Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SPERANŢA E ÎN TINERI? Liviu ANTONESEI
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare I
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare II
ADDENDA LA STUDIUL DE MAI SUS
MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC
ZIUA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE
NOTĂ EXPLICATIVĂ
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZUL CONSILIULUI LEGISLATIV
PROIECT DE LEGE
ECOURI DIN ŢARĂ
ROMÂNIA, EUROREGIUNEA ŞI ACEASTĂ ZONĂ A OMENIRII
CORNELIU LEU LA 77 DE ANI
CENTENAR CONSTANTIN NOICA
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare I
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare II
GEORGE ANCA ŞI ÎMPĂTIMIREA LUI LITERARĂ PENTRU FILOSOFIE
SCRIITORI ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - GRUPAJ REALIZAT DE GEORGE ROCA
DIALOG CU LUCIAN HETCO - OCTAVIAN CURPAŞ
BRENDUL MULT DORIT - CORNELIU LEU
POEZIA LUI TRAIANUS - Adrian BOTEZ
ACTIVISMUL SOCIAL ESTE O CRIMĂ? - Ghenadie BREGA
INTERVIU CU DR. GHEORGHE DRĂGAN - George ROCA
AUTOR NECUNOSCUT
Curat folclor, fără să ştim cine-i culegătorul
STUDIU CULES IN ETER - DANIEL DRĂGAN
SPICUIRI DE Dan Ghelase
MIGDALE DULCI- AMARE” DIN REVISTA ACOLADA
DAN GHELASE

 CENTENAR CONSTANTIN NOICA
sărbătorit printr-o piesă de teatru:

George Anca

ASTĂ-SEARĂ SE JOACĂ NOICA

Partea doua

Povestiri dintr-un manuscris indian

 

Actul I Memorii la mijlocul vieţii
Actul II: Ganesh
Actul III: Departe de moartea lui Nae

 


Personaje:
Nae, filosof
Dinu, suspect de trădare (filosof)
Mady
Supraveghetori
Fani
Eunuci


Prolog
(interogatoriu)

Vrei să scoţi
Protestez
Manuscrisul
Nu
Din ţară
Întru
Intră
Yes

 

ACTUL I:
Memorii la mijlocul vieţii (Teza)


1

NAE

Hegel?

DINU

Hegel.

NAE

Periculos, şi Madi?
DINU

Şi.

NAE
Trimite manuscrisul în India.

DINU

Aşteaptă Parisul

NAE

Să aştepte.

DINU

Metafizica.

NAE

Mai vorbim.

DINU

E transcrisă.
NAE

Periculos, şi Madi?

DINU

Ea a dactilagrafiat-o.

NAE

Cine e regizor?

DINU

Are grad de general.

NAE

Şi aşa ai rămas fără Madi. Ne aud?

DINU

Perfect!

NAE

Am fost asasinat.

DINU

Bineînţeles. Urămăm noi, şi iar tu.

NAE

Iar eu?

DINU

Şi al treilea.

NAE

Ţi-am spus ce pericol te paşte. Şi Madi?

DINU

Răpită.

NAE

Vrăjită.

DINU

Sita îl aşteaptă pe Rama în cerc. Apare cerbul şi o încântă să iasă.

NAE

Şarpele.

DINU

Tigrul

NAE

Apostolul Ravana. Spune-le să ne deregizeze.

(Deregizare. Songuri fredonate de NAE-DINU, cu ecou de cor antic în dicţie, în dodii, în coerenţă – să le placă, să scăpăm şi ăilalţi.)

SUPRAVEGHETORUL

(Din spatele lui Nae, în faţa lui Dinu, aşezaţi, pentru el, sau/şi pe walky-talky/mobil/oniric)

Numele nu e mormânt. Tubul... nu poţi renaşte, te-a împins cineva în canal. Tubular e trupul mamei, pe dinăuntru, al tatei, fecundând-o.

NAE

Ce face?
DINU

Tigrul o mănâncă.

NAE

Ar fi simplu, şi războiul?

DINU

Paris...

SUPRAVEGHETORUL

Obiectivul a spus Paris. (Îşi continuă halucinaţia manuscrisului indian). Nu intra în tub, să nu intru în tub, n-am fost copil, nu voi mai fi... uitarea de a intra, neputinţa de a mai ieşi din tub.

NAE

Nu poţi să ieşi, te afli tot în tub, nenăscut-nemurit.

DINU

Ai ales să intri în tub, în tamas. Poate fantezia altcuiva te-a împins, cu destin.

NAE

Hegel.

DINU

Tu

NAE

Nirveda, în cazul imposibilităţii altei şanse. Se răsresc conversaţiile. Tipograful se teme că...

