Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
GEORGE ROCA - Interviu Corneliu LEU
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃTENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI DATORIA GUVERNÃRII DE A LE ASIGURA FOLOSIREA LUI
REVENIND LA DEZBATEREA NOASTRA PRIVIND:BUNUL COMUN ŞI BINELE COMUN
Apel către Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Moldova pentru unitatea naţională a poporului român
Corneliu FLOREA, George ANCAProf. Univ. Dr. lie RAD, Petru Birău, Ioan LILA Virginia Meheş, Melania Cuc, Carmen CĂTUNESCU, Octavian Curpaş, ELENA M. CÎMPAN, SEMNEAZĂ RECENZII DESPRE: Petru Popescu, A.Melicovici, Lucian Boz, Al.Fl. Ţene, Adrian Erbiceanu, Victoria Milescu, Ionut Caragea George Roca, Victoriţa Duţu, Melania Cuc
RECENZII - CONTINUARE
RECENZII - CONTINUARE 2
MIHAI EMINESCU: „MUŞATINII” - Versiune engleză de George ANCA
Alexandru MACEDONSKI - NUIT DE DÉCEMBRE -Poèmes traduits du roumain par Constantin FROSIN
PARADOXISMUL LUI FLORENTIN SMARANDACHE într-un interviu şi o explicaţie mai largă dată de autor
Dimitrie GRAMA (medic emerit în Danemarca şi, la fel, poet în limba română)
Ştefan Plugaru vicepreşedinte ACPBB şi Dr. Napoleon Săvescu, Fondator & Preşedinte al \"Dacia Revival International Society\" of New York
Prof. Mariana Terra şi Alexandru PETRESCU - Preşedintele asociaţiei românilor din Spania
CORNELIU FLOREA, Viorel ROMAN-Universitatea din Bremen, Alexandru TOMA-CERVESY ( Madrid),Antonie POPESCU,Florin ZAHEU
George ROCA - interviu cu Corneliu LEU
George ROCA - Interviu Corneliu LEU - continuare
Tudor LEU - Din volumul: „AMINTIRILE ŞI RĂUTĂŢILE TATĂLUI MEU
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - o povestire de Corneliu Leu de prin anii ’90
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - continuare
PAPA CERE PREOŢILOR SĂ PROPOVĂDUIASCĂ PE INTERNET
Manifestul Internetului, în 17 puncte
FLORENTIN SMARANDACHE - Despre Internet
IONUT CARAGEA -INTERVIU CU SCRIITORUL AL. FLORIN ŢENE PREŞEDINTELE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
VIDEOPOEZIE
TABLETA LUI Paul Maria Mefietic
„PASO DOBLE” - rubrica lui Ioan LILĂ:
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
MAGIE PE INTERNET
PIESA FOLCLORICĂ
GHICEŞTE OCUPAŢIA

 

