Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010 periodic nr. 1 2 | 3 | 4 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Anul 2009
GEORGE ROCA - Interviu Corneliu LEU
PROBLEME ACTUALE ALE BUNULUI COMUN CA PROPRIETATE A TUTUROR CETÃTENILOR ROMÂNIEI ŞI UNELE DIRECŢII DE DEZVOLTARE A PRODUCŢIEI ALIMENTARE
BUNUL COMUN AL CETÃŢENILOR ROMÂNIEI ŞI DATORIA GUVERNÃRII DE A LE ASIGURA FOLOSIREA LUI
REVENIND LA DEZBATEREA NOASTRA PRIVIND:BUNUL COMUN ŞI BINELE COMUN
Apel către Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Moldova pentru unitatea naţională a poporului român
Corneliu FLOREA, George ANCAProf. Univ. Dr. lie RAD, Petru Birău, Ioan LILA Virginia Meheş, Melania Cuc, Carmen CĂTUNESCU, Octavian Curpaş, ELENA M. CÎMPAN, SEMNEAZĂ RECENZII DESPRE: Petru Popescu, A.Melicovici, Lucian Boz, Al.Fl. Ţene, Adrian Erbiceanu, Victoria Milescu, Ionut Caragea George Roca, Victoriţa Duţu, Melania Cuc
RECENZII - CONTINUARE
RECENZII - CONTINUARE 2
MIHAI EMINESCU: „MUŞATINII” - Versiune engleză de George ANCA
Alexandru MACEDONSKI - NUIT DE DÉCEMBRE -Poèmes traduits du roumain par Constantin FROSIN
PARADOXISMUL LUI FLORENTIN SMARANDACHE într-un interviu şi o explicaţie mai largă dată de autor
Dimitrie GRAMA (medic emerit în Danemarca şi, la fel, poet în limba română)
Ştefan Plugaru vicepreşedinte ACPBB şi Dr. Napoleon Săvescu, Fondator & Preşedinte al \"Dacia Revival International Society\" of New York
Prof. Mariana Terra şi Alexandru PETRESCU - Preşedintele asociaţiei românilor din Spania
CORNELIU FLOREA, Viorel ROMAN-Universitatea din Bremen, Alexandru TOMA-CERVESY ( Madrid),Antonie POPESCU,Florin ZAHEU
George ROCA - interviu cu Corneliu LEU
George ROCA - Interviu Corneliu LEU - continuare
Tudor LEU - Din volumul: „AMINTIRILE ŞI RĂUTĂŢILE TATĂLUI MEU
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - o povestire de Corneliu Leu de prin anii ’90
EPITAF LA MORMÂNTUL GRAFOMANULUI NECUNOSCUT - continuare
PAPA CERE PREOŢILOR SĂ PROPOVĂDUIASCĂ PE INTERNET
Manifestul Internetului, în 17 puncte
FLORENTIN SMARANDACHE - Despre Internet
IONUT CARAGEA -INTERVIU CU SCRIITORUL AL. FLORIN ŢENE PREŞEDINTELE LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
VIDEOPOEZIE
TABLETA LUI Paul Maria Mefietic
„PASO DOBLE” - rubrica lui Ioan LILĂ:
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI
MAGIE PE INTERNET
PIESA FOLCLORICĂ
GHICEŞTE OCUPAŢIA

 

ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE

OPINIILE ŞI PREOCUPĂRILE LOR

 

 
PARADOXISMUL LUI
FLORENTIN SMARANDACHE
într-un interviu şi o explicaţie mai largă dată de autor


Legătura dintre paradoxism
şi Teoria Dezert-Smarandache
(Interviu cu Flavia Teoc din 21 noiembrie 2004)
Flavia Teoc:
Puteţi încadra momentul „naşterii” teoriei care vă poartă numele în destinul dumneavoastră personal? Ar fi deplasat să-i găsim paradoxismului rădăcini autobiografice?
Florentin Smarandache:
Desigur, sunt legături foarte strănse. Paradoxismul a pornit din viaţa cotidiană a anilor ’80, din frustrările avute la tot pasul, şi din duplicitatea oamenilor într-o societate închisă, totalitară: una se vorbea la radio şi televiziune ori în presă, ăi alta era realitatea, deci paradoxism de zi cu zi. A fost o reacţie antitotalitară. Paradoxismul se bazează pe folosirea excesivă de antiteze, antinomii, contradicţii, paradoxuri în creaţia, nu numai literară sau artistică, dar şi in filozofie, şi chiar în ştiinţă.
