Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei partea I-a, un studiu de Corneliu LEU: „ASIGURÂND PRAGMATICA VIEŢUIRII DURABILE NE VOM PUTEA ANGAJA ŞI PE CALEA DEZVOLTĂRII DURABILE”
2.CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei partea I-a, un studiu de Corneliu LEU: „ASIGURÂND PRAGMATICA VIEŢUIRII DURABILE NE VOM PUTEA ANGAJA ŞI PE CALEA DEZVOLTĂRII DURABILE” - continuare
Partea a doua a raspunsurilor noastre la intrebarea: CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei studiul semnat de ing. Gheorghe MANEA: “TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ ?”
2.Partea a doua a raspunsurilor noastre la intrebarea CINE HRĂNEŞTE ROMÂNIA? MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ gânduri despre salvarea şi reabilitarea ei studiul semnat de ing. Gheorghe MANEA: “TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ ?” - continuare
3.TREBUIE SALVATĂ MICA PROPRIETATE AGRICOLĂ? de ing. Gheorghe Manea - continuare II
OPERA EMINESCIANĂ ÎN TRADUCEREA FRANCEZĂ A LUI CONSTANTIN FROSIN
DEZBATERE PE TEMA ROMÂNUL REALIZAT PE MERIDIANELE LUMII CA MODEL SUFLETESC ŞI EXEMPLU PENTRU AI SĂI DETERMINISMUL MORALEI sau „LEIT- MORAL“ un articol de Lucian HETCO
LUCIAN HETCO IN FAŢA CONFUZIEI DINTRE PERSOANĂ ŞI PERSONALITATE – de Corneliu LEU
Interviuri cu: DR. GHEORGHE DRĂGAN, FIZICIAN ROMÂN STABILIT ÎN AUSTRALIA, ADRIAN ŞONCODI - POET ŞI TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE, LIA LUNGU - CÂNTĂREAŢĂ ROMÂNCĂ STABILITĂ LA NEW YORK, - de George ROCA
Continuare interviuri - George Roca
Continuare interviuri George Roca
Interviuri cu: IOANA HARMONY RÂŞCA- patinatoarea care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010, MIHAELA MIHUŢ, o actriţă care joacă pe scenele americane păstrându-şi o parte din suflet în România - de Gabriela PETCU
Mircea BUNEA : « … de criză-i doare-n flaut! »
Dan Ghelase - Zece măsuri pentru scoaterea României din criză
DOUĂ ECOURI DE LA SĂRBĂTORIREA PE INTERNET A ZILEI NAŢIONALE A LIMBII ROMÂNE DOUĂ ARTICOLE SEMNATE DE Camelia TRIPON ŞI Maria CRISAN
„PASO DOBLE” - o rubrică de Ioan LILĂ
Pagini folclor internet - transmise de Dan LUPESCU

- continuare I -

 Gheorghe MANEA

TREBUIE  SALVATà MICA  PROPRIETATE  AGRICOLà ?

 

Sperând cã, în viitor, legile României şi obligaţiile internaţionale asumate vor fi respectate, se propun urmãtoarele
                  Mãsuri:
Ø reconstrucţia ecologicã a terenurilor pe care sunt  depozitate, neorganizat, deşeuri solide;
Ø depoluarea terenurilor agricole de deşeuri solide (PET-uri,  pungi de plastic, deşeuri gricole etc);
Ø organizarea depozitelor de deşeuri solide în mediul rural şi gestiunea acestor depozite;
Ø reciclarea ambalajelor, ca organizare, la nivel naţional şi local: solicitare de asistenţã strãinã dacã autoritãţile române continuã sã fie depãşite în acest caz, devenit brand naţional; 
Ø clarificarea responsabilitãţii  poluãrii istorice şi depoluarea mediului de deşeuri solide: pot fi avute în vedere şi siturile fostelor construcţii, aparţinând  CAP, Complexele de creştere a animaleor şi pãsãrilor, sediile SMT etc.;
Ø modernizarea picnicurilor tip românesc pe terenurile publice şi protejarea mediului (infrastructurã, personal de supraveghere, puncte de comerţ, servicii  diverse, locuri noi  de muncã, taxã de folosinţã, responsabilitãţi etc).

POLITICA  DEMOGRAFICÃ
Populaţia României urmeazã sã scadã, de la 21,42 mil. locuitori, în prezent, la 16,92 mil locuitori în urmãtorii 50 ani şi numai la 11,5 mil locuitori la  orizontul anuli 2075. Numãrul locuitorilor cu vârsta aptã de muncã se va reduce de la 14,96 mil, la 9,05 mil, iar numãrul celor cu vârsta de cel puţin 65 ani va creşte de la 3,l9 mil, în prezent, la 5,01 mil în anul 2060. In sectorul agricol, populaţia ocupatã a scãzut de la 36,2% în total, în anul 2002,la 28,2% numai în 5 ani, în 2007/18/. Este afectatã, mai ales, populaţia din zonele de munte şi deal, zonele cele mai populate din mediul rural.
 Programele preconizate:
 1.Asigurarea  forţei de muncã în agriculturã înspecial în gospodãriile de subzistenţã
               
