Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Virgil UNTILĂ: MIRCEA ELIADE ŞI A DOUA CĂDERE
MIRCEA ELIADE BĂTRÂN ŞI POSTUM Însemnări de George Anca şi câteva scrisori către el
SCRISORI DE LA MIRCEA ELIADE
Liviu ANTONESEI „BUNUL SIMŢ – O BĂTĂLIE GATA PIERDUTĂ!”
Gh. Dolinski : De la Ulma la Grămeşti şi de la Arbore la Siret
Vlad Pohilă: „Scandalul limbii moldoveneşti“
POETUL DISTINS ŞI CĂRTURARUL PATRIOT Ion Hadîrcă
GHEORGHE-GAVRILĂ COPIL: DIN CAPITALA ROMÂNIEI, SE SFIDEAZĂ ISTORIA ROMÂNILOR
Galina LUNGU: DESPRE POPULAŢIA TRANSNISTRIEI
Vlad POHILĂ despre PICTORUL GLEBUS SAINCIUC
Constantin FROSIN îi prezintă în limba franceză pe TUDOR ARGHEZI şi GEORGE BACOVIA
Versuri de Gheorghe TOMOZEI îngrijite de Cleopatra LORINŢIU
Corneliu LEU : DEOSEBIREA DINTRE DRAGOSTEA DE LITERATURĂ SI ADEVĂRATA POEZIE DE DRAGOSTE
Versuri de Ionuţ CARAGEA
Oana STOICA-MUJEA : RĂMÂNEM FĂRĂ EDITURI
Gabriela Petcu: George Roca, un evadat din spaţiul virtual, regăsit într-o poveste pe insula fericirii
-Florentin Smarandache la 55 de ani
Magdalena ALBU : CONSTERNAREA DE A FI sau DON QUIJOTE CA VIS
DIN FOLCLORUL INTERNETULUI: Noi vrem pa neamtz!
Se repetă istoria ?- Dan BRUDASCU
ACEŞTI IDIOŢI CARE NE GUVERNEAZĂ - Liviu ANTONESEI
PASSO DOBLE – rubrica permanentă a lui Ioan LILĂ
IARĂŞI DIN FLOCLORUL INTERNETULUI: Vă oferim spre descărcare filme documentare şi slide-show-uri
CASTELUL IULIA HASDEU
 