FT: Pentru ca aţi amintit şi de ştiinţă, ce legatură există între paradoxism şi Teoria Dezert-Smarandache privind Raţionamenult Plauzibil şi Paradoxist [DSmT în engleză], pe care aţi prezentat-o la multe conferinţe internaţionale, ultimele în Australia şi Suedia?
FS: Acum 4-5 ani mă contacta prin e-mail un inginer de la Oficiul Naţional de Cercetări Spaţiale din Paris, Dr. Jean Dezert, pentru care paradoxismul era “năstruşnic” (îl găsise pe Internet promulgat de scriitorii francezi Pierre Lamarque şi J. M. Charrier). El lucra în fuziunea informaţiei, care se folosea în robotică, medicină, şi în cercetări militare. Am purtat o lungă corespondenţă electronică, ajungând ca de prin anul 2002 să dezvoltăm o teorie ce prelucrează informaţiile care au un grad înalt de conflict. Paradoxismul a devenit, astfel, singura avangardă literară folosită în ştiinţă! [Alte aplicaţii ştiinţifice paradoxiste se găsesc în Fizica Cuantică, unde lumina este atât undă cât şi particulă (vezi de Broglie), adică două atribute opuse în acelaşi timp - o dualitate paradoxistă.] Această teorie, plauzibilă şi paradoxistă, a devenit cunoscută în cercetările de fuziune a informatiei, încât am fost invitaţi, eu şi Jean, de catre Dr. Wu Li, s-o prezentam la NASA Langley Research Center, în Hampton, Virginia, SUA, pe 5 noiembrie 2004.
FT: Aşadar paradoxismul a ajuns şi la NASA, unde aţi fost sponsorizat să prezentaţi cercetările dvs... O performanţă internaţională remarcabilă. 8
FS: Roboţii trimişi pe planeta Marte trebuie să prelucreze şi informaţii conflictuale, paradoxiste furnizate de sensorii lor pentru a lua o decizie ei insişi. DSmT şi alte teorii dezvoltate de către Dempster-Shafer, Dubois-Prade, Yager, Smets, etc. se ocupă de aceste combinaţii. DSmT folosit la prelucrarea imaginilor de teren furnizate din satelit a format un capitol special al tezei de doctorat a lui Samuel Corgne de la Université de Rennes, Franţa, sub conducerea profesoarei Laurence Hubert-Moy.
FT: Dar cum a intrat în filozofie? Este conectat cu neutrosofia şi logica neutreosofică?
FS: Chiar aşa. Paradoxismul s-a ramificat. De pildă, citind despre o şcoală filozofică, un curent, sau un filozof X, am observat că unii cercetatori veneau cu argumente solide, viabile, logice pro X, alţii în sens contrar veneau cu acelaşi fel de argumente palpabile să demonstreze contra X. Şi toti aveau dreptate în mod simultan! În special adevărurile în domeniul umanistic sunt mai elastice, subiective, parţiale. O explicaţie simplistă a neutrosofiei: în vreme ce dialectica pedalează pe contradicţii, şi (adică o idee şi contrara ei care, cum ştiţti, se balansează/contrabalansează una pe alta), neutrosofia ia în considerare şi ideile neutre faţă de şi faţă de deoarece şi ele influentează evoluţia ideii în confruntarea ei cu , de aici şi numele de "neutro-sofie = ştiinţă a cunoaşterii neutre". Deci neutrosofia studiază conecţia dintre , , şi , unde nu este nici , nici . Logica neutrosofică este o generalizare a logicii fuzzy (în special a logicii fuzzy intuţionistice a lui K. Atanassov). Pe lângă procentul de adevăr şi de fals într-o propoziţie, se include şi procentul de neutralitate, necunoscut (nici adevărat, nici fals), al posibilităţii unor parametri ascunşi. Extinderea logicii fuzzy am făcut-o din dorinţa de a putea caracteriza propoziţiile paradoxiste care sunt şi adevărate şi false în acelaşi timp. Logica fuzzy impunea ca suma componentelor logice ale unei propoziţii să fie 1, rectricţie eliminată în logica neutrosofică. În prezent logica neutrosofică are aplicaţii financiare (vezi teza de doctorat a lui Sukanto Bhattacharya de la Bond University din Australia), şi inginereşti (cercetările lui Haibin Wang sub conducerea profesorilor Yanqing Zhang şi Rajshekhar Sunderraman de la Georgia State University din Atlanta).
