Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SCURTĂ DESCRIERE A ACESTEI REVISTE
DEZBATERILE NOASTRE
O NOUA DEZBATERE : « PARTIDE DE DOCTRINĂ SAU GRUPĂRI DE INTERESE FĂRĂ PRINCIPII
FRAGMENTE DIN ROMANUL « FEMEIA, FIE EA REGINĂ…
FRAGMENTE DIN ROMANUL ,,FEMEIA, FIE EA REGINĂ...\"- continuare
FRAGMENTE DIN ROMANUL ,,FEMEIA, FIE EA REGINĂ...\"- continuare II
CONSOLIDAREA MICII GOSPODARII RURALE ÎN ZONA DE MIJLOC A CURSULUI IALOMITEI
Amplificarea activităţii economice în zona VALEA PRAHOVEI
APEL CÃTRE PRIMARII COMUNELOR ROMÂNIEI
COMPLETĂRI LA BIOGRAFIA LUI EMINESCU?
CONSTANTIN FROSIN PREZINTĂ ÎN LIMBA FRANCEZĂ POEMELE LUI ION BARBU
GEORGE ANCA PREZINTĂ ÎN LIMBA ENGLEZĂ TREI POEME PE O TEMĂ CLASIC-ROMÂNEASCĂ
POEZIE CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ - Versuri de George Anca
Versuri de Rodica Elena LUPU
Corneliu FLOREA - DORURILE OANEI PELLEA
Despre cărţi şi noi apariţii editoriale - VOLUME DE: Feodor Angheli, Rodica Elena Lupu, Elisabeta Iosif, Georga Roca, Abhel Bardac, Carmen Catunescu, Florica Bud, si publicatiile \"AMANAHUL ASQLR\", \"Cetatea lui Bucur\", \"Dor de dor\" COMENTATE DE: Al.Florin Tene, Constantin Frosin, Melania Cuc, Ion Balu, Adrian Erbiceanu, Ionut Caragea, Cezarina Adamescu, Constantin Mitulescu, Pamfil Biltiu
CĂRŢI ŞI NOI APARIŢII EDITORIALE - CONTINUARE
CĂRŢI ŞI APARIŢII EDITORIALE - CONTINUARE 2
Partea întâi „DIN FOLCLORUL INTERNETULUI”: anecdotele vremii culese de George ROCA şi Cezar TEODORESCU:
TABLETA MEFIETICULUI
Să salvăm Casa Haret!
RUBRICA LUI Ioan LILĂ - PASO DOBLE 3
OFERTE!
CASATORIE

RUBRICA LUI  Ioan LILĂ
PASO DOBLE 3
 

Republica lui Platon

Trecind mai zilele trecute prin Republica lui Platon, mi-am amintit ca,  intr-o zi, in piata publica, filosoful distingea trei feluri de suflete umane; sufletele situate in cap, altele in piept si al treilea fel sub centura. Care este atunci relatia lui Dumnezeu cu cele trei categorii de suflete ?  Sa incepem cu cei care isi au sufletul in minte. Astia sint putini, ii numeri pe degete, sint mai mereu cu mintea in nori, visind la un viitor de aur pentru Umanitate, dar cine le da atentie ? In fine, din sufletele lor se cladesc noi biblioteci, ca cea de la Paris,
Bibliothèque nationale de France François Mitterrand, ale carei planuri au fost confirmate de Presedintele Rapublicii Franceze in august 1989. (
http://www.evene.fr/culture/lieux/bibliotheque-nationale-de-france-636.php) Pe astia si divinitatea ii lasa in plata domnului, pentru ca, inafara de umbra, nu-i mai fac umanitatii nici o stricaciune. In a doua categorie platoniciana, care isi are sufletul in piept, intra majoritatea oamenilor harnici si cu suflet bun, nu se insala unii pe altii, se ajuta, se sprijina, sint milosi, isi cresc copiii, iubesc, viseaza si intr-o buna zi ne parasesc ca o soapta a soarelui ce topeste zapezile pimavara. Ei, si ajunseram la ultima categorie, cea care s-a adaptat dictonului biblic “ultimii vor fi si primii”, asa ca ei, defilind cu lozinca “sula si prefectura”, se adapteaza pe loc la orice situatie ce le-ar prii si, in timp ce ailalti sint in piata si isi striga disperarea, astia actioneaza rapid, imbarbatindu-se unii pe altii, “fratilor, daca nu dam din coate, o luam in mina”, si da-i, imbrincesc, strivesc, murdaresc totul si apar la televizor pe post de vedete autohtone, rag, rigiie, fac smechereste cu ochiul, latra, acuza, scuipa, apoi se apuca sa-i arate natiei cit sint ei de capabili, terminind doua-trei facultati in acelasi timp si abia apoi incheiund cu bine si liceul la fara inteligenta! Politichia bine pusa la cale, baietii incep sa colectioneze vile, fabrici si ogoare, sa stea cu burta la soare, ca pe ei ii doare drept in sufletul lor (teapan de viagra) de patrie si popor, si-apoi de-aia trindavesc, pina se imbolnavesc. Insa, sculati din boala, dragi tova... huo! a, da... domnilor ! ca tre’ sa va popularizati iarasi figurile electorale. Asa, zimbiti ! Si acuma sa va auzim declaratiile patri(h)otice... si ei ne asigura ca isi pun intregul suflet pentru binele poporului si, daca este nevoie, se razbelesc, vorba lui Nicolae Iorga, cu dusmanii binelui nostru... si noi, astia, alegatorii, cei cu sufletul in piept, ne emotionam de fiecare data si votam orbeste, dam cu stampila pa al mai tare-n suflet dintre alesii neamului.