SUPRAVEGHETORUL

Dacă manuscrisul e în altă limbă, cine ştie dacă nu cuprinde ceva revoluţionar/reacţionar/criminal.

DINU

Mormântal de monoton pentru cei ce l-ar auzi în altă limbă.

NAE

Forul în locul tubului.

ÎNCĂ UN SUPRAVEGHETOR

(alăturându-i-se celui dinainte, se vor strânge, din ce în ce, şi fanii, până vor înconjura definitiv, tubular, pe suspect şi filosof )

Hegel, eşti Nae. Ne trebuise un N, prinsesem un H. Nici G.B. Road-ul/Veneto/ Crucea de Piatră nu mă atrage cât manuscrisul-scrisoare.

DINU

N-am curaj să-l văd în propriu-i tub. În lumina zilei s-o iau la picior, iar noaptea să mă bucur acolo, în singurătatea etanşă a tubului. Palorile cerului să nu-mi mai căşune icter. Mă văd pe vremuri suspendat în vârful unor tuneluri verticale, în aşteptarea unei cărţi-două, privind năuc albastrul de pe colină. Apoi în cavele sistemului dintre straturile astea cu etichete pământii, ascultând de ordin şi flautul întru Krishna.

(Supraveghetori îi înconjoară pe cei doi, nemaivizibili. Lumina se stinge, când se reaprinde, filosoful şi suspectul sunt iarăşi singuri, până, câte unul sau mai mulţi se vor insinua fani şi profani.)

2

NAE

Când vorbeşti cu el, îl vezi că nu ascultă niciun sunet.

DINU

Din necredinţa că ar înţelege ceva.

NAE

Distruge urme străvechi ale dinastiei căreia îi poartă numele.

DINU

Doar a fost şcolit într-o teroare supradinastică, cu fiecare alcool întru nesecretă grijanie.

NAE

Are alt scenariu, fă parte sclavelor. Mama lui să-i audă vocea ca din partea unui străin, printre cazuri serioase, ai zice că o vede, nici ea nu se prăpădeşte vorbind. Dacă Medeea îşi lăsa copiii să crească, se vindea spre bătrâneţe, theosofizantă, nu totdeauna pe gratis. El n-a cunoscut-o, a plecat demult din oraş, încercuit într-un palat vociferant, unde o aştepta, o aude.

DINU

Când se propusese adevărul, sta de lemn cu spatele la ferestre, pe cele din faţă le acoperă statuile şi feroneria, gata, manuscrisul arde. Nu răspunde, nu vrea să iasă, nu ştie cine-l cheamă, îi e frică, se simte urmărit, pentru vremurile bune . Nici nu ştie ce-a memorizat, de-a valma, din auzite. Careva, din afară, citea dintr-un caiet. Vedea numai caligrafia, foarte citeaţă, dar nu de aproape, erau rânduri mai scurte decât lăţimea paginii. Nu scria nimeni, cred că nici n-am aşteptat, n-aş putea scrie rândurile alea. Nu mă interesează. Nu pot preciza unde se inspiraseră. Nu se înţelege adresa de unde proveneau. Vedeţi că nici unde ajunseseră şi dacă erau aceiaşi, presupun că nu. La vârsta aia copiezi în tot şi nimic, mai apoi nimic. Iar dacă nu copiezi, să te apuci să scrii pe gol, te apucă ameţeala.

FAN

Se apucase de atâtea ori. Rândurile nu mai duceau nicăieri, literele se sclerozaseră în aer, îi venea să sufle peste ele. Dincotro, vestea s-a dus. Alte vremuri, probabil scrie din memorie amintirea rândurilor încriminate de anchetatori acum bătrâni şi respectabili. În singurătatea agoniei, afară din oraş, va fi voind să se autodenunţe şi încearcă să scrie învinuirile. Încăperea aia era la fel de întunecată, nu, Horace/Hegel? De când poliţia a închis cu lacătul palatul licitat, scrisul i se degenerase. Prizonier în Africa, alesese încă din tinereţe misteriosul, monotonul lagăr cu maimuţe împrejur, în stare liberă.