MIRCEA ELIADE

 BĂTRÂN ŞI POSTUM

Însemnări de George Anca

                                                                                                                                                            şi câteva scrisori către el 

MIRCEA ELIADE  MOLIPSINDU-I PE EXTREMIŞTI DE NONVIOLENŢĂ

  De ahimsa (nonviolenţă), în România a vorbit, în cunoştinţă de cauză, prima oară, Mircea Eliade, în articole, romane, jurnale şi memorii : “Prima floare care i se oferă acestuia este ahimsa, în sens propriu ea înseamnă non-violenţă” (“Introducere în tantrismul secret”); “Această extraordinară nebunie a Indiei, să iasă neînarmată în faţa tancurilor şi mitralierelor europene”; (în închisoare) “Am fost rugat şi eu să improvizez un curs de istoria religiilor şi să vorbesc despre Gandhi şi mişcarea naţionalistă indiană”; “Şeful Gărzii de Fier alesese calea nonviolenţei”; “Ce revoluţie naţională şi socială, în afară de cea a lui Gandhi, străbătută de duh creştin şi tolstoian – a îndrăznit să-şi facă “propagandă” cerând oamenilor să se apropie de călugări şi să fie în orice clipă aproape de moarte? Semnificaţia revoluţiei pe care o năzuieşte d. Corneliu Codreanu este atât de profund mistică încât succesul ei ar însemna încă odată victoria duhului creştin în Europa”.            Tânărul Eliade consemna “profunda unitate a culturii aborigene indiene şi cea a tradiţiilor populare româneşti”. După Cicerone Poghirc şi Amita Bhose, oarecum protocronist, România-India se citesc şi Mioriţa-ahimsa.             Chiar aşa. Încât am dezvoltat subiectul la Rajsamand (Rajasthan, India), în context internaţional - ahimsa, cu interes nu numai din partea unui musulman din Sri Lanka. Neopunerea la violenţă se asociază şi cu metoda jaină a frăţiei cu toate fiinţele (şi cu animalele), detaşarea ca şi jaină, ori de sol dacic, fiind tulburată de avatarul-nuntă, fostă moarte.            “Mioară, mioară, tu-mi fii surioară”. “Dacă m-or urî/ Şi m-or omorî,/ Vina lor o fi,/ Păcat şi-or plăti”. “Stăpâne, stăpâne,/ Nu mă blestema!/ Nu-i de capul meu,/ Şi-i de capul tău.” “Mică miorea,/ Nu-mi purta grija,/ Iei m-or omorî/ Şi m-or îngropa”. “Surioara mea,/ Semnele tale/ Sunt şi ale mele./ Aseară m-am culcat/ Şi am visat / Că am să mor”.             “Şi, iată, dădu soarele-n deseară,/ Se-mpliniră vorbele mioarei:/ Ciobănaşul de măciucă măciucat/ Lângă-o apă-i aruncat/.../ Mama oasele-aduna/ Şi os cu os lipea,/ Mioara din gură-i sufla/ Şi ciobanul învia./ O, ce somn somnii/ Ca-n aripa morţii!/ Mama-i zicea:/ - Şi acum, mioara mea,/ Nu zăbovi, îndat'/ Dă-te peste cap/ Şi te fă iar fată,/ Ca să-i fii mireasă”.            “Câte fete-n sat la noi,/ Fă-le, doamne, toate oi,/ Şi pe mine-un ciobănaş/ Să le cânt din fluieraş,/ Şi pe mândruliţa mea/ Fă-o, doamne, o mieluşea/.../ Dumnezeu l-a ascultat/ Şi aşa s-a întâmplat/.../ Da' şapte flăcăi din sat,/ Doamne, rău s-a supărat/.../ Către sară să-l prindem,/ Bucăţele să-l tăiem,/ Inima să i-o mâncăm,/ Blestemul să-l dezlegăm,/ Fetele să le luăm/.../ Da' mândra ciobanului/ Pe cei şapte i-auzea/.../ Fugi, stăpâne,/ Că nu-i bine,/ Că vin şapte către tine/ Da' ciobanu se ruga/ Înainte de-al tăia,/ să-l las' să-şi cânte doina/.../ Cei şapte l-o apucat,/ Bucăţele l-o tăiat,/ Inimioara i-o mâncat,/ Blestemul s-o dezlegat/ Şi din turma cea de oi/ Se făcea fete-napoi./ Da' mândra ciobanului/ Nu lua faţa omului./ Pe mormântu lui plângea/ Şi din gură cuvânta:/ Cin' blestemu l-o-mplinit/ Să n-aibă loc pe pământ/ De iubit şi de murit,/ Şi nici traiu de trăit,/ Numa tot de chinuit,/ Cum mă legăn eu în vânt/ Şi-s legată de mormânt”.            “De ce trâmbiţa nu tace,/ Turmă-ntoarce pe dâmboace,/ Pă la strunge turme strânge,/ Pân' ce-şi rupe-un grai şi zâce:/ - Păcurar mic, străinic,/ Auzea numai un pic,/ Cei mai mari o ţânut sfat,/ Când la apă te-o mânat,/ O grea lege că ţi-a dat:/ Să te puşte, să te taie,/ Să te pună-n trei fârtaie,/ Să te taie, să te puşte,/ Să te puie-n trei ţăpuşe./ - Trâmbiţă, trâmbiţulică,/ Sora mea şi sorulică,/ Grăia către păcurari,/ Că, de-or vrea să mă omoare,/ Nu mă-ngroape în pripoare,/ Nici în negru ţintirim,/ De-acolo să nu mai vin,/ Ci în vârful muntelui,/ Sub cruciţa bradului/.../...nănaş mare/ Luceafăr de lângă soare/ Şi luna, soruca lui,/ Din marginea cerului.” 

