Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SPERANŢA E ÎN TINERI? Liviu ANTONESEI
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare I
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare II
ADDENDA LA STUDIUL DE MAI SUS
MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC
ZIUA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE
NOTĂ EXPLICATIVĂ
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZUL CONSILIULUI LEGISLATIV
PROIECT DE LEGE
ECOURI DIN ŢARĂ
ROMÂNIA, EUROREGIUNEA ŞI ACEASTĂ ZONĂ A OMENIRII
CORNELIU LEU LA 77 DE ANI
CENTENAR CONSTANTIN NOICA
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare I
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare II
GEORGE ANCA ŞI ÎMPĂTIMIREA LUI LITERARĂ PENTRU FILOSOFIE
SCRIITORI ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - GRUPAJ REALIZAT DE GEORGE ROCA
DIALOG CU LUCIAN HETCO - OCTAVIAN CURPAŞ
BRENDUL MULT DORIT - CORNELIU LEU
POEZIA LUI TRAIANUS - Adrian BOTEZ
ACTIVISMUL SOCIAL ESTE O CRIMĂ? - Ghenadie BREGA
INTERVIU CU DR. GHEORGHE DRĂGAN - George ROCA
AUTOR NECUNOSCUT
Curat folclor, fără să ştim cine-i culegătorul
STUDIU CULES IN ETER - DANIEL DRĂGAN
SPICUIRI DE Dan Ghelase
MIGDALE DULCI- AMARE” DIN REVISTA ACOLADA
DAN GHELASE

 Octavian CURPAŞ

DIALOG CU LUCIAN HETCO,
POET ŞI ESEIST ROMÂN
DIN GERMANIA
 
EDITOR ŞI REDACTOR ŞEF AL REVISTEI AGERO

 

 


 
Octavian CURPAŞ: Unde v-aţi petrecut copilăria şi care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstraţi din acea vreme?
 
Lucian HETCO: Copilăria am petrecut-o la Oradea, unde m-am şi născut în august, 1963. Acolo am locuit împreună cu părinţii mei până în 1981, când am plecat, mai întâi, la armată, apoi la facultate şi unde, după cum veţi vedea, nu m-am mai întors decât ca turist. Toate amintirile mele sunt frumoase...
 
O.C.: Vorbiţi-ne despre părinţii dvs.
 
Lucian HETCO: Tatăl meu, Virgil Hetco, a fost avocat interbelic, a avut propriul barou, a luptat pe frontul de est ca ofiţer şi căpitan de baterie, iar după război a lucrat la Banca Naţională din Oradea, ca inspector. Mama, Maria, născută Bălaj, a fost educatoare şi directoare de grădiniţe de copii, absolventă cu Magna cum laude a Liceului Pedagogic din Beiuş. Bunicul meu dinspre tată, teologul şi protopopul greco-catolic dr.Valeriu Hetco, a semnat în 1918 Actul Unirii cu Ţara pentru plasa Beiuş. Familia Hetco este o veche familie de intelectuali ardeleni, preoţi, profesori, literaţi şi jurişti.
 
O.C.: Mai aveţi fraţi şi surori şi dacă da, unde se află?
 
Lucian HETCO: Mai am un frate vitreg, din prima căsătorie a tatălui meu, care locuieşte în acelaşi oraş cu mine, în Germania, la Goeppingen.
 
O.C.: Ce studii aţi făcut, când şi unde?
 
Lucian HETCO: Am terminat Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, în 1981, iar după un an de armată, la termen redus, în Galaţi, am absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara, în 1986.
 
O.C.: Care au fost principalele dvs. locuri de muncă, după absolvirea facultăţii?
 
Lucian HETCO: Am fost economist şi contabil şef la I.A.S. Şag, în preajma Timişoarei, între 1986 şi 1990, iar înainte de emigraţie, am lucrat ca  economist principal la Trustul de Construcţii Industriale din Timişoara.
 
O.C.: Cum şi când aţi ajuns în Germania?
 
Lucian HETCO: Am ajuns în 1990, legal, prin căsătoria mea cu un etnic german, soţia mea, Renate.
 
OC: Cât de simplu sau cât de complicat a fost să vă adaptaţi la cultura de aici?
 