   Mãsuri  propuse:
Ø stabilizarea forţei de muncã actuale prin acordare de subvenţii, facilitãţi la comercializarea produselor pe piaţa internã şi la export;
Ø „împroprietãrirea” persoanelor adulte fãrã serviciu,şomeri şi care vor sã se stabileascã în mediul rural;
Ø îmbunãtãţirea curriculei şcolare din mediul rural cu cunoştinţele necesare practicãrii agriculturii din zonã; dotarea şcolilor cu loturi de teren agricol pentru practica elevilor, cu ateliere de sculpturã în lemn, ţesãturi tradiţionale, cu laboratoare de informaticã etc;
Ø ofertã de teren disponibil pentru amplasarea şi construirea de instituţii de asistenţã socialã pentru copii, şi repartizarea acestora, voluntar, pe gopodãrii în zilele de sãrbãtoare. O parte din aceştia ar putea rãmâne în localitate la împlinirea vârstei majoratului;
Ø organizarea de tabere pentru copii şi tineri: extinderea iniţiativei Mişcãrii pentru progresul satului românesc „Bunici de vacanţã”, ca sursã suplimentarã de venit pentru locuitorii satelor;
Ø promovarea turismului interactiv, pentru ajutor în muncile gospodãreşti contra cazare şi hranã, prilej de familiarizare a tinerilor cu mediul rural;
Ø încurajarea agroturismului care oferã locuri de muncã persoanelor tinere;
Ø desemnarea amplasamentului „parcurilor agro-industriale” la nivelul comunei şi motivarea posibilã a unor muncitori de la obiectivele ce se vor construi, de a se stabili în zonã;
Ø în colaborare cu cabinetele medicale din  zonã se poate încerca gãzduirea persoanelor convalescente venite de la oraş pentru consolidarea sãnãtãţii;
Ø iniţiative locale pentru atribuirea de terenuri pentru construirea casei, grãdinei, a unui lot pentru practicarea agriculturii în favoarea intelectualilor, specialiştilor ce vor sã se stabileascã în mediul rural;
Ø încurajarea adopţiilor de copii;
Ø iniţiative locale şi cu sprijinul Camerelor de Comerţ, Asociaţiilor patronale, Direcţiilor agricole, Inspectoratelor şcolare etc de promovare a activitãţilor economice nonagricole în zonã: acces la resursele naturale şi minerale existente, spaţiu pentru desfãşurarea activitãţilor, acces la programele de finanţare nerambursabile, participare la târguri şi expoziţii etc.;
Ø încurajarea antrenãrii într-o activitate productivã a persoanelor asistate de la bugetul comunei: programe individuale şi colective;
Ø legalizarea uceniciei în practicarea meşteşugurilor, cu precãdere a celor tradiţionale.              
2.   Reîntoarcerea  emigranţilor şi antrenarea într-o activitate productivã în sat
                             Mãsuri propuse:
Ø imaginarea şi realizarea unui sistem de comunicare cu  concetãţenii plecaţi la lucru în strãinãtatepentru a se cunoaşte intenţiile acestora la  înapoierea în ţarã, sprijinirea acestor intenţii şi prezentareaoportunitãţilor care li se creeazã sau existã;
Ø sprijinirea familiilor plecate în strãinãtate care şi-au lãsat copiii în sat; gãsirea de forme de sprijin în interiorul satului;
Ø acces la creditul agricol ;
Ø forme locale de întrajutorare financiarã (bancã sãteascã, de exemplu, dacã statul evitã sã rezolve – de 19 ani – organizarea creditului agricol);
Ø posibilitatea ca saşii ce au pãrãsit România cu cca 30 ani în urmã sã-şi recupereze casele şi parte din pãmânt, dacã ei sau urmaşii lor se stabilesc pe locurile natale sau îşi transformã imobilele în case de vacanţã în beneficiul propriu. Prioritate datã caselor rãmase nelocuite pânã în prezent sau  terenurilor  arabile ce nu sunt lucrate.
     3.     Imigranţi pentru agricultura de subzistenţã
.                         Mãsuri  propuse:
Ø întocmirea unui studiu, pe un orizont foarte lung de timp, pentru evidenţierea tuturor impacturilor de ordin economic, social, cultural, religios şi, mai ales, demografic care sã ofere variante de decizie. Se vor analiza şi aspectele ce privesc: vocaţia noilor veniţi, pregãtirea  profesionalã şi şcolarã minimã, vârsta medie, gradul de fertilitate femininã, nevoile de şcolarizare a copiilor, necesarul şi articularitãţile locuinţelor, boli predominante, din care, sociale,  învãţarea limbii române, etc.
     4.      Romii, musafiri sau viitori gospodari şi meşteşugari ai satului   Integrarea romilor aşteaptã sã-şi gãseascã locul  într-un program sau politicã naţionalã, încã de la finele sec.XIX-lea, odatã cu eliberarea lor de cãtre  Domnitorul Alex.Ioan Cuza. Neaplecarea autoritãţilor asupra problemelor mari ce le prezintã etnia pentru ea însãşi, pentru România şi, mai recent, pentru Europa nu a fost  în avantajul nici uneia dintre pãrţi. Etnia a dat ţãrii eminenţi oameni de culturã, ştiinţã, specialişti în diverse domenii, sportivi renumiţi. Numai în ultimii 50 ani, din rândul romilor s-au „ridicat” oameni politici de înalt rang, (dar şi regi, împãraţi, prinţi), au apãrut oameni de afaceri (miliardar, dar care nu au sprijinit depãşirea condiţiei actuale, nemeritate, noneuropene a multor cetãţeni români de etnie romã.
Numai cu incidenţã cu mica gospodãrie ruralã, se propun câteva mãsuri de integrare a romilor în satele româneşti, ei completând populaţia ce trãieşte din mica gospodãrie ruralã.

Mãsuri propuse:
• gândire comunã a autoritãţilor publice locale, locuitorilor,  reprezentanţilor romilor asupra viitorului acestora în cadrul localitãţii;
• excluderea  situaţiilor de cerşetorie, viaţã nomadã, hoţie, ocolirea şcolii etc.;
• pentru cei ce vor sã devinã locuitori ai satului cu drepturi şi obligaţii clare, pot fi propuse seturi de mãsuri care sã le înlesneascã integrarea.De exemplu: delimitarea perimetrului pentru construirea de case, repartizarea de loturi  mici de teren arabil pentru a fi lucrate, locuinţe provizorii prin amenajarea sediilor fostelor CAP, rãmase nedemolate şi nevalorificate, case nelocuite din diverse motive, prestarea de muncã de cãtre persoanele asistate social şi  care sunt apte de muncã, şcolarizarea copiilor şi a analfabeţilor (mãsurã valabilã şi pentru populaţia indigenã), ucenicie pe lîngã meşteşugarii satului pentru copii, includerea de romi în echipele de constructori locali, cosaşi,  crescãtori de oi şi vite, tinichigii, renaşterea atelierelor de fierãrie sub forma de ateliere mecanice şi de fierãrie, producerea de cãrãmizi din materiale locale pentru uzul propriu şi pentru vânzare, formarea de „precupeţi” ai satului pentru colectarea produselor agricole şi  comercializarea lor în punctele comerciale situate de-alungul şoselelor sau în pieţele publice.  ...Şi alte 100 posibilitãţi care urmeazã a fi imaginate şi concretizate la nivelul comunei.
• în Consiliul comunal, un reprezentant al etniei rome poate fi invitat sã ia parte la şedinţe, fãrã drept de vot;
• Cabinetul medical al comunei sã-ţi extindã atribuţiile şi asupra populaţiei rome, preventiv şi curativ, pentru a o aduce – dacã este cazul – la nivelul mediu de higienã şi sãnãtate al comunei; 
• poate fi organizatã, în funcţie de potenţialul comunei, oferirea unei mese  calde copiilor romi care urmeazã cursurile şcolii;
• îndemnarea reprezentanţilor bisericilor şi cultelor religioase din comunã sã activeze şi în zona romilor;
• un consilier din partea Consiliului Popular ar putea primi responsablitatea  urmãririi acţiunilor de integrare a romilor;
• participarea la programele culturale, artistice, sportive ale comunitãţii;
• încurajarea practicãrii, punerii în valoare a artizanatului propriu, a meşteşugurilor proprii care pot fi transformate în sursã de venit;
• stimularea ţiganilor bogaţi sã investeascã în localitate în favoarea etniei, a localitãţii şi a profitului propriu.  Parcurile agroindustriale pot fi  oportunitãţi pentru acordarea de facilitãţi pentru  afaceri,iar  Primãrile pot oferi teren agricol  pe care sã-l lucreze, pensiune pentru nefamilişti etc;

