Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
GEORGE ROCA - Interviu Corneliu LEU
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃTENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI DATORIA GUVERNÃRII DE A LE ASIGURA FOLOSIREA LUI
REVENIND LA DEZBATEREA NOASTRA PRIVIND:BUNUL COMUN ŞI BINELE COMUN
Apel către Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Moldova pentru unitatea naţională a poporului român
Corneliu FLOREA, George ANCAProf. Univ. Dr. lie RAD, Petru Birău, Ioan LILA Virginia Meheş, Melania Cuc, Carmen CĂTUNESCU, Octavian Curpaş, ELENA M. CÎMPAN, SEMNEAZĂ RECENZII DESPRE: Petru Popescu, A.Melicovici, Lucian Boz, Al.Fl. Ţene, Adrian Erbiceanu, Victoria Milescu, Ionut Caragea George Roca, Victoriţa Duţu, Melania Cuc
RECENZII - CONTINUARE
RECENZII - CONTINUARE 2
MIHAI EMINESCU: „MUŞATINII” - Versiune engleză de George ANCA
Alexandru MACEDONSKI - NUIT DE DÉCEMBRE -Poèmes traduits du roumain par Constantin FROSIN
PARADOXISMUL LUI FLORENTIN SMARANDACHE într-un interviu şi o explicaţie mai largă dată de autor
Dimitrie GRAMA (medic emerit în Danemarca şi, la fel, poet în limba română)
Ştefan Plugaru vicepreşedinte ACPBB şi Dr. Napoleon Săvescu, Fondator & Preşedinte al \"Dacia Revival International Society\" of New York
Prof. Mariana Terra şi Alexandru PETRESCU - Preşedintele asociaţiei românilor din Spania
CORNELIU FLOREA, Viorel ROMAN-Universitatea din Bremen, Alexandru TOMA-CERVESY ( Madrid),Antonie POPESCU,Florin ZAHEU
George ROCA - interviu cu Corneliu LEU
George ROCA - Interviu Corneliu LEU - continuare
Tudor LEU - Din volumul: „AMINTIRILE ŞI RĂUTĂŢILE TATĂLUI MEU
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - o povestire de Corneliu Leu de prin anii ’90
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - continuare
PAPA CERE PREOŢILOR SĂ PROPOVĂDUIASCĂ PE INTERNET
Manifestul Internetului, în 17 puncte
FLORENTIN SMARANDACHE - Despre Internet
IONUT CARAGEA -INTERVIU CU SCRIITORUL AL. FLORIN ŢENE PREŞEDINTELE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
VIDEOPOEZIE
TABLETA LUI Paul Maria Mefietic
„PASO DOBLE” - rubrica lui Ioan LILĂ:
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
MAGIE PE INTERNET
PIESA FOLCLORICĂ
GHICEŞTE OCUPAŢIA

 

PE LARG DESPRE PROFESIONALISM, DILETANTISM ŞI VELEITARISM sau

explicarea unor afirmaţii  prezente prin unele făcute în decursul timpului

 


George ROCA

DIALOG FLUVIU
CU „BĂTRÂNUL SCRIITOR” CORNELIU LEU





George ROCA: Distinse domn Corneliu Leu, vă ştiu de foarte mulţi ani ca scriitor, editor, promotor cultural, critic literar, analist politic, realizator şi producător de film... încă de pe vremea dinainte de 1989, când eraţi directorul Casei de Filme Nr. 4 şi scriaţi romane istorice. După câţiva ani de la această dată, eu i-am numit „mai dormanţi”, v-aţi facut reapariţia vertiginos şi plin de har şi dar pe scena scrisului românesc.

Corneliu LEU: Vreau, nu vreau, trebuie să corectez titlul Domniei Tale. Din păcate, astăzi sunt „bătrânul scriitor”. Şi chiar aş vrea să ne concentrăm privirea pe acest aspect fără să fiu flatat cu alte atribute. Mă consider un profesionist al scrisului şi mă concentrez pe beletristică şi publicistică. Că le fac pe hârtie, că le fac pe peliculă, că le fac prin viu grai convocând adunări, dezbateri publice, alte acţiuni culturale, că o fac, iată, în ultima vreme pe internet, astea sunt modalităţi de exprimare, dar nu depăşiri ale domeniului meu. Dacă, din ele rezultă idei care fac paleta mai largă, cu atât mai bine. Dar nu înseamnă că mi-aş permite să încalc meritele altor profesii şi calificarea celor care s-au străduit, ca şi mine, să cultive cum trebuie domeniul lor. Celelate lucruri despre care vorbim: editor sau redactor, sau producător de filme, de emisiuni tv., de spectacole, de iniţiative culturale publice (pentru că şi acolo tot „producător” trebuie să fii, adică să produci ceva dacă eşti om de iniţiativă, si nu sa controlezi doar, cum fac, din păcate, funcţionarii publici)  constituie numai profesii de rezervă, pe care le-am învăţat cinstit cu aspectele lor manageriale şi de competenţă artistică în domeniu, tocmai pentru a mi-o putea practica mai bine pe cea ce o consider unica importantă. Este, de fapt, vorba de a şti să investeşti tu, sau să administrezi banii altora în scop cultural; să vii cu iniţiativa care este ca şi talentul: o ai sau n-o ai. Comunismul ar fi vrut mai mult să n-o avem, ca să ne lăsăm conduşi. Tocmai de asta, noi trebuie să ne învăţăm să o avem. Dar chiar şi in iniţiative secundare, pornite cu scopul de a ne netezi calea spre cea principală, trebuie să abordăm lucrurile numai şi numai profesionist. Cu cât faci mai bine şi mai exact aceste lucruri întemeiate pe profesie, cu atât stabileşti o bază mai temeinică pentru actul de cultură şi de creaţie spre care aspiri.

George ROCA: Da, să trăiţi... aşa voi face! Voi modifica titlul, adăugând singtama „bătrânul scriitor” dorită de dumneavoastră, dar numai după ce vom termina definitiv acest dialog! Oare îl vom termina vreodată? Sunt atâtea materiale de prelucrat, atât de multe de spus despre activitatea dumneavoastră! Şi... „Tempus Fugit”! Revenind la răspunsul anterior pot să „declar” că sunteţi un „multilateral”... un om bun la toate cele!