FT: Sute de scriitori străini au colaborat la cele patru antologii paradoxiste internaţionale tipărite până în prezent. Cum aţi reuşit să intraţi în relaţii literare cu ei ?
FS: Nici eu nu-mi dau seama exact, dar primesc periodic creaţii paradoxiste de prin toate colţurile lumii.
FT: Aţi publicat 70 de cărti (şapte zeci!)... în literatură, matematică, fizică, artă, filozofie, ba chiar şi rebus. Ba v-a apărut o carte şi în limba... chineză !! Când aveţi timp pentru toate ?
FS: Pot să vă spun că scriu în condiţii: de stres, de boală, când călătoresc fie la bordul maşinii ce o conduc îmi notez idei, fie în avion.
FT: De ce, şi în ce context aţi părăsit Romania? A fost o despărţire definitivă?
FS: Am părăsit ţara pentru că nu puteam să mai rezist, nu puteam să mă desfăşor, mă simţeam încorsetat. Securitatea întocmise patru dosare la adresa mea, erau zile când mă urmărea continuu. Am reuşit să recuperez cópii, după cele aproximativ 880 pagini întocmite la adresa mea, prin CNSAS. Astfel, am văzut că îmi confiscau scrisorile, manuscrisele, mă fotografiau ori mă urmăreau pas cu pas fără ca eu sa-mi fi dat seama.
Deşi am apelat din nou la CNSAS să-mi returneze manuscrisele confiscate, menţionate în rapoartele Securităţii, acestea nu mi-au fost restituite.
Am descoperit prieteni care scriau note informative despre mine, de pildă fostul meu profesor de franceză din liceu, Traian Nica, în vreme ce eu îi meditasem o fiică la metamatică gratuit!
Dar am găsit şi asertiuni false despre mine în rapoartele lor: că aş fi avut maşină Dacia 1300, că aş fi posedat 3000$ în bancă, etc., deci nu toţi informatorii îşi faceau “datoria” corect.
Nu a fost o despărţire definitivă, deşi în 1988, când am fugit în Turcia, unde am aşteptat aproape doi ani de zile viza americană de emigrare în lagărele de refugiaţi politici desfăşurând munci necalificate pentru a supravieţui, nu prevedeam o revoluţie în ţară. La doi-trei ani eu revin în România să-mi văd rudele şi prietenii, lansez cărţi scrise în limba română.
FT: Dacă adevărul şi falsul se sprijină pe terenuri nisipoase atunci când vorbim despre validitatea lor, credeţi că ne mai putem aştepta în istoria umanităţii la un salt atât de puternic, precum a fost saltul de la scrierea pictografică la cea fonetică?
FS: Salturi vor fi întotdeauna în orice domeniu. Odată cu logicile moderne: fuzzy, neutrosofică, paraconsistentaă, intuiţionistică, dialetheistă s-au spart tiparele logicii Boolene, şi vorbim acum de procente ori grade de adevăr ori grade de fals ori grade de nedeterminat. Logica aristoteliană şi principiul terţului exclus au fost încălcate.
FT: Credeţi că într-o operă, nu numai literară, într-un act de creaţie artistică, a pune în discuţie transcendenţa, rămâne o atitudine deşuetă?
FS: Nu rămâne o acţiune perimată, însă probabil discuţia transcendentă va fi privită din alt unghi, din altă perspectivă.
FT: Cum credeţi că va surprinde istoria umanităţii acest moment prezent în care cu toţii ne aflăm, dincolo de barierele spaţiale, ideologice, religioase?
Sunt voci care compară acest moment, cu criza alexandrina care măcina Europa şi Orientul apropiat la începutul mileniului I. Care este locul României, văzut cu un ochi liber şi detaşat?