 

ALTE  POLITICI  (ZONA DE MUNTE,DEAL ŞI CÂMPIE)
        Acestea au fost pe larg prezentate în Portalul cartesiarte.ro gestionat de Mişcarea pentru progresul satului românesc, în  Newsletter 35,2009 şi în ziarul ECONOMISTUL din luna iunie 2009.
3.5 Operaţionalizarea  strategiei           
Strategia a presupus patru etape organizatorice esenţiale: elaborarea strategiei, desemnarea comandamentului acesteia, motivarea oamenilor care o pun în practicã şi sunt benficiarii ei şi pregãtirea instrumentelor de acţiune, mijoacele de atac a obiectvelor strategice pentru a le face concrete.
În comunitãţile rurale sãrace, de care ne ocupãm în lucrarea prezentã, elaborarea strategiei se face de cãtre comandamentul acesteia - Primãria. Pentru comunitãţile  cu dare de mânã, strategia se elaboreazã de o firmã de consultanţã cu experienţã în domeniu dar, pentru o comunitate ce trãieşte la nivelul subzistenţei este sarcina Primãriei sã conducã procesul dificil, complicat şi scump al decolãrii din sãrãcie cãtre dezvoltare.  Primãria mobilizeazã toate competenţele capabile sã intervinã în economia ruralã, sã motiveze locuitorii şi sã acţioneze în vederea atingerii obiectivelor concordante cu dorinţa de dezvoltare economicã, socialã, culturalã localã. Dacã nu are aceastã capacitate de organizare, localitatea rãmâne la stadiul de subzistenţã, de supravieţuire la nivel minim. Este posibil sã se coboare şi sub acest nivel, moment în care soarta satului duce cãtre depopulare.
Dupã elaborarea formalã a strategiei, la care au participat toţi cei ce pot sã-şi exprime opinii, sã judece propunerile ce privesc viitorul localitãţii, proiectul strategiei este supus dezbaterii publice, îmbunãtãţirii, modificãrii lui şi aprobat de cãtre Consiliul comunal. Acum, strategia devine document de bazã al administraţiei publice locale care este obligatã sã-i respecte prevederile pe toatã durata prevãzutã pentru realizarea obiectivelor strategice, ceeea ce ar putea însemna mai multe mandate electorale ale aleşilor.
Ca document de lucru, programele şi mãsurile se transformã în acţiuni, se stabilesc responsabilitãţi (nominale), şi termene de realizare. Eforturile necesare realizãrii acţiunilor şi efectele scontate completeazã planurilede lucru pe care Primarul le monitorizeazã personal sau deleagã aceastã sarcinã  Viceprimarului sau altei persoane consideratã potrivitã sã conducã procesul de realizare a obiectivelor strategice. Trimestrial, lunar, Consiliul analizeazã stadiul realizãrii  obiectivelor şi face corecturile necesare strategiei pentru a se realiza obiectivele acesteia.
Motivarea locuitorilor la realizarea obiectivelor strategice, la depãşirea condiţiei  lor economice, sociale, culturale se poate dovedi  la fel de dificilã ca şi realizarea strategiei în sine. Este foarte important ca gospodarii sã fie consultaţi pe  toatã durata elaborãrii strategiei, gândirea lor sã fie luatã în seamã ,astfel încât, sã se poatã  considera coautori la unele propuneri, obiective, programe.
Legãtura continuã între locuitori şi comandament, menţine starea de motivare şi poate ajuta la perfecţionarea mãsurilor incluse în programele strategice. Atenţie, ca strategia sã fie neutrã politic pentru a evita reacţii nedorite ale unor adepţi sau opozanţi ai liderilor politici cu care se poate confunda strategia. Ea nu aparţine unui primar, partid sau grupare a  localnicilor, ea este  strategia tuturor locuitorilor.
Exemplul personal al membilor din Comandament rãmîne un motivant puternic, un exemplu de urmat de cãtre locuitori.
Instrumentele ce ajutã la realizarea strategiei  sunt, în cea mai mare mãsurã de uz intern , ale localitãţii . Nu se aşteaptã ajutor din afarã, mai ales, pentru o localitate cu nivel de subzistenţã, fãrã aport la formarea PIB-ului. Se poate apela însã, la un set de modalitãţi de intervenţie ca, de exemplu:                            
Ø atragerea investitorilor din afara localitãţii, stimulându-i cu existenţa parcului agro-industrial, forţa de muncã disponbilã (dacã este), vrednicia locuitorilor, facilitãţi de ordin financiar, administrativ, aspectul localitãţii etc.;
Ø încurajarea  voluntariatului în realizarea unor sarcini;
Ø folosirea muncii  persoanelor asistate social apte de mncã;
Ø antrenarea persoanelor transferate de la oraş în activitãţi care sã le intereseze personal;
Ø curriculã şcolarã pentru a pregãti gospodarii de mâine cu abilitãţi conforme  cerinţelor strategiei;
Ø colaborarea cu Primãriile comunelor alãturate pentru a pregãti acţiuni comune de tipul: pieţe de produse agroalimentare, târguri periodice, concursuri, spectacole, festivaluri, schimb de puieţi pentru plantarea de pomi pe spaţiile publice, investiţii comune, ca: haldã pentru gunoaiele menajere, cimitir de animale, platformã comunã pentru parcul agroindustrial, gospodãrii model şi vizite reciproce, etc.;
Ø întâlniri periodice cu fiii satului, prilej de propuneri de evoluţie a localitãţii, contacte de afaceri, sprijinirea copiilor supradotaţi, sponsorizãri diverse etc.;
Ø modalitãţi de reducere a cuantumului cheltuielilor parazite (pe alcool, tutun, procese în justiţie, amenzi, şpagã etc);
Ø contacte cu persoanele ce au emigrat şi se vor întoarce acasã: pregãtirea întoarcerii pentru a se putea încadra într-o  activitate economicã beneficã şi pentru localitate;
Ø încurajarea acţiunilor de sprijin reciproc între locuitori;
Ø cãutarea de soluţii  pentru asistarea persoanelor în vârstã, suferinde care n-au copii, nepoţi în apropiere;
Ø cererea ajutorului şi antrenarea cadrelor didactice la elaborarea şi realizarea  strategiei localitãţii.