PROFAN

crim crim hum hum crim crim svaha

FAN

Krim, în gând, ce te opreşte să faci o biografie, să repeţi o conversaţie, alta la prânz. Hegel ţine serios la o anumită eleganţă, poate unde e bătrân. Mă gândesc serios la Hegel. La de nescrisul lui roman etajat, latina la subsol. Seara am la ce renunţa. El adnotase stoicismele, triburile antice, mai mult renota, transcria şi mai contribuia indianizant la comentarii ale editorului colonial. Era atras de cuvinte rare sau necunoscute, greco-latine, euphemeriste, nume de mit, Janus şi ceilalţi, concepte regândite pedant. Cu fiecare glosă îşi va fi imaginat vacuum-ul iscat în minţile unor auditori tineri, fie şi bătrâni rivali. Care-l ţinuseră, însinguraseră pe loc, aşa, adnotator, harnic visându-şi revanşa, o carte de eseuri, reconstrucţia gândurilor vechimii pentru inocenţii la zi. Oricum, Hegel depozitase la subsol statuile, arhiva, unele intenţii neclare zdrobite în ecoul din ziduri

ANTIFAN

Deasupra asculta muzică, bineînţeles clasică,, dar aleasă după gândul de înrudire cu interpreţii ei. Era şi catul de sus, cu un oaspete. Reprezentările de familie, acolo, îl deprimau, paradisiace cum s-ar fi crezut, contrazise de amintirea lor. Poate a-ţi aminti este singurul sens de a exista într-un prezent.

PROFAN

feţele de odinioară au rămas numai suport de amintire şi strigă durerea de a nu se aminti pe sine de a se face amintite ca lumea de a nu mai fi de a se prilejui în fiinţa asta a lui Hegel decăzut când  gândul îşi aminteşte de prea demult nu mai poate scanda memoria i s-a făcut amintire dacă ar avea imaginaţie n-ar mai exista nici zidurile nicio piedică nici conştiinţa amintirii ar via întru ea după voie s-ar refugia în adăposturi nebănuite în sânul aglomeraţiilor până-ar orbi ca Nazeer să iasă la cerşit pe corso să-l caute fii pe care nu i-a văzut niciodată acolo şi nicăieri între tropice şi în afara lor.

NAE

A crea o identitate, anominală totuşi, în inerţia anomiei de obşte, presupune probabil a o distruge pe cea reală, ca într-o sinucidere ori o literatură. Persoana întâi aţâţa fie nostalgia personajului real fie suspiciunea faţă de spusele celui fictiv, într-o disimetrie care să marcheze prin ton – al cui? - să zicem al pretinsei ficţiuni-funcţii, înaltă, fixată după cortină. Atunci cine ar putea fi şi cât cuprinde, după demonstraţia-i, o înghiţitură? Exagerarea, o metaforă? Cine are stilul ăsta de a vorbi? Plus, cine prinde un ton de indignare diminuat prin apel susţinut numai de patetismul argumentelor, şi ele cunoscute, dar atribuibile nu cuiva – dacă ambiguitatea, poate toată, a rămas la nivelul persoanei, nici, neapărat celui ce ascultă, stilul fiind politic în accepţia politicii denunţate? Altfel, fără coerenţa studiată, s-ar auzi un delir, legitim anonim. Un challenger himeric? Un tehnician al machiajului sau riscului sau aventurii sau al ceasului al doisprezecea? Un bolnav incurabil? O promisiune, o aşteptare? Nu e snobismul anonimului. Niciun paradox. De mult corespondentul anonim să fi semnat un text mult mai scurt şi prin semnătură să fi ajuns funcţie?

DINU

Poate o fi vizitatorul cu maniere maximale, de centru, nu numai politic, o filosofie pe loc. Nu-l cunosc, am auzit. Nu se pune problema să mă viziteze el pe mine, nici măcar să mă gândească un pic, cum ar fi vrut-o, nu contează cât îi dă mâna, cât îl duce mintea, îl vizitez eu în timp ce-şi aţinteşte ochii la o listă lungă, unde sunt scris şi eu, îl văd cum nu mai pot fi eu văzut.

ANTIFAN

Stă în banca dinspre uşă. E văzut şi poate vedea. Pe tablă scrie, el a scris: cum îţi vei aşterne aşa vei dormi. Agitaţiile se exacerbează, greva continuă pe vacanţă, nordul are insomnie. Ce-o fi în aer, ce crezi că discută – nici în limbă oficială, nici în cea străină – cei doi defilând prin curte, eclipsaţi de paznicul improvizat din staff, de dinaintea uşii. Prefer pivniţa statuilor, noaptea, dar mai e până la noapte, iar distanţa geografică e de trei-patru imperii, aşternute, adormite, încăperea ta, dacă o ai, persoana ta, câtă mai e, acolo, constrâns la domiciliu, guşti exilul perfect, cel mai depărtat şi rece, că dacă te-ai duce şi te-ai întoarce încă aşternându-ţi ori nu, ai adormi pe veci.

