Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei partea I-a, un studiu de Corneliu LEU: „ASIGURÂND PRAGMATICA VIEŢUIRII DURABILE NE VOM PUTEA ANGAJA ŞI PE CALEA DEZVOLTĂRII DURABILE”
2.CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei partea I-a, un studiu de Corneliu LEU: „ASIGURÂND PRAGMATICA VIEŢUIRII DURABILE NE VOM PUTEA ANGAJA ŞI PE CALEA DEZVOLTĂRII DURABILE” - continuare
Partea a doua a raspunsurilor noastre la intrebarea: CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei studiul semnat de ing. Gheorghe MANEA: “TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ ?”
2.Partea a doua a raspunsurilor noastre la intrebarea CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei studiul semnat de ing. Gheorghe MANEA: “TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ ?” - continuare
3.TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ? de ing. Gheorghe Manea - continuare II
OPERA EMINESCIANĂ ÎN TRADUCEREA FRANCEZĂ A LUI CONSTANTIN FROSIN
DEZBATERE PE TEMA ROMÂNUL REALIZAT PE MERIDIANELE LUMII CA MODEL SUFLETESC ŞI EXEMPLU PENTRU AI SĂI DETERMINISMUL MORALEI sau „LEIT- MORAL“ un articol de Lucian HETCO
LUCIAN HETCO IN FAŢA CONFUZIEI DINTRE PERSOANĂ ŞI PERSONALITATE – de Corneliu LEU
Interviuri cu: DR. GHEORGHE DRĂGAN, FIZICIAN ROMÂN STABILIT ÎN AUSTRALIA, ADRIAN ŞONCODI - POET ŞI TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE, LIA LUNGU - CÂNTĂREAŢĂ ROMÂNCĂ STABILITĂ LA NEW YORK, - de George ROCA
Continuare interviuri - George Roca
Continuare interviuri George Roca
Interviuri cu: IOANA HARMONY RÂŞCA- patinatoarea care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010, MIHAELA MIHUŢ, o actriţă care joacă pe scenele americane păstrându-şi o parte din suflet în România - de Gabriela PETCU
Mircea BUNEA : « … de criză-i doare-n flaut! »
Dan Ghelase - Zece măsuri pentru scoaterea României din criză
DOUĂ ECOURI DE LA SĂRBĂTORIREA PE INTERNET A ZILEI NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE DOUĂ ARTICOLE SEMNATE DE Camelia TRIPON ŞI Maria CRISAN
„PASO DOBLE” - o rubrică de Ioan LILĂ
Pagini folclor internet - transmise de Dan LUPESCU
 

- continuare II -

 Gheorghe MANEA

TREBUIE  SALVATà MICA  PROPRIETATE  AGRICOLà ?

 

POLITICA  ZONEI  DE  DEAL
Sunt şanse mai mari de supravieţuire decât în zona de munte, dealul poate avea mai multe resurse,  atât ca resurse naturale, cât şi ca forţã umanã: numãr, calitate, culturã. Este şi locul unde subzistenţa se întâlneşte cu gospodãriile de semisubzistenţã şi chiar cu marea gospodãrie ruralã. Principalele piedici împotriva procesului de dezvoltare, de decolare din sãrãcie rãmân aceleaşi ca şi în zona de munte:  lipsa interfeţei cu pieţele mediului urban, migraţia cãtre vest a tinerilor şi persoanelor apte de muncã, prãbuşirea industriei şi încetarea  navetismului sau transferului unor tineri cãtre mediu urban, lipsa persectivei economice în situaţia în care satul este izolat de oraş.
De departe, principalul program care trebuie urmãrit este cel economic, de valorificare a potenţialului natural, uman şi de cuoaştere existent şi, pe aceastã bazã, pregãtitã decolarea din sãrãcie.
1. Amplificarea activitãţii economice  Ar puteaavea, ca obiectiv pe termen lung, dublarea veniturilor din activitãţile economice din zona de deal, profitul obţinut fiind un atractor pentru tineri sã rãmânã sau sã se stabileascã în zonã.
          Mãsuri propuse:
Ø asocierea ţãranilor pentru desfacerea produselor excedentare gospodãriei proprii, pentru încheierea de contracte pe termen lung, în special cu hipermarketurile, restaurantele, instituţiile publice, firmele de export, de catering, întreprinderile de procesare a produselor agricole etc.;                          
Ø  realizarea infrastructurii necesare funcţionãrii Asociaţiei prin amenajarea sau realizarea de depozite, spaţii de sortare, ambalare, operaţia de certificare a calitãţii;
Ø organizarea operaţiilor de tip marketing la nivelul  Asociaţiei: aranjamente pentru transportul produselor la beneficiari sau la piaţã;                  
Ø formarea agenţilor comerciali proprii („precupeţul satului”) prin   cursuri organizate de instituţiile descentralizate ale statului, prin organizarea şi funcţionarea pieţelor comunale, intercomunale, participare la târguri, vânzarea „la marginea drumului” în staţiunile turistice, pieţele improvizate de la oraşe sub egida primarilor, aprovizionarea cabanelor turistice, etc.;
Ø precupeţul satului poate lucra autonom sau în cadrul Asociaţiei producãtorilor sau numai de desfacere a produselor;
Ø un mijloc de transport al produselor este obligatoriu pentru agentul comercial;
Ø unitãţile comerciale din comunã ce desfac şi bãuturi alcoolice sã fie obligate sã ofere şi bãuturi din producţia proprie a locuitorilor. La preţ şi calitate echivalente, nu existã nici-o motivaţie pentru aducerea din altã parte a bãuturilor alcoolice;
Ø aceeaşi logicã aplicatã şi la produsele agricole şi alimentare care se vând prin unitãile comerciale comunale;
Ø programul „laptele şi cornul” sau „mãrul” ce intereseazã şcolarii, sã fie realizat numai din produse proprii;
Ø intervenţia Primarilor pentru acordarea unei mese copiilor foarte sãraci ce urmeazã cursurile şcolilor  din comunã;
Ø mâncarea va fi asiguratã de gospodarii din localitate cu fonduri de  la buget (este  o mãsurã anticrizã  care ar trebui legalizatã);
Ø Primãriile vor repartiza spaţii pentru organizarea pieţei pentru desfacerea produselor agricole şi alimentare în  incinta comunei. Acelaşi spaţiu rãmîne valabil şi pentru pieţele intercomunale. Frecvenţa funcţionãrii acestor pieţe  va fi stabilitã în funcţie de specificul local şi de posibilitatea de atragere  de cumpãrãtori şi din afara zonei;                   .