FS: Este o perioadă de tranziţie. Dar, dacă ne gândim mai bine, în largo sensu, toate perioadele sunt ‘de tranziţie’ din moment ce transformarea este continuă. România a pendulat întotdeauna între est şi vest fiind în această zonă geopolitică.
FT: Sunteţi familiarizat cu literatura română contemporană? Puteţi să ne vorbiţi despre neajunsurile şi frumuseţea ei? E prematur să sperăm la o nominalizare Nobel pentru literatură după ce, intrată în Uniunea Europeană, ţara noastră va încerca să se dovedească în ochii Europei?
FS: Menţin corespondenţa cu mulţi scriitori români contemporani, unii au colaborat la antologiile internaţionale paradoxiste pe care le-am editat: Mircea Monu, Ion Soare, Doru Moţoc, Marian Barbu, Jeanet Nică, G. Niculescu, C. Dincă, C. M. Popa, M. Preoteasa, Virgil Titarenco, Gh. Truţă, Dragoş Teodorescu, Dumitru Cioacă-Genuneanu, Eugen Evu, Liviu Jianu, T. Negoescu, Marian Mirescu, Victor Martin, Adrian Lesenciuc, George Achim, Duşan Baiski, Ovidiu Bufnilă, Şerban Codrin, etc. cât şi români din străinătate : Ioan Baba, Vasile M.Barbu, Ionel Stoiţ, Titu Popescu, Emilian Mirea, Svetlana Garabaji, Costel Baboş,etc.


ŞI UN ARTICOL-DECLARAŢIE INTITULAT:

Lupta grupărilor literare
Ştiu că noua generaţie respinge postmodernismul ab initio - tocmai pentru că aşa se întâmplă între generaţii: ceea ce unii afirmă, alţii vin să infirme (vezi atâtea cazuri în filozofie: idealiştii şi materialiştii se contrazic, şi demonstrează fiecare tabără că are dreptate, un filozof contrazice pe altul şi amândoi au dreptate în mod simultan, etc.) - nu numai în literatură dar şi-n alte domenii umaniste, uneori şi-n ştiinţă atât cât e posibil aici.
Mai târziu le va veni şi lor rândul, tinerilor de azi, să fie infirmaţi/contrazişi de generaţiile următoare, istoria se repetă – sau ei au impresia că sunt infailibili?!
Postmodernismul fusese, oricum “împrumutat” din Vest, deci nu reprezenta ceva original românesc. Manolescu şi Cenaclul său de Luni, Cărtărescu n-au fost decât nişte simpli imitatori ai occidentului, ei n-au făcut decât pastişă (experimentală). Paradoxismul aduce însă elemente de creaţie noi: distihul paradoxist, drama experimentală (vezi trilogia “MetaIstorie”), etc. şi are implicaţii în filozofie, logică, inginerie, robotică, medicină, aeronautocă prin neutrosofie şi logica/mulţimea/probabilitatea/statistica neutrosofică precum şi prin Teoria Dezert-Smarandache – deja cu multe aplicaţii.
Însă, peste logicile moderne (fuzzy mai ales, paraconsistentă, intuitivă, neutrosofică), nu vor putea trece deoarece ele au aplicaţii ştiinţifice, practice [Japonia conduce în aplicarea proceselor fuzzy într-o serie de modelări]. De exemplu, la conferinţa din Suedia din 2004 (precum şi la cea din Australia la care am fost in iulie 2003) este vorba de aplicarea paradoxismului filozofic/logic şi-a logicii neutrosofice privind fuzinea informaţiilor contradictorii în cibernetică, tragerea la ţintă (în domeniul militar), prelucrarea imaginilor din satelit, etc. Sunt lucrări publicate de profi universitari şi cercetători.
[People, when they have nothing to do or they feel frustrated, look for argument
reasons!]
“Poezia vizuală” se practica prin anii '80-'90. Au apărut şi antologii internaţionale - una scoasă de o profă americană. Exista şi un grup special în Brazilia, în limba portugheză desigur - al lui De Campos (dacă-mi amintesc bine, ar trebui să caut prin notiţele mele). Acum este depăşită. Ce capodopere a dat poezia vizuală? [A fost doar un experiment şi atât!]