 Da’ ce ne lipseste noua de votam orbeste ? Poate, cred eu, lipsa exercitiului democratic, ala real, nu cel insuflat de o jumatate de secol de comunism, rastimp in care tot baieteii astia o frecau la caldurica si-i da patriei papica ! Da’ care este relatia lor cu divinitatea ? Au scapat si de grija asta pentru ca biserica neamului s-a cocotat alaturi de baieti si ii cadelniteaza ca sa le salveze sufletele si sa nu li se usuce, pentru ca, altfel, au belit-o, biserica fiind statala, traind din visteria tarii si din daniile babelor amarite, care isi pun si pensia in cutia milei, ca sa aiba bani parintele si sa-si schimbe Mercedesul, ca doar n-o veni pe jos, bietul parintel, doamne iarta-ne, ca oameni sintem, cu frica lui Dumnezeu in suflete. Nu e asa ? Cum incep slujbele la biserica ? Va mai amintiti ? A facut biserica ceva pentru copii strazii ? A construit azile pentru batrini si amariti ? Nu ! Oamenii cu sufletul in piept privesc cu sincera speranta spre cer si se roaga... si se roaga... si uite asa de vreo douazeci de ani, de iti vine sa-ti iei cimpii.
Ia, luati aici o tuica, sa va mai treaca aleanul din suflete:

          Balada unei ţuici bătrâne
Muierea tînara e bună
Dar ţuica-i ţuică doar bătrină
Priveşte-o-n zare
Cum răsare
Ca luna plină dintre dealuri
Ca apa tremurînd pe maluri
De izul ei ameţitor
Nu eşti bărbat de nu ţi-e dor.
Muierile bîrfesc la poartă
C-aşa le-a fost ursit de soartă,
Dar fără rost
Că, cine-i prost
Să dea licoarea
Pe sudoarea
Unei muieri
Ce poţi să-i ceri ?!
In păhărel
E un mister
Cu miezul dulce cristalin
Priviti-l, incă este plin
Dar o miscare
Din picioare
Si mina ţi-a şi dus paharul
La buze, să-i guşti nectarul.
Ce gest divin !
Acuma vin
Acele ameţeli duioase
Care-ţi cotrobăie prin oase
Si ţi se pare
Că în zare
Esti ca un zeu
Ca Dumnezeu !
De-ar fi muierea cum e ţuica
O babă fragedă ca puica
Ah, ţi-ai dori
Chiar beat de-ai fi
S-o dai pe gât şi-apoi să gemi
Şi înc-o dată să o chemi
Să-ţi toarne iar plăcerea-n oase
Cu unduirile-i sfioase.