   MIRCEA ELIADE PROFANAT (1)           

 (Barbizon Hotel, sala „Corrot”). Îmi închei intervenţia cu o poezie dedicată lui Mircea Eliade de Anta Raluca Buzinschi. La ultimul lunch, întrebat dacă sunt transilvănean. (Harvard). Imprimantă biblio. Discuţie indirectă la Faculty Club cu Nicolae Iliescu. (Dorset Hotel, recepţie). Scrisoare din Ann Arbor de la Peter Hook: „Am fost foarte fericit să primesc scrisoarea ta şi să aflu că vizitezi această ţară. E aşa de rău că la New York a trebuit să vii. Fii foarte grijuliu în New York; e plin de lume stranie şi dementizată care e departe dincolo de raţiune, chiar dincolo de raţiunea organizată a fascismului / comunismului / democraţiei etc. Da, sunt mulţi poeţi ai haosului şi violenţei jucându-şi fanteziile în New York. Khabardar! / .../ Cu aceasta îţi trimit o recenzie la o carte a unei prietene românce a mea care trăieşte în New York şi poate  va participa la conferinţă. Ea a scris o carte urmărind cariera lui Mircea Eliade ca fascist şi membru al Gărzii de Fier şi urmaş al lui Nae Ionescu. Are probleme în publicarea cărţii aici. (Ar avea piaţă în România?) Recenzia pe care ţi-o trimit are în ea o parte din materialul cărţii. / Conferinţa ta sper să fie un mare succes şi că rămâi safe în New York”.            (Columbia) Barbara Strosser Miller: Ce părere aveţi de Eliade? – Dar dv. de Heidegger? – Chiar, mereu discut cu prietena mea Stela Karmrish. – Tocmai ea i-a fost prietenă şi lui Eliade. (Butler Library) Imprimante – mai multe titluri de Eliade şi eliadologie ca la Harvard. Modă, doctorate (plătite), politică à rebours Hinduism, Fascism and Gandhism: a guide to every intelligent Indian de V.T. Rajshekar, 1985. Fascinationformer aestetik og medier under fascismen og i socialstaten de bent Fausing, 1977; Yeats, Ireland, and Fascism de Elizabeth Cullingford, 1981; Borgese e il fascismo de Fernando Mezzeti, 1978; L’Italia di Ezra Pound de Niccolo Zapponi, 1976;  The genealogy of demons: anti-Semitism, fascism and the myths of Ezra Pound de Robert Casilo, 1988; Faust und Faschismus: Th. Manns Doktor Faustus und A. Doblins November 1918  als erillitererisel Auseinandersetzung mit Deutschland de Arnold Busch, 1984; Montale’s anti-fascist poetry from Ossi di seppia to the postwar years de Jarel M. Becker, 1982 etc.(O.N.U. / res. pe 5th Ave.) Dr. Titus Podea: unii văd în Eliade pe filosoful filosofilor, ceea ce deranjează pe alţii. Se speculează „perioada neagră” din viaţa sa despre care însuşi a vorbit în treacăt. În afara contextului propriu-zis, i se impută a fi sancţionat religios, prin mistica indiană, ritualul cuiburilor. Am văzut scrisoarea lui Cezar Petrescu adresată regelui de a-l elibera pe Eliade care fusese internat la prima presiune asupra Gărzii de Fier. Nu cred că Eliade a fost fascist, nici contaminat profund.(Restaurant italian în New York). Adriana Berger: I-am fost asistentă lui Eliade. Iar după moarte îl declaraţi fascist, sunteţi împotriva lui. Da.(Middmanhattan Library). Dr. Vladimir Vertsman (în engleză, după conversaţia în română): în orice bun e şi rău, în orice rău e şi bun. (Româneşte): o fi fost şi ea, nu ştiu, oricum patru persoane au susţinut ca oasele lui Mircea Eliade să fie trimise în România.            (Bucureşti, Aula ASE, conferinţa ABIR). Cred că Eliade s-a incinerat nu din vreo afinitate hindusă, ci pentru a nu-i fi profanate oasele postum. 