Ştefan Plugaru
vicepreşedinte ACPBB

Rugă pentru Mitropolia Basarabiei

În deplasările făcute – încă - în baza paşaportului la fraţii din stânga Prutului, am avut ocazia să întâlnesc şi să port discuţii cu preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, reprezentanţi ai bisericii româneşti din Republica Moldova, să mă apropii de ei şi – astfel - să le înţeleg greutăţile şi durerile cu care se confruntă. Tot aici, în spaţiul românesc dintre Prut şi Nistru, am văzut biserici amenajate în corturi, barăci din tablă sau clădiri particulare donate de către enoriaşi pentru a sluji actului religios creştin ortodox şi am avut senzaţia că ne întoarcem la valorile creştinismul primar. ,,Dumnezeu sălăşluieşte pretutindeni, dar cerul Basarabiei e parcă mai plăcut Lui”. Doar pentru o clipă… M-a tulburat ştirea că un confrate, originar din România, dar iubitor de arginţi, asemeni lui Iuda, slujeşte în cadrul unei biserici fantomatice ce ţine de Arhiepiscopia Kievului. Ce vremuri, ce oameni…
Cuvântul acestor slujitori ai lui Dumnezeu, dar şi al sufletelor rănite care m-au înconjurat cu dragoste creştină, a reliefat, din păcate, umilinţa şi abuzurile prin care a trecut biserica românească din Basarabia, începând cu anul 2001, sub mâna antihristă a comuniştilor aflaţi până în 2009 la putere, abuzuri care s-au răsfrânt asupra evoluţiei fireşti a acestei entităţii ecleziastice, asupra spiritului creştin al enoriaşilor înşişi, cât şi a retrocedării fostelor proprietăţi  - ce-i drept, puţine - deţinute de Mitropolia Basarabiei în perioada interbelică, când aceasta era parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române.
Redactarea lucrării „Episcopia Huşilor şi Basarabia (1598 - 1949)”, realizată în colaborare cu Teodor Candu, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei Republicii Moldova din Chişinău, a reprezentat un pas în susţinerea activităţii şi afirmării bisericii româneşti din Basarabia. Am purces la întocmirea acestei lucrări pornind tocmai de la convingerea că trebuie scoase la iveală din prăfuitele arhive toate acele mărturii care demonstrează dreptul istoric şi canonic de fiinţare al bisericii româneşti din stânga Prutului, pornind de la viaţa religioasă din Moldova medievală aflată în stânga Prutului, sub oblăduirea Episcopiei Huşilor, şi terminând cu întemeierea Mitropoliei Basarabiei, în perioada interbelică, demnă continuatoare a ortodoxismului de factură românească în acest spaţiu. De asemenea, Asociaţia noastră a protestat atunci când, în dispreţul oricăror norme legale şi a bunului simţ, preoţilor români din dreapta Prutului, slujitori în diferite parohii aparţinând acestei Mitropolii, li s-a interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova.
    În noul context politic de la Chişinău, se întrevăd soluţii pentru recăpătarea statutului şi prestigiului din perioada interbelică, care să-i confere Mitropoliei Basarabiei posibilitatea unei misiuni religioase şi sociale veritabile. Depinde doar de conducerea politică instalată la putere în Republica Moldova, care a demonstrat în cele câteva luni de când se află la guvernare că are vederi proromâneşti şi proeuropene, inclusiv respectarea dreptului european, să ia măsurile necesare ca rolul şi proprietăţile deţinute de Mitropolia Basarabiei în perioada interbelică să-i fie retrocedate. Să dea dovadă de toleranţă şi să aplice acel „restituţio in integrum”, de care s-au bucurat în România, după 1989, bisericile persecutate de regimul comunisto - ceauşist.
     O cale pentru dezvoltarea acestei instituţii religioase româneşti din stânga Prutului o reprezintă şi consolidarea administraţiei ecleziastice. Şi asta, în termeni laici, nu pentru un exces de birocraţie, ci pentru ca feţele bisericeşti să fie mai aproape de popor. Mă refer aici la numirea unor episcopi, care să-l ajute pe mitropolitul Petru de Bălţi în greaua misiune pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o. Nu constituie o noutate faptul că, încă din cursul lunii octombrie 2007, Patriarhia Română a recunoscut reactivarea vechilor episcopii din stânga Prutului, care aparţin de Mitropolia Basarabiei. Acestea sunt Arhiepiscopia Chişinăului (înregistrată juridic încă din decembrie 2004), Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria. Cu toate acestea, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a luat nici o decizie de organizare efectivă a acestor eparhii, în sensul alegerii de episcopi sau de creare a aparatului administrativ corespunzător, întrucât Mitropolia Autonomă a Basarabiei nu a iniţiat o astfel de organizare.
Aceste eparhii ale Mitropoliei Autonome a Basarabiei au fost reactivate din punct de vedere juridic pe teritoriul canonic al Mitropoliei Autonome a Basarabiei şi în interiorul graniţelor statului independent Republica Moldova, fără a se nega însă dreptul la existenţă a „Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove” ca eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru că Patriarhia Română respectă dreptul credincioşilor ortodocşi de a aparţine în mod liber fie de Patriarhia Română, fie de Patriarhia Moscovei. Coexistenţa celor două Mitropolii ortodoxe în Republica Moldova se explică astăzi prin faptul că acest teritoriu nu mai este parte componentă nici a statului român, nici a statului rus, ci este un stat nou, independent. Dar existenţa eparhiilor are în vedere respectarea dreptului canonic, care face trimitere la administrarea religioasă a spaţiului basarabean, la început, de către episcopii de la Huşi, încă de la 1598.
Însă, deşi recunoscute încă de la finele anului 2007, aceste eparhii nu au în fruntea lor episcopii necesari, lucru care este de natură să îngreuneze activitatea Mitropoliei Basarabiei. Întronizarea unor episcopi ar consolida Mitropolia Basarabiei şi ar uşura misiunea spirituală cu care a fost hăruit de către Dumnezeu mitopolitul Petru de Bălţi. Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, episcopii îşi au rolul lor bine definit în cadrul ierarhiei bisericeşti. Episcopul, pe lângă faptul că este slujitor al Sfintelor Taine, veghează la bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhie, efectuează cât mai des vizite canonice şi pastorale în cadrul acesteia, adresează scrisori pastorale clerului şi credincioşilor, hirotoneşte clerici şi se îngrijeşte de ocuparea la timp a posturilor vacante, asigură disciplina clerului, reprezintă eparhia în relaţiile cu autorităţile publice şi locale, cât şi cu celelalte culte recunoscute de pe teritoriul acesteia. Într-o discuţie recentă purtată cu preotul arhimandrit Mina Dobzeu din cadrul Episcopiei Huşilor acesta îşi exprima speranţa că după victoria asupra Satanei comuniste spiritul creştin va birui în Basarabia pentru că ,,..în afara Bisericii nu există mântuire, cine se află în afara Bisericii nu este în Iisus Hristos, cel care a recapitulat întreg neamul omenesc în sine”.
    De aceea, pledăm pentru înscăunarea unor episcopi care, împreună cu mitropolitul Petru de Bălţi, să lucreze pentru prezervarea spiritualităţii româneşti în stânga Prutului şi pentru preamărirea Mitropoliei Basarabiei.