 

Filosofia lui Parmenide

„Dacă te-a apucat dragostea de artă la bătrâneţe, de ce-ai căşunat neapărat pe meseria mea şi nu faci, de exemplu, balet, sau cascadorie, ca să-ţi umpli timpul?! » - se autocitează Corneliu Leu in articolul despre poezia de dragoste din numărul trecut care, cum zice el, nu e totuna cu dragostea de poezie. Şi dă exemplu de poezie de dragoste la Gheorghe Tomozei sau Ionuţ Caragea, combătând însă dragostea de poezie a unor grafomani care au ajuns la bătrâneţe « înalţi pensionari » şi scriu versuri amatoristice ca să-şi umple timpul, apoi caută recenzii laudative, chiar plătesc recenzenţii dacă nu-i asasinează cu insistenţele lor, îşi găsesc editori şi lăudatori pe măsură, apoi trag şi sfori ca să ajungă la premii literare şi, uite-aşa, te trezeşti cu ei academicieni la câte-o academie de provincie!

Am râs cu lacrimi imaginindu-mi-l pe domnul general cu rochiţă in baletul « Scufiţa rosie », ferm si militaros, radiind de bucuria de a-i reda umanităţii rigiditatea disciplinei la orase si sate si din fata si din spate. Sau pe babaîmbuibată care, în loc să tricoteze, face cascadorie de film.
Dar afirmaţia cu « anumite poncife ale teribilismului de a spune oricum orice » m-a readus pe tarâmul ferm al literaturii în care bărzăunii pot bâzâi in voie floarea numită cu savoare gustativa “Pizda tigancii”. Ce o avea floarea asta specific (era sa zic “naţional”) ? Nu are nici culoare, nici parfum, nu dau nici macar boii cu botul printre petalele ei, nu se tulbură nici o Julieta cu ea în braţe... ţinând cont ca ! Dar nu vreau sa cos-descos eu aici povestile despre petale, osanale, spoim tingiri, spoim cazane. Eu revin cu obstinatie la fraza urmatoare:  “că versul alb (ca să nu spun că respinge, spun numai că): admite şi mai greu vocabula de simplă comunicare, lipsită de profunzimi” Aici este “mobila si durerea” unui neam in care ne-am născut cu toţii poeţi, unii mai motivaţi, alţii mai precupeţi ! Ce-i putem reprosa lui Lucian Blaga ? Candoarea lui absolută, ancorată într-o lucidă gândire filozofică ? Dar ii mai citestec poetii de azi pe clasici ? Nici vorba. “Vocabula simplă” – zice Boier Leu, cu o anumită blândeţe, pentru că, dacă mă gândesc bine, Domnia Sa ar trebui să citeze din cartea de telefoane, că tot aia ar fi. Toată viaţa noastră fiind un melanj între finit şi infinit, perfecţiunea este visul, imperfecţiunea este căderea în păcatul ancestral: dilentatismul. Oamenii scriu la infinit, curg tonele de cuvinte ca o ploaie într-un pământ sterp, pentru ca pâna si norii işi aleg ogoarele pe care vor sa le rodească. Şi venirăm, revenirăm, la Ionuţ Caragea, caci despre talentul lui a ostenit maestrul Corneliu Leu. Fiţi atenţi la nuanţă. Imperfectiunea este pragul ultim si umilitor al degradării spirituale. Mărturisesc: entuziasmul acestui tânar este fascinant. Aşa eram si eu pe pe la vreo saisprezece ani. Tot ce înnegrea hârtia sub creionul meu era absolut, eram mândru, cocoşel măreţ in ograda cu bălării, până când, intr-o zi, m-a pus la colţ poetul Adrian Paunescu, pe care de atunci il stimez-iubesc neconditionat, cu toate ca nici azi nu vrea sa vina la telefon si mi-l da pe Andrei: “Tata e ocupat, domnu’ Lila!” Da’ cine se supara ?! I-am pus eu pe birou citeva pagini, ca Ionuţ Caragea, si deodata poetul a luat un pix si a inceput sa-mi măcelarească fiecare “capodoperă” cu un sadism pornit din sufletul lui care nu suporta macularea hirtiei cu pretenţie de rafinament poetic. Si, uite, ii transmit si eu lectia asta lui Ionuţ Caragea. Se va supăra, nu se va supăra… habar nu am. Destinul lui poetic îi va hotari soarta. Am luat o strofa, un fragment, dintr-o poezie de-a sa, şi am pus între paranteze balastul, cuvintele care un spun nimic, un au nici un mesaj, nici o grandoare, sunt ca volbura din grădina de zarzavat.« am aşteptat( cuminte) / ca picăturile de ploaie să culeagă cuvintele din vânt  / (în altă viaţă am fost un râu) iubita mea / era o salcie (cu dragostea) despletită / (câteodată) frunzele ei  / îmi acopereau trupul / (câteodată se închidea în sine) şi plângea /   (adesea o mângâiam) unduitor. “Citeodata” si “adesea” m-au ucis cu totul, definitiv si pentru totdeauna! (Sic!) Ionut Caragea, sufletul este, totuşi, o consecinţă a gândirii. Eu iţi apreciez talentul, dar tu mergi pe drumul tău, nu mă lua in seama, eu am încercat marea cu degetul. Şi era ! O avea sufeltul uman o parte raţională ? O alta filosofică ? O alta eternă, adica dumnezeiască ? Dumnezeu cu mila, poetii cu mila de poezie, nu de aia marina! Ca sa nu mai pomesc de pizda tigancii si de sula calului ! Alea le lăsăm pentru foştii generali, bunicuţele obeze şi foştii miniştri care n-au ce face la bătrâneţe şi, lipsiţi de har, tânjesc la meseria noastră.Dixit !