FAN

Dacă ar scrie, şi scrie, despre vizita mea, ar începe cu părinţii. Se vede lipsit de cuvinte, uituc de expresii (Orwell, că nici Italia nu vorbea bine sub Mussolini), nemulţumit de viaţă cum ar fi de vizita asta şi cât timp (probabil 'timp'), Hegel îi spune aproape în şoaptă, mai e cineva cu el, îi spune de afară. Mă prefac că nu-l auzi, concentrat a scrie despre vizita asta din afară, ori citind lemnul gălbejit al mesei şi filtrelor de ţigări, asta poate fi la urma urmei nenorocirea (în text, 'dificultatea'), niciun sânge nu mai curge din (...)

PROFAN

Tubul traversa, pe dedesubt, şoseaua, apa, în timpul ploilor, se scurgea pe deasupra. Era strâmt, încăpeam tot în el, când şi mîinile aveau loc în mai toate scorburile, după cuiburi, am scos pui fără pene. Serile eram speriat că-n tub e o gadină. Tubul nu era larg, eu mic, iar în scorburi şerpi. Mi-a fost frică pentru mâini. Curând mi-a fost frică şi să arunc de sus pui fără pene ori păr, dacă ar fi fost de veveriţă, gadina o uitasem, nu putea fi mai largă decât mine când crescusem cât să nu mai încap decât cu mare effort în tub. Îl străbăteam infanterist totdeauna de la răsărit la apus, în sensul revărsărilor tulburi de humă, ieşite la ieşirea dinspre apus, încât acum nu mai puteam înainta şi nu ştiam cum să mă retrag cu picioare înainte împingând cu mâinile cimentul humuit, rece, lins, lis. Pe cine voi fi înlocuit, continuat eu la naştere, eu să fi fost, şi nu mai era, gadina, sunt ani, eu eram, din câte îmi amintesc, tot aici, unde în canal doarme de la naştere, adică după ce a rămas fără cei şase fraţi, câinele Frumosul, cu faţa încruntată şi ochii plângăcioşi oricât ar da din coadă. Tocmai a crescut, tropical de repede, îşi doboară pe mamă-sa Peticila, de faţă cu cavalerul bălţat, tată-său, ce nu se opune. Jocul s-a schimbat aproape sexual azi-mâine, nu mai încape nici el acolo, se întinde prin garduri vii, prin casă, iar în canal e o gadină. Ştiu că nu e, e trecut de miezul nopţii, la mine a rămas lumina aprinsă. O văd, ultima oară, cu faţa poate spre apus, aplecându-mă să intru în canal. La ce mi s-o fi părut altădată atât de lung, mă strânge şi mă sug, mă deşir să încap, după cap, umerii, mâinile răspunzându-mi după burtă în spate, desfac pumnii, împing cu picioarele. Am închis câinele în casă, n-am încuiat însă uşa. Să nu ne batem nu pentru al cui e canalul, dar oare cine e, gadina nu e. Deja nu mai pot fi tras de picioare, mâinile nu le mai pot trece peste cap, trece o maşină pe deasupra. Probabil ultima, noaptea asta. Aş vrea să dorm când Frumosul mă pomenesc că-mi linge tălpile.


