Anul 2015
Anul 2014
Anul 2013
Anul 2012
Anul 2011
Anul 2010
Anul 2009 periodic nr. 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
SPERANŢA E ÎN TINERI? Liviu ANTONESEI
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare I
ALARMĂ - CINE VA HRĂNI ROMÂNIA ? - Gheorghe MANEA-continuare II
ADDENDA LA STUDIUL DE MAI SUS
MIŞCAREA PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC
ZIUA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE
NOTĂ EXPLICATIVĂ
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZUL CONSILIULUI LEGISLATIV
PROIECT DE LEGE
ECOURI DIN ŢARĂ
ROMÂNIA, EUROREGIUNEA ŞI ACEASTĂ ZONĂ A OMENIRII
CORNELIU LEU LA 77 DE ANI
CENTENAR CONSTANTIN NOICA
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare I
CENTENAR CONSTANTIN NOICA - continuare II
GEORGE ANCA ŞI ÎMPĂTIMIREA LUI LITERARĂ PENTRU FILOSOFIE
SCRIITORI ROMÂNI DIN STRĂINĂTATE - GRUPAJ REALIZAT DE GEORGE ROCA
DIALOG CU LUCIAN HETCO - OCTAVIAN CURPAŞ
BRENDUL MULT DORIT - CORNELIU LEU
POEZIA LUI TRAIANUS - Adrian BOTEZ
ACTIVISMUL SOCIAL ESTE O CRIMĂ? - Ghenadie BREGA
INTERVIU CU DR. GHEORGHE DRĂGAN - George ROCA
AUTOR NECUNOSCUT
Curat folclor, fără să ştim cine-i culegătorul
STUDIU CULES IN ETER - DANIEL DRĂGAN
SPICUIRI DE Dan Ghelase
MIGDALE DULCI- AMARE” DIN REVISTA ACOLADA
DAN GHELASE


ALARMĂ  -   CINE  VA  HRĂNI   ROMÂNIA ?
(forma definitivă a tezelor expuse în numerele anterioare)


  
                 Urmare a unor decizii greşite,  agricultura ultimilor 19 ani a României a involuat continuu, nemaireuşind să hrănească populaţia, situaţie fără precedent în instorie, când acelaşi pământ, hrănea o parte din imperiul turcesc sau asigura plata datoriilor externe făcute cu procesul masiv de industrializare, în timpuri mai apropiate de  generaţia noastră.

      ASTAZI,  performanţele agriculturii sunt catastrofale:
       
• Cca 70% din produsele alimentare ale ţării se importă.
• Importul se realizează pe credit: returnarea banilor va fi foarte dificilă deoarece economia României este destructurată ( ţara este dezindustrializată, resursele naturale externalizate/vândute, deficit bugetar cronic pentru susţineare unei birocraţii clientelare, cheltuieli nesăbuite din banul public etc).
• Zona de munte cunoaşte fenomenul de pustiire a satelor,creşterea vitelor, ca peocupare principală a locuitorilor de aici, se stinge încet, în nepăsarea generală.
• Zona de deal se autoaprovizionează (economie de subzistenţă), trăind departe de oraş, de sistemul de asistenţă sanitară, de învăţământul performant (1-2 % din absolvenţii de liceu din mediul rural acced la o facultate ), de apă potabilă curentă, canalizare, de lipsa alternativei la closetele ancestrale poluatoare a apelor freatice. Populaţia îmbătrâneşte, tinerii migrează, satul sărăceşte, cârciumele proliferează.
             Surplusul de produse – de multe ori real – nu poate ajunge la oraş deoarece lipsesc canalele de comercializare, mediul de afaceri este ostil pe pieţele oraşelor (dominate de mici mafii locale), transportul de mărfuri este scump şi ocazional, ofensiva importatorilor de produse alimentare este foarte puternică şi bine organizată prin intermediul hipermarketurilor.
             Produsele ecologice şi tradiţionale nu sunt sprijinite prin subvenţii, produsele ce s-ar putea încadra în această categorie  nu se valorifică corespunzător; a devenit fapt comun ca excedentul de mere , de exemplu, să fie folosit ca hrană la animale, iar laptele să hrănească... porcii.
• Zona de câmpie , după distrugerea IAS-urilor – unităţi economice de nivel european – face cu dificultate faţă cererilor de cereale pentru piaţa internă. Suprafeţe de teren au fost înstrăinate, altele nu sunt cultivate (2 – 3 mil ha ).  Ce a  mai rămas din sistemele de irigaţie  (eforturi de investiţii de câteva miliarde de dolari)  jalonează aria haosului agriculturii din sudul ţării şi explică şi presiunea necesarului de alimente asupra  balanţei de plăţi externe a României.

