Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Virgil UNTILĂ: MIRCEA ELIADE ŞI A DOUA CĂDERE
MIRCEA ELIADE BĂTRÂN ŞI POSTUM Însemnări de George Anca şi câteva scrisori către el
SCRISORI DE LA MIRCEA ELIADE
Liviu ANTONESEI „BUNUL SIMŢ – O BĂTĂLIE GATA PIERDUTĂ!”
Gh. Dolinski : De la Ulma la Grămeşti şi de la Arbore la Siret
Vlad Pohilă: „Scandalul limbii moldoveneşti“
POETUL DISTINS ŞI CĂRTURARUL PATRIOT Ion Hadîrcă
GHEORGHE-GAVRILĂ COPIL: DIN CAPITALA ROMÂNIEI, SE SFIDEAZĂ ISTORIA ROMÂNILOR
Galina LUNGU: DESPRE POPULAŢIA TRANSNISTRIEI
Vlad POHILĂ despre PICTORUL GLEBUS SAINCIUC
Constantin FROSIN îi prezintă în limba franceză pe TUDOR ARGHEZI şi GEORGE BACOVIA
Versuri de Gheorghe TOMOZEI îngrijite de Cleopatra LORINŢIU
Corneliu LEU : DEOSEBIREA DINTRE DRAGOSTEA DE LITERATURĂ SI ADEVĂRATA POEZIE DE DRAGOSTE
Versuri de Ionuţ CARAGEA
Oana STOICA-MUJEA : RĂMÂNEM FĂRĂ EDITURI
Gabriela Petcu: George Roca, un evadat din spaţiul virtual, regăsit într-o poveste pe insula fericirii
-Florentin Smarandache la 55 de ani
Magdalena ALBU : CONSTERNAREA DE A FI sau DON QUIJOTE CA VIS
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI: Noi vrem pa neamtz!
Se repetă istoria ?- Dan BRUDASCU
ACEŞTI IDIOŢI CARE NE GUVERNEAZĂ - Liviu ANTONESEI
PASSO DOBLE – rubrica permanentă a lui Ioan LILĂ
IARĂŞI DIN FLOCLORUL INTERNETULUI: Vă oferim spre descărcare filme documentare şi slide-show-uri
CASTELUL IULIA HASDEU

           DEZBATEREA NOASTRĂ:ROMÂNII REALIZAŢI ÎN STRĂINĂTATE CA MODEL PENTRU CONAŢIONALII LOR

O PRECIZARE A LUI CORNELIU LEU:


„ROMÂNUL REALIZAT PE MERIDIANELE LUMII CA MODEL SUFLETESC ŞI EXEMPLU PENTRU AI SĂI”  .Acest titlu marginal a apărut în urmă cu două numere ale revistei noastre deasupra unui grupaj de articole care, iată, acum se transformă într-o dezbatere pe tema respectivă. Dezbatere pe care o vom lărgi mereu, pe măsură ce ne vor veni păreri şi comentarii de la cititor sau pe măsură ce alte publicaţii ni se vor alătura aducând argumente şi publicând dezbateri pe aceasta temă, aşa cum a binevoit să procedeze revista NEWAGERO care apare la Stuttgart şi care a preluat primele două articole publicate de noi invitându-şi cititorii să vină cu alte contribuţii. Prin articolul de mai jos, scrie cea mai citită publicaţie a diasporei româneşti, Corneliu Leu a lansat prin revista electronică PORT@LEU o temă de dezbatere la care ne asociem şi invităm  cat mai mulţi participanţi. Articolul lansează provocarea de a cerceta mai atent "succesele unor români care au ajuns sa trăiască în ţări de succes sau societăţi caracterizate prin succesul social, economic sau chiar politic"... şi să propună a fi luaţi drept modele pentru un tip de român bine format profesional, cu spirit intreprinzător, caracter onest şi convingeri socio-politice clare.
 Bucuros de faptul că, prin asemenea semnale, dezbaterea se arată promiţătoare, insist asupra unei teze pe care o susţin de câtăva vreme şi care, din produs al dezamăgirilor politice ca român trăitor al societăţii sale tot mai degradate în aceşti douăzeci de ani (şi uitându-şi speranţa naivă, dar nu demagogică a luminiţei de la capătul tunelului), a început să-mi devină convingere destul de fermă. Adică, atât de fermă cât pot fi soluţiile la care recurgi atunci când ajungi să nu mai vezi o a doua. Raţionamentul acestei convingeri este următorul: Aşa cum marea generaţie a renaşterii româneşti s-a constituit la 1848 prin fermentul intelectual al celor reveniţi din lumea occidentală, după ce s-au dedicat acolo frământărilor sociale ale epocii şi şi-au însuşit idealurile pe care le avea cea mai deschisă către democraţie parte a omenirii, tot astfel, instabilitatea noastră politică de astăzi, datorată lipsei de caractere care se conjugă cu sechelele unui trecut nefast, ca şi nevoia unei clase politice autentice, capabile să impună acele puţine dar definitorii criterii ale democraţiei avansate, află rezolvare prin revenirea sau implicarea celor care au muncit, au trăit, s-au format şi şi-au consolidat preceptele într-o asemenea democraţie dinafară, conştienţi şi de imperfecţiunile ei, dar şi de dezideratele ei ferme, bine impuse social.
În acest sens, vorbeam mai înainte despre speranţa mea în aportul la redresarea României, mai ales prin structura ei morală, a acelor persoane care s-au realizat în alte ţări. Pentru că ele ştiu ce înseamnă  să te realizezi cu adevărat într-o societate stabilă şi serioasă. Dacă ei vor veni cu aceste convingeri de muncă şi nu descurcăreală, de aport social şi nu doar  pretenţii de la societate, de respect pentru aproapele tău şi nu fraierirea acestuia şi, mai ales, de voluntariat onest din partea celor care au vocaţii politice şi de prioritate statală a încurajării sprijinirii şi promovării iniţiativei în mod egal la toţi cetăţenii, dacă ei vor veni cu experienţa prin care şi-au adâncit şi şi-au perfecţionat persoana ca fond moral democratic într-un adevărat stat de drept şi au reuşit să fie apreciaţi acolo, fiecare la nivelul lui (pentru că nu vorbesc numai de intelectuali şi de vârfuri, ci de orice român, aflat la orice muncă, dar care a învăţat în străinătate mai multă cinste democratică), atunci vom învăţa cu toţii şi cum să ne consolidăm sistemul statal şi ce pretenţii să avem de la el. Aceasta pentru că, spre a încheia aici comentarea raporturilor dintre persoana umană care suntem fiecare şi personalitatea care se profilează mai distinct pe fundalul altora, aceşti oameni care au învăţat să se realizeze în contextul unor cerinţe superioare sunt dovada vie a faptului că: Lucrând moral şi spiritual asupra propriei tale persoane îţi clădeşti personalitatea.
 

 

George Roca, un evadat din spaţiul virtual, regăsit într-o poveste pe insula fericirii

„Acolo,
pe insula fericirii noastre
este veşnic primăvară.

Acolo
suntem veşnic tineri
şi sănătoşi
şi veseli
şi buni!”
 
       

