Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Cea mai dulce limbă – versuri de Vasile POENARU
AL XXX-lea CONGRES AL ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA A VOTAT
Documentele demersului legislativ pentru instituirea sărbătorii
OSMOZA AFIRMĂRII ROMÂNEŞTI
MESAJE PRIMITE ÎN SĂPTĂMÂNA SĂRBĂTORIRII
MESAJE CĂTRE CHIŞINĂU ŞI RELATĂRI DIN ALTE COMUNITĂŢI ROMÂNEŞTI
Limba ca element de structurare a tiparului de gîndire european – de Lucia DĂRĂMUŞ
Mesajul MPSR către Congresul Asociaţiei Generale a Invăţătorilor : DISCRIMINĂRI DEMNE DE TEATRUL ABSURDULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR - de Prof. Viorel DOLHA
DOUĂ STUDII DE Prof. dr. Carmen CĂTUNESCU
Manual de istorie pentru românii din Bulgaria şi din Serbia
Cartea-prieten sau duşman? – de Marieta GĂUREAN
Simpozion universitar la Cluj-Napoca
ADRIAN ERBICEANU – Montreal-Quebec CANADA
Ioan LILĂ – Vichi-Franţa
George ROCA – Sydney-Australia
EDGAR PAPU – de Magdalena ALBU
DENIS DE ROUGEMONT „Partea diavolului“ – de Doina DRAGUT
BAKI YMERI, UN POET AL IUBIRII ALBANO-ROMÂNE – DE Marius CHELARU
BUCURIA SIMULATĂ ŞI FERICIREA GÂNDITĂ ÎN POEZIA LUI MIRCEA CIOBANU – de Al. Florin ŢENE
Cartea cu poeme rebele – de Melania CUC
Romanul poliţist... desuet? – de Marieta GĂUREAN
DESPRE NICOLAE MANOLESCU ŞI ISTORIA CRITICĂ A LITERATURII ROMÂNE – de Radu BĂRBULESCU
LUCIAN HETCO IN FAŢA CONFUZIEI DINTRE PERSOANĂ ŞI PERSONALITATE – de Corneliu LEU
Interviuri cu: DR. GHEORGHE DRĂGAN, FIZICIAN ROMÂN STABILIT ÎN AUSTRALIA, ADRIAN ŞONCODI - POET ŞI TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE, LIA LUNGU - CÂNTĂREAŢĂ ROMÂNCĂ STABILITĂ LA NEW YORK, - de George ROCA
Continuare interviuri - George Roca
Continuare interviuri George Roca
Interviuri cu: IOANA HARMONY RÂŞCA- patinatoarea care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010, MIHAELA MIHUŢ, o actriţă care joacă pe scenele americane păstrându-şi o parte din suflet în România - de Gabriela PETCU
Complexul cultural-spiritual „Sfanta Vineri” din Sălaj
O corespondenţă de la azezământul „ESPACIO NIRAM” din Madridunde au loc multe evenimente româneşti.
LA CÂMPUL ROMÎNESC DE LA HAMILTON – de Corneliu FLOREA
UN SLIDE-SHOW DESPRE CASTELUL „IULIA HAŞDEU” DIN CÂMPINA

 ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM:
IOANA HARMONY RÂŞCA

 

Ioana Harmony Râşca – descendentă a unei familii româneşti cu o prezenţă de peste 100 de ani în America, va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010

Străbunicul Ioanei, preotul Alexandru Râşca, a fost un reprezentat de frunte al acestei familii de bucovineni şi a comunităţii de români din America.

Socrul preotului Alexandru Râşca, Lucaci, a emigrat în America la 1906. Ca mai toţi emigranţii români din acea perioadă şi-a câştigat existenţa muncind din greu în industria locală a Michigan-ului. În timp, şi-a făcut saloon-ul lui - un fel de restaurant. Când a venit Marea Criză a anilor 1929-1933, a plecat în România (1931), unde a devenit un bun gospodar şi întreprinzător pe meleagurile bucovinene. Din păcate, şi aici lucrurile s-au schimbat în rău în momentul când au venit comuniştii la putere. Aceştia, i-au luat tot ce agonisise până la acea vreme, aşa cum multe familii au păţit, rămânând fără nimic din munca lor de-o viaţă.
 
Alexandru Râşca, preot cu studii la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (hirotonisit în Iaşi, la 21 septembrie 1935, de către mitropolitul Grigorie Botoşăneanu) după ce a păstorit 33 de ani în România, a ajuns pe urmele socrului său în America, în anul 1969. După un scurt popas pe la câteva parohii din Ohio, a preluat parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Michigan, începând cu 1 aprilie, 1970. La acea dată biserica îşi avea sediul la adresa: 7835 East Lafayette, Detroit. Între timp s-a mutat în Warren, Michigan, la adresa 31500 Ryan Steet, după ce a fost achiziţionată o biserică Lutherană. Aceasta a trebuit renovată în stil ortodox. Până s-a construit biserica nouă, slujbele s-au ţinut în aceasta clădire. Fosta clădire a bisericii Lutherane este în prezent sală socială. Părintele Râşca a păstorit până la începutul anilor ’90 când s-a stins din această viaţă. Este înmormântat la cimitirul de la Vatra Românească, din Grass Lake, Michigan.