  MÂINE, ce viitor se prevede agriculturii României.?  Teoretic, sunt previzibile trei scenarii: continuarea stării actuale  cu alimente cumpărate din exterior cu bani proveniţi din credite pe care le vor plăti urmaşii noştri, un scenariu pesimist, în care este loc pentru involuţia în continuare a agriculturii. Premise există, a se vedea incapacitatea  cronică a accesării fondurilor nerambursabile de la U.E, întârzieri în plata subvenţiilor ,scumpirea continuă a produselor industriale, inclusiv a combustibililo, emigrarea tinerilor etc. Scenariul optimist condiţionează supravieţuirea economică şi alimentară a României şi readucerea ţării  în fluxurile normale, europene şi mondiale de produse  agricole şi alimentare, loc pe care  România îl poate pretinde pe baza resurselor naturale, numărului populaţiei ,tradiţiei, locului geografic, calităţii de ţară membră a U.E.
         Optând pentru scenariul optimist, acesta are de surmontat câteva dificultăţi (provocări, în limbaj actual), înainte ca traiectoria evoluţiei agriculturii să devină o certitudine, durabilă în timp. Dificultăţile se cunosc de mult, sunt cronice, ele nu au putut sau nu au vrut să fie gestionate în interes naţional şi, pentru a fi depăşite, logica  trimite la o altă categorie de decidenţi decât cei ce au condus destinele agriculturii timp de 19 ani : ei atât au ştiut, atât au putut, atât au făcut. Şi-au încheiat ciclul decizional!  Noii decidenţi –  aşteptaţi să-şi facă apariţia pe scena politică românească – marchează startul scenariului optimist  şi  vor trebuie să  gestioneze  următoarele situaţii:
    
• Populaţia României urmează să scadă de la 21,47 mil locuitori la 16,9 mil în următorii 50 ani, numărul persoanelor cu vârsta aptă de muncă se va reduce de la 14,06 mil la 9,03 mil, iar al celor cu vârsta de cel puţin 65 ani se va majora de la 3,19 mil la 5,91 mil.
• Aportul agriculturii la formarea PIB-ului se va reduce, probabil, de la 13,4% în anul 2001, la 5,7% în 2013 şi la 3,9%  în 2020.
• Urmare a fenomenului încălzirii climei, ce afectează partea de  sud a ţării, inclusiv Dobrogea şi Banatul, temperatura va creşte cu 5 – 7 grade centigrade ,iar volumul precipitaţiilor va scădea cu 20 – 40%, începând cu perioada 2020 – 2030. Pentru fiecare creştere cu un grad a temperaturii, producţia de grâu va scădea cu 10%.
• Va creşte numărul populaţiei rurale fără pământ şi experienţă în agricultură, cu şcolarizare precară,  cu case improvizate şi care  va trebui integrată economic, social, cultural cu colectivitatea rurală. Sarcina este restantă de peste 100 ani, când ţiganii au fost eliberaţi fără a li se da şi pământ, sau alte mijloace de trai,  asigura acces la învăţământ etc.În câteva generaţii umane vor avea majoritatea în unele localităţi ,ei hotărînd soarta lor, iar această perspectivă trebuie gestionată corect, şi ca reparaţie istorică şi în interes naţional, încă de astăzi, prin programe pe termen lung şi foarte lung , consecvent urmărite.
• Satul nu-şi poate realiza, singur, infrastructura care este deficitară din timpuri istorice (calitatea drumurior, a surselor de apă potabilă, gestiunea apelor uzate, lipsa şcolilor moderne, a locurilor şi modalităţlor de divertisment etc). Cât de greu pare a cere statului bani de investiţii în infrastructura rurală cînd, administraţia Capitalei , de pildă, unde locuiesc sau trăiesc peste 10% din populaţia ţării, încearcă de peste 20 ani să-şi construiască o instalaţie de tratare a apelor uzate, iar finalul nu se întrevede!
• Analfabetismul, absenteismul de la şcoală sunt fenomele reale, înlesnite şi de prăbuşirea calitativă a sistemului de învăţământ la nivel naţional