            
Septembrie. O dimineaţă cu soare blajin şi culoarea începutului de toamnă arămie, îndrăzneşte să transforme pragmatismul zilei,  într-o minunată poveste în versuri. Nici nu poate fi altfel de vreme ce în faţa mea, cu un zâmbet care transmite  liniştea şi bucuria  clipelor existenţiale, se află poetul George Roca. Mă simt ca o elevă în faţa unui profesor drag, încercând să cuprind cu aviditate fiecare silabă, fiecare gest, astfel încât să pot rămâne cu bogăţia sufletească a acestui minunat om, scriitor şi prieten.
                 E toamnă. Această perioadă a fiecărui an, aparţine plăcerii unei reveniri acasă, în România, tocmai din îndepărtata Australie. Acolo, are împlinirea sa ca om şi de fiecare dată, când este departe, gândul la familie, îi luminează chipul. Şi cum să nu i se umple sufletul de mulţumire, când o soţie minunată precum Liana şi un băiat frumos cu ochi de cer senin revărsat pe câmpuri în plină vară aşa, cum este Raymond, îl aşteaptă să se întoarcă cu miresmele plaiurilor mioritice!
               George Roca, s-a născut la Huedin unde locuiau  bunicii dar, după o lună de zile, a avut prima „emigrare” către acasă, la Oradea. Aici şi-a început copilăria, şi-a făcut studiile absolvind Facultatea de Filologie. Vacanţele de pe atunci, erau pline de entuziasmul vârstei şi nu au lipsit momentele în care poezia făcea ca malul mării să fie şi mai frumos în răsărit de soare. Îşi aminteşte cu  încântare de acei ani cînd litoralul românesc era „înfloritor” iar tinerii, obşnuiau să lucreze de sezon înbinând munca cu distracţia într-un mod firesc aşa, cum numai la acei ani  totul pare natural şi posibil.
                După terminarea facultăţii, a lucrat o vreme la Teatrul de Păpuşi din Oradea apoi, a plecat la Bucureşti unde a urmat cursurile de trei ani organizate de Ministerul Culturii si Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC). A făcut actorie, şi în paralel tehnica mânuirii păpuşilor şi a marionetelor. După absolvire, a dat un concurs la Teatrul de stat din Ploiesti, unde apoi, a lucrat timp de trei ani. Marea pasiune a vieţii sale, a fost regia de film dar, nu s-a concretizat. A lucrat apoi, în Ministerul Turismului de unde, foarte curând, a întâmpinat primele neplăceri ale sistemului comunist. Nemulţumit de tot ce se întâmpla în jurul său, a hotărât că lucrul cel mai potrivit, ar fi să emigreze. A ales mai întâi drumul spre New York unde a rămas doi ani, timp în care a încercat noi experienţe ale existenţei într-o lume capitalistă.  Contactul a fost destul de dur dar, după o vreme, au venit şi satisfacţiile încât să-şi permită frecventarea teatrelor de pe Broadway găsind prilejul să-l cunoască chiar pe John Lennon.
               Având viza de rezidenţă pentru Australia, a fost nevoit să plece din New York. După două luni şi jumătate, vrând să revină în România, legile de pe atunci, nu i-au permis intrarea. Deşi tatăl său era pe moarte şi încercând toate variantele de a ajunge la Oradea, nu a reuşit să treacă garaniţa şi s-a întors în Australia unde începe să-şi pună bazele pentru stabilirea definitivă.
               În 1984, a avut dreptul să reintre pentru prima dată în ţară. Atunci, a cunoscut-o pe Liana şi s-au căsătorit iar mai tîrziu, în 1989, s-a născut Raymond şi casa s-a umplut de o  nouă bucurie, cea revărsată din minunea de a fi părinte.