3

MADI

De vreo trei intersecţii, un biciclist între două vârste pedalând în spatele nostru, ferindu-se doar de coada elefantului, care i se mişca mai dihai ca trompa, n-are pe nimeni în faţă atât de aproape. Hegel se uită din stânga noastră, pe loc, cum îi ard câte-o bâtă în greabăn, atunci cârmeşte ochii şi trompa, ca răspuns, că a înţeles că l-am pocnit cu toată puterea, şi la frate-meu adormit în acelaşi pat, de unde conduc, până-l trezesc să mă schimbe. Văd peste autobuze, pe aici nu circulă din cele cu etaj, ştiu că biciclistul poartă o cămaşă albă. Nici elefantul meu nu e negru-negru, are culoarea lui. Cămaşa mea a fost albă, îmi simt părul zburlit, al meu. Hegel a rămas către Khalsa, am ajuns în Camp, nu-mi mai vede cămaşa, nici pe a biciclistului. S-au interpus atâţia biciclişti şi cămăşi, dar din dreptul lui, pe lângă el, în blugi, iuţi, trei devi, nepăsătoare de Diwali şi de mine, calcă doi paşi într-unul. Ştiu că nimeni nu atinge viteza elefantului meu, dovadă biciclistul, păstrând proporţiile. Ele sunt foc, săgeată, am rămas cu bâta în aer, n-are decât să se supere elefantul, să-şi agite trompa şi apoi s-o ridice să-mi smulgă băţul, să se bată singur, sunând clopotul din partea stângă, pe burtă. Noi umblam templu în persoană. Interesul meu e să-şi încetinească pasul în trei, să se oprească din când în când biciclistul, să ne ajungă cele trei colegiene, chiar să treacă pe lângă noi, dacă nu se opresc să-şi cumpere lumini şi bombe. Apoi să-i încing de gât datoriile elefantului meu, să-şi reintre în ritm, să-le depăşim, să-le aştept iar cu clopotul sunând până s-o trezi frate-meu să mă schimbe.
DINU
În blocul sudic, printre galadaris, neschimbând nici noi numele ultimului tren neprins, nici viginitatea vedetei Padmini ori părinţii Virginiei Fass,
în ocol de vrăjelniţe şi orbi la Varnashram Dharma a lupilor de înaltă castă înveştiţi în piele de miel,
scumpiţi imaginar la regina textilelor,
ascultând jurământul katabursilor, altădată mai temuţi ca baghisii Chambalului,
în faţa sfântului arbore de neem, la început pentru noroc în crime, apoi pentru cinste pe împrumutul unei plase de pescuit răpuse de ploi grele şi mânându-i în eterna cumpănă iarăşi,
aflând cât costă un saree nefurat, cu nostalgia cinstitului acum cântând bhajane Landappa Yellappa,
o clipă cu vieţiştii/lifers din puşcăriile deschise, la modă,
închidem nu ochii, clipa mică dosofteic-baudelairică
şi ne alungăm la câte-un padal nu numai de matriarhat,
câte mâini în aer, spre cele zece ale Durgăi,
la ce-am aştepta să ni se taie capul întru jertfă,
ne putem ajuta singuri îngrijindu-ne oasele pentru reconstrucţia somnului următor,
ori să sărim în mare din cer, ca Luceafărul, ori din mare în cer, cât că forţaţi 'Intrând în mare Petra cu şepte, s-afundă, / Ieşi în ceri la Hristos dintr-a mării undă' (Dosoftei)
MADI
Durga blondă, eminesciană, în colonia bengaleză a Delhiului,
brună totuşi în Shiva Mandir şi Asur nemaiangrez, tot întunecat,
Kali, Kali, maha Kali, o, Durga, pumni de petale aruncate până la cele braţe ale dumnezeiţei, Lakşmi şi Ganeş în stânga, Saraswati cu un sitar şi Kartikeya-Apollo,
focul din vas arzându-ne palmele de trei ori şi ni le ducem unii după alţii netezindu-ne părul şi capetele, supraritual mamele la copii,
domnul Dhar oferind focul ca pe un dans, apoi conversând despre Dumnezeu,
primind prasad cu Provin de la copii, trecând şi pe la casa verişoarei lui care alaltăieri a născut un băiat ce va primi, la un nam karan samskar, nume numai peste vreo trei luni şi atunci i se va completa certificatul,
adevărat, Shoba, crizele adânci ale ţării, ale lumii, vor fi uitate, o lună, pentru dragul sărbătorii,