Corneliu LEU: Numai semidoctismul te îndeamnă să-ţi depăşeşti domeniul şi să fii bun la toate ca o femeie de serviciu!…(Nota bene: în cazul nostru, aş fi putut spune şi „ca un politician”). Bunul simţ şi înţelegerea culturală a lucrurilor ne obligă să ne concentrăm pe ce ne simţim mai pregătiţi. Cel mai penibil în viaţa literară actuală este labilitatea cu care diletanţii dornici de glorie ţopăie de la poezie la proză şi, neapărat, la critică fiindcă de acolo ies laudele. Mi-e jenă când văd aceeaşi semnătură sub o poezie mediocră iar, apoi, luându-şi permisiunea să scrie un articol critic despre poezia altuia. Sau, mai ales un articol laudativ la care vezi imediat dedesubtul: semnatarul aşteaptă la rându-i un articol laudativ din partea celui pe care-l laudă. Cu asemenea năravuri, nu ne situăm pe domeniul literaturii, ci al cenaclismului amatoristic sau, cel mult, al unor găşti care scriu si se analizează în suc propriu. E o stare ridicolă, subculturală, fiindcă nimeni nu-i ia în serios în afară de ei între ei, sfidând triunghiul clasic: autor – critic specializat –cititor. Şi nu acelaşi grup de persoane ţopăind laolaltă pe toate laturile triunghiului! Aşa că, dă-mi voie să-ţi spun: Când mi-ai înşirat atributele alea toate, m-am şi simţit înfundat în categoria acestor nedefiniţi care încearcă de toate numai şi numai ca să-şi vadă publicat numele după care se alege praful.

George ROCA: Distinse interlocutor, nu e chiar aşa! Simt eu că doriţi sa fiţi modest! Aveţi o mulţime de atribute (pozitive! Sic!). Şi nu vă descânt sau perii - ci aşa scrie despre dumneavoastră prin cărţi sau pe internet. Este suficient să cauţi pe motorul de căutare „Google” numele „Corneliu Leu” şi vor ieşi la iveală acele atribute pozitive, calităţi, aptitudini, chiar şi meserii... Eu v-am pus sub lupă înainte de a începe interviul nostru. În general îmi place sa tai firu’n patru!

Corneliu LEU: Vezi cum pun eu problema?… Iar dumneata, dacă ai auzit că eu, cetăţeneşte, aştern în scris câte o problemă de principiu sau, colegial, schiţez portretul vreunui confrate sau scriu o vorbă bună întâmpinând o carte, mă şi faci mare critic, sau mare analist! Păi, ehe, să fii cu adevărat „analist” e o imensă problemă de cultură, de acumulare şi sistemică şi sistematică, ce nu are nimic de a face cu palavragii din talk-showuri; cât, despre un adevărat critic literar, se naşte şi se formează cu adevărat atât de greu, încât nici nu văd să-ţi pot cita vreun nume de la Călinescu încoace!

George ROCA: Nu am zis „mare critic” ci doar „critic” (literar desigur!). Şi argumentez cu faptul că v-am citit destul de multe materiale de critică...

Corneliu LEU: Critice, desigur! De critică literară, niciodată. Scriitorul adevărat trebuie să-şi păstreze demnitatea şi să nu se preteze niciodată la aşa ceva, numai pentru că ştie să alcătuiască fraze. Acesta-i diletantism, iar critica literară adevărată e o meserie cu criteriile ei! Bine înţeles, există genul de „condeieri la de toate”, dar în gazetărie, nu în literatură; gazetăria e o treabă obligată cotidian la superficialitate, în vreme ce literatura presupune profunzime de gândire artistică şi aprofundare continuă a acesteia, ceea ce gazetăria nu are nici măcar timpul material să o facă.
 
George ROCA: Atunci, mai bine să revenim la acei „ani dormanţi”. Unde aţi fost „plecat” o perioadă?

Corneliu LEU: Despre „anii dormanţi” pot spune, jur, că nu mi i-am permis tocmai din panica ce mă cuprinsese în 1989. Eram panicat că ajunsesem la libertate prea târziu ca vârstă şi nu voi mai reuşi să fac tot ce aş fi dorit. M-am împrumutat cumpărând imediat o tiparniţă cu care n-am făcut afaceri editoriale ci am trăit satisfacţia de a trimite direct la tipar ceea ce, înainte, nu puteam trimite decât la cenzură. La ea am publicat şi răspândit poezie religioasă pentru şcolari, am făcut broşuri prin care-i informam pe ţăranii români cum a evoluat agricultura occidentală câtă vreme ei au fost ţinuţi în minciuna colhozului, am propagat filosofia personalistă, a respectului pentru persoana umană care fusese înjosită sub comunism, mi-am editat cum am vrut eu (şi l-am dat sigilat spre editare) romanul interzis despre Sfântul Apostol Pavel, iar când am intrat în posesia dosarelor de securitate ale celor doi din familia mea condamnaţi la moarte ca apărători ai Bisericii Ortodoxe de asaltul bolşevic, am publicat „Cartea episcopilor cruciaţi”…

George ROCA: Am înţeles acum. Dumneavoastră aţi transformat literatura într-un obiect de manufactură.

Corneliu LEU: În sensul de „făcând totul cu mâna mea”, da. Cred ca orice scriitor preferă asta, în loc de a i se amesteca în operă mâinile murdare ale altora! Dar asta nu înseamnă literatura manufacturieră, despre care mi-am spus părerea şi mai sus!

George ROCA: Voiam să spun că... în aceea „tiparniţă” aţi ascuns acei „ani dormanţi”?  

Corneliu LEU: Da, s-ar putea să pară nişte „ani dormanţi”, fiindcă nu m-am amestecat nici în presa şi nici în politica de scandal, n-am fost prezent nici în coteriile literare, dar am publicat cărţi în fiecare an. Am pus accentul în literatură pe marea tradiţie a ortodoxismului din perioada interbelică, iar în educaţia civică pe dezvoltarea ideilor de „Iniţiativă” şi de „Democraţie Locală”, care puteau salva societatea, tocmai fiindcă aveam toate acestea de construit. Până am ajuns a organiza anual „Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate” care a devenit mai apoi o „Mişcare pentru Progresul Satului Românesc”, aşa cum iniţiase în vremuri normale - creştineşti, unchiul meu, episcopul martir Grigorie Leu, care a şi plătit cu viaţa pentru aceasta. E drept că nici nu m-am ferit de greutăţi sau atacuri. Satiră politică am scris tot timpul prin „Cabaretul politic” şi rubrica „În gura leului”.

