Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Virgil UNTILĂ: MIRCEA ELIADE ŞI A DOUA CĂDERE
MIRCEA ELIADE BĂTRÂN ŞI POSTUM Însemnări de George Anca şi câteva scrisori către el
SCRISORI DE LA MIRCEA ELIADE
Liviu ANTONESEI „BUNUL SIMŢ – O BĂTĂLIE GATA PIERDUTĂ!”
Gh. Dolinski : De la Ulma la Grămeşti şi de la Arbore la Siret
Vlad Pohilă: „Scandalul limbii moldoveneşti“
POETUL DISTINS ŞI CĂRTURARUL PATRIOT Ion Hadîrcă
GHEORGHE-GAVRILĂ COPIL: DIN CAPITALA ROMÂNIEI, SE SFIDEAZĂ ISTORIA ROMÂNILOR
Galina LUNGU: DESPRE POPULAŢIA TRANSNISTRIEI
Vlad POHILĂ despre PICTORUL GLEBUS SAINCIUC
Constantin FROSIN îi prezintă în limba franceză pe TUDOR ARGHEZI şi GEORGE BACOVIA
Versuri de Gheorghe TOMOZEI îngrijite de Cleopatra LORINŢIU
Corneliu LEU : DEOSEBIREA DINTRE DRAGOSTEA DE LITERATURĂ SI ADEVĂRATA POEZIE DE DRAGOSTE
Versuri de Ionuţ CARAGEA
Oana STOICA-MUJEA : RĂMÂNEM FĂRĂ EDITURI
Gabriela Petcu: George Roca, un evadat din spaţiul virtual, regăsit într-o poveste pe insula fericirii
-Florentin Smarandache la 55 de ani
Magdalena ALBU : CONSTERNAREA DE A FI sau DON QUIJOTE CA VIS
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI: Noi vrem pa neamtz!
Se repetă istoria ?- Dan BRUDASCU
ACEŞTI IDIOŢI CARE NE GUVERNEAZĂ - Liviu ANTONESEI
PASSO DOBLE – rubrica permanentă a lui Ioan LILĂ
IARĂŞI DIN FLOCLORUL INTERNETULUI: Vă oferim spre descărcare filme documentare şi slide-show-uri
CASTELUL IULIA HASDEU