Ø reactivarea izlazurilor comunale şi a vãcarului satulu;
Ø reconsiderarea tracţiunii animale la efectuarea  lucrãrilor agricole pe arii restrânse de teren, pe loturile destinate culturilor ecologice, transportului în pantã, transportul de produse diverse pe distanţe scurte etc.;
Ø analiza structurii producţiei agricole astfel ca aceasta sã rãspundã dorinţei de dublarea a veniturilor pe termen mediu;
Ø  redescoperirea atuurilor comunitãţii în tipuri de cultu agricole şi de preparate alimentare, şansã de comercializare a acestora pe piaţã;
Ø oportunitatea culturilor uitate: inul, cânepa, dudul pentru sericiculturã, cireşul negru pentru dulceaţã, cireşii de mai, strugurii  de stafide, coacãzul, (vin de coacãze), agrişul (ingredient în mâncare), alunul domestic, smochinul, castanul dulce etc.;
Ø înteres pentru cultura pãrului şi alternativã la importul de pere;
Ø salvarea gutuiului, afectat de boalã pe arii foarte mari de culturã;
Ø fructe conservate sub formã de poame (prin uscare) sau afumare (prune) pentru uz propriu şi comercializare (eventual calitate ecologicã);
Ø aducerea pe piaţã a unor preparte de succes în trecut şi cãutate încã, de generaţia în vârstã : magiun de prune, de mãceşe, marmeladã, dulceaţã de nuci verzi , de  cireşe negre, de petale de trandafir, jeleuri din fructe de pãdure, fructe de soc, etc;
Ø  alternative, din preparate locale, la bãuturile carbogazoase aduse de la oraş, puternic chimizate şi dopate cu E-uri: pot fi avute în vedere: socata, sucuri din fructele  locale, limonada (pot fi cultivaţi şi lãmâi, care iarna, sunt adãpostiţi în casã) sau...apa de izvor!
Ø reconsiderarea creşterii bivolilor. Astãzi în România mai trãiesc doar 25.000 bivoli, în urmã cu trei decenii erau 200.000. Sunt unele din cele mai sãnãtoase animale de pe glob, iar din laptele bivoliţelor se preparã brânza Mozzarela. Animalele  nu se îmbolnãvesc de boala vacii nebune,TBC sau brucelozã. Laptele nu are colesterol, iar procentul de grãsime ajunge la 9%, dublu faţã de laptele de vacã. Reprezintã o adevãratã bogãţie naţionalã pe care noi nu ştim s-o valorificãm, considerã Ioan Cherecheş – directorul Unitãţii de ameliorare şi reproducere în zootehnie din Sãlaj.
1. Atragerea investitorilor este sursã sigurã de creştere a veniturilor populaţiei din mediul rural. Investirtorii trebuie stimulaţi pentru a fi interesaţi  de localitate, de resursele acesteia. Un prim pas pentru atragerea lor este desemnarea unui perimetru în care sã-şi organizeze activitatea economicã, aşa numitul „parc agroindustrial”, zonã ce trebuie sã rãspundã unor cerinţe obligatorii: acces la apã, drumuri, energie electricã, eventual la gaze naturale,  posibilitate de descãrcare a apelor uzate,  forţã de muncã disponibilã în localitate şi, bineînţeles, o resursã naturalã, mineralã sau produse agricole  ce vor fi procesate şi transformate în produse finite.
Mãsuri propuse:
Ø alegerea  amplasamentului parcului agroindustrial: rezolvarea problemelor de proprietate, aranjamente între proprietarii de teren etc.;
Ø asigurarea facilitãţilor obligatorii pentru un parc agroindustrial;
Ø înregistrarea acestuia la instituţiile judeţene pentru a fi adus la cunoştinţa celor interesaţi;
Ø înştiinţarea localnicilor, a celor plecaţi sã lucreze în strãinãtate despre posibilitatea de a investi pe amplasamentul parcului;
Ø acţiuni proprii autoritãţilor locale în atragerea investitorilor;
Ø inventarierea de cãtre Primãrie a  resursei umane disponibilã a lucra la noile investiţii;
Ø profil posibil de producţie pentru noile investiţii, precum:
1. Brutãrii şi minibrutãrii
2. Producerea biocombustibililor pentru autovehiculelele din zonã
3. Miniinstalaţii de prelucrare a laptelui
4. Instalaţii fixe sau mobile de uscare/afumare a fructelor
5. Miniabatoare şi prelucrarea cãrnii de pasãre şi vitã
6. Ateliere pentru producerea de mobilã rusticã ce cuprinde şi elemente de artizanat. La târgurile organizate de Muzeul Ţãranului Român, în anul 2009, de succes s-au bucurat mobilierul pictat, lãzile de zestre, jucãriile din lemn.