George ROCA: Aţi inţiat, condus (şi conduceţi în continuare!)  câteva reviste literare foarte cunoscute precum „Albina românească”, „Port@Leu” şi altele. Puteţi să faceţi cunoscut motivaţia dumneavoastră în conceperea unor astfel de publicaţii?

Corneliu LEU: Cred că rezultă destule explicaţii din cele spuse mai înainte. Despre „Albina românească” şi începuturile presei româneşti am publicat o întreagă carte (de fapt, v-aş putea oferi ca o addenda de final al acestei discuţii, cronologia bibliografică a cărţilor şi actelor mele publice care poate ilustra mai bine perseverenţa în a păstra o linie dreaptă de preocupări), o carte care descrie caracterul strict patriotic şi de afirmare naţională al începuturilor cuvântului tipărit şi apariţiei de periodice în limba română. M-am simţit dator să le continui tocmai prin această străveche revistă care, iată, dăinuie prin veacuri; şi m-a ajutat Dumnezeu să-i adaug seria editată de mine în deceniile în care s-a revenit la libertatea tiparului. Prin ea, în afara suplimentelor cu literatură (care mi-am propus întotdeauna să fie profesionistă şi de calitate) am slujit în permanenţă trei idei magistrale pentru afirmarea noastră: 1. Emanciparea satului românesc şi a familiei ţăranului român ca temei pentru progresul întregii societăţi; 2. Slujirea limbii române ca element de unitate naţională oriunde ne-am afla şi cultivarea solidarităţii româneşti prin cultura pe care o exprimă limba noastră şi 3. Ideea politică a egalităţii de şanse pentru toţi copiii familiilor de români, realizată prin Bunul Comun Naţional de care trebuie să beneficieze în mod egal fiecare familie.

„Albina românească” apare şi pe hârtie şi electronic, păstrându-şi formatul clasic provenit de la zaţul tiparului. Pentru a veni în întâmpinarea modalităţilor noi de comunicare mediatică pe care le oferă internetul, adică a nu fi robul coloanelor şi paginii fixe din gazetăria clasică, am conceput, fondat şi editat revista electronică „Port@Leu” gândită special pentru acest gen de comunicare şi chiar propunându-şi să experimenteze necontenit inventivităţile tehnice pe care le oferă virtualul şi chiar impactul lor asupra modalităţilor de exprimare artistică. Tematic, ea este asemănătoare „Albina românească” subintitulându-se „Periodic pentru promovarea culturii şi iniţiativelor de dezvoltare”, dar beneficiază atât de lejeritatea postării virtuale cât şi de avantajele exprimării electronice, stimulând căutările de viitor ale artelor, inclusiv cea a graficii electronice în care Domnia Ta eşti maestru. Am iniţiat o pagină special dedicată unor producţii semnificative în acest sens. Aici se publică orice se inovează prin internet sau inovează internetul: de la linkuri spre oferte de genul „You Tube” la exprimarea prin slide-show-uri cum numai conjugarea virtuală a artelor poate oferi şi până la folclorul internetului, care devine din ce in ce mai bogat în originalitatea lui.

Suntem deschişi la orice dezbatere şi orice căutare în domeniu, care poate fi pusă la modul modern în slujba răspândirii culturii şi a înfloririi artelor. Iar eu mai cred şi că, această corespondenţă rapidă între oameni care au de comunicat idei, fie de tipul „messenger”, fie de tipul „blog”, fie de tipul „revista electronică” va renova şi va readuce în primul plan al comunicării „genul epistolar” al literaturii eseistice, lângă a cărui specie fosilă a corespondenţelor care făceau drumuri de săptămâni (depăşind prin asta perioada istoriceşte pragmatic-subintelectuală a comunicării telefonice şi telegrafice care a sufocat plăcerea de a scrie lejer şi relaxat), va intra în scenă specia nouă, electronică, a comunicării în timp real, stimulând din nou eleganţa limbajului şi subtilitatea tratării ideilor. Nu e vorba de limbajul criptic de astăzi cu care se grabesc unii bloghişti sau messengerişti. „Perlele” lor, care uneori ne îngrozesc, aparţin, cum am spus, maltratării comunicării prin limbaj telegrafic. Vor ajunge însă, tot mai mulţi oameni cu har să descopere ce şanse le dă internetul pentru a dezvolta o pasiune coerentă a exprimării ideilor, reevaluând ceea ce, la vremea respectivă,  a făcut din stilul epistolar o artă. Iar noi, ca oameni de artă, nu trebuie să lăsăm internetul să tehnicizeze şi mai mult viaţa, ci să-i cultivăm acele atribute prin care poate îmbogăţi artistic spiritualitatea.

Iar, pentru că ajungem din nou la aceste arte pe care, subliniez - le vreau cât mai depărtate de amatorism, diletantism şi veleitarism lipsit de talent sau chemare - anunţ în pregătire o nouă revistă, de data asta numai de beletristică, intitulată „Revista Scriitoarelor şi Scriitorilor Români”. Titlul este preluat de la cunoscuta publicaţie interbelică întrunind semnături de adevăraţi profesionişti ai scrisului, tocmai pentru a sublinia şi în vremea noastră profesionalismul necesar în practicarea literaturii şi delimitarea lui de diletantismul pe care nici nu-l respingem, nici nu-l îngrădim, dar îi impunem să stea la locul lui în spectrul cultural. Loc bine definit, util, rentabil şi chiar demn de respectat ca atare, adică dacă-şi păstrează proporţiile la nivelul aspiraţiilor modeste care-l caracterizează.

George ROCA: Cam cum aţi defini aceste discuţii critice pe seama literaturii amatoriste-decăzute şi a artei kitsch? Pictura de gang ne sufocă pe zi ce trece... Trăiască Victoraş-Pictoraş şi importul de „produse kitai” care ne invadează!

