Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SPERANŢA E ÎN TINERI? Liviu ANTONESEI
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare I
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare II
ADDENDA LA STUDIUL DE MAI SUS
MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC
ZIUA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE
NOTĂ EXPLICATIVĂ
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZUL CONSILIULUI LEGISLATIV
PROIECT DE LEGE
ECOURI DIN ŢARĂ
ROMÂNIA, EUROREGIUNEA ŞI ACEASTĂ ZONĂ A OMENIRII
CORNELIU LEU LA 77 DE ANI
CENTENAR CONSTANTIN NOICA
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare I
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare II
GEORGE ANCA ŞI ÎMPĂTIMIREA LUI LITERARĂ PENTRU FILOSOFIE
SCRIITORI ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - GRUPAJ REALIZAT DE GEORGE ROCA
DIALOG CU LUCIAN HETCO - OCTAVIAN CURPAŞ
BRENDUL MULT DORIT - CORNELIU LEU
POEZIA LUI TRAIANUS - Adrian BOTEZ
ACTIVISMUL SOCIAL ESTE O CRIMĂ? - Ghenadie BREGA
INTERVIU CU DR. GHEORGHE DRĂGAN - George ROCA
AUTOR NECUNOSCUT
Curat folclor, fără să ştim cine-i culegătorul
STUDIU CULES IN ETER - DANIEL DRĂGAN
SPICUIRI DE Dan Ghelase
MIGDALE DULCI- AMARE” DIN REVISTA ACOLADA
DAN GHELASE

 CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare I

George Anca ,,ASTĂ-SEARĂ SE JOACĂ NOICA" - Partea doua  - Povestiri dintr-un manuscris indian

 

ACTUL II:
 Ganesh (Antiteza)


1

DINU

O respiraţie insinuând opera.

NAE

Nicotina intimată morţii.

DINU

Tatăl nostru carele ne eşti în morgă.

NAE

Porunceşte să mi se ridice copilul.

DINU

Te rog să nu profanezi cu porcării trecutul. Vreau să spun până în ziua doisprezece.

NAE

Am înţeles că este la mijloc povestea unor orfani.

DINU

Începând de la moartea tatălui unuia dintre noi, sub gulmohar, la poarta colegiului Samskara-Samsara.

NAE

Pe schimbarea la faţă cu oase.

DINU

Teatru într-o rochie, upanişadă nouă.

NAE

Am decis să plecăm în Himalaia unul câte unul.

DINU

De-abia începuse priveghiul, au trecut ani.

NAE

Rosturile dinaintea urmei. Poţi să nu ajungi în Himalaia.

DINU

Starea de nefiinţă, dragă, ţi-ar fi acolo, la izvor.

NAE

De ce nu în necunoscuta deltă de mâini?

DINU

Calci pe himere.

NAE

Eu zic că nu existăm.

DINU

Ne cântă cucuveaua, suntem râvniţi.

NAE

Noi nu mai râvnim, prelungim priveghiul.

DINU

Să-ţi ucizi într-una destinul din inerţie.

NAE

Ai dreptate, nu ne-a mai rămas nicio fotografie să reconstitui unghiile de rouă ale nou-născutelor.

DINU

Ştiam că n-o să iasă nimic din această aşteptare. Permite-ţi să nu mai mergi în Himalaia. Mai sunt şi alţii, lasă violarea moartei, cucuvelele de pe lista epurărilor de după priveghi.

NAE

Aşa mi-ai întrerupt mereu credinţa nepovestitoare, sabie de arhanghel, revolver de avocat întemniţat.

DINU

La ce vâri în pungă aţa prea multor avataruri?

NAE

Nu mai eram nici unul. Acum îmi încep povestirea. Privegheam din inerţie.

DINU

Vrei să spui de subsol, ori de cupolă?

NAE

În cupolă ţi-am spus că mă gândeam la omul în convulsii.

DINU

Zilele astea eşti unul cu el.