7. Creşterea pãsãrilor în regim ecologic
8. Producerea dulceţurilor, sucurilor, siropurilor naturale.
9. Ateliere de tâmplãrie, dulgherie, fierãrie
10. Ateliere pentru sculpturã în lemn
11. Alte tehnologii şi produse ce intereseazã investitorul
12. Lichioruri din fructe locale pe bazã de alcool obţinut din ţuicã, bãuturi cu arome naturale din flora spontanã, ţuicã  reproductibilã calitativ şi înregistratã ca marcã, pentru export (ţuicã din pere, caise), cidru etc.
13. Sucuri obţinute din fructele locale: mere, soc, struguri, coacãze de calitate ecologicã
14. Conserve din legumele şi zarzavaturile locale
15. Fabricarea alviţei,  rahatului, jeleurilor din fructe
2. Diversificarea produselor  la nivelul fiecãrei gospodãrii pentru a tinde cãtre dublarea veniturilor: nomenclatorul este deschis, imaginaţia, talentul, voinţa gospodarului pot da viaţã unor produse tradiţionale sau noi ca: plante aromate şi medicinale, flori sezoniere, zarzavaturi cultivate în sere reci, andive, ciuperci, bame, muştar etc. Prepararea alviţei a avut perioada de glorie pânã în perioada colectivizãrii, revenirea la reţetele cunoscute ar putea avea succes. Speciile de pãsãri pot fi îmbogãţite: la Mânãstirea Pisiota, o mãicuţã creşte o familie de struţi! Albinele ar putea  fi întâlnite într-un numãr dublu de stupi, în urmãtorii 5 – 10 ani, iar mierea poate înlocui cu succes zahãrul în dieta localnicilor etc. Cultivarea ciuinului pentru obţinerea alviţei (experienţã anterioarã în jud. Prahova, Buzãu, Neamţ etc) şi în vederea unei pieţe disponible în Balcani.
3. Punerea în valoare a bunului comun: plantarea a 10 milioane nuci, pe spaţiul public, pe întreg  teritoriul ţãrii, în urmãtorii 10 ani. Se poate lansa un Program naţional de plantare a 10 milioane nuci în urmãtorii 10 ani.  Nucul aduce în circuitul economic fructe, lemn de esenţã preţioasã, mijloc excepţional de stabilizare a solului (rãdãcinile lui de tip pivot ajung la 15-25 m adâncime) împotriva alunecãrilor de teren şi, înainte de toate, valorificarea unui teren care nu este productiv: marginile drumurilor, inclusiv comunale, curţile instituiţiilor publice, locurile virane din localitãţi, hotarele dintre loturile agricole, perimetrul izlazurilor, curtea bisericii, terenuri ce nu pot fi cultivate cu altceva şi sunt prielnice geoclimatic cultivãrii nucului. Autoritãţile publice pot extinde arealul nucului de-alungul drumurilor publice (care nu sunt poluate), cãilor ferate, Canalului Dunãre - Marea Neagrã, pe terenurile reconstruite ecologic etc. Strãmoşii noştri înconjurau casele cu câţiva nuci care le protejeau  acoperişurile împotriva viscolului, vijeliilor, furtunilor puternice. Era folosit şi terenul din faţa casei, marginea drumului comunal. Piaţa europeanã este deficitarã pentru fructele nucului, iar lemnul de nuc a fost, întotdeauna, cãutat pentru mobilã, paturi de arme, elemente de sculpturã etc.
Mãsuri:propuse:
Ø întocmirea planului cu locurile unde pot fi plantaţi nucii pe terenul public la comunei;
Ø convingerea locuitorilor de a planta nuci în incinta gospodãriilor lor: cunoaşterea Legii nucului, speciile de nuci ce se potrivesc zonei, aprovizionarea cu fructe sau puieţi, tehnici de plantare,  îngrijirea pomilor, prima recoltã posibilã (sunt şi nuci care rodesc dupã 5 ani), etc.;
Ø organizarea unei pepiniere pentru nuci, în grija şcolilor din comunã;
Ø recurgerea la munca persoanelor asistate social pentru plantarea nucilor pe spaţiile publice şi pentru îngrijirea lor pânã la maturitate;
Ø corelaţie între creşterea nucilor şi  producerea  mobilei rustice, a atelierelor de sculpturã în lemn, formarea lucrãtorilor, a specialiştior;
Ø folosirea celor douã tehnici de plantare a nucilor : din sãmânţã şi din puieţi;
Ø exemplul personal al angajaţilor Primãriei în campania de plantare a nucilor;
Ø statuarea Zilei plantãrii pomilor pentru şcolarii din localitate, sau din toatã ţara;
Ø pentru Primãriile cu mari suprafeţe de teren, ca bun comun, poate fi luatã în considerare şi oraganizarea unei mari plantaţii de nuci cu regim de unitate economicã, eventual de tip           public - privat;
Ø alãturi de nuc pot fi selectaţi pentru plantare pe dommeniul publc şi cireşul negru,  mãslinul sãlbatic (cultivat recent în zona Timişoara), castanul dulce, dudul, kiwi, etc.;
Ø lemnul nucilor plantaţi pe bunul comun este beneficiul Primãriei, iar fructele aparaţin locuitorilor comunei, dupã o înţelegere localã.