     Presupunând că aceste dificultăţi îşi vor găsi soluţii (cât optimism îţi trebuie să crezi într-o asemena perspectivă?) va fi posibilă evoluţia agriculturii României, într-o perspectivă modernă, cu puternice influenţe ale unei concepţii de supravieţuire, care îşi are sorgintea  în argumente precum:
*    Dorinţa imperioasă de depăşire a decalajelor de tot felul dintre  România şi celelalte ţări europene, decalaje ce ne situează pe ultimele două locuri în orice clasament al performanţelor naţionale, poziţie umilitoare, nemeritată  pentru popor ,nemotivantă pentru tineri, dar indiferentă celor mai mulţi decidenţi care, în ultimii 19 ani, chiar au  prosperat economic..
*     Speranţa că România poate da decidenţii de care este nevoie  pentru supravieţuirea ei economică
*      Convingerea că sunt soluţii la dificultăţile prin care trece agricultura şi că aceste soluţii pot fi puse în evidenţă, judecate de cei pricepuţi  şi cei mulţi din agricultură şi că acest evantai de soluţii ar uşura imens lucrul celor ce se apleacă asupra conducerii destinului agriculturii  Metafora de „aplecat” presupune reacţia acestor decidenţi, aleşi după criteriile excelenţei profesionale, la răspunderea imensă ce o au ,în cei  patru ani de mandat, să lase o urmă a refacerii agriculturii şi nu a adâncirii dezastrului (o palidă aluzie la blocarea fondurilor  SAPARD pentru agricultura României).
*       Într-o încercare de supravieţuire a satului, primii care se mobilizează, acţionează,  tremură pentru viitorul lor şi al copiilor lor sunt ţăranii, conduşi ,îndrumaţi ,sprijiniţi de comandamentul lor – Primăria, Primarul.  În tradiţia românilor, Primarului i se adăugau-spiritual- preotul, şi educaţional -învăţătorul. In cărţile de biologie ale şcolarilor din sat se poate citi: sistemele vii care nu se autoorganizează, dispar, mor. Acest proces de autoorganizare trebuie să fie viu, dinamic, eficient şi să se sprijine, preponderent, pe resurse proprii ,pe inteligenţa, experienţa, cinstea, motivarea ţăranilor. Această motivare este greu de găsit ,dar trebuie indusă la nivelul întregii comunităţi şi cu  aportul masiv al trioului de mai sus: administraţie, spritualitate, educţie
    

      Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte  un summum de idei , sugestii, teme de reflecţie, propuneri concrete, care să  uşureze alegerea de către decidenţi, a   celor mai potrivite hotărîri ce pot fi luate pe termen scurt, mediu şi lung,  în strategiile, politicile, programele şi măsurile ce au în vedere salvarea agriculturii româneşti şi imprimarea unei traiectorii  continuu ascendente a evoluţieiei.. Acest inventar,un soft în realitate al sistemului economic rural ,poate fi folosit şi de  operatorii sistemului – ţăranii, conducătorii subsistemului tactic – primarii, sau strategic – consiliile judeţene, instituţiile  descentralizate ale guvernului, sau ,pentru stabilirea obiectivelor strategice la nivel naţional, instituţiile centralizate ale statului.     
       Lucrarea ,în continuare, este organizată pe trei capitole: propuneri de supravieţuire şi modernizare ulterioară a agriculturii în zona de munte, de deal şi de câmpie. Cu o asemenea structură, lucrarea va fi pusă la dispoziţia unui număr cât mai mare de persoane,  specialişti, oameni cărora nu le este indiferent viitorul agriculturii şi al ţării, aşa fel ,încât, inventarul de idei şi soluţii propuse să se îmbogăţească, să fie corectat, să fie judecat ca  oportunitate şi conformitate cu realităţile economiei româneşti şi aspiraţiile   populaţiei şi, înainte de toate, apreciat ca plauzibil sau ca un simplu exerciţiu publicistic .