Copiii şi nepoţii lui păstrează tradiţia românească fiind buni români. O familie de cinci generaţii în America care încă ţine sus steagul românismului pe pământ american. Astfel, strănepoata preotului Râşca, Ioana Harmony Râşca a optat să reprezinte România la Jocurile Olimpice de anul viitor din Canada - Vancouver. Un model demn de urmat şi de alte familii româneşti.

Ioana este născută la 16 februarie 1992 în Oakland MI, SUA şi este o talentată şi ambiţioasă patinatoare care ne-a reprezentat anul acesta împreună cu partenerul ei Chase Andrews Brogan la Campionatul Mondial de Juniori de la Sofia în proba de dans. Foarte mulţi români de acasă, din România, apreciază acest patriotism al familiei. Pe multe forumuri online, s-au legat discuţii frumoase la adresa acestei minunate tinere.

Ioana Harmony Râşca împreună cu Chase Andrews Brogan au deja în palmares un loc patru la Campionatele Internaţionale de patinaj artistic ale Canadei din august 2008. Harmony, l-a convins pe Chase să reprezinte împreună România la Jocurile Olimpice din 2010 acesta, declarând că este o bună oportunitate de a promova imaginea României în lume, ţară pe care a cunoscut-o şi pe care a început s-o îndrăgească.

Cu siguranţă, toţi cei care o cunosc pe Harmony, dar şi cei care abia acum, încep să o descopere în lumea patinajului, vor fi încântaţi să-i urmărească evoluţia. Să îi urăm mult succes acestei tinere cu nume armonios ca însuşi dansul ei pe gheaţă!

                                                                                                                                                          Gabriela PETCU

 

ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM (2):
MIHAELA MIHUŢ


Mihaela Mihuţ, o actriţă care joacă pe scenele americane  păstrându-şi o parte din suflet în România

„Arta este o vindecare, o sărbătoare a vieţii”*
  
Am avut plăcerea să o cunosc şi să port discuţii cu această minunată actriţă, Mihaela Mihuţ. Povestea ei, ar putea deveni un frumos scenariu de film în care realitatea se împleteşte cu vise, amintiri şi sentimente. Când mi-a spus cu emoţie în glas „eu nu joc un rol ci chiar îl trăiesc”, am înţeles că nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să respiri odată cu ea.
 
Mihaela, s-a născut într-o zi de primăvară iar primi paşi i-a făcut în satul bistriţean Căianu alături de părinţi, bunici şi sora sa Camelia. Tatăl Mihaelei, Ioan Mihuţ, era preot în judeţul Bistriţa şi uneori, când fetele erau mici, el îi spunea soţiei sale Maria care îl asculta cu îndoială: „Cami, are să se facă doctoriţă, Mihaela-actriţă, iar eu am să plec în America.” Şi iată, acum Ioan Mihuţ este preot în Detroit, Camelia Mihuţ doctoriţă în Grecia, iar Mihaela Mihuţ predă actoria unei clase la Thomas G. Waites Studio în New York şi are la activ roluri în filme de succes.
 
Actriţa îşi aminteşte cu nostalgie de perioada frumoasă a copilăriei. „Bunica, Susana Vidican, era o femeie blândă şi avea grijă de mine cu multă dragoste. Îmi aduc aminte un plăcut ritual al spălării pe cap, când venea momentul clătitului iar ea pregătea apa în care punea un pic de oţet ca să lucească părul. Nu voi uita niciodată acel miros de apă cu oţet. Uneori, când îmi este greu, închid ochii şi mă întorc pentru o clipă în lumea copilăriei iar acel miros, revine şi atunci ştiu că voi trece cu bine de toate problemele. Bunica, s-a urcat la Ceruri fără să pot să-mi iau rămas bun de la ea... Acum, mă gândesc mereu la bunicul meu, Alexandru Vidican şi abia aştept să merg în România unde mă voi întâlni cu el.”
     
Mai întâi, a luat drumul Americii Ioan Mihuţ, care a devenit preot la Biserica „Pogorârea Sf.Duh” din Warren, Michigan; Mihaela cu sora şi mama, au venit în 1983 pe aceste meleaguri pentru a-şi întregi familia. Era în clasa a V-a. Următorii ani îi va petrece în cadrul comunităţii româneşti din Warren până la absolvirea liceului, în 1989. Viaţa în comunitatea română din Warren (un orăşel satelit al Detroit-ului) semăna într-un fel cu cea de la Căianu, satul unde copilăriseră fetele. Oamenii se cunoşteau şi judecau exigent fiecare gest nepotrivit. Familia preotului trebuia să fie un exemplu. Cele două surori, Camelia şi Mihaela, au avut o educaţie corectă dovada fiind evoluţia frumoasă a fetelor şi poziţia lor în plan profesional din acest moment.

După 1989 Mihaela şi Camelia se vor întoarce în România, pentru studii. Mihaela va fi admisă la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie) Bucureşti, la clasa prof. Dem Rădulescu. Din anul II clasa va fi preluată de Gelu Colceag.

