Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SCURTĂ DESCRIERE A ACESTEI REVISTE
DEZBATERILE NOASTRE
O NOUA DEZBATERE : « PARTIDE DE DOCTRINĂ SAU GRUPĂRI DE INTERESE FĂRĂ PRINCIPII
FRAGMENTE DIN ROMANUL « FEMEIA, FIE EA REGINĂ…
FRAGMENTE DIN ROMANUL ,,FEMEIA, FIE EA REGINĂ...\"- continuare
FRAGMENTE DIN ROMANUL ,,FEMEIA, FIE EA REGINĂ...\"- continuare II
CONSOLIDAREA MICII GOSPODARII RURALE ÎN ZONA DE MIJLOC A CURSULUI IALOMITEI
Amplificarea activităţii economice în zona VALEA PRAHOVEI
APEL CÃTRE PRIMARII COMUNELOR ROMÂNIEI
COMPLETĂRI LA BIOGRAFIA LUI EMINESCU?
CONSTANTIN FROSIN PREZINTĂ ÎN LIMBA FRANCEZĂ POEMELE LUI ION BARBU
GEORGE ANCA PREZINTĂ ÎN LIMBA ENGLEZĂ TREI POEME PE O TEMĂ CLASIC-ROMÂNEASCĂ
POEZIE CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ - Versuri de George Anca
Versuri de Rodica Elena LUPU
Corneliu FLOREA - DORURILE OANEI PELLEA
Despre cărţi şi noi apariţii editoriale - VOLUME DE: Feodor Angheli, Rodica Elena Lupu, Elisabeta Iosif, Georga Roca, Abhel Bardac, Carmen Catunescu, Florica Bud, si publicatiile \"AMANAHUL ASQLR\", \"Cetatea lui Bucur\", \"Dor de dor\" COMENTATE DE: Al.Florin Tene, Constantin Frosin, Melania Cuc, Ion Balu, Adrian Erbiceanu, Ionut Caragea, Cezarina Adamescu, Constantin Mitulescu, Pamfil Biltiu
CĂRŢI ŞI NOI APARIŢII EDITORIALE - CONTINUARE
CĂRŢI ŞI APARIŢII EDITORIALE - CONTINUARE 2
Partea întâi „DIN FOLCLORUL INTERNETULUI”: anecdotele vremii culese de George ROCA şi Cezar TEODORESCU:
TABLETA MEFIETICULUI
Să salvăm Casa Haret!
RUBRICA LUI Ioan LILĂ - PASO DOBLE 3
OFERTE!
CASATORIE

 

Versuri de Rodica Elena LUPU

COMOARA TRISTĂ

Generalii s-au urcat în tren,
Războiul e pierdut, o ştiu cu toţii
Şi-ncarcă sute de vagoane mari
Cu tot ce-au jefuit în timp ca hoţii.

Cu garda personală, cu muniţii,
Cu câteva surori pentru răniţi,
Cu-arhiva bătăliilor pierdute
Şi-o mână de spioni descoperiţi

Începe goana către vizuină,
Locomotiva geme de efort
Iar la opriri se abureşte toată
Se-nchide ca şi pielea unui mort.

Prin staţii generalii mai adună
Câte-o comoară sau câte-un muzeu
Cu care umplu multele vagoane
Ale acestui tren mereu mai greu...

Dar fuga lor devine mai înceată
Şi generalii au priviri uriaşe
Dau ordin ca să se dezlege grabnic
Vagoanele răniţilor în faşe.

Şi fuga se continuă bizară
Adăugând vagoane cu averi
Şi semănând tot ce-i în plus în urmă:
Spioni, soldaţi, muniţii, armurieri.

Aflaţi în situaţia ciudată
Când nemaifiind nimica de lăsat,
Înconjuraţi de aur, diamante,
Chiar generali-n gol s-au aruncat

Unul pe altul, până când în urmă,
În ordine crescândă morţi pe drum,
Cu faţa răvăşită de izbândă
A mai rămas un general nebun,

Dar şi el va muri căci nu e cine
Să-l apere de-acest pierdut război,
De inmamicul care iată, vine,
Să-şi ia comoara tristă înapoi.


PANTONIMĂ

Aspru om timpul nu mai este
Mă joc încă pititea cu păcatul
Şi tac pentru că nu găsesc cuvinte,
Ca să despartă apa şi uscatul.