AGRICULTURA  ÎN  ZONA  DE  MUNTE

      Redresare economiei zonei de munte ,în scenariul optimist, s-a bazat pe următoarele conjucturi favorabile :
• Existenţa resursei naturale: păşuni, pădure, teren arabil, apă.
• Resursa umană  din zona muntelui unde a trăit în armonie cu natura din timpuri imemoriale.
• Principiile  conceptului de dezvoltare durabilă care se regăsesc în
raportul istoric al    relaţiei      om – mediu – economie, din această zonă
• Acumularea unui bogat tezaur de cunoaştere, transmis generaţii la rând, în  creşterea vitelor, a oilor în special, şi asigurarea unui ridicat grad de independenţă alimentară, aproape integral al îmbrăcămintei şi încălţămintei, practici naturiste în tratarea bolilor  oamenilor şi ale animalelor, tehnici proprii de conservare a alimentelor, de prelucrare a laptelui de oaie ,de relaţii interumane  de suptavieţuire etc..
• Cultul muncii, respectarea ierarhiei valorilor morale locale, rezistenţă  fizică la condiţiile dure ale mediului ambiant, cultură cu elemente de spiritualite şi măiestrie artizanală, cultul frumosului etc.
• Lipsa sau prezenţa nesemnificativă a unor tare ale urbanului ca: hoţia, lenea, neglijarea familiei, sentimentul de însingurare, obezitatea, bolile  psihice ,imoralitatea ,ateismul etc .Lipsa accestora, dau dârzenie voinţei acestor oameni şi faptelor lor.
• Şi nu fără importanţă pentru viitorul zonei poate fi luat în seamă şi faptul că populaţia montană înţelege cel mai bine, noţiunea de supravieţuire ce face parte – de cele mai multe ori – din viaţa cotidiană.

     Propunerile de idei, sugestii, soluţii doresc punerea în valoare a zonei montane, preluând tot ce este valoros sub aspectul economic, social, ecologic, cultural şi mai ales,. al cunoştiinţelor acumulate de-alungul multor generaţii umane despre creşterea vitelor. In acest model al evoluţiei habitatului montan trebuie ţinut seama că proiecţiile ce se fac acum privesc sec.XX, iar locuitorii vor trebui să trăiască, să muncească, să se bucure de tot ce oferă bun, nivelul civilizaţiei actuale. Intreprindere grea sau foarte grea, ce se poate desfăşura pe traiectoria uneia sau mai multor generaţii umane, dar şansă de supravieţuire a acestei  lumi, a acestei zone., considerată matcă  în evoluţia istorică a populaţiei româneşti. 
Pentru a da contur acestui model se poate începe cu câteva propuneri ca, de exemplu:

1.     Reconsiderarea oieritului sub aspect economic, motivaţiei personale şi profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi trai.Urgenţa măsurii presupune să nu se piardă tradiţia, experienţa generaţiei anterioare, speciile de oi şi animale de povară,  drumurile  cunoscute ale transhumanţei. Întreruperea lanţului generaţiilor de oieri este sfârşitul acestei îndeletniciri milenare, autosusţinute, sfârşit grăbit de decizii greşite sau voit luate în ultimii 50 – 60 ani, cu osebire în ultimii 19 ani, când s-a încercat împiedicarea circulaţiei oilor  de la  munte la şes şi invers, comercializarea brânzeturilor (  ambalare, certificare) impusă pe o rază restrânsă geografic,  asomarea oilor în abatoare care nu există, desfiinţarea industriei de prelucrare a lânii, aceasta ajungând să fie depozitată la halda de gunoi, dispariţia saivanelor din zona Dunării, în care se adăposteau oile în timpul iernii şi, mai grav, pierderea respectului pentru această categorie  socio-profesională specială.  Măsuri  sugerate pentru redresarea  situaţiei:
• Găsirea soluţiilor pentru adăpostirea şi hrănirea oilor în timpul iernii, inclusiv realizarea infrastructurii necesare acestui scop;  preluare de soluţii şi din  practica ţărilor vecine sau  cu relief muntos din Europa.
• Facilităţi de ordin admininstrativ şi finaciar pentru crescătorii de oi la păşunatul pe  proprietatea statului , pe izlazurile comunale în timpul iernii şi la transportul  cu mijloace auto sau  pe calea ferată al oilor.
• Temă de cercetare, susţinută din fonduri bugetare, pentru ameliorarea calităţii lânii pentru a putea fi exportată sau prelucrată în ţară ; stimularea investitorilor şi întreprinzătorilor în acest sens.
• Alternative de valorificare a lânii oilor, stabilite în urma cercetărilor  româneşti sau prin colaborare cu firme străine (de pildă, ca material termo şi fonoabsorbant în construcţii de imobile etc).
• Promovarea consumului cărnii de oaie în instituţiile statului , în comerţul intern şi extern. Oaia „la proţap” poate deveni un eveniment zilnic, pentru staţiunile turistice din toată ţară, prilej şi de divertisment (a se vedea experienţa din Grecia).
• Încadrarea  produselor obţinute în activitatea de creştere a oilor, în categoria produselor” ecologice”,certificarea lor şi comercializarea ca atare, în special în ţările arabe, via comercianţii arabi existenţi în România.
• Conceperea de proiecte-tip pentru stâni şi realizarea lor în ţară, care să adaoge la vechea concepţie funcţională de stână, elemente moderne: condiţii de igienă, calitatea produselor, confort pentru oameni, depozitarea produselor etc.Eventual, în extrasezon pastoral, o parte din construcţie poate fi transformată în refugiu pentru turişti. Se creiază, astfel şi noi locuri de muncă şi noi trasee turistice de iarnă.
• Asocierea şi consolidarea  asociaţiilor de crescători de oi pentru susţinerea propriilor interese, investiţii comune, marketing în scopul încheierii de contracte comerciale pe termen lung cu beneficiari siguri: ţări arabe, hipermarket-uri ,instituţii ale statului ( armată ,penitenciare, cămine,etc)
• Posibilitatea pensionării crescătorilor de oi, pensii private.
• Simplificarea evidenţei contabile a  societăţilor comerciale înfiinţate de crescătorii de oi sau a asociaţiilor acestora.
• Sistem de şcoli sau includerea în curricula şcolară din zona montană a cunoştinţelor necesare formării crescătorilor de oi; editarea de manuale, îndrumătoare, ghiduri, atestarea profesională. Formarea cadrelor didactice de specialitate.
• Organizarea regulată de concursuri zonale şi regionale pe teme de oierit; participarea şi a ciobanilor din ţările vecine; prilej de reclamă la produsele tradiţionale, ecologice  de carne, brânzeturi, lână, etc.
• Incurajarea prelucrării blănii de oaie, a pielei oilor la produse care să se situeze între artizanat  tradiţional şi preluarea unor elemente din moda europeană.
• Asigurarea asistenţei veterinare pe toată durata anului.
• Organizarea mai multor muzee dedicate oieritului, instituţii care să aibă şi activitate de cercetare pentru înregistrarea şi conservarea cunoaşterii tradiţionale. Mijloc de propagandă în rândul tinerilor, pentru a privi oieritul şi ca posibilite de realizare profesională.
• Modernizarea treptată a localităţilor crescătorilor de oi: infrastructură, curent electric, şcoli, miniinstalaţii de prelucrare a produselor, depozitare, ambalare, certificare şi expediere, sediul societăţilor comerciale de profil, miniabatoare ,mijloace proprii de transport al produselor spre beneficiari.
• Găsirea de variante de urmarea/completare a ciclului  de învăţământ al personalului de la stână sau care însoţeşte oile în transhumanţă ;. perioadă legală de ucenicie pentru aceşti tineri şi atestare profesională  ulterioră.
• In localităţile de crescători de vite, modernizate sau în curs de modernizare, pot fi primiţi copiii din mediul urban pentru petrecerea vacanţei. Iniţiativa  a aparţinut MRSR şi s-a intitulat. „bunici de vacanţă”. Familii atestate de primărie sau biserică pot primi asemenea copiii care să se bucure de toate avantajele mediului montan, inclusiv de hrană naturală şi ar  reprezinta şi o sursă de câştig pentru gospodine şi prilej de vânzare de produse din propria gospodărie.