Lucian HETCO: Orice adaptare la o nouă cultură este o provocare. Ea cere ani de zile de muncă susţinută, ca să nu-i spun efort,   mai ales că nu a fost uşor să trec de la mentalitatea noastră balcanică şi romanică în acelaşi timp,  la cea germană, care presupune alte valori şi pune înaintea oricăror alte deziderate, disciplina, perseverenţa şi calitatea. Cum însă am  fost întotdeuana un om corect şi disciplinat, mi-a fost mai uşor, decât altor  etnici români, care au ajuns în Germania şi au avut senzaţia de victime, ori de neînţelegere din partea localnicilor. Oricum am drege lucrurile, uşor n-a fost şi basta.
 
O.C.: Unde lucraţi în prezent?
 
Lucian HETCO: Sunt angajat de aproape 20 de ani, la Trustul german TELEKOM. Sunt şef de proiecte în domeniul informatic, cu atribuţii manageriale. Lucrez mult, dar îmi place ceea ce fac şi mă motivează continuu.
 
O.C.: Aveţi copii? Ce vârstă au? Ce vă doriţi pentru ei?
 
Lucian HETCO: Am doi băieţi din prima mea căsătorie, Bruno, născut în România, actualmente major, în vârstă de 22 de ani, şi cel mic, Patrick, de 12 ani, la colegiu.
 
O.C.: De unde pasiunea dvs. pentru scris?
 
Lucian HETCO: Din familie, de la mama mea. Aceasta o spun cu siguranţă, fiindcă tatăl meu a fost un matematician şi jurist remarcabil.  Aşadar, descendenţa paternă am moştenit-o doar pe linia informaticii, după cum vedeţi… câte una bună din fiecare parte. Ambiţia, dacă vreti, de a scrie bine, deci nu oricum, este tot o caracteristică pe care am preluat-o de la mama mea, dânsa fiind un reputat analist pe teme teologice şi autoare a unor recenzii pentru diverşi scriitori din sânul bisericii, precum şi a altor diverse comentarii, referitoare la momentele importante ale prezentului.
 
O.C.: Sunteţi un autor prolific. Aţi scris poezie ("Oglinda cu suflet", "Dreptul la culpă"), dar şi eseuri, interviuri, articole de istorie, sociologie şi pe teme comunitare româneşti ("Sufletul românesc sau Zidul din capete", "Românul planetar"). Între acestea se detaşează "Blestemul lui Brancuşi - Poeţi români în diasporă". Când, unde şi de ce a fost o premieră acest volum?
 
Lucian HETCO: Am scris mai multe cărţi, într-adevăr. După parerea mea, fără să voiesc a vă contrazice, cea mai bună carte a mea este volumul de poeme, Dreptul la culpă (2004), urmată de recenta apariţie, la editura Carpatia Press, Românul planetar. Blestemul lui Brancuşi este o antologie a poeţilor români din străinătate, ediţie pe care am îngrijit-o şi a cărei apariţie a facilitat-o prietenul Ion Drăguşanul, din Suceava, pentru care am o mare admiraţie, ca autor, om de caracter şi jurnalist de excepţie. Premiera a fost la Suceava, în 2004, la Festivalul Labiş, unde am cunoscut-o şi pe sora poetului, cu care am vizitat Casa Memorială Labiş. Iată, aşadar, o amintire cu o deosebită vibraţie spirituală şi emoţională.
 
O.C.: Numiţi-ne câteva dintre publicaţiile din ţară şi din străinătate în  care aţi apărut cu eseuri, interviuri şi studii comunitare şi istorice si diverse articole pe teme ecomomice, sociale, analize şi comentarii.
 
Lucian HETCO: Sincer să vă spun, am apărut în nenumărate publicatii, este greu să vă ofer o listă întreagă. În principal, am apărut în revistele de cultură din ţară: la Hunedoara, la Focşani, Bucureşti, Galaţi, Cluj, Brăila, Oradea, Suceava, Iaşi, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte ş.a.m.d. Am fost inserat în toate marile antologii ale prezentului, editate de Asociaţia Română pentru Patrimoniu, prezidată, pâna în octombrie anul trecut, de regretatul dr. Artur Silvestri, în diferite cărţi: Modele pentru urmaşi, Mărturii tulburătoare,  etc.
 
O.C.: Pentru că tot am vorbit de publicaţii, vă rugăm să ne prezentaţi revista “Agero”, prima prezenţă românească pe Internet, din Germania. Când şi cum a apărut, care a fost rolul dvs. şi cine sunt cei cu care colaboraţi?
 