4.Şansele şi speranţa  în supravieţuirea micii gospodãrii ţãrãneşti
  Sunt multe condiţionãri ale succesului strategiei propuse pentru supravieţuirea micii gospodãrii ţãrãneşti, unele aflate în zona incertitudinii ca, de pildã, evoluţia spaţiului economic, social şi, mai ales, politic al României pe  termen mediu şi lung. Scenariul ales pentru conturarea strategiei a considerat cã pe termen mediu-lung pot fi înregistrate progrese în calitatea clasei decidenţilor( promovaţi dupã criterii de excelenţã profesionalã, moralitate,cunoscãtori şi slujitori ai interesului public şi naţional). Calitatea actului de decizie prestat în ultimii 18-19 ani la nivelul economiei naţionale şi al agriculturii se înscrie greu pe trendul evoluţiei sectorului, impus de realizarea obiectivelor strategice preconizate de autorii prezentei lucrãri.
   Condiţionarea esenţialã a procesului de supravieţuire şi consolidare a micii proprietãţi agricole vine din interiorul acesteia, din vocaţia ţãranului pentru supravieţuire, exerciţiu probat pe multe generaţii umane  şi reuşit de cele mai multe ori. Este important ca vocaţia, trãsãturile pshio-sociale proprii micului gospodar, ţãranului român, în general, sã nu fie alterate, sã nu disparã odatã cu generaţia  actualã şi sã devinã, cu adevãrat, instrumentul ofensiv de îndeplinire a obiectivelor strategice.
Primarul, la rândul sãu, numit în lucrare, COMADANTUL strategiei, trebuie sã se ridice la acest nivel, sã nu fie un hibrid, altoit politic conjunctural pe trunchiul satului.
                      Ar mai putea fi amintit şi sprijinul pe care micii gospodari îl pot primi din exteriorul localitãţii, de la toţi cei cãrora nu le este indiferentã evoluţia satului: fii satului, organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile profesionale, mediul academic. Coagularea eforturilor acestor prieteni sinceri cu interesele satului rãmâne secretul Comandantului strategiei şi determinãrii locuitorilor de a accede la un alt nivel de vieţuire, care sã-şi gãseascã locul în spaţiul economic confuz al începutului de secol XXI.


PROPUNERI CONCRETE PENTRU
POLITICILE DE DEZVOLTARE

 

       POLITICA  ZONEI  DE  MUNTE

Prioritare sunt programele ce asigurã valorificarea resurselor naturale specifice zonei: pãşuni, pãdure, ape, omul cu tezaurul sãu de cunoaştere tradiţionalã, vocaţia supravieţuirii în condiţii critice etc. Dintre acestea se prezintã:
1.   Revenirea la oierit  Reconsiderarea oieritului sub aspect economic, al motivaţiei personale şi profesionale, îmbunãtãţirea condiţiilor de muncã şi trai. Important este sã nu se piardã tradiţia, experienţa generaţiilor anterioare, speciile de oi şi animale de povarã,  drumurile cunoscute ale transhumanţei.
Mãsuri propuse:
-   gãsirea soluţiilor pentru adãpostirea şi hrãnirea oilor în timpul iernii, inclusiv realizarea infrastucturii necesare acestui scop: preluarea de soluţii şi din practica ţãrilor europene unde se practicã oieritul;
-   facilitãţi de ordin administrativ şi financiar pentru crescãtorii de oi la pãşunatul pe proprietatea satului, pe izlazurile comunale în timpul iernii şi la transportul oilor cu mijloace auto sau pe calea feratã;
-   temã de cercetare susţinutã din fonduri bugetare pentru ameliorarea calitãţii lânii pentru a putea fi exportatã sau prelucratã în ţarã;
- atragerea de investitori pentru ultima cerinţã – de valorificare a lânii oilor la calitatea de astãzi – urmare a cercetãrilor româneşti sau prin colaborare cu firme strãine ( de plidã, material termo şi fonoabsorbant folosit în construcţii);
- promovarea consumului cãrnii de oaie în instituţiile statului, în comerţul intern şi extern. Oaia la proţap poate deveni un eveniment zilnic pentru staţiunile turistice  şi agroturistice din toatã ţarã ;
-  încadrarea produselor obţinute din oierit în categoria produselor ecologice, certificarea lor şi comercializarea, ca atare, la export, inclusiv pe pieţele ţãrilor arabe, via comercianţii arabi prezenţi în România;
- conceperea de proiecte-tip pentru stâni şi realizarea lor în ţarã, care sã adauge la vechea concepţie funcţionalã de stânã, elemente moderne: condiţii  de igienã, menţinerea calitãţii produselor, confort pentru oameni ,depozitarea produselor, electricitate cu panouri solare, etc. Eventual, în extrasezon, o parte din construcţie poate fi transformatã în refugiu sau cabanã pentru turişti. Se formeazã astfel şi locuri noi de muncã şi noi trasee turistice de iarnã sau  se promoveazã  turismul de proximitate;
- consolidarea  asociaţiilor de crescãtori de oi pentru susţinerea propriilor interese, marketing în scopul încheierii de contracte comerciale pe termen lung cu beneficiari siguri din ţãrile arabe, cu hipermarketuri, cu instituţiile statului (armatã, penitenciare, cãmine etc);
- posibilitatea pensionãrii crescãtorilor de oi, pensii private;
- simplificarea evidenţei contabile a  societãţilor comerciale înfiinţate de producãtorii  agricoli şi de crescãtorii de oi;
- sistem de şcoli sau includerea în curricula şcolilor din zona de munte a cunoştinţelor necesare formãrii crescãtorilor de oi (cunoştinţe economice, calitatea ecologicã, marketing,  sãnãtatea animalelor etc.). Editarea de manuale, îndrumãtoare, ghiduri, atestarea profesionalã, formarea cadrelor didactice de specialitate,etc.;
- organizarea regulatã de concursuri zonale şi regionale pe teme de oierit. Participarea şi a ciobanilor din ţãrile vecine, prilej de reclamã la produsele tradiţionale şi ecologice, schimb de informaţii, contacte şi contracte cu beneficiari potenţiali;
- încurajarea prelucrãrii blãnii de oaie şi a pieilor oilor la produse care sã se situeze între tradiţional şi preluarea unor elemente din moda europeanã;
-  asigurarea asistenţei  veterinare pe toatã durata anului;
- oganizarea mai multor muzee, privind oieritul,  instituţii care sã aibã şi activitate de cercetare pentru înregistrarea şi conservarea cunoaşterii tradiţionale, mijloc de interesare a tinerilor de a privi oieritul şi ca posibilitate de realizare profesionalã;
-  modernizarea treptatã a unor localitãţi cu profil pregnant de creştere a oilor, asocierea ciobanilor pentru a realiza miniinstalaţii de prelucrare a produselor, depozitare, ambalare, certificare, minialaboratoare, mijloace proprii de transport a produselor cãtre beneficiari, colaborãri cu firme strãine în prelucrarea şi comercializarea produselor,
-  gãsirea de variante de completare a ciclului de învãţãmânt pentru personalul de la stânã sau care însoţeşte oile în transhumanţã: perioadã legalã de ucenicie pentru aceşti tineri şi atestarea profesionalã ulterioarã;
-  integrarea femeilor din zonã în procesul de creştere a oilor, prin activitãţi de prelucrare a lânii, blãnii şi a pielii  oilor; asocierea într-o cooperativã de producţie;
-  dublarea efectivului de oi pe termen lung şi îmbunãtãţirea rasei acestora (16,2 mil capete în anul 1989 şi  8,5 mil capete,  în anul 2007).
2.    Dublarea  efectivului de bovine pe termen lung  (6,241 mil. capete în anul 1989 şi 2,82 mil. capete în anul 2007). O gândire   asemãnãtoare cu cea de la Programul de creştere a oilor, poate fi fãcutã şi în cazul creşterii vitelor. Lester Brown/6/, relateazã cum a ajuns India sã devinã cel mai mare producãtor de lapte şi produse lactate din lume, bazându-se pe fermierii ce îngrijesc 2 sau 3 vaci şi care sunt hrãnite cu paie de grâu, de orez, tulpini de porumb, iarbã perenã. Secretul acestui succes extraordinar a fost crearea pieţei pentru lapte, prin asocierea crescãtorilor de vite şi  proliferarea instalaţiilor de mici dimensiuni de prelucrare a laptelui, amplasate local.
    Mãsuri propuse:
-  preluarea experienţei indiene: asocierea producãtorilor şi investiţii în miniinstalaţii de prelucrare a laptelui, amplasate local;
-  soluţii la nivel naţional pentru  accesul produselor româneşti în reţelele de hipermarketuri;
- reluarea exportului de carne pe pieţele U.E. (export blocat, în prezent), aranjamente la nivel guvernamental;
-  pieţe noi pentru carne şi produse din lapte, în afara celor din U.E;
- subvenţii pentru crescãtorii de vite pentru a deveni competitivi cu produsele din carne şi lapte importate din U.E.;
- prelucrarea pieilor şi refacerea industriei pielãriei în România (încãlţãminte, haine, marochinãrie etc);
-   preluarea din experienţa şi programele datorate lui A. Rey;
- alternative la cotele pentru lapte impuse de U.E.şi potenţialul naţional de creştere a vitelor, majorarea consumului naţional de lapte;
- revenirea la Programul „cornul şi laptele” (indiferent de programul U.E. pentru ”mere”) şi libertatea fiecãrei primãrii de a-şi selecta singurã furnizorii de lapte şi cornuri dintre gospodarii din comunã ;
-  obligarea firmelor de catering ce fac servicii armatei, penitenciarelor, altor instituţii ale statului sã ofere din producţia internã laptele şi produsele din lapte, produsele din carne( soluţie de supravieţuire a economiei agrare, la preţuri  şi calitãţi asemãnãtoare).