               George Roca, este scriitorul român stabilit în Australia, care şi-a pus ampreta sufletului prin cuvântul scris, atât ca poet cât şi ca jurnalist, om de teatru, important creator de mediu cultural, editor de publicaţii de cultură, consultant în turism (terminând şi Facultatea de Marketing, Sydney), filolog, fotoreporter, traducător. La Olimpiada de la Sydney,  a fost reprezentantul României în Sydney Organisation Commitee of Olympic Games. Este redactorul mai multor reviste electronice, scrie poezie, proză, articole pe teme istorice, interviuri cu personalităţi româneşti din ţară şi diaspora.
              Ţine legături cât mai strânse cu România, cu oamenii ei de cultură, cu alţi români răspândiţi pe mapamond care au aceleaşi preocupări culturale. Acest lucru îi păstrează identitatea naţională intactă, dându-i satisfacţia că lasă o parte din zestrea noastră lingvistică, urmaşilor.
              Azi, acest om complet, căruia “îi place să facă lucrurile bine”,  mă priveşte zâmbind şi încercând să cuprindă  în scurtul timp care îl avem la dispoziţie, cât mai multe elemente care să împlinească delicat, primul nostru contact în afara „spaţiului virtual”. Şi pentru că suntem atât de reali încît mirosul paginilor proaspăt tipărite îmi stârneşte curiozitatea, imi întinde cartea. Da, am spus „cartea” ci nu „o carte” pentru că este vorba de ceva special. Am în mâini, această carte şi privind-o cu nesaţ, descopăr o copertă relevatoare, un design deosebit care îi aparţine poetului.
             Tocmai ce a avut loc acum căteva zile, pe 17 septembrie 2009,  în Bucureşti, lansarea volumului de versuri  „Evadare din spaţiul virtual”. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Metropolitană cu  prezenţa doamnei Mihaela Sfârlea,  Liga Scriitorilor din România reprezentată de către doamna Elisabeta Iosif şi nu în ultimul rând, Editura ANAMAROL, aparţinând scriitoarei şi editoarei Rodica Elena Lupu. 
             George Roca, a fost încântat  de prezenţa unui numar substanţial de oameni ai  literelor şi ai artei, realizatori de emisiuni TV şi radio, cântăreţi şi actori, prieteni şi colaboratori ai revistelor electronice şi tipărite unde poetul este redactor (Romanian VIP, Agero, Arcada, Starpress, Clipa, Noi NU, Familia Româna, Phoenix Magazine, etc). Iată căteva nume a celor care i-au fost alături  în acele  momente pline de poezie: Viorela Codreanu Tiron - Membru al Uniunii Scriitorilor, Redactor la Editura "Minerva" , Elena Armenescu - vicepreşedinte al Ligii Scriitorilor din România filiala Bucureşti, Daniela Soroş - director al Agenţiei de Ştiri "Romanian Global News", Ecaterina Câmpean - director la Radio "ProDiaspora", Simona Constantinescu - redactor programe la Radio România International, Florina Marin - pictor şi astrolog, VictoriţaDuţu - scriitor şi realizator emisiuni TV, Oana Stoica Mujea- scriitor, Prof. univ. Dr. Gheorghe Gheorghiu - scriitor, Eugenia Ţarălungă - poet, laureat al Uniunii Scriitorilor din România, redactor la Editura Muzelului Literaturii Române, Ioana Moldovan, teatrolog şi publicist la revista „22”. O surpriză plăcută a fost domnul Aurel Predescu - membru al Comitetului Olimpic Român. Au fost prezenti la eveniment Ionuţ Dolănescu, Xonia (reprezentata Australiei la Festivalul Cerbul de Aur 2009) şi actriţa Doina Ghiţescu care a recitat câteva poezii din volum.
                   Partea a doua a evenimentului s-a desfăşurat la Clubul Pensionarilor fără Vârstă, unde a fost organizată o seară de muzică şi literatură de către cântăreaţa Lucky Marinescu şi editoarea Rodica Elena Lupu şi unde s-au făcut cunoscute celor prezenţi, scrierile poetului George Roca.