 Mircea Eliade profanat (2)    

         Flash back. (Delhi, 1979, ianuarie). Bursierul îmi arată recomandarea, în ce-l privea, către Sorbona din partea lui Mircea Eliade. În 1983, savantul ne-a scris la amândoi în acelaşi plic – avea să-i trimită vizitatorului bilet de avion „Air France” (nu zburase niciodată, venise în India cu autobuzul – de la Paris – de-a lungul mai multor săptămâni, spunea). De la venire la plecare, recomandatul îşi negase epistolar recomandatorul – nu-mi dădeam seama a fi având de a face cu un sindrom la el acasă pe trei continente – ceva pe-o temă inventată în genul cine ştie mai multă Indie (de la Tucci la Huxley, recunoaşterea i se părea în plus). O anume „supărare” indiană pe Eliade, la replica Iubirea nu moare semnată de Maitreyi Devi, relativizată şi-ntr-un program al Academiei „Eminescu” – de faţă cu „observatori” din mai multe ţări pe care acum aproape că-i suspectez – în special prin comentariile profesorului „Tagore” Sisir Kumar Das. Recomandarea aceea manuscrisă văzută în căldura iernii indiene, pe un drum de la Atlantic la Gange, ţinea încă, în ochii mei, de sacru, în ai primitorului, poate, de profan.            (Lisabona, septembrie 1990). Epuizat? Şi din expoziţia inter-congresului de antropologie lipseşte. Cumva compensatoriu, cataloagele bibliotecii naţionale au multe titluri, în portugheză, de Eliade, inclusiv studiul despre Camoens şi Eminescu (amărăciune că la secţiunea traducerilor din poetul naţional lusitan lipseşte orice menţiune a versiunilor româneşti – de câte ori n-auzisem în India glorificate limbile în care, de exemplu, Prem Chand fusese tradus, neştiindu-se de transpunerile în limba română). Portughezii, îmi spune Daniel Perdigao, n-ar şti că Eliade e român. Lui Salazar nu i-ar fi plăcut cartea scrisă despre el  – şi românistul se lansează în amănunte despre dictator (ţinea pe biroul său două fotografii: a lui Mussolini şi a lui Codreanu). A venit vorba atât de puţin despre Eliade, dar o tăcere dedicată – au intervenit destui vorbitori la masa rotundă asupra antropologiei revoluţiei române, printre care şi dr. Catherine Lutard, care-i citise toate romanele (primise şi notă mică la un examen pentru că le preferase tratatelor prescrise în programa universităţii din Bordeaux).            (New York, octombrie 1990). Discutăm, deci, despre Eliade. Nu despre savant, nu despre scriitor, aparent despre român, adică, doamnă Berger, despre „legionar”. Nu mai discutăm. Zucchini calabrezi, bravo, Peter, alegi la fel, îţi dai seama că ne-ai mixat cam nepotrivit, filosoful Zisk n-a scos mai nici un cuvânt, i-am dat poeme indiene, iar doamnei o groază  de tăieturi din ziare – averea mea documentară – , primiţi de toate, de rău şi iar de rău despre România, din România, nimic despre Eliade, nici de rău, nici de bine. Cam asta mi-era psihologia, pe necitite. Nu din comoditate ignorantă. Doar „Literary Times” se deschisese, ultimul număr, cu un comentariu la memoriile lui Eliade. Anume perplexitate şi a naivei mândrii româneşti.            (Bucureşti, noiembrie 1990). Societatea de etnologie din România programase o comunicare despre tipologia aşezării vlahilor balcanici, după care preşedintele Romulus Vulcănescu a anunţat un subiect care „ne interesează pe toţi”. Nu-i spusesem despre ce aveam de gând să vorbesc. În America simţisem ceva ca o frică. Am enunţat lucrurile fără comentarii proprii, obsedat de o obiectivitate afişată de partea cealaltă, probabil a unei mode. Citisem datele diferitelor servicii secrete, mai ales engleze, antologate de doamna Berger în textul ei (mi-a spus că nu e de acord cu publicarea în România; de altfel, ani de zile a circulat un asemenea dosar în România).

     

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971