Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
Cea mai dulce limbă – versuri de Vasile POENARU
AL XXX-lea CONGRES AL ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA A VOTAT
Documentele demersului legislativ pentru instituirea sărbătorii
OSMOZA AFIRMĂRII ROMÂNEŞTI
MESAJE PRIMITE ÎN SĂPTĂMÂNA SĂRBĂTORIRII
MESAJE CĂTRE CHIŞINĂU ŞI RELATĂRI DIN ALTE COMUNITĂŢI ROMÂNEŞTI
Limba ca element de structurare a tiparului de gîndire european – de Lucia DĂRĂMUŞ
Mesajul MPSR către Congresul Asociaţiei Generale a Invăţătorilor : DISCRIMINĂRI DEMNE DE TEATRUL ABSURDULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR - de Prof. Viorel DOLHA
DOUĂ STUDII DE Prof. dr. Carmen CĂTUNESCU
Manual de istorie pentru românii din Bulgaria şi din Serbia
Cartea-prieten sau duşman? – de Marieta GĂUREAN
Simpozion universitar la Cluj-Napoca
ADRIAN ERBICEANU – Montreal-Quebec CANADA
Ioan LILĂ – Vichi-Franţa
George ROCA – Sydney-Australia
EDGAR PAPU – de Magdalena ALBU
DENIS DE ROUGEMONT „Partea diavolului“ – de Doina DRAGUT
BAKI YMERI, UN POET AL IUBIRII ALBANO-ROMÂNE – DE Marius CHELARU
BUCURIA SIMULATĂ ŞI FERICIREA GÂNDITĂ ÎN POEZIA LUI MIRCEA CIOBANU – de Al. Florin ŢENE
Cartea cu poeme rebele – de Melania CUC
Romanul poliţist... desuet? – de Marieta GĂUREAN
DESPRE NICOLAE MANOLESCU ŞI ISTORIA CRITICĂ A LITERATURII ROMÂNE – de Radu BĂRBULESCU
LUCIAN HETCO IN FAŢA CONFUZIEI DINTRE PERSOANĂ ŞI PERSONALITATE – de Corneliu LEU
Interviuri cu: DR. GHEORGHE DRĂGAN, FIZICIAN ROMÂN STABILIT ÎN AUSTRALIA, ADRIAN ŞONCODI - POET ŞI TRADUCĂTOR DE EXCEPŢIE, LIA LUNGU - CÂNTĂREAŢĂ ROMÂNCĂ STABILITĂ LA NEW YORK, - de George ROCA
Continuare interviuri - George Roca
Continuare interviuri George Roca
Interviuri cu: IOANA HARMONY RÂŞCA- patinatoarea care va reprezenta România la Jocurile Olimpice din anul 2010, MIHAELA MIHUŢ, o actriţă care joacă pe scenele americane păstrându-şi o parte din suflet în România - de Gabriela PETCU
Complexul cultural-spiritual „Sfanta Vineri” din Sălaj
O corespondenţă de la azezământul „ESPACIO NIRAM” din Madridunde au loc multe evenimente româneşti.
LA CÂMPUL ROMÎNESC DE LA HAMILTON – de Corneliu FLOREA
UN SLIDE-SHOW DESPRE CASTELUL „IULIA HAŞDEU” DIN CÂMPINA

 TREI POEŢI ROMÂNI DE PE TREI MERIDIANE

 ADRIAN ERBICEANU      –

 

Doar umbra
“Cuvântul spus îşi năruie cuvântul.”
Adrian Munteanu
Simt vântul umbrei cum spre somn mă-nclină,
Trecând prin mine – parcă mi-ar vorbi
Cu simplitate, ca şi cum n-ar şti
Complexitatea ei că mă domină.
Să înţeleg, încerc a întregi
Cărările cu vină – fără vină
Trepte întăinuite de lumină
În noaptea ce se-ncumetă spre zi.
M-aştern la drum cu vrerea de-a străbate
Prin Taina grea, ca printr-un vechi descânt,
Prin lumile în mine sigilate...
Dar nu e cer deasupra-mi, nici pământ;
Doar umbra se întinde peste toate
Şi e Cuvântul pus peste cuvânt !

Mă-ncearcă uite-aşa
Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele – unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.
Mă cere, uite-aşa, o alternanţă –
minuterie pusă pe-un cârlig –
o voce gravitând în rezonanţă
când fără voie mă surprind că strig.
Mă poartă, uite-aşa, o unduire
de aripi…presimţindu-le că-mi cresc
– simptom acut de gravă cumpănire –
între ce vreau şi ce am să găsesc.
Mă prinde, uite-aşa, „un nu ştiu cine”,
şi-„un nu ştiu ce” m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvoneşte viu în mine
şi iar mă-ntorc la poarta ta…şi bat…

 Ca lacătul
Ca lacătul ce nu se mai descuie
când ai nevoie şi-l înfrunţi febril,
în braţe te strângeam ca pe-o statuie
care ardea în simţul meu tactil.
Atâtea ţi-aş fi spus, dar ce cuvinte
puteam găsi – nevrând să mă divulg –
iscam tornade-n juru-mi, să ţii minte,
din mreaja îndoielii să te smulg.
Şi timpurile, ca-ntr-o odisee,
mi-au fluturat prin păr, m-au fulguit,
iar tu-mi eşti vis întăinuit sub cheie...
Cum să te pierd acum când te-am găsit?!