Lucian HETCO: Revista Agero este creaţia mea de-a lungul anilor şi a peste 600 de corespondenţi valoroşi, printre care vă număraţi şi dvs. Revista Agero s-a născut acum 9 ani, prima în Germania, ca simplă pagina informaţională, care a selectat după criterii valorice, cele mai bune materiale. Colegii mei de breaslă, de odinioară, au dat bir cu fugiţii, aşa ca am continuat să o fac singur. Am demarat-o, mai întâi, ca parte informaţională a cenaclului Agero, pe care l-am condus ani la rând, precum şi ca expresie calitativă, pe internet, a comitetului de cultură, de pe vremuri, al Asociaţiei Deutsch-Rumänischer Verein, E.V. din Stuttgart, comitet cultural pe care tot eu l-am organizat şi condus. Cu timpul, revista s-a dezvoltat ca autentic brand cultural, cu o foarte bună percepţie naţională şi internaţională. Redacţia este actualmente completă şi este formată dintr-un colectiv internaţional de prestigiu, cum s-ar spune în Banat, “tot unul şi unul”: George Roca, scriitor, Australia, Melania Cuc, romancier, România, Diana Popescu, jurnalist, poet, România, şi Cezarina Adamescu, jurnalist şi poetă, România.
 
O.C.: Ne puteţi spune cu aproximaţie, câţi cititori are revista “Agero”?
 
Lucian HETCO: Revista Agero are cel puţin 10 mii de cititori pe zi, dar, în zilele bune, trecem de 12 mii de accesări. Ca un fapt interesant, cifrele oscilează, în funcţie de zile, weekend-uri, concediu, timp liber. Cu 10 mii de accesări zilnice suntem la nivelul unui cotidian românesc de anvergură, ceea ce am şi dorit. Ne putem permite să afişăm articole din stocul nostru de materiale, câte 25 pe săptămână, deci o mie pe an, însoţite de cea mai buna fotografie posibilă.
 
O.C.: Cum îşi dau întâlnire românii de pretutindeni în paginile acestei publicaţii?
 
Lucian HETCO: Redacţia Agero adună şi selectează cele mai bune materiale, pe teme istorice, jurnalistică, reportaje, istorie, filozofie, artă, cultură, eseistică, simeze, comentarii, analize, poezie. Cele mai bune articole sunt corectate şi vizate de către redacţie şi prezentate mie, ca redactor şef. Eu aleg, în final, apariţiile şi coordonez toată activitatea redacţională a unui colectiv de excepţie.
 
O.C.: În 2006, la Oradea, v-a fost acordată festiv, Medalia „Emanuil Gojdu”, pentru susţinerea cauzei Gojdu şi a recuperării Patrimoniului Fundaţiei Gojdu pentru români. Ce rol a jucat revista “Agero” în acest context?
 
Lucian HETCO: Revista Agero prin persoana mea şi a redacţiei a promovat la momentul respectiv orice informaţie şi orice articol prestigios despre moştenirea Gojdu. Nimic mai simplu, la o adică, fiind român, şi fost elev al Colegiului Naţional Gojdu din Oradea, a fost pentru mine o datorie să mă ocup de aceasta problemă de drept şi de suflet în acelaşi timp, pe care am susţinut-o aşa cum era nevoie. Cred eu, s-ar fi putut face mai mult.
 
O.C.: Ce aţi dori să ne spuneţi despre Asociaţia germano-română „Deutsch-Rumänischer Verein e.v.” denumită „Agero"  din Stuttgart, despre cenaclurile literare şi serile de istorie de aici? Cât de implicat a fost şi este Lucian Hetco şi în ce constă contribuţia sa la înfiinţarea acestei societăţi?
 
Lucian HETCO: Asociaţia a preluat un nume (Agero) care l-am propus eu în anul 2000. Personal mă leagă de această asociaţie o serie de amintiri plăcute, mai ales pentru unii membri ai asociaţiei, aşa cum menţionaţi şi dvs. De pildă, serile de cultură, cenacluri, alte manifestări, sunt amintiri dragi. Dar, actualmente, am hotărât sa mă retrag din asociaţie din motive personale, pe care nu am să le comentez aici. Toate la vremea lor!
 