Corneliu LEU: Definirea nu e simplă şi, mai ales pentru a nu aluneca în exagerări sau elitisme, presupune o discuţie atentă, pentru care am iniţiat o dezbatere la care, tocmai pentru a-ţi dezvolta punctul de vedere din întrebarea dinainte, punct de vedere la care subscriu total, te rog să participi. M-aş rezuma doar la un exemplu din pictură: pictura de gang este repudiată de pictura academică pentru că îi lipseşte tot ce se invaţă la academia de belle arte. Pictorul amator bâjbâie cu culorile pe care n-a învăţat să le amestece ca la carte, nici să cunoască raporturile dintre pigment şi solvent; idem cu anatomia, cu perspectiva, cu lumina şi umbra, cu importanţa proporţiilor sau a contrastelor, cu tehnicile ajutătoare, cu simbolistica inventivităţii artistice sau cu istoricul cultivării prin meşteşug a tuturor artelor; precum şi cu tot ce se mai deprinde prin şcolire.

Pictorul de gang munceşte de dimineaţa până seara, dar le plesneşte aşa cum a tras cu ochiul şi-i recunoşti nuanţele nereuşite de la o poştă. Totuşi, de ce munceşte? Fiindcă cerbii lui maro prin frunziş verde la izvorul albăstriu, ţigăncile lui cu trandafir roşu între sânii albi şi ţigara albă intre buzele roşii, răpirile din serai, peisajele cu cerul ca o halva, naturile moarte cu peşte şi fructe, etc. îşi au clientela lor. O clientelă de gang, ca şi pictura respectivă, chiar dacă gangurile au fost înlocuite astăzi cu holuri de hoteluri pretenţioase, după cum a parvenit clientela respectivă prin emulaţia subintelectuală a societăţii de consum şi, aşa cum vrea haine de firmă, vrea şi rame mai scumpe; dar, în ramă, îşi face gustul tot cu gangul la nivelul căruia se află ca gândire. Intraţi în mari hoteluri şi veţi vedea ce expun shopurile lor. Nu pentru că hotelierii n-ar avea gust, ci pentru că parveniţilor cu bani asta le place şi asta se vinde!

Între aceste două categorii: academia şi gangul, există însă novatorii, rebelii, moderniştii, cei care duc inovaţia până la exagerare şi căutările până la descoperirea altui univers estetic. Nici pe aceştia academiştii nu-i agreează sau nu-i înţeleg. Dar şi ei se feresc ca naiba de tămâie de cei din gang, tocmai pentru că au o formaţie temeinică şi s-au şcolit bine înainte de a inova. Ei înseamnă mai mult decât academiştii, tocmai pentru că pot face tot ce fac aceia şi încă ceva în plus! Chiar când societatea nu-i încurajează, ei nu recurg la gang. Expun în aer liber, inventează tot felul de hapeninguri, se asociază şi fac un „salon al refuzaţilor” şi se tot cern într-un asemenea ciur, unii căzând în tranşee alţii perseverând până când, învingătorul dintre ei ajunge a avea un preţ chiar mai mare decât al academiştilor. Să nu uităm că avangardismul nostru, astăzi la impresionante cote la Casa de licitaţie Sotheby’s, a pornit de la „Lăptăria lui Enache”, unde bietul iaurgiu îi găzduia numai pentru că şi fiu-său (Gheorghe Dinu) se ţicnise scriind poezie sub superbul pseudonim St[ephan] Roll. În vreme ce zeci  de restaurante rentabile pentru protipendada de „bon ton şi mauvaise culture” aveau pe pereţi pepenii, strugurii şi leliţele cu ţâţa scoasă, tocmite cu gangiştii contra băutură de către cârciumarul prosper.

George ROCA: Dar în literatură…?

Corneliu LEU: Grădina lui Dumnezeu e mare si are loc pentru toţi. După cum am văzut, poate chiar şi clientelă pentru toţi; cu toate că în literatură e mai greu şi, de obicei, practicanţii gangului literar sunt mai libidinoşi fiindcă se ling şi se linguşesc mai mult ei intre ei, cum fac căţelandrii de maidanezi. Bravo lor! Fiecare om trebuie să poată face ce vrea. Nu-i împiedică nimeni şi nimeni nu le face vreo imputare. Important este, însă,  să-şi dea seama ce rasă sunt şi de ce n-au loc la frizeria de lux care este Uniunea Scriitorilor. Cu toate că şi acolo sunt destule corcituri care te fac „ras, tuns şi frezat” dacă aspiri la ciolanul lor! Dar, ca să n-o mai lungim, mă explic printr-un exemplu şi trecem apoi la altceva.

George ROCA: Uniunea Scriitorilor!? M-aţi luat brusc de tot... mai ceva ca pe vremuri când intram într-o frizerie din Bucureşti să mă tund, iar Gogu-Foarfecă mă întâmpina cu „barba-rade?”! Să aflăm şi explicaţia „acelui” exemplu!

Corneliu LEU: Soţia mea e producător de spectacole cu public în transmisii directe de radio şi televiziune. Face şi desface mereu ansambluri de formaţii, actori, cântăreţi, pentru tot felul de asemenea emisiuni gigant în Bucureşti, la mare, la munte sau chiar în conexiune. Eu o încurajez; chiar îi spun că-i genială pentru că, în felul acesta, ţipă la  interpreţi, la şoferi, la acusticieni, la cantautori, la echipele de filmare şi transmisie, la regizorii care nu ţin ritmul, la cei de la pupitrele de preluare sau de intrare în emisie şi, astfel, scap eu de muştruluielile ei. Uneori, chiar mă amuză să mă duc şi eu cu această căruţă cu paiaţe, unde atenţia ei nu-i concentrată pe mine ca acasă („fă asta!”; „lasă asta”; „vezi să nu-ţi facă rău paharu ăla!” ş.a.m.d.), ci n-are pic de timp şi mă ia la braţ doar după spectacol, la party-ul de triumf care-i adună echipa şi invitaţii de elită.