3.   Activitãţi nonagricole în zona de munte  Acestea trebuie sã fie cât mai diversificate şi sã cuprindã un ecart larg al vârstei  locuitorilor. Multe dintre ele ar merita câte un subprogram, ca de exemplu:
    3.1.    Creşterea cabalinelor  ca animale de povarã, acolo unde tractorul şi maşina nu  sunt eficiente. Numãrul cailor a crescut, de la 702 mii în anul 1989, la 862 mii în anul 2007. Polonia are o politicã naţionalã de încurajare a creşterii cailor în zona de munte pentru micile treburi în gspodãrie, acolo unde tractorul nu este necesar. De amintit cã tracţiunea animalã, în gospodãriile de subzistenţã este şi un mijloc ecologic, lipsit de poluarea aerului, cu deşeuri folositoare terenului agricol.
Mãsuri posibile:
Ø reactivarea  sectorului de cercetare privitor la îmbunãtãţirea raselor de cai;
Ø organizarea de târguri şi expoziţii pentru prezentarea cailor, comercializarea lor;
Ø export de cai;
Ø colaborare cu Polonia pentru schimb de informaţii,etc.;
Ø comercializarea cãrnii de cal, inclusiv de calitate ecologicã, în ţarã şi la export;
Ø activarea meşteşugurilor legate de creşterea şi exploatarea cailor: hamuri, potcovãrie, atelaje cu tot ce înseanmã acestea pentru mediul rural  ca, locuri noi de muncã, reluarea unor meşteşuguri tradiţionale, valorificarea materialelor locale (piei, lemn etc.), venituri suplimentare pentru comunitate;
Ø implicarea semnificativã, ca eforturi şi efecte, a  Asociaţiei Crescãtorilor de Cai, în prezentul şi viitorul cabalinelor.