Doar gerul ne înghite ochii palizi,
Ce pipăie pumnalele puterii
Şi prăbuşiţi în trupurile goale,
Ne-acoperă zăpezile plăcerii.

Apoi dansând înnebuniţi de ură,
Cu sângele cristalizat de sare,
Doar dinţii ne-or desparte simplu,
De fiecare ins, de fiecare.

Şi-n apa care se transformă-n gheaţă,
Scutieri de ţurţuri vom albi în tină
Şi-unde-n afara noastră să mai ningă
În tristul început de pantonimă?


CU ÎN-CE-TI-NI-TO-RUL

Aerul e doar o aburire,
doar un spaţiu din care au migrat clipe,
din care s-au scurs lacrimile,
acolo sus-sus la fereastra singurătăţii,

un Auschwitz de rame căzând sau urcând,
un gând imens construit din sticle,

concave
convexe

cum stai ca un porumbel de granit
ciocănind geamul orb reflectând,
interior
exterior

cum stai ca o frunză speriată
de picăturile de mercur ale furtunii de vară,
senzaţii
sentimente.

EFECTUL GLOBAL

Soarele a ruginit,
Lumina ca şpanul răneşte mortal,
Arborii goi şi-au defectat
Motoarele cu elice zburătoare.

Oamenii alungiţi, plini de găuri,
Străbătuţi de păsări şi maşini de călcat
Se întind pe tărgile trecerii de pietoni
Ca să moară.

Difuzoarele cântă,
Astronauţii înşurubează stele,
Calculatoarele socotesc
Eroarea erorilor.

Şi asta e tot,
Plictiseala sugrumă elenul vital
Global repartizat
Şi statistic.


  
 

 

 

 

 

DRUM ÎNCHIS

Să vorbim despre altceva,
Despre copaci sau statui,
Despre ceva ce nu se mişcă
Şi nu poate vorbi.

Să facem aluzie doar la realitate
Ca nu cumva realitatea
Să se supere pe noi.

Evident, puţini au strigat „Jos Hitler!”
Sub dictatura hitleristă.

Excrementele muştelor stau pe tavan,
Muştele nu vorbesc,
Ele au ochi mari şi pot zbura,
Sunt negre, au antene
Şi număr mic,
Au microfoane şi megafoane
Şi îşi fac veacul
În jurul nostru.

În general m-am săturat
Să tot găsesc metafore,
Să tot scriu fabule, alegorii.

În fond fiecare ştie
Cine sunt muştele,
Cine sunt statuile,
Cine sunt copacii,
Cine a fost Hitler.
Vreau să scriu poezie,
Nu vreau să scriu fabule,
Nu vreau să scriu caracterizări,
Nu vreau să scriu reclamaţii,
Nu vreau să-mi scriu biografia,
Nu vreau să scriu epitafuri,
Nu vreau să scriu în stăinătate!

Cer să se recunoască greşelile,
Cer să se dea jos lozincile,
Cer înapoi vieţile celor morţi,
Cer înapoi timpul pierdut,
Cer înapoi poezia!

Dacă nu ştiţi ea este o bucurie
A cuvintelor – o nuntă a unui biet om
Cu o biată realitate
Atât cât încape ea în câteva cuvinte.

Ştie oricine,
Poezia nu a declanşat revoluţii,
Nu a ucis – decât pe poeţi
Pentru că ea e o aripă transparentă,,
Nicio pasăre nu şi-a folosit aripa
Ca să înjunghie.

În fine, să vorbim totuşi despre altceva!

Muştele încă zboară,
Excrementele mă privesc din tavan

Şi eu strig:
Gata! Ajunge!
Jos puşcăriile!
Jos spitalele!
Jos frica!
Jos muştele! Ajunge!

Nu vedeţi că sunt ocupat?
Nu vedeţi că n-am timp?
Nu vedeţi că trăiesc?
Nu vedeţi că scriem toţi aceleaşi fabule
În loc să scriem măcar
Un singur adevăr?


DE CE OARE?

Se iubeşte, se trăieşte şi se moare
Într-o lume plină de minciuni
Şi mă-ntreb într-una: de ce oare,
Când pământul cu noi este bun?!

Soarele e pentru toţi un dar
Care îl primeşte fiecare
Mulţi însă de viaţă n-au habar
De această clipă trecătoare.

Soluţii găsim, buni de gură suntem
Ne-o iau însă alţii înainte
Nu ştim ce să facem, atâta putem:
Să râdem de vorbele sfinte.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971