NAE

N-am idee dacă nu e într-un fel de fericire.

DINU

Treci la subiect

NAE
A trebuit să-l părăsesc.

DINU

S-a stins lumina. Te-ai exilat dintre vivandiere. Toţi plămânii presaţi de sânii întineriţi. Unghii de rouă, timpul ne zoreşte- răzoreşte. Dora zicea să sărim, să răsărim, când spune o poveste, sare de la una la alta.

NAE

Ştiu până unde îmi voi purta crucea de data asta. Mai înainte m-ar fi plictisit să ştiu, dacă nu mă şi speriam, că nu mi-a mai rămas nimic altceva decât râpa roşie tăindu-mi calea. Pe maluri de râuri – e vorba de râuri încă în fiinţă, precum şi de maluri ce s-au năruit în râuri, ce au dispărut mai apoi şi ele până într-atât încât să nu-şi mai aducă aminte eternitatea. Pe maluri şi pe marginea râpilor, aplecaţi mesteceni, plute, arini, eucalipţi, arborii vieţii. La umbra lor, apă şi sânge, biografii de copii, copii de trupă, trupe botezate-n propagandă.

DINU

Ci dacă până în căderea de aici n-a fost departe călătoria, şi nu curg, şi totuşi ştiu ce ştiu.

NAE

Un automobil negru, lunecând încet prin vara indiană, se opreşte după ce m-a depăşit regulamentar, socotind după standardul de care am putut avea idee pe vremea accidentelor natale, înconjurate de apă, cu frică şi cutremur, de deşert, unde nu este durere, şi aşteptând numai clopotul să lunece, depăşindu-mă, , şi să se oprească metalic, neastronomic.

2

MADI

Nu eu port crucea clopotului cu automobilul negru. Nici ea nu mă poartă. Mi-am cenzurat lirismul, de când am plecat în căutarea fetelor rujate ce-şi părăsiseră părinţii fie şi-ntr-un spital. Mi-am imaginat că sunt mama mea părăsită de tatăl meu, că sunt sora mea părăsită de bărbatul meu. Ce fel de femeie credeţi că poate fi o femeie de-o clipă? De-o liturghie? Gândindu-se în capul lui Zeus, din nou, şi încă nehotărâtă, de a nu mai fi Zeus, de a nu face curat în oul lui Brahma, acum şi pururea.

EUNUC 1

Libertate de sex. Ne-am cam dorit de armată. Asta e tinereţea, asta e moartea, şi între ele comandă impotenţa, se suspendă permisiile. Astea sunt vieţile, unele nu se trădează. Zi, părinte, ţi-am rămas numai babele în pridvor, între altar şi pridvor vedem pe front toţi băieţii, eram şi noi tinere, îi năşteam odată cu fetele să se întâmple leaturile. Lăutarii să-şi ia ce e al lor, întunecaţii, câte unii s-au dus pe pustii, şi chiar tu, popo, scoţi limba şi-o scuturi de dezertori în pridvor, şi ei, Isaia dănţuieşte, nu mai aleargă la sfintele-ţi daruri, tot ale noastre, după ce ni s-au liberat.

EUNUC 2

Pe vremea aceea m-am însurat într-o doară cu Dora. N-aveam de nici-unele şi curând am pierdut-o pe mama. Aduc în discuţie începutul vieţii noastre îmreună din raţiunile filosofice ale despărţirii de mama Dora. Şi pentru că m-am gândit s-o ducem până la adânci bătrâneţe întru norocul fiicei noastre Dora. Tot atunci am numărat de două ori rândurile de amor. Oricare rămâne, să se audă cu partea lui sau a ei, şi rândurile erau în scrisul nostru, de mâna şi scrisul nostru, pe mâinile Dorei, şi mâinile Dorei, mamei, soţiei şi fiicei noastre.