3.2.    Prelucrarea pietrei la elemente decorative pentru case.Sunt ţãri cu o economie pronunaţat deschisã cãtre turism, unde noile şi vechile facilitãţi (vile, hoteluri de mici şi mari dimensiuni, restaurante, grãdini, alei  etc.) includ în construcţia lor elemente decorative din piatrã. Dar în cele mai multe ţãri din aceastã categorie, exploatarea pietrei nu este permisã din motive ecologice şi de peisaj sau nu este agreatã de localnici. De aceea, existã un comerţ cu componente decorative din piatrã care a ajuns sã intereseze chiar şi construcţiile funerare. Zona de munte din România se preteazã la sculptura în piatrã: este o meserie nouã care presupune ca
 Mãsuri:
Ø descoperirea, redescoperirea maiştrilor sculptori în piatrã;
Ø oganizarea cercurilor de învãţare a sculpturii în piatrã, pe lângã unele şcoli din zonele de munte, bogate în resurse minerale potrivite sculpturii,  şcoli cu profil profesional de sculpturã;
Ø încurajarea înfiinţãrii de firme particulare care vor sã se stabileascã în zonã şi sã sculpteze în piatrã;
Ø ucenicia tinerilor în cadrul firmelor de profil din zonã;
Ø alegerea  depozitelor geologice de roci ,astfel ca peisajul local sã nu aibã de suferit;
Ø firme puternice financiar şi logistic sunt de preferat sã se stabileascã în zonã ,deoarece sunt necesari designeri, arhitecţi ,un marketing eficient pe piaţa internã şi externã;
Ø mica gospodãrie ruralã poate valorifica aceastã oportunitate care oferã locuri de muncã, câştig suplimentar şi o calificare preţioasã pentru copii şi tineri.
a. Creştere  albinelor şi, îndeosebi a albinelor în regim ecologic. Europa are piaţã deficitarã pentru miere pe care o importã din America de Sud, Turcia etc. Mierea este necesarã şi populaţiei României, a copiilor şi a tinerilor, în special, ţinând seama cã dintr- o sutã de copii nou nãscuţi, 60 au afecţiuni ale sãnãtãţii. În anul 1989, erau înregistrate 1,4 mil. familii de albine, în anul 2007, numãrul  stupilor ajunsese la 0.98 mil. Potenţialul naţional este cuprins, probabil, între 1,5 mil.  şi  2 milioane familii. Pentru încadrarea în  limitele acestui potenţial se propun urmãtoarele
Mãsuri:
Ø reactivarea potenţialului organizatoric din sector: al Asociaţiei naţionale  a crecãtorilor de albine, Centrului naţional de colectare şi prelucrare, cercetãrii în domeniu, legii de sprijinire a apicultorilor, cursurilor de iniţiere şi specializare organizate pentru crescãtorii de albine, publicaţiei de specialitate, specialiştilor etc.;
Ø ofensivã informativã în sate pentru creşterea numãrului de stupi şi cunoaşterea prevederilor legii existente de stimulare a apicultorilor;
Ø implicarea autoritãţilor în desfãşurarea campaniei, exemplul personal  al acestora;
Ø fomarea de asociaţii pentru producerea şi desfacerea produselor apicole, diversificarea sortimentalã, miere ecologicã, cearã ecologicã –folositã în cosmeticã- propolis, etc;
Ø revenirea la producerea bãuturilor alcoolice pe bazã de miere - hidromel - , atât de apreciate pe piaţa internã şi externã, cu 30 -40 ani în  urmã. Hidromelul (preparat din mere, gutui, coacãze negre etc) poate fi  un concurent al „Bitterului suedez”;
Ø includerea în curricula şcolarã a cunoştinţelor elementare despre creşterea albinelor;
Ø şcoli profesionale  cu profil apicol;
Ø producerea stupilor , a centrifugelor pentru extragerea mierii, recipientelor diverse, ambalajelor etc, ca oportunitate pentru ogranizarea de ateliere de tâmplãrie, atelier mecanic pe plan local;
Ø asistenţã pentru sãnãtatea albinelor, certificarea calitãţii produselor;
Ø organizarea de târguri, expoziţii şi concursuri cu premii pentru cele mai bune realizãri în domeniu.
3.4    Prelucrarea lemnului   s-a înscris în tradiţia locuitorilor zonei de munte: ei îşi construiau singuri case, biserici, cãruţe, porţi monumentale, sculpturi în lemn, mobila casei. Toate acestea rãmân viabile şi în prezent cu condiţia de a se gãsi doritori sã le aplice şi spiritul de selecţie a produselor artizanale,  motivat de noile cerinţe  de modã.  Lemn existã, tradiţie existã, specialişti, meşteşugari mai sunt încã, deasemenea este şi o piaţã favorabilã. Sunt necesare însã urmãtoarele:
Mãsuri:
Ø ucenicie pe lângã maiştrii ce lucreazã în localitate;
Ø oganizarea de  ateliere specializate cu meseriaşi înregistraţi ca firme sau asociaţii profesionale;
Ø sprijinirea acestora de cãte autoritãţile comunale :lemn din pãdurile comunale, scutire de taxe şi impozite sau reducerea la minimum a acestora, organizare sau participare la târguri şi expoziţii, acces la creditul agricol sau la Banca  comunalã (ipoteticã), comenzi de mobilã sau construcţii din lemn de interes public;
Ø ofertã de mobilier ţãrãnesc pictat sau sculptat pentru lanţurile de vânzare  de mobilã din ţarã;
Ø elemente decorative din lemn  sculptat pentru casele noi sau vechi din mediul urban şi rural: stâlpi pentru casã şi  porţi, arcade uşi şi ferestre, componente de balcon, jardiniere pentru vile, mobilier de  grãdinã etc.;
Ø gândirea de case prefabricate, case de vacanţã, cantoane pentru paza rezervaţiilor naturale (necesare cunoştinţe de arhitecturã, design, materiale de construcţie, tehnici de construcţie, protecţie ignifugã etc). Colaborãri posibile cu fostele fabrici de mobilã rãmase fãrã comenzi din cauza concurenţei şi neadaptãrii la modã;
Ø însuşirea cunoştinţelor de bazã pentru sculpturã în lemn din timpul şcolii generale;
Ø concurs comunal pentru cea mai frumoasã casã, poartã, etc, construitã din lemn de meseriaşii din comunã. Reclamã din partea Primãriei în favoarea câştigãtorilor pentru a  primi comenzi de lucru. 
Valorificarea rumeguşului de lemn. În România se exploatã, legal, 12 – 14  mil. mc lemn din pãdure, în fiecare an. La prelucrarea primarã a acestuia, via cele 6 – 12 mii gatere (numãr necunoscut exact), se obţin, cca. 1,5 mil. mc echivalent lemn care ar putea fi valorificat integral sub formã de brichete şi ars în zona de câmpie a ţãrii, acolo unde lemnul lipseşte. Instalaţiile de brichetare  (şi uscare, dacã este cazul), nu sunt scumpe, au capacitãţi situate într-un interval foarte larg şi sunt uşor disponibile în Europa. Ele s-au fabricat şi la Braşov, la începutul anilor ’90.  Dupã unele informaţii sunt în funcţiune cca. 6o instalaţii de brichetare,  producţia acestora fiind precumpãnitor, îndreptatã cãtre export. Funcţioneazã şi un numãr de centrale termice, alimentate direct cu rumeguş. Pentru valorificarea deplinã a acestui potenţial important de combustibil ecologic se propun urmãtoarele
      Mãsuri:
Ø intrarea în legalitate a proprietarilor de gatere;
Ø achiziţionarea unei instalaţii de brichetare şi a unui mijloc de transport a brichetelor. Se poate colabora cu gateriştii apropiaţi  pentru asociere în vederea unei singure investiţii,  la care se transportã rumeguşul.
Ø relizarea unei instalaţii mobile (montatã pe remorca unui camion) care se deplaseazã la gater când stocul de rumeguş justificã funcţionarea instalaţiei un timp acceptabil economic;
Ø achiziţia brichetelor de cãtre Primãrii pentru încãlzirea şcolilor, sediilor altor  instituţii publice etc.
a. Valorificarea apelor din zona de munte. Sunt intersante douã direcţii de punere în valoare: în scop energetic şi suport pentru pisciculturã.
  