Puteţi accesa un volum de-al meu în acest sens, numit sugestiv "NonPoems" (ne-poeme), apărut prin 1990: http://www.gallup.unm.edu/~smarandache/NonPoems.pdf .
Tot pe-atunci exista şi "poezia sonoră" (zgomotele formau o poezie, de exemplu). Eu le-am extins, tot prin anii '80, la "poezia-obiect" (tridimensională), de pildă o floare reprezinta un poem, şi la "poezia-fenomen" (de pildă vâslitul unei bărci pe lac reprezinta un poem natural), ori la "pictura-fenomen" (fulgerul pe cer poate reprezinta un tablou/pictură natural/ă), etc.
În prezent se practică "poezia multimedia" pe internet (cyber-poeme): animaţie (cu Java), sunet/melodie, pictură, text - toate în acelaşi cadru. O astfel de poetă, cu care sunt în contact, este Tamara Lai din Italia. Este o poezie mai mult de instanţă, un sumum de impresii simultane (fiindcă nu ştii ce să faci mai întâi: să citeşti textul, să asculţi sunetele şi să priveşti pictura, ori să urmăreşti animaţia).
Paradoxismul are aplicaţii nu numai în ştiinţă, dar şi în artă, literatură, în viaţa de toate zilele - contradicţiile sunt la tot pasul. Orice ţi-aş spune, D-ta întorci cuvintele şi-o dai în continuu cu dadaismul. Îti urez un success... dadaist!
[Acest secol este un secol (ba chiar de mileniu am putea vorbi) al ştiinţei, nu al artei şi literaturii cum s-a întâmplat, de pildă, în secolul XIX. Ştiinţa este mult mai importantă decât literatura şi arta, să recunoaştem; de aceea nici nu li acordă prea multă importanţă ultimelor două în societăţile dezvoltate, şi e normal.]
În privinţa artei şi literaturii m-am documentat despre avangarde peste tot, citind şi conspectând tot felul de "isme" - indiferent ce critic de artă ar fi. Am trei ceasloave mari, late, şi groase de artă şi-n biblioteca de acasă, plus raftul de la universitate. Am şi publicat albune de artă.
Al doilea album (bineînţeles, în stilul meu: pe dos, în răspăr, contra-timp, experimental până-n ultima fază!): "oUTER-aRT, the Worst Possible Art in the World!", 2002, sub tipar. Să nu vă surprindă titlul, aşa creez eu... (!) Am şi înfiinţat un Club Internaţional de Aut-Artă pe Internet la: http://clubs.yahoo.com/clubs/outerart unde sunt până în prezent 31 de artişti străini care au aderat la acest (anti-)curent al meu în artă, iar cam o duzină de asemenea picturi am pus în situl meu la http://www.gallup.unm.edu/~smarandache/a/outer-art.htm .
Indiferent ce argumente, chiar ştiinţifice!, v-as aduce, Dvs. nu vedeţi decât într-o direcţie.
Dvs. sunteţi un negativist total la adresa paradoxismului, care-i mult mai important decât dadaismul, însa admiraţi dadaismul care-i desconsiderat de toată lumea... Ceva-mi pare suspect...
Vă referiţi la faptul că dadaismul este mai CUNOSCUT decât paradoxismul, ceea ce-i adevărat, dar nu are nici o aplicaţie ştiinţifică precum paradoxismul - de aceea, din punct de vedere ştiinţific, paradoxismul este mai IMPORTANT. Da, poate fi în prezent o tendinţă de revenire la traditional, ştiu şi un grup american Yahoo, auto-intitulat "goodart", dar aşa de reduşi sunt unii membri acolo încât se împotrivesc şi înfăţişării unui nud feminim (neobscen) în opera de artă - care, să fim sinceri, reprezintă frumosul.
Însă, după perioada aceasta de întoarcere la tradiţie, se va reveni la experiment şi avangardă - iar acest ciclu o să se repete la infinit: tradiţie-avangardă-tradiţie-avangardă...
Vă asigur că, după ce lumea se va plicitisi de acelaşi stil clasic ori tradiţional (şi acest lucru se va întâmpla: nu poţi să mănânci mereu aceeaşi mâncare de peşte!), va încerca noi metode/modele. [Veţi ajunge la vorba mea peste (cel mult) vreo 10-20 de ani.] (La Duchamp am admirat arta brută, nu am criticat-o.)
