PAPA CERE PREOŢILOR SĂ PROPOVĂDUIASCĂ PE INTERNET Papa Benedict al XVI-lea cere preoţilor să devină mai implicaţi în media prin predicarea credinţei pe internet. În mesajul său pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale pe 2010, papa a cerut să fie folosite cele mai noi tehnologii, precum siteurile Web şi blogurile pentru a răspândi credinţa şi a încuraja dialogul între practicanţi. Programat pentru 16 mai, tema zilei mondiale va fi "Preotul şi misiunea pastorală în lumea digitală: New Media în serviciul lumii ." În mesajul său difuzat duminică, papa Benedict declara că în mod tradiţional comunităţile bisericii s-au bazat pe media moderne pentru a deschide liniile de comunicare. Iar cum cultura se schimbă, biserica trebuie să folosească cele mai noi tehnologii, în special dacă doreşte să ajungă la tineri. "Preoţii sunt astfel provocaţi să proclame evanghelia prin angajarea ultimei generaţii de resurse audiovizuale (imagini, video, bloguri, siteuri Web ) care, alături de metodele tradiţionale, pot deschide noi oportunităţi de dialog şi evanghelizare," arăta papa . Acesta recunoştea că noile tehnologii cer preoţilor să devină mai pricepuţi în folosirea acestora, totuşi acestea pot găzdui relaţii mai adânci chiar la distanţe mari .
Un scurt clip al discursului papei poate fi vizionat pe pagina Vaticanului pe YouTube.
|