b. Valorificarea potenţialului hidroenergetic al apelor de  munte devine interesant prin construcţia de microhidrocentrale (MHC) de interes public sau privat, numãrul de amenajãri posibile fiind în jurul a 11.000, pentru o putere instalatã aproximativ egalã cu cea a unui modul de la Cernavodã. MHC  au efecte interesante pe plan local: crearea de noi locuri de muncã, sursã de electricitate pentru aşezãrile care nu sunt încã racordate le reţeaua naţionalã, evitarea inundaţiilor şi a alunecãrilor de teren ce ameninţã satele din zonã, sursã de apã potabilã pentru localitãţile situate aval de baraje, potenţial turistic, amplasarea caselor de vacanţã, creşterea peştelui în lacurile de acumulare, amenajarea drumurilor din zonã, sursã de venit la bugetele primãriilor etc.
Mãsuri:
Ø este greu de crezut cã se  pot gãsi bani în comunitate pentru investiţii într-o MHC. Dacã banii vin din exteriorul localitãţii, cu prilejul studiilor pregãtitoare începerii lucrãrilor, Primãria poate cere autoritãţilor sã prevadã şi facilitãţi pentru localitate ,ca cele prezentate mai sus;
Ø ofertã de forţã de muncã pentru construcţia MHC, calificarea unui numãr de persoane tinere, care sã asigure exploatarea ulterioarã a MHC;
Ø pregãtirea comunitãţii  pentru perioada construcţiei: ofertã de produse  agricole, cazare muncitori, meserii ce se pot învãţa, oferta de forţã de muncã din comunã, prgãtirea mesei la microcantine etc.
3.5.2   Piscicultura ruralã este o practicã în ofensivã în multe ţãri, excelând în Japonia, China, Israel  etc. În principiu, se practicã de cãtre o gospodãrie, grup de gospodari sau de întreaga comunitate. Se amenajeazã un bazin cu apã sãratã sau dulce, bazinul este amplasat pe sol ,în sol, pereţii  fiind realizaţi din materiale locale, inclusiv deşeuri (netoxice)  peste care se depune o folie de polimer impermeabil. În funcţie de mãrimea bazinului se stabileşte producţia maximã de peşte – dintr-o anumitã specie –, tehnica de aerare, reţeta de mâncare pentru peşte;  mâncarea  se obţine din comerţ sub formã de granule. Peştele ajuns la greutatea comercialã este mai ieftin decât peştele pescuit în mare sau în lacurile naturale, permiţând ţãranilor obţinerea unui profit. În Israel se regleazã temperatura apei şi conţinutul în oxigen  pentru a se obţine, atenţie, în condiţiile de climã ale zonei...pãstrãvi !
Mãsuri propuse:
Ø analizã internã (gospodar, comunitate, Primãrie) asupra posibilitãţii de a creşte peşte în localitate şi de a-l valorifica (intern sau în afara localitãţii);
Ø opţiune înte variante: heleştee ca bun comun, de interes individual sau de grup, tehnica de realizare a bazinului, sursa de apã şi costul ei, specia de peşte  aleasã, sursa de apovizionare cu hranã şi costul ei, costul final al peştelui faţã de preţul din comerţ, asistenţa sanitarã la nevoie;
Ø proiecte demostrative, instrucţiuni de lucru, îndrumãtoare pentru piscicultorii rurali;
Ø intervenţia institutelor de cercetare din domeniu.
3. 6    Turismul rural în zona de munte trebuie adaptat la situaţia realã a potenţialului de a primi turişti: infrastructura de transport, gradul de civilizaţie, confortul oferit, obiectivele turistice, comportamentul localnicilor, siguranţa personalã a strãinilor, aspectul satului, înfãţişarea oamenilor etc. La alegerea formelor de turism cele mai potrivite satelor noastre se sugereazã a fi luate în considerare şi: turimul interactiv – cositul, creşterea vitelor, inclusiv oieritul, dormitul pe cãpiţa de fân (mai ales în Munţii Apuseni/69/, Valea Arieşului), turismul de proximitate, nepracticat încã în România care înseamnã un adãpost pentru o noapte, pentru turişitii care, a adoua zi, îşi continuã drumul spre munte. Adãposturile pot fi improvizate, cererea de confort este foarte redusã, se doarme la priciuri, vagoane desafectate şi adaptate pentru dormitul colectiv etc.
c. Culegerea şi pelucrarea fructelor de pãdure. Practica actualã de culegere a fructelor din pãdure este neecologicã şi, dupã cum s-a dovedit în cazul urşilor, profund perturbatoare a echilibrelor naturale. Miile de persoane ce scormonesc pãdurile, tot timpul anului, sã gãseascã ciuperci sau fructe, amintesc, mai degrabã, de o remniscenţã a comunei primitive În pãdure nu trebuie lãsate sã circule persoane care n-au de a face cu silvicultura, pãdurea nu este bun comun este bun particular sau al statului.
Horticultura a reuşit sã ofere culturi  alternative, în afara pãdurii,  pentru aproape toate fructele sãlbatice, la productivitãţi mari: zmeurã, afine, mure, mãceşe, etc. şi, astfel, nu mai este nevoie de culesul primitiv. Culturi de asemenea fructe se pot face oriunde în zona de munte, deal şi chiar la câmpie. Terenul  poate fi grãdina, curtea, lotul agricol, terenurile virane din vecinãtatea casei, pãmântul luat în parte de la cei ce nu-l lucreazã, haturile dintre parcelele de teren, gardurile vii etc.
 Mãsuri propuse:
§ interzicerea culegerii fructelor din pãdure;
§ plantarea arbuştilor similari ca specie în grãdinã, curte, teren arabil, garduri vii etc., comerializarea fructelor astfel produse de cãtre producãtorul individual sau de cãtre o asociaţie, organizatã pentru desfacerea  produselor în ţarã şi la export;
§ prelucrarea fructelor de pãdure prin tehnicile tradiţionale: uscare, dulceţuri, magiun de mãceşe, şerbet;
§ sortimente noi de semiproduse sau produse din fructele de pãdure: fructe uscate pentru ceaiurile medicinale, prepararea lichiorilor. La Rãdãuţi funcţioneazã o fabricã de lichioruri  din fructe de pãdure de aproape 100 ani!
§ În comunele unde izlazul comunal a rãmas fãrã funcţionalitate (lipsã animale), Primãria poate hotãrî ca o parte din suprafaţa acestuia sau în totalitate sã fie plantatã cu arbori tipici obţinerii fructelor de pãdure, în cadrul unei asociaţii de producţie şi desfacere localã;
§ de-a lungul drumurilor comunale pot fi plantaţi mãceşi, muri ca bunuri comune;
§ gospodarii pot încerca sã înlocuiascã zahãrul din  lichioruri de fructe,  cu miere, sã obţinã preparate alcoolice pe bazã de fructe de pãdure fãrã îndulcitori, sã ofere sucuri din smeurã, afine, de calitate ecologicã etc.
3.7   Plante medicinale din flora spontanã.  Practicã milenarã de uz local,  reactivatã industrial  în ultimii 40 -50 ani, pãrãsitã dupã anul 1989 ,culegerea, condiţionarea şi comercializarea plantelor medicinale are viitor. Românaia importã  ceaiuri de muşeţel, tei şi fructe de pãdure din ţãrile  vecine, sau din Germania. La culegerea plantelor medicinale pot fi folosite şi persoanele în vârstã, copiii, ţiganii, persoanele asistate financiar de Primãrie sau de stat. O asociaţie ar trebui sã asigure condiţionarea plantelor şi a fructelor, ambalarea, certificarea calitãţii şi comercializarea produselor (alterantivã la fostul PLAFAR care a involuat economic).
Obţinerea de venituri suplimentare din flora spontanã sau  din plantaţii, de cãtre sãracii din satele de munte nu cere decât  voinţa lor de a câţiga  bani în plus, depinde de capacitatea de a se organiza pentru a vinde tot ce pot colecta. Piaţa va fi din ce în ce mai solicitantã,  deoarece creşte speranţa de viaţã şi sunt din ce în ce mai mulţi bolnavi, în lume
     Mãsuri propuse:
§ plantaţii masive de cãtinã pe ternuri nepropice altor plantaţii sau culturi ,inclusiv pe terenurile virane. Firmele occidentale de preparate farmaceutice cumpãrã orice cantitate de fructe de cãtinã,  condiţia  fiind, cantitatea,  care  sã justifice transportul cu mijloace  auto de tipul unui TIR. Aceastã condiţie obligã la organizarea unei asocieri a producãtorilor de cãtinã pe suprafeţe mari de teren nepretenţios calitativ.
§ plantaţii pe suprafeţe mai mari sau mai mici de plante medicinale conform cerinţelor procesatorilor interni.
În încheierea propunerilor de programe şi mãsuri de supravieţuire a  micilor gospodãrii din zona de munte se poate face şi observaţia cã vor fi gospodãrii ce vor reuşi sã supravieţuiascã  şi chiar sã prospere, dar vor fi şi gospodãrii şi sate care nu vor reuşi sã iasã din sãrãcie şi, treptat, vor dispare (o parte, se regãseşte în cele 3000 de localitãţi ce cunosc fenomenul actual de depopulare).
Dacã persoanele apte de muncã nu au fãcut tot ce puteau şi trebuiau sã facã pentru a supravieţui, dacã Primãria a rãmas în afara necazurilor sãracilor, localitãţile vor fi, încet, pãrãsite.  Rãmân însã copiii şi bãtrânii care nu pot fi pãrãsiţi. În asemenea cazuri excepţionale, disperate, şi soluţiile trebuie sã fie deosebite, acestea nu po fi gãsite decât pe plan local, cel mult la nivelul judeţului şi ar merita o analizã serioasã şi elaborat un Program de salvare a acestei categorii de persoane care, probabil,  sã fie strãmutate în zone unde pot subzista. Şi biserica, cultele din zonã, ar trebui implicate în operaţia dureroasã de supravieţuire.
Mai trebuie  adãugat cã o datã pãrãsitã  localitatea, ea rãmâne sigilatã demografic: nu va putea fi repopulatã cu personal din afara zonei de munte, deoarece procesul de supravieţuire al locuitorilor, la condiţiile grele de trai din zonã, s-a format în timp  istoric, greu de asimilat într-o generaţie umanã.nouã. Cunoştinţele despre creşterea animaleor sunt complexe, complicate şi presupune şi cunoaşterea unei arii geografice foarte întinse de teren, cu toate particularitãţile lui.
Zonele ce se depopuleazã ar trebui sã fie temeinic investigate de o armatã de specialişti pentru a consemna tot ce a reprezentat localitatea pentru economia, cultura, istoria, cunoaşterea tradiţionalã. Artefactele reprezentative pentru realizãrile comunei şi-ar gãsi locul în muzeele dedicate localitãţilor ce dispar. Iar satele pustiite, pregãtite pentru a deveni,   cimitire   ale ruralului montan,  sau, în accepţiunea conceptului de supravieţuire, conservate pentru un viitor incert.