Eu nu am afirmat nicăieri că paradoxismul e o 'mare filozofie', ci doar că se aplică şi în acest domeniu. Un simplu exemplu: Doi filozofi susţin două idei diferite. În fond, cine are dreptate? Eu zic că amândoi simultan, dar privind lucrurile din obiective diferite; sau fiecare prezintă adevăruri parţiale. Iată că o aserţiune poate fi şi adevărată şi falsă în acelaşi timp. Astfel de propoziţii pot fi analizate în logicile dialetheistă şi neutrosofică (dar nu în logica clasică - aristoteliană).
Şi mai mult: a apărut o şcoală filozofică, apoi alta care a contrazis-o, pe urma alta care lea contrazis parţtial pe amândouă, şi tot asa.
Acum sa nu săriti iar spunându-mi că şi dadaismul se aplică în… filozofie!
Să dau un exemplu de pomină din fizica cuantică, ştiintific exemplul, privind fenomenul paradoxist: fotonul este considerat de unii fizicieni mari ca o particulă, în vreme ce alţi fizicieni recunoscuţi îl consideră drept o undă (adică opusul particulei); s-au efectuat experimente ştiinţifice care demonstrează că fotonul este o particulă, şi alte experimente ştiinţifice care au demonstrat că el este o undă. Nu mă credeţi? Întrebaţi un fizician, sau citiţi în fizica cuantică.
Şi tot în fizica cuantică: este posibil ca o particulă să fie în acelaşi timp în două locuri diferite. Da, pare imposibil, paradoxist, şi totusi aşa afirmă cuanticieni de renume. Aici se utilizează teoria mulţimilor neutrosofice. Şi tot paradoxismul spune că adversarii pot colabora în avantajul amândurora. Uite, în razboi: schimbul de prizonieri intre partile beligerante. Se aplica dadaismul si aici?! Paradoxismul este constructiv, nu destructiv precum dadaismul - asta-i altă deosebire exenţială.
V-am explicat despre aplicarea paradoxismului în cibernetică, inteligenţa artificială privind fuziunea informaţiei contradictorii. Congresele internaţionale, cu articole publicate în Proceedings, cu cercetători de la institute şi universităţi de pe glob, se pot accesa pe web:
FUSION 2004 Conference (Stockholm, Suedia)): http://www.fusion2004.org
FUSION 2003 Conference (Cairns, Australia): http://www.fusion2003.org
FUSION 2002 Conference (Annapolis, SUA): http://www.fusion2002.org
FUSION 2001 Conference (Montréal, Canada): http://CRM.UMontreal.CA/fusion/
FUSION 2000 Conference (Paris, Franţa): http://www.onera.fr/fusion2000
ca să vedeţi că sunt lucruri serioase, la nivel internaţional, şi mai ales aplicabile.
Cred că, prin aceste exemple concrete, orice alte comentarii împotriva paradoxismului sunt de prisos, indiferent din partea cui ar veni şi oricât de infatuaţi ar fi acei critic(acaţ)i (care de fapt în străinătate sunt nişte zerouri barate).
Paradoxismul se bazează pe contradicţii, antiteze, paradoxuri, în vreme ce dadaismul pe non-sens şi aiureli.
În paradoxism, latura oximoronică (folosindu-vă expresia) are sens, pe când în dadaism nu e nici un sens - aceasta-i marea deosebire!
În toate eseurile pe care le-am citit despre dadaism, şi-n română, engleză, sau franceză, spaniolă n-au auzit pe nimeni să considere vreo "latură oximoronică a dadaismului".
N-am văzut nicăieri vreo pesoană să asocieze dadaismul cu... oximoronii.
Cred ca Dvs. exageraţi aici.
Dadaismul a devenit sinonim cu neînţelesul, pe când paradoxismul are înţeles. Paradoxismul este sinonim, in largo sensu, cu contradicţiile. Oricât aţi desconsidera Dvs. experimentele - în ştiinţă (mai ales în fizică) şi tehnică, fără experimente nu se poate, oricât n-aţi iubi Dvs. postmodernismul!
Din păcate afirmaţia dvs. este total falsă ("total fals" nu este un pleonasm: în logicile moderne, fuzzy şi neutrosofică, se merge pe grade de falsitate, grade de adevăr, şi grade de necunoscut).