      4.    Venituri suplimentare din cultura  viţei de vie Vinul este din ce în ce mai greu de comercializat din cauza concurenţei externe,  mai ales a noilor ţãri  producãtoare de vinuri dulci şi foarte ieftine. Politicile comerciale ale hipermarketurilor  pot sã nu creeze mari oportunitãţi pentru desfacerea vinurilor  româneşti. Trebuie cãutate, la nivel local, soluţii pentru a obţine venit din cultura viţei de vie. Sunt vizaţi numai micii producãtori agricoli
Soluţii posibile:
Ø obţinerea de struguri de masã pentru consumul propriu;
Ø instalaţii mobile de obţinere a mustului, amplasate toamna, în marile oraşe, staţiuni turistice, popasurile pe autostrãzi, târguri şi expoziţii etc şi vânzarea directã a mustului din teasc. La Crama din incinta Muzeului Satului din Bucureşti  se poate organiza o mustãrie pe toatã perioada anotimpului de  toamnã. Aci, ambalajele ar putea fi şi din ceramicã şi sã se vândã odatã cu mustul.
Ø un sortiment de vin ieftin (vinul de regiune) necontrafãcut, poate fi comercializat în comunã sau zonã;
Ø conservarea strugurilor de masã pe perioada iernii , prin metodele tradiţionale, pentru uz propriu;
Ø preparare de must conservat sau pasteurizat pentru uzul copiilor.
4. Culturã: redescoperirea culturii locale, cultivarea şi îmbogãţirea ei, transferul la generaţiile tinere, evitarea pierderii  identitãţii etnice
      Mãsuri propuse:
Ø organizarea de manifestãri  locale şi participarea la manifestãri în afara localitãţii: serbãri, festivaluri, concursuri, expoziţii;           
Ø descoperirea talentelor deosebite şi sprijinirea acestora pentru a-şi desãvârşi vocaţia;
Ø nou statut pentru cãminele culturale care vor trebui sã rãspundã cerinţelor sec XXI:
Ø realizarea de cãmine culturale cu funcţii actuale, moderne;
Ø punerea în valoare  a patrimoniului cultural local: port, cântece. datini, comportamente etc.:
Ø folosirea pilejului de a prezenta şi vinde produse proprii de arizanat.
5. Reconsiderarea învãţãmântului ca nivel calitativ şi curricular, adaptat nevoilor zonei    care cere tineri înzestraţi cu spirit întreprinzãtor, competitiv, capabili sã evalueze şi sã-şi asume riscuri, sã posede noţiunile de bazã  ale  economiei de piaţã, dar sã şi   lucreze în agricultura localã, la alt nivel decât pãrinţii. Din nefericire, la nivel naţional-central, asemenea desiderate sunt foarte îndepãrtate.
 Mãsuri propuse:
Ø înzestrarea şcolilor cu un lot agricol pentru practica elevilor: organizarea de pepiniere pe acest lot în interes obştesc;
Ø modernizarea şcolilor;
Ø atragerea cadrelor didactice de înaltã calificare prin acordarea de facilitãţi pentru casã, teren agricol  pe care sã-l lucreze, pensiune pentru nefamilişti etc;.
Ø descoperirea elevilor deosebit de dotaţi care sã fie îndrumaţi – şi cu  fonduri din bugetul comunal – cãtre şcoli de excelenţã sau cãtre învãţãmântul superior;
Ø transport auto pentru elevii ce locuiesc departe de şcoalã;
Ø facilitãţi pentru copiii sãraci şi foarte sãraci, copiii romilor;
Ø alfabetizarea neştiutorilor de carte din localitate;
Ø completarea studiilor pentru cei ce le-au abandonat;
Ø preocupare pentru învãţãmântul preşcolar;
Ø îndrumarea  tinerilor şi cãtre învãţãmântul profesional, cu profesii ce intereseazã localitatea şi stimulente de angajare într-o activitate economicã, dupã absolvirea şcolilor.
      8.  Programul social   este vast şi dificil de gândit şi realizat pe termen scurt. Trebuie cãutate soluţii la probleme ca: îmbãtrânirea populaţiei, depopularea localitãţilor şomerii ce vin din mediul urban şi vor sã se stabileascã în sat, integrarea romilor,  integrarea imigranţilor strãini, şubrezenia bugetelor locale,combaterea viciilor, creşterea copiilor ai cãror pãrinţi sunt plecaţi sã lucreze în strãinãtate,  etc.
Faţã de toate acestea (incomplet inventariate) se doreşte a se insista asupra urmãtorului aspect social: îngrijirea bãtrânilor. Pânã acum, aceastã situaţie se rezolva în cadrul familial: copiii, nepoţii aveau în grijã  persoanele ce nu mai puteau lucra. Acum, acest sprijin – copiii, nepoţii – a dispãrut, dar comunitatea nu-i poate lãsa sã  moarã în singurãtate pe bãtrânii noştri. Ce soluţii se pot propune? Biserica are un cuvânt de spus ? Trebuie aşteptatã o reglementare la nivel naţional  care, se ştie cã nu va veni prea curând, sau autoritãţile locale gãsesc soluţii de solidaritate umanã pentru îngrijirea finalã a celor ce-şi încheie ciclul de viaţã: soluţia ar  putea sã ne intereseze,           peste ani, şi pe noi, personal... 