EUNUC 1

Aşa se va întâmpla până la sfârşit, tot o întrerupere, de tot. Doar tot am de îndeplinit un necunoscut mascaru. Detestu-mi sperietorile de ciori, ca o cioară neacătării, dar ciorile de masacrat cine să-le masacreze? Nu eu, dumnezeule, copilo, îmi sunt surori ele şi nu sperietorile lor, elefanţii, nu sfinţii elefanţilor. Oboseala asta şi nu moartea ei. Şi fă să nu se întâmple aşa până la sfârşit, denunţă-mă tu cu absolut ce-ţi vine în minte. Când se iveşte piaţa de nebuni cu sufletul, iubirea de ciori, şi nu neapărat ura de porumbei, nu-ţi face griji, se va găsi timp de formule. Oricum, se vor găsi formule-miracol iscate din niciun timp. Denunţă-mă spre obşetescul bine.


3

DINU

Atunci şi fabula ne-a miluit o mie de papagali, cu joaca înapoi, toţi câinii, ţânţarii-n laur somnolent, în friguri, muştele laptelui ceresc. Ne-am amestecat fiinţa cu fiinţa în fiinţa fără fiinţă. Morţi fără semn, vii însemnându-ne idolatria, dansându-ne-o-n răstimpuri, primindu-ne privirile dintre rânjetele gardurilor retezate, dincolo şi dincoace de atunci.

NAE

Noi ne vedem aici de un fel de Ganes copil, până să-i fi tăiat capul Dumnezeu. Ne pregătim să fim un cap de elefant. Care urechi, care trompă, care a-ul chemării celorlalţi elefanţi de Dumnezeu. A-ul străbătător ritmului de o tăcere, cu marea vălurindu-se în dureros departe, ne adevereşte şi propria copilărie şi plecarea, în har de necunoaştere poate nici a sentinţei orizontalei, rotundei linii a vieţii line. AAAAA.

DINU

Ne găzduiesc vechi juzi şi negustori de vinuri, şi mai vechi, nemaiexistente în gropile unde au fost îngropate. De-au dispărut gropile şi ne primesc juzi, şi nu ne dau vin, ci noi avem să dăm seama de gropi şi de vinuri duse pe râpă. Sunt eu, o femeie, un copil, o femeie, un copil, eu, un copil, o femeie, eu, tot eu, liber de mine, femeie nemaicopil, copil nemaifemeie, s-o găzduiască vechi juzi.

NAE

Lucrurile sunt cunoscute, tot ce cunoşti tu şi tot ce cunosc eu se aseamănă pământului, apoi soarelui. Cine sunt acum, nu ştiu, dacă am mai fost pe când mă năşteam, mă însuram, mă îndoliam.

DINU

O oglindă ce se oferă jumătăţii de localnic, jumătăţii de străin.

NAE

Au dat în suflet lăstarii de datura.

DINU

Tot altă mătrăgună.

NAE

E o carte, nici sfântă, nici nesfântă. Nu e vie, nu e moartă, o carte pe calea robilor. Nescrisă, necitită. Un suflet fără trup, cerşind mai puţin decât i se dă, dându-i-se mai mult decât cere. Nedeschisă, neînchisă. O ştiu dintr-un avatar. Cu toată problema cărţilor aspidistre.

DINU

Nu mă recunosc, poate după moarte.

NAE

Mama mi-a spus dintru început s-o las baltă. Tata m-a judecat ca pe hoţii de cai terorişti. Nevasta n-a băgat de seamă că m-am îndrăgostit. Copilul m-a pedepsit nemaijucându-se cu mine. Schimb upanişada tot mai în sinele nerecunoscut.

DINU

Elefantul, Gagea, avea să ne inspire liniştea de apoi.

NAE

M-am născut într-o ţeastă de vultur şi aş vrea să mă numesc oricum.

DINU

Îmi jurasem să intru într-o sau să ies dintr-o vacă.

