Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Cea mai dulce limbă – versuri de Vasile POENARU
AL XXX-lea CONGRES AL ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA A VOTAT
Documentele demersului legislativ pentru instituirea sărbătorii
OSMOZA AFIRMĂRII ROMÂNEŞTI
MESAJE PRIMITE ÎN SĂPTĂMÂNA SĂRBĂTORIRII
MESAJE CĂTRE CHIŞINĂU ŞI RELATĂRI DIN ALTE COMUNITĂŢI ROMÂNEŞTI
Limba ca element de structurare a tiparului de gîndire european – de Lucia DĂRĂMUŞ
Mesajul MPSR către Congresul Asociaţiei Generale a Invăţătorilor : DISCRIMINĂRI DEMNE DE TEATRUL ABSURDULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR - de Prof. Viorel DOLHA
DOUĂ STUDII DE Prof. dr. Carmen CĂTUNESCU
Manual de istorie pentru românii din Bulgaria şi din Serbia
Cartea-prieten sau duşman? – de Marieta GĂUREAN
Simpozion universitar la Cluj-Napoca
ADRIAN ERBICEANU – Montreal-Quebec CANADA
Ioan LILĂ – Vichi-Franţa
George ROCA – Sydney-Australia
EDGAR PAPU – de Magdalena ALBU
DENIS DE ROUGEMONT „Partea diavolului“ – de Doina DRAGUT
BAKI YMERI, UN POET AL IUBIRII ALBANO-ROMÂNE – DE Marius CHELARU
BUCURIA SIMULATĂ ŞI FERICIREA GÂNDITĂ ÎN POEZIA LUI MIRCEA CIOBANU – de Al. Florin ŢENE
Cartea cu poeme rebele – de Melania CUC
Romanul poliţist... desuet? – de Marieta GĂUREAN
DESPRE NICOLAE MANOLESCU ŞI ISTORIA CRITICĂ A LITERATURII ROMÂNE – de Radu BĂRBULESCU
LUCIAN HETCO IN FAŢA CONFUZIEI DINTRE PERSOANĂ ŞI PERSONALITATE – de Corneliu LEU
Interviuri cu: DR. GHEORGHE DRĂGAN, FIZICIAN ROMÂN STABILIT ÎN AUSTRALIA, ADRIAN ŞONCODI - POET ŞI TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE, LIA LUNGU - CÂNTĂREAŢĂ ROMÂNCĂ STABILITĂ LA NEW YORK, - de George ROCA
Continuare interviuri - George Roca
Continuare interviuri George Roca
Interviuri cu: IOANA HARMONY RÂŞCA- patinatoarea care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010, MIHAELA MIHUŢ, o actriţă care joacă pe scenele americane păstrându-şi o parte din suflet în România - de Gabriela PETCU
Complexul cultural-spiritual „Sfanta Vineri” din Sălaj
O corespondenţă de la azezământul „ESPACIO NIRAM” din Madridunde au loc multe evenimente româneşti.
LA CÂMPUL ROMÎNESC DE LA HAMILTON – de Corneliu FLOREA
UN SLIDE-SHOW DESPRE CASTELUL „IULIA HAŞDEU” DIN CÂMPINA

 BUCURIA SIMULATĂ  ŞI FERICIREA GÂNDITĂ

 ÎN POEZIA LUI MIRCEA CIOBANU

Conştiinţa despre tine însuţi conduce spre înţelepciune; dar când descoperim în poezia lui Mircea Ciobanu o conştiinţă vastă despre fiinţa Omului , gândim că adevărata înţelepciune glisează în exterior , îndepărtându-se de miezul cald şi calm al vieţii.