 2.       O  gândire asemănătoare poate fi  exprimată şi pentru  creşterea vitelor, comercializarea produselor, a laptelui în special, condiţionînd viabilitatea sectorului şi a zonei de munte .Lester Brown, în cartea „Planul B 3.0- Mobilizarea generală pentru salvarea civilizaţiei”,( Ed Tehnică, Buc.2000), relatează cum a ajuns India să  devină cel mai mare producător de lapte şi produse lactate din lume, bazându-se pe fermieri ce îngrijesc 2 sau 3 vaci fiecare şi le oferă,  ca furaje, şi paiele de grâu, de orez, tulpini de porumb, iarbă perenă . Secretul acestui succes extraordinar a fost crearea  pieţei pentru lapte – prin asocierea crescătorilor de vite şi proliferarea instalaţiilor industriale de mici dimensiuni, amplasate local, pentru prelucrarea laptelui. 
Realizările din zona  nordului Moldovei, datorate şi neobositului A. Rey
      sunt un  alt model de revigorare a activităţii crescătorilor  de vite.
       
3.           Valorificarea potenţialului hidroenergetic al apelor de munte, prin construcţia de microhidrocentrale ( de interes public- privat sau numai privat) devine interesantă prin numărul mare al acestor amenajări posibile (cca 11.000, care prezintă interes economic), puterea instalată (aprox egală cu a unui modul de la Cernavodă) şi prin efectele pe plan local : crearea de noi locuri de muncă, electricitate pentru aşezările  de munte  unde nu a ajuns curentul electric, evitarea inundaţiilor şi a alunecărilor de teren ce ameninţă aşezările umane din zonă,   sursă de apă pentru satele din aval de baraje, potenţial turistic, aplasarea caselor de vacanţă, creşterea peştelui în lacurile de acumulare, amenajarea drmurilor în zonă, sursă de  venit la bugetele primăriilor  etc.

4        Rescoperirea meşteşugurilor tradiţionale în scopul propriu al familiei şi al gospodăriei, al localităţii şi ofertă pentru comerţ, mai ales, a produselor de artizanat, filtrate de moda  şi preferinţele  cumpărătorilor. Un institut naţional  ar putea fi profilat pe realizarea acestui desiderat cu finalitate economică.

5.        Consolidarea gosopodăriei, activarea potenţialului economic al acesteia, adaptarea la nevoile proprii, asigurarea unui disponibil pentru comercializare. S-au pierdut definitiv multe activităţi îndeplinite de membrii familiei ,în cadrul gospodăriei, precum: prelucrarea lânii, a pieilor de animale, prelucrarea  inului şi a cânepii, realizarea de îmbrăcăminte pentru bărbaţi, femei şi  copii cu motive populare  etc. Din nefericiere, în locul acestei laborioase activităţi de creaţie şi de producţie, în care erau antrenaţi toţii membrii unei familii, într-o  diviziune a muncii ce cuprindea copiii şi oamenii în vârstă, nu prea s-a pus nimic în loc.Urmarea : sărăcie! Supravieţuirea gospodăriei montane presupune imaginarea, descoperirea şi punerea în operă de activităţi lucrative utile, cu valoare economică pentru familie ,gospodărie , localitate. De aici vin banii pentru bunăstarea  locuitorilor. Idei pentru activităţi vechi şi noi cu valoare comercială, inclusiv la nivelul pieţelor europene ar putea fi de natura următoare:
                                         