EUNUCI (EU/NU/CI)

Foamea de Dora, astâmpărată cu Dora. Ea ştiuse cum va fi fatală şi îndestulătoare fiilor ei, că, deci, o hălpăiam noi pe ea şi fiii ei se săturau. Când ea dansase, noi ne masacrasem, mâncasem bine, Iisuse, te mâncasem, te băusem, plecasem la vânătoare de lupi şi lupoaice.

Obişnuiţi cu nesomnul atacurilor, vinul ne era mai mult sânge, femeile, zdrenţe rupte. Din Dora nu mai auzeam oracole, ca odinioară. Încetinisem mersul operaţiunilor. Descopeream urmele Sfintei Duminici pe brazde de mormânt, în jarul de jurare, în cărările mângâioase. Şi drag ne era de cine avea de venit, fie şi că aşteptam zadarnic pui împuşcaţi în mame. Pe mare să sosească, cine să sosească? Dar totdeauna, pe coastă era mai mult ceaţă. Pentru a veni unul dintre noi, ar fi trebuit să fi şi putut pleca, nelămurit. Apoi să se întoarcă într-o claritate de poveste, de exemplu, să ne omoare pe toţi.

A doua zi elefantul dispăruse din raza noastră. Eram toţi şi nu mai eram nici unul în cultul lui sau al vânătorului sau al fildeşului. Ne-a ieşit înainte un cap de femeie de elefant. Era şi capul regelui, capul capetelor. Ne-am strâns în grupuri, fiecăruia capul său văzându-l tăiat. Din deşert a fost chemat marele trup. Ne obişnuisem a vedea ceea ce regele nou, luna nouă luminau. Ne-a apucat dorul de Dora. Am rămas apucaţi. Trupul putrezea, absorbindu-ne, înflorind de ciocuri. Ne-am fi dus după ea, am fi ajuns-o cu toţii într-un cult. Nu regele s-a îngrijit cu vrăji atotputernice să ne răbdurească. De-aia poate fi un grăunte că era capu-i pentru necredincioşi, cel puţin toţi am fost necredincioşi, apoi, topindu-ne trupul, n-am mai fost.

Să vină capul Dorei şi mai ales trupu-i scorburos, viermănos. Se făcea că regele pleca într-un cioc de papagal. Papagalul îl scăpa, caşcaval ca valul trece. Nu se alegea nimic. Veniseră şi căpcăunii şi dosarele şi colacii peste pupăză. Babele supărate pe Dora, caldă, îngropată, dezgropată, rece, şi dată regelui de soţie pe când tot cădea din ciocul papagalului. Fluier în gurile căpcăune, sufletul junglei trecute a stins lumânarea.

Zilele de apoi ne-au liniştit. Ce s-a ales din Dora s-a ales şi din cei cu Dora. Ce s-a născut din împreunarea lor a venit, a plecat. Ea vine noaptea să pizduie strigoii prostituaţi în oficii, altfel impotente, o ştie toată lumea. Am o ameţeală. Ce văd? O văd pe Dora bipedă, unisexuală, pişăcioasă. Şi pe ochii curviei arde soarele. Peste nimic decât peste prăjina de Dora. S-a pişat din picioare, s-a învârtit şi parcă se mişcă, nu se ştie încotro, spre a potrivi ochiul în cătare.

Dora a venit să spele rufe. Am invitat-o la ceai, cu permisiunea bucătarului şef. Avem un scaun şi o masă. Îi ofer ei scaunul. Mă aşez pe masă. Nevastă-mea nu cunoaşte până unde vin cu bicicleta. Copiii Dorei sunt mici. Îmi spune, cred, că se duce la biserică fără bărbat. De ieri bem ceai. Ea pretinde că vine să spele rufe. Eu să fac ceaiul şi să prăjesc ouă bolnavilor de ficat. Conversaţia se consumă. Rămâne ceaiul până mâine, când chiar de-l voi bea singur, mă voi aşeza tot pe masă, cu ochii la scaunul ce i l-am oferit ei ieri şi azi acestei doamne, cum m-am exprimat atunci. Când am cerut permisiunea s-o invit la ceai.