                  Următoarea lansare de carte a poetului, va avea loc la Madrid, sâmbătă 26 sept 2009 orele 20:00, la Espacio Niram, fiind organizată de către revista NIRAM ART, ICR Madrid şi Defeses FINE ARTS, după care vor uma lansări la Oradea (organizatori "Cenaclul Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Teatrul "Arcadia"), Baia Mare (organizatori Biblioteca Municipală "Petre Dulfu").
                  Deschid cartea şi “Căprioara nebună” mă întâmpină ca să-mi spună că are rostul ei în această poveste a “Evadarii din spaţiul virtual” –
Culcat,
Stau cu ochii închişi
şi visez la poiana mea cu flori.
 E atâta linişte şi armonie!
Şi totuşi căprioara nebună
nu vrea să-mi dea pace 
încercând din nou
să mă mângâie cu copita    
 pe albul ochilor mei obosiţi   
de atâta privit spre spaţiul virtual.
  Poetul George Roca, înbină  cu eleganţă şi subtilă armonie, stilul clasic cu cel modern, emoţia iubirii cu nonşalanţa jocului de cuvinte a parodiilor, frumoase dedicaţii şi delicate amintiri. Volumul prezintă şapte cicluri care conţin versuri clare, luminoase, un limbaj poetic cristalin ca luciul unei ape în dimineţile senine de vară, uneori inocent precum copilăria, alteori profund ca însăşi înţelepciunea maturităţii.
În secţiunea „Evadare din spaţil virtual” regăsim „Insula fericirii”, acolo  unde frumuseţea unei altfel de lumi, este chiar emanaţia sensibilă a trăirilor poetului.
 „Antipozi” ne dezvăluie plăcerea şi dorinţa poetului de a menţine tradiţia limbii române şi nostalgii pentru plaiurile mioritice:
”Am deschis acum o carte       
În limba mea strămoşească
Să dau grijile deoparte,   
Fruntea să mi-o descreţească.”
„Aş vrea să mă-ntorc acasă  
Să găsesc ce am pierdut,  
Dulcea mea copilărie     
Şi... s-o iau de la-nceput.”
Volumul continuă cu o „Cromatică australiană”  în care ne întâmpină un joc al cuvintelor inteligent aranjate: 
„prepeliţa pestriţă     
    cu cei patrusprezece           
pui de prepeliţă pestriţă   
odată împestriţaţi    
cu pestriţele pestriţe...”
În „Amintiri”, poetul este foarte aproape de filozofia existenţialismului:
„ În camera mea   
nu a intrat     
nici un hoţ!
Nu lipseşte nimic!
De ce mă simt 
totuşi   
furat de amintiri?”
La „Dedicaţii”, găsim frumoase versuri printre care şi o poezie scrisă în amintirea prietenului său, regretatul poet Florin Marinescu:
„parcă te văd şi-acum frumos şi falnic   
purtând stigmatul Cicadaceelor   
numele tău era Sago-Sago-Sago
părinţii tăi erau Soarele şi Pământul”
„De iubire”, ne dezvăluie acea sensibilitate specifică veşnic îndrăgostiţilor fără vârstă,  romanticitatea păstrată în sufletul curat şi dezinvolt al poetului:
„Aşa împodobită-n flori,  
Privindu-te eu te ador 
Iubito, dulcea mea crăiasă! (Lianei)”
Volumul se încheie cu o suită de „Fabule şi parodii”  în care îşi exprimă cu inteligenţă, idei satirice într-un stil direct, caracteristic poetului George Roca:
„Ei, parcă e prima dată,  
bată-l norocul, să-l bată!  
I-am împrumutat o mie    
  şi de-atuncea, măi bădie,   
nu-l mai prind pe Văsălie!
Morala:
Dacă ţii la prietenie,     
nu da bani pe datorie!”