La un asemenea spectacol, descoperise ea două fetişoare talentate pe care le lansase ca pe gemenele alea de la Cluj, care au făcut, mi se pare, bani şi căsnicii la Londra. La party, timide, au cerut voie să-l aducă pe bateristul care le era şi bodyguard şi le scria şi versurile. Iar Madam Leu, ocupată cu protocolul, auzind că-i vorba de versuri, mi l-a dat mie în primire. „Dumneata ai scris versurile?” l-am întrebat eu ca să-l scot din timiditatea cu care bea apă, ca să fie apt la plecarea pe străzi mai întunecate. „Eu, maestre, eu le-am scris!”… „Mai ai vreun colaborator, mai lucrezi împreună cu cineva?” – am mai găsit eu un subiect ca să-i ridic gura de pe sticluţa cu „Borsec” asupra căreia stătea ghemuit cu acea timiditate de poet cu aripi prea mari pentru lumea asta mică. „Nu, maestre, nu mai lucrez cu nimeni”… „Eşti, deci, autorul total” –am spus eu cu un ton care, nu ştiu de ce, i-a contrariat timiditatea făcându-l să mă întrebe morocănoso-respectuos: „Sunteţi de părere că ar mai trebui să mă ajut cu cineva?”… Dar, în vreme ce căutam un răspuns care să nu-l supere, a dispărut ducându-se la tobe. Fiindcă avuseseră multe aplauze în spectacol, nevastă-mea le dădea fetelor proaspăt debutate şansa să cânte şi la acel party spre a fi mai bine remarcate. Iar ele îşi demonstrară onorabil vocile educate şi ritmul din sânge, într-o piesă foarte alertă, cu destulă inovaţie muzicală în play back-ul de orchestră, mişcări de trup unduios ritmate în acompaniamentul de baterie, precum şi refrenul care spunea toate versurile cântecului: „Te iubesc, te iubesc, te iubesc./ Te doresc, te doresc, te doresc!…/ Te doresc, te doresc, te doresc. /Te iubesc, te iuuubesc, te iuuubeeesc!”… Apoi continuau cu acea indicaţie pe care o folosesc marii compozitori simfonici în partiturile lor: „D’a capo al fine”! Toată lumea le-a aplaudat, ceea ce înseamnă că şi respectivul poet nu lucrase degeaba, ci avea publicul său căruia i se adresa; şi, dacă se păstrează numai acolo, la publicul său pentru care cuvintele sunt acelaşi lucru cu bătutul la tobe, e de bun simţ. Asta e important... să nu se încurce borcanele. Eu nu-i agreez pe diletanţi în universul meu, dar nici nu mi-aş permite să-i trimit la gazare, ci le-aş respecta toată libertatea de a convieţui cu publicul lor, fără să vină să-mi ceară mie recomandare pentru Uniunea Scriitorilor care te-a speriat mai înainte. Din păcate, cu cât un nechemat e mai perseverent şi scoate mai multe volume care nu fac decât să-l arate din ce in ce mai bine cât de departe e de literatură, cu atât se consideră mai îndreptăţit să-mi fie coleg şi confrate. Ştiu că nu sunt politicos, dar eu ricanez foarte urât la lipsa de bun simţ.

George ROCA: Povestea cu cele două fetiţe îmi aduce aminte de poezeaua cu „Într-un coş cu viorele/ Şade două păsărele/ Amândouă ciripesc/ Io pe te iubeeesc!/”. Şi totuşi „arta şi literatura kitsch” fac bani în zilele noastre... Pe vremuri cântam „Lalele, lalele”, acum „e” la modă... „Manele-manele”! Ce părere aveţi despre...?   

Corneliu LEU: Da, domnule Roca, da! Ştiu că vrei să mă întrebi ceva care-mi dă şi mai multă dreptate; manelele sunt cel mai bun exemplu de prostituare a artei şi, decât „gangişti” literari, e mai limpede dacă le spunem „manelişti” acestor diletanţi. Nu tuturor; nu celor care „produc pentru consum propriu”, cum fac de obicei diletanţii cumsecade. Ci tocmai celor care forţează la porţile literaturii, fiindcă aşa i-a învăţat Ceauşescu în mentalitatea lui de diletant incult, care-i ura pe cei ce gândeau altfel decât el şi voia să facă din scriitori o massă cât mai mare şi cât mai supusă la amestecul idiot de valori din „Cântarea României”. Am înţeles asta şi îţi mulţumesc, dar dă-mi voie în acest moment să-ţi pun eu o întrebare: Ştii de ce discut aceste lucruri tocmai cu domnia ta?

George ROCA: Încerc să ştiu! Încerc... să nu par în discuţie ca un viţeluş la poarta nouă! Încerc să vă admir, încerc să vă descos - n-am zis să vă prind la înghesuială! Caut totuşi un dialog vesel, interesant, în aceste zile de vacanţă când suntem mai liberi şi ne putem lungi la vorbă, dar respectuos şi de bon-goût. Dumneavoastră ce explicaţie aveţi? Sau poate pentru faptul că aflându-mă la Antipozi ecoul „vorbei mele virtuale” se aude mai bine până la Poiana Ţapului, unde aveţi „reşedinţa de vere”! Sau cine ştie...? Please explain!

Corneliu LEU: Uite de ce! Pentru că, în anul care a trecut, ai fost singurul dintre cei care, cerându-mi să vorbesc sau să scriu despre o nouă carte pe care o publică - şi, te rog să mă crezi că, până la izbucnirea crizei care a condus la falimentul unor edituri modeste din pricina impozitului forfetar, m-au solicitat destul de mulţi dintre aceştia - ai fost singurul care nu te-ai supărat că nu te-am făcut de-a dreptul genial. Da, ai acceptat cu stoicism să spun că eşti numai pe jumătate genial, iar pentru cealaltă jumătate mai trebuie să faci efort. În vreme ce alţii se supără chiar dacă le spun că mai au zece la sută până să devină geniali!