 PASO DOBLE

2

Uite, fraza asta m-a dat peste cap, de m-am rotit in jurul propriei mele constiinte ca un titirez inconjurat de propriul lui miez halucinant : « …momentul ajungerii persoanei umane de la instinctul apucãtor pentru supravieţuire,  la conştiinţa creatoare de supravieţuire în sensul de continuitate a vieţii. Sau, cum spune Tielhard de Chardin: „omul devenit unealtã a Creaţiei Divine”. Nu spun nici mort cine a scris-o, pe fraza, ca se supara boier Leu pe mine, ca prea umblu eu cu dezvaluiri indrituite unui patriotism ce izvoraste din suferinta zilnica a gesturilor noastre adesea zadarnice. Ca, ma gindesc, poentru cine sa ne dam noi “Rasunetul Carpatilor”, daca nu pentru amaritii aia care nici la « Carpati » fara filtru nu mai au acces. Cind eram tinar “si la trup curat” ( suav poet! ), imi cumparam de un leu opt tigari “Carpati” si eram fericit, ma inchideam intr-o biblioteca si citeam pina imi vuia capul inundat de valurile Oltetului. Gorjean fiind si prin definitie si prin traditie, eu am invatat ca omul trebuie sa se trezeasca cu noaptea in cap, ca sa crape pe el camasa de frig si sa se incalzeasca muncind, iar seara sa adaste linga flacarile din vatra stramoseasca si sa il intrebe pe ginditorul de la Hamangia: “Ei, care este realitatea ?” Bucata aia de pe costisa, mejdina de pe care aduni un brat-doua de fin... dar imaginea asta s-ar putea sa para (apara) idilica, asa ca, renuntam la ea, dar nu si la gindirea noastra simpla si lineara, in timp ce, in meandrele globalizarii pidosnice, gindirea este prin definitie o gloaba politica cu apucatiri perverse, o (m)UE europenizata, o kamasutra anguasanta. Ce sa faci cu “gloaba”, Omule ? Incotro sa-ti rotunjesti privirile cazute in manipularea din ecranul televizorului ce seamana cu povestea “Scufitei rosii” cu lupul. Dupa ce o violeaza, Scufita rosie da in plinsul-risul livresc: “Cine ma mai ia pe mine ?” Si lupul: “Taci, fa, ca te mai iau eu o data!” Daca ati inteles ce am spus eu pina acuma (cum dracu, ca Dumnezeu este la Holywood, cazut in pipoastele cele celeste, pe care tot el le-a izvodit), veti intelege, nu veti intelege, ca spectrul viitorului va fi la fel de clar ca si spectrul trecutului imbixit de violenta cerurilor cernite cu polutiile cernobilurilor. Ce e cu gloaba asta a globalizarii ? Un alt drum trasat de citeva minti bolnave de liturghia masturbatorie a gindirii. Am deviat de la gindirea lineara (dar nu si simplista, ci clarvazatoare !), pentru ca, privirea pe dupa colt este ca orasul Hamburger, ala in care se repezira firtatii lui Ioan Budai Deleanu sa le spele parbrizurile hotentotilor, hughenotilor si  histriotilor. In “Tiganiada”, Voda ii intreaba pe bronzatii ce s-au oferit nesiliti de nimeni sa apere hotarele fara de hotare ale patriei mume, nu ciume: “ De ce-ati fugit, bre, cind au dat navala turcii ?!” “Pai, Maria Ta, de unde sa fi stiut noi pe cine vrea mandea sa omoare dintr-ai nostri ? “Si” ?! s-a mirat Voda. “Si a fost scor egal, minca-ti-as !, unu la unu. De la noi a scapat unu, de la ei a murit unul bolnav de gripa porcina, avioara, de vioara infectata cu arcus in aripioara.” Sa ne intoarcem la radacina, ca sa vedem unde se  ingradina aceasta tulpina! De niciunde, poate din mintea stralucitoare a vreunui vizionar ce a visat ca fluturii pot zburda intr-o veselie din floare in floare, dind coltul dupa cicoare. Dar cum sa globalizezi mirtoaga, atita timp cit unii stau la rind sa cumpere chilotei facuti din diamante de treizeci de milioane bucata, iar altii sint zdrobiti nu numai de saracie, dar si de taifunuri, uragane, cutremure, analfabetism, autism si tot felul de astfel de ism-uri, comunismuri si capitalismuri! Hai s-o luam tiris-grapis si sa ne intoarcem la oile noastre e-mail-iere. Lasa-l pe “cu drag stat la coada la cartofi boabe”, sa isi cultive gradina, da-i seminte, da-i ingineri, cumpara-i produsele, pe scurt, nu cadea cu nasul in “Pizda tigancii”, ca te deochezi de nici macar nu mai salivezi de pofta! Romanul nu s-a occidentalizat. El este eminamente patriarhal, gospodar, limitat la limitele fara de limite ale gindirii linistitoare de constiinte. Eu i-as intelege pe fanaticii astia, care planuiesc distrugerea Umanitatii, daca ar mosteni-o ei ( pe umanitate, nu pe distrugere !) De aceea, convins fiind ca democratia a fost violata de lupul capitalist, nu ma mai intreb cine ne mai ia pe noi sub aripa lui ocrotitoare, pentru ca, este limpede, aiuristic, bombastic, foarte plastic si eminamente fantastic, ca ne ia dracul ! Asa ca, este cazul sa continuam sa marsaluim (Nichita Stanescu !) cu acest cinticel din mosorel, nu-mi da nici un ban pe el: “Foaie verde de Rovine, / Ghes imi vine, rau imi vine / Sa-mi bag mindrul maracine / In noianul de tulpine / Care se innoada bine / In aceeasi adincime ! Sa le zicem din surcea / Domnilor de mucava / Care ne traseaza viata / Cu galeata, dimineata: “Trageti tare / La globalizare / Ca tot nu aveti / Cele noua vieti ! / Noi avem o viata / Tata precupeata / Si nu ne-o dam pe / Tot un PCR ! (gripe Porcine, visuri Cracanate, reguli Regulate !)
Si, ca sa vedeti ca mai exista visul:

 Delicata papadie
Cresti la mine în livada,
Vin ingerii sa te vada,
Sfioasa mea papadie.
Stai in iarba ca un vis
Si imi dai, sfioasa floare,
Din parfumul tau din care
Beau doar zeii-n paradis.

