Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Virgil UNTILĂ: MIRCEA ELIADE ŞI A DOUA CĂDERE
MIRCEA ELIADE BĂTRÂN ŞI POSTUM Însemnări de George Anca şi câteva scrisori către el
SCRISORI DE LA MIRCEA ELIADE
Liviu ANTONESEI „BUNUL SIMŢ – O BĂTĂLIE GATA PIERDUTĂ!”
Gh. Dolinski : De la Ulma la Grămeşti şi de la Arbore la Siret
Vlad Pohilă: „Scandalul limbii moldoveneşti“
POETUL DISTINS ŞI CĂRTURARUL PATRIOT Ion Hadîrcă
GHEORGHE-GAVRILĂ COPIL: DIN CAPITALA ROMÂNIEI, SE SFIDEAZĂ ISTORIA ROMÂNILOR
Galina LUNGU: DESPRE POPULAŢIA TRANSNISTRIEI
Vlad POHILĂ despre PICTORUL GLEBUS SAINCIUC
Constantin FROSIN îi prezintă în limba franceză pe TUDOR ARGHEZI şi GEORGE BACOVIA
Versuri de Gheorghe TOMOZEI îngrijite de Cleopatra LORINŢIU
Corneliu LEU : DEOSEBIREA DINTRE DRAGOSTEA DE LITERATURĂ SI ADEVĂRATA POEZIE DE DRAGOSTE
Versuri de Ionuţ CARAGEA
Oana STOICA-MUJEA : RĂMÂNEM FĂRĂ EDITURI
Gabriela Petcu: George Roca, un evadat din spaţiul virtual, regăsit într-o poveste pe insula fericirii
-Florentin Smarandache la 55 de ani
Magdalena ALBU : CONSTERNAREA DE A FI sau DON QUIJOTE CA VIS
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI: Noi vrem pa neamtz!
Se repetă istoria ?- Dan BRUDASCU
ACEŞTI IDIOŢI CARE NE GUVERNEAZĂ - Liviu ANTONESEI
PASSO DOBLE – rubrica permanentă a lui Ioan LILĂ
IARĂŞI DIN FLOCLORUL INTERNETULUI: Vă oferim spre descărcare filme documentare şi slide-show-uri
CASTELUL IULIA HASDEU

         DIN ALTE PUBLICAŢII ELECTRONICE

 

 


Dr. Dan BRUDAŞCU
publică în  „Newagero” următorul articol:


Se repetă istoria ?
 


O serie de observatori ai fenomenului politic românesc au sesizat, destul de frecvent în ultima perioadă câteva paralele grave, plin implicaţiile lor, dintre morganaticul rege Carol II şi actualul preşedinte al României Traian Băsescu. Înainte de toate, fapt nesesizat de alţi observatori, subliniem că sub conducerea celor doi, România nu numai că a devenit o ţară izolată sub aspect diplomatic şi politic ci şi supusă unor acţiuni menite ai submina inclusiv integritatea teritorial statală. Morganaticul rege Carol II a dovedit un total dispreţ faţă de interesul naţional, punând poftele sale personale mai presus de nevoile ţării. După cum se ştie, el a renunţat cu extrem de mare uşurinţă la dreptul de prinţ moştenitor, lăsând ţara într-o perioadă extrem de importantă, să fie condusă de nevolnicul său frate şi de o regenţă coruptă şi incapabilă. Vreme de ani de zile, retras la Paris, împreună cu amanta sa Elena Wolf Lupescu, el s-a implicat, totuşi, prin interpuşi, în destabilizarea situaţiei interne, lucru care a împins România, într-o devastatoare criză economică şi financiară, puternic resimţită de toate ramurile economiei naţionale şi de întreaga populaţie a ţării.

Cu sprijinul francmasoneriei şi a unora din liderii politici afiliaţi francmasoneriei el reuşeşte să revină, ilegal, în România în 1930 şi să preia conducerea ţării prin abuz şi minciună.

Încă din momentul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, încă actualul chiriaş al Cotrocenilor a susţinut zgomotos şi agresiv, săvârşirea de grave fraude electorale, pe care, însă, după câştigarea alegerilor propriu-zise nu a mai încercat să le clarifice, nici să le demonstreze. Deşi avea şi posibilitatea şi obligaţia, cel puţin morală, de a le dovedi. Unii cârcotaşi au susţinut că în realitate, principalul beneficiar al fraudei electorale clamate ar fi fost chiar Traian Băsescu, pentru că altfel, ce motiv ar fi avut să treacă sub totală tăcere pretinsele ilegalităţi.