Semne
E linişte – o linişte precară,
Un vânt, descarcerat dintre culise,
A veşnicie bântuie pe-afară…
Tu luminezi ferestrele deschise.
E-o ordine – o Ordine în toate,
Un Solitar – în drum spre împlinire –
Dă semn evocator de libertate…
Dar câte nu zvonesc a risipire?!...
E-o vorbă – călăuză prin vecie
Dând semn că nor cu nor se împreună.
Să fie semn secret de erezie,
De vreme răvăşită de furtună?
E linişte – o linişte obscură
De gând înfrigurat – mocnit pe tuşă…
Să fie semn că în lumină pură
Există Cale şi există Uşă?...

Căutare
Îmi cad pe clape notele răzleţe –
Eresuri strecurate prin cuvânt;
Lumina când mă scol îmi dă bineţe,
Dar sunt luat de ape şi de vânt.
Un fel de dănţuire-nvolburată,
Ca vremea care arde în imberbi,
Îmi arde răsuflarea ferecată
De ale clipei otrăvite ierbi.
E valea mea, laguna mea, e marea,
E liniştea ce străjuie cu foc
Speranţele în care desfătarea
Îşi caută şi nu-şi găseşte loc;
E presimţirea mea neîmplinită,
Ori sunt doar nişte jocuri de opal?
E patima ce trage obosită
Ca barca înecatului la mal?
Că tot ce-am căutat în legi nescrise
– Va fi oare cândva să şi găsim? –
Stă în balansul porţilor deschise
Care ne joacă-n rosturi, legitim...

Tempi passati
Am strecurat prin vise, grea, căldura
Fiinţei noastre – focului pe vatră
Însufleţindu-i flacăra cu gura,
Un chip şi-o formă să durăm în piatră.
Am zăvorât în noi lumina zilei
Atât de strâns c-a început să fiarbă...
Întrezăream minunea clorofilei
Ce rostuie în firele de iarbă
Şi-am ars pe scări de vis fremătătoare
Ca nişte repezi ropote de ploi…
De fiecare dată, fiecare,
Să ne-amăgim cu lumea, amândoi…

Sunt umbra ta
Sunt umbra ta… şi te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeaşi certitudine precară,
De salt între “acum” şi...”pe curând”.
Sunt umbra ta şi te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor… şi ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.
Sunt umbra ta şi te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până şi-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare
A tainei tale care m-a sedus
Să-nşirui lumea : urme pe-o cărare…

Ca salcia
Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârşit fixându-şi straiul
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Îşi bate rufele cu maiul.
Deposedat, se-mpleticeşte
În propria-i intimitate,
Ca fata ce, pălind, roşeşte,
C-o prinzi cu poale suflecate.
Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită,
Stă fata, pân= la brâu în apă,
Şi mă tot duce în ispită...

Atâtea
Atâtea ape curg şi nu se-ntorc
Să vadă pieptul muntelui cum storc,
Mocnind într-o ascunsă zbuciumare
Ca-n primul tremur – prima sărutare;
Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l,
Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,
Că mă afund în ochiul lui tomnatic,
Rănit şi trist, şi-atât de singuratic;
Atâtea ceasuri bat stârnind minutul
În care-ntrezărind necunoscutul
Ce sunt – parcă mă vântur prin blestem
Şi-n nopţile din mine mi te chem.
Atâtea ape mor pe căi de ape...
Cad frunzele din cer tot mai aproape…
Ceasuri atâtea-mi bat la căpătâi...
Tu fragedă lumină îmi rămâi.

 

Montreal-Quebec CANADA

 

Ritm
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!,
N-o lăsa, crepusculară,
Val spumat pe creasta dunei –
Răzleţire solitară,
Umbră trasă prin lumină,
Cupă încă nebăută,
Pată fără vreo pricină,
Piatră arsă, iarbă mută...
Gândul, pod între zăvoare,
- Vâlvătaie pârguită -
Nu-şi găseşte dezlegare.
Agonie şi...Ispită!
Dănţuie pe vârful strunei
Strigătul, cerşind răsplată;
Inima mă-ndeamnă: Spune-i!
Gândul tace: Niciodată!

Alergare
Mi-s drumurile toate o podvoadă,
Un fel de răsfoire înapoi
A cărţii-n care tainică se-nnoadă
Neliniştea trăirilor în noi.
Apele-mi sunt meandre ferecate –
Vârtej de umbre-n viu aşezământ,
Arpegii volatile-ngemănate
În plămădirea primului cuvânt.
Iar gândurile-n zveltă osteneală
Trepte în piatra visului cioplesc,
Dând înălţimea clipei la iveală
În cele câte mă alcătuiesc
Într-o fără de tihnă alergare
Prin cartea răsfoită îndelung –
Cărare spre povestea viitoare...
La care, parcă, n-am cum să ajung...