O.C.: Ce funcţii aţi deţinut în cadrul asociaţiei şi între ce ani? În ce constă în prezent, activitatea dvs., aici?
 
Lucian HETCO: Ani de zile am fost ba vice-preşedinte, ba responsabil cu resortul de cultură, permanent cu cel de internet. Funcţiile sunt ceva pentru afişat pe perete. Nu m-au interesat funcţiile, aşa că i-am lăsat pe unii să dea cu capul în zid, să-şi rezolve orgoliile, ori probleme de victimizare, însă pe alţii i-am susţinut. O funcţie într-o asociaţie nu este nimic deosebit, este vorba de doar de efortul comunitar, acolo este unitatea de măsură. Nu funcţia face şi drege lucrurile, ci oamenii pe care poţi să-i mobilizezi. Dar după cum vă spuneam mai sus, retrăgându-mă din asociaţie, am continuat activitatea de editor şi redactor şef pe domeniul
http://www.agero-stuttgart.de  care îmi aparţine ca pagina personală şi care este corespunzător înregistrat ca proprietatea mea. În consecinţă, activitatea mea pentru asociaţia Deutsch-Rumänischer Verein e.V. a luat sfârşit în acest an, cu toate consecinţele de rigoare. Şi cum nimeni nu e bătut în cuie pe un scaun sau  o poziţie, am predat o ştafeta, sunt curios cine o va prelua.
 
O.C.: Vorbiţi-ne despre Premiile şi Diploma de Excelenţă pe care le-aţi obţinut de-a lungul anilor. Ce realizări v-au fost recunoscute prin decernarea acestor distincţii?
 
Lucian HETCO: Diploma de excelenţă a Patrimoniului Românesc dar şi  duzina de premii cu care am fost onorat de-a lungul anilor, sunt pentru mine o expresie a recunoaşterii publice. Dar aici nu e vorba de tăbliţele de pe perete, fiindcă expresia de fond a muncii mele, sunt miile de scrisori de recunoştinţă pentru promovarea culturii româneşti pe toate meridianele, gratuit şi cu idealism, pe care le-am primit de-a lungul anilor. Un premiu mai mare decât o scrisoare de mulţumire, adresată mie, sau redacţiei mele, nu există, vă asigur. Sigur, că pentru toate premiile şi diplomele de excelenţă cu care unii au încercat să mă răsfeţe, alţii să-şi exprime admiraţia, ori invidia, după caz, pornesc de la faptul că sunt o persoana publică, care polarizează. Sunt obişnuit să mi se poarte sâmbetele, aşa cum sunt obişnuit să-i ignor pe toţi invidioşii ori nebăgaţii în seamă, şi asta este o calitate, care se caştigă în ani. Aşa că, le-am preluat cu mulţumire şi am înregistrat atenţia publică. Sunt mulţumit de ceea ce fac şi cum le fac, şi cred că am reuşit să creez un curent literar, pornind iniţiative diverse de-a lungul anilor. Restul să-l comenteze urmaşii, mie-mi este indiferent ce se spune despre mine şi în ce ton.
 
O.C.: Aveţi de asemenea, un premiu „Ion Grămadă" la festivalul naţional de poezie "Nicolae Labiş", de la Suceava, din 2004. Prin ce v-aţi făcut remarcat?
 
Lucian HETCO: Premiul Ion Gramadă, l-am obţinut pentru volumul de poeme Dreptul la Culpă, care a apărut la editura Eikon, la Cluj, in 2005, cu prefaţa domnului Cubleşan, care a fost nemaipomenit de bine primit de către public, am văzut poemele mele pe internet, preluate de te miri cine. Sper că au plăcut, aşa cum eu la rândul meu, am promovat poezia tuturor talentelor ce au bătut la uşa mea, cu dărnicie şi recunoştinţă pentru faptul de a mă fi considerat, nu doar factor de sprijin, ci şi mentor de nădejde, fiind intr-adevăr o mare mulţumire să poţi face bine atâtor persoane, care au avut nevoie de energia şi de sfatul meu.
 
O.C.: Ce ne puteţi relata despre activitatea dvs. ca membru şi membru de onoare al numeroase societăţi culturale din România şi din străinătate? Vă rugăm să menţionaţi câteva dintre acestea.
 