...am închis cartea cu un zâmbet de satisfacţie datorat acestui prilej deosebit, de a-l avea alături de mine pe minunatul om, poetul George Roca şi versurile sale.
Sunt sigură că anul care urmează, ne va încânta cu alte pagini scrise în înţelepciune şi bucurii rafinate, aducându-ne din nou, de fiecare dată, blândeţea unei lumi care aureolează mitul poetului cu suflet de român.
Dedicaţie poetului George Roca:
“Viaţa nu ne păstrează în nevinovăţie.
Dar, cât de minunat este omul care ajungând la maturitatea cuvântului scris punctat de ispitele ivite printre rânduri, prin înţelepciune, să se întoarcă la acea inocenţă pe care am avut-o toţi în copilărie!
Atunci, probabil ne-am numi poeţi.”
(Despre inocenţa poetului-Gabriela Petcu)

                                                                                                                                                                   Gabriela Petcu
                                                                                                                                                                 septembrie 2009  

 

 

POSTFAŢĂ LA O CARTE CU PREFAŢĂ ŞI POSTFAŢĂ
sau
CU MÂNA-N BUZUNARUL CANGURULUI

 

Vitrina editurii noastre on-line - unde, în semn de frondă faţă de nedreptatea care se face autorului român prin concurenţa neloială cu unele producţii strict comerciale traduse din alte limbi se promovează literatura autohtonă - străduieşte să pună în evidenţă câte UN AUTOR ROMÂN PE SĂPTĂMÂNĂ, cu o carte semnificativă pentru creaţia lui (un album în cazul pictorilor, un studiu în cazul oamenilor de ştiinţă). Ea  publică de obicei o pătrime sau o treime din volumul prezentat oferind-o spre descărcare gratuită cititorilor şi punându-i pe aceştia în contact direct cu autorul sau editorul respectiv pentru a putea intra în posesia întregii opere.
Procedând la o asemenea selectare pentru a prezenta, când îi va veni rândul, volumul confratelui nostru George Roca pe care soarta l-a făcut să-şi caute banii de trai în buzunarul cangurului, dar a ajuns să traseze el acolo, pe tărâm australian, o dâră puternică de simţire românească, devenind un fel de magnet în jurul căruia se strâng, spiritualiceşte vorbind, români de pe toate meridianele lumii, am respectat proporţia alegând  20 de titluri din cele 67 ale volumului intitulat: „Evadare din spaţiul virtual”.
Şi m-am trezit – o poate verifica cititorul în grupajul din pagina a treia a numărului de săptămâna viitoare al revistei electronice
PORT@LEU  - m-am trezit faţă-n faţă cu profilul bine conturat al unui poet post-modern-nivel-mileniu-trei. Adică un poet care, lucru deloc uşor, încearcă să sară peste experienţele de „virtualitate” ale internetului ce ne marchează adânc epoca, dar are, bogat însuşit, simţul plenitudinii de imagine şi contact în timp real cu cititorul, provocat de acesta. Aşa că ajunge, în încercarea lui de a depăşi asemenea mutaţii tehnice, la o exprimare frustă care produce mai mult efect decât metafora în clasicul ei înţeles, conferind meditaţiei poetice o deosebită autenticitate şi, chiar dacă pare superficială, dobândind credibilitate prin arta de a-l face pe cititor să se regăsească în ea. E poezia unor trăiri redate cu atât mai mult rafinament cu cât sunt mai lesne de multiplicat în sinceritatea trăirilor altora, verbul poetului având încărcătura unor flash-uri, a unui tir cu spoturi intermitente de sentimente care-l bombardează dulce pe cititor lăsându-l în reveria propriilor sale gânduri, mai degrabă răscolite în sinea sa decât implantate rece şi savant dinafară. Astfel, alegoria ieşirii din virtual a lui George Roca nu e o construcţie deliberată, armată şi consolidată spre a fi propusă cititorului ca o ofertă intelectuală ce vine din afara lui, ci e implicită acestuia provocându-l la a recunoaşte că ar fi simţit şi el nevoia să se rostească astfel, numai că poetul, cu spontaneitatea talentului său, i-a luat-o înainte.
Pentru că, într-adevăr, modern sau post-modern, ante-virtual sau post-virtual, iconoclast cu această existenţă virtuală care a spart tiparele lumii reale, sau tributar ei prin urmele care nu se poate să nu le lase în mentalităţile, patimile şi viziunile celor care au gustat din ea, aici este vorba de talent. Talent ce defineşte o personalitate artistică evident marcată, un creator care începe să-şi configureze nişa proprie în peretele abrupt şi aproape imposibil de escaladat al marilor pretenţii artistice.