 

CE FEL DE COMUNISM A FOST COMUNISMUL ÎN ROMÂNIA ?


Hai să fim serioşi şi să nu-i (a)servim Patriei gogoşi cu citronadă! Acuma, după douăzeci de ani, anotimp în care tot « cadrili » este în frunte, putem înţelege mai bine ce însemna P.C.R. ! Partea buna a părţii rele este simţiul autoironic/caustic al poporului român. Partea şi mai rea a părţii bune, este singura parte bună a părţii rele. Ce dracu (care nu există !) am vrut să scriu eu aici ? Uite cum m-a luat creionul pre dinaintea gândirii mele îmbârligate. Simplu, fraţi români « treceţi Prutul !»:  Pile, Cunoştiinţe, Relaţii ! “Partidul Comunist Român” nu a fost îngropat de cazmaua Istoriei. Histeria continuă să atenteze la valoarea noastră spitrituală, pentru că, este vizibil, literatura noastră este profundă, le dă lecţii de eleganţă şi profunzime multor literaturi înnobelate pe chestiuni pidoznice, politic(c)aricaturistice şi josnice. De aceea este şi greu de tradus Blaga. Fiorii săi lirici nu au nici o reverberanţă la alte popoare. Adică, n-a luat premiul Nobel Nichita Stănescu ? Aud, mai nou, că, în vârful piramidei literaturii române, stă un flăcău destoinic. Nu-l invidiaţi, fraţi îmbelşugaţi cu delicateţea gândirii, pentru că ăstuia, fiind în vârf, îi va arde soarele mai repede coaiele. Este vremea lui, cum de altfel este vremea noroaielor gândirii fără de gândire, patria navighează pe o bărcuţă de hârtie, nea Ilie bea pe datorie, clasa muncitoare votează neştiutoare...

 

 

Stringe-ma la pieptul tau
29/11/2009 23:19


Gabrielei, iubitei mele


Stringe-ma la pieptul tau
Si ucide-ma c-un vis
Hai sa fim perversi, iubito, sa fugim din paradis
Eu ramîn, ramin in tine – blînd, supus si natarau

E atit de dulce mierea ce ma-neaca si-s nebun
De atita frumusete sufleteasca ma sufoc
Tu ma mingiie trupeste, mingierile-ti intorc
Ce-ar fi viata fara tine si parfumul tau - un fum ?

Peste pintecul tau dulce ma aplec indragostit
Tu esti o minune vie, eu sint cel ce te-a iubit
Si ma lasa, ma mai lasa, sa ma pierd printre arini

Tu suspini, ma stringi in brate, ma scufund adinc in tine
Tremuri si dulceata vietii curge-n valuri cristaline
Cind te fringi ca ceru-n doua si pe umar imi suspini

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971