Lucian HETCO: Activitatea mea ca membru în societăţile mentionate, este legată în principal de corespondenţele cu cele mai importante personalităţi culturale şi politice ale vremii. Ca redactor şef, al unei publicaţii de anvergură, ce vine din ţară ordinei şi a disciplinei, am sute de contacte cu zeci de redacţii şi personalităţi culturale, ori politice ale momentului. Cele mai dragi mie, au fost şi sunt pe mai departe cele cu reputatul scriitor si prieten, dl. Corneliu Leu, redactorul şef şi editorul publicaţiei Albina Românească, regretatul dr. Artur Silvestri, fondatorul Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), revistele de cultură din străinatate, cu poetul şi filozoful Eugen Evu, filozoful Sorin Borza, muzicologul Oleg Garaz, regretatul Andrei Vartic (Basarabia), Ion Măldărescu, scriitorul şi prietenul George Roca, poeta Angela Baciu, istoricul dr. Viorel Roman, etnologul Julia Maria Cristea (Viena), poetul Dimitrie Grama (Danemarca), Ion Drăguşanul şi încă mulţi alţii, dar şi cu publicaţii româneşti prietene ca Romanian Vip, Observator, precum şi revistele de renume din ţară, ca de pildă: Provincia Corvina, Familia, ARP, etc.
 
O.C.: Între 2004-2006 aţi fost Preşedintele LARG (Liga Asociaţiilor Româno-Germane din Germania). Când s-a înfiinţat această ligă şi ce rol a avut Lucian Hetco?
 
Lucian HETCO: Liga LARG, s-a înfiinţat în 2002 la Stuttgart. Am prezidat liga între 2004-2006, aşa cum aţi menţionat. Am optat doar pentru un singur mandat, spre a mă putea dedica special revistei Agero ce o conduc de mai bine de nouă ani. În acest rastimp, am organizat o serie de manifestări, dintre care manifestarea de anvergură de la Ambasada României, în decembrie 2004,  cu scopul evident de a demara acţiuni culturale şi pro-România, care din păcate au eşuat. Am încercat, fără să reuşesc, să reaşez liga după modele de succes, ca de pildă cel al organizaţiilor evreieşti din Germania, adică pe o linie bisericească şi o linie civilă. Am încercat să nu politizez activitatea ligii, dar nu am avut fonduri, iar statutul nostru nu permite activităţi politice. Relaţiile mele cu departamentul românilor de pretutindeni au fost de slabă calitate, promisiunile guvernaţilor români, au fost doar paie pe foc. N-a ieşit nimic, liga nu este o societate de viitor, noi românii, ne vom pierde în Gemania, în massa germană, aceasta este evident. Românii, fie ei chiar teologi,  sunt din păcate greu de unit, ori de condus, fiindcă există multă invidie şi balcanism de cel mai prost gust, chiar în cele mai aşa-zise elevate cercuri. Lucrurile sunt aşa cum sunt şi trebuie să acceptăm realitatea. După mandatul meu, Liga a continuat să existe, alţi şefi, alte modele…
 
O.C.: Cum este să fii preşedinte?
 
Lucian HETCO: Este ceva normal, dacă accepţi răspunderea, munca, critică din exterior, ori pe cea din interior. Oferi însă ca persoană publică, o suprafaţa de atac. Dacă poţi şi rezişti la toate atacurile, ca individ, biologic ori social,  cum ar zice neamţul, dacă ai “răsuflarea lungă, (langer Atem) şi te poţi impune, ori certa, dupa situaţie cu mai toţi cei care au păreri contrare, atunci este o poziţie de invidiat. Dacă nu poţi să faci ceea ce descrisesem mai sus, atunci e mai bine sa o laşi baltă. În rest, e o funcţie din palmares care ar avea loc pe tăbliţa din hol, dar pe care n-am afişat-o niciodată.
 
O.C.: Ce rezultate deosebite aţi dori să ne prezentaţi din perioada când aţi fost preşedintele ligii?
 
Lucian HETCO: Mai nimic deosebit, de ce să mă laud, funcţia aceasta n-a adus decât bătaie de cap. În afara unui eveniment ce l-am descris sus, nu m-a bucurat deloc, a fost o decepţie. Îmi pare bine ca unii mai au noroc ori curaj să se înhame la aşa un travaliu, să vedem ce ne va aduce viitorul.
 
O.C.: În calitate de editor al publicaţiei LARG pe Internet, ce vi se pare semnificativ să ne relataţi?
 