Norocul
Norocul tău, imperturbabil, trece –
Miraj rodind al clipelor traiect…
Îi bei – ca dintr-o cupă apa rece –
Lumina lui, ori şovăi circumspect?
Pleacă norocul sau ar sta să vină?
Ce drum în mreje te-a acaparat
Redecantând mirifica lumină
De câte ori căzut, te-ai ridicat?
Norocul, însă, nu e o eroare
– Cum ştim că-i din capricii zămislit –
În inimile noastre, ca pe-o floare,
De-o nevăzută mână răsădit?
Norocul tău – o roiniţă visată
La capătul nevralgicei nevoi,
Cumpănă-ntre acum şi niciodată?
Focul nu arde cum ni-l facem noi?

Piatră rară
Îmi bate-n tâmplă greu şi rece
Tic-tacul vremii – cosmic ceas...
Trece prin mine clipa? De ce trece?
Cui şi cu cât datornic i-am rămas?
Hipnotic ceasul… umblă către seară
Pe-un eşafod cu trepte muribunde;
În vis eu duc o stea imaginară
Şi-n vene veacul firavei secunde...
Convalescenţa ei crepusculară,
Mi-e întrebarea… Dar nu ştiu răspunde
De ce născutul trebuie să moară.
Ştiu doar că-n târgul palidei secunde
Eu ţin în palmă piatra ei cea rară…

Plutesc
Plutesc prin gând ca-ntre vecii de apă:
Deasupra-mi cerul gol şi legământul
De-a nu lăsa pustiu să bată vântul
Prin visul nostru gata să înceapă.
Văd jos din bezna grea mijind pământul
Şi pe pământ pe cel ce groapa-şi sapă
Cum se-mormântă-n propria lui groapă,
Fără să-şi poată şti deznodământul.
Cu-atâtea amintiri desperecheate,
Ce bat insidioase din aripe,
Zborul mă poartă prin eternitate…
Şi-n mine prinde să se înfiripe
– Cât înainte tot pe-atât în spate –
Eternitatea fiecărei clipe…

Vals
La primul vals m-am înclinat spre tine
Ca vântul peste ape despletit…
Mă văduveau privirile străine
Şi nu ştiu ce-aş fi dat să le evit!
Bătea în Orologiu tamburina
Un deget cobitor de clopotar…
Dar în vârtejul valsului lumina
Şi-o înteţea în noi un felinar
Să ne afunde – umbre pe podele,
Îngemănate de al nopţii fard –
Într-un abis de răsuciri rebele…
Acum, când felinarele îmi ard,
Ce vorbă duci şi cui? Stă întrebarea
Fără răspuns – ca un răspuns la tot –
De parcă-n umbre s-a pierdut cărarea
Topindu-se-n tăcerea ta …socot.
A învăţat şi inima să mintă?
Stă felinarul stins... într-un picior!
Pe tine valsul – rece – te alintă...
Eu ard – viu felinar – întrebător.

Eram acolo
Eram acolo şi eram departe,
Scrâşnind, când vechea poartă s-a închis
În veşnicia care ne desparte
De-atunci, din pragul ultimului vis.
Vorbele tale mai răsună încă
Cu sens abscons, pieziş prin nefiresc,
Încât pierdut în valea lor adâncă
Încerc zadarnic să mă regăsesc.
Auzul meu refuză să dezlege
Spre înţeles cuvântul salvator
Că poama vorbei tale o culege
Tăcerea grea în care mă-nfăşor
În nefireasca lume de cuvinte
Căreia rob m-a dat – stereotip –
Erorilor şi-aducerii aminte:
Fără speranţă nu există chip.

Iubirile
Iubirile vin,
Iubirile pier...
Cui să le dau,
Cui să le cer?
Doruri ascunse,
Patimă crudă -
Cine să vadă,
Cine s-audă?
Vise cărunte,
Nadă prin nadă -
Cine s-audă,
Cine să vadă?
Mantii de ape,
Lujeri de foc -
Râd...de durere,
Plâng...de noroc.

La poarta înserării
Din adâncimi – pe ape dispersate
Ce-şi cată vad să-ncalce alt hotar –
Călăuzit de-un simţământ primar,
Sui treptele-ntrebării ferecate.
La poarta înserării gândul bate.
Incertitudini – trepte de altar –
Grăbite se preling pe minutar:
Nimicnicie şi...eternitate!
Aşa adun corvoadă la corvoadă,
Inscripţii – tăinuind aspru consemn –
Vizibile, când n-aş vrea să se vadă.
Nu-i frică să mă-mpingă, nici îndemn;
Doar ghemul care singur se deznoadă,
Să-mi lase mie, şi pe toate, semn.

 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971