4

MADI(NU)

Suge-mi, şarpe, gaura. Gaura suge şarpele. Yoni, linga. Linga, yoni. Sufletul contează, suge-mi-l, zise, şi totuşi, suge-mi-o. Genurile nu se respectă nici la androgeneza anterelor de datura. Suge gratiile, măicuţă îngropată în rugăciune zidită. Frate, împinge-te tot în prăpastia ecranului găurit. Iar mă opresc. M-aş ruga. Am şi n-am cui. Şi de ce. Aş începe cu sexul, de unde sfârşisem înfipt în scena puşcăriei, înlănţuită cu tehnica feţei. Apoi un câine lingându-şi testiculele, un rhesus sugându-şi penisul. Ziarul cu maicile, după tot atâtea gratii. O singură faţă în toate celelalte ziare. Totuşi, trebuie să mă opresc. Îmi vine în minte euthanatica revărsare de sexe peste găuri de şarpa.

(MA)DINU

Nu povestesc întâmplări de familie. Exclud copiii. Din teamă de copii, unii sunt ucişi din faşă. Nici nu se mai înfaşă copiii şi singura faşă le e moartea. Familii, pământ ars, ulcioare culcate, mame ce n-au fost fete şi sunt doar feciorii lor, cărora le arestează fiicele pe viaţă. Mamele fetelor înfiază păpuşi cu părul înfipt în faţa ginerelui ce şi-a fost simultan mamă, plătindu-se. Fete aşteptându-se mame de băieţi.

MADI(NU)
Statuia lunii în apa sfântă. M-aş amesteca şi eu între elefanţi şi lotuşi, să-mi întăresc vigoarea, s-o risipesc pământului. Cât de sus, trapezul sărutului, plasa laptelui. N-am lăsat maimuţele să-le gâdile pântecul încins-descins, încins descins, cu palmierii pietrificaţi peste buzele lotusului, trompele elefanţilor picură aer, respiră. Nu văd ce a înflorit de mă sperie de moarte.

MA

Cornul mă târăşte înfipt în cap. Obişnuiesc să mă las împuns în cap, după cum cu capul şi eu împung, asemeni întregului staul. Ochii sunt în celălalt cap, din trei în trei zile. Altfel, ceva ca un trup folosit drept templu şi pătruns de sămânţa tuturor fiinţelor.

DI

De m-aş vedea cum ard, şi apa e puţină, şi le e sete fiinţelor de foc. De ţi-ai atinge nasul sau clitorisul de ciocul meu rubiniu şi cu mâna mi-ai ofensa coada, aş putea zbura cu majestatea ta. Când mi se usucă testiculele, plângi şi mi le umpli verzi, iar eu croncănesc în apa morţilor, crocodil împuşcat în coroana de coarne a capului de elefant. Care sunt cu gura de aur, dintele vremii, limba papagalului, pana păunului, plexul duşmanului. De m-aş vedea cum mă înec în vederea bufniţei. În sânge udat de argint viu. Cu barba cea mai albă. De m-aş vedea cum ard, de m-aş vedea cum mă înec.

MADI

Niscai cenuşă de mort îmi apasă frunzele dinspre crematoriu. Mai multe cenuşi, de la mai mulţi morţi care nu s-au cunoscut înainte. Acum îmi ridiculizează în cer fertilitatea. Că au ieşit din palmele mele, că eu am ieşit din palmele lor de pianişti fără pian. Le înţeleg religia şi visul de sterilitate inutilă

NU

Ce-am fost nu mai sunt, nu pentru că n-aş mai fi ce-am fost, or n-aş fi fost ce sunt, un copil dintr-un părinte, un părinte întru un copil, un copac dintr-o floare, un elefant dintr-o dragoste. Nu m-a ucis nici inocenţa spre a se demonstra pe ea. Nici eu n-am dat-o pe ruşine. În femei am intrat, din femei am ieşit. Ca orice falus în acelaşi timp yoni. Încă şi strivit de grindină. Doborât, când m-aş ţine în mâini de craca spânzurătorii, şi nu m-aş mai putea ţine. Nu devin piatră, ci-mi închipui că o potenţez, fără a mă recomanda canibalilor drept afrodisiac. Sigur, deci, că sunt în stare să fac unele deosebiri între fiinţe, numai între fiinţele pe care le mănânc.