POLITICA  ZONEI  DE  DEAL
Sunt şanse mai mari de supravieţuire decât în zona de munte, dealul poate avea mai multe resurse,  atât ca resurse naturale, cât şi ca forţã umanã: numãr, calitate, culturã. Este şi locul unde subzistenţa se întâlneşte cu gospodãriile de semisubzistenţã şi chiar cu marea gospodãrie ruralã. Principalele piedici împotriva procesului de dezvoltare, de decolare din sãrãcie rãmân aceleaşi ca şi în zona de munte:  lipsa interfeţei cu pieţele mediului urban, migraţia cãtre vest a tinerilor şi persoanelor apte de muncã, prãbuşirea industriei şi încetarea  navetismului sau transferului unor tineri cãtre mediu urban, lipsa persectivei economice în situaţia în care satul este izolat de oraş.
De departe, principalul program care trebuie urmãrit este cel economic, de valorificare a potenţialului natural, uman şi de cuoaştere existent şi, pe aceastã bazã, pregãtitã decolarea din sãrãcie.
1. Amplificarea activitãţii economice  Ar puteaavea, ca obiectiv pe termen lung, dublarea veniturilor din activitãţile economice din zona de deal, profitul obţinut fiind un atractor pentru tineri sã rãmânã sau sã se stabileascã în zonã.
          Mãsuri propuse:
Ø asocierea ţãranilor pentru desfacerea produselor excedentare gospodãriei proprii, pentru încheierea de contracte pe termen lung, în special cu hipermarketurile, restaurantele, instituţiile publice, firmele de export, de catering, întreprinderile de procesare a produselor agricole etc.;                          
Ø  realizarea infrastructurii necesare funcţionãrii Asociaţiei prin amenajarea sau realizarea de depozite, spaţii de sortare, ambalare, operaţia de certificare a calitãţii;
Ø organizarea operaţiilor de tip marketing la nivelul  Asociaţiei: aranjamente pentru transportul produselor la beneficiari sau la piaţã;                  
Ø formarea agenţilor comerciali proprii („precupeţul satului”) prin   cursuri organizate de instituţiile descentralizate ale statului, prin organizarea şi funcţionarea pieţelor comunale, intercomunale, participare la târguri, vânzarea „la marginea drumului” în staţiunile turistice, pieţele improvizate de la oraşe sub egida primarilor, aprovizionarea cabanelor turistice, etc.;
Ø precupeţul satului poate lucra autonom sau în cadrul Asociaţiei producãtorilor sau numai de desfacere a produselor;
Ø un mijloc de transport al produselor este obligatoriu pentru agentul comercial;
Ø unitãţile comerciale din comunã ce desfac şi bãuturi alcoolice sã fie obligate sã ofere şi bãuturi din producţia proprie a locuitorilor. La preţ şi calitate echivalente, nu existã nici-o motivaţie pentru aducerea din altã parte a bãuturilor alcoolice;
Ø aceeaşi logicã aplicatã şi la produsele agricole şi alimentare care se vând prin unitãile comerciale comunale;

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971