                                    Ştefan Plugaru
                                  Vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale
     ,,Pro Basarabia şi Bucovina” România






Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al
"Dacia Revival International Society" of New York





Fruntea sus Romani!

DACIA


M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut.
Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii "romani" chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ?
Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi "romani" vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
 
Şi ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de "adevăraţi români", care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: "soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul "roman"...

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie "fecundate" de soldaţii "romani"?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi "curve", ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât "copii din flori" apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mândrie", aşteptând apariţia "sâmburilor" noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină, când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.
 
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof. dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina, de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian!
De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă...
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din "doi bărbaţi cu... braţe tari"!
Astfel de declaraţii "istorice" te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina, fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani.
Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? - se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii.
Dio Casius ne spune şi el: "să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci".
Faptul că dacii vorbeau " latina vulgară", este "un secret" pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

"Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul.
Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!"
Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua.
Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că "prima femeie" a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică.
Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea "The Indo-European heritage", apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri?
Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu.
Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam.
Când am scris "Epopeea Poporului Carpato-dunărean" şi volumele "Noi nu suntem urmaşii Romei", "În căutarea istoriei pierdute" şi "Călătorie în Dacia - ţara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York  "The History of Civilization", "The Aryans".
El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică.
Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat!
Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă - 6,500 î.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, " latina vulgara", cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase.
Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba " latina vulgară", chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.
Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Jurământul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.
Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac:
"de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?"
Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi "românii adevăraţi", vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate omenirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul...

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare...


 
              

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971