Da! Îţi cunoşteam poezia mai de mult, am admirat modul cum respiră în ea exact nişte elemente noi, acelea despre care am vorbit că le-ar putea aduce exprimarea electronică şi comunicarea virtuală între autor şi receptor, posibilităţile noi de sugestie şi experimentul de a conversa în timp real la mari distanţe, teleportarea noastră parţială, prin sentimente proprii plantate odată cu trăirea lor, direct pe tărâmul celui ce ne citeşte sau ne ascultă fără a se mai simţi îndepărtat de noi, mirajul de a şti că ceea ce gândeşti pe ecranul tău se proiectează concomitent pe sufletele altora şi, de aici, rigoarea unui anumit limbaj de comunicare care de abia acum se configurează pentru tehnicile literare şi artistice. Intr-un cuvânt: atributele unui nou mod de exprimare poetică, sau artistică, sau de idei care creează într-un alt mod curente de opinie publică; atribute pe care trebuie să le discutăm, să le clasificăm, să nu lăsăm nici tehnicismul să ne îmbete cu apă rece, dar nici posibilitatea noastră de a ne exprima mai profund şi mai direct sa nu sufere din pricina necunoaşterii acestor noutăţi. Acesta este, de fapt, şi mobilul dezbaterii pe care vreau s-o ducem în permanenţă în revista „Port@Leu”.

Revenind la Domnia Ta acum, pot spune că am găsit în volumul pe care ţi l-ai lansat astă vară, autentice mostre de asemenea poezie care-ţi face cinste, aşezate lângă altele pentru care ţi-am dat şuturi undeva şi ţi-am admonestat editorul pentru ineficienţa lui de prim sfătuitor. Ei bine, îţi sunt recunoscător şi îţi declar prietenie în continuare pentru că, nu numai că nu te-ai supărat pentru faptul că eşti numai pe jumătate genial, dar ai pus să se citească cele scrise de mine la prezentările publice, ai privit cu umor lucrurile exact cum le-am privit şi eu şi, în ansamblu, cartea a avut succes fără să ne fie ruşine de faptul că nu suntem fiecare perfecţiunea întruchipată. În vreme ce un prieten comun pe care l-am cunoscut, la fel ca şi pe dumneata, numai prin virtualitatea scrierilor, cerându-mi acelaşi lucru, adică o prefaţă sau o postfaţă, mi-a schimbat titlul pentru că nu i se părea destul de laudativ.

George ROCA: V-aţi supărat? Vă întreb asta cu teamă, pentru că nu e bine să ne supărăm pe prieteni. O prietenie se construieşte greu şi consider că trebuie să facem eforturi deosebite pentru a o păstra…

Corneliu LEU: Îţi înţeleg sentimentele. Eu, la vârsta mea, cu atât mai mult nu mai am dreptul să mă supăr. Eu am dreptul cel mult să constat. Şi nu-mi permit constatări despre alţii; la vârsta mea trebuie să fiu introspect; constatarea e despre mine! Îi detest pe cei care se vor neapărat lăudaţi dar, în egală măsură, îi detest pe cei care simt această slăbiciune şi o cultivă din interes. Fie interes pentru că persoana aceea e mai sus pusă şi te poate ajuta, fie strict interes de gaşcă ce vrea să cucerească manipulând opinia publică. Aşa că: decât lăudător gratuit, mai degrabă „analist”, cum zici dumneata. Cu toate că eu nu am nici măcar pretenţia asta; ci susţin doar că sunt un om care am învăţat să-mi exprim trăirile, ideile, imaginaţia narativă, părerile, idealurile, aprecierile, metaforele, printr-o anumită tehnică a reflectării lor în pagină scrisă. Tehnică pentru învăţarea, cizelarea şi mai ales onestitatea căreia am trudit din greu, tocmai pentru a mă simţi un profesionist al ei. Însă unii nu vor asta. S-ar mulţumi şi cu un limbaj mai puţin analitic, dar care să nu exprime rezerve, să nu le dea sfaturi, să nu le semnaleze măcar hiatusurile peste care ar putea trece uşor, dacă ar trece şi peste vanităţile seci ale plăcerii de a ţi se spune că eşti mai mare decât eşti.

Unii, nici nu mi-au mai trimis cărţile tipărite pe care mi le-au supus atenţiei înainte de apariţie. Alţii m-au rugat de la început numai să le frunzăresc atât cât e necesar ca să scriu vorbe bune şi s-au speriat când le-am spus că, dacă citesc, eu citesc temeinic. Unii şi-au permis chiar să mă corecteze explicând sau îndulcind ceea ce le ştirbea din glorie. Iar, în acest timp, aud că nişte aşa zişi recenzenţi literari au şi tarife pentru numărul de superlative folosite. Şi atunci, pentru că îi promisesem (virtual!) lui Ionuţ Caragea, un poet de talent stabilit în Canada, am făcut o încercare de portret al lui ca un ultim text de asemenea natură, şi am anunţat că punem PUNCTUM la acest capitol, rugând să nu mi se mai ceară aşa ceva... Ştiu că, la cinismul actual, pot părea de modă veche însă, marcat de trecut, eu aud, în oamenii care cu cât sunt mai nechemaţi cu atât se vor mai lăudaţi, rezonanţele paranoiei lui Ceauşescu. Dar şi a lăudătorilor nesinceri care, dacă nu-i gâtui bine din faşă, ar putea ajunge ca ai lui şi duce societatea de râpă, cum au dus-o ai lui. În acest sens, articolul despre Ionuţ Caragea şi poezia sa care trebuie ferită de aşa ceva, poate fi citit în pagina 4  din „Port@Leu” nr 9/ 2009.

George ROCA: Fiindcă aţi pomenit-o din nou, aţi putea să descrieţi „faimoasa” revistă „Port@Leu”, revistă care este făcută după chipul şi asemănarea dumneavoastră... căci ce naşte din Leu (n-am zis pisică! Sic!), primează în literatura virtuală de limbă română!

Corneliu LEU: Revista „Port@Leu” este un periodic pentru promovarea culturii şi a iniţiativelor de dezvoltarea a României. Completez descrierea pe care am început-o mai înainte cu un bilanţ la sfârşit de an 2009.

În arhivele anuale, care se deschid foarte uşor chiar din frontispiciul revistei noastre, s-au adunat douăsprezece numere. Două numere experimentale în anul 2008 şi zece în anul 2009, periodicitatea noastră stabilindu-se astfel la zece numere anual, conform tradiţiei caietelor academice care, pentru vacanţele de vară şi de iarnă oferă numere mai mari, cu conţinut mai bogat şi pauza respectivă pentru a da cititorilor posibilitate de meditaţie, reacţie şi contribuţie la ideile şi dezbaterile propuse.