    9.  Protecţia sãnãtãţii oamenilor, animalelor, plantelor  este primul principu al  conceptului de dezvoltare durabilã, principiu preluat şi de conceptul de supravieţuire. Pentru populaţia ce trãieşte la nivelul subzistenţei, îngrijirea sãnãtãţii înseamnã, înainte de toate, mãsuri preventive. Dintre acestea, douã,  presupun investiţii dificile  de acoperit din veniturile proprii. Sunt avute în vedere: alimentarea cu apã potabilã a gospodãriilor, şi – pânã la realizarea canalizãrii apelor uzate în comunã – renunţarea la sistemul primitiv al closetelor. Scopul celor douã mãsuri este  protecţia calitãţii apei potabil. Ca mãsuri suplimentare este necesarã o gestiune corectã a dejecţiilor animalelor domestice şi ale omului. În primul caz, compostul obţinut este valorificat ca fertilizant al solului, iar în cel de-al doilea caz, closetele uscate permit tratarea centralizatã a deşeurilor umane ( la biogaz, şlam pentru sol etc).
     Alte mãsuri propuse:
Ø gestiunea corectã, conformã legilor şi normelor  existente a deşeurilor menajere, la nivelul fiecãrei gospodãrii şi la nivelul localitãţii;
Ø acţiuni educative în comunitãţile cu deficienţã de comportamente  ecologice normale;
Ø educaţie sanitarã în şcoalã;
Ø amenajarea locurilor de baie în râu, sigure pentru sãnãtatea localnicilor;
Ø încurajarea preparãrii sãpunului în gopodãrie, alternativã la unele categorii de detergenţi scumpi, aduşi din import;
Ø eradicarea locurilor generatoare de muşte a cãror prezenţã face imposibilã conservarea fructelor prin uscare;
Ø  respectarea obiceiurilor,  în cazul persoanelor decedate: arderea lenjeriei  de pat, a hainelor purtate, îndepãrtarea apei de la spãlarea mortului (a obiectelor personale) etc.;
Ø organizarea cimitirului animalelor, conform reglementãrilor;
Ø saltele pe bazã de fibre naturale, sãnãtoase şi higienice ca alternativã la saltelele  realizate din spumã de plastic;
Ø solicitãri în plus pentru cabinetul medical: educaţie sanitarã în colectivitãţile ce au nevoie, analiza periodicã a calitãţii apei potabile;
Ø pentru tratamente preventive şi curative  sã se recurgã şi la folosirea plantelor medicinale din flora localã care sã facã parte din farmacia verde a fiecãrei gospodãrii;
Ø sunt înregistrate peste 3.200  izvoare de apã mineralã naturalã, cele mai multe analizate şi atestate ca efect, de cãtre Institulul de Cercetãri Balneologice din Bucureşti. Localitãţile ce au şansa unor asemena izvoare gratuite de sãnãtate trebuie, prin grija  Primãriei şi a Cabinetului medical, sã le identifice, sã cunoascã şi sã facã cunoscute proprietãţile curative ale acestor ape şi sã indice modul de folosire. Ele ar putea fi şi un atractor turistic şi un argument pentru turismul de convalescenţã. Autorul acestor rânduri  a  întâlnit în douã comune, practica de a adãpa şi animalele domestice la izvoarele de apã mineralã sau de a transporta, uneori la distanţã, apã mineralã în butoaie pentru adãpatul animalelor;
Ø evitarea alimentelor de import care pot fi înlocuite cu alimente locale;
Ø diversificarea dietei locuitorilor pe seama produselor proprii ce fac parte din nomenclatorul tradiţional (în parte uitat).
10. Aspectul localitãţii  este nota pentru spiritul gospodãresc al locuitorilor, prezenţa autoritãţilor publice, dorinţa de frumos şi ordine  a gospodarilor. Este şi primul semn cã o gospodãrie de subzistenţã doreşte sã-şi depãşeascã condiţia socialã şi economicã. Noţiunea de aspect începe de la casa gospodarului – curtea,  grãdina, gardurile, poarta, şanţurile pentru drenare apei de ploaie, curãţenia animalelor - şi pânã la aspectul terenurilor agricole. O vacã plinã de balegã are, cu siguranţã, stãpâni murdari, este mulsã în condiţii departe de igienã, iar laptele ei n-ar trebuie sã fie cumpãrat ca aliment!
Mãsuri propuse:
Ø respectarea normelor, reglementãrilor privitoare la aspectul localitãţii, întreţinerea şanţurilor, gestiunea gunoaielor solide, vopsirea gardurilor etc.;
Ø redescoperirea virtuţilor varului :aspect estetic, desinfectant, pesticid pentru pomi etc.;
Ø instituţiile publice : model de aspect îngrijit;
Ø concursul: cea mai frumoasã casã din localitate, stimularea cîştigãtorului;
Ø mãsuri deosebite pentru punerea în valoare esteticã a fântânilor, izvoarelor, inclusiv cele  cu apã mineralã, podurilor şi podeţeler, monumentelor de tot felul, troiţelor etc.;
Ø aliniamente de pomi de-alungul drumurilor, de preferat fructiferi;
Ø gândirea şi realizarea centrului localitãţii;
Ø aspectul punctelor comerciale;
Ø marcarea caselor memoriale de interes local (eroi militari, primul învãţãtor, primul preot, primul primar, deţinuţi politici, partizani, mama cu cei mai mulţi copii etc);
Ø minimuzee, ca hobby al locuitorilor, pe teme diverse;
Ø colecţii  private cu acces public;
Ø folosirea vegetaţiei ca element decorativ pentru şcoalã, grãdiniţe, instituţii publice, bisericã, cimitir etc;
Ø gândirea unui spaţiu pentru întâlniri publice (piaţã publicã);
Ø folosirea masivã a muncii persoanelor asistate social pentru operaţiile de îngrijire şi amenajare a bunului public;
Ø ...alte 100 de idei pentru a dovedi cã localitatea are gospodari care pot s-o scoatã din sãrãcie şi Primari care sunt capabili sã conducã acest drum  cãtre dezvoltare.