cum e, cum a rămas, e timpul de câştig,
nu toţi bengalezii au văzut Bengalul, dar studentul meu s-a dedicat, de Ashtami, în alb, mamei Durga,
eu trec prin omdragostea lui Dosoftei mieluşa Agni, înfocată în duhul Durgăi,
aud Om, Rin, am uitat de Gaie, de junincă, purtat de leul şi-al meu cocon de rugă, e foc mereu – 'Închizând pe Agna-n casa-ntunecată, / Îi agonisiră casa luminată, 'În bou de-aramă şi Pelaghia arsă', 'Şi pe jidovi să-i lăsăm / Şi altă jitie să ascultăm' –
în zilele de Durga puja, Dussehra, Diwali, mă învârtesc prin conversaţia totală, dintru religie pe pământ şi în viaţă indiană, reconversând cu mitropolitul.
DINU
Ai grijă.
MADI
Sfârşeală în toate oasele şi măduvele. Nici chiar eunucii n-au venit la datoria de răpit copilaşi.
DINU
Omoară-ţi tatăl şi otrăveşte câinii cu el.
MADI
Hijra, neînsoţiţi de băieţii pe care i-au răpit şi crescut spre a-şi înmulţi secta. Ne ferim şi fetele.
DINU
Până şi eunucii ezită să fure corcituri.
MADI
Noua lor mamă nu concepe nici greve, poate extrauterine.
DINU
Nu există pământ sau popor decât pentru a-l oferi răpitorilor, scopitorilor.
MADI
Eunucii cinstiţi s-ar simţi dezonoraţi menehmi în preceptele lor mistice.
DINU
Eunucii politici fură copii să-i facă revoluţionari.
MADI
Cu dengue, aproape ne-am lăsat de teatru.
DINU
Eunucii nici n-au nevoie să fie jucaţi.
MADI
Să mergem la înmormântarea eunucilor strangulaţi de copiii răpiţi?
DINU
Torţe, tobe, înmormântare în foc.
MADI
Puştimea se apucă de cerşit concomitent.
DINU
Celelalte munci tot ei le fac, şi de fete şi de băieţi.
MADI
Totuna dacă te sinucizi ori nu în India.
DINU
În marea nemişcării sufletului.
MADI
Nu-ţi vei găsi cititori în India.
DINU
Nu m-au citit. Dacă nu mă sufoc? Spaţiul era tot mai închis. Am deschis o fereastră. Apoi uşă după uşă, minus cele ce dau în faţă. Frumosul, căţelul eunuc, şi-a înfiat o jigodie şchioapă şi vor da năvală. În curtea din spate, am privit fulgerele de pe cer, neobişnuite. Litere. Nu puteam să respir. Toată viaţa, în loc să învăţ cum să nu mă sufoc, i-am învăţat pe alţii. Fetele dormeau în camera alăturată. Am ieşit pe sub scara din spate în câmpul de joacă al copiilor, cu ochii la cer, la fulger şi la norii alburii, din care a ieşit luna. Se auzeau, în oraş, ca totdeauna, cântece devoţionale. Iarba era deasă sub picioare, înaltă şi nu prea înrourată. Am încercat să privesc luna şi norii ca pe literele din coşmare, sperând să le ia locul. Literele s-au rescris în şiruri mai lungi, însă, tot fără a exprima nimic, numai polipi la care te concentrai cum fiinţa probabil dregea gâtul, dar acum o luase capul razna. La o nouă tentativă trează de ieşire, nu mai era loc, fulgerele se uniseră, acoperiseră tot spaţiul vizibil într-un licur insinuant tuturor interioarelor. Nansi se dusese la Nana, vorbeau, o întorsese cu faţa la perete, eu trepădam prin toate camerele, parcă îmbrâncit de şerpimea fulgerelor. Sub scară, începuse să plouă, frânghiile patului lui Bivran erau ude. Jocul de lumini ale fulgerelor era la fel de apăsător ca al literelor, la fel de gol. Mi-am masat gâtul cu viks, am înghiţit cu greu apă cu disprin, ce-avusesem în casă de cu sâmbătă-seara – cam aşa ne petrecusem în India toate sâmbetele-seara, toate zilele – şi am vrut să mă întorc la litere, să scap de fulgere, cu singura speranţă că voi mai apuca ziua. Am luat literele, cuvintele, rândurile fără sens, încă o dată la rând, suspendându-mi mintea de ele, acum când teoriile pe care le delirasem de-a lungul nopţii, unele despre umor şi sufocare, altele despre sufocare şi educaţie, altele despre ce e bine să scrii şi ce e rău să nu scrii, într-o grozavă vanitate.