• Creşterea albinelor şi, îndeosebi, a albinelor în regim ecologic. Europa are piaţa deficitară pentru mierea  pe care o importă din America de Sud, Turcia  etc. Flora spontană din zona de munte poate justifica creşterea însemnată a numărului stupilor. De ce nu se pot vedea stupi de albine şi în curtea primăriei, bisericilor ,poliţiei comunale, cadrelor didactice etc şi, în general ,al tuturor gospodarilor care au un spaţiu liber în faţa casei sau pe prispă  pentru  câţiva stupi.
• Plantarea de nuci, acolo unde condiţiile pedoclimatice permit. Maximizarea numărului de nuci,  inclusiv pe terenurile publice, de-alungul drumurilor, în locuri virane, în spaţiile libere din incintele instituţiilor publice. In afară de  fructe – în avantajul locuitorilor satului şi al pieţei europene deficitare ,nucul aduce în circuitul economic lemnul cu înaltă valoare comercială, stabilizează solul, protejează casele împotriva viscolelor şi furtunilor care pot deteriora acoperişurile acestora, oferă umbră şi umidifică aerul, nucul este rezistent la secetă, deoarece rădăcinile lui pot   pătrunde la 10 -20 m adâncime în sol, la stratul de apă freatică
    Lemnul de nuc ar permite   încurajarea sculpturiidecorative,  elementele realizate- pentru decorarea caselor din  mediul urban şi poate şi ruaral-  vor fi ,oricînd, căutate pe piaţă.   Invăţarea meseriei de sculptor în lemn poate încpe în şcoala   primară şi continua ca ucenicie, pe lângă sculptorii maturi    existenţi sau aduşi  în localitate din altă parte . Un extract din  frunzele de nuc poate fi comercializat sau folosit drept colorant  ecologic pentru ţesături
•     Acelaşi mode de gîndire şi pentru cireşul negru, apreciat mult pentru calitatea estetică a lemnului şi obţinerea de dulceţuri, atât de căutate pe piaţa internă, preocupare pentru gospodinele care cunosc secretul unor reţete. Cireşul negru nu trebuie plantat în grădină sau curte ci pe locuri publice, el, ca şi nucul, sunt rezistenţi la atacul insectelor şi al celor mai multe boli ale pomilor fructiferi.
•      Prelucrarea pietrei la elemente decorative pentru case. Meseria trebuie învăţată sau preluată de la maiştrii existenţi (dacă se mai găsec). Sunt ţări cu o economie pronunţat deschisă către turism ,în care, noile şi vechile  facilităţi de  turism (vile, hoteluri de mici dimensiuli, restaurante, grădini, alei etc) includ în construcţia lor elemente decorative din piatră .Dar în unele din aceste ţări, exploatarea pietrei nu este permisă  (protejarea mediului) sau nu este preferată de locuitori.,caz în care, se importă elemente/detalii de construcţie, realizate din roci de diferite calităţi, cu destinaţii diverse (se ajunge până la componente de construcţii funerare, lăcaşuri de cult etc). Componente de dimensiuni mici, care să înglobeze o cantitate mare de manoperă, îndemânare şi talent pot fi realizate la nivel local, prin asocierea sătenilor sau, mai greu, la nivel familial, condiţia fiind existeţa rocilor şi talentul omului !
• Piscicultura rurală este  în ofensivă în Japonia, China şi...Israel.  Se realizeză de către o gospodărie, grup de gospodari sau la nivelul întregii colectivităţi ,bazine cu apă sărată, în Japonia  sau cu apă dulce, în Israel.şi China. Bazinele sunt realizate în sol sau deasupra solului, improvizând pereţii verticali din piatră, pămînd, saci cu deşeuri din  construcţii, cărămizi etc  Interiorul  acestei construcţii se acoperă cu o folie de polimer impermeabil. În funcţie de mărimea bazinului astfel pregătit se stabileşte producţia posibilă de peşte,aerarea sau nu a apei şi reţeta de  mâncare pentru peşte  reţetă care se obţine din comerţ sub formă de granule. Peştele  ajuns la greutatea comercială revine mai ieftin decât peştele pescuit în mare sau  în lacurile naturale, permiţând ţăranilor obţinerea de profit.
       Dacă în condiţiile de climă din Israel şi de penurie de apă, creşterea peştelui în bazine artificiale este posibilă tehnic şi    rentabilă economic, nu se poate prelua această experienţă şi de către locuitorii satelor de munte ( şi nu numai de munte) din     România? Heleşteele publice, amenajate sub imboldul Domnitorilor Moldovei, heleşteele individuale din judeţul Argeş şi alte localităţi sunt precursoarele acestei idei de  piscicultură în microbazine.