Nu ştiu dacă şi despre restul titlurilor din volum se poate spune acelaşi lucru. Subiectiv fiind şi neînvăţând la vreme limbajul lunecos al criticii literare de circumstanţă
(de care se bucurau odată doar tovarăşii cu funcţii, dar s-a ajuns astăzi, tot mai mult, să se ofere a fi şi la dispoziţia autorilor care-şi plătesc tipărirea operei şi-şi cerşesc prefeţe sau recenzii care să-i facă „de geniali” de la început; e drept: fără a avea pretenţii de analiză a „degustării” literare a produsului lor, dar şi plini de frustrare în orgolii faţă de părerea critică ce nu ştie să se limiteze la omagii), mi-am făcut propria-mi selecţie la care-mi dă dreptul calitatea de cititor şi, chiar dacă pentru unele retorisme versificate îmi vine uneori să-l bat pe poet, tocmai fiindcă mi-e drag, îmi spun că, dacă o treime dintr-o carte te îndeamnă să vorbeşti despre conturul frumos accentuat al unei personalităţi literare, atunci lucrurile stau bine, adevărul artistic poate fi spus cu fruntea sus, iar ierarhia valorilor nu se lasă contaminată de sentimentul de gaşcă, aşa cum se întinde el de la politică până la literatură, sau, uneori, mai ales la noi fiindcă avem publicişti vehemenţi, chiar invers.
 Problema nu e nouă. Ne-a rămas ca document o tăietură de ziar în care V.A.Urechia anunţa în superbul program de conferinţe girat sub direcţia lui la Ateneul Român, una a lui Caragiale intitulată: „Gâşte şi găşti literare”. Din păcate, caut de zeci de ani textul acesteia, dar nu-l găsesc. Pesemne că spiritul rector al unicului brand românesc recognoscibil din generaţie în generaţie fără nici o subvenţionare de la Ministerul Turismului, autorul Caţavencilor, Trahanachilor  Tipăteştilor, ca şi al Miţelor lui Nae Girimea, s-a rostit liber de la tribuna Ateneului Român, fără vreun stenograf alături, fapt pentru care ne-a rămas moştenire numai tilul conferinţei.
 Şi, dacă cu găştile ne-am lămurit între timp destul de bine, tare-aş fi vrut să aflu care erau gâştele de pe vremea lui Conu Iancu, pentru a proceda la un studiu de literatură comparată cu cele de astăzi!
… Cărora, chiar dacă şi-ar arăta ele şi mutră de ornitorinc, tot nu le-aş permite să se compare cu această experienţă miciurinistă de mioriţă plus cangur din sufletul lui George Roca, poetul căruia îi urez ca păstrându-se, aşa cum face, în spaţiul spiritual al uneia, să aibă buzunarul plin al celuilalt.
În acest sens, vorbeam mai înainte despre speranţa mea în aportul la redresarea României, mai ales prin structura ei morală, a acelor persoane care s-au realizat în alte ţări. Pentru că ele ştiu ce înseamnă  să te realizezi cu adevărat într-o societate stabilă şi serioasă. Dacă ei vor veni cu aceste convingeri de muncă şi nu descurcăreală, de aport social şi nu doar  pretenţii de la societate, de respect pentru aproapele tău şi nu fraierirea acestuia şi, mai ales, de voluntariat onest din partea celor care au vocaţii politice şi de prioritate statală a încurajării sprijinirii şi promovării iniţiativei în mod egal la toţi cetăţenii, dacă ei vor veni cu experienţa prin care şi-au adâncit şi şi-au perfecţionat persoana ca fond moral democratic într-un adevărat stat de drept şi au reuşit să fie apreciaţi acolo, fiecare la nivelul lui (pentru că nu vorbesc numai de intelectuali şi de vârfuri, ci de orice român, aflat la orice muncă, dar care a învăţat în străinătate mai multă cinste democratică), atunci vom învăţa cu toţii şi cum să ne consolidăm sistemul statal şi ce pretenţii să avem de la el. Aceasta pentru că, spre a încheia aici comentarea raporturilor dintre persoana umană care suntem fiecare şi personalitatea care se profilează mai distinct pe fundalul altora, aceşti oameni care au învăţat să se realizeze în contextul unor cerinţe superioare sunt dovada vie a faptului că: Lucrând moral şi spiritual asupra propriei tale persoane îţi clădeşti personalitatea.
 


                                                                                                                                                         Corneliu LEU    7 sept.2009 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971