MADI

Cinci copii la o mamă, şi nici un tată. Scrisoarea, dacă ştia să scrie fratelui, a ajuns târziu, şi după miezul nopţii. Era arsă cu gaz, pentru zestre. Jumătate ne îngropăm după moarte, jumătate de vii, şi ne dăm foc. Jumătatea de foc şi jumătatea de pământ se împerechează de la sine. Nepoftitul Dumnezeu, dacă i-ar fi, ne-ar fi, nu milă, şi ar exlude sufletul dintre pământ şi foc, şi s-ar petrece de o mie de ori mai multe întâmplări neprevăzute, şi ar mai exclude şi moartea, şi somnul şi trezia. O casă plină de copii arată mai arsă. Femeia s-a luat la ceartă după o zi şi o noapte cu noi că nu are bărbat şi are cinci copii.

DINU

Nu rămân, nu pot să rămân. Nu sunt undeva. Poate cândva aş fi. Şi dacă ceea ce este şi rămâne, ori nu am fost, nu sunt, nu voi fi. Ori fac excepţie, fiind, fără a rămâne dovada. Amintirea mea e o încercare de a mă naşte într-o upanişadă. Iar sunetele se aud în sine. Roţi şi grăunţe. Închise în munţi, deschise în deşert. Am inima neuitării nimicului în floarea agatelor. I s-a părut, cu sinuciderea-i, că mă opreşte la sânu-i. Nici nu ne despărţisem. Nu ne lăsasem despărţiţi de egalitatea petalelor cu sepalele, a insularilor cu insula. Şi mi s-a părut la fel ca într-o aşteptare, respinsă înainte de a începe. Să ne aşteptăm la ce nu va fi.

EU
În agonie, cu faţa în sus, o clatin, papaia mălăiaţă.

NU(C)
Cu yoni înghiţindu-mi mărul lui Adam, în timp ce mă sufoc şi-i sparg ceafa cu linga, apoi mai vreau să o văd. Faţa mea vrea să vadă faţa ei.

EUNUC

Îmi văd de victime. Ochii s-au închis creând spaţii de zbor. Din partea opusă, mă văd tipărit cu sânge, strivit în măduve închegate. Nu e timp, nu e Dumnezeu. În cale nu-mi mai stau nici eu, inflamat cu umbrele celor ce nu mai sunt. Astă-seară mi-aş fi otrăvit cultivatorul – de mine şi de alte fiinţe. Dintre care unele mi-ar fi dat foc. Altele s-ar fi înmulţit prin ouă. Ochi deschişi de friguri nedescoperite la umbra soarelui ars.

VEGHEL
Capitalele bombardate. Scutecul tăiat în sutană. Limba muzicală a ierusalimitei crucificate. Mergi în jos, înapoi, repezit de curentul amnezic. Întinzi cântecul în abstinenţa păsării soarelui. Dărâmături, trupuri împreună. Lotuşii ruinelor îşi ascut auzul la limba de fildeş. Orgia nu se mai petrece într-un puct. În Dum/nezeu suntem paralizaţi de opusul dorinţelor din alte nopţi.