George ROCA: Cum aţi segmentat această revistă? Cărui grup de cititori se adresează? Ce subiecte se dezbat în paginile acesteia?

Corneliu LEU: Am încercat mai înainte să definesc concepţia care ne-a condus la alcătuirea revistei noastre electronice ca una de dezbatere, fiecare dintre cele şase pagini  constituindu-se de fapt ca o publicaţie de sine stătătoare pe tematica pe care şi-o propune, începând cu primele care sunt dedicate politicilor de dezvoltare socială, cele ce urmează căutând afirmarea politicilor culturale şi susţinerea creaţiei artistice româneşti şi ultima, care este o miscelanee aplecată în special asupra impactului internetului cu creaţia artistică şi literară, creaţia modalităţilor noi de exprimare publicistică şi chiar creaţia anonimă, spontană, provenind în egală măsură din căutări tehnice sau din dorinţa de afirmare a unui anumit spirit de epocă; adică, în ultimă instanţă, aşa cum am denumit-o: creaţia folclorică pe care o produce acest nou mod de comunicare. Şi, pentru că am pomenit mai înainte termenul „academic”, precizez că nu e vorba de rigorile clasicizante ale ştaifului academic, ci de esenţa vie a comunicării şi dezbaterii în termeni cât se poate de sinceri, deschişi şi moderni, chiar iconoclaşti dacă provoacă prin aceasta o adâncire a discuţiei şi, în ori ce caz novatori, lărgind orizontul domeniului respectiv, găsindu-i elementele confinii cu alte domenii. Tocmai din acest motiv, cele şase pagini, ca şase publicaţii pe câte o anumită temă, nu păstrează titluri fixe; ci şi le adaptează conform părerilor, atitudinilor şi inovaţiilor pe care le primim de la cât mai mulţi colaboratori.

George ROCA: Prin ceea ce afirmaţi se înţelege că aţi dorit ca revista să fie un produs literar cât mai complex? O revistă activă, de dezbatere?

Corneliu LEU: Desigur! Există reviste de acumulare, care publică ceea ce primesc de la colaboratori, adică etalează ideile acestora, dar sunt şi reviste de dezbatere, care îşi incită colaboratorii pe anumite direcţii şi care chiar publică idei de direcţie. Direcţie artistică, estetică, filosofică, politico-socială etc. adică o direcţie care, spre deosebire de celelalte, îi devine caracteristică. Din „„Port@Leu” am vrut să fac, în mod deliberat, o revistă de dezbatere şi atitudine chiar şi prin creaţiile literare sau artistice pe care le publică, şi nu una de consemnare. Deoarece, pentru consemnarea tuturor realităţilor culturale la zi ale ţării şi ale actului cultural în limba română, portalul nostru are în centrul paginii principale meniurile intitulate „Flux de ştiri” şi „Harta culturală a României contemporane”, iar pentru punerea în valoare a creaţiei româneşti prin carte are, în coloana din dreapta paginii principale, „Vitrina editurii noastre on-line” care promovează „Un autor român pe săptămână” tocmai pentru ca, în lupta nedreaptă cu traducerile de tipărituri comerciale, să atragă atenţia asupra valorilor aflătoare în cultura noastră.

George ROCA: Care este legătura revistei „Port@Leu” cu celelalte meniuri ale portalului „Carte şi arte”?

Corneliu LEU: Apariţia de zece ori pe an a revistei vine să completeze celelalte meniuri ale portalului www.cartesiarte.ro destinate informaţiei, lecturii, învăţământului şcolar şi învăţământului continuu, contactelor directe dintre autori şi cititori, popularizării literaturii contemporane româneşti, ca şi formei mai noi de exprimare  „pe blog” a gândurilor personale. Ţinem paginile noastre virtuale la dispoziţia oricui poate servi cu profesionalism aceste direcţii tematice dar, conştienţi de riscurile căderii în derizoriul lipsei de profesionalism publicistic pe care le prezintă libertatea tiparului, ca şi această invenţie de scriere pe blog a tot ce-i trece oricui prin minte, ne propunem, cum am mai spus, un filtru cât se poate de atent faţă de diletantism, amatorism, veleitarism şi altor agresiuni la adresa creaţiei artistice, organizând chiar o dezbatere în sensul acesta.

George ROCA: Ce ne puteţi spune concret despre dezbaterile din revista dumneavoastră?

Corneliu LEU: Prima, a şi fost enunţată mai sus. Ea porneşte de la articolul „Deosebirea dintre dragoste de literatură şi adevărata poezie de dragoste” publicat în „Port@Leu” numărul 9 pag. 4 (după grupajul de poezii de Gheorghe Tomozei) şi continuată în numărul 10 pag. 6 prin articolul „Filozofia lui Parmenide” din rubrica „Paso doble” semnată de Ioan Lilă. Aceasta lansează un semn de întrebare greu de rezolvat în legătură cu moştenirile poluărilor artistice din ceea ce era cândva „Cântarea României”.

Altă dezbatere ar fi „Cum putem întâmpina faptul că, din motive comerciale, multe edituri nu numai că proliferează amatoristice volume lipsite de valoare artistică, dar s-au format în jurul lor recenzenţi dispuşi să laude orice, a căror ignoranţă sau rea credinţă atacă grav nivelul unui civilizat criteriu de valoare artistică?” Propunem să ducem mai departe această dezbatere făcând cu luciditate delimitarea dintre grupul literar bazat pe criterii estetice comune plus afinităţi elective provenind dintr-un adevărat mesaj artistic şi găştile de interese veleitar-amatoristice în care se elogiază la nesfârşit unii pe alţii, grafomanul lăudat azi devenind recenzentul care-l elogiază mâine pe cel care l-a lăudat ieri; totul mirosind a minciună şi tarabă comercială, cu mărfuri expirate de care negustorul vrea să scape făcându-i reclamă deşănţată.

George ROCA: Interesant! Şi alte teme de dezbateri?