Ca observaţie comunã zonei de deal, aceasta are cele mai multe şanse de supravieţuire şi decolare cãtre dezvoltare. Punctele critice sunt: lipsa canalelor de comercializare a produselor şi a tinerilor care sã anime viaţa economicã a localitãţii şi sã-i contureze un alt viitor. Primãria, Primarul, consilierii şi specialiştii  formeazã comandamentul care trebuie sã asigure câştigarea bãtãliei cu inactivitatea, cu lipsa motivaţiei pentru o viaţã  mai bunã a locuitorilor, chiar cu  puţinãtatea fondurilor financiare de la bugetul statului, cu indiferenţa sau scepticismul decidenţilor faţã de necesitatea supravieţuirii micii proprietãţi agricole. Miza acestei bãtãlii este supravieţuirea localitãţii şi a  locuitorilor sãi, chiar în timpul acestei generaţii umane.
  POLITICA   ZONEI  DE  CÂMPIE
Câmpia reprezinã principalul potenţial agricol al ţãrii, caracterizat prin mãrimea suprafeţei, calitatea solului, existenţa proprietãţilor de mari dimensiuni şi faptul cã a putut fi organizat şi valorifiat eficient pânã la începutul anilor 90. Sistemul de irigaţii construit în timp, îi reducea dependenţa de condiţiile climatice, pe o suprafaţã de cca 6 mil ha. Intervenţia statului dupã 1989, a adus modificãri majore în economia zonei, bine cunoscute şi cu efecte dezastruoase pentru economia naţionalã. Distrugerea sistemului de irigaţii, care a costat câteva miliarde de dolari, fãrã ca cineva sã-şi asume cea mai micã rãspundere este dovada calitãţii gestiunii ţãrii, cauzã a importului de produse alimentare de cãtre o ţarã, consideratã cu 60 ani în urmã ”eminamente agricolã”.
Incertitudini în evoluţia zonei :
Viitorul zonei de câmpie nu este lipsit de ameninţãri reale sau virtuale ca, de pildã:
Ø Principalul pericol, cu urmãri pe termen lung, foarte lung sau ireversibile îl reprezintã schimbãrile climatice, urmarea efectului de serã al Terrei .Întârzierile în controlul fenomenului nu sunt uşor de recuperat, devin din ce în ce mai scumpe şi mai pãguboase pentru economie şi pentru siguranţa alimentarã a ţãrii.
Ø Preţul scãzut al pãmântului, comparativ cu media europeanã, poate avea, atât efecte pozitive cât şi negative, de tipul:
-   biodieselului şi bioalcoolii gãsesc o piaţã europeanã avidã de asemenea produse. Facilitãţile de transport pe Dunãre şi Marea Neagrã pot deveni avantaje comparative care pot stimula culturile de plante oleaginoase de floarea soarelui, soia sau cu conţinut de zahãr – sorgul, sfecla –  din zonã. Practica aceasta convine, atâta timp cât 2 -3 mil. ha teren arabil nu sunt lucrate.
 - unele sunprafeţe de teren nu au fost cumpãrate pentru culturi agricole ci ca mijloc de speculã;
- este posibil ca  exploatarea terenului sã se facã în stil „minier”, de sãrãcire în substanţe nutritive ale solului în scopul creşterii profitului pe termen scurt şi mediu;
- poate duce la exportul de humus;
- este normal ca proprietarul terenului sã-şi exporte produsele fãrã ca acestea sã fie procesate  în România: se pierde un prilej de a ridica economic localitãţile in zonã;
- este de aşteptat ca proprietarii marilor loturi agricole sã folosescã tehnici moderne de lucru, echipamente performante, sã devinã beneficiarii potenţiali ai sistemelor de irigaţii ce vor fi refãcute în acest scop, consumatori de îngrãşãmine chimice, amplificând activitatea economicã zonalã şi naţionalã;
- pot fi modele de management modern în agriculturã.
Sugestii pentru redresarea agriculturii din zona de câmpie
Nu este uşor de a da contur unui scenariu optimist de redresare rapidã şi de dezvoltare în perspectivã, a acestui sector vital pentru economia României. Premisele nu sunt favorabile: criza economicã mondialã şi naţionalã, structura neperformantã a economiei, calitatea actului de decizie nu, întotdeauna, consonant cu interesul naţional, climatul politic fãrã semne de evoluţie timp de 19  ani, imposbilitatea accesãrii fondurilor nerambursabile de la U.E., se dovedesc piedici serioase, dar nu imposibil de surmontat şi care, depãşite pe termen mediu ( de altã clasã de decidenţi), sã lase loc de desfãşurare unui scenariu optimist de evoluţie pe termen  lung a agriculturii din zona de câmpie. În aceastã perspectivã, aşteptatã de 19 ani, se sugereazã urmãtoarele Mãsuri:
1.   Elaborarea unei Strategii de gestiune a efectelor schimbãrilor climatice  asupra zonei de câmpie din sudul ţãrii. Studii sunt efectuate de la începutul anilor 90, dar rãmase fãrã efect .Stratetgia propusã ar putea fi întocmitã  la nivel academic şi pregãtitã pentru vremea când Guvernul sau Parlamentul vor gãsi rãgazul abordãrii viitorului agriculturii româneşti. Orizontul unei asemenea strategii ar  putea fi de 100 ani.  Interesantã de luat în seamã şi Legea 418 (Decretul lege  nr.1846, din  iulie 1943,care se referea la „ întregirea fondului  forestier”.  În plin rãzboi, se decreta: „extinderea suprafeţei  fondului forestier prin împãdurirea terenurilor degradate, crearea de pãduri comunale, realizarea de perdele de protecţie  a câmpurior, a cãilor ferate şi ale şoselelor, împãduriri în zonele inundabile ale Dunãrii, Siretului şi Prutului”,  mãsuri care sunt  actuale şi astãzi. Plantaţiile forestiere în zona de câmpie pot fi realizate diferenţiat ca responsabilitãţi, urgenţe şi surse financiare şi umane necesare. De pildã:
2. realizarea de aliniamente de pomi, în urmãtorii 4 – 8 ani, de-alungul cãilor ferate, drumurilor publice judeţene şi naţionale, de-alungul canalelor de irigaţii şi a Canalului Cernavodã – Marea Neagrã, drumurilor comunale, terenurilor virane, neprodutive, degradate;
3. perdele de protecţie, în accepţiunea Legii 418 din 1943 şi a Strategiei pentru gestiunea deşertificãrii (lege ce urmeazã a fi elaboratã  de un alt Parlament, actualul” produce” o lege pe sesiune);
4. pe termen scurt, în regim de urgenţã, proprietarii de terenuri agricole sã fie obligaţi sã-şi planteze aliniamente de pomi de-alungul hotarelor loturilor, suprafaţa acestor plantaţii va fi proporţionalã cu suprafaţa terenului agricol şi nu va diminua suprafaţa totalã proiectatã ca necesarã a perdelelor de protecţie realizate de stat;
5. reforestarea zonelor vicinale noilor luciuri de apã, apãrute în incintele inundate;
6. plantarea masivã de pomi fructiferi în zona ruralã, dupã modelul amintit la zona de deal, iar profitul obţinut va contabiliza şi îmbunãtãţirea microclimatului şi obţinerii unui  disponibil de fructe în favoarea locuitorilor şi ofertã de lemn de construcţii în beneficiul autoritãţii publice (proiectul 10 milioane nuci);
7. reconsiderarea dupã criterii economice, ecologice, sociale a oportunitãţii menţierii terenurilor indiguite ale bãlţilor Dunãrii. Inundarea treptatã a acelora ce nu se justificã economic şi amenjarea lor ca exploataţii piscicole.
8. adaptarea pepinierelor din zonã, sau  realizarea altora noi, la cerinţele mari de puieţi necesari reîmpãduririi câmpiei şi includerea în speciile cunoscute în România şi a celor cu valoare  economicã, specifice zonei din sudul continentului şi care pot fi aclimatizate la noile condiţii din zonã;
9. în aliniamentele de pomi sã facã parte şi esenţe cu creştere rapidã necesare industriei hârtiei, obţinerii biocombustibililor (salcia dulce) sau lemnului de foc pentru utilizãri locale;
10. manopera corespunzãtoare realizãrii perdelelor de protecţie pe teren public poate fi asiguratã şi de şomerii din economie, de persoanele asistate financiar de la buget, de deţinuţii din penitenciare (contra cost sau zile), de voluntari. Aliniamentele de-alungul cãilor ferate şi a drumurilor naţionale şi judeţene vor fi realizate de salariaţii acestor companii (unde existã un surplus declarat de forţã de muncã);
11. surse financiare pentru realizarea perdelelor de protecţie şi modernizarea sistemului de irigaţii pot fi gãsite şi prin colaborarea externã. De pildã, recent, Guvenul Japoniei a elaborat un plan de investiţii pentru concesionarea sau cumpãrarea de teren agricol în ţãri ca: România,Ungaria, Ucraina, Brazilia, Agentina, Paraguay, Kazahstan pentru a se asigura livãri constante spre Japonia de produse ca: porumb, soia, grâu (informaţie publicatã în ECONOMISTUL din 29 aprilie 2009).  Dacã se mai adaugã şi faptul cã Agenţia Domeniului Statului (ADS) mai are de privatizat încã 135 IAS-uri şi cã are acum în proprietate 784 mii ha, din care, 678 mii ha au fost concesionate sau arendate, rezultã oportunitatea contactãrii Guvernului Japoniei pentru o colaborare care, în contul arendei de pildã, sã cotribuie la reactivarea – parţialã a sistemului de irigaţii – sau la realizarea perdelelor de protecţie de pe o anumitã zona  a Câmpiei.
12. terenurile lãsate paraginã cer un regim juridic special care sã oblige proprietarul sã le aducã în  circuitul productiv. Poate fi imaginatã o companie de mari dimesiuni care sã valorifice acest poteanţial imens, plãtindu-i proprietarului  cotã- parte din profitul obţinut. Oferta poate fi fãcutã şi cãtre guvernul Japoniei şi nu numai.
13. împroprietãrirea persoanelor fãrã pãmânt. Propunerea  aparţine ministrului I. Sârbu (2009)şi are în vedere o parte din terenurile ce aparţin A.D.S. În detaliu, propunerea, probabil, oferã celor fãrã pãmânt posibilitatea de a-şi amenaja o locuinţã,  ca o extensie la aşezãrile actuale sau o nouã vatrã a satului.
    Teoretic, primii noi proprietari ar putea fi  emigranţii ce se întorc în ţarã şi nu posedã, pãmânt în localitãţile lor natale. I-ar urma şomerii ce şi-au pierdut ajutorul de şomaj, dar şi speranţa de a mai gãsi un loc de muncã. Mulţi dintre ei provin din mediul rural, deci, s-ar adapta rapid la noua condiţie de gospodar. Segmentul de populaţie cel mai important,  aşteptat sã lucreze pãmântul ar putea sã-l reprezinte ţiganii, chiar dacã vocaţia acestora nu este agricultura. Este o soluţie, din puţinele existente, la problemele ce le ridicã astãzi, pentru întreaga comunitate europeanã, integrarea acestei etnii pentru a-şi asigura dreptul la o viaţã civilizatã în Europa sec. XXI.