Lucian HETCO: Am predat editura publicaţiei LARG de o vreme şi nu regret aceasta. Este mai bine aşa, fiindcă mă pot dedica revistei Agero, în totalitate. În principiu nu este nimic semnificativ de relatat despre LARG, de aceea cred ca ar fi bine să-l intrebaţi despre succese ori eşecuri pe plan politic şi social, pe actualul Lider al comunităţii. Sincer, de o vreme, manifestările Ligii nu au făcut parte din orizontul preocupărilor mele, fiindcă pentru mine sunt un capitol încheiat. Ligii îi doresc pe mai departe, succesul cu care a rămas până acum datoare, la cei peste 500 de mii de români nativi şi altui milion de etnici germani din România, pe care nu a reuşit nicidecum să-I coopteze în activităţile sale. Nici n-are cum, mijloacele materiale sunt modeste, iar cele morale demult epuizate. Personal nu mai cred în ligă, şi cred că nu sunt singurul.
 
O.C. : Ce planuri de viitor aveţi?
 
Lucian HETCO: În primul rând, să ramân sănătos şi alor mei să le meargă bine. Planuri de viitor concrete, raportate la activitatea mea culturală nu am, toate vor rămâne aşa cum sunt, voi acorda premii culturale şi voi face jurnalism de calitate pe mai departe, ceea ce consider eu, că mă motivează şi are un scop ori un rezultat vizibil, mai ales pentru cei care mă însotesc în acest demers cultural şi mi-au rămas loiali.
 
O.C. : Cum vă petreceţi timpul liber?
 
Lucian HETCO: În primul rând, cu fotbalul, fiindcă sunt suporter al echipei germane VfB Stuttgart, urmăresc toate meciurile sale, sunt deseori în stadion. Altfel joc tenis de masă, fac fitness la sală, ca orice intelectual care îmbătrâneşte şi simte că-l lasă puterile (fizice). Apoi citesc ”în draci”, dacă vreţi aşa, mai tot ce-mi cade în mână şi are de lucru cu religia, evoluţionismul, neurobiologia, poezia, filozofia şi sociologia. Apoi citesc mai toate materialele ce vin pe adresa redacţiei Agero, adică cele vizate pentru calitate şi publicare, plus cele scrise mai puţin profesional. Vă daţi seama că am dezvoltat în ani o rezistenţă naturală, la lucrul făcut prost. Aleg deci rapid şi eficace. Timpul meu este scurt, eficienţa trebuie ţinută la maxim, şi aceasta este o artă, care se învaţă pe parcurs.
 
O.C.: Ce mesaj aţi dori sa le transmiteţi cititorilor noştri?
 
Lucian HETCO: Să fie autentici şi să aibă curaj social. Să promoveze cinstea şi corectitudinea, nu ca bigoţii după slujba de duminică, pentru un ceas, ci să o aplice în viaţa de toate zilele. Să aplice morala noastră naturală, ce este parte a intelectului nostru şi rod al unei evoluţii de milioane de ani. Să respecte pe cei din jurul lor şi să nu uite, niciodată, că suntem cu toţii muritori. Orice fapta bună, este un indiciu că lumea aceasta poate fi, ori poate fi făcută mai bună, decât ceea ce ni se oferă la momentul actual. Să fim români, oriunde am fi, pentru noi, pentru limba noastră, pentru ţara noastră, să apărăm numele nostru şi să ieşim din mediocritatea în care ne bălăcim de decenii, să fim în sfârşit recunoscuţi pe plan european, ca o naţiune cu o economie bine pusă a punct  şi mai puţin prin imigraţie, orgolii, ţigănie ori munca de jos. Locurile de muncă trebuie ingrijite şi păstrate acasă şi nu la străini, altfel se duce naţia de râpă! Se pare ca unii dintre liderii politici, au început să priceapă că în 20 de ani, nu vor mai fi bani de pensii. Apelul meu este:  creaţi noi locuri de muncă în ţară, să ne vină mamele şi taţii acasă, să nu creştem copii cu probleme psihice, ci copii mulţumiţi... Domnilor guvernanţi, deşteptarea! Bine-ar fi să se întâmple ceva, dar, sincer, nu mai cred în capacităţile bucureştene, căci de fiecare dată când miticii o dau în bară, vine un ardelean să le pună geşeftul la punct. Of!
 

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971