Corneliu LEU: Multiple şi complexe... Dintre dezbaterile pe tema salvării şi dezvoltării satului românesc menţionăm cea despre „Bunul comun” care încă nu a fost restituit proprietarului agricol modest aşa cum a fost restituit prin latifundiile retrocedate, pornind de la un studiu despre conceptul de „bun comun” în tradiţia legislaţiilor europene şi româneşti publicat încă din primul număr care a apărut în 2008 şi continuat ca dezbatere cu propuneri legislative concrete; precum şi cea intitulată „Cine hrăneşte România” lansată în numărul trecut („Port@Leu” nr.9/ 2009) şi continuând în pagina a doua a numărului 10.

Dintre dezbaterile pe teme sociale şi de filosofie politică o menţionăm pe cea „Despre meritocraţie” prezentă sub diverse forme în toate numerele revistei şi dezvoltând pledoaria pentru conceptul de „democraţie reală” spre care tinde societatea modernă europeană, pentru depăşirea sechelelor populiste şi demagogice, ca şi aprecierea fiecărei persoane conform meritelor dobândite pe plan social. O altă temă de dezbatere este „Români realizaţi în străinătate ca model pentru conaţionalii lor” pe care am început-o cu câteva numere în urmă „Port@Leu” nr. 7/ pag.5) şi continuată în următoarele.
 
Pe temele politicilor culturale menţionăm dezbaterea permanentă, lărgită  prin manifestări susţinute în multe localităţi din ţară şi comunităţi de români de pretutindeni pentru „Sărbătoarea naţională a limbii române” şi extinderea ei în judeţele ţării şi diaspora, cât şi cea despre diferite aspecte pe care le prezintă internetul ca suport de dezvoltare culturală şi artistică şi formele sale concrete de manifestare sau creaţie, despre care am vorbit mai înainte şi care a început cu publicarea textelor unei mese rotunde încă din numărul 2 (pag.5) al anului 2009.

George ROCA: Pentru anul 2010 v-aţi propus şi alte teme importante şi utile de dezbateri?
 
Corneliu LEU: În continuare, propunem şi de această dată o dezbatere pe subiect socio-politic, pe care o considerăm importantă pentru redresarea societăţii noastre, pe tema: „Partide de doctrină, sau grupări de interese fără principii” şi, ca o primă intervenţie, propunem o scrisoare deschisă pe care am conceput-o şi publicat-o deja şi  al cărei coţinut face doar impresia că ar avea caracterul unei intervenţii de actualitate electorală. Raportându-se, desigur, la realităţile româneşti imediate, ea pune însă (şi încearcă să explice) o problemă de principiu esenţială, consider eu, pentru destinul politic al societăţii româneşti. Tocmai de asta i-am dat caracter de scrisoare deschisă şi, pe marginea ei, aştept punctele de vedere ale cititorilor noştri. După cum am spus, numărul 10 fiind unul dintre acele numere de vacanţă prin care revista noastră le dă cititorilor timp de a medita până în februarie, pentru a găsi răspunsuri şi argumentări.

George.ROCA: Ce ne puteţi spune despre numărul viitor din „Port@Leu”?

Corneliu LEU: Este în pregătire acum.(Pasajul in continuare a fost publicat in pagina 1)

George ROCA: După prezentarea revistei „Port@Leu” să încercăm să facem o radiografie şi celei de a doua publicaţii pe care o conduceţi. Mă refer la „Albina românească”.

Corneliu LEU: Revista „Albina românească” este cea mai veche publicaţie în limba română. Aceasta intră în cel de al 181-lea an de la fondarea sa (în iunie 1829) de către Gheorghe Asachi. Ultimul nostru număr, cel din decembrie 2009, se deschide cu un editorial despre programul permanent al Mişcării pentru Progresul Satului Românesc intitulat „O ţară bogată cu ţărani bogaţi”, program în cadrul căruia, anual se întruneşte Consfătuirea Naţională a Intelectualilor de la Sate. Revista prezintă problematica ediţiei acestei Consfătuiri ce se va desfăşura în anul 2010.

Un eveniment deosebit pentru fenomenul cultural românesc în contemporaneitate este aniversarea valoroasei publicaţii „Literatura şi Arta” care apare la Chişinău sub conducerea poetului Nicolae Dabija, revistă de la care a pornit mişcarea de emancipare pentru limba română din Basarabia şi, despre care, Vlad Pohilă scrie articolul intitulat: „55 de ani de rezistenţă prin cultură”.

George ROCA: Cine sunt autorii materialelor publicate în ultimul număr al acestei reviste? Ce subiecte atrag atenţia?

Corneliu LEU: În afară de cel citat mai sus şi de colaboratorii permanenţi ai revistei precum Mihai Berca, Emil Draghici, Nicolae Dragoş, Alexandru Dumitriu, Veronica Ionescu, Gheorghe Manea, mai puteţi citi articole semnate de Magdalena Albu, George Anca, Liviu Antonesei, Florica Bud, Melania Cuc, Anca Goja, Dan Lupescu, Rodica Elena Lupu, Cristina Oprea, Al. Florin Ţene şi alţii. Un documentar intitulat: „Completări la biografia lui Eminescu?” pune în lumină conţinutul anumitor studii apărute în ultima vreme, care reconsideră aspecte esenţiale privind moartea poetului. Paginile de actualitate editorială expun recenzii şi comentarii despre cărţi ale căror autori sunt: Elisabeta Iosif, George Roca, Anghel Bardac, Carmen Cătunescu, Florica Bud, despre revistele „Cetatea lui Bucur” şi „Dor de dor” şi „Monografia comunei Grădina”.

Prezentarea unei noi instituţii culturale româneşti „Asociaţia scriitorilor de limbă română din Quebec”, a membrilor ei din Canada, din ţară şi din întreaga diasporă românească este făcută cu prilejul apariţiei la Montreal a Antologiei ASLRQ 2009. Paginile care evocă preocupările beletristice din celebrul supliment de aproape aceeaşi venerabilă vârstă cu revista: „Alăuta românească” publică un amplu grupaj de versuri antume şi postume de Gheorghe Tomozei şi fragmente din noul meu roman „Corneliu Leu:  «Femeia, fie ea regină…»”.


Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971