4

SUPRAVEGHETOR
A doua zi, şi-au povestit impresii de noapte, cu umor. Soţia şi fiica s-au dus după medicamente, apoi au mers de-au reparat iar bicicleta. L-am auzit spunând: poţi să ştii dacă nu se întristează cineva? Aluzia se dă în studiu. Că dacă scrie, ce să scrie, a uitat frazele exacte, matematice, ale sufocării (obsesie delirantă). Aici e o scrisoare dizolvată în supravieţuire. Cine n-are dureri? cui nu-i ajung numai ale lui? şi atunci ale altora îi consolează cumva, la o adică îl amuză, îl enervează, îl nepotrivesc. Da, Doamne, să mor ziua. Al treilea ochi al meu este un abces pe amigdală. Scăpasem pe partea ailaltă a Dunării (sic). Exagerat cu scrisul intersufocării, pomenită Hortensia, apoi Beckett, că meritase a ne fi născut şi pentru a-i citi cărţile delirante. În zori nu i se mai auzea vocea, nu mai putea deci vobi, nici studenţilor, nici posterităţii . Papagalul era în vervă. Venise şi scrisoarea aia ieri, plecase şi răspunsul nostru optimist, că adică, într-adevăr, ne trebuie puţin să fim fericiţi, dar că întrebarea asupra vieţii ţi-o spui la sfârşit, nu la început, şi probabil nu tu. Ne luam glorioşi, ceea ce-mi făcea şi mai rău. Să nu mai scriu nimic, să rup tot ce-am scris Mi-am pierdut viaţa în toate felurile dar mai ales scriind. Nu că s-ar fi bucurat sau nu cineva de ce-am scris eu, dar m-am distrus amăgindu-mă, primul, cu bucuria aia. Îi dădeam dreptate lui Vinod, nu trebuie să scoată carte, mai bine lejer la recepţii asiatice. Mai citesc Hortensia, mai scriu iar, dar pe ziua asta mă redescoperă Latinitas (nu Hegel), e un scop. M-aş duce pe loc în Camp s-o dau gata. Un straniu principiu, cam de pe când mă apucase spaima că am uitat tabla înmulţirii şi-mi repetam 6 or 8, 48; 48? numai autenticul anonimat, a treia noapte, Drozileea, sărit dintr-o listă, Zidul Berlinului în gât, fie ce-o fi, şi-o pudenda, tot nu mă lasă să înghit, nici să vomit. Sub seninătate, Ionel Teodoreanu e trist. Ce cârlig mi-ar da corespondenţii lui Olahus, de care să-mi atârn gâlcile? Akalii scoţându-şi săbiile şi kirpanele, murind întru Anandpur Sahib. Papagalul vorbeşte mai bine ca mine. Nici nu pot scrie ce zice el. Avem zece ani peste un an, de când nu-l avem pe Vasile, acum avem nouă ani trecuţi, în septembrie, mi-e dor de el mereu real, mi-am luat medicamentele chiar acum, puţin mai înainte, el era maestru în etapele de după transfuzii, cele bune, şi o ţigară noi am fumat. Noaptea a patra, isprăvite-s negările de sine şi de străini. Ionel Teodoreanu s-a rescris într-o recitare şoptită, Olahus îl găseam a fi dus o slujbă pozitivă, nemaiamuzat de cazul de patrie către Erasm şi respingerea Brabantului de către Erasm. N-ai decât să-ţi zădărniceşti viaţa cu vreo antologie arabă ori indiană în româneşte. Alte cărţi, alţi bani. Gargarisind, am jucat cu Nansi o partidă de şah după 1 a.m., i s-a părut nebună, a câştigat-o. Mai apoi disprinul m-a aruncat în isterii şi deliruri de nerecunoaştere a lucrurilor, descrise bolnav că arată atât de absurd precum îmi apăreau, pătura, cearceaful, lecţiuni asupra ordinii lucrurilor, cine-a zis, reveniri, adică de-aia era să mor, de-o pătură, de-aia am aiurat într-o limbă de altă vârstă, de-aia am sărit direct pe uşă-afară – un creţ de lună peste blocul de vis-a-vis, nici ziua n-a mai venit aşa slăvită, ne-am urcat într-un scuter pe Chhatra, Nansi îmi arăta Delhi frumos, până la spital, dacă mă spânzur la noapte de ventilator îi las un bilet 'Merci că mi-ai arătat Delhi'.

5

FAN_ANTIFAN_PROFAN
În principiu, cu doctorii ai, la prima întâlnire, tentaţia să te împrieteneşti. Saharia copilărise în Maurice Nagar, tată-său fiind prof. la dept de chimie al universităţii noastre. Ne-a oferit gratis medicamente, şi mi-a schimbat, dacă nu gâtul, mintea.

Mi s-a părut Delhi cu adevărat fascinant, în băţoşenia arhitecturii celui nou, în tumultul masei de trupuri ale celui vechi. Oamenii ăia au toţi dureri cum am eu acum, oh, scuteristul a oprit într-un loc gol în Boat Club, şi-a cumpărat, pe 15 paise, 2 pahare cu apă, cum o mai bea, de când n-am mai avut plăcerea.

Veşti bune, Nana a trecut de azi în clasa a patra, la doamna Elizabeth – e fericită, până la urmă, singurele două neindience de acolo s-au înghiţit, îşi permit. Toţi copiii din compound – şi papagalul – pronunţă perfect latineşte-româneşte 'Frumosul', căţelul nostru cu ochi şi picioare strâmbe.

Izolat în jurul unei amigdale, aud, deodată cu interes, strigătele de grevă ale confraţilor mei, fără să pot să vorbesc, intrat în două boli cu un cap mai mare şi gata să ies cu un suflet mai mare. Nansi şi Nana mi-aduc Latinitas. Am vrut să nu mor până n-am văzut-o. Bolnav, la şah pierzi gustul să iei piese, doar să fie un joc lung, cu descoperiri şi labirinte pure.

Nana strânge mărunţiş pentru întoarcere cu avionul. În hindi: maimuţele sunt animale. Studenţii mă întreabă ce e viaţa, ce e moartea, unde ne ducem. Prin soare, prin grevă, am impresia că s-a scumpit poşta. Am reprimit cărţile mele trimise pe numele Akion (Noica) la universitatea din Rochester (din America), greşită în Noua Zeelandă, la Waikato, ori Drumul Taberei.