FANON

Cu dinainte constatate semnalmente, e drept, în caracter şi psihologie, la limitele subiective ale sinelui, s-a purces la zdrobirea lumii exterioare, pe terenul intimităţilor sârmuite casteist. Şi în cazul impotenţelor distinse, bogate, şi în politică, finanţându-se arme, mâncăruri. Buturugi mici, carului mare de pe calea robilor, bolşevizată, rearianizată, scuipată. Cultul popoarelor se dezisese în toate maţele subţiri. Lumea unită roşea de fungus. Poveştile pieilor cocoşului roşu ţineau atenţia aparte de la străbunele ouă. Altfel, excavate şi-n piatra seacă. În înţelegere şi secret şi surpriză. Surpriza cu totul altor suflete, întinse la uscat în iarbă.

PROFANON

Doar fuga după nimic, după ce va fi fost în locul lipsă din gheară, alienând troscotul aerian. Terasa a fost înălţată în deşert, cu noi cu tot, semn de populare. Grindă, grindină. Cine ne cunoaşte nu are nevoie de semne de identificare a fragmentelor ce ne-am ataşat de fragmente. Într-adevăr necunoscute, dar şi de nerecunoscut. Oricât de suverane nonsensului şi nouă, retorice, pretinse singularităţi, ne şi ucidem, în graţia post-mortem, auriţi cu lupa, alăptând. Ce mai atâta caz de cenuşile şchioape. Stingerea primordialităţii abia ne regenerează durerea nimicului, fugărit, tot aşa cum troscotul aerian rupe ghearele întunecimilor lor.


5

NAE

Aş fi scris în colţul dinspre frunze. Cine şi cum, până când, din colţul prafului, în colţul caravanei. De două ori dinspre ea, spre ea. Din celelalte colţuri, dus-întors, vieţuiam o zi pe terasă. Nu existenţa şi nonexistenţa se epuizează între ele. Şes, coronele de sonete în gol. În plin se spânzură, se despânzură, masturbant, nevindecata viaţă de  moarte, moartea de viaţă. Când zice unul Dumnezeu, şi altul e o ceremonie inversă, pe acelaşi drum, din partea opusă a terasei. Tot pe terasă, când nu zice nimeni nimic. Tăcerea, asta să fie între noi. Nu zice nimeni nimic. Nimeni. Cine-a zis Dumnezeu? Dar cum am ajuns, şi de ce, pe terasă?

DINU

Poate faţă la faţă. Verticali, o dată, de două ori. Nu e chiar faţa la cer, chiar cerul la cer. Fals ne-am exclus sinele şi aluziile învăţate spre a ne pierde în ce e şi nu e pe terasă. Mai bine s-ar termina acoperişele celelalte în tălpile nemaiîntrebuinţate, astfel ne-ar închide din toate părţile, ca un cristal, refuzând orice altceva decât lumina video. Ne-am pierdut direcţia, dar nici n-am avea nevoie de ea. Îngropăciunile ar fi inutile, or făcute de chiar mortul la simplă cădere, sau urcare, după cum îi e sufletul. Se înţelege că trupurile abia de-au cariat cubul. Cuib de barză, golit întâi de doctorul în chimie. Palma haiducului, orizontalizată peste capete. Ştiam că degeaba morţi. În vis, şi ei suiau.

MADI

Nu era tristă bala ce ne-a anunţat, veselă, boala. Noi nu eram de fel terasa, măturată de ciclon, la un ison cu antiexperimentatorii a toate. Bala, fata. Bale nefătătoare. Nici epilepsie. Ba da, epilepsie. Nici libertate. Ba da. Nici libertate de ison. Dintele rupt în două guri. Unde cu milă fusese sintetizat. Amândouă gurile închise. Din moşi-strămoşi, dintele vocalizează nasul tăiat, provincial, la moşii. Studiul masacrului x, cu uşile închise ale cerurilor prefabricate, la rece, gurile închise. Cum să se golească de dinte, şi dintele la ce să se mai elibereze, în afara lexului?

