apoi, au pironit omul pe cruce,
Împodobindu-i senina frunte 
Cu o cunună de spini.
Şi spre a-şi împovăra, întru posteritate
Crima, i-au dat să bea, de sete, oţet.
N-au înţeles nimic din sângele
Învăluind în ţipăt cuiele sacrilegiului,
Nici din ochii, asfinţind treptat şi
                                          iertători.
Cu trufie au declarat zei
Suliţele înmuiate în otrava urii.
Inconştient, trudeau ucigaşii mitului
La învierea lui.
Doamne! Cum ai ştiut naşte
Nemoartea prin moarte!



RUGĂCIUNE

Adu, Doamne, adu-mi-l
Timpul când eram copil!
Să mă pierd prin el umil,
Către nimeni să nu mi-l
Rătăcesc şi-n zori, subtil,
Să-l înalţ păsării-n tril …
Adu-l, Doamne, adu-mi-l!
Prin lumina lui April,
Stelelor urcând tiptil
Pe şoptit cântecul zi-l
Să răsară-n vers febril.
Doamne,-aproape, adu-mi-l!
Şi sub cerul de vernil
Fă-mă, Doamne, iar copil!



FĂRĂ  SCUT
                  

Când sufletul, nu ştiu, mi-am pus la
                                                      cale
Să împletească-n juru-ţi osanale?
Când te-am zidit, drum viu printre
                                                zăpezi,
Priviri albastre, tandru, să repezi,
Spre-al gândului tărâm ca,
                       zăvorându-l ,
Captiv să-ţi fie-n veşnicie gândul?
… Acum, că-ţi sunt şi sclav şi demiurg
Mă las învins, ostatec în amurg.



GLASUL  GRĂDINII

Sub razele ce delirează
Grădina tace în amiază …
Deschişi a rugă, cheamă crinii
Iertarea blândă a luminii.
Stingheri, în margini, doi bujori
Par mirii unei sărbători
Ce-ar fi putut să fie-n veci
De nu era ca-n zori să pleci,
Grădina toată să rămână
Fără de reazim şi stăpână,
Să poată-n voie bărzăunii
Să-şi lase urma prin petunii.
… Apun culorile-n petale
Plângând plecarea Dumitale!



S-A-NTORS  DIN DRUM ...

S-a-ntors din drum un căprior
Printre coline anonime.
Urca prin plante grav fior
Din putred lut şi din vechime.
Umbra rămasă-ntr-un izvor
O tulburau şoptite rime,
Printre coline anonime
S-a-ntors din drum un căprior.
Ascuns de-a frunzelor mulţime,
Visa, pierea cu pas uşor.
Aşa revin, supus, spre tine
Cuprins de temeri şi de dor
Pe-acelaş drum de căprior.



NINSORI  TÂRZII
               

Câmpiile se smulg din nostalgii
Când rădăcina sevele-şi răscoală.
Vâslesc sub carapacea vegetală
Miriapozi, spre vremi, de nevralgii.
Se ruinează pomii, pierzându-şi albe
                                                      flori
În tragic diafane şi ultime ninsori.



PSEUDO- PASTEL 

Statornicii visate! Tot mai târzii şi
                                              scumpe.
Prin anotimp, natura face tumbe.
Din ceruri cad părelnici, moi cercei
Se ţes în pânze albe pentru fragilii
                                                   miei.
Obrazul primăverii  -sărutul iernii
                                                  cast -
Trufaşă îi  primeşte, cu gest iconoclast.
Să îşi ivească floarea petale şi calicii,
Ce răsuciri pe vremuri şi câte
                                   sacrificii!
Nu-i ceasul de mirare când, contrazis,
                                                    aştepţi 
Copacii să-şi ivească podoabele -
                                          nţelepţi
Dacă, drept jertfă, timpul cutează să
                                          ia-n schimb
Amurgul disperat al altui anotimp.
Te-aşează-n şoldul vremii! Apuc-o, nu
                                                    te teme.
Numai de-i eşti potrivnic, ai semn c-o
                                           să te cheme.




CÂNTECUL  ASCUNS

Lebădă de lemn tăcută,
Barca lunecă pe ape.
Valuri mici, supuse roabe
Tâmpla bărcii o sărută.
Iar din sacra lunecare
Pe oglinda apei lină
Din adâncuri până-n zare
Urcă muzica divină.
Rugăciune şi ispită …
Barca e arcuş. Vioara – 
Apa-n veci neliniştită,
Poartă valu-n lună, seara.
… Ştiu! Sub pulberea lunară
Nu oricui e dat s-audă
Cum miresmele-şi presară
Dumnezeul din lăută.