Ceea ce descoperim în poezia lui Mircea Ciobanu ,este mai mult decât conştiinţa despre sine .El aprofundează timpul şi substanţa , pentru a găsi corespondenţe umane: „N-o răspândi, nu pune om s-o ducă/ în hainele cu sânge: las-o jos/ rotită-n sul şi vino mai aproape/ de umbra casei mele, frate palid” (Nu spune)

Fericirea poetului de a-şi fi găsit „credinţa” în poezie este profesiunea celui care, lovit mereu de destin, nu se va fi îndepărtat niciodată de la luciditate. Acel „Punct de sprijin”, vezi poezia cu acelaşi titlu, era pentru poet un loc, în spaţiu şi timp, cu ajutorul căruia putea să evadeze, conştient, că „ieri” nu poate fi rupt de viitor. Poetul cu ajutorul poeziei doreşte descătuşarea spirituală, pe care o găseşte în ocurenţa metalului şi metalizării, întrucât în social era imposibil, datorită dictaturii. Evadarea în mineral nu este altceva decât refugiul în faţa prezentului. Era convins că sufletul lui refugiat în mineral (cristal şi var) este un mijloc de scăpare,însă era convins că fericirea pare înscrisă dinainte. Iar bucuria simulată este asemeni sentimentului cel simte naurfagiatul pe un ţărm salvator: „şi cum cobor, şi cum sub tălpi încerc/ s-aleg de noapte pietrele ţestoase,/ abia-nţeleg din care parte-mi şterg/ palorile pe piept alunecoase.” („Insula-Punct de sprijin”)

Mircea Ciobanu se admonestează cu amintirea. Iar amintirea este aceea care leagă mereu prezentul de trecut, un trecut în care răul făcut este preponderent celorlalte fapte de viaţă. Se consideră un nevinovat care nu-şi înţelege vina ,se consideră un acuzat pe nedrept ce „revendică o compensaţie a torturii la care a fost supus.” (Magdalena Popescu). Răul care, chiar dacă Mircea Ciobanu ajunge să-l urască, nu poate să i se sustragă. Poetul caută fericirea mai departe, dincolo de speranţe, o inventează, şi depăşind totul, se regăseşte pe sine  prin aducere aminte : „De-atingerea adusă aminte m-am temut;/ de loc adus aminte; de faţa ta rămasă/ sub giulgii neclintită mă tem-şi-n somnul mut/ se-ntâmplă că puterea cuvântului mă lasă.” (Chip)

Imploziile sale de credinţă, uşor mascate, sunt o bucurie, dar o bucurie  care acoperă o tragedie, o bucurie gândită spre a acoperi tot ceea ce înlăuntrul său era rană a suferinţei: „…De-aici te rog,/ de unde bezna ţine locul zilei/ şi frigul locul soarelui , de unde/ cu nume stacojiu un idol paznic / răsuflă-n poarta ultimei incinte.” (Ultima incintă)

Pentru un poet ca Mircea Ciobanu, limanul nu poate fi decât o bucurie simulată. Adevărata bucurie a talentului este neliniştea confruntării în existenţa sa. Pentru acest poet, ca pentru toţi marii poeţi, un poem înseamnă o punere în evidenţă a Eternităţii, a vieţii în continuare, a sufletului uman infinit, a substanţei reflectată în lumină, ca în acest interesant poem mit, „semne ale vârstelor moral-spirituale ale cosmosului”: „am văzut cum se înalţă/ din mijlocul albei întinderi, cum se alege,// singură, verde şi-azur, cu o mie de feţe, /piatra soboarelor, miezul compact al otrăvirii, /inima ei netezită cu muchii şi-o mie de feţe” (De profundis)

Varietatea este numai posibilitatea ce o are o existenţă creatoare de a se arăta. De aceea, speranţa nu trebuie despărţită în mod arbitrar de disperare, nici bucuria de tristeţe, nici mulţumirea de nemulţumire. Mircea Ciobanu ştie că durerea absolută este spaţiul tuturor durerilor relative pe care el le poate percepe şi zămisli, şi fiecare poem este un astfel de spaţiu, unde  prin cuantificarea elementelor el obţine puterea prin care  poate alcătui şi realcătui universuri de substane. Există un impresionism ciobanian. Există o tehnică a poetului a „descompunerii” metalelor, a cristalelor, a luminii, a substanţelor reduse la esenţe ale sufletului care creează intimitate între creator şi cititor.

                                                                                                                                    Al. Florin ŢENE
                                                                                                                                           august 2009

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971