Începând cu anul III va interpreta diverse roluri la Teatrul Naţional din Bucureşti, împreună cu Adrian Pintea. Va mai urca şi pe scenele Teatrului Nottara şi a Teatrului Româno-American. În 1994 pe când avea un an de la absolvire, revista „Bucureşti Match” a prezentat-o pe prima copertă - dedicându-i şi un spaţiu într-una din pagini. Mihaela obţine chiar o bursă din partea Fundaţiei Culturale Române. Înainte de absolvire, joacă deja în două spectacole: „Puricele” la Teatrul Nottara alături de Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Cerasela Iosifescu care a devenit una dintre cele mai bune prietene; rolul May din „Fool for love” jucat la Teatrul româno-american o marchează în mod deosebit datorită marelui actor şi om Adrian Pintea. Tot atunci, obţine un alt rol de anvergură, în „Orfeu în Infern”, montat de Adrian Pintea la acelaşi Teatru româno-american. La Teatrul Cassandra, joacă cu colegii de clasă spectacolul regizat de Gelu Colceag rolul D-nei Martin din „Cântăreaţa cheala” scrisă de Eugen Ionescu. Cu acest rol câştigă premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Teatru de la Costinesti.

Tatăl Mihaelei îi spunea adesea „Mihăiţă (aşa o alintă) ar trebui să continui studiile la New York să ai o diplomă şi să fii profesoară”. Aşadar, se întoarce în America şi ascultându-l, se înscrie pentru examen la The Actors Studio cel mai puternic centru actoricesc. Aici au studiat mulţi dintre actorii celebri precum Dustin Hoffman, Al Pacino, Robert De Niro, Jack Nicolson şi alţii dar nu toţi au fost admişi de prima dată aşa cum s-a întâmplat cu Mihaela. S-a pregătit singură, alegându-şi un rol potrivit accentului ei iar cu o zi înainte de audiţie, nici măcar nu ştia adresa de la Actors Studio. Mihaela Mihuţ obţine Master of Fine Arts, Program in Dramatic Arts, condus de „The Actors Studio” la The New School University New Yok. După absolvire va fi admisă, la 20 februarie 2002, ca membru al clubului actorilor profesionişti, „The Actors Studio” din New York. La sfârşitul anului 2006, are un rol în piesa de debut a lui Mark Leib, „Art People”.

Anul trecut (2008), Mihaela avea o repetiţie cu public la Actors Studio interpretând rolul principal Anka al piesei „Hunting Cockroaches”, personaj cu care se indentifică. Anka este din Polonia şi vine la New York să devină actriţă dar datorită accentului, îi este extrem de greu şi nu reuşeşte. După repetiţie, un domn din sală a întrebat-o dacă accentul şi l-a confecţionat pentru rol sau chiar îl deţine. Aflând că Mihaela este din România, nu i-a venit să creadă. Craig Singer, regizorul filmului „Perkins’14”, tocmai încheiase un contract cu Studiourile „Media Pro Bucureşti” iar peste o lună, mergea în România pentru filmări. Imediat, Mihaela a avut audiţie în vederea rolului din filmul „Perkins’14”, şi aşa a ajuns să aibă cea mai superbă vară, nu numai pentru rolul principal din film dar şi pentru faptul că era acasă, în România. „Perkins’14” prezintă povestea locuitorilor unui oraş american care sunt atacaţi de un grup de 14 fiinţe dezumanizate, acestea fiind copii răpiţi cu zece ani în urmă şi instruiţi să ucidă, pentru personajul Perkins.  Profesionalismul Mihaelei Mihuţ este evident şi de această dată.

Pentru viitor, Mihaela lucrează la o piesă regizată de Mirra Bank numită „Informed Consent” care a avut succes la Londra iar acum, o vor produce studiourile din New York. Mihaela joaca rolul unei românce şi chiar are câteva scene în care vorbeşte româneşte. Cu siguranţă, va fi un succes şi faptul că Mihaela Mihuţ îşi poartă cu mândrie originea de româncă, o va face să strălucească şi în acest rol.

Întrebând-o dacă are un vis anume, Mihaela mi-a răspuns: „Îmi doresc să am o şcoală de teatru care să fie într-o bisericuţă şi să aibă o uşă roşie. Tot timpul îi spun tatălui meu ce norocos este că are un teatru. Pentru mine Teatrul este Sfânt ca şi Biserica. Aici, aş vrea să învăţăm să fim actori buni ceea ce înseamnă să fim oameni buni, să avem piese de teatru care să emoţioneze şi împreună să sărbătorim pentru că arta este o vindecare, o sărbătoare a vieţii aşa cum spune şi Wilhelm Reich «Art is either self-cure, or a celebration of life»*.”

Mă despart greu de Mihaela Mihuţ. Pot spune că sunt mai bogată sufleteşte de când am cunoscut-o. Dincolo de frumuseţea ei ca femeie, am găsit cea mai nobilă stare pe care o poate avea un om, aceea de iubire şi dăruire necondiţionată.
-------------------------------------------

                                                                                                                       Gabriela PETCU
                                                                                                                               Iunie, 2009

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971