Golgota poetului

Poezia, Golgota fiecărui poet.
Urcă singur drumul sacrificiului ultim,
Încovoiat de veacurile ce nu l-au cuprins...
Aureolat de umbra tuturor celor ce au
                                              cunoscut
Drumul crucii,
Încoronat cu sângele răpit de spinii
Frunţii, predestinate neuitării,
Poetul demult nu mai e doar al vieţii.
Cu penitenţă poartă în ascunzişurile ochilor
Hlamidă cernită.
(Nu clipa vieţii lui o regretă,
Şi nici măcar nu pe ea şi-o răzbună
Prin repetarea mitului sacru).
Urcă senin Poetul, şi singur, Golgota fără de
sfârşit.
Ovaţiile, ca şi strigătele încărcate de
                         sarcasmul neputinţei,
Nu-i tulbură pasul, nu-i împovărează auzul.
Cuvintele s-au preschimbat în pietre tăioase
Şi-l caută cu strigătul durerii,

Pe care ştie să o ascundă privirilor curioase
Presimţite în preajmă, surdă ameninţare
Numai El aude cum în urma cuvintelor -
                                             pietrele lui -
Într-un triumf târziu şi etern
Încolţesc discrete fire de iarbă.
Când se va prelinge roua nopţii
Pe trupul inert, într-un banalizat ritual,
De care numai cei aleşi pot avea parte,
Va şti - deşi a plecat demult pe tărâmul fără
                                                        ţărmuri.-
Că din simpla coroană de spini a început
Să coboare spre lume roua sângelui,
Să-i lumineze neîncetata călătorie
Printr-o îndurerată, şi cât de visată, Golgotă.
Golgota lui! Sora lui dintru începuturi,
Poezia - o ştia, a ştiut-o mereu -
E Golgota fiecărui poet.



Istorie

Să-l pedepsească pe Iisus,
Cad vorbe grele în Sinedriu.
Pentru minciună stăvili nu-s.
Tăcut, stană de piatră - Petru.
Caiafele, în vorbe-ascunse,
Visează piatra ucigaşă.
Cameleoni, păziţi de frunze,
Îşi ţes din ură pânza laşă.
Din ura lor, prin alţii crima
Vor s-o înalţe crucii semn.
Să-i descifreze morţii ştima
Au în Pilat un clovn nedemn.
Cuie adânc vor sparge-n carne
Drumul durerii.-ngenunchind
Pe cel ce vrut-a să răstoarne
Mitul minciunii, suferind.
Priveşte chipul lui Iisus,
Tăcut, stană de piatră, Petru,
Cutremurat de ce i-a spus.
De piatră-s vorbele-n Sinedriu.



Într-o noapte

Într-o noapte, poate la fel ca noaptea
Ce m-a robit insomniei ei (sau poate
Chiar în noaptea asta), într-un staul,
Uitat de lume, s-a născut
Sub răsuflarea neştiutoare a blândelor animale
Cel ce a fost Iisus, cel ce a fost Iisus
Fiul Omului.
În curând, două mii de ani se vor aduna
De la naşterea Lui. Deşi s-ar putea
Ca în noaptea care abia a trecut
El să se fi născut. Până aici
Totul fiind doar o legendă
Care a premers adevărul...
Şi ce mai contează timpul
Când oricum, noul născut sortit este
Crucii Golgotei şi cununii de spini?
Când din jertfa Lui - de demult
Sau abia prefigurată -
În loc să înveţe smerenia, oamenii au ales
Prosternarea în faţa iluziei unui
Adevăr ce li se refuză.



Primăvară inventată

Dezleagă-ţi, Primăvară, şi ultimile chingi,
Paftalele pitite-n văi de gheaţă.
E-aproape, iată, clipa când gerul să-l învingi,
Să arborezi ghirlanda ta, măreaţă.
În trupu-mi vechi, pândindu-l, s-au nămeţit zăpezi.
Le-aud cu nordic frig cum vor să strige.
Te-aştept, podoaba verde pe lume să-ţi aşezi!
Din vegetalul templu să-şi ridice,
Spre cântec aripi zvelte şi noi dorul...
Şi prins în nestatornică oglindă,
Aştept ca viaţa, gândul în izvorul
Descătuşat, din nou, să şi-l cuprindă.
Prin frunze noi învie copacul alb din soare.
Trecutul mineral sub solzi de timp tresare.



În peşteră

Din vechi tării pierdute, de luptă-s oricând gata,
Deşi din nemişcare doar timpul se salvează.
Din mii de stalactite s-a întrupat armata
Spre care stalagmite, potrivnice, veghează.
Te-apropii... Şi din stâncă-ţi vorbesc statui tăcute,
Miracolele lumii în ele-s concentrate:
Prin una noaptea cearcă pe buze să-i sărute
Cu somn greu pe străjerii de pază la cetate.
Din altele, în taine, la Cina cea de taină,
Apostolii luminii în haine translucide
Parcă un cântec mut, înfioraţi, îngaimă,
De mult fiind trăită iubirea ce ucide.
În peşteră, un pustnic sau, poate, Dumnezeu
A scrijelat în piatră, plângând, numele meu.
Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971