Încă din primele zile ale preluării puterii, Carol al II-lea s-a manifestat făţiş ca adversarul categoric al partidelor politice şi, implicit, al sistemului democratic incipient existent la acea dată în România. Amintim, în acest sens, încercările sale începând cu a doua jumătate a anului 1930 şi prima jumătate a anului următor, de formare a unui aşa-zis guvern de uniune naţională, a cărui conducere era dispus să o încredinţeze oricui, numai liderilor consacraţi ai partidelor politice nu. O altă ţintă urmărită de Carol al II-lea a vizat instaurarea unei dictaturi personale pentru că, asemenea urmaşului său de azi, şi el s-a dorit să fie un şef de stat jucător, cu alte cuvinte să se implice direct şi nemijlocit în gestionarea curentă a treburilor statului. În cele din urmă, după cum se ştie, el şi-a îndeplinit obiectivul, neinteresându-l nici o clipă impactul dezastruos pe care demersul său l-a avut pentru ţară, pe care astfel a împins-o într-o gravă aventură cu consecinţe dezastruoase pentru destinul ei intern şi internaţional. Încă de la preluarea puterii şi actualul chiriaş al Cotrocenilor şi-a afirmat zgomotos şi insistent decizia de a se implica în gestionarea treburilor curente ale statului, chiar dacă aceasta ar fi putut însemna, aşa cum s-a dovedit în realitate, nu o dată, încălcarea atribuţiilor constituţionale ce îi reveneau.

Deoarece există paralelisme evidente, reamintim şi atitudinea lui Carol al II-lea faţă de liderii partidelor politice. Pe lângă permanente preocupări de manipulare, reamintim campaniile susţinute de discreditare a acestora sau, şi mai grav, tentative directe de ucidere a lor. Aşa cum a fost cazul tentativei îndreptate împotriva lui Iuliu Maniu (din fericire, neînfăptuită) şi a lui Goga, ucis, prin otrăvire, la începutul lui mai 1938, la circa 3 luni după demiterea acestuia din funcţia de prim ministru.

Pe timpul celor aproape 10 ani de domnie dezastruoasă, Carol al II-lea s-a afirmat pe plan politic ca unul care a reuşit ruşinoasa performanţă de a izola aproape complet România, pe plan european şi internaţional. Se ştie, în acest sens, că tot la fel ca încă actualul preşedinte, el a avut serioase dificultăţi în întâlni sau a dialoga cu şefi de state şi guverne, fiind, practic, repudiat şi izolat. Şi ca urmare directă a acestei situaţii, efectul crizei economice ce a lovit Europa a fost mult mai puternic resimţit de economia românească izolată şi, deci, incapabilă să evite consecinţe extrem de dure. O altă posibilă paralelă între cele două perioade ne este sugerată de sporirea dramatică a corupţiei. Fideli adevărului istoric, trebuie să reamintim că, după instalarea sa în fruntea ţării, regele Carol al II-lea s-a înconjurat de o camarilă extrem de hămesită, sprijinită nemijlocit de partenera sa, Elena Wolf Lupescu şi de cei aflaţi în anturajul ei. O parte a presei de azi, e drept mai puţin favorabilă actualului preşedinte, a subliniat o serie de afaceri, nu totdeauna ortodoxe, în care sunt implicaţi de exemplu, rude proprii sau apropiaţi ai unei alte Elene, aflată vizibil în graţiile preşedintelui Traian Băsescu.

După cum se ştie, impactul activităţii camarilei regale asupra economiei româneşti în perioadă de criză a fost unul de-a dreptul dezastruos, puternic resimţit, vreme de ani de zile, de economia românească.