Paradoxismul se bazează pe realitate, pe cotidian, n-are de-a face cu dadaismul. Există paradoxism şi în ştiinţă, chiar în matematică (idei controverse, dar amândouă adevărate), ca să nu mai vorbim de filozofie.
De ce multele titluri de articole, mai ales din ziare, sânt contradictorii? Pentru că sochează, aţâţă atentia, atrag la lectură.
Contradicţiile vor dăinui pe vecie, nu-i posibil fără ele.
Dadaismul a murit, nimeni nu-l mai foloseşte.
Dar uite şi exemple 'necomune', folosirea paradoxismului în ştiinţă (să nu veniţi acum să-mi spuneţi că şi dadaismul se foloseşte în ştiinţă - fiindcă râd şi curcile!... sau că aplicarea paradoxismului în ştiinţă s-ar datora... dadaismului!):
Ma refer la cibernetică, robotică, privind fuziunea informaţiei - de pildă. Roboţii dispun de sensori care transmit informaţii ce trebuiesc prelucrate, însă de multe ori aceste informaţii sunt contradictorii, conflictuale; fuzionarea acestor informaţii contradictorii (care este de fapt paradoxismul în ştiinţă) era o problemă pentru vechile teorii Dempster-Shaffer, Dubois-Prade, ori ale lui Smets, Yager, Zadeh (mulţimile fuzzy), etc. Robotul trebuie să fuzioneze/prelucreze/interpreteze aceste informaţii conflictuale şi să ia singur o decizie. Aici se utilizează şi paradoxismul.
Aplicaţiile militare includ tragerea şi direcţionarea unui proiectil la ţintă (care este dirijat datorită sensorilor săi), ori prelucrarea imaginilor din satelit, etc.
Iar în medicină pentru diagnosticarea maladiilor.
[Pentru necredincioşi, ori denigratori ai paradoxismului, pot pune la dispoziţie şi articolele matematice ori de inginerie privind folosirea paradoxismului, pe care s-a întâmplat să le fi prezint la Conferinţa Internaţională din Australia asupra Fuziunii Informaţiei chiar vara aceasta, între 8-11 iulie, 2003, unde am organizat o secţiune specială asupra fuziunii informaţiilor paradoxiste împreună cu cercetatorul francez Dr. Jean Dezert de la Office Nationale d'Etudes et Recherches Aéronautiques (ONERA) din Paris.]
Fără să mai vorbesc despre comentarea şi definirea paradoxismului în reviste internaţionale ştiinţifice, precum "Sciences et Avenir" din Paris (No. 135, Juin-Juillet 2003, p. 54), unde există şi o notă de 1/2 pagină intitulată "La figure du paradoxisme" de Noemi Pizarosso.
De altfel întregul număr este dedicat paradoxurilor în ştiinţă (matematică, fizică, economie, filozofie), care nu pot fi negate. Ele EXISTĂ. Apelez la ştiinţă, pentru că literatura şi arta sunt privite derizoriu în multe cercuri, iar în Occident ce să mai vorbim! Un scriitor nu poate trăi din scris aici (doar 2-3% dintre ei), iar universitatea mea nu m-ar sponsoriza să merg la o conferinţă de literatură, dar la cele ştiinţifice m-a sponsorizat de nenumărate ori (chiar şi-n China, de pildă, anul trecut – august 2002).
Desigur, nimeni nu vă obligă să acceptaţi acest termen, dar paradoxismul se manifestă în ştiinţă şi în literatură indiferent de voinţa Dvs. sau a mea, se manifestă natural. Am citit cu interes apendicele “Postmodernismul şi Non-Arta: manifest pentru arta adevarată şi propuneri pentru o metodologie de lucru” despre relaţia artă/non-artă, din volumul “Arta - concept şi istoric”, de Eugen Cojocaru, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, pp. 138-182, 2003, care m-a preocupat şi pe mine. Şi aut-arta este o luare în derâdere a artelor (prea!) moderne, a "bâlciului artistic"; este o exagerare, o persiflare şi demistificare, o gonflare a pretenţiilor moderniste occidentale...

Florentin SMARANDACHE

              

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971