Oglinda lui Marquez. Să ai ce mânca, să poţi să mănânci puţinul-multul pe care-l ai, dar ce atâta vorbă, Nansi că de ce n-are gust peştele-n India, crezuse că n-are nici creieri, dar foarte ascunşi mai apoi i-a găsit, am mâncat-uitat.

Nu-l înţelegi pe cel vechi modernizându-l, ci lăsându-te viu atunci, după cum Dosoftei îşi deduce rima de materialitate ortodox-românească direct din corzile psaltirii şi ceterei, rimându-se însuşi în indeclinabila metronimie şi amnezie a antibioticelor. 


6

NAE
Hegel, ţi-ai pierdut elanul sinucigaş, de odinioară. Dacă te-ai întâlni cu gigantica văduvă – în penitenţe numai pentru muribunzii din apropiere. Erai pe Flaminia. Ţi-ar oferi altă versiune, înţelege-o. Ce ţi-a spus a fost adevărat până la jumătate, ipoteza, nu şi concluzia. Probabil acum ţi-ar retrage jumătatea aia, de viaţă, şi te-ai afla în necunoştinţa ei.
DINU
Mi-ar plăcea să vorbesc de iluzie, de jumătatea neiluzorie, când sufletul nu ţi-e drobul de sare.
NAE
Nu citeşti stupa-stupidity.
DINU
Stupa-măiastră.
NAE
De-ai împăiat-o.
DINU
nunc est bibendum.
NAE
În spaţiu.
DINU
coelum non animum mutant qui trans mare currunt.
NAE
Am nimerit două exemplare din volumul întâi, nici unul din al doilea, în nimic nu pot trece de jumătate, dincolo e nimic.
DINU
Bubele.
NAE
Babele?
DINU
Free life, dar nu mă lasă bubele astea, zicea fata. Mă atrage pământul, mă atrage nea Georgică, asta se cheamă gravitate, e grav, e un magnet. Auzind că e strike, minotaurul s-a gândit că a fost cineva lovit, a şi întrebat băieţii ce şi cum, nu ştia ce e aia grevă. Ceilalţi i-au explicat că aia e, sărbătoare, nu trebuie să meargă la şcoală. Dacă el vrea să se ducă, ei îl vor lovi. Nu l-au lovit. A ajuns singur, plus directorul. Nu ştii că e strike? - n-am nevoie – vrei şcoală? - da – bine. Şi a convocat profesorii toţi să-şi ţină lecţiile cu un singur şcolar, să nu le repete în zilele următoare. Şi ei le-au ţinut. Minotaurul se amuza, lua note la tot ce auzea, cerând amănunte la profesori, pe rând. Nu le-au mai repetat, oricât şcolarii îi rugau mai apoi.
NAE
Şi vârstele se unesc într-o armonie de concert dirijat spre nearmonie. Ne revedem după ziua a şasea, de când ai răguşit. Poate ai dreptate, să iau caracterizări de la studenţi.
DINU
Chiromantul măsoară depresiunea, copleşit de simţul fatalităţii.
NAE
Linia minţii ar arăta victorioasă, teaching-preaching.
DINU
Creaţia ar reuşi în momente de răscruce.
NAE
Nu se anunţă necazuri majore.
DINU
Micile discuţii conjugale nu ne afectează profund.
NAE
Echilibrat cu oarecare complex de superioritate.
DINU
Circumspect.
NAE
Având cunoştinţe şi prieteni cât degetele de la o mână.
DINU
N-aş accepta dogme nici când îmi predau lecţiile.
NAE
Nu repet ceea ce se ştie, ci aş trece prin conştiinţa mea.
DINU
De-aia aş fi în stare să conving.
NAE
Lumea se fereşte, dacă nu se şi teme de ideile mele.
DINU
Între 10 şi 15 ani să fi fost cel mai trist.
NAE
Dar şi pe la 29, pe la 43, ceva se va schimba, în bine, ca muncă, dar nu tulburător.
DINU
Lucrând şi pe la 70.
NAE
Cam cu schimbarea s-ar ivi şi bani, pe care nu-i consideri cu prioritate.
DINU
Oarecare recunoaştere.
NAE
Nu imediat şi fără efort.
DINU
În gloom îmi pun marile întrebări ale vieţii şi mă cuprinde tristeţea imposibilelor răspunsuri.
NAE
Fire jupiteriană.
DINU
Ca a lui.
NAE
Pentru mine poezia.
DINU
Mintea ar rămâne drumul.
NAE
În cea mai neagră disperare, îmi iese în cale ca un cântec pe care-l aud întâmplător.
DINU
O persoană salvatoare.
NAE
I-am povestit.
DINU
Mi-aş găsi găsi în vis soluţiile vieţii.
NAE
Iar liniile palmei se schimbă după viaţă.

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971