Credem că orice asemănare între cele două etape istorice nu este, aşadar, întâmplătoare. În 1937, după ce putem spune că, practic, economia românească scăpase de efectele crizei economice, şeful statului, consecvent obiectivelor urmărite şi sfidând rezultatul alegerilor electorale din toamna acelui an, a încredinţat formarea noului guvern nu unui partid politic, aşa cum s-ar fi cuvenit, în funcţie de rezultatele propriu-zise ale scrutinului, ci, aşa cum vedem că se întâmplă şi astăzi, după bunul său plac, unui partid extremist, cu rezultate modeste, dar al cărui lider politic era dispus să facă jocul monarhului. (Întâmplător sau nu, şi acel prim ministru era tot ardelean, la fel de înalt ca şi actualul ministru, primul demis de Parlament după 1990, şi tot fără pic de experienţă în domeniul administrativ.)
Constatăm, din păcate, că istoria se repetă şi că, abuzând de prevederile Constituţiei, actualul preşedinte preferă să îşi facă propriile jocuri şi să sacrifice interesul naţional.

Cineva afirmase, pe bună dreptate, că toţi cei care nu cunosc sau nesocotesc, cu bună ştiinţă, învăţămintele istoriei, riscă să o repete, iar acest risc, din păcate, vizează în mod direct însuşi interesul nostru naţional, la fel ca şi în urmă cu 70 de ani. România se află într-una din cele mai critice perioade ale existenţei sale, economia naţională fiind azi supusă unei grave încercări şi lovită de criza economică internaţională. Tot ca în urmă cu mai bine de 70 de ani, în fruntea ţării se găseşte un şef de stat ce se ambiţionează a fi, în acelaşi timp, şi un jucător, cu alte cuvinte, o persoană nemijlocit implicată în desfăşurarea propriu-zisă a deciziilor luate în procesul de administrare şi gestionare a activităţilor de zi cu zi.

Tot ca în urmă cu 70 de ani, şeful statului este vizibil şi în mod declarat ostil partidelor de pe scena politică, încercând să intervină brutal în luarea deciziilor şi încredinţarea treburilor curente unor forţe politice partizane, nu unei majorităţi competente şi dispusă să îşi asume greaua povară a scoaterii economiei naţionale din starea de criză pe care o cunoaştem.

Tot ca în 1938, şeful statului preferă unor politicieni cu experienţă, dar şi cu susţinere politică, tot felul de no-names, a căror singură calitate o constituie obedienţa faţă de interesele personale ale preşedintelui. Iată, aşadar, că la peste 70 de ani de la evenimente extrem de grave pentru această ţară, datorită modului iresponsabil în care Carol al II-lea a înţeles să se implice în viaţa românilor, lucrurile riscă să sde repete.

În momentul de faţă, România se află, din păcate, din nou, la ceas de grea cumpănă, economia ţării este nemilos lovită de criza economico-financiară, milioane de români pierzându-şi zi de zi locul de muncă şi, fapt la fel de grav, pentru alte câteva milioane nu există nici o siguranţă a zilei de mâine, nici o speranţă sau certitudine.

Credem că, în locul unor dispute sterile şi nesfârşite, ar fi acută nevoie de colaborare, între toate forţele politice, de eliminare a tensiunilor politice şi de implicare a întregului potenţial uman pe care îl are ţara. Mai mult, acum, clasa politică este chemată să facă şi dovada responsabilităţii ei, renunţând la inutile şi interminabile confruntări şi mobilizându-se pe proiecte fezabile, în regim de urgenţă, pentru a nu adânci inutil, şi mai mult, starea de criză, dar şi de haos în care ne aflăm.

Chiar dacă situaţia de acum este una cu totul specială, în primul rând ca urmare a apropiatelor alegeri prezidenţiale, credem că nu se poate uita nici o clipă, că, mai presus de interesele conjuncturale şi de moment, ale unei persoane sau partid politic, trebuie puse cele ale ţării, ale celor circa 22 de milioane de români. Pentru că a noastră este ţara, dar tot ale noastre şi ponoasele în cazul în care persoane scelerate, asemenea lui Carol al II-lea, nu sunt oprite, cu fermitate şi la timp, de la distrugerea completă a acesteia, aşa cum s-a întâmplat după domnia morganaticului monarh interbelic.

Sper, din tot sufletul, pentru compatrioţii mei de azi, dar şi pentru generaţiile viitoare, ca istoria dezastruoasă să nu se mai repete, iar România să nu aibă neşansa de a fi din nou sacrificată prin poftele iresponsabile ale vreunui lider politic.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971