NMA

În cerc, şi pe toate razele, dus-întors, prin colţul dreptunghiului, amenajat pe suspensii de rădăcini, urcând florile peste lux şi mizerie, unite, nu acolo, nici dincolo, se sinucid grădinile suspendate. Modelul e în zestre de putere şi şah. Pătrate în cruce, în rozete. Jucătorii, pe brânci, oricât se evită ca fiinţe ale şahului, tac, abia omeneşte, oricât li se evită şi ritmurile de la zeificări sincere. Desenele mişcă piese de viaţă multiorientală, cu măştile realcătuindu-şi ivoriul Ganesh. Rugămu-ne, deci, să ne balansăm oricât, în speranţa de a cădea de pe terasă. Iar între fiinţele zero, iar la apogeu. În centrul cercului, să ne revenim în fire, pe toate razele, pe suspensii de rădăcini.

NADI

Mâncam cu mâna, pe terasa Ganesh, dinspre sud. Nu mâncam nici dintele, nici mâinile, nici sudul. Umblam prin aer cu ochii, a-i hrăni pe ei întâi. Şi ne-am întors, parcă a vorbi, la masă. La popa la poartă, o pisică. Papagalii nu ne mai fluierau. Şi asta o uitaseră. Uitasem atmosfera zarurilor, pătratele se ascuţiseră, ne tăiau după umbră, şi ne serveau, astfel, pe măsură ce eram mâncaţi. Mâncam pe terasă, joi. Ce zile-n maţe, şi nopţi în chisăliţa creierilor. Ordin de veşnic repaos, în cuvinte ciopârţite pe ciomege. Numai ordonatorul ciomăgeşte. Toate merele lui Adam răzbunându-şi chimia şi masticaţia şi neparadisul. Cum că şi pe terasă, cum mâncăm cu mâna, pe terasa de apoi, dinspre sud.

DINA

Adultere din zodii, crize, cristale, ciment, iarbă, promisiuni, şi mai ales corcirea la lumina conilor tragic feminizaţi, cu insurgenţa transei. Geamătul căldurilor în amurgii sângerări de zăpezi, pe când mai trăia limba soacrei în deşertul acestor relaţii. Cuvântu de onoare se reduse la suprarealism, respins de preferinţa terasei. Se ştia că numai terasa a rămas obiect de concentrare a sexului, dacă sexul se avea în vedere, şi nu se avea. De-atunci înainte, creşterea se suspecta de complot. Moartea se suspecta de contrapropagandă. Fără obiceiuri de muşuroi, muşuroiul s-a pestriţat. Şi nu mai există decât suprafaţă. Vârfurile, în jos, susţin învârtecuşul spârnelului căpcăun.


6

EU/NU/CI

Voi repara terasa, partea mea, şi tot atât voi strica-o, în încheiere. Că mâine-poimâine, un fel de existenţialism întors pe dos de surpriza avatarurilor. Moartea e un drept, măcar o dreaptă în pătratul şahului de pe terasă. O rază în cercul hărăzit zadarnic.

Se strâng posibilităţi de constrângere. Primadona mascată, cu ciocul tăiat, vorbeşte de sus, în sus, astfel încât să aibă faţa în faţa colţului de zid. Contemplasem soarta, poate negaţia fiinţelor zilnice, ori a fiinţelor zilnic rotunjite în Ganesh. Care nu e zeul meu. E zeul meu în alte fiinţe. Avem alte pene. Sufletul îmi expirase în numere pare. Notate separat, ca impare, spre a se împerechea par. Un text în alt text, exclus contextul.

Subiectele se reprimă în de ele.. Metoda dedublării upanişadice se bazează pe depărtarea absolută de tine şi întoarcerea simultană. Parcă n-am cunoscut lume închinătoare lui Ganesh, sfântul Ganapathi, textul Ganesh, parahypertextul

Suntem simţiţi mai mult decât simţim. Simţurile noastre nu ne simt pe noi, ne culeg din simţurile celor ce nu mai sunt. Cine-o fi fumul la care mă uit, cu mine sfârşindu-se?

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971