Este greu de crezut – dar nu imposibil – cã guvernele actuale pot gestiona o situaţie complexã de împroprietãrire, de realizare a aşezãrilor corespunzãtoare noilor proprietari, de a le asigura toatã infrastructura necesarã desfãşurãrii vieţii cotidiene, gãsirea modalitãţilor de lucrare a pãmântului, structura gospodãriei şi, cel mai important, de a stabili din start, nivelul vieţuirii acestor noi colonişti : starea de subzistenţã, semisubzistenţã sau fermieri cu gospodãrii deschise cãtre piaţã. Aşezãri experimentale ar putea sã fie mai repede realizate şi cointeresatã şi U.E. ca donatoare de fonduri şi, poate  şi  de idei pentru proiect.
 Activitãţi non-agricole pentru noii gospodari sunt prezente în zonã,  le-ar completa venitul şi le-ar permite defãşurarea şi altor activitãţi profesionale, conforme vocaţiei unora dintre noii veniţi. Asemenea oportunitãţi pot fi gãsite în realizarea sistemelor de irigaţii, funcţionarea lor, realizarea perdelelor de protecţie, întreţinera lor, angajarea temporarã sau îndelungatã la marile exploataţii agricole din zonã, construcţii de locuinţe, drumuri, etc de care este nevoie în fiecare localitate nouã sau veche, practicarea meseriilor uzuale oricãrei comunitãţi rurale, angajare ca autoritãţi  publice, învãţãtori şi profesori, preoţi, comercianţi etc.
Prilejul împroprietãririi nu trebuie pierdut, indiferent de opţiunile etniei rrome pentru integrare şi o viaţã demnã, chiar dacã aceasta va fi la nivelul subzistenţei sau semisubzistenţei pentru început.  De aceea se sugereazã urmãtoarele:
Ø  studiu de oportunitate pentru a da contur dimensiunii procesului: segmente de populaţie  interesate în împroprietãrire: dimensiunea familiei, vârsta medie, grad de şcolarizare, venit anual minim pentru vieţuire, etc.;
Ø detalierea  noţiunii de împroprietãrire: necesar suprafaţã de teren agricol, loc de casã  şi grãdinã, unelte agricole, modalitatea construcţiei casei, împrumut în condiţii avantajoase pentru instalare şi inţierea „afacerii”;
Ø proiecte  pentru aşezãri autonome (noi) şi pentru extinderea aşezãrilor rurale existente;
Ø realizarea unui numãr mic de asemenea aşezãri experimentale şi apoi demonstrative şi concluzii pentru abordarea temei la nivel naţional, costuri unitare şi totale, surse de finanţare;
Ø studii de fezabilitate pe  amplasamente: detalierea Planului naţional de împroprietãrire, realizarea acestuia în orizontul de timp preconizat.
14.  mica gospodãrie din zona de câmpie, nu se poate aştepta la sprijin substanţial din  exterior pentru a progresa economic şi social pe termen scurt şi mediu. Rãmâne ca ea sã se autogestioneze pentru a obţine produse pentru consumul propriu şi excedente pentru comercializare.
Consideraţiile fãcute la capitolul Zona de deal, rãmân valabile şi pentru zona de câmpie, dar aici, condiţiile de supravieţuire sunt mai severe decât în zona de deal şi prioritãţile pot fi diferite ca, de exemplu:
Ø asigurare cu apã: microirigaţii;
Ø valorificarea resurselor  regenerabile de energie;
Ø obţinerea materialelor de construcţie pentru case şi din resurse locale;
Ø oportunitãţi de comasare a unor proprietãţi agricole;
Ø aclimatizarea unor specii de plante, pãsãri, flori etc din  fauna şi flora zonei mediteraniene;
Ø plantãri  masive de pomi fructiferi şi pentru lemn de foc pe domeniul public şi privat;
Ø activitãţi agricole şi  nonagricole pentru marii poprietari din zonã;
Ø formarea ”precupeţului satului”.
15.  parcurile agroindustriale, cu suprafaţa totalã tipicã fiecãrei comune (nu, normatã pe ţarã), poate prelua activitãţi economice  necesare  colectivitãţii umane, dar şi specifice zonei, ca de exemplu:
Ø Fabricarea biocombustibililor;
Ø Tratarea apelor uzate din localitate;
Ø Ferme pentru creşterea animalelor pe seama deşeurilor de la fabricarea biocombustibililor: bagasã, şlam, drojdii;
Ø Ferme pentru creşterea struţilor;
Ø Prelucrarea produselor melifere : valorificarea potenţialului melifer al culturilor de plante oleaginoase pentru biocombustibili;
Ø Materiale de construcţie pentru case, case prefabricate pentru noii împroprietãriţi;
Ø Instalaţii termice din valorificarea deşeurilor din agriculturã;

În încheiere la prezentarea zonei de câmpie,  punerea în valoare a acesteia presupune soluţii la douã probleme de existenţã: scoaterea zonei de sub influenţa incertitudinilor precipitaţiilor atmsferice şi gestionarea efectelor încãlzirii climei şi gestiunea pãguboasã a terenului proprietatea statului. De pildã, de ce cele 135 IAS-uri nu sunt modele de exploataţii agricole de mari dimensiuni şi sunt lãsate sã agonizeze la limita profitului sau falimentului? Mii de persoane din gospodãriile de mici dimensiuni ar fi putut lucra în aceste unitãţi economice ce s-au dovedit viabile pânã în anul 1990.

 

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971