In loc de încheiere

Expunerea unor idei posibile de supravieţuire, în mediul montan actual, prilejuieşte următoarele consideraţii:
1       Situaţia de criză profundă a ruralului românesc, în special a zonei montane poata stimula găsirea de soluţii, aproape toate, situate la interfaţa tradiţie-actualitate .Accepţiunea crizei, în această situaţie, se extinde şi la formula „criza este un nou început”.
2       Din relaţia om-economie-mediu, componenta cea mai vulnerabilă este omul, dată fiind  durata ciclului de viaţă, vârsta înaintată a locuitorilor din mediul rural, emigrarea tinerilor sau reducerea ratei natalităţii. De aceea, urgenţa, stringenţa reconsiderării întregii activităţi  economice montane se impune cu deosebită acuitate pentru a asigura legătura generaţiei actuale – tezaurizatoarea unei experienţe profesionale şi de viaţă ancestrale – şi noua generaţie care trebuie căutată, adusă de undeva, altfel legătura se pierde şi se ajunge la pustiirea satelor, fenomen real, întâlnit atât în România, cât şi în alte ţări cu relief muntos din  Europa.
3         Sunt posibilităţi de depăşire a producţiei de subsistenţă, dar limitarea excedentului de produse specifice zonei este efectul lipsei canalelor  comerciale  sat – oraş. Sistemul comerţului românesc este dirijat precumpănitor către  import de produse şi astfel, falimentarea producţie proprii de alimente şi produse agricole  se consumă cu discreţie şi implacabil.
4         Intervenţia statului în gestiunea economiei zonei montane nu a fost fastă , în ultimii 5o-6o ani, şi dezastruoasă în ultimii 19 ani. Aderarea Românie la U.E. nu a adus suflul necesar amplificării activităţii agricole, modernizării acesteia şi a satului românesc, care continuă să involueze. Semnele schimbării de atitudine, faţă de soarta agriculturii, la nivelul decidenţilor, sunt foarte greu de descifrat, situaţie nefericită ce impune ţăranilor mai multă iniţiativă, respo nsabilitate şi curaj faţă de viitorul propriu şi de cântărire lucidă a ajutorului ce se aşteaptă din  partea autorităţilor. In această abordare a procesului de supravieţuire, Primăria canalizează ideile, deciziile şi speranţele locuitorilor, catalizând  iniţiativele, acţiunile de rederesare economică la nivelul localităţii

       Canalele de comercializare a produselor zonei montane au fost demolate după 1989, se formează greu altele, tipice economiei de piaţă. Intervenţia statului ar putea deveni benefică, fără cheltuieli materiale ci numai prin voinţă politică şi promovarea interesului naţional. Este exemplul ce-l oferă Ungaria, care a legiferat obligaţia ca în unităţile comerciale de tip hipermarke, 80% din produsele alimentare din magazie să fie de provenienţă naţională. Este un ajutor imens dat ţăranilor care vor fi căutaţi pentru a oferi produse şi nu a aştepta la uşa din spatele magazinelor ,la concurenţă cu produsele din import ,impuse de politici  de marketing agresive. Pentru această nouă ipostază, ţăranii trebuie să vină la întâlnirea cu comercianţii ca persoane juridice,  capabile să folosească băncile şi creditul bancar, contractele pe termen lung  etc. Este replica ce trebuie pregătită de sat pentru ca decizia guvernamentală – ipotetică – de reglementare a raportului import/produse proprii să devină reală  şi eficientă. S-ar înregistra primul pas în procesul dificil, dar necesar de supravieţuire a economiei montane.

                                                                                                                                                                              Gheorghe MANEA

Produs Port@Leu | ISSN 1842 - 9971