As sorbi cu lacomie
Din pocalul tau de floare,
Dar il stringi intre picioare,
Fata mare, papadie...
Despre balada “Miorita”. Cine este “Morita ? Un restaurant! “Valurile ce valseaza vii, / de vii, nu vii / la vii sa vii / dar nu privii / ca am numai visuri tirzii / Cu frunze putrezind in vii / In timp ce toti betivii vii / Beau must din poale a(z)urii.” De ce am inceput asa ? Pentru ca !” Asta o fi citat din clasici sau clasicism plin de cinism?! Fereasca-ne gindirea lui Platon de aceste idiotisme cu iz de (cl)isme si de ismeneli simandicoase. Punctul nostru comuna este Germania, tara pe care o iubim amindoi, dar dinspre epoci diferite. Eu o iubesc de pe vremea cind era rupta in doua ca o piine mucegaita uitata intr-un cos de pe raftul din stinga al cuhniei mele batrinesti, domnia sa o iubeste de dupa ce s-a reintregit in propria ei substanta intima germanica. (Oi fi zis-comis vreun pleonasm ? Las’ ca face bine la vaccine de gripe sictir ! porcine !) Cu sagetile disimulate in tolba gindirii ei, Maria Diana Popescu il pune la zid pe domnul Hetco si il sageteaza. Intrebarile curg demential de logic, domnia sa se lasa ranit in subiect, dar supravietuieste in predicat, pentru ca predicatul arata ce gindeste subiectul intervievat.
Daca lebada ar invata sa moara
Cine ne-ar mai scrie liturghii ?
Toti am atirna legati de-o sfoara
Spinzurati in iernile tirzii
Dar ne-ndragostim de o fecioara
Ce ne-a fost sortita sa ne fie
Jumatea noastra efemera
Flacara si portul primitor
In care se-aprinde o himera:
Visul nostru-etern si muritor !

                                                                                                                                                             Ioan LILA

                                                                                                                                           Vichy, samedi 17 octobre 2009

Ce pandispanul meu o fi filosofia,
De ne-a-nnegrit de veacuri si viata si hirtia ?
Un fel de-a zice simùplu ca totul e incert,
Ca o deringolada indusa-ntr-un concert.

Noi nu avem credinta ca lumea e divina,
Si nici ca a fi fiinta este un dar regesc,
Pentru ca nici o floare nu poate fi de vina
Ca eu pe mine insumi nu ma mai regasesc.

Natura poate este darul venit din cer,
Dar nu stiu infinitul de este cum se zice,
Materie eterna, acesta-i un mister,
De care si Eternul adesea se dezice!

Chiar si placerea este, zic popii, un pacat,
Impreunarea carnii ar fi ingrozitoare,
Desi pacatul asta din cer ne fu lasat –
Cadem ades in dinsul ca un bondar in floare...

Si iar ne vom intoarce la un percept scolastic,
Ce ar mai fi natura fara de barzauni ?
Ei tremura-ntr-o floare ce nu are elastic,
De zici ca sint mai falnici decit niste pauni.

Ginduri-umbre
 
 
Orbitele celeste ne-nchid intr-o spirala,
Desi-s echidistante de sufletul uman.
Azi imi aduc aminte ca legea a fost sparta
Cind a patruns in Troia vestitul Cal troian.
 
Dar eu iubesc si caii, care sint zeii mintii,
Ei gindurile noastre le poarta in galop.
De-aceea ne-a fost data legenda aia trista,
Pe care ne-a transmis-o in fabule d’ Esop.
 
Dar astea sint doar ginduri ce se-adincesc in umbre,
Ori ginduri-umbre dure, dulcege, amarui,
Imi ning si azi pe funte, dar nu mai am dorinta,
Sa le adun din iarba coapte ca pe gutui.
 
Si umbre-ginduri, ginduri umbrite de-amintiri,
Imi pasteleaza viata cind nu mi-o mizgalesc,
De-aceea eu sparg gheata si mai ezit putin,
Rivnind la fericire cit inca mai traiesc.
 
 
Ce semn lasam cind parasim pamintul ?
 
Ce semn lasam cind parasim pamintul,
Ca viata noastra-i pe pamint, aici.
O dira delicata, precum o galerie,
Pe care-o sapa-n stinca plapindele furnici.
 
Sau poate ca pe-o culme a visurilor noastre
Vom inalta stindardul de pace si razboi.
Pacea este lumina care ne scalda fruntea,
Razboiul e otrava ce ne-a distrus pe noi.
 
Dar asa este viata aceasta pe pamint
Croita din durere si bucurii marunte.
Vreau sa te iau in brate cu-o dulce voluptate,
Iubito, pune-mi mina fierbinte peste frunte.
 
Ca doar de-atit am parte, in rest sint aiureli –
Ambitii si invidii, pacate refulate,
Care ne cern in suflet si alte grozavii:
Minciuni, otravuri fine, birfe si nedreptate...
                                                                